ICCJ. Decizia nr. 653/2012. Civil. Legea 10/2001. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.653/2012
Dosar nr.28610/3/2009
Şedinţa publică din 6 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 28610/3/2009, la data de 15 iulie 2009, reclamanta M.R.D., în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 174 din 02 iunie 2009 a A.V.A.S., solicitând instanţei obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri prin echivalent conform legii.
Prin sentinţa civilă nr. 1016 din 30 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis, în parte, acţiunea, a obligat pe pârâtă să emită decizie de propunere de acordare de măsuri reparatorii, prin echivalent, în condiţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, reprezentând valoarea recalculată a 1188 acţiuni deţinute de N.C., autorul reclamantei, la societatea comercială „L. – Prima Societate pentru Fabricare Hârtiei".
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, prin Decizia nr. 174 din 02 iunie 2009, a fost respinsă notificarea formulată de reclamantă în temeiul dispoziţiilor din Legea nr. 10/2001 prin care se solicita acordarea de măsuri reparatorii pentru acţiunile deţinute de N.C. la SC L. SA Bacău, deoarece reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii, fiind legatar cu titlu particular.
Potrivit cu certificatul de moştenitor nr. 98/1968, de pe urma defunctului N.C. a rămas moştenitoare N.Z., în calitate de soţie supravieţuitoare, cât şi în calitate de legatară universală.
Potrivit cu certificatul de moştenitor nr. 1715 din 09 octombrie 1995 de pe urma defunctei N.Z. a rămas ca moştenitoare, printre alţii, reclamanta, căreia, conform certificatului, îi reveneau bunurile mobile de la pagina 1, în temeiul testamentului autentificat de notariatul de stat sub nr. 674 din 15 ianuarie 1993.
Calitatea de legat cu titlu particular sau cu titlu universal nu este dată de masa bunurilor ce urmează a reveni legatarului, ci de voinţa testatorului de a testa în favoarea legatarului un bun sau mai multe bunuri individualizate sau de a testa universalitatea bunurilor sale mobile, precum în cauza de faţă. În acest sens sunt dispoziţiile art. 894 alin. (1) C. civ.
Or, din conţinutul testamentului amintit rezultă că în favoarea reclamantei au fost testate toate bunurile mobile ce se vor găsi în patrimoniul său la data decesului.
Acesta înseamnă că nu doar bunurile mobile trecute în certificatul de moştenitor i se cuvin, ci toate bunurile mobile existente în patrimoniu la data decesului, printre acestea fiind şi acţiunile în discuţie, având în vedere că preluarea acestora de către stat nu a fost cu titlu valabil, ceea ce înseamnă că aceste bunuri nu au ieşit niciodată din patrimoniul autorului reclamantei.
Conform adeverinţei nr. 9211 din 15 martie 1946 şi adresei din 30 martie 1946 privind contul depozit titluri emise de societatea comercială „L. - Prima Societate pentru Fabricarea Hârtiei, Dr. C.N. deţinea un număr de 1188 acţiuni Letea, iar reclamanta a prezentat instanţei originalul acestora.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea 10/2001, sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.
Art. 4 alin. (2) din lege menţionează că de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali şi testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, fără a face niciun fel de distincţie după cum aceştia ar fi moştenitori legali universali ori cu titlu universal, ori legatari universali, cu titlu universal sau particular.
Potrivit art. 31 din acelaşi act normativ şi având în vedere situaţia de fapt reţinută, tribunalul a constat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, iar Decizia nr. 174/2009 emisă de A.V.A.S. este nelegală.
Pe de altă parte, tribunalul a apreciat ca neîntemeiate susţinerile pârâtei în sensul că doar Legea nr. 247/2005 reglementează modul de stabilire a despăgubirilor care se acordă având în vedere că, potrivit art. 31 din Legea 10/2001, A.V.A.S. - ul propune acordarea de măsuri reparatorii, prin Decizia motivată, după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor. De fapt, acesta este singura situaţie în care stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii nu se stabileşte de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pe de altă parte, deşi pârâta este cea care stabileşte cuantumul despăgubirilor, acesta nu are şi obligaţia de a efectua plata respectivă, acordarea despăgubirilor făcându-se în condiţiile Legii nr. 247/2005. Sub acest aspect, solicitarea de obligare a pârâtei la acordarea de despăgubiri apare ca neîntemeiată.
Împotriva menţionatei sentinţe a declarat apel, în termen legal, pârâta A.V.A.S.
Prin Decizia civilă nr. 272/ A din 11 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondată cererea de apel.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a arătat că, potrivit testamentului din 15 ianuarie 1993 reclamanta a fost instituită moştenitor cu titlu universal al întregii averi mobile aparţinând testatoarei N.Z. Rezultă că reclamanta este legatar cu titlu universal al unei părţi din moştenirea defunctei, constând în averea mobilă, şi nu legatar cu titlu particular aşa cum susţine A.V.A.S., deoarece testatoarea a dispus prin testament ca reclamanta „să moştenească întreaga mea avere mobilă ce se va găsi în patrimoniul meu la data încetării din viaţă" şi nu a dispus ca reclamanta să dobândească numai anumite bunuri mobile, expres individualizate. Distincţia dintre legatul cu titlu universal şi cel cu titlu particular este cuprinsă în art. 894 C. civ. care reglementează situaţia ivită în această speţă. De aceea, instanţa de fond a ajuns la concluzia legală în sensul că, reclamanta este persoană îndreptăţită la despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.
Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, în sensul că nu a obligat A.V.A.S. la plata despăgubirilor, ci numai la efectuarea unei propuneri de despăgubire – în limitele art. 31 din Legea nr. 10/2001 – urmând ca, după emiterea deciziei, A.V.A.S. să procedeze potrivit art. 16 alin. (2) din Titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005.
Împotriva menţionatei decizii a declarat şi motivat recurs, în termen legal, apelanta-pârâtă A.V.A.S., pentru motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din actele si probele depuse şi analizate în Dosarul administrativ al A.V.A.S. nr. DJA/760/13 iunie 2002, respectiv certificatul de moştenitor nr. 1715109 octombrie 1995 şi testamentul făcut de N.Z., autentificat sub nr. 674/15 ianuarie 1993, s-a constatat că M.R.D., este legatar cu titlu particular.
În ceea ce priveşte pretenţiile intimatei, în sensul ca A.V.A.S. să acorde efectiv despăgubiri, se învederează instanţei că nu există temei legal pentru acordarea acestora de către A.V.A.S., faţă de dispoziţiile din Legea nr. 247/2005 şi OUG nr. 81/2007.
Obligaţiile A.V.A.S. se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001(obligaţie de a face) şi în condiţiile Legii speciale nr. 247/2005, privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente mobilelor preluate in mod abuziv.
Art. 13 alin. (1) al capitolului III din Legea nr. 247 din 22 iulie 2005, precizează că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă, potrivit prevederilor acestei legi, se constituie, în subordinea cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în condiţiile art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Aşadar, din analiza acestor texte legale, se dovedeşte că A.V.A.S. nu are obligaţia legală de a plăti sume de bani, de a acorda măsuri reparatorii în echivalent/despăgubiri, ci numai pe aceea de a propune acordarea despăgubirilor.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin admiterea contestaţiei împotriva dispoziţiei nr. 174/2009 a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, ambele instanţe de fond au stabilit calitatea de moştenitoare testamentară a contestatoarei, ca titulară a unui legat cu titlu universal, în baza testamentului din 15 ianuarie 1993 prin care reclamanta a fost instituită moştenitor cu titlu universal al întregii averi mobile aparţinând testatoarei N.Z.
Testatoarea a dispus prin testament ca reclamanta „să moştenească întreaga mea avere mobilă ce se va găsi în patrimoniul meu la data încetării din viaţă" şi nu a dispus ca reclamanta să dobândească numai anumite bunuri mobile, expres individualizate. Rezultă din conţinutul acestui testament că reclamanta nu este legatar cu titlu particular, ci cu titlu universal, deşi A.V.A.S. susţine că reclamanta este legatar cu titlu particular, fără însă a motiva această susţinere.
Definiţia legatului cu titlu universal este cuprinsă în art. 894 C. civ. Conform art. 894 C. civ., legatul cu titlu universal, spre deosebire de legatul universal, nu dă un drept eventual la totalitatea moştenirii, ci numai la o fracţiune a acesteia, determinată de testator.
În cauză s-a realizat o astfel de determinare de către testator, care s-a referit la întreaga sa avere mobilă. Apare astfel ca evident faptul că legatul dat reclamantei nu poate avea doar titlu particular, căci averea mobilă nu este limitată la un număr de bunuri, ci constă într-o fracţiune din totalitatea bunurilor moştenirii, limitată numai de indicarea caracterului lor, acela de bunuri mobile, iar nu de numărul lor.
Pe de altă parte, reclamanta este singura persoană care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru cele 1188 acţiuni, ceea ce înlătură o eventuală apărare că aceste bunuri mobile ar fi făcut obiectul unui legat cu titlu particular, care le-ar fi scos din masa succesorală în favoarea legatarului cu titlu particular, deoarece acesta avea preferinţă în raport cu legatarul cu titlu universal.
Prin urmare, nu există nici un impediment în raport de care să se poată presupune că reclamanta nu este îndrituită să solicite restituirea bunurilor mobile ale moştenirii, deci şi a celor 1188 acţiunii la SC L. SA, în calitate de persoană îndreptăţită, astfel cum această noţiune este definită de art. 4 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, text care nu face distincţie între categoriile de moştenitori testamentari. De altfel, în speţă o astfel de distincţie nu era necesară deoarece erau incidente regulile devoluţiunii succesorale, care s-ar fi aplicat numai în ipoteza în care s-ar fi dovedit existenţa altor moştenitori care să pretindă acelaşi drept ca şi contestatoarea.
De asemenea, Înalta Curte observă că, prin sentinţa nr. 1016 din 30 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a obligat pârâta să emită decizie de propunere de acordare de măsuri reparatorii, prin echivalent, în condiţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, reprezentând valoarea recalculată a 1188 acţiuni deţinute de N.C., autorul reclamantei, la societatea comercială „L. - Prima Societate pentru Fabricare Hârtiei".
Este adevărat că prima instanţă de fond a apreciat că art. 31 al Legii nr. 10/2001 prevede singura situaţie în care stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii nu se stabileşte de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă dispozitivul sentinţei pronunţate de aceasta nu cuprinde cuantumul despăgubirilor şi nici obligaţia A.V.A.S. de a plăti aceste despăgubiri, astfel cum susţine recurenta.
Posibilitatea instituţiei publice implicată în privatizare de a stabili prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, valoarea recalculată a acţiunilor este prevăzută expres în art. 31 alin. (3) şi (6) al Legii nr. 10/2001, astfel încât nu se poate susţine că acest atribut aparţine exclusiv Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, deoarece art. 31 alin. (3) şi (6) al Legii nr. 10/2001 şi nici dispoziţiile corespunzătoare din HG nr. 250/2007 nu au fost abrogate expres prin art. 13(1) al capitolului III al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 unde sunt enumerate atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ceea ce nu înseamnă însă că sunt incompatibile, în sensul că exclud posibilitatea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a cuantifica valoarea despăgubirilor dacă instituţia publică implicată în privatizare nu a stabilit prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, valoarea recalculată a acţiunilor.
Instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei să emită decizie de propunere de acordare de măsuri reparatorii, prin echivalent, iar nu de plată a măsurilor reparatorii, astfel cum susţine recurenta, obligaţia stabilită în sarcina pârâtei respectând dispoziţiile art. 31 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, conform cu care măsurile reparatorii prin echivalent se vor propune, după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, prin Decizia motivată a instituţiei publice implicate în privatizare.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) coroborat cu art. 3 şi art. 31 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, astfel încât nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste argumente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 272/ A din 11 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 649/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 644/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
