ICCJ. Decizia nr. 6341/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6341/2012
Dosar nr. 5260/2/2011
Şedinţa publică din 18 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 20 mai 1997, în Dosarul nr. 5566/1997, reclamanţii M.I.I., în nume propriu şi în calitate de mandatar al lui V.M.S.E.M. şi V.S.T. (moştenitorii defunctei surori a reclamantului - V.M.A.) au formulat plângere împotriva hotărârii Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995 Argeş, înregistrată în 18 martie 1997, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Argeş, I.C.D.P. Mărăcineni, R.A.A.P.S. şi Primăria Mărăcineni, solicitând retrocedarea imobilelor situate în sat C., comuna Mărăcineni, judeţul Argeş, toate aparţinând proprietarului M.N.I., autorul părţilor, moştenit de reclamanţi.
În motivarea acţiunii, s-a susţinut că prin hotărârea contestată s-a recunoscut lipsa oricărui titlu al statului, posesor al imobilelor revendicate, astfel că, în condiţiile Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 11/1997, în art. 1 alin. (4)-(6) „(...) proprietatea reclamanţilor a rămas neştirbită”, părţile având acces la acţiunea în revendicare.
Conform încheierii nr. 1795 din 10 aprilie 1998 pronunţată în Dosarul nr. 712/1998 al Curţii Supreme de Justiţie, a fost admisă cererea formulată de M.I.I., V.M.S.E.M., V.S.T. şi S.A.C., cauza fiind strămutată la Judecătoria Sector 4, cu menţinerea actelor procedurale îndeplinite anterior strămutării.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 la data de 02 iunie 1998, sub nr. 6548/1998.
La 04 martie 1999, pârâta R.A.A.P.P.S. a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, în condiţiile art. 57 C. proc. civ., respectiv a Ministerului de Finanţe, în calitate de reprezentant al Statului Român, proprietar al imobilului, pârâta fiind doar administratorul terenului; s-au invocat în drept şi dispoziţiile art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998, iar la acelaşi termen, instanţa de fond a dispus citarea în cauză a Ministerului de Finanţe.
La data de 14 octombrie 1999, contestatorul M.I.I. a depus o cerere precizatoare, în sensul că revendica toate bunurile cuprinse în acţiune şi solicita admiterea excepţiei necompetenţei materiale a judecătoriei, întrucât valoarea imobilului depăşeşte 250.000.000 ROL.
S-a pronunţat sentinţa civilă nr. 9313 din 14 octombrie 1999, în Dosarul nr. 6548/1998, prin care s-a admis excepţia de necompetenţă materială, cauza fiind declinată pentru soluţionare pe fond în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, dosarul a fost înregistrat sub nr. 5366/1999.
Pe cale reconvenţională, R.A.A.P.P.S. a solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata contravalorii investiţiilor efectuate pe teren de către Statul Român, prin administratorii săi legali, astfel cum acesta rezultă din procesul-verbal de recepţie finală din 04 septembrie 1997, constând în lucrări de modernizare la Vila M. încheiate la data 21 august 1996 şi cuantificate la 540.986,94 ROL, din care: cheltuieli proiectare - 25.412.321 ROL; modernizare construcţii - montaj 465.327.389 ROL; dotări - 50.247.232 ROL.
În final, se solicita actualizarea sumei de 540.986.942 ROL cu rata inflaţiei.
Conform încheierii de dezbateri de la 14 decembrie 1999, reclamantul, prin apărător, a declarat că renunţă la judecată privind bunurile mobile.
Pârâta-reclamantă R.A.A.P.P.S. şi-a precizat cererea reconvenţională la data 25 ianuarie 2000, în sensul obligării reclamantei-pârâte la plata sumei de 778.455.392 ROL, reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiţii efectuate la Vila M., conform facturilor detaliate în cerere.
În dosar s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 967 din 22 septembrie 2000, prin care a fost admisă excepţia invocată de pârâta R.A.A.P.P.S., s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea principală şi ca rămasă fără obiect cererea reconvenţională.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii M.I.I. şi S.A.C., iar urmare a decesului reclamantului V.S.T., la 05 octombrie 2000, au fost introduşi în cauză moştenitorii acestuia, V.M.S.E.M. şi V.C.V.A., potrivit certificatului de calitate de moştenitor din 22 martie 2001 emis de BNP B.V.
Prin decizia civilă nr. 272A din 25 mai 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 15/2001, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanţi, iar împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii M.I.I., S.A.C., V.M.S.E.M. şi V.C.V.A., soluţionat prin decizia civilă nr. 4220 din 26 noiembrie 2002 pronunţată în Dosarul nr. 3018/2001 al Curţii Supreme de Justiţie, în sensul admiterii recursului, casării hotărârii din apel, cât şi a sentinţei de fond şi trimiterii cauzei spre rejudecare, Tribunalului Bucureşti.
Astfel învestit, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a reînregistrat cauza sub nr. 1425/2003.
Prin întâmpinare, pârâtul I.C.D.P. Mărăcineni, judeţul Argeş, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere că prin procesul-verbal de predare-primire din 25 septembrie 2002, în baza sentinţei civile nr. 85 din 27 mai 2002 - definitivă şi irevocabilă - pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 4842/2001, a predat moştenitorilor defunctului I.N., respectiv M.N.I., M.N.N. şi M.O. cele două imobile şi terenul aferent, situate în sat C., comuna Mărăcineni, judeţul Argeş; prin urmare, acest pârât susţine că nu mai este proprietar al celor două imobile şi nici posesor al acestora.
La termenul din 27 mai 2003, instanţa a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.C.D.P. Mărăcineni, excepţie unită cu fondul.
La data de 16 decembrie 2003, pârâta-reclamantă R.A.A.P.P.S. a depus precizări cu privire la cuantumul pretenţiilor întrucât, din data de 25 ianuarie 2000 şi până în prezent, au fost realizate şi alte lucrări de investiţii şi reparaţii ce au sporit valoarea imobilului revendicat, totalizând 2.916.745.496 ROL, reprezentând: 1.092.861.066 ROL investiţii; 1.341.790.926 ROL investiţii realizate de Statul Român de la preluarea imobilului în proprietatea sa şi până la trecerea în administrarea R.A.A.P.P.S.; 482.083.504 ROL reparaţii necesare şi utile realizate de R.A.A.P.P.S.
Pârâtul I.C.D.P. Mărăcineni a invocat excepţia puterii lucrului judecat în raport de sentinţa civilă nr. 85/2002 pronunţată în Dosarul nr. 4842/2/2001 al Tribunalului Argeş, iar pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a ridicat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, respinsă de Tribunal prin încheierea de şedinţă de la 03 septembrie 2004.
Prin „Note de concluzii”, formulate de reclamanta S.A.C., s-a invocat şi prescripţia dreptului la acţiune privind pretenţiile solicitate pe cale reconvenţională, cu menţiunea că statul, nefiind proprietar, întrucât deposedarea s-a făcut fără titlu, pârâta-reclamantă R.A.A.P.P.S. are doar un drept de creanţă pentru eventualele lucrări necesare şi utile realizate la imobilul revendicat, drept prescriptibil în termen de 3 ani, iar aceste lucrări au fost executate, conform concluziilor expertizei tehnice, anterior anului 1989.
Pe parcursul soluţionării cauzei, pârâta-reclamantă R.A.A.P.P.S. a formulat cerere de mărire a câtimii obiectului cererii reconvenţionale la suma de 14.605.355.663 ROL, reprezentând: 5.498.498.152 ROL valoarea actuală de circulaţie a lucrărilor de construcţii executate de Statul Român, în perioada 1965-1989, şi suma de 9.106.857.511 ROL, reprezentând valoarea actuală de circulaţie a lucrărilor efectuate de S.R.P. Olăneşti - R.A.A.P.P.S., de la preluare şi până în anul 2004.
Potrivit sentinţei civile nr. 951 din 29 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 1425/2003, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţiile autorităţii de lucru judecat şi ale lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor-pârâţi, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, fiind admisă excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a pârâtului I.C.D.P. Mărăcineni; prin hotărâre fost respinsă cererea principală precizată împotriva pârâtului I.C.D.P. Mărăcineni; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea principală precizată; s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind pretenţiile solicitate prin cererea reconvenţională şi s-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea reconvenţională precizată, fiind obligaţi reclamanţii-pârâţi la cheltuieli de judecată în cuantum de 199.155.567 RON către pârâta-reclamantă R.A.A.P.P.S.
Instanţa de fond s-a pronunţat prioritar, relativ la excepţiile invocate în cauză, reţinând că excepţia puterii de lucru judecat este neîntemeiată, dat fiind că nu există identitate de obiect, părţi şi cauză faţă de sentinţa civilă nr. 85 din 27 mai 2002 pronunţată în Dosarul nr. 4842/2001 al Tribunalului Argeş, hotărâre prin care s-a soluţionat irevocabil acţiunea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, prin care reclamanţii M.N.I., M.N.N. şi M.O. au solicitat restituirea în natură a imobilelor ce au aparţinut autorului lor, N.I.M., acţiune promovată în contradictoriu cu pârâtul I.C.D.P. Mărăcineni.
Reclamanţii, în calitate de moştenitori ai defunctului autor M.I.I., au justificat calitatea procesuală activă, în raport şi de actele de proprietate depuse la dosar.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.C.D.P. Mărăcineni a fost admisă, în raport de considerentele sentinţei civile nr. 85 din 27 mai 2002 a Tribunalului Argeş şi de împrejurarea că, în cauză, nu sunt dovezi în sensul că acest pârât ar mai deţine vreun imobil revendicat de către reclamanţi.
Pe fondul acţiunii în revendicare, astfel cum a fost precizată, Tribunalul a reţinut că, în temeiul H.G. nr. 533/2002, Anexa nr. 3, Complexul M., situat în comuna Mărăcineni, judeţul Argeş, şi alcătuit din: casă de oaspeţi, castel de vânătoare, popicărie, casă ţărănească, bazin de înot şi terenul aferent în suprafaţă de 131.099 m.p., face parte din domeniul public al statului şi aflat în administrarea pârâtei R.A.A.P.P.S.
Au fost respinse argumentele pârâtei în legătură cu inalienabilitatea, imprescriptibilitatea şi insesizabilitatea domeniului public în considerarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, conform cărora instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului în situaţia bunurilor preluate de stat şi revendicate de foştii proprietari.
Tribunalul a respins acţiunea principală, reţinând că nu s-a făcut dovada identităţii depline a tuturor imobilelor, precum şi a suprafeţei de teren pretinse în acţiune şi imobilele corespunzătoare din titlul de proprietate al autorului reclamanţilor.
În exercitarea rolului activ, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Tribunalul a pus în discuţie necesitatea efectuării unei expertize imobiliare de identificare a terenurilor şi construcţiilor revendicate, probă ce nu a fost administrată faţă de opoziţia reclamanţilor şi lipsa achitării onorariului pentru expert.
În legătură cu cererea reconvenţională, prima instanţă s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de reclamanţii-pârâţi, dat fiind că prescripţia, în condiţiile arte 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, corelat cu arte 1886 C. civ., începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, ceea ce în cauză corespunde cu data admiterii acţiunii în revendicare.
Faţă de soluţia pronunţată relativ la acţiunea principală, au fost respinse şi celelalte aspecte din cererea reconvenţională.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanţii M.I.I., V.M.S.E.M. şi V.C.A.V., precum şi reclamanta S.A.C., invocând nelegalitatea hotărârii.
Prin decizia civilă nr. 855 din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au admis apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi S.A.C., M.I.I., V.M.S.E.M. şi V.C.A.V. şi, în consecinţă, s-a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că s-a admis acţiunea principală precizată; s-au omologat rapoartele de expertiză efectuate de către experţii D.M.A. şi P.P.; au fost obligaţi pârâţi-reclamanţi R.A.A.P.P.S., Ministerul Finanţelor Publice, Primăria comunei Mărăcineni să lase reclamanţilor-pârâţi, în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul situat în comuna Mărăcineni, judeţul Argeş, Complex M., compus din 13113 ha teren şi următoarele construcţii: construcţii vechi: vilă P+1, castel de vânătoare P+1, chioşc P, cabană P, capelă P, cabină poartă P, chioşc în cruce, cavou şi construcţii noi: casă de serviciu P+1, popicărie, centrală termică P, piscină, rezervor P, staţie decantare P, cabină pompe P, cabină poartă P, identificate în raportul de expertiză efectuat de expertul D.M.A.; s-a admis cererea reconvenţională şi au fost obligaţi reclamanţii-pârâţi la plata sumei de 135.700 euro în echivalentul în RON la data efectuării plăţii, reprezentând valoarea de circulaţie a lucrărilor de construcţii efectuate în perioada 1965-1989, conform raportului de expertiză întocmit de expertul P.P.; s-au păstrat celelalte menţiuni ale sentinţei civile apelate privind respingerea excepţiilor.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat în 1914, imobilele revendicate din sat C., comuna Mărăcineni, judeţul Argeş, au fost dobândite în proprietate de către M.N.I. de la tatăl său M.N..
Terenul revendicat de reclamanţi se identifică cu terenul din actul de vânzare, Moşia de la pct. B - Moşia C., cu toate îmbunătăţirile şi împreună cu pădurea situată în comun G., în suprafaţă totală de 14 hectare.
Totodată, acelaşi expert a stabilit că terenul se poate identifica şi după formularul pentru Evaluarea şi Inventarierea Patrimoniului aflat în Dosarul nr. 49/1949, Tabelul 1, al Prefecturii Judeţului Muscel, astfel că din confruntarea vecinătăţilor şi dimensiunilor terenului, s-a constatat că acestea corespund în totalitate cu terenul revendicat.
Cu ocazia efectuării expertizei, părţile au fost de acord cu identificarea terenului în cauză ca poziţie, iar pe acest teren, acelaşi expert a identificat următoarele construcţii: construcţii vechi: vilă P+1, castel de vânătoare P+1, chioşc P, cabană P, capelă P, cabină poartă P, chioşc în cruce, cavou şi construcţii noi: casă de serviciu P+1, popicărie, centrală termică P, piscină, rezervor P, staţie decantare P, cabină pompe P, cabină poartă P.
Suprafaţa de teren ocupată de clădiri, precum şi căile de acces au fost delimitate prin documentaţia pentru H.G. nr. 834/1991 şi prin documentaţia cadastrală pe planul de amplasament şi delimitare a bunului imobil.
Imobilul a fost preluat prin procesul verbal aflat în Dosarul nr. 49/1949 al Prefecturii Judeţului Muscel, iar, în prezent, prin acte succesive de transmitere, acesta se află în folosinţa pârâtei.
Împotriva deciziei respective, în termen legal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Bucureşti, Primăria comunei Mărăcineni, judeţul Argeş, şi R.A.A.P.P.S., solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 951 din 29 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Prin încheierea din 01 octombrie 2010, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii M.T. şi M.N.P., în interesul recurentei-pârâte R.A.A.P.P.S. Bucureşti, în condiţiile în care, prin cererea de intervenţie formulată, intervenienţii sprijină motivul de recurs formulat de aceasta referitor la faptul că imobilul aflat în litigiu a fost notificat în baza Legii nr. 10/2001 de către intervenienţi, în calitate de moştenitori ai autorului M.N., frate cu autorul reclamanţilor, precum şi faptul că terenul pe care se află construcţiile în litigiu au aparţinut autorului M.N. şi nu autorului reclamanţilor.
Analizând recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Primăria comunei Mărăcineni şi R.A.A.P.P.S., Înalta Curte a constatat că sunt nefondate.
Astfel, în ceea ce priveşte recursul declarat de primul pârât, s-a constatat că este nefondat întrucât instanţa de apel a reţinut, în mod corect, în cauză, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice.
A fost considerat nefondat şi recursul declarat de pârâta Primăria comunei Mărăcineni, judeţul Argeş, avându-se în vedere următoarele considerente:
Prin efectul deciziei recurate, care este definitivă, reclamanţii posedă „un bun” în sensul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie şi în conformitate cu jurisprudenţa Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
În acelaşi timp, sunt nefondate susţinerile recurentei potrivit cărora, reclamanţii trebuia să facă dovada dreptului de proprietate cu un titlu de proprietate raportat la dispoziţiile Decretului-Lege nr. 115/1938.
Cu alte cuvinte, recurenta a susţinut că actul de proprietate invocat de reclamanţi în susţinerea acţiunii în revendicare, pentru a putea face dovada dreptului de proprietate, trebuie să fie înscris în cartea funciară.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia reclamanţii nu au reuşit să facă dovada identităţii depline a tuturor imobilelor, precum şi a suprafeţei de teren pretinse în acţiune, s-a constatat faptul că nu putea fi supusă cenzurii instanţei de recurs, neputând fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate, întrucât reprezinta un aspect de netemeinicie şi nu de nelegalitate.
Aceasta întrucât s-a referit la situaţia de fapt reţinută de instanţele anterioare, în raport de materialul probatoriu administrat în cauză, situaţie de fapt care nu mai putea fi schimbată în cadrul instanţei de recurs, în condiţiile în care dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. au fost abrogate expres prin prevederile art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Referitor la calitatea recurentei de a sta în proces, s-a reţinut că aceasta justifica legitimarea procesuală pasivă, atâta timp cât imobilul în litigiu se află pe teritoriul comunei Mărăcineni.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta R.A.A.P.P.S., s-a constatat faptul că era neîntemeiat în ceea ce priveşte critica formulată având ca obiect greşita soluţionare, prin admitere, a acţiunii civile în revendicare formulată de către reclamanţi.
Astfel, dreptul de proprietate al apelanţilor-reclamanţi privind imobilele revendicate, cât şi vocaţia la bunurile revendicate, constituiau aspecte care au fost reţinute de către instanţa de apel, pe baza probelor administrate în cauză.
În ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate, aceasta s-a făcut prin actul de vânzare-cumpărare autentificat în 1914 prin care imobilele aflate în litigiu situate în comuna Mărăcineni, sat C., judeţul Argeş, au fost dobândite în proprietate de către M.N.I. de la tatăl său, N.M.
Referitor la actul de partaj voluntar din 03 martie 1947, care a avut loc între N.M. şi I.M.M., după autorii M.N. şi M.N.M., instanţa de apel a reţinut că se referea la o altă moşie decât cea din litigiu, respectiv moşia „V.”, „B.” şi „G.”, „V.R.” şi „O.”, „P.O.”.
Or, terenul în litigiu menţionat în actul de vânzare-cumpărare din anul 1914 priveşte moşia „G.” sau „F.”, alături de moşia „M.V.” cei zice şi „D.”, ce a aparţinut autorului M.N., transmisă în proprietate fiului său, M.N.I., (autorul reclamanţilor).
În al doilea rând, vocaţia reclamanţilor referitor la revendicarea imobilelor aflate în litigiu a rezultat din actele de stare civilă şi din certificatul de moştenitor din 10 aprilie 1967 emis de pe urma defunctului M.I.I., potrivit cărora autorul N.M. a avut doi copiii, pe M.N.I. (autorul reclamanţilor) şi N.M., prima ramură a familiei M., respectiv cea decurgând din autorul reclamanţilor (M.N.I.), fiind îndreptăţită să solicite imobilele aflate în litigiu câtă vreme acţiunea în revendicare s-a întemeiat pe actul de vânzare-cumpărare nominalizat mai sus şi prin care s-a dobândit imobilul respectiv.
Referitor la susţinerile recurentei privind terenul acordat prin sentinţa civilă nr. 85 din 27 mai 2002 a Tribunalului Argeş pronunţată în Dosarul nr. 4842/2002, Curtea de apel a reţinut că se referă la un alt imobil care nu se suprapune cu terenul revendicat de reclamanţi, fiind învecinat cu imobilul aflat în litigiu.
Prin hotărârea respectivă, moştenitorilor autorului M.N. li s-a restituit un alt imobil decât cel aflat în litigiu, imobil format din construcţii cu destinaţie de locuit şi teren aferent, astfel încât s-a constatat că nu există identitate între acest imobil şi cel revendicat de către reclamanţi.
Pe de altă parte, deşi intervenienţii au urmat procedura instituită de Legea nr. 10/2001, în sensul că au formulat notificare prin care au solicitat restituirea bunurilor care au aparţinut autorului lor, inclusiv pentru conacul situat în comuna Mărăcineni, sat M., judeţul Argeş, prin decizia emisă R.A.A.P.P.S. le-a respins cererea pe baza considerentelor potrivit cărora imobilul intitulat „Complexul M.” a aparţinut în proprietate celeilalte ramuri a familiei M., respectiv autorului reclamanţilor, M.N.I.
În realitate însă, deşi s-au invocat dispoziţiile alt. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în susţinerea primelor două motive de recurs referitoare la dreptul de proprietate al apelanţilor- reclamanţi privind imobilele revendicate, cât şi în ceea ce priveşte identificarea acestora, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat faptul că privesc chestiuni de netemeinicie şi nu de nelegalitate, atâta vreme cât se critică situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel pe baza materialului probatoriu administrat în cauză, astfel cum a fost redată mai sus.
Astfel, critica referitoare la faptul că nu există identitate între construcţiile şi terenul ce formează actualul Complex M. şi imobilele similare incluse în actul de proprietate invocat; că terenul revendicat de reclamanţi se identifică cu terenul din actul de vânzare, moşia de la pct. B - Moşia Ciumeşti (Furduiasca), cu toate îmbunătăţirile şi împreună cu pădurea situată în comuna Miceşti în suprafaţă totală de 14 ha.; că terenul se poate identifica şi după formularul pentru Evaluare şi Inventarierea Patrimoniului aflate în Dosarul nr. 49/1949, Tabelul nr. 1 al Prefecturii judeţului Muscel, precum şi faptul că dovada dreptului de proprietate a autorului M.N.I. asupra imobilului revendicat s-a realizat pe baza procesului-verbal încheiat la data de 02 martie 1949 la Ciumeşti – Muscel reprezintă aspectele de netemeinicie şi nu de nelegalitate.
Toate aceste critici privesc, în realitate, situaţia de fapt care, în prezent, în actuala structură a recursului, aceea a unei căi extraordinare de atac nu au mai putut fi cenzurate, în condiţiile în care au pus în discuţie chestiuni de fapt stabilite cu caracter definitiv de către instanţa de apel.
Recursul declarat de pârâtă a fost, însă, considerat întemeiat în ceea ce priveşte motivele de recurs referitoare la cererea reconvenţională formulată în cauză, din perspectiva arte 304 pct. 7 C. proc. civ., reţinându-se că au fost încălcate în acest sens dispoziţiile arte 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nearătarea în considerentele hotărârii a motivelor de fapt şi de drept care au dus la soluţia pronunţată, a făcut imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii hotărârii, nemotivarea acesteia echivalând cu o necercetare a fondului pricinii.
Cererea reconvenţională formulată de pârâtă, având ca obiect despăgubiri, a privit două aspecte şi anume cel referitor la obligarea reclamanţilor de a plăti contravaloarea construcţiilor noi efectuate de Statul Român ulterior preluării, cât şi cel referitor la contravaloarea cheltuielilor necesare şi utile efectuate şi necesare întreţinerii complexului imobiliar de la data preluării şi până în anul 1989, iar instanţa de apel a dispus obligarea reclamanţilor doar la plata sumei reprezentând contravaloarea la valoarea actuală de circulaţie a lucrărilor de construcţii noi efectuate în perioada 1965-1989, fără însă a motiva de ce a fost acordată doar această contravaloare şi de ce nu a fost acordată şi contravaloarea cheltuielilor necesare şi utile.
S-a considerat că se impunea, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7, coroborate cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de către pârâta R.A. AP.P.S., casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea spre rejudecare, la instanţa de apel a cererii reconvenţionale formulată de aceeaşi pârâtă, în ceea ce priveşte solicitarea de acordare a îmbunătăţirilor aduse imobilelor - construcţii vechi aflate în litigiu, întrucât dispozitivul deciziei recurate, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 135.700 euro, echivalent în lei la data efectuării plăţii, reprezentând valoarea de circulaţie a lucrărilor de construcţii noi efectuate în perioada 1965-1989, nu a fost recurat de către reclamanţi, ca de altfel întreaga decizie, astfel încât soluţionarea cererii reconvenţionale, sub aspectul arătat, a intrat în puterea lucrului judecat.
S-a reţinut că în rejudecarea cererii reconvenţionale, se vor avea în vedere şi celelalte susţineri ale pârâtei, referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 997 C. civ.; se va stabili dacă toate îmbunătăţirile aduse imobilelor vechi au reprezentat cheltuieli necesare şi utile dacă au sau nu un caracter voluptoriu, cât şi perioada pentru care trebuie acordată contravaloarea acestor cheltuieli necesare şi utile efectuate de Statul Român, în condiţiile în care s-a contestat faptul că perioada limită de acordare a despăgubirilor este reprezentată de anul 1989, cheltuielile necesare cu întreţinerea Complexului M. fiind efectuate şi după anul 1990.
Prin decizia nr. 5300 din 15 octombrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 3603/2/2005 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de pârâta R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 855 din 18 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a casat, în parte, decizia atacată, în sensul că, s-a trimis spre rejudecare, la instanţa de apel, cererea reconvenţională formulată de aceeaşi pârâtă, în ceea ce priveşte solicitarea de acordare a îmbunătăţirilor aduse imobilelor - construcţii din litigiu şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei. Totodată, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Bucureşti, şi Primăria comunei Mărăcineni, prin Primar, împotriva aceleiaşi decizii şi s-a respins şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii M.T. şi M.N.P., în interesul recurentei-pârâte R.A.A.P.P.S.
Rejudecând apelul, cu privire la solicitarea contravalorii îmbunătăţirilor din cuprinsul cererii reconvenţionale formulată de către pârâta R.A.A.P.P.S., după casarea deciziei apelate şi trimiterea spre rejudecare a cererii reconvenţionale, numai cu privire la solicitarea acordării îmbunătăţirilor, Curtea de apel, a reţinut:
1. În ceea ce priveşte aplicarea sau nu în cauză a dispoziţiilor art. 997 C. civ., Curtea de apel a constatat următoarele:
Potrivit art. 993 C. civ., acela care din eroare, crezându-se debitor a plătit o datorie, are drept de repetiţiune în contra creditorului, textul consacrând aşadar dreptul la restituire, ce aparţine solvensului.
La rândul său, art. 992 C. civ. instituie obligaţia de restituire a accipiensului, stabilind că cel care din eroare sau cu ştiinţă primeşte ceea ce nu-i este datorat, este obligat să-l restituie celui de la care l-a primit.
Aşadar, pentru a se naşte un raport juridic în temeiul căruia accipiensul să fie obligat la restituirea către solvens a ceea ce a primit, este necesară întrunirea mai multor condiţii, printre care aceea că prestaţia pe care solvensul a executat-o să fi avut semnificaţia operaţiei juridice a unei plăţi, să fi fost făcută, aşadar, cu titlu de plată, indiferent de obiectul ei.
În cazul în care plata a constatat în efectuarea de către solvens: R.A.A.P.P.S. a unor îmbunătăţiri la un imobil care aparţine lui accipiens, restituirea cheltuielilor nu se va putea face în cadrul plăţii nedatorate, ci prin prisma invocării îmbogăţirii fără justă cauză.
Pe de altă parte, din analiza art. 997 C. civ., reiese că această dispoziţie legală se referă la o altă ipoteză decât cea avută în vedere în litigiul de faţă.
Astfel, art. 997 C. civ., expune situaţia în care plata lucrului nedatorat, poate da naştere la obligaţii şi în sarcina solvensului, deci a R.A.A.P.P.S.
Potrivit art. 997 C. civ., el, solvensul, va fi ţinut să restituie accipiensului cheltuielile făcute cu conservarea lucrului sau cele care au dus la o sporire a valorii sale, deci a cheltuielilor necesare şi utile.
Acest text legal nu este aşadar aplicabil în litigiul dedus judecăţii, întrucât el se referă la obligaţii ale solvensului şi nu ale accipiensului.
În cauză, deci restituirea cheltuielilor urma a se face prin prisma invocării îmbogăţirii fără justă cauză.
Putem defini îmbogăţirea fără justă cauză ca fiind faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Din acest fapt juridic se naşte obligaţia pentru cel care îşi vede mărit patrimoniul său, de a restitui în limita măririi, către cel care şi-a diminuat patrimoniul.
În litigiul dedus judecăţii au fost întrunite atât condiţiile materiale, cât şi condiţiile juridice ale intentării acţiunii în restituire şi anume:
Pârâta-reclamantă R.A.A.P.P.S. a efectuat lucrările de îmbunătăţire la imobilul proprietatea reclamanţilor pârâţi, care au condus la mărirea valorii patrimoniului acestora din urmă, şi ca o consecinţă şi la micşorarea patrimoniului R.A.A.P.P.S., prin efectuarea cheltuielilor a căror restituire se solicită.
De asemenea, nu există un temei legitim al măririi de patrimoniu care a fost generată şi nu există un alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care şi-a micşorat patrimoniul, a pierderii suferite.
2. În ceea ce priveşte aspectul care trebuie lămurit, dacă toate îmbunătăţirile aduse imobilelor vechi au reprezentat cheltuieli necesare şi utile sau dacă au un caracter voluptoriu, Curtea de apel, a reţinut următoarele:
Cheltuielile necesare sunt acele cheltuieli care au trebuit să fie făcute neapărat, pentru însăşi conservarea lucrului, iar cheltuielile utile sau ameliorările sunt acelea care sporesc valoarea lucrului.
Lucrările efectuate, îmbunătăţirile aduse la imobile care au fost pretinse şi menţionate de către R.A.A.P.P.S. au fost constatate ca fiind executate şi descrise de către expertul tehnic judiciar arhitectul P.P., în cadrul probei încuviinţată şi administrată: expertiza tehnică judiciară.
Prin raportul de expertiză necontestat a fost stabilit caracterul necesar şi util al cheltuielilor efectuate cu îmbunătăţiri aduse imobilului, astfel încât acest lucru nu mai poate fi readus în discuţie.
Lucrările executate au reprezentat cheltuieli necesare şi utile, ele făcând să crească valoarea imobilelor, aspect reliefat de către expert în lucrarea întocmită de acesta.
Reclamanţii-pârâţi nu au făcut obiecţiuni la raportul de expertiză privind calificarea acestor cheltuieli, cât şi cuantumul stabilit de către expert, însuşindu-şi aşadar pe deplin punctul de vedere al expertului.
3. Referitor la perioada pentru care trebuie acordată contravaloarea acestor cheltuieli necesare şi utile, Curtea de apel, a reţinut următoarele considerente:
Contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului, construcţii vechi, situat în comuna Mărăcineni, judeţul Argeş, Complex M., au fost acordate prin obligarea reclamanţilor-pârâţi la plata acestor cheltuieli către pârâta-reclamantă R.A.A.P.P.S. pentru perioada septembrie 1994-septembrie 2002, în sumă totală de 910.685,75 RON potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit.
Curtea de Apel Bucureşti a considerat că despăgubirile privind cheltuielile necesare şi utile ca şi întindere în timp, trebuie acordate până la momentul la care instanţa a dispus restituirea lucrului revendicat, acesta fiind momentul când în patrimoniul reclamanţilor apare un dezechilibru patrimonial prin mărirea patrimoniului acestora, în detrimentul celui al lui R.A.A.P.P.S., situaţie în care se naşte un raport juridic obligaţional, în temeiul căruia cei al căror patrimoniu s-a mărit şi anume reclamanţii au devenit debitorii obligaţiei de restituire către cel căruia în mod corespunzător i s-a micşorat patrimoniul şi a devenit creditorul aceleiaşi obligaţii.
Faţă de considerentele expuse, Curtea de apel, conform art. 296 C. proc. civ., în rejudecarea apelului după casare, urmare a admiterii apelurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 951 şi a schimbării în parte a sentinţei apelate, a admis cererea reconvenţională şi sub aspectul contravalorii îmbunătăţirilor, obligându-i pe reclamanţii-pârâţi la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului - construcţii vechi situate în comuna Mărăcineni, judeţul Argeş, Complex M., îmbunătăţiri efectuate în perioada septembrie 1994-septembrie 2002, în sumă totală de 910.685,75 RON.
Conform art. 274 C. proc. civ., instanţa a obligat pe reclamanţii-pârâţi la cheltuieli de judecată către pârâta-reclamantă în cuantum total de 13.416,35 RON, reprezentând 11.916,35 RON taxă de timbru, calculată în raport de legea în vigoare la data când a fost plătită, cât şi 1.500 RON onorariu de expert.
Prin decizia civilă nr. 754 din 20 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în rejudecarea apelului, după casare, urmare a admiterii apelurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 951/2004 şi a schimbării în parte a sentinţei; a admis cererea reconvenţională şi sub aspectul contravalorii îmbunătăţirilor - reclamanţii-pârâţi au fost obligaţi la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului - construcţii vechi situate în comuna Mărăcineni, judeţul Argeş, complex M.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs subscrişii: S.A.C., M.I.I., V.M.S.E.M. şi V.C.A.V., intimaţi-pârâţi în cauză, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece:
Judecând în fond-apel, după casare, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, deşi în speţă nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 997 C. civ. anterior, totuşi a admis cererea reconvenţională, pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, care ar opera în favoarea pârâtei-reclamante.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În speţă, prin decizia nr. 5300 din 15 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a casat în parte decizia nr. 855/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, printre altele, spre a se verifica susţinerile pârâtei-reclamante R.A.A.P.P.S. referitoare la aplicabilitatea în speţă a temeiului juridic invocat de pârâta-reclamantă pentru obţinerea contravalorii îmbunătăţirilor, respectiv art. 997 C. civ. anterior.
Totodată, se reţine faptul că, judecând în fond-apel, după casare, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, deşi în speţă nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 997 C. civ. anterior, totuşi a admis cererea reconvenţională, pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, care ar opera în favoarea pârâtei-reclamante.
Invocarea unui alt temei de drept, fără a fi pus în discuţia părţilor, se încalcă principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare, deoarece niciuna dintre părţi nu au discutat şi nu s-au pronunţat asupra îmbogăţirii fără justă cauză.
Instanţa de recurs nu poate hotărâi asupra fondului pricinii, măsură posibilă potrivit art. 314 C. proc. civ., numai în cazul în care împrejurările de fapt ale cauzei au fost stabilite pe deplin, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
Toate acestea impun casare cu trimitere a cauzei în temeiul art. 313 C. proc. civ., spre o nouă judecată, instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii S.A.C., M.I.I., V.M.S.E.M. şi V.C.A.V. împotriva deciziei civile nr. 754A din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6342/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6316/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
