ICCJ. Decizia nr. 6270/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6270/2012
Dosar nr. 3616/118/2009
Şedinţa publică din 16 octombrie 2012
Asupra recursului civil de faţă;
Prin Decizia civilă nr. 422/C din 7 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii C.Ş., C.E. şi C.M. împotriva Sentinţei civile nr. 120 din 05 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanţii C.Ş., C.E. şi C.M. au solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Constanţa, str. I., în suprafaţă de 180 mp, iar în subsidiar, acordarea în compensare a unui teren, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Constanţa a pronunţat Sentinţa civilă nr. 120 din 5 februarie 2010 prin care a admis în parte acţiunea, dispunând obligarea pârâţilor să înainteze dosarul reclamantului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu propunerea de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru imobilul teren în suprafaţă de 180 mp situat în Constanţa, str. I. (fostă M.). Au fost respinse celelalte pretenţii ca nefondate. A fost obligat reclamantul la restituirea despăgubirilor primite, respectiv suma de 263,42 RON către pârâţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii sunt proprietarii imobilului în litigiu, conform actului de vânzare-cumpărare din 23 mai 1946, iar în baza Decretului nr. 341/1979 acesta a fost expropriat în mod abuziv, întrucât se afla în afara limitelor imobilelor expropriate.
Conform art. 22 din Legea nr. 10/2001 reclamanţii au formulat notificare, solicitând măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, iar, potrivit art. 25 din lege, unitatea deţinătoare trebuia să emită decizie sau dispoziţie motivată în termen de 60 de zile de la data depunerii notificării sau a actelor doveditoare.
Deşi pârâţii au fost obligaţi prin hotărâre judecătorească să emită dispoziţie motivată cu privire la notificarea formulată, aceştia nu s-au conformat, iar situaţia a fost apreciată ca un refuz nejustificat ce permite soluţionarea cauzei pe fond.
Din probele administrate rezultă că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, preluat în mod abuziv de către stat.
Întrucât imobilul în litigiu nu este liber, s-a dispus obligarea pârâţilor să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu propunerea de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru imobilul teren în suprafaţă de 180 mp situat în Constanţa, str. I. (fostă M.), cu obligarea reclamanţilor la restituirea despăgubirilor primite în sumă de 263,42 RON.
Asupra apelului formulat de reclamanţi s-au reţinut următoarele:
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 1, art. 7 şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 rezultă principiul prevalenţei restituirii în natură, în sensul că imobilele preluate în mod abuziv, cum este cazul în speţă, indiferent în posesia cui se găsesc în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Prin urmare, dacă prin notificare persoanele îndreptăţite în accepţiunea Legii nr. 10/2001 solicită restituirea în natură a imobilului respectiv sau măsuri reparatorii prin echivalent, persoana juridică sau entitatea învestită cu soluţionarea notificării este obligată să verifice posibilitatea restituirii în natură a bunului şi numai în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă să acorde măsuri reparatorii prevăzute de lege.
În speţă, reclamanţii au solicitat în condiţiile art. 22 - 23 din Legea nr. 10/2001 ca Primăria Constanţa să le restituie în natură suprafaţa de teren de 180 mp situată în Constanţa, str. I. (fostă M.), judeţul Constanţa, conform notificării nr. 279 din 12 noiembrie 2001.
Unitatea deţinătoare neconformându-se dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 de a emite dispoziţie motivată cu privire la notificarea formulată şi nerespectând hotărârea judecătorească în baza căreia a fost obligată în acest sens, reclamanţii au învestit Tribunalul Constanţa cu o acţiune solicitând restituirea în natură a imobilului în litigiu.
În urma efectuării raportului de expertiză tehnică instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu este afectat de alei pietonale şi garaje. Totodată, înscrisurile depuse la dosar relevă faptul că terenul este traversat subteran de reţele de alimentare cu apă şi de canalizare din zona blocurilor de locuinţe TS 11A, TS 11B, TS 12, precum şi de conducte de distribuţie gaze naturale. În concluzie, terenul în litigiu nu este liber de construcţii şi nu poate fi restituit în natură.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru următoarele motive:
Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum şi a dispoziţiilor pct. 10.2, 10.3 şi 10.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
- Art. 10 din Legea nr. 10/2001 dispune la alin. (2) că "în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent", iar la alin. (3), se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile".
H.G. nr. 250/2007 dispune la pct. 10.2 că "în ipoteza în care construcţiile au fost demolate integral, se va dispune restituirea în natură numai a terenului liber, iar pentru construcţiile şi terenul imposibil de restituit în natură urmează a se acorda beneficiul oricărora dintre cele două măsuri prevăzute la art. 10 alin. (10) din lege ori a măsurilor reparatorii combinate".
La pct. 10.4, H.G. nr. 250/2007 dispune " (...) Se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcţii uşoare sau demontabile (garaje, chioşcuri şi altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată (construcţiile care au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizaţia era temporară)".
- În situaţia în care aleile pietonale ar reprezenta amenajări de utilitate publică, instanţa trebuia să se pronunţe în sensul restituirii în natură a suprafeţei de teren ce nu este ocupată de acestea, potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din lege.
Cu privire la aleile respective, în concluziile raportului de expertiză se menţionează că acestea nu sunt folosite foarte des deoarece accesul în blocuri se face din străzi principale, cum sunt Str. F. sau din B. T., uşile din spatele blocurilor (pe latura dinspre terenul în litigiu) sunt închise, astfel că aleile nu sunt amenajări de utilitate publică în cazul de faţă.
- În ceea ce priveşte afectarea imobilului în litigiu de garaje, instanţa de judecată trebuia sa facă aplicarea prevederilor art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, cu referire la norma cuprinsă la alin. (3) al art. 10 din lege, în care se prevede că se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcţii uşoare sau demontabile (garaje, chioşcuri şi altele asemenea).
- Instanţa de apel a mai reţinut că "înscrisurile depuse la dosar relevă faptul că terenul este traversat subteran de reţele de alimentare cu apă şi de canalizare din zona blocurilor de locuinţe TS 1 IA, TS IB, TS 12, precum şi de conducte de distribuţie gaze naturale".
Din planurile de amplasament al reţelelor de distribuţie a utilităţilor rezultă cu certitudine că niciuna dintre reţelele de utilităţi şi nici măcar vreo ramificaţie secundară a acestora nu traversează subteran sau suprateran (pentru gaze) terenul în litigiu.
Pentru a se putea aprecia corect cu privire la afectarea terenului de reţelele de distribuţie a utilităţilor, însă fără a reprezenta înscrisuri noi în dosar, se depun planurile de utilităţi pe care au poziţionat prin suprapunere şi au marcat (conturat) terenul în litigiu, astfel cum acesta a fost identificat în Raportul de expertiză tehnică.
Din Planul cadastral depus de intimaţi nu rezultă ca terenul este afectat în vreun fel de existenţa reţelelor de utilitate publică.
Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:
Faptul că aleile pietonale nu ar fi foarte des folosite, iar garajele ar fi uşoare şi demontabile, ceea ce ar atrage restituirea în natură în conformitate cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi aprobate prin H.G. nr. 250/2007, astfel cum invocă reclamanţii-recurenţi, nu reprezintă un argument suficient în sensul primirii cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu.
Aceasta întrucât prin decizia de apel s-a mai reţinut şi că terenul este traversat subteran de reţele de alimentare cu apă şi de canalizare din zona blocurilor de locuinţe TS 11A, TS 11B, TS 12, precum şi de conducte de distribuţie gaze naturale.
Prin criticile formulate, reclamanţii-recurenţi solicită reanalizarea probelor administrate, pentru a se constata că terenul nu este afectat în niciun fel de astfel de utilităţi.
Situaţia de fapt a terenul nu mai poate fi reevaluată însă în dosarul de recurs, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., în faza procesuală a recursului instanţa apreciind numai dacă la aceasta s-a făcut o corectă aplicarea a dispoziţiilor legale incidente.
În considerarea acestor argumente, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, invocate prin cererea de recurs, ceea ce face să nu se poată reţine în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit acestui text legal, pentru suprafaţa ocupată de amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
În consecinţă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului declarat de reclamanţii-recurenţi ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii C.Ş., C.E. şi C.M. împotriva Deciziei nr. 422/C din 07 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Obligă pe recurenţii-reclamanţi la 496 RON, cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6267/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6274/2012. Civil → |
|---|
