ICCJ. Decizia nr. 6478/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6478/2012
Dosar nr. 1231/1/2012
Şedinţa publică din 23 octombrie 2012
Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2.165 din 11 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii A.V. şi alţii în contradictoriu cu pârâţii S.N.T.F.C.C. S.A. Bucureşti şi R.T.F.C. S.A. - Regionala Timişoara şi au fost obligaţi pârâţii să plătească pentru anii 2007, 2008 şi 2009, câte un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Timiş a reţinut pe fondul cauzei că reclamanţii, angajaţi ai pârâtelor, aşa cum rezultă din tabelele nominale depuse la dosar, şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 32 din CCM 2007 - 2008 la nivel de unitate înregistrat la DMSSF a Municipiului Bucureşti sub nr. 1625 din 29 martie 2007, care prevede că pentru munca desfăşurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societăţii va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Conform art. 236 alin. (1) C. muncii: "contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală pe de o parte şi salariaţi reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizare, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă" şi alin. (4) "Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor".
Având în vedere prev. art. 40 alin. (2) lit. c) C. muncii, angajatorului îi revine obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă.
În situaţia în care societăţile parte constată că nu se pot încadra în buget şi nu mai pot achita drepturile promise, au posibilitatea să renegocieze cu sindicatele contractul colectiv de muncă, dar nu poate invoca acum lipsa banilor ca motiv de neîndeplinire a obligaţiei asumate.
Potrivit art. 243 C. muncii "Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi. Neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta".
În principiu, pârâţii nu contestă aceste drepturi salariale ale reclamanţilor, dar invocă în întâmpinare motive de ordin financiar, ceea ce nu prezintă relevanţă în cauză, întrucât aceasta nu îl exonerează pe debitor de îndeplinirea obligaţiei pe care şi-a asumat-o.
Într-o atare situaţie, potrivit art. 155 C. muncii coroborat cu dispoziţiile art. 969 C. civ., instanţa a constatat faptul că este întemeiată cererea referitoare la plata drepturilor salariale membrilor de sindicat, reprezentând un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, drepturi băneşti care vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata cu întârziere a sumelor ce fac obiect al acţiunii, în aplicarea art. 161 alin. (4) C. muncii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele S.N.T.F.C.C. S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Banat - Oltenia şi S.N.T.F.C.C S.A., solicitând modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.
Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 1998 din data de 4 octombrie 2011, a admis recursul declarat de pârâta S.N.T.F.C.C. S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Banat - Oltenia şi S.N.T.F.C.C. S.A.; a modificat sentinţa atacată, în parte, în sensul acordării drepturilor solicitate proporţional cu timpul în care au fost angajaţi reclamanţii.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 32 alin. (3) din CCM obligă angajatorul să realizeze din veniturile realizate, un fond de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Ori, în cauza de faţă, deşi se invocă insuficienţa fondurilor sau neaprobarea bugetului, pârâţii nu au făcut dovada că au încercat să constituie acest fond pentru acordarea salariului suplimentar, neconstituirea acestui fond în aceste condiţii reprezentând un refuz clar de acordare a acestor drepturi, nefiind vorba de o obligaţie sub condiţie, respectiv de a avea fonduri.
Curtea de apel a constatat, de asemenea, că angajaţii C.M., D.C.R., E.M.A., F.V., L.D., Ş.M. şi V.G.S. s-au angajat în anul 2007, T.E. s-a angajat în anul 2008, iar R.F. s-a angajat în anul 2009, iar angajatele C.E. şi B.S.A. au avut contractele individuale de muncă suspendate pentru diverse perioade în care s-au aflat în concediu individual de muncă.
Pentru aceşti angajaţi, angajatorii nu datorează salariu suplimentar decât pentru perioadele lucrate, astfel încât sub acest aspect recursurile sunt întemeiate.
Împotriva acestei decizii, la data de 17 februarie 2012, a formulat cererea de revizuire pârâta S.N.T.F.C.C. SA, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitând anularea acestei hotărâri.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că, într-o cauză similară, Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă pronunţată la data de 9 februarie 2012 în dosarul nr. 1778/59/2011 a admis recursul subscrisei formulat împotriva Sentinţei nr. 1299/2011 a Tribunalului Caraş Severin şi a respins în totalitate acţiunea reclamanţilor, în ceea ce priveşte acordarea, printre altele şi a salariului suplimentar aferent anilor 2007 - 2009.
Revizuenta a considerat că cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii), pronunţate în dosare diferite şi să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză. Prin această contrarietate de hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Timişoara se încalcă principiul echităţii şi se creează o situaţie discriminatorie între salariaţii subscrisei, care trebuie, în condiţii identice, trataţi identic.
La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2012, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii cererii de revizuire, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
În conformitate cu art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţa de recurs, după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2), de la pronunţarea ultimei hotărâri.
În cauză, hotărârea pretins contradictorie şi a cărei anulare se solicită - Decizia nr. 1998/2011 a Curţii de Apel Timişoara a fost pronunţată la data de 4 octombrie 2011, de instanţa de recurs, după evocarea fondului.
Ca urmare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza II C. proc. civ., termenul de o lună curgând de la pronunţarea hotărârii, respectiv de la data de 4 octombrie 2011.
Revizuenta S.N.T.F.C.C. S.A. şi-a întemeiat calea de atac extraordinară a revizuirii pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a fost exercitată la data de 17 februarie 2012, cu depăşirea termenului legal, imperativ, de decădere, de o lună, reglementat de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., care se împlinea la data de 4 noiembrie 2011.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 1998 din data de 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.N.T.F.C.C. S.A. împotriva Deciziei nr. 1998 din data de 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 6428/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6504/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
