ICCJ. Decizia nr. 6466/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6466/2012
Dosar nr. 27278/299/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 23 octombrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamanta SC B.C.R.A.V.I.G. SA a chemat în judecată pe pârâtul P.S.I. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 25.162,5 RON cu titlu de contravaloare a despăgubirilor achitate în calitate de asigurător CASCO şi la plata dobânzii legale calculate conform dispoziţiilor OG nr. 9/2000 în cuantum de 4.370,17 RON, la data de 10 iulie 2011, precum şi în continuare, până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 10 iulie 2008, pârâtul a produs un accident de circulaţie, din culpă comună. În acel eveniment rutier a fost avariat autoturismului cu nr. de înmatriculare XXX, proprietatea SC E.L. IFN SA. La acea dată autoturismul avariat era asigurat în baza unui contract de asigurare facultativă tip CASCO încheiat cu reclamanta care a plătit asiguratului său cu titlu de despăgubiri suma de 25.162,5 RON, având dreptul, potrivit art. 122 din Legea nr. 136/1995, de a se subroga în drepturile asiguratului său, împotriva pârâtului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, O.U.G. nr. 195/2002, art. 7201 C. proc. civ., art. 10 alin. 4 şi art. 12 C. proc. civ., O.G. nr. 29/2000.
Prin Sentinţa civilă nr. 19361 din 4 noiembrie 2011, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moineşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că obiectul litigiului îl reprezintă contravaloarea despăgubirilor acordate de reclamantă asiguratului, în calitatea sa de asigurător, precum şi dobânzile legale, cerere accesorie faţă de prestaţia solicitată prin primul capăt al acţiunii.
S-a reţinut în acest sens că este vorba de exercitarea dreptului de regres al reclamantei, reglementat expres în art. 122 din Legea nr. 136/1995, ce a luat naştere prin subrogarea în drepturile asiguratului ca urmare a plăţii despăgubirii.
S-a arătat că susţinerile reclamantei sunt lipsite de relevanţă, nefiind în ipoteza prevăzută de art. 11 C. proc. civ. în materie de asigurare, întrucât pretenţiile deduse judecăţii nu au ca temei un contract de asigurare încheiat între părţi, ci răspunderea civilă delictuală, conform art. 998 - 999 C. civ.
Sub acest aspect instanţa a reţinut ca incidente prevederile art. 10 pct. 8 C. proc. civ. care stabilesc că, în afară de instanţa domiciliului pârâtului, este competentă şi instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.
S-a reglementat în această materie o competenţă teritorială alternativă, reclamantul având alegerea între două sau mai multe instanţe simultan competente, conform art. 12 C. proc. civ. Odată introdusă cererea la una din instanţele prevăzute de lege ca deopotrivă competentă, respectiva instanţă este legal învestită, neputându-şi declina competenţa. Totuşi, acest drept al reclamantului nu este unul absolut, ci este circumscris dispoziţiilor legale ce precizează, în concret, care anume instanţe sunt competente.
În cauză s-a observat că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu este competentă după niciunul din criteriile menţionate mai sus, atât domiciliul pârâtului - conform art. 7 alin. (1) C. proc. civ. - cât şi locul săvârşirii presupusului fapt ilicit - conform art. 10 pct. 8 C. proc. civ. - fiind situate în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Moineşti, judeţul Bacău.
Astfel învestită, Judecătoria Moineşti, prin Sentinţa civilă nr. 1553/2012 din 25 mai 2012, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa a reţinut în motivarea hotărârii sale următoarele considerente:
Conform filei din dosar rezultă că sediul asiguratului SC E.L. IFN se află în Bucureşti, sector 1.
Conform art. 22 din Legea nr. 136/1995, text de lege care constituie temeiul în drept invocat de reclamantă, astfel cum era în vigoare la data introducerii acţiunii reclamanta a dobândit calitate procesual activă putându-se îndrepta împotriva persoanei răspunzătoare de producerea pagubei.
Faţă de împrejurarea că prezentul litigiu este un litigiu izvorât dintr-un raport de asigurare fiind incidente în acest caz prevederile art. 11 C. proc. civ., text de lege ce atrage competenţa instanţei iniţial sesizate, instanţa a admis excepţia lipsei competenţei teritoriale a Judecătoriei Moineşti, declinând cauza spre competentă soluţionare în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.
Art. 11 C. proc. civ. reglementează competenţa în materie de asigurare.
În speţă, între reclamanta SC O.A.V.I.G. SA (fostă SC B.C.R.A.V.I.G. SA) şi pârâtul P.S.I. nu s-a încheiat un contract de asigurare, acţiunea promovată de reclamantă fiind o acţiune în regres.
Pe calea acestei acţiuni, societatea de asigurări s-a îndreptat împotriva pârâtului, în calitate de persoană vinovată de producerea accidentului.
În cauza de faţă, dreptul asigurătorului la acţiunea în regres împotriva terţului responsabil derivă din subrogarea în drepturile asiguratului în limita indemnizaţiei plătite şi este valorificabil pe calea dreptului comun, nefiind vorba despre un raport juridic contractual, direct, între asigurător şi asigurat.
Aşa fiind, subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului său pentru despăgubiri, ca urmare a producerii unui prejudiciu în afara raporturilor de asigurare, are la bază un raport juridic delictual şi nu unul contractual şi, ca atare, nu trebuie confundată cu acţiunea pe care o are asigurătorul împotriva propriului asigurat.
Întrucât între reclamantă şi pârât nu există raporturi de asigurare, nu devin aplicabile dispoziţiile art. 11 C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente, având în vedere că pârâtul P.S.I. are domiciliul în localitatea D., judeţul Bacău, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Moineşti.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moineşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6461/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 6498/2012. Civil. Plângere împotriva... → |
|---|
