ICCJ. Decizia nr. 6529/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6529/2012
Dosar nr. 2943/86/2009
Şedinţa publică din 25 octombrie 2012
Deliberând cauzei de fată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2009 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanţii I.O.M., O.A. şi I.E.F. au chemat în judecată Primăria Municipiului Suceava şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea Dispoziţiei nr. 871 din 3 aprilie 2009 emisă de Primarul Municipiului Suceava şi obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului în suprafaţă de 449 mp şi a imobilului în suprafaţă de 793 mp.
Aceeaşi cerere a făcut obiectul unui alt dosar, înregistrat la data de 5 mai 2009 pe rolul aceleiaşi instanţe, motiv pentru care, la termenul de judecată din data de 2 iunie 2009, a fost admisă excepţia litispendenţei şi s-au conexat cele două contestaţii.
Prin Sentinţa civilă nr. 1771 din 9 noiembrie 2010, Tribunalul Suceava a admis contestaţia, a anulat Dispoziţia nr. 871 din 3 aprilie 2009 emisă de Primarul Municipiului Suceava şi a constatat îndreptăţirea reclamanţilor la restituirea în natură a suprafeţei de 324 mp, teren identic cu parcela în suprafaţă de 171 mp şi parcela în suprafaţă de 153 mp precum şi pentru suprafaţa de 137 mp identică cu parcela, astfel cum au fost identificate în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză întocmit de expert F.J.
A constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 125 mp teren, respectiv 656 mp ocupaţi de construcţii, identică cu parte din suprafaţa de 449 mp şi parte din suprafaţa de 793 mp.
A obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut că dovada dreptului de proprietate a fost făcută cu Decretul de expropriere nr. 248/1962 şi anexa aferentă, extras de carte funciară şi certificat de moştenitor, iar terenurile au fost identificate şi individualizate în urma efectuării unei expertize topo de către inginer F.J.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Municipiul Suceava prin Primar, iar prin Decizia nr. 67 din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a admis apelul formulat şi a schimbat în parte sentinţa apelată.
A menţinut dispoziţiile privind anularea Dispoziţiei nr. 871 din 3 aprilie 2009 emisă de Primarul Municipiului Suceava şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
A constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a suprafeţei de 295 mp identică cu parcela în suprafaţă de 171 mp şi parcela în suprafaţă de 124 mp, delimitată prin punctele X, Y, Z şi W în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit în apel de expert F.J., precum şi a suprafeţei de 134 mp teren, cuprinsă între punctele X, Y, Z şi W, identică cu parcela evidenţiată în aceeaşi anexă a raportului de expertiză efectuat în apel.
A constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 125 mp teren, respectiv 656 mp ocupaţi de construcţii, identică cu parte din suprafaţa de 449 mp şi parte din suprafaţa de 793 mp, inclusiv pentru diferenţa de 32 mp, rămasă nerestituită prin diminuarea parcelelor de la 153 mp la 124 mp şi de la 137 mp la 134 mp.
A respins ca nefondată cererea reclamanţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.
Curtea de Apel a constatat că apelul declarat este întemeiat doar în ceea ce priveşte întinderea suprafeţelor de teren restituite în natură.
Potrivit certificatelor de moştenitor aflate la dosar, reclamanţii sunt moştenitorii lui I.E. (fii şi soţie supravieţuitoare) care, la rândul său, era fiul lui I.A., sora proprietarei deposedate. Conform Tabelului anexă la Decretul de expropriere nr. 248/1962, terenul expropriat a fost preluat de la A.S. (căsătorită I.) şi V.S., fiind identificat de expert în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză.
Referitor la îndreptăţirea reclamanţilor de a li se restitui în natură suprafeţele cu destinaţia spaţiu verde şi parcare, Curtea de Apel a constată că art. 6.1 din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 exclude din sfera de incidenţă a Legii nr. 213/1998 situaţia deţinătorilor imobilelor care, la data soluţionării notificării, sunt calificate bunuri proprietate publică. În consecinţă, instituţia pârâtă are competenţa de a dispune restituirea bunului în natură, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzută de Legea nr. 213/1998 modificată.
Apărarea pârâtei referitoare la faptul că, în temeiul art. 18 din Legea nr. 24/2007, privind reglementarea spaţiilor verzi, îi revine răspunderea pentru diminuarea acestei categorii de suprafeţe, nu este întemeiată, terenul fiind restituit în baza unei hotărâri judecătoreşti, dată în aplicarea unei legi speciale de reparaţie.
Împrejurarea în raport de care apelul unităţii pârâte este întemeiat vizează întinderea suprafeţei care poate fi restituită în natură, având în vedere că terenul de 153 mp, este parcare şi face legătura între calea pietonală de acces dinspre blocuri şi aleea carosabilă şi pietonală spre strada N. În acest sens, instanţa a apreciat că este necesar, iar reclamanţii au fost de acord, ca expertul să procedeze la o nouă identificare a parcelei care are destinaţia de parcare, astfel încât să ofere posibilitatea de acces maşinilor de intervenţie (pompieri, salvare) la blocurile învecinate şi să permită spaţii de manevră pentru exploatarea garajelor aflate în zonă.
Faţă de aceste împrejurări şi văzând că în urma remăsurării parcelei cu destinaţia spaţiu verde a rezultat o suprafaţă diminuată, de 134 mp, în loc de 137 mp, Curtea de Apel a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat în parte sentinţa doar în ceea ce priveşte întinderea suprafeţelor restituite în natură, respectiv 124 mp în loc de 153 mp pentru parcela X şi 134 mp în loc de 137 mp pentru parcela Y, urmând ca pentru diferenţa de teren exclusă de la restituirea în natură să fie acordate despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâtul Municipiul Suceava, prin Primar.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Instanţa de apel a admis apelul pârâtului doar prin diminuarea suprafeţei de teren, însă a ignorat faptul că terenul ce reprezintă parcare este destinată uzului public.
Fiind destinată uzului public, restituirea în natură a terenului nu poate fi dispusă. Bunurile aparţinând domeniului public sunt, potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.
Şi în Anexa nr. 3 lit. g) din Normele Tehnice din 8 iulie 1999 pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor figurează spaţiile verzi, parcările şi terenurile de joacă pentru copii ca aparţinând domeniului public.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Faţă de limitele învestirii sale prin cererea de recurs formulată, Înalta Curte nu va mai analiza calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituirea, în condiţiile Legii nr. 10/2001, a terenului care a aparţinut autorilor lor, dovedirea şi întinderea dreptului de proprietate ce a existat în patrimoniul autorilor reclamanţilor.
Controlul de legalitate exercitat ca urmare a învestirii instanţei de recurs cu calea de atac declarată de pârât, va viza exclusiv natura măsurilor reparatorii la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii pentru suprafaţa de teren de 295 mp - identică cu parcela X în suprafaţă de 171 mp şi parcela Y în suprafaţă de 124 mp - şi cea de 134 mp - identică cu parcela X.
Curtea de Apel a apreciat că aceste suprafeţe de teren pot fi restituite în natură reclamanţilor. Destinaţia de spaţiu verde, respectiv de parcare, nu împiedică aplicarea acestei măsuri reparatorii, cât timp legea nu interzice restituirea în natură a unor terenuri cu destinaţia de spaţiu verde sau de parcare, dacă este posibil accesul maşinilor de intervenţie la blocurile din apropiere şi dacă se pot efectua manevrele specifice pentru utilizarea garajelor din vecinătate.
Prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacră, într-adevăr, regula instituită de acest act normativ, şi care se regăseşte şi în cuprinsul art. 1 şi art. 7 din Lege, constând în prevalenta restituirii în natură a imobilelor al căror regim juridic intră în sfera sa de reglementare.
Însă, de la acest principiu al prevalentei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada de referinţă a legii, sunt reglementate situaţii, în care, prin excepţie, restituirea bunului nu poate fi dispusă decât sub forma măsurilor reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii sau în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale.
Una dintre aceste situaţii de excepţie este cea prevăzută de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care "în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent".
Punctul 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. României nr. 250 din 7 martie 2007, prevede că sintagma "amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale" are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, amenajări de spaţii verzi, precum şi grădini publice, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituţile legale cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Din perspectiva acestor norme legale , destinaţia celor două spaţii în litigiu ca fiind acea de parcare, respectiv de spaţiu verde, şi poziţionarea lor în imediata vecinătate a mai multor blocuri, a unor alei carosabile şi pietonale, respectiv a unui post trafo, probează existenţa unei amenajări afectată unei folosinţe generale, constituindu-se într-o utilitate publică care, în condiţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 împiedică restituirea în natură a respectivelor suprafeţe de teren către reclamanţi.
Raţiunea modalităţilor de restituire prevăzute de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este aceea de a asigura folosirea normală a construcţiilor noi edificate pe terenurile ce au aparţinut persoanelor îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Respingerea cererii de restituire în natură a terenurilor în litigiu nu împiedică însă accesul reclamanţilor la beneficiul celorlalte măsurii reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în cadrul procedurii pe care au declanşat-o prin formularea notificării în legătură cu imobilele ce au aparţinut autorilor lor.
Prin urmare, constatând că, în raport de situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Suceava, prin Primar, iar în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va modifica în parte decizia recurată în sensul că va stabili că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent şi pentru suprafeţele de 295 mp şi de 134 mp, menţinând restul dispoziţiilor deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Suceava, prin Primar împotriva Deciziei nr. 67 din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că stabileşte că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent şi pentru suprafeţele de 295 mp şi de 134 mp.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6528/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6535/2012. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
