ICCJ. Decizia nr. 6473/2012. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6473/2012
Dosar nr. 9903/55/2010
Şedinţa publică din 23 octombrie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad sub nr. 9903/55/2010, reclamantul M.A. a chemat în judecată pârâţii M.S.A.M., G.E.G., G.J.J. şi M.S.I.J., solicitând obligarea acestora la plata unor despăgubiri în cuantum de 750.000 euro cu titlul de despăgubiri materiale, morale şi pentru afectarea indicelui de confort personal şi a stării de bine.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în baza convenţiei de împrumut fără dobândă încheiată la data de 17 martie 1993, reclamantul a împrumutat sumele de 62.700 mărci germane şi 21.300 dolari S.U.A. numitului M.S.J. (decedat în Ungaria la 27 septembrie 2008), soţul pârâtei M.S.A.M. şi, totodată, cumnatul pârâţilor G.E.G., G.J.J. şi M.S.I.J.
Ulterior, dat fiind că soţii M. nu au restituit la termenul convenit împrumutul scadent la data de 17 decembrie 1993, sub pretextul că nu mai sunt solvabili, reclamantul a încercat să îi determine prin rugăminţi repetate să înapoieze măcar o parte din sumă, conştient fiind că dacă nu ar fi procedat aşa, luând în considerare că la acea dată nu a reuşit să identifice vreun bun al acestora pentru o eventuală executare silită, risca să nu mai recupereze nimic.
Prin urmare, soţul pârâtei, după ce a restituit o mică parte din împrumut, i-a replicat reclamantului, pe un ton arogant şi imperativ, potrivit celor relatate, că pe viitor acesta va mai primi şi alte sume mici, periodice, însă fără a da de înţeles când.
La sfârşitul anului 2001, după ani întregi în care a sperat să îi întâlnească pe soţii M., reclamantul a descoperit că aceştia s-au mutat în Ungaria. În speranţa unei posibile recuperări a restului de împrumut, dat fiind că termenul de prescripţie de 3 ani era aproape îndeplinit, reclamantul i-a acţionat în judecată, fiind pronunţată în acest sens ordonanţa pentru somaţie de plată nr. 5532/2003 a Judecătoriei Arad, prin care cei în cauză au fost obligaţi la restituirea restului de 40.000 mărci germane şi 18.029 dolari S.U.A.
Contestând aceste măsuri, prin executarea silită a cotei părţi de ¼ ce îi revenea debitoarei M.S.A.M. din imobilul situat în Arad, pârâţii M.S.A.M., G.J.J. şi M.S.I.J. au dat mandat general prin procură pârâtului de ordin 2 G.E.G., procură în baza căreia acesta a înaintat plângerea penală care face obiectul dosarului penal nr. 188/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, având ca încadrare juridică instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. şi ped. de art. 25 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) În acest dosar, pe lângă reclamant, sunt indicaţi ca făptuitori şi domnii judecători T.I. şi P.L., în calitate de autori, cu motivarea că au judecat câteva cauze cu privire la restituirea împrumutului în favoarea părţii solicitante. Această plângere a fost ulterior soluţionată prin soluţii de netrimitere în judecată.
Ca atare, presiunile psihice la care a fost în permanenţă supus reclamantul şi-au lăsat amprenta atât asupra stării sale fizice, cât şi asupra celei psihice, în prezent acesta suferind depresii severe, ulcer gastro-duodenal, afectare gravă a circulaţiei vertebro-bazilare şi alte boli cronice, cum ar fi astm bronşic. Mai mult, tratamentul medicamentos şi celelalte urmări cauzate de stresul continuu, s-au repercutat nu numai în plan profesional, dar şi economic-comercial, social şi familial.
Pe considerentele expuse, reclamantul se consideră îndreptăţit la acordarea despăgubirilor solicitate şi, invocând în drept prevederile art. 998-999 C. civ. şi ale art 274 C. proc. civ., a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi motivată.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta M.S.A.M. a invocat, în principal, excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâţilor G.E.G., G.J.J. şi M.S.I.J. şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cu menţiunea suspendării cauzei până la soluţionarea procesului penal de pe rolul Curţii de Apel Timişoara ori, în subsidiar, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 9404 din 01 noiembrie 2010, Judecătoria Arad a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, pe motiv că valoarea pretenţiilor solicitate se ridică la suma de 750.000 euro, iar obiectul dedus judecăţii cade astfel sub incidenţa prevederilor art. 2 C.proc.civ privind cauzele ce se vor judeca în primă instanţă de tribunal.
Prin precizarea de acţiune depusă la dosar în data de 31 decembrie 2010, reclamantul a înţeles să îşi reducă pretenţiile la suma de 116.000 euro, solicitând, ca urmare, declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, dat fiind că noua valoare a obiectului nu depăşeşte limita de 500.000 RON instituită de normele procesual civile prevăzute pentru competenţa de primă instanţă a tribunalui.
Cererea a fost ulterior respinsă prin încheierea şedinţei publice din data de 11 ianuarie 2011, pe considerentul că în speţă devin aplicabile prevederile art. 181 C. proc. civ. potrivit cărora instanţa învestită conform dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului rămâne competentă a judeca chiar dacă ulterior intervin modificări în ceea ce priveşte preţuirea acestuia.
Prin decizia civilă nr. 508 din 26 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 9903/55/2010, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor G.E.G., G.J.J. şi M.S.I.J.; a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul M.A., împotriva pârâtei M.S.A.M. şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5.000 euro sau contravaloarea în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând daune morale; au fost respinse restul pretenţiilor.
Împotriva sentinţei Tribunalului Arad au declarat recurs atât reclamantul M.A., cât şi pârâta M.S.A.M.
Prin decizia nr. 234 din data de 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timişoara, s ecţia I civilă, a respins ambele recursuri, ca nefondate.
Împotriva acestei decizii, a declarat un nou recurs reclamantul M.A., în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 3 rap. la art. 3 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, la instanţa competentă material, Curtea de Apel Timişoara. În motivarea recursului, reclamantul a arătat că Tribunalul Arad a greşit dând sentinţa civilă nr. 508 din 26 mai 2011 cu recurs, deoarece calea de atac este dată de lege, funcţie de valoarea cererii şi nu faţă de cuantumul pretenţiilor acordate de instanţă prin hotărârea pronunţată.
La rândul ei, a greşit inadmisibil şi Curtea de Apel Timişoara, care a neglijat obligaţia esenţială care cade în sarcina instanţei, şi anume aceea de verificare a competenţei, în speţă cea materială, în sensul că trebuia să observe această excepţie dirimantă şi să pună în discuţie recalificarea căii de atac din recurs în apel.
La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2012, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Căile de atac, respectiv condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Ca atare, niciuneia dintre părţi nu îi este permis să formuleze şi nici instanţa judecătorească nu se poate învesti cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.
Totodată, una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una şi aceeaşi cale de atac.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului, „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională”.
Totodată, dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumeră categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs (pct. 4), precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5). Împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicităţii căii de atac.
Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României.
În speţă, prin decizia nr. 234 din data de 26 ianuarie 2012, irevocabilă, Curtea de Apel Timişoara a soluţionat recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva sentinţei civile nr. 508 din 26 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Arad.
Aşadar, în cauză, nu poate fi admisibil recursul declarat de reclamant împotriva deciziei irevocabile a Curţii de Apel Timişoara, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual priveşte unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.
Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză de reclamantul M.A. este inadmisibil şi va fi respins ca atare.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant va fi obligat către intimaţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.240 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezii aflate la dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva deciziei nr. 234 din data de 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 1.240 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimaţi-pârâţi M.S.A.M., G.E.G., G.J.J., M.S.I.J.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6500/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6474/2012. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
