ICCJ. Decizia nr. 6316/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6316/2012
Dosar nr. 7021/97/2008
Şedinţa publică din 17 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 13 octombrie 2008 sub nr. 7021/97/2008, reclamantele S.E. şi G.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, obligarea pârâtului la plata sumelor de 135.930 euro despăgubiri pentru exproprierea terenului de 1.862 m.p., identificat cu nr. cadastral 1, proprietatea exclusivă a reclamantei S.E. şi de 130.350 euro despăgubiri pentru exproprierea terenului de 1.323 m.p. identificat cu nr. cadastral 2 proprietatea indiviză a reclamantelor S.E. şi G.A., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că reclamanta S.E. este proprietara exclusivă, în baza Legii nr. 18/1991 asupra terenului arabil în suprafaţă totală de 9.688 m.p. cu nr. parcelă B, trecut în titlul de proprietate nr. Y din 04 iunie 2001, emis de Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, şi că ambele reclamante sunt coproprietare, cu titlul de partaj, în baza sentinţei civile nr. 2479 din 12 iunie 2008 a Judecătoriei Deva, rămasă irevocabilă, asupra parcelei nr. A, în suprafaţă totală de 6.743 m.p.
Ambele parcele se află la hotarul comunei H. pe traseul „Construcţiei variantei de ocolire Deva-Orăştie la standard de autostradă”, ce va face parte din viitoarea autostradă Nădlac-Sibiu-Bucureşti-Constanţa.
În Anexa 2 s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere şi cu privire la următoarele subparcele aflate pe traseul tronsonului de autostradă amintit, şi anume: 1. subparcela în suprafaţă de 1.862 m.p. cu nr. cadastral 1, ce face parte din parcela nr. B, în suprafaţă totală de 9.688 m.p., proprietatea exclusivă a reclamantei S.E., conform titlului de proprietate nr. Y din 04 iunie 2001 al Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 cu o despăgubire de 6.145 euro; 2. subparcela de 1.323 m.p. coproprietatea reclamantelor, cu nr. cadastral 2, ce face parte din parcela nr. A, în suprafaţă totală de 6.743 m.p. arabil, atribuit reclamantelor în indiviziune cu titlul de partaj prin sentinţa civilă nr. 2479/2008 a Judecătoriei Deva, s-a propus despăgubiri în sumă de 4.366 euro.
Aşa cum rezultă din Anexa 2 la H.G. nr. 566/2006, s-a propus o despăgubire derizorie de numai 3,3 euro/m.p., cu care, evident, reclamantele nu au fost de acord întrucât terenurile au fost mult subevaluate, propunându-se despăgubiri cu de zeci de ori mai mici decât cele plătite pentru exproprierile la autostrada Transilvania, pentru terenuri de calitate mai slabă.
Reclamantele au mai arătat că subparcelele ce fac obiectul exproprierii se află în Lunca Mureşului, zonă extrem de fertilă, limitrofă cu hotarul municipiului Deva, propice culturilor intensive ecologice, inclusiv legume, ce au asigurată piaţa de desfacere în municipiul Deva.
Pe de altă parte, nu s-a ţinut seama pentru includerea în cuantumul despăgubirilor, de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, inclusiv daunele conexe aduse reclamantelor în calitate de proprietari.
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 06 ianuarie 2009 sub nr. 16/97/2009 reclamantele S.E. şi G.A. au contestat hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în contradictoriu cu Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, şi Consiliul Local H., solicitând anularea parţială a acestora în ceea ce priveşte despăgubirile acordate, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de şedinţă din 06 martie 2009 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 16/97/2009 la Dosarul nr. 7021/97/2008 al Tribunalului Hunedoara.
Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a solicitat respingerea acţiunii reclamantelor şi a depus în probaţiune înscrisurile constând în cereri de acordare despăgubiri, hotărârile din 16 octombrie 2008 şi procesele-verbale aferente, documentaţia topo, raport de evaluare.
Prin întâmpinarea formulată în dosarul conexat, pârâtul Statul Român a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local H., precum şi excepţiile conexităţii şi litispendenţei, care au fost soluţionate prin încheierea din 06 martie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 175 din 29 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara a admis în parte atât acţiunea principală formulată împotriva pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, cât şi acţiunea conexă formulată de aceleaşi reclamante împotriva aceluiaşi pârât; a anulat, în parte, hotărârile din 16 octombrie 2008 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 pentru stabilirea despăgubirilor ca urmare a exproprierii terenurilor proprietatea reclamantelor cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate; a obligat pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, să plătească reclamantelor S.E. şi G.A. suma de 55.482 RON reprezentând despăgubiri, respectiv, 32.427,5 RON pentru reclamanta S.E. şi 23.054,5 RON pentru reclamantele S.E. şi G.A. împreună, precum şi suma de 9.200 RON cheltuieli de judecată, pentru ambele reclamante; a respins în rest acţiunea principală şi acţiunea conexă faţă de pârâtul Consiliul Local al comunei H.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit Anexei nr. 2 la H.G. nr. 566/2006 figurează terenurile cu nr. cadastral 1, proprietatea reclamantei S.E., şi 2, proprietatea indiviză a aceleiaşi reclamante şi a numiţilor B.A. şi L.S., ca fiind imobile situate pe amplasamentul lucrării variantei de ocolire Deva-Orăştie a autostrăzii. Conform sentinţei civile nr. 2479/2008 a Judecătoriei Deva s-a dispus ieşirea din indiviziune prin formarea de loturi şi atribuirea în natură a parcelei nr. A în suprafaţă de 6.743 m.p. teren arabil situat în extravilan cuprins în titlul de proprietate nr. X. Astfel, terenul identificat mai sus a fost atribuit în indiviziune fără a se indica cotele de proprietate reclamantelor S.E. şi G.A.
Prin urmare, în baza actului normativ mai sus arătat, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a început procedura de expropriere a celor două imobile.
În acest sens, prin hotărârea din 16 octombrie 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a dispus exproprierea terenului de 1.862 m.p., proprietatea reclamantei S.E. şi acordarea sumei de 21.674 RON cu titlu de despăgubiri, iar prin hotărârea din 16 octombrie 2008 a aceleiaşi comisii s-a dispus exproprierea terenului de 1.323 m.p., proprietatea indiviză a reclamantelor S.E. şi G.A. şi acordarea sumei de 15.400 RON despăgubiri.
Întrucât reclamantele au înţeles să contesta cuantumul despăgubirilor acordate, instanţa de fond, la cererea reclamantelor, a dispus efectuarea unor expertize judiciare de specialitate pentru evaluarea prejudiciului produs proprietarilor terenurilor expropriate.
În acest sens, s-au efectuat un raport de evaluare imobiliară întocmit de expert P.T., un raport nou de evaluare imobiliară întocmit de expert B.T.D., un raport de expertiză topografică întocmit de experţii C.S. şi L.V., şi, în fine, un raport de contraexpertiză întocmit de experţii C.S., T.N. şi B.T.D.
Din aceste lucrări de specialitate, raportat la dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, prima instanţă a apreciat că cel mai obiectiv raport, având în vedere şi pregătirea pluridisciplinară a comisiei de experţi, este cel întocmit de experţii C.S., T.N. şi B.T.D., acesta urmând a fi avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate.
Prin urmare, instanţa de fond, având în vedere art. 22 şi urm. din Legea nr. 255/2010 a constatat că reclamantele sunt îndreptăţite la acordarea de despăgubiri care să acopere prejudiciul real, global şi efectiv cauzat prin expropriere.
În acest sens, a reţinut din cuprinsul raportului de contraexpertiză mai sus menţionat, că parcelele efectiv expropriate sunt identificate sub nr. cadastral A, în suprafaţă de 1.329,2 m.p., înscrisă în titlul de proprietate nr. X/2000, aflat în proprietatea indiviză a ambelor proprietare şi, respectiv, nr. cadastral B, în suprafaţă de 1.869,6 m.p., înscrisă în titlul de proprietate nr. Y/2001, emis pe numele reclamantei S.E.
De asemenea, comisia de experţi a stabilit că valoarea totală a despăgubirilor cuprinzând valoarea terenului expropriat, folosul de tras, diminuarea valorii celorlalte parcele neexpropriate, taxe notariale, etc. este de 57.465 RON (echivalentul a 13.928 euro). Din această sumă instanţa nu va acorda reclamantelor suma de 1.983 RON taxe notariale solicitate de reclamante, întrucât potrivit disp. art. 17 din Legea nr. 198/2004 şi art. 27 din Legea nr. 255/2010 terenurile expropriate sunt scutite de la plata taxelor notariale şi a oricăror taxe datorate statului sau bugetelor locale.
Referitor la pretinse cheltuieli notariale ocazionate cu eventuala achiziţionare a altor terenuri asemănătoare de către reclamante, s-a reţinut că acestea nu au făcut dovada că ar fi cumpărat alte asemenea terenuri, motiv pentru care prejudiciul solicitat nu e actual sau viitor şi sigur, ceea ce nu conferă caracterul cert al acestuia.
Prin urmare, pârâtul datorează reclamantelor despăgubiri totale de 55.482 RON (57.465-1983) din care: pentru terenul proprietatea exclusivă a reclamantei S.E. se va plăti acesteia suma de 32.427,5 RON, iar pentru terenul proprietatea indiviză a reclamantelor se vor plăti acestora suma de 23.054,5 RON conform art. 19 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, sume calculate la o valoare de 17,3446 RON/m.p., rezultată din raportarea întregii suprafeţe expropriate de 3.198,8 m.p. la suma globală a despăgubirilor acordate de 55.482 RON.
În ceea ce priveşte pârâtul Consiliul Local al comunei H., raportat la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 198/1994 şi art. 22 şi urm. din Legea nr. 255/2010, s-a constatat că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă, astfel că acţiunea conexă a reclamantelor a fost respinsă faţă de acesta.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, conform art. 23 din Legea nr. 255/2010 şi art. 274 C. proc. civ. reclamantele au cerut cheltuieli de judecată de 9.700 RON, din care se justifică acordarea sumei de 7.200 RON reprezentând onorariu de experţi şi 2.000 RON onorariu de avocat. Prin urmare, pârâtul Statul Român a fost obligat să plătească reclamantelor şi suma de 9.200 RON cheltuieli de judecată la fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, arătând că instanţa de fond, deşi a stabilit corect valoarea terenului, a supraevaluat valoarea prejudiciului, prin impunerea unor coeficienţi de corecţie fără temei legal, respectiv coeficientul de 80% în sumă de 9.916 RON aplicat pentru calcularea daunelor procentuale aferente vânzării forţate a terenului este aplicat arbitrar şi fără a se indica actul normativ care impune aplicarea unui asemenea coeficient; daunele pentru diminuarea valorii terenului rămas de 8.331 RON, respectiv pierderea subvenţiei agricole, întrucât prin această sumă se acoperă de două ori acelaşi prejudiciu.
Prin decizia civilă nr. 154 din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a respectat dispoziţiile legale în materie, stabilind cuantumul despăgubirilor în acord cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Instanţa de apel a mai reţinut că, prin concluziile raportului de contraexpertiză efectuat în cauză în conformitate cu prevederile precitate, se arată, distinct, valoarea terenului - valoare stabilită prin metoda comparaţiei directe - de 1,5 euro/m.p. şi valoarea prejudiciului suferit de proprietari - de 37.632 RON, iar cuantumul total este de 57.465 RON, respectiv 13.928 euro.
Din daunele produse proprietarului stabilite de către experţi şi acordate de către instanţa de fond, pârâtul critică suma de 8.331 RON pentru subvenţia agricolă şi coeficientul de 50% vânzare forţată de 9.915 RON, susţinând, în esenţă, că aceste daune nu se cuvin, întrucât nu au acoperire legală, susţineri ce nu pot fi primite.
În cuprinsul raportului de contraexpertiză experţii explică pe larg daunele acordate, justificarea faptică cât şi dispoziţiile legale care le reglementează.
Instanţa de apel a mai constatat că nu poate fi primită critica pârâtului în sensul că pentru acelaşi prejudiciu s-au acordat daune diferite, întrucât daunele în sumă fixă pentru diminuarea valorii terenului rămas, în cuantum de 16.161 RON, sunt justificate de majorarea distanţei de transport de la parcele la baza de recepţie, accesul la parcelă pe ruta ocolitoare, reducerea mărimii parcelei cadastrale, modificarea formei parcelei cadastrale din dreptunghiulară în trapezoidală mică, daune cuantificate în acord cu Legea nr. 18/1994, respectiv, Ordinul M.A.I. nr. 184/1994, şi sunt diferite de daunele stabilite ca urmare a micşorării parcelelor sub 3.000 m.p. în sumă de 8.331 RON.
Nici critica referitoare la înlăturarea daunei de 50%, în sumă de 4.416 RON, ce vizează dauna procentuală referitoare la vânzarea forţată a terenului nu poate fi primită întrucât, contrar celor susţinute de către pârât, aceste daune sunt cuprinse în noţiunea de prejudiciu cauzat proprietarului prevăzut expres de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din lege, despăgubirea acordată de către instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Or, în speţă, expropriatorul a propus prin hotărârile atacate suma de 3,5 euro/m.p., iar valoarea terenurilor stabilită de către comisia de experţi la data efectuării raportului de contraexpertiză, 23 martie 2011, este de 1,5 euro/m.p.
Prin urmare, valoarea despăgubirii stabilită de către instanţa de fond, în conformitate cu concluziile raportului de contraexpertiză, nu poate fi diminuată contrar susţinerilor pârâtului, altfel s-ar încălca dispoziţiile legale sus citate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantele S.E. şi G.A., cât şi pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.
Recurentele-reclamante S.E. şi G.A. au arătat că valoarea despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat a fost în mod constant, stabilită de instanţele anterioare, sub cuantumul celei acordate de expropriator, nefiind respectate dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Recurentele-reclamante mai arată că, potrivit art. 25 şi 26 din acelaşi act normativ, la stabilirea despăgubirii trebuie adăugat, la valoarea reală a imobilului, şi prejudiciul creat proprietarului prin diminuarea parcelelor rămase după expropriere, pierderea unei recolte, accesul pe rute ocolitoare, majorarea cheltuielilor de transport şi efectuarea tuturor lucrărilor agricole, sens în care niciuna dintre instanţe nu a luat în considerare valoarea de bonitate a terenurilor, stabilită de OSPA Hunedoara ca fiind în clasa a III-a, cu un total de 56 de puncte, în speţă, 3,8 euro/m.p. Raportat la această valoare ar rezulta o sumă de 12.152 euro, la care ar trebui adăugată suma de 8.453 euro, reprezentând valoarea prejudiciului creat ca urmare a exproprierii, rezultând astfel suma de 22.605 euro. Aceste sume au fost stabilite de experţii numiţi de expropriator, dar nu au fost luate în considerare de către instanţe, expertizele în cauză fiind efectuate de experţi topografi, care nu au apreciat corect valoarea terenului. Aceste sume, deşi favorabile recurentelor-reclamante, nu au fost cerute niciodată, solicitarea acestora privind o despăgubire corectă la un preţ al terenului de 3,3 euro/m.p. (valoarea stabilită de expropriator), rezultând suma de 10.553 euro, la care să se adauge şi valoarea prejudiciului în cuantum de 8.453 euro, conform art. 25, 26 din Legea nr. 33/1994.
Raportul de expertiză avut în vedere de instanţă nu este un raport obiectiv, întrucât preţul de 1,5 euro/m.p. este derizoriu şi în contradicţie cu realitatea pieţei imobiliare din zonă. Acest raport este lovit de nulitate, întrucât nu este ştampilat cu parafele celor trei experţi care l-au întocmit.
Recurentul-pârât Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a formulat următoarele critici:
I. Încălcând dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel în mod greşit a cuprins în valoarea despăgubirilor acordate ca urmare a exproprierii, suma în procent de 50% din valoarea terenului cu titlu de daune reprezentând coeficient de vânzare forţată, în condiţiile în care o asemenea noţiune nu se regăseşte în lege şi reprezintă, în realitate, o nouă despăgubire, acordată distinct de cea prevăzută de actele normative în materie.
Il. În mod greşit instanţa de apel a reţinut că daunele în sumă fixă acordate pentru diminuarea valorii terenului rămas, în cuantum de 16.161 RON, sunt justificate de elemente precum majorarea distanţei de transport de la parcelă la baza de recepţie, accesul la parcelă pe ruta ocolitoare, reducerea mărimii parcelei cadastrale, modificarea formei parcelei cadastrale din dreptunghiulară în trapezoidală mică şi că sunt diferite de daunele stabilite ca urmare a micşorării sub 3.000 m.p., în cuantum de 8.331 RON, fără a specifica, în mod concret, în ce constau aceste diferenţe.
Art. 26 al Legii nr. 33/1994 stabileşte că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului, motiv pentru care reclamantele nu pot beneficia de despăgubirile acordate ca urmare a micşorării suprafeţei parcelelor sub 3.000 m.p., întrucât această consecinţă a măsurii exproprierii a fost analizată cu ocazia stabilirii despăgubirilor pentru diminuarea valorii terenului rămas, sens în care acordarea celor două sume, respectiv, de 16.161 RON şi de 8.331 RON, reprezintă o dublă despăgubire şi constituie o încălcare a dispoziţiilor legale anterior citate.
III. Instanţa de apel a procedat la o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că a arătat că nu ar putea diminua valoarea de despăgubire acordată de comisia de experţi din fond, întrucât s-ar ajunge la încălcarea textului legal precitat, care prevede că despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau altă persoană interesată.
Instanţa investită cu o cerere de despăgubiri pentru expropriere însă are la îndemână două posibilităţi: fie constată că valoarea reală a despăgubirilor este mai mare decât cea oferită de expropriator, admite acţiunea şi acordă o despăgubire cuprinsă între cuantumul oferit de expropriator şi cel solicitat de expropriat; fie constată că valoarea reală a despăgubirilor este mai mare decât cea oferită de expropriator, şi atunci menţine cuantumul despăgubirilor acordate de a acesta. Prin urmare, dacă instanţa ar fi fost de acord cu motivele de apel ale pârâtului, trebuia să constate că oferta acestuia era îndestulătoare, situaţie faţă de care se impunea admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiate.
Recursul reclamantelor S.E. şi G.A. este inadmisibil, pentru următoarele argumente:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiiîe prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supune recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 2 din acelaşi cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în primă instanţă care nu au fost atacate cu apel”.
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot îi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii devenită irevocabilă prin neatacare cu apel este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
Se constată că, în speţă, sentinţa civilă nr. 175 din 29 iunie 2011 a Tribunalului Hunedoara a fost atacată cu apel doar de către pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, calea de atac declarată de această parte fiind respinsă, cu consecinţa menţinerii hotărârii de primă instanţă, care, astfel, a dobândit caracter irevocabil faţă de părţile care nu au înţeles să exercite calea de atac a apelului, respectiv reclamantele din prezenta cauză.
În atare situaţie, cum recursul împotriva unei hotărâri devenită irevocabilă prin neapelare este inadmisibil, fiind declarat omisso medio, Înalta Curte îl va respinge ca atare.
Recursul pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, este fondat şi va fi admis, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 ce reglementează criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul creat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză (...)”.
Stabilirea valorii imobilului expropriat presupune administrarea, de către părţile litigante, a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei, întrucât prin dispoziţiile legale menţionate nu se instituie obligativitatea reţinerii, de către instanţă, în mod exclusiv, nici a raportului de expertiză întocmit de expropriator şi nici a raportului de expertiză întocmit de comisia constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, deoarece, potrivit art. 27 alin. (1) din acelaşi act normativ „primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî”, iar potrivit art. 27 alin. (2) „despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”.
În speţă, preţul oferit de expropriator, de 21.674 RON pentru suprafaţa de 1.862 m.p. (suprafaţă deţinută de reclamanta S.E.), şi, respectiv de 15.400 RON pentru suprafaţa de 1.323 m.p. (suprafaţă deţinută de S.E. şi G.A. împreună) a fost contestat în instanţă, prin sentinţa civilă nr. 175 din 29 iunie 2011 a Tribunalului Hunedoara stabilindu-se, în urma efectuării mai multor rapoarte de expertiză, o despăgubire totală de 55.482 RON, reprezentând 32.427,5 RON pentru suprafaţa de 1.862 m.p. şi 23.054,5 RON pentru suprafaţa de 1.323 m.p.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul a declarat apel, ce a fost respins, ca neîntemeiat, apoi recurs, criticând soluţia pronunţată sub aspectul greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor legale în materie, ce reglementează modalitatea de calcul a despăgubirii, respectiv, art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994, în sensul că instanţa a avut în vedere, la stabilirea despăgubirii pentru prejudiciul creat prin expropriere, o noţiune inexistentă în lege, şi anume aceea a „coeficientului de vânzare forţată”, a acordat o dublă despăgubire prin cumulul sumelor privind daunele pentru diminuarea valorii terenului rămas cu cele pentru micşorarea terenului sub 3.000 m.p. şi în mod greşit nu a constatat că oferta pârâtului era îndestulătoare, fiind conformă dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din lege.
Se constată că, în cauză, au fost efectuate mai multe rapoarte de expertiză, respectiv un raport de evaluare imobiliară întocmit de expert P.T., un raport nou de evaluare imobiliară întocmit de expert B.T.D., un raport de expertiză topografică întocmit de experţii C.S. şi L.V. şi un raport de contraexpertiză întocmit de experţii C.S., T.N. şi B.T.D., acesta din urmă fiind apreciat de către instanţe ca reprezentând lucrarea de specialitate cea mai obiectivă şi mai elaborată.
Obiectul expertizei l-a constituit suprafaţa de teren 3.185 m.p., alcătuită din două parcele, respectiv una de 1.862 m.p., deţinută de reclamanta S.E. şi cealaltă de 1.323 m.p., deţinută de reclamantele S.E. şi G.A. împreună.
Evaluarea proprietăţii imobiliare s-a realizat prin utilizarea a două metode, respectiv cea a comparaţiei vânzărilor, din care a rezultat o valoare a terenului în suprafaţă de 3.198,8 m.p. de 19.833 RON (4.807 euro, respectiv 1,5 euro/m.p.) şi cea bazată pe randamentul economic, din care a rezultat o valoare a terenului în suprafaţă de 3.198,8 m.p. de 20.472 RON (4.962 euro, respectiv 1,55 euro/m.p.). Valoarea de piaţă a terenului a fost raportată la valoarea determinată prin tehnica comparaţiei vânzărilor, respectiv 19.833 RON (4.807 euro - 1,5 euro/m.p.).
Este de observat că, deşi terenul expropriat se compune din două parcele diferite, estimarea valorii acestuia s-a realizat în mod global, fără a se defalca conform suprafeţelor componente de 1.862 m.p. şi, respectiv 1.323 m.p.
În ceea ce priveşte cealaltă componentă a despăgubirii, şi anume prejudiciul, în urma estimării daunelor produse proprietarului, s-au stabilit următoarele valori: 16.161 RON reprezentând daune în sumă fixă pentru diminuarea valorii terenului rămas; 248 RON reprezentând daune în sumă fixă constând în pierderea recoltei de grâu; 8.331 RON reprezentând daune ca urmare a micşorării suprafeţei parcelelor sub 3.000 m.p.; 12.892 RON daune procentuale 65%, din care 50% daune procentuale pentru vânzarea forţată a terenului. Valorile prezentate au fost însumate, rezultând un cuantum total al daunelor de 37.632 RON (în care au fost incluse taxele notariale în cuantum de 1.983 RON).
Cuantumul final al despăgubirii s-a concretizat în valoarea terenului - 19.833 RON plus valoarea daunelor - 37.632 RON, rezultând suma de 57.465 RON, din care instanţa de judecată a exclus valoarea taxelor notariale, rămânând în sarcina expropriatorului suma de 55.482 RON.
În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât în sensul nelegalei reţineri, a unui coeficient de vânzare forţată imputabil acestuia în cadrul despăgubirii datorate în calitate de expropriator, se constată că, deşi raportul de expertiză include o astfel de noţiune în calculul prejudiciului, nu arată care este temeiul legal al raportării la un astfel de indicator, ce reprezintă noţiunea de „vânzare forţată”, care este raportul expropriere-vânzare forţată şi care este baza de calcul utilizată pentru a ajunge la concluzia că un astfel de coeficient reprezintă 50% din valoarea terenului.
Instanţa de apel a preluat aceste susţineri ale expertului, fără a analiza aceste elemente, care au făcut şi obiectul criticilor în apel.
Referitor la susţinerea recurentului-pârât conform căreia s-a procedat la acordarea unei duble despăgubiri prin cumulul sumelor privind daunele pentru diminuarea valorii terenului rămas - 16.161 RON cu cele pentru micşorarea terenului sub 3.000 m.p. - 8.331 RON, se constată că instanţa de apel înlătură această critică cu motivarea că cele două categorii de daune „sunt diferite”, dar nu justifică în ce constau diferenţele respective, simpla negare a similarităţii celor două categorii de despăgubiri nefîind suficientă în a răspunde aspectelor cu care a fost învestită.
Constatând că situaţia de fapt ce a stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirii datorate de recurentul-pârât în calitate de expropriator pentru terenul expropriat nu a fost pe deplin lămurită, şi cum asemenea chestiuni, ce ţin de completarea şi interpretarea probatoriului, nu pot fi remediate de către instanţa de recurs, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
În rejudecare, instanţa de trimitere va avea în vedere aspectele reţinute în prezentele considerente cu privire la estimarea valorii terenului expropriat conform suprafeţelor componente de 1.862 m.p. şi, respectiv 1.323 m.p.; explicitarea noţiunilor de „vânzare forţată” şi „coeficient de vânzare forţată” prin raportare la dispoziţiile legale în materie, cu indicarea temeiului juridic ce fundamentează includerea, în prejudiciul creat prin expropriere, a unei asemenea valori, precum şi indicarea bazei de calcul utilizate pentru a ajunge la concluzia că un astfel de coeficient reprezintă 50% din valoarea terenului; lămurirea diferenţelor existente între daunele acordate pentru diminuarea valorii terenului rămas şi cele acordate pentru micşorarea terenului sub 3.000 m.p., care au determinat acordarea a două sume distincte cu titlu de despăgubire.
Urmare a valorilor stabilite cu prilejul rejudecării în ceea ce priveşte aspectele anterior expuse, se va determina incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin raportare la critica formulată în acest sens de către recurentul-pârât.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil recursul declarat de reclamantele S.E. şi G.A., împotriva deciziei nr. 154 din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva aceleiaşi decizii, pe care o va casa, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, ce va soluţiona cauza potrivit recomandărilor conţinute în considerentele prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele S.E. şi G.A., împotriva deciziei nr. 154 din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva aceleiaşi decizii.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6341/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6305/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
