ICCJ. Decizia nr. 6274/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6274/2012
Dosar nr. 21156/3/2009
Şedinţa publică din 16 octombrie 2012
Asupra recursului civil de faţă;
Prin Decizia nr. 836/A din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 1565 din 26 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu apelantele-reclamante A.M.V. şi S.V.C., intimata-pârâtă N.E. şi intimatul chemat în garanţie Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
S-a schimbat sentinţa în parte, în sensul că a fost respinsă cererea completatoare, ca tardiv formulată.
S-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantele-reclamante A.M.V. şi S.V.C. împotriva aceleiaşi sentinţe civile.
Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanţii S.V.C. şi A.M.V. au chemat în judecată pe pârâta N.E., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti - Piaţa R., sector 1 compus din 4 camere, bucătărie, cămară, spălător, WC, boxă, terasă, în suprafaţă utilă de 268,94 mp; cota indiviză de 63,28 din părţile de folosinţă ale imobilului, casa scării, hol vestibul, culoar, baie, wc, galerie spălătorie, culoar boxă; suprafaţa de 181,71 mp teren ce se află sub construcţie, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, inadmisibilităţii cererii, lipsei calităţi procesuale active a reclamantei şi autorităţii de lucru judecat, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti, în temeiul obligaţiei de garanţie pentru evicţiune.
Prin Sentinţa civilă nr. 4693 din 23 martie 2009 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, în raport de valoarea imobilului de 3.805.660 RON.
La termenul din data de 23 octombrie 2009 reclamantele au depus la dosar o cerere completatoare prin care au adăugat un nou capăt de cerere la acţiunea principală, prin care au solicitat obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 1.100.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând despăgubiri la valoarea de piaţă a imobilului, în situaţia în care se va respinge acţiunea în revendicare.
În motivarea cererii, reclamantele au făcut referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care în multe din hotărârile sale împotriva României a stabilit că Fondul Proprietatea nu funcţionează într-un mod susceptibil de acordare efectivă a despăgubirilor.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a depus la dosar note de şedinţă prin care a invocat excepţia lipsei sale calităţii procesuale pasive pe cererea subsidiară, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
La termenul din data de 05 noiembrie 2010 tribunalul a respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a autorităţii de lucru judecat, pentru motivele arătate în această încheiere.
Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, tribunalul a reţinut că reclamantele revendică imobilul în litigiu în calitate de moştenitoare ale fostului proprietar de la care imobilul a fost preluat de către stat, respectiv S.Ş.
Analiza cererii nu se realizează exclusiv pe baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, ci şi pe dispoziţiile normelor europene privind protecţia dreptului de proprietate, reprezentate de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie şi în materia respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţie.
Astfel, tribunalul a pornit de la reglementarea Legii nr. 10/2001, pentru ca, făcând aplicarea Convenţiei Europene în materia drepturilor omului, să ajungă la concluzia necesitaţii înlăturării normei interne, în virtutea prevalenţei normei internaţionale, posibilitate conferită de art. 20 din Constituţia României.
La data de 13 august 2001 reclamantele au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. Piaţa R., notificarea nefiind soluţionată până în prezent, după 10 ani.
Bunul imobil în litigiu a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, fiind incidente în speţa prevederile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, persoana îndreptăţită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţie, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită cu soluţionarea notificării este obligată ca prin decizie/dispoziţie motivată să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - legea specială de care se face vorbire în aceste dispoziţii legale fiind reprezentată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin hotărârea pronunţată în cauza Flaimbat c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că acest Fond nu funcţionează în prezent într-un mod susceptibil să fie considerat ca echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri şi cu respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţie. Curtea a constatat că şi în situaţia în care partea interesată parcurge întreaga procedură administrativă şi, dacă este cazul, contencioasă, executarea deciziei administrative sau judiciare definitive se face tot prin intermediul procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 şi, prin urmare, prin intermediul Fondului Proprietatea.
Potrivit expertizei tehnice de evaluare efectuată în cauză, valoarea imobilului în litigiu este de 991.600 euro.
Tribunalul a considerat că, în cauza de faţă, respingând cererea reclamantei privind obligarea pârâtului Statul Român la plata directă a despăgubirilor, s-ar aduce o ingerinţă în dreptul acesteia de acces la o instanţă judecătorească, în condiţiile în care, nici astăzi, după mai mult de 9 ani de la iniţierea procedurii administrative, aceasta nu a dus la acordarea niciunei despăgubiri în favoarea reclamantei.
Prin urmare, transpunând în cauza de faţă aceste aprecieri ale Curţii, obligatorii pentru judecătorul naţional în virtutea art. 20 din Constituţia României, tribunalul a observat că Fondul Proprietatea nu funcţionează în prezent într-un mod care să poată fi considerat echivalent cu acordarea afectivă a unei despăgubiri.
În considerarea acestor argumente, prin Sentinţa civilă nr. 1565 din 26 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a dispus după cum urmează:
S-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor.
S-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pe cererea subsidiară formulată de reclamante.
S-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acţiunea în revendicare, formulată de reclamantele S.V.C. şi A.M.V., în contradictoriu cu pârâta N.E. şi chematul în garanţie Municipiul Bucureşti prin Primar General.
S-a admis cererea subsidiară formulată de reclamantele S.V.C. şi A.M. în contradictoriu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantelor suma de 991.600 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru imobilul în litigiu.
Au fost obligate reclamantele la 1000 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.
Asupra apelurilor declarate în cauză, Curtea de apel a reţinut următoarele:
1. Apelul formulat de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Excepţia de necompetenţă materială a instanţei este de ordine privată şi, în temeiul dispoziţiilor art. 1591 alin. (3) Cod procedură civilă, ea putea fi invocată până la prima zi de înfăţişare, termen ce a fost depăşit, deoarece această excepţie a fost invocată prin notele de şedinţă depuse de către pârât la data de 4 mai 2010.
Prin cererea de chemare în judecată s-au invocat dispoziţiile art. 480 şi 481 C. civ., temei juridic invocat şi prin cererea completatoare depusă la data de 23 octombrie 2009, iar în această situaţie nu sunt aplicabile dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 referitoare la stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor de pe lângă Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţii.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Curtea a constatat că acesta a fost chemat în judecată prin cererea completatoare depusă la data de 23 octombrie 2009, ce are un capăt de cerere nou prin care s-a solicitat obligarea acestui pârât la plata sumei de 1.100.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând despăgubiri la valoarea de piaţă a imobilului, iar calitatea procesuală pasivă a acestei părţi este justificată prin faptul că preluarea abuzivă s-a efectuat de către Statul Român, căruia îi este opozabilă acţiunea în revendicare formulată de reclamante.
2. Apelul formulat de către reclamante.
Prin Sentinţa civilă nr. 2809 din 3 noiembrie 1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost respinsă ca nefondată acţiunea în revendicare formulată de către reclamata S.V.C. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ce avea ca obiect retrocedarea imobilului situat în Bucureşti, Piaţa R., sectorul 1.
Prin această hotărâre judecătorească a fost consolidat titlul statului, titlul de proprietate al reclamantelor nemaiproducând efecte juridice, imobilul fiind preluat în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că acţiunea în revendicare prin comparare de titluri, în contradictoriu cu pârâta N.E. a fost formulată la data de 18 februarie 2008, când erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar apelantele-reclamante nu deţineau o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu Statul Român, prin care să fi fost restituit în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în litigiu şi în temeiul căreia să fi dobândit un "bun" în sensul Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
După apariţia Legii nr. 10/2001 ce reglementează regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, apelantele-reclamante aveau posibilitatea de a apela la dispoziţiile acestei legi speciale astfel cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. 33/2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizie pronunţată în interesul legii.
Potrivit acestei hotărâri, ce are putere obligatorie prevăzută de dispoziţiile art. 329 C. proc. civ., în situaţia concursului dintre legea specială şi dreptul comun, se aplică dispoziţiile legii speciale, iar în prezenta cauză erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Din moment ce apelantele-reclamante nu se mai puteau preleva de o acţiune prin care să revendice un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, acestea nu puteau formula o acţiune în revendicare prin comparare de titluri în contradictoriu cu pârâta N.E., neexistând vreun drept de proprietate recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, pentru a se efectua compararea titlurilor celor doi proprietari.
În contradictoriu cu apelantele-reclamante, pârâta din prezenta cauză deţine un titlu de proprietate dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995 care este în fiinţă şi produce efecte juridice şi care a fost dobândit de la Statul Român în contradictoriu cu care a fost respinsă acţiunea în revendicare formulată de către reclamante.
În această situaţie, intimata a dobândit dreptul de proprietate de la un proprietar ce deţinea un titlu valabil şi, în această situaţie, deţine un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi în acelaşi timp, deţine şi posesia acestuia.
Pentru obţinerea măsurilor reparatorii, reclamantele aveau posibilitatea de a apela la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ce reglementează situaţia specială a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Cererea completatoare a fost formulată la data de 23 octombrie 2009 şi are ca obiect obligarea Statului Român la plata sumei de 1.100.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând despăgubiri egale cu valoarea de piaţă a imobilului revendicat.
Această cerere a fost depusă cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., potrivit căruia întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată se poate face la prima zi de înfăţişare; or, cererea a fost depusă cu încălcarea acestui termen, după pronunţarea Sentinţei civile nr. 4693 din 23 martie 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care a fost declinată competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, după ce s-au solicitat şi administrat probele în cauză cu înscrisuri şi expertize tehnice evaluatorii.
Având în vedere dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., Curtea a constatat că cererea completatoare este tardiv formulată.
În ceea ce priveşte fondul cererii de acordare de despăgubiri, s-a constatat că reclamantele au formulat la data de 13 august 2001 Notificarea nr. 1204 adresată Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. Piaţa R., iar în temeiul acestei legi, reclamantele pot beneficia de contravaloarea despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv de stat, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, despăgubiri ce sunt stabilite de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor de pe lângă Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele A.M.V. şi S.V.C., formulând următoarele critici:
1. Instanţa de apel a încălcat, pe de o parte, una dintre cele două limitări ale efectului devolutiv al apelului exprimat în adagiul "tantum devolutum quantum appelatum" - respectarea acestei reguli, emisă în considerarea principiului disponibilităţii, obligând instanţa de apel să verifice hotărârea atacată doar în limitele stabilite de apelant, iar pe de altă parte, în plus, a aplicat greşit dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Printre motivele de apel formulate de pârâtul Statul român nu se află vreo critică referitoare la tardivitatea cererii completatoare.
Motivul de apel al tardivităţii cererii completatoare a fost ridicat din oficiu de către instanţa cu ocazia deliberării la prima rămânere în pronunţare, ocazie cu care aceasta a şi dispus repunerea cauzei pe rol în vederea discutării sale, în condiţiile în care nici măcar apelantul parat nu ar fi putut să o facă, chiar şi în motivele de apel.
Art. 132 alin. (1) C. proc. civ. nu are un caracter imperativ, ci unul dispozitiv, fiind edictat în scopul de a-l proteja pe pârât. În consecinţă, condiţiile invocării nerespectării termenului stabilit de art. 132 alin. (1) pentru modificarea sau întregirea cererii de chemare în judecată sunt cele prescrise de art. 108 alin. (3) C. proc. civ., respectiv la prima zi de înfăţişare ce a urmat neregularităţii şi înainte de a pune concluzii pe fond, pentru că altfel neregularitatea se acoperă, partea interesată fiind decăzută din dreptul de a o mai invoca ulterior.
Neinvocarea de către pârâţi, după rigorile art. 108 alin. (3), a încălcării dispoziţiilor art. 132 alin. (1), conduce la decăderea acestora din dreptul de a mai invoca această neregularitate, ceea ce echivalează cu o legală învestire a instanţei cu judecarea cererii completate sau modificate.
2. Oricum, cererea de completare a cererii de chemare în judecată nu a fost tardiv formulată.
Având în vedere că Judecătoria sectorului 1 a soluţionat doar excepţia necompetenţei sale materiale, excepţie invocată de către pârâta N.E., prima zi de înfăţişare în judecata acţiunii este 23 octombrie 2009, data la care dosarul se afla pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Astfel, după introducerea pe rolul Tribunalului Bucureşti, dosarul a avut primul termen de judecată pe data 26 iunie 2009, termen la care pârâta N. a cerut amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare. Noul termen a fost fixat pentru data de 23 octombrie 2009, termen la care a fost depusă cererea.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:
Prin motivele de apel formulate împotriva sentinţei primei instanţe de către pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti nu s-a invocat tardivitatea cererii completatoare, cu privire la care s-a dispus schimbarea sentinţei primei instanţe.
Instanţa de apel a reţinut cauza pentru soluţionare la data de 14 septembrie 2001, dispunând ulterior repunerea acesteia pe rol, pentru discutarea cererii completatoare - aspect ce nu constituie un motiv de ordine publică.
Procedând în acest fel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 295 C. proc. civ, care o obligă să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă - motivele de ordine publică putând fi invocate şi din oficiu.
Faţă de aceste considerente ce susţin reţinerea greşită a tardivităţii cererii completatoare, pe aspecte procedurale, nu se mai impune analizarea celei de-a doua critici vizând formularea în termen a acesteia.
Toate acestea nu duc însă la schimbarea soluţiei, în temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece vătămarea produsă părţii, în condiţiile art. 105 alin. (1) C. proc. civ., a fost înlăturată prin soluţionarea şi pe fond a acestei cereri în considerentele deciziei - s-a reţinut că în temeiul Legii nr. 10/2001, în baza căreia s-a solicitat restituirea în natură a imobilului prin notificare, reclamantele pot beneficia de contravaloarea despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv de stat, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, despăgubiri ce sunt stabilite de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor de pe lângă Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor - considerente relativ la a căror reţinere nu s-au formulat critici în recurs, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele A.M.V. şi S.V.C. împotriva Deciziei nr. 836/A din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6270/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6275/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
