ICCJ. Decizia nr. 6340/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6340/2012
Dosar nr. 3206/36/2005
Şedinţa publică din 18 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 607 din 19 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul R794/2004 a fost admisă în parte acţiunea reclamantei C.E.C.A.P.P.P.T Bucureşti, pârâţii Direcţia de Sănătate Publică Jud. Constanţa, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Fizică şi Balneologie Eforie Nord, jud. Constanţa, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei fiind obligaţi să lase reclamantei, în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul situat în Eforie Nord, str. A.B. nr. 10, compus din teren în suprafaţă de 2.200 mp şi construcţie P+1E, cunoscută sub denumirea C.M.P.T.T.
A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a Consiliului Local Eforie în a acorda, în compensare, suprafaţa de 2.800 mp.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, reclamanta C.E.C.A.P.P.P.T. Bucureşti, precum şi pârâţii Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Recuperare Eforie Nord şi Ministerul Sănătăţii, criticile formulate vizând, în esenţă, următoarele considerente:
Apelul reclamantei s-a raportat la lipsa oricărei despăgubiri corespunzătoare valoric pentru terenul de 2.800 mp şi a construcţiilor demolate după data de 20 august 1949, împreună cu inventarul mobil.
Având în vedere traseul jurisdicţional al prezentului litigiu şi probatoriul administrat pe parcursul judecării lui, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
În privinţa inadmisibilităţii promovării acţiunii în revendicare, raportat la disp. Legii nr. 213/1998, instanţa a reţinut că această critică a apelantului pârât Ministerul Sănătăţii este nefondată, întrucât norma nu a obstrucţionat ori a restrâns dreptul de a promova o acţiune în revendicare, cu atât mai mult cu cât la data formulării acţiunii - 30 aprilie 1998 - legea menţionată nu fusese încă adoptată, iar o altă lege specială reparatorie nu îşi producea efectele pentru imobilele preluate de stat prin naţionalizarea operată în temeiul Decretului 358/1949.
Chestiunea calităţii procesuale active a reclamantei C.E.C.A.P.P.P.T. Bucureşti, ca şi continuatoare a fostei Case cu aceeaşi denumire, desfiinţată prin Decretul nr. 358/1949 şi al cărei patrimoniu a fost preluat de stat şi trecut în administrarea Confederaţiei Generale a Muncii, a fost tranşată prin Decizia civilă nr. 1275 din 13 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Secţia civilă, pronunţată în dosarul 3082/2001.
În speţă, s-a constatat că în apelul pârâţilor nu s-a contestat existenţa şi întinderea titlului de proprietate al fostei case de credit, cât apartenenţa actuală a imobilului - teren şi construcţii - la domeniul public şi la posibilitatea de a-l restitui, fie şi în parte, reclamantei în acţiunea în revendicare.
Soluţia configurată de instanţa de fond, în ce priveşte restituirea în natură a imobilului-construcţie şi a terenului aferent acesteia, este corectă, apelanta reclamantă fiind îndrituită să obţină repararea efectivă a prejudiciului produs prin naţionalizarea bunului antecesoarei sale.
Apelurile formulate au fost apreciate ca întemeiate în considerarea disp. art. 297 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., întrucât prima instanţă, deşi a judecat în fond, nu a stabilit şi în sarcina pârâtului Consiliul Local Eforie obligaţia corelativă cu privire la restituirea suprafeţei de 2200 mp identificate prin expertiza N.D., şi nu a avut în vedere că în virtutea deciziei de atribuire în administrare, apelantul Spitalul Clinic de Recuperare nu putea fi ţinut să restituie o suprafaţă mai mare decât cea efectiv atribuită, de 207 mp.
Din acest punct de vedere, urmare completării probelor conform încheierii din 31 ianuarie 2011, Curtea a reţinut că suprafaţa de 207 mp aferentă clădirii în litigiu a fost inclusă în "Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului" aprobat conform Anexei 15 la H.G. nr. 1705/2006, datorită apartenenţei clădirii "V.P.T.T.R." la acest regim juridic, ca fiind inclusă în administrarea spitalului (unitate publică de interes naţional) odată cu emiterea deciziei din 1972.
Astfel fiind, s-a reţinut că terenul stabilit între notaţiile A-C-D-E-F-G-H-I-A în expertiza N.D., care include şi pe cel aferent construcţiei în litigiu şi care are o suprafaţă totală de 2.200 mp, este susceptibil a fi restituit în natură, având în vedere că planul de situaţie sc. 1:500 al localităţii relevă faptul că nu sunt afectate în această modalitate accesul către obiectivele din zonă şi către spital (urmând a fi înlăturate criticile unităţii spitaliceşti, formulate pe acest considerent).
Pe cale de consecinţă, în raport de toate considerentele menţionate şi faţă de disp. art. 297 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., a fost anulată Sentinţa civilă apelată nr. 607 din 19 aprilie 2005 a Tribunalului Constanţa şi în rejudecare, s-a dispus obligarea pârâţilor Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Eforie Nord, Direcţia de Sănătate Publică Jud. Constanţa, Ministerul Sănătăţii şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor să restituie reclamantei, în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul cunoscut sub denumirea de "V.P.T.T.R.", situată în Eforie Nord, str. A.B. nr. 10, jud. Constanţa, compus din construcţie cu două corpuri şi teren aferent de 207 mp.
A fost obligat totodată pârâtul Consiliul Local Eforie să lase reclamantei, în deplină proprietate şi posesie, diferenţa de 1.993 mp care se constituie în aliniamentul notaţiilor A-C-D-E-F-G-H-I-A în expertiza N.D. pentru terenul de 2.200 mp ce poate fi restituit în natură.
În ce priveşte apelul formulat de reclamanta C.E.C.A.P.P.P.T., Curtea a reţinut că soluţia de respingere a cererii în obligarea autorităţii locale de a restitui, în compensare, un teren de 2.800 mp a fost corect rezolvată la fond, fiind menţinută cu ocazia rejudecării câtă vreme într-o acţiune în revendicare, partea nu poate obţine decât bunul pentru care exhibă titlul comparat, iar nu şi un alt bun în echivalent din patrimoniul pârâtului neproprietar.
Totuşi, chestiunea ridicată în apelul părţii, privind necesitatea obţinerii unei juste despăgubiri pentru partea de imobil imposibil a fi restituită în natură (chestiune clarificată atât din perspectiva afectării acestei suprafeţe de corpurile clădirilor Bazei de tratament şi Bazinului de decantare, dar şi de alei şi căi de acces către unităţile turistice din apropriere) impune o soluţionare în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu dezlegările în drept ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie regăsite în speţe similare şi cu implicaţiile recunoaşterii existenţei în patrimoniul apelantei reclamante a unui "bun" în sensul dat de art. 1 din Protocolul I la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, s-a reţinut că în apel a fost administrată, la cererea apelantei reclamante, o expertiză tehnică imobiliară de evaluare a despăgubirilor aferente suprafeţei de 2.800 mp menţionate, iar lucrarea depusă de experţii B.-C.-N. la termenul din 14 iunie 2010 a stabilit o valoare de circulaţie de 198.100 euro (70,75 euro/mp), respectiv, 831.960 lei.
În aceste condiţii, deţinătorul actual al terenului este oraşul Eforie, căruia prin autoritatea locală îi revine şi obligaţia de a propune acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru acordarea de despăgubiri corespunzătoare acestei valori.
În final, a stabilit în sarcina Consiliului Local Eforie - ca autoritate deliberativă a Oraşului Eforie - să înainteze Comisiei Centrale propunerea de acordare de despăgubiri apelantei reclamante, în cuantum de 831.960 RON pentru terenul de 2.800 mp ce nu poate fi restituit în natură.
Au fost însă înlăturate pretenţiile legate de acordarea despăgubirilor pentru inventarul mobil şi pentru construcţiile adiacente corpului principal, pretins demolate, având în vedere că nu s-a făcut dovada preluării unor asemenea bunuri de către stat la data intrării în vigoare a Decretului 358/1949.
Faptul că inventarul a făcut formal obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 13 iulie 1935 şi că a fost ulterior consemnat în poliţa de asigurare, ca şi împrejurarea că în aceeaşi poliţă, datată 19 mai 1934, se indică existenţa altor două corpuri secundare, nu a fost considerat de natură a aprecia asupra temeiniciei pretenţiilor astfel formulate, câtă vreme documentele ce atestă preluarea imobilului nu indică altă structură a bunului decât cea identificată şi prin expertizele judiciare efectuate în cauză şi nu stabilesc explicit preluarea unor bunuri mobile din patrimoniul fostei entităţi.
Împotriva Deciziei civile nr. 306C din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, au declarat recurs reclamanţii C.E.C.A.P.P.P.T., Ministerul Sănătăţii şi pârâţii Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Eforie Nord, Consiliul Local al Oraşului Eforie şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa care au susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
Recurenta C.E.C.A.P.P.P.T. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării Statului Român prin Ministerul Finanţelor la acordarea despăgubirilor în cuantum de 831.960 RON (echivalentul a 198.100 euro) pentru terenul de 2800 mp care nu a fost restituit în natură, invocându-se motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se arată că, iniţial raportul de expertiză a reţinut că numai o parte poate fi restituit vechiul amplasament deoarece restul terenului (de 2800 mp) este ocupat de spaţii cu utilizare publică: străzi, alei şi construcţii aferente Spitalului Clinic.
Se solicită a se avea în vedere că în mod greşit instanţa de judecată a apreciat, după 13 ani de judecată, că modalitatea pentru acordarea despăgubirii cuvenite este de a obliga pârâtul Consiliul Local Eforie, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, la acordarea către reclamantă a unei despăgubiri în cuantum de 831.960 RON pentru terenul de 2800 mp imposibil a fi restituit, în condiţiile în care acţiunea a fost promovată în 1998, în temeiul art. 480 C. civ.
Instanţa de judecată a reţinut că acţiunea a fost fundamentată pe art. 480 C. civ., iar nu pe normele legii speciale reparatorii şi, cu toate acestea, îi trimite prin soluţia dată pentru despăgubiri într-o procedura specială.
În plus, se consideră că au fost de acord să evalueze acest teren, deşi nu există construcţii edificate şi nu este "imposibil" de restituit acest teren în natură.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la acordarea despăgubirilor în cuantum de 831.960 RON (echivalentul a 98.100 euro) pentru terenul de 2800 mp care nu a fost restituit în natură.
Împotriva Deciziei civile nr. 306C din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, a declarat recurs şi Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Eforie Nord, care a susţinut că motivele invocate de această parte nu au fost temeinic analizate de instanţă, care a interpretat greşit legea, fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ministerul Sănătăţii a considerat că instanţa de apel a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantei, astfel că instanţa a cenzurat aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
În concluzie, reclamanta nu a făcut dovada certă a naţionalizării proprietăţii, poliţa de asigurare încheiată cu 15 ani înaintea trecerii imobilului în proprietatea statului neputând constitui documentul cert al dovezii dreptului de proprietate.
Faţă de cele de mai sus, se consideră că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate la momentul anului 1949, astfel că cererea sa nu poate fi admisibilă.
Recurentul Consiliul Local al Oraşului Eforie consideră, în cuprinsul cererii sale de recurs, că în mod nelegal Consiliul Local Eforie a fost obligat să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie restul de teren de 1993 mp din totalul celor 2200 mp identificat prin expertiza N.D., între notaţiile A-C-D-E-F-G-H-I-A. în legătură cu măsura de stabilire în sarcina Consiliului Local Eforie, anume aceea de propunere în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 de acordare către reclamantă a unei despăgubiri în cuantum de 831.960 RON pentru terenul imposibil a fi restituit în natură, se consideră că numai în condiţiile procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, se poate beneficia de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Recurentul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generala a Finanţelor Publice Constanţa, solicită, în cuprinsul motivelor de recurs formulate, respingerea acţiunii formulate, Ministerul neavând calitatea procesuală pasivă, el reprezentând interesele statului în justiţie în litigiile al căror obiect îl formează bunurile din domeniul public de interes naţional.
Analizând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acestea sunt fondate pentru considerentele ce urmează.
Obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi posesie a imobilul situat în Eforie Nord, compus din teren de 2200 mp şi construcţii şi atribuirea în compensare a unui teren de 2800 mp, o acţiune de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Prin stabilirea în sarcina Consiliului local Eforie - ca autoritate deliberativă a Oraşului Eforie - să înainteze propunerea de acordare de despăgubiri apelantei reclamante, în cuantum de 831.960 RON pentru terenul de 2.800 mp ce nu poate fi restituit în natură în sensul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, instanţa de apel a schimbat temeiul juridic al acţiunii, admiţând un capăt de cerere privind restituirea în natură a terenului de 2200 mp în temeiul art. 480 C. civ. şi, pentru capătul de cerere privind terenul de 2800 mp făcând aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Această lege specială de reparaţie prevede o anume procedură de acordare a despăgubirilor, în această materie, acordarea măsurilor reparatorii având loc în condiţiile impuse de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005.
Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanţă Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptăţite şi procedura de stabilire şi acordare a acestora.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) şi (7) al textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al instanţei de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cu privire la acest aspect, trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de Curtea Europeană ale dreptului de acces la o instanţă, aspect reamintit în recenta cauză pilot Măria Atanasiu şi alţii împotriva României (parag. 115).
Prin urmare, exigenţele coerenţei şi certitudinii statuate de Curtea europeană în jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităţilor statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.
Cu atât mai mult nu se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenţei Curţii Europene după pronunţarea hotărârii pilot în cauza Măria Atanasiu împotriva României, din moment ce Statul Român a fost obligat, ca în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei europene, să ia măsurile care să garanteze protecţia efectivă a drepturilor enunţate de art. 6 parag. 1 şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de faţă, conform principiilor consacrate de Convenţie.
Or, obligarea directă a Statului Român la despăgubiri reprezintă nu doar o schimbare a debitorului obligaţiei de plată, dar şi schimbarea mecanismului de achitare a despăgubirilor stabilite.
Punerea în executare a hotărârilor prin care Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, este debitor, se face, de această dată, de la bugetul de stat, cu condiţia ca acesta să prevadă sumele alocate cu titlu de executare a debitelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti.
Pentru aceste considerente se va admite recursul în baza art. 314 C. proc. civ., se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa, care urmează a se pronunţa asupra cererilor deduse judecăţii conform principiului disponibilităţii în procesul civil.
Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel va analizat şi celelalte critici formulate de recurenţi împotriva Deciziei civile nr. 306C din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanţii C.E.C.A.P.P.P.T., Ministerul Sănătăţii şi pârâţii Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Eforie Nord, Consiliul Local al Oraşului Eforie şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generala a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 306C din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6337/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6344/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
