ICCJ. Decizia nr. 672/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.672/2012
Dosar nr.6013/100/2010
Şedinţa publică din 6 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Maramureş, la data de 22 septembrie 2010, reclamantul S.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, acesta să fie obligat la plata daunelor morale în sumă de 40.000.
În motivarea cererii s-a arăta că tatăl reclamantului, defunctul S.S., a fost prizonier de război în U.R.S.S. în perioada 03 octombrie 1944 - 18 iulie 1948.
Au fost invocate, în drept, dispoziţiile art. 4.alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 1916 din 18 noiembrie 2010, Tribunalul Maramureş a respins acţiunea reclamantului S.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere următoarele considerente:
S-a reţinut că tatăl reclamantului a fost prizonier de război în U.R.S.S. în perioada 03 octombrie 1944 - 18 iulie 1948, făcându-se, pe larg, o expunere a cronologiei evenimentelor istorice din Ardeal.
Au fost avute în vedere dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 potrivit cărora „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare" şi conform art. 3 din aceeaşi lege „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative".
S-a constatat că din textele mai sus redate reiese că, prin Legea nr. 221/2009 se urmăreşte a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparaţiilor morale şi materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv şi să încerce să-şi exercite drepturile fundamentale.
De asemenea s-a avut în vedere că prin textul Legii nr. 221/2009 s-a prevăzut posibilitatea plăţii despăgubirilor pentru măsuri politice dispuse de statul român în perioada ulterioară datei de 6 martie 1945 şi nu pentru măsuri dispuse de statul maghiar sau U.R.S.S.
Coroborând susţinerile reclamantului cu copia livretului militar, s-a constatat că tatăl reclamantului, S.S. a fost înrolat în armată la data de 1 octombrie 1944, iar în perioada 13 octombrie 1944 - 18 iulie 1948 a fost în U.R.S.S., deci atât la data înrolării în armată cât şi la data când a fost luat prizonier, la conducerea ţării era un alt regim decât cel comunist instaurat la data de 06 martie 1945 când a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P.G.
Aceste evenimente au avut loc însă anterior instaurării primului guvern comunist la data de 06 martie 1945.
În consecinţă, s-a apreciat că cererea reclamantului nu este fondată, întrucât nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 221/2009, motiv pentru care acţiunea a fost respinsă.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie respins, prin Decizia civilă nr. 146/ A din 18 februarie 2011, prin care s-a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S.S.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, prevedere ce a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, însă, această împrejurare nu prezintă relevanţă în acest litigiu.
S-a avut în vedere că tatăl reclamantului, S.S. a fost înrolat în armată la data de 1 octombrie 1944, iar în perioada 13 octombrie 1944 - 18 iulie 1948 a fost în URSS, deci atât la data înrolării în armată cât şi la data când a fost luat prizonier, la conducerea ţării era un alt regim decât cel comunist instaurat la data de 06 martie 1945 când a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P.G.
Aceste evenimente au avut loc însă anterior instaurării primului guvern comunist la data de 06 martie 1945.
S-a reţinut de către instanţa de apel că Legea nr. 221/2001, invocată de reclamant ca temei al pretenţiilor sale, stipulează acordarea de despăgubiri persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, astfel cum reiese din chiar titlul actului normativ.
Întrucât măsura a cărei victimă a fost tatăl reclamantului - deportarea - a fost instituită anterior datei instaurării regimului comunist, actul normativ pe care reclamantul şi-a întemeiat pretenţia nu este incident, hotărârea primei instanţe, de respingere a acţiunii, fiind temeinică şi legală.
Cu privire la hotărârile C.E.D.O. invocate de reclamantul apelant, instanţa de apel a considerat că acestea nu pot fi reţinute ca incidente cauzei.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.S., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii introductive, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 40.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale.
A invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arătând că, în mod greşit, instanţa de apel a considerat că autorul său nu a suferit din cauza regimului aliat la putere la data la care acesta a fost deportat.
Astfel, recurentul susţine că tatăl său a fost deportat, prizonier în U.R.S.S. în anul 1944, unde a stat în lagăr până în anul 1948, această deportare şi supunere la muncă silnică încadrându-se, în opinia sa, în dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Aşadar, consideră recurentul, că este îndreptăţit la daune morale pentru prejudiciul cauzat de statul comunist, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din legea 221/2009.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Acţiunea introductivă de instanţă a fost formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009, act normativ prin care legiuitorul a definit noţiunile de „condamnare cu caracter politic" (art. 1 alin. (1)) şi de „măsură administrativă cu caracter politic" (art. 3), a enumerat faptele care atrag condamnări şi măsuri administrative cu acest caracter, a prevăzut condiţiile în care şi alte fapte se încadrează în această categorie, fără a fi enumerate expres în lege şi, totodată, a prevăzut posibilitatea persoanelor care au suferit o condamnare sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative de acest gen de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele expres enumerate în lege (art. 1 alin. (4) şi art. 4 alin. 1) sau pentru constatarea caracterului politic al măsurii administrative (art. 3 şi art. 4 alin. (2)).
Prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 s-a reglementat dreptul persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a primi din partea statului despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Astfel, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, se reţine că analiza legalităţii şi temeiniciei pretenţiilor reclamantului, trebuie să se facă în raport de prevederile Legii nr. 221/2009, în ale cărei dispoziţii nu este reglementată situaţia concretă a autorului recurentului şi anume aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S. ca premisă pentru acordarea daunelor morale.
Neîndoielnic că autorul recurentului a suferit privaţiuni materiale şi morale în perioada prizonieratului, numai că legiuitorul Legii nr. 221/2009 nu a înţeles să includă şi prizonieratul în aria de aplicare a acestei legi, aşa cum a făcut-o prin Decretul - lege nr. 118/1990.
În acest context, critica recurentului potrivit căreia are dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009, este nefondată.
Mai mult, aşa cum a susţinut şi recurentul, tatăl său a fost deportat, prizonier în U.R.S.S. în anul 1944, unde a stat în lagăr până în anul 1948, perioadă anterioară instaurării primului guvern comunist la data de 06 martie 1945.
Concluzionând, se reţine că recurentul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 221/2009 pentru motivul că nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest act normativ, incidenţa respectivelor dispoziţii legale neputând fi extinsă la cazuri neprevăzute de lege.
Pentru cele de mai sus, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant se priveşte a fi nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.S. împotriva deciziei nr. 146/ A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 685/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 669/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
