ICCJ. Decizia nr. 6528/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6528/2012
Dosar nr. 2660/109/2007
Şedinţa publică din 25 octombrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 21 septembrie 2007, reclamantul D.P.D. a chemat în judecată pârâta SC F. SA Câmpulung, prin lichidatorul său SCP "A.E." SPRL, pentru a fi obligată să-i restituie terenul şi construcţiile aflate pe raza comunei M., judeţul Argeş, aşa cum au fost identificate în cererea de chemare în judecată.
Prin cererea de intervenţie în interes propriu, încuviinţată în principiu, la termenul de judecată din 01 noiembrie 2007, intervenientul C.G. a solicitat să-i fie restituite imobilele în litigiu, în natură, ca urmare a cumpărării drepturilor litigioase de la reclamantul D.P.D. prin contractul autentificat sub nr. 3486 din 30 octombrie 2007 de către notarul public "S.A.".
Tribunalul Argeş, prin Sentinţa civilă nr. 96 din 14 mai 2009, a admis în parte acţiunea, în sensul că a dispus restituirea către reclamanţi a unei clădiri compusă din 6 camere, hol şi pivniţă, magazia din cărămidă şi o altă clădire identificată de către expert cu nr. IV.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că pe raza comunei M., judeţul Argeş, autoarea contestatorului D.P.D. a avut în patrimoniul său o clădire construită în anul 1920 şi anexe gospodăreşti care au trecut în proprietatea statului prin naţionalizare, astfel că, începând cu anul 1954 a constituit sediul fermei M. din judeţul Argeş.
Suprafaţa de teren aferentă acestei clădiri a făcut obiectul operaţiei juridice de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, potrivit Hotărârii nr. 54 din 13 iunie 2006 a Comisiei Judeţene Argeş de Aplicare a Legii fondului funciar.
Cu privire la clădiri, tribunalul a reţinut că acestea au fost identificate ca fiind unele şi aceleaşi cu clădirile ce au făcut obiectul contractului de donaţie privind pe autoarea contestatorului, mai puţin o clădire edificată după preluarea imobilului de către stat ce nu se poate retroceda în natură pentru acest considerent.
Pentru respectarea principiului disponibilităţii instanţa de fond nu a restituit în natură nici povarna edificată în anul 1901, deoarece nu a fost solicitată prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel intervenientul C.G. şi de reclamantul D.P.D.
Prin Decizia civilă nr. 63/A din 25 mai 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile formulate de intervenientul C.G. şi de reclamantul D.P.D.
A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a restituit în natură intervenientului C.G. suprafaţa de 2,32 ha teren, aflată în intravilanul localităţii M., sat S., judeţul Argeş, împreună cu construcţiile situate pe acesta, aşa cum au fost identificate prin raportul de expertiză, întocmit de expert G.M., ca fiind: C4, C7, C9, C10, C11, C12.
Pentru construcţia C10, a obligat intervenientul să-i plătească intimatei contravaloarea, în sumă de 7.935 RON.
S-a menţinut în rest sentinţa.
A respins, ca nefondat, apelul formulat de intimata S.C F. SA Câmpulung prin lichidator SCP "A.E." SPRL împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat intimata să-i plătească intervenientului C.G., cheltuieli de judecată în sumă de 3500 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut următoarele considerente:
Motivul comun de apel al contestatorilor se referă la soluţia greşită a instanţei de fond, aceea de a nu restitui integral construcţiile şi terenul aferent acestora în suprafaţă de 2,23 ha.
Autoarea contestatorului D.P.D. a dobândit în patrimoniul său dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 25 ha teren, împreună cu o casă, povarnă şi grajduri, pe raza comunei S., judeţul Argeş, care au fost preluate abuziv după anul 1945 de către stat, astfel că în aceste clădiri a existat sediul fermei M., aparţinând SC F. SA Câmpulung.
Prin titlul de proprietate nr. 123776 din 20 noiembrie 2003, Comisia Judeţeană Argeş de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a reconstituit petiţionarului D.P.D., în calitate de moştenitor al autoarei sale, dreptul de proprietate pentru suprafaţa totală de 22,68 ha, iar pentru suprafaţa de 2,23 ha, prin Hotărârea nr. 54 din 13 iunie 2006, s-a propus acestuia plata de despăgubiri.
În raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză s-a identificat suprafaţa de 2,23 ha teren, ca fiind aferentă construcţiilor ce au tăcut obiectul notificării de restituire în baza Legii nr. 10/2001 şi cu privire la care tribunalul a dispus restituirea numai în parte.
Nu a fost restituită clădirea ce a avut destinaţia de grajd, amenajată în 1986 pe structura unei alte clădiri mai vechi, identificată de către expert în schiţa de plan ca fiind clădirea C10, precum şi povarnă construită în 1910, pentru că nu a făcut obiectul notificării.
Potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se restituie în natură construcţiile noi dacă nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare, cu condiţia obligării persoanei îndreptăţite la plata de despăgubiri.
Construcţiile au făcut parte din patrimoniul apelantei intimate intrată în procedura insolvenţei, potrivit Legii nr. 85/2006, astfel că destinaţia acestor bunuri care trebuie să corespundă scopului pentru care persoana juridică a fost înfiinţată, potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice, s-a analizat în raport de actuala situaţie juridică a acesteia.
Ca urmare a intrării în insolvenţă şi a măsurilor de lichidare, construcţiile nu mai pot asigura intimatei destinaţia potrivit cu scopul său pentru care a fost înfiinţată, motiv pentru care tribunalul în mod greşit a respins cererea de restituire a construcţiilor noi, respectiv a grajdului identificat în raportul de expertiză, ca fiind clădirea C10.
Pentru restituirea acestei clădiri, persoana îndreptăţită urmează a fi obligată să plătească intimatei o despăgubire echivalentă valorii de piaţă aşa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Prin notificare, petiţionarul D.P.D. a solicitat să-i fie restituite construcţiile preluate de către stat de la autoarea sa, constând în casă şi anexe gospodăreşti.
Instanţa de fond nu a dispus restituirea unei poverne, pentru motivul că petiţionarul nu a solicitat-o în mod expres prin notificare, iar judecata trebuia să se facă numai în limita cadrului procesual, potrivit principiului disponibilităţii.
Anexele gospodăreşti în care este inclusă şi povarna nu pot fi despărţite de locuinţa principală, fiindcă împreună îi asigură proprietarului un drept unitar, iar legea nu îşi poate atinge scopul reparator dacă nu i-ar asigura persoanei îndreptăţite posibilitatea executării dreptului de proprietate asupra imobilului în toată plenitudinea sa.
Omisiunea petiţionarului de a face menţiunea expresă în notificare şi cu privire la povarnă nu poate fi considerată ca o renunţare la acest bun, faţă de cererea de restituire a anexelor gospodăreşti (magazie, grajd) şi de argumentul privind destinaţia acestora, astfel că soluţia contrară a instanţei de fond dovedeşte un formalism excesiv, contrar scopului reparator al legii speciale.
Privitor la suprafaţa de 2,23 ha teren aferent construcţiilor, tribunalul a reţinut că apelantului contestator i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, potrivit Hotărârii nr. 54/2006 a Comisiei Judeţene Argeş de aplicare a acestui act normativ, prin care s-a propus plata de despăgubiri în favoarea petiţionarului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a apreciat că persoanelor cărora li s-au propus despăgubiri pentru imobilele ce au făcut obiectul legilor de retrocedare nu li se oferă nicio garanţie pentru realizarea efectivă a dreptului, având în vedere durata procedurilor desfăşurate la Comisia Centrală şi lipsa de funcţionare a Fondului Proprietatea.
Prin urmare, se apreciază că nici dreptul recunoscut în favoarea petiţionarului, la plata despăgubirilor pentru terenul de 2,23 ha, nu a devenit unul efectiv pentru titularul său până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că urmare a caracterului de complinire a acestei legi, în raport de Legea fondului funciar s-a dispus restituirea în natură a terenului, neexistând niciun impediment de la regula prevăzută de art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Intimata pârâtă a criticat soluţia instanţei de fond pentru greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii, precum şi sub aspectul restituirii unor construcţii pe care aceasta le-a edificat după deposedarea autoarei reclamantului de către stat.
De asemenea, a criticat faptul că s-a restituit în natură o magazie ce nu mai există ca urmare a ruinei şi o casă compusă din 6 camere, deşi contestatorul a solicitat plata de despăgubiri.
Apărarea intimatei pârâte, în sensul edificării unor construcţii noi este numai în parte întemeiată, pentru următoarele argumente:
Prin dispoziţia art. 19 din Legea nr. 10/2001, au fost reglementate situaţiile în care imobilele construcţii, care au suferit după preluare modificări s-au transformat în construcţii noi.
Pentru a fi considerată construcţie nouă, adăugirile la construcţia veche pe orizontală sau verticală trebuie să aibă o suprafaţă de peste 100% din suprafaţa iniţială, ipoteză în care, dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietari li se vor atribui măsuri reparatorii prin echivalent.
Apelanta-intimată s-a apărat în sensul că, imobilul vechi a fost ars în întregime, iar pe vechiul amplasament a fost edificat altul nou. De asemenea, a fost edificată pe un alt amplasament o construcţie compusă din 13 camere şi hol.
În raportul de expertiză tehnică a fost identificată casa din lemn, compusă din 6 camere, hol şi pivniţă, numerotate în schiţa de plan ca fiind construcţia C11.
Cu privire la acest imobil, expertul a apreciat că elementele de arhitectură şi grosimea zidurilor sunt asemănătoare celorlalte construcţii rămase de la autoare, aspect ce conduce la concluzia că nu este un imobil nou.
S-a mai constatat că, în faţa acestei clădiri se află o fântână veche legată de o alee la fel de veche, pavată cu piatră de munte, ceea ce presupune existenţa unei clădiri pe acest amplasament, contemporană cu fântâna rămasă de la autoare, contrar apărării intimatei, potrivit cu care a edificat o clădire pe un amplasament liber, dându-i denumirea de "grup social".
Clădirea pe care intimata a pretins că a edificat-o pe locul celei preluate de la autoare şi incendiată în întregime a fost identificată în schiţa de plan a raportului de expertiză ca fiind clădirea C9.
Privitor la această clădire, expertul a precizat că este identică cu vechea clădire, fundaţia, suprafaţa, camerele de la demisol cu pereţi de piatră, terasa din faţa sa cu grilaj din metal, parterul cu bârne aparente, fiind elemente identice cu cele din prima clădire.
La dosarul cauzei a fost depusă o planşă fotografică necontestată de către intimată ce reprezenta clădirea veche, iar la faţa locului instanţa nu a constatat deosebiri esenţiale între planşa fotografică şi clădirea actuală.
Cu privire la această clădire, pentru a fi considerată una nouă, în sensul art. 19 din Legea nr. 10/2001, intimata trebuia să dovedească adăugarea unor noi corpuri a căror suprafaţă să depăşească peste 100% suprafaţa iniţială. În lipsa unei astfel de dovezi, atât cu privire la clădirea C9, cât şi cu privire la clădirea C11, nu se poate reţine existenţa unor construcţii noi şi, pe cale de consecinţă, existenţa unui impediment la restituirea în natură.
Soluţia de restituire a imobilului în natură, chiar dacă petiţionarul a solicitat plata de despăgubiri nu poate fi considerată ca una contrară principiului disponibilităţii, faţă de regula prevăzută în art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care, restituirea în natură este prioritară faţă de celelalte măsuri reparatorii, instanţa fiind obligată să o aplice ca urmare a caracterului său imperativ.
Ultimul motiv de apel, invocat de către intimată, se referă la soluţionarea greşită a excepţiei de tardivitate, urmare a încălcării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 pentru formularea contestaţiei.
Prin Adresa nr. 62 din 20 februarie 2004, intimata a comunicat petiţionarului D.P.D. imposibilitatea soluţionării notificării, ca urmare a existenţei unui litigiu cu o altă persoană, pentru acelaşi imobil ce a făcut obiectul notificării. Răspunsul intimatei nu echivalează cu o soluţionare a notificării în sensul art. 25 din Legea nr. 10/2001, fiind numai un refuz de a soluţiona cererea, împotriva căruia petiţionarul se putea adresa instanţei oricând, cererea sa nefiind supusă termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea adresată justiţiei, petiţionarul nu a contestat nicio decizie, pentru motivul că un asemenea act nu s-a emis, ci a solicitat instanţei să se pronunţe cu privire la dreptul său, care s-ar fi păgubit prin întârzierea nejustificată datorată refuzului intimatei de a emite o decizie.
Pentru toate aceste argumente, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelurile contestatorilor şi a respins apelul intimatei pârâte, iar pentru culpa sa procesuală, în baza art. 274 din acelaşi cod, aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F. SA Câmpulung, prin lichidator judiciar SCP "A.E." SPRL.
Prin motivele de recurs se invocă nelegalitatea deciziei atacate, pentru încălcarea şi aplicarea greşită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens se critică greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii, având în vedere că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, contestaţia împotriva dispoziţiei motivate se formulează în termen de 30 de zile de la comunicare.
În speţă, Dispoziţia motivată nr. 62 din 20 februarie 2004 a fost comunicată contestatorului D.P.D. la data de 20 februarie 2004, acesta formulând acţiunea de faţă abia la data de 21 septembrie 2007.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanţa de apel a dat mai mult decât s-a cerut - motiv de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
În acest sens se arată că, deşi prin cele două notificări s-a solicitat a fi retrocedate 4 construcţii, fără nicio suprafaţă de teren, instanţa de apel a restituit 8 construcţii şi o suprafaţă de 2,32 ha teren.
Suprafaţa de teren de 2,32 ha a tăcut obiectul Legii nr. 18/1991, republicată, şi a fost reconstituită prin Hotărârea nr. 54 din 13 iunie 2006, hotărâre care putea fi atacată în termen de 30 de zile. Abia la data de 10 decembrie 2008, intervenientul C.G. a chemat în judecată Comisia Locală de Fond Funciar M. şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, acţiune ce a făcut obiectul Dosarului nr. 11765/280/2008 al Judecătoriei Piteşti. Cauza a fost suspendată potrivit art. 242 alin. (2) C. proc. civ., iar la data de 26 martie 2010 s-a constatat perimarea acţiunii.
Instanţa de apel nu a făcut vorbire în considerentele hotărârii atacate despre această apărare a pârâtei, astfel că intimaţilor reclamanţi în cauză li s-a reconstituit dreptul de proprietate în natură şi prin despăgubiri pentru această suprafaţă de teren.
O altă critică vizează restituirea în natură a construcţiei C12 şi terenului aferent acesteia, imobile care au făcut obiectul actului de vânzare autentificat de Tribunalul Muscel sub nr. 1411 din 30 iunie 1928, devenind proprietatea numiţilor V.G. şi B.I., şi nemaiaparţinând moşiei B. Aceste imobile au făcut şi obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pentru cei doi proprietari mai sus menţionaţi, conform Deciziei civile nr. 80/A/2001 a Curţii de Apel Piteşti pronunţată în Dosarul nr. 3793/2001. Deşi depusă la dosar cu borderou la data de 9 iunie 2008, instanţa de apel nu a făcut vorbire despre efectele juridice ale acestei decizii cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate reclamanţilor în cauză.
O altă critică vizează faptul că s-au restituit în natură construcţii care nu au existat în patrimoniul autorilor intimatului D.P.D. S-au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză în acest sens, însă instanţa de apel le-a respins fără nicio motivare. Este vorba de construcţiile restituite în natură şi anume:
- C4 - "Grajd" - construit din fondurile statului - nu a fost solicitat prin notificări. Această construcţie cu dimensiuni apreciabile (lungimea de 95 m şi suprafaţa de 966.50 mp), din zidărie de cărămidă, a fost restituită (probabil) de instanţă în baza Notificării nr. 1067/2001 prin care se cereau despăgubiri pentru 2 grajduri din lemn cu lungimea de 25 m, demolate. Curtea de apel nu şi-a motivat decizia de restituire, nici nu a făcut vreo referire la ceea ce s-a cerut prin notificare, deşi este evident vorba despre o clădire nouă.
- C7 - "Magazie" - singura construcţie care a aparţinut vechilor proprietari şi care putea fi restituită în natură, solicitată prin Notificarea nr. 1066/2001.
- C9 - "Casă de locuit" - construită din fondurile statului, după ce a ars. A fost solicitată prin Notificarea nr. 1066/2001, iar instanţa a restituit în loc clădirea C11, din zidărie. Clădirea a fost reconstruită de I.A.S. pe locul unei case vechi, din lemn cu 6 camere, care a ars (aceea era casa din lemn solicitată prin Notificarea nr. 1066/2001 şi nu C11, restituită intervenientului, care este din cărămidă), iar în prezent are 8 camere.
- C10 - "Grajd nou", din cărămidă, construit în 1986, care a fost vândut iniţial lui C.G. cu 25.283 RON (fără TVA), evaluat pentru despăgubiri la numai 7.935 RON. A fost restituit deoarece nu mai este necesar societăţii (care este în faliment), dar evaluarea este absolut tendenţioasă, nefiind evaluată conform standardelor internaţionale de evaluare.
- C11 - "Grup social" - construită din fondurile statului - nu a fost solicitat. Această clădire cu suprafaţa de 440,70 mp, din zidărie de cărămidă, cu 9 camere, pivniţă şi holuri, nu apare în niciun document al reclamanţilor.
Instanţa a apreciat că C11 ar fi "Casa din lemn cu 6 camere, hol, pivniţă, din Notificarea nr. 1066/2001, deşi nu există nicio asemănare cu acea construcţie, care în mod evident semăna cu "C9".
- C12 - "Povarnă" - nu a fost solicitată prin nicio notificare. Clădirea a aparţinut iniţial familiei B., dar a fost vândută numiţilor V.G. şi B.I., în baza actului de vânzare autentificat de Tribunalul Muscel sub nr. 1411 din 30 iunie 1928.
În consecinţă, se solicită să se admită recursul, să se desfiinţeze decizia recurată, să se admită apelul şi pe fond să se respingă acţiunea, în principal, ca tardiv formulată, iar în subsidiar, ca nefondată. În subsidiar, să se admită recursul, să se caseze decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti.
Examinând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte a constatat că este fondat pentru considerentele ce succed:
Referitor la prima critică, vizând greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii acţiunii, faţă de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora contestaţia împotriva dispoziţiei motivate se formulează în termen de 30 de zile de la comunicare, Înalta Curte constată că nu este fondată, urmând să o respingă în consecinţă.
În speţă, prin Adresa nr. 62 din 20 februarie 2004, intitulată "Dispoziţie Motivată", intimata SC F. SA Câmpulung a comunicat petiţionarului D.P.D. imposibilitatea soluţionării notificării sale, ca urmare a existenţei unui litigiu cu o altă persoană pentru acelaşi imobil ce a făcut obiectul notificării, existent pe rolul instanţei supreme, urmând ca după soluţionare să decidă.
Un asemenea răspuns nu echivalează cu o soluţionare a notificării petiţionarului, în sensul art. 25 din Legea nr. 10/2001, deoarece nu este vorba nici de o dispoziţie de aprobare a restituirii în natură a imobilelor solicitate prin notificare, dat fiind regimul complex al acesteia, astfel cum este reglementat de alin. (4) şi (6) al art. 25 din lege, nici de o dispoziţie de restituire în echivalent, astfel cum este aceasta reglementată de art. 26 din lege şi normele metodologice de aplicare unitară a legii, după cum nu este vorba nici de o dispoziţie de respingere a notificării.
Aşa cum în mod corect au calificat instanţele anterioare, este vorba numai de un refuz momentan de a soluţiona notificarea, împotriva căruia petiţionarul se putea adresa instanţei de judecată oricând, o asemenea cerere nefiind supusă termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin urmare, nu se poate reţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, şi pe cale de consecinţă, incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în recurs.
În ceea ce priveşte motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în ipoteza - instanţa de apel a dat mai mult decât s-a cerut, Înalta Curte constată următoarele:
Un prim aspect al acestei critici vizează faptul că, deşi prin cele două notificări formulate de petiţionarul D.P.D. s-au cerut a fi retrocedate 4 construcţii, fără nicio suprafaţă de teren, instanţa de apel a restituit 8 construcţii şi o suprafaţă de 2,32 ha teren.
Cu privire la suprafaţa de 2,32 ha teren aflat pe raza comunei M., judeţul Argeş s-a reţinut că a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, republicată, fiind reconstituit dreptul de proprietate petiţionarului D.P.D. - potrivit Anexei nr. 23, poz. 8 validată de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş prin Hotărârea nr. 54 din 13 iunie 2006, hotărâre prin care s-a propus plata de despăgubiri în favoarea petiţionarului pentru acest teren.
Împotriva Hotărârii nr. 54 din 13 iunie 2006 au formulat plângere funciară petenţii D.P.D. şi C.G., solicitând să se constate că sunt îndreptăţiţi să li se reconstituie dreptul de proprietate în natură asupra terenului în litigiu, acţiune ce a făcut obiectul Dosarului nr. 11765/280/2008 al Judecătoriei Piteşti. Cauza a fost suspendată potrivit art. 242 alin. (2) C. proc. civ., iar la data de 26 martie 2010 s-a constatat perimarea acţiunii.
În raport cu situaţia astfel stabilită, constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate al foştilor proprietari ori al moştenitorilor acestora este reglementată de legile fondului funciar, iar intimatul reclamant în speţă, în această calitate, a urmat procedura prevăzută de aceste legi.
În atare situaţie, nu are relevanţă faptul că lui D.P.D. nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin restituirea în natură, ci prin plata de despăgubiri cu privire la terenul în suprafaţă de 2,32 ha, de vreme ce art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede, în mod clar, că nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi prin Legea nr. 1/2000.
Aşadar, instanţa de apel având de verificat regimul juridic al terenului solicitat a fi restituit în natură, a apreciat greşit caracterul complinitoriu al procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, care exceptează în mod expres de la incidenţa dispoziţiilor sale terenurile asupra cărora s-a constituit sau reconstituit legal dreptul de proprietate în temeiul legilor fondului funciar.
Referitor la dreptul recunoscut în favoarea petiţionarului la plata despăgubirilor pentru terenul în litigiu, instanţa de recurs apreciază că este unul efectiv pentru titularul său, urmând a fi valorificat conform legilor în vigoare.
Din această perspectivă, în legătură cu lipsa de funcţionalitate imputată Fondului Proprietatea de către instanţa de apel nu trebuie ignorat faptul că începând cu 25 ianuarie 2011 acesta a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti.
De asemenea, jurisprudenţa Curţii Europene, invocată destul de generic de instanţa de apel (fără trimiteri concrete), este extrem de nuanţată şi a cunoscut evoluţii cu fiecare cauză pronunţată, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte.
Pentru toate aceste considerente, în recurs, se apreciază că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii privitor la suprafaţa de 2,23 ha teren, al cărui regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi nu de Legea nr. 10/2001, republicată, care nu i se aplică.
O altă critică a fost formulată cu privire la soluţia de restituire în natură a construcţiei C12 şi terenului aferent acesteia.
Recurenta intimată susţine că aceste imobile au făcut obiectul actului de vânzare autentificat de Tribunalul Popular Muscel sub nr. 1411 din 30 iunie 1928, devenind proprietatea numiţilor V.G. şi B.I., ele nemaiaparţinând moşiei B. încă de la acea dată. Aceste imobile au făcut şi obiectul redobândirii dreptului de proprietate pentru cei doi proprietari menţionaţi, conform Deciziei civile nr. 80/A/2001 a Curţii de Apel Piteşti pronunţată în Dosarul nr. 3793/2001. Deşi, depusă la dosar cu borderou la data de 9 iunie 2008, instanţa de apel nu a făcut vorbire în hotărârea pronunţată despre efectele juridice ale acestei decizii civile.
Critica este întemeiată, cu atât mai mult cu cât nu se regăsesc în hotărârea pronunţată de instanţa de apel, considerente privind identificarea şi individualizarea construcţiei C12 şi terenului aferent acesteia, deci nu s-a stabilit situaţia de fapt şi regimul juridic al acestor imobile, în raport de care urma a se face aplicarea corectă a legii în cauză.
În lipsa oricăror considerente de acest fel nu se poate şti dacă soluţia de restituire în natură a acestor imobile către intervenientul principal C.G. este efectul, sau nu, al cercetării fondului acestei probleme, în condiţiile în care "terenul aferent" construcţiei C12 face parte din suprafaţa de 2,23 ha teren, al cărui regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, fiind reconstituit dreptul de proprietate al solicitanţilor în cadrul acestei proceduri, astfel cum s-a reţinut cu putere de lucru judecat în considerentele ce preced.
La fel este şi situaţia construcţiei C4 şi terenului aferent acesteia, cu privire la care recurenta intimată susţine că instanţa de apel nu şi-a motivat decizia de restituire în natură, nici nu a făcut vreo referire la ceea ce s-a cerut prin notificare (despăgubiri), deşi era evident vorba despre o clădire nouă.
Înalta Curte reţine aceleaşi considerente ca şi în cazul construcţiei C12, apreciind că instanţa de apel nu a identificat şi individualizat în considerentele hotărârii pronunţate construcţia C4 şi terenul aferent acesteia, nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt şi regimul juridic al acestor imobile, în scopul aplicării corecte a legii incidente.
Instanţa de control judiciar apreciază, de asemenea, că nu este pe deplin lămurită nici situaţia de fapt a celorlalte construcţii restituite în natură - C9 şi C11, care nu au fost identificate şi individualizate, iar cu privire la C10, reprezentând construcţie nouă - grajd construit în anul 1986 - urmează a se stabili regimul juridic al acesteia în raport de situaţia de fapt stabilită.
În consecinţă, în speţă, situaţia imobilelor solicitate a fi restituite prin cele două notificări formulate de D.P.D. în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, nu este pe deplin lămurită în scopul aplicării corecte a legii incidente.
În altă ordine de idei, instanţa de recurs constată că în timp ce prima instanţă a făcut aplicarea principiului restituirii în natură, atât faţă de reclamantul D.P.D. (notificatorul), cât şi faţă de intervenientul principal C.G. (cesionar de drepturi litigioase la scurt timp după introducerea cererii de chemare în judecată de faţă, cedent fiind notificatorul), instanţa de apel a făcut aplicarea aceluiaşi principiu legal, pentru imobilele restituite în natură în apel, doar faţă de apelantul intervenient principal C.G., care a aderat la apelul reclamantului D.P.D., dar a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei tribunalului faţă de ambele părţi.
Instanţa de recurs apreciază că faţă de această situaţie, trebuie lămurită şi chestiunea calităţii procesuale active în cauză, având în vedere contractul de cesiune de drepturi litigioase imobiliare autentificat sub nr. 3486 din 30 octombrie 2007 la B.N.P. "S.A.".
Pentru lămurirea cadrului procesual şi a situaţiei de fapt în speţă se impune efectuarea oricăror probatorii pentru identificarea şi individualizarea în fapt a imobilelor în litigiu, pentru stabilirea regimului juridic al acestora, cu scopul de a preveni orice greşeală în aflarea adevărului şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
Drept consecinţă, Înalta Curte va admite recursul intimatei, va casa decizia atacată şi sentinţa tribunalului, va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeş, pentru ca în baza probatoriului administrat, să stabilească pe deplin care este situaţia de fapt, cu trimitere la probatoriile şi la dispoziţiile legale apreciate a fi relevante în cauză.
În acest sens, se va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (3) şi (5) coroborat cu art. 314 şi art. 296 C. proc. civ. şi, drept consecinţă, se va admite recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC F. SA, prin lichidator judiciar SCP "A.E." SPRL împotriva Deciziei nr. 63/A din 25 mai 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată.
Admite apelurile declarate de reclamantul D.P.D., de pârâta SC F. SA, prin lichidator judiciar SCP "A.E." SPRL, precum şi cererea de aderare la apelul reclamantului formulată de intervenientul principal C.G., împotriva Sentinţei civile nr. 96 din 14 mai 2009 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, pe care o desfiinţează.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6508/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6529/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
