ICCJ. Decizia nr. 644/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.644/2012
Dosar nr.9014/2/2011
Şedinţa Camerei de consiliu din 03 februarie 2012
Asupra cauzei constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 07 iulie 2011, reclamanta SC R.I.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC A.P. SRL şi Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM Bucureşti, anularea încheierii din data de 23 iunie 2011 pronunţată în camera de consiliu de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM Bucureşti în Dosarul cu nr. 36/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 9678 din 03 octombrie 2011, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
În considerentele acestei sentinţe, judecătoria a reţinut că, potrivit art. 365 raportat la art. 342 C. proc. civ., competenţa de a soluţiona în primă instanţă acţiunea în anulare revine instanţei judecătoreşti imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.
Potrivit 342 C. proc. civ., pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanţa de judecată care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond în primă instanţă.
Constatând că obiectul judecăţii la Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM Bucureşti în Dosarul cu nr. 36/2011 l-a constituit cererea de ordonanţă preşedinţială prin care s-a solicitat evacuarea reclamantei dintr-un imobil, judecătoria a apreciat, în raport de prevederile art. 581 alin. (2) şi art. 342 C. proc. civ., că instanţa competentă să soluţioneze o astfel de cerere pe fond este tribunalul (faţă de caracterul comercial, neevaluabil în bani al cererii, conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.), iar instanţa ierarhic superioară celei prevăzute la art. 342, în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul, este Curtea de Apel Bucureşti (dosarul fiind soluţionat de Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM Bucureşti).
Prin sentinţa civilă nr. 142 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.
În considerentele acestei sentinţe s-au reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 19331 din 21 iunie 2011 pe rolul Curţii de Arbitraj de pe lângă Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM Bucureşti, reclamanta SC A.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R.I.E. SRL pentru ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 25.518,24 lei, din care 8617,02 lei chirie şi utilităţi şi 16.901,22 lei penalităţi, precum şi evacuarea pârâtei din spaţiul folosit abuziv. În drept s-au invocat dispoziţiile art. 581 C. proc. civ.
Prin încheierea de şedinţă din 29 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 34/2011, Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM Bucureşti a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului cu nr. 2743/05/2011 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Totodată, aceeaşi cerere (având acelaşi obiect şi temei juridic), formulată de reclamanta SC A.P. SRL, ce a format obiectul Dosarului 34/2011 al Curţii de Arbitraj de pe lângă Uniunea Naţională a Cooperaţiei, a fost soluţionată în Dosarul nr. 36/2011, prin încheierea din şedinţa din camera de consiliu din 23 iunie 2011, în sensul admiterii cererii.
Faţă de neconcordanţa dintre cele două încheieri, din 23 iunie 2011 şi din 29 septembrie 2011, curtea de apel a constatat că s-a ivit o piedică în desfăşurarea judecăţii pe calea arbitrajului, în înţelesul art. 342 C. proc. civ, iar pentru soluţionarea acestor piedici instanţa competentă este cea căreia i-ar fi revenit competenţa să judece litigiul în fond, în lipsa convenţiei arbitrale.
Reţinând că cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale, înregistrată sub nr. 19331 din 21 iunie 2011, are ca obiect atât obligarea la plata de despăgubiri, cât şi evacuare, cuantumul pretenţiilor fiind sub 100.000 lei (acesta fiind capătul principal de cerere) şi faţă de dispoziţiile art. 2 lit. a) şi art. 17 C. proc. civ. (capătul al doilea de cerere având un caracter accesoriu), curtea de apel a apreciat că soluţionare a cauzei în fond ar fi revenit în competenţa judecătoriei.
În plus, s-a reţinut că, faţă de temeiul juridic al acţiunii (art. 581 C. proc. civ), competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială revine instanţei competente să se pronunţe asupra fondului dreptului (adică tot judecătoriei).
Ca urmare, curtea de apel a apreciat că nu are competenţa de a soluţiona cauza (nefiind aplicabile dispoziţiile art. 365 C. proc. civ.) şi, chiar dacă s-ar fi aplicat acest text legal, competenţa revenea tribunalului şi nu curţii de apel, faţă de piedicile ivite în desfăşurarea judecăţii arbitrajului fiind aplicabile exclusiv dispoziţiile art. 342 C. proc. civ.
Sesizată în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Curtea de apel a reţinut în mod eronat c(ă ar fi învestită cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 342 alin. (1) C. proc. civ, având ca obiect înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului. Această calificare este greşită şi încalcă principiul disponibilităţii, fiind contrară calificării exprese şi neechivoce făcută de reclamanta SC R.I.E. SRL în cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti.
În realitate, obiectul cererii de chemare în judecată este anularea hotărârii arbitrale, pentru motivele de nulitate prevăzute la art. 364 lit. c), d) şi i) C. proc. civ., cererea fiind în competenţa instanţei judecătoreşti imediat superioare celei care ar fi competentă să judece acţiunea în fond, în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul, aşa cum prevede art. 365 alin. (1) raportat la art. 342 C. proc. civ.
De asemenea, în mod greşit se reţine, în considerentele sentinţei nr. 142 din 23 noiembrie 2011a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, că cererea înregistrată pe rolul instanţei arbitrale, soluţionată prin încheierea arbitrală din 23 iunie 2011 a cărei nulitate se solicită a se dispune, ar avea ca obiect pretenţii şi evacuare.
Din analiza Dosarului arbitral nr. 36/2011 al Curţii de Arbitraj de pe lângă Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – UCECOM Bucureşti, dosar în care s-a pronunţat încheierea arbitrală din 23 iunie 2011, rezultă că SC A.P. SRL a solicitat în acest dosar exclusiv evacuarea SC R.I.E. SRL din imobil pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Încheierea din 29 septembrie 2011, la care face referire curtea de apel în considerentele sentinţei sale, şi prin care s-a dispus suspendarea procedurii arbitrale până la soluţionarea Dosarului nr. 2743/105/2011 al Tribunalului Prahova, este pronunţată într-un al dosar, respectiv, Dosarul nr. 34/2011 al aceleiaşi instanţe arbitrale. Este adevărat că cererea formulată în Dosarul arbitral nr. 34/2011 are ca obiect pretenţii şi evacuare, însă, cererea de anulare a hotărârii arbitrale formulată de reclamanta SC R.I.E. SRL şi întemeiată pe prevederile art. 364 lit. c), d) şi i) C. proc. civ. nu vizează încheierea din 29 septembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 34/2011, ci încheierea arbitrală din 23 iunie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 36/2011.
În consecinţă, la stabilirea competenţei instanţei de a soluţiona acţiunea în anularea hotărârii arbitrale trebuie să se ţină seama de obiectul cererii formulate în Dosarul nr. 36/2011, şi nu de obiectul dosarului nr. 34/2011, cum greşit a procedat curtea de apel.
Având în vedere că cererea adresată instanţei arbitrale are ca obiect evacuarea pe calea ordonanţei preşedinţiale şi faţă de natura comercială a litigiului, în raport de prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) teza a doua C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare în primă instanţă ar fi revenit tribunalului.
În consecinţă, potrivit art. 365 alin. (1) raportat l art. 342 C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a acţiunii în anularea hotărârii arbitrale revine curţii de apel, iar din punct de vedere teritorial, Curţii de Apel Bucureşti, în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 20 pct. 2 şi art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curtea stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 653/2012. Civil. Legea 10/2001. Revendicare... | ICCJ. Decizia nr. 633/2012. Civil. Conflict de competenţă. Recurs → |
|---|
