ICCJ. Decizia nr. 6498/2012. Civil. Plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996). Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6498/2012
Dosar nr. 591/32/2011
Şedinţa de la 24 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, la data de 10 octombrie 2011, sub nr. 591/32/2011, revizuenţii S.P. şi S.A. au solicitat revizuirea Deciziei nr. 1295 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Ulterior, la data de 17 noiembrie 2011, revizuenţii au depus motivele cererii de revizuire, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 2, 4 şi 7 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 1729 din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a respins cererea de suspendare, a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A fost respinsă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 4 C. proc. civ., cerere formulată de revizuenţii S.P. şi S.A. împotriva Deciziei nr. 1295 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 767/180/2010, în contradictoriu cu intimaţii SC V. SRL şi Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., urmând a fi disjunsă şi trimisă spre soluţionare instanţei competente.
Cât priveşte cererea de suspendare a judecăţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 4 C. proc. civ., până la soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanţa a constatat că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că dezlegarea cererii nu atârnă de soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Referitor la cererea de revizuire ce are ca temei juridic art. 322 pct. 2 şi 4 C. proc. civ., s-a reţinut că lipseşte o condiţie esenţială de admisibilitate, respectiv că Decizia nr. 1295 din 28 septembrie 2011 nu evocă fondul.
Examinând cererea de revizuire cu care a fost învestită, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanţa constată următoarele:
La termenul de judecată din 11 octombrie 2012, Înalta Curte a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, excepţie care este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".
Această dispoziţie legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
În speţă, se constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire şi anume ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părţi, obiect şi cauză.
Astfel, revizuenţii pretind că hotărârea atacată pe calea revizuirii este potrivnică cu Decizia civilă nr. 1274 din 27 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 19773/180/2009 şi cu Sentinţa civilă nr. 6831 din 15 octombrie 2003 a Judecătoriei Bacău, pronunţată în Dosarul nr. 8535/2003, rămasă definitivă şi irevocabilă.
În speţă, hotărârea a cărei revizuire se solicită s-a pronunţat în litigiul având ca obiect plângerea formulată de petenta SC V. SRL împotriva încheierii de carte funciară nr. 15021 din 08 aprilie 2008 a O.C.P.I. Bacău, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 7/1996 şi Ordinul nr. 633/2006.
În litigiul soluţionat prin Decizia civilă nr. 1274 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în Dosarul nr. 19773/180/2009, au fost aceleaşi părţi, cererea a fost întemeiată pe aceleaşi dispoziţii legale, însă a avut ca obiect plângerea împotriva unei alte încheieri, respectiv nr. 16706 din 24 aprilie 2008 a O.C.P.I. Bacău.
Totodată, se constată că Sentinţa civilă nr. 6831 din 15 octombrie 2003 a Judecătoriei Bacău, a fost pronunţată în Dosarul nr. 8535/2003, având ca obiect cererea formulată de reclamanta SC V. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Mărgineni, jud. Bacău, Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Bacău, Oficiul Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie Bacău şi SC S. SA Hemeiuşi, privind anularea titlului de proprietate nr. 215726 din 17 septembrie 2002.
Prin urmare, se constată că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul autorităţii de lucru judecat în raport de hotărârile judecătoreşti pretins a fi potrivnice de către revizuenţi, întrucât cele trei litigii nu au avut acelaşi obiect, astfel că nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
De aceea, instanţa, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire, va dispune respingerea acesteia în consecinţă.
Totodată, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe revizuenţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.100 RON către intimata SC V. SRL, reprezentând onorariu de avocat, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1295 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, formulată de revizuenţii S.P. şi S.A.
Obligă pe revizuenţi la plata sumei de 3.100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata SC V. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 6466/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6499/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|