ICCJ. Decizia nr. 6584/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6584/2012
Dosar nr. 393/84/2007*
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 856 din 16 iunie 2006 a Tribunalului Sălaj a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor I.M., B.A., S.S., B.I. jr., B.G., B.V. şi B.F. jr. împotriva pârâţilor Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj şi Palatul Copiilor Zalău şi cererea de chemare în garanţie formulată de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj împotriva Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fiind respinsă ca inadmisibilă cererea reconvenţională a pârâtului Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj pentru constatarea dreptului de retenţie.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor să le restituie în natură imobilul înscris în CF Zalău, compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă de 7625 mp, situat administrativ în Zalău.
S-a reţinut că acţiunea este inadmisibilă, deoarece reclamanţii au la îndemână, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, doar procedura specială de restituire prevăzută de această lege.
Prin Decizia nr. 440 A din 17 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj a fost admis apelul împotriva sentinţei menţionate, ce a fost desfiinţată cu trimitere spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Instanţa de apel a reţinut că existenţa unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi omisiunea entităţii notificate de a răspunde cererii de restituire în termenul prevăzut de lege îndreptăţeşte solicitantul să considere lipsa unui răspuns ca fiind refuz de restituire şi să se adreseze instanţei.
Din această perspectivă, s-a considerat că acţiunea reclamanţilor nu este o acţiune de drept comun, ci una întemeiată pe refuzul entităţii notificate de a soluţiona în timp util notificarea, cu atât mai mult cu cât, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia nr. 3415 din 7 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat cu putere de lucru judecat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, reclamantul păstrându-şi calitatea de proprietar tabular avută la data preluării abuzive. Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că reclamanţii au dreptul de a solicita obligarea pârâţilor la restituirea imobilului, cu consecinţa analizei prealabile comparative a titlurilor de proprietate.
Instanţa de apel a mai reţinut că, respingând primul capăt de cerere ca inadmisibil, prima instanţă a lăsat nesoluţionată cererea având ca obiect plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă.
După rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 681 din 3 aprilie 2009, Tribunalul Sălaj a admis acţiunea formulată de reclamanţii I.G. şi I.I.L., moştenitorii reclamantei decedate I.M., B.A., S.S., B.I. jr., B.G., B.V. şi B.F. jr. împotriva pârâţilor Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj, Palatul Copiilor Zalău şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Au fost obligaţi pârâţii să predea reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul înscris în CF Zalău, compus din casă, curte, grădină şi teren, astfel cum rezultă din completarea raportului de expertiză efectuat în cauză de expert T.I., care face parte integrantă din hotărâre.
S-a admis cererea reconvenţională a pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj privind obligarea reclamanţilor la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând contravaloarea construcţiilor ridicate pe terenul reclamanţilor şi a îmbunătăţirilor efectuate la construcţiile existente iniţial.
S-a instituit în favoarea pârâţilor un drept de retenţie asupra imobilului până la plata integrală a sumei datorate de reclamanţi.
S-a disjuns cererea reclamanţilor privind obligarea pârâţilor la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj.
Tribunalul a constatat că temeiul legal al acţiunii îl constituie art. 480 şi urm., C. civ., iar reclamanţii şi-au dovedit calitatea de proprietari ai imobilului în litigiu, faţă de pârâţi care nu au putut opune nici un titlu.
S-a considerat că reclamanţii au un bun în sensul art. 1 din Primul protocol adiţional la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar nerecunoaşterea de către pârâţi a dreptului de proprietate echivalează cu încălcarea primei reguli instituite de acest articol. S-a reţinut că admiterea acţiunii în revendicare nu aduce atingere unui alt drept de proprietate dobândit în mod valid.
Tribunalul a mai reţinut că pârâţii sunt constructori de bună credinţă, efectuând extinderea la Casa Pionierilor în anul 1971, în baza unei autorizaţii, iar în anul 1972 efectuând o reparaţie capitală şi amenajând platforma pentru carturi. S-a mai avut în vedere că în anul 1977 s-au construit magazii, iar în anul 1993 s-a reamenajat laboratorul floricol şi s-a edificat Clubul copiilor şi elevilor. În această împrejurare, pârâţii devin creditorii reclamanţilor, care sunt obligaţi să-i despăgubească, motiv pentru care se impune instituirea unui drept de retenţie.
Prin Sentinţa civilă nr. 764 din 24 aprilie 2009, Tribunalul Sălaj a admis cererea reclamanţilor şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei în sensul admiterii cererii de obligare a pârâţilor la plata sumei de 13.480 RON cheltuieli de judecată.
Prin Încheierea din 15 iunie 2009, pronunţată în camera de consiliu, tribunalul a admis cererea petentului Palatul Copiilor Zalău şi a dispus îndreptarea erorii materiale din considerentele şi dispozitivul sentinţei, în sensul că suma la care au fost obligaţi reclamanţii este de 1.100.000 RON, în loc de 1.000.000 RON cum din eroare s-a trecut.
Prin Decizia civilă nr. 325/A din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj s-a respins ca tardiv apelul declarat de reclamanţi împotriva Încheierii din 15 iunie 2009 a Tribunalului Sălaj.
A fost admis apelul reclamanţilor împotriva Sentinţei nr. 764 din 4 aprilie 2009 a Tribunalului Sălaj, ce a fost desfiinţată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Prin Încheierea din 22 ianuarie 2010, pronunţată în camera de consiliu, Curtea de Apel Cluj a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei, în sensul că, în loc de Sentinţa nr. 764 din 24 aprilie 2009 a Tribunalului Sălaj, se va trece Sentinţa civilă nr. 581 din 3 aprilie 2009 a Tribunalului Sălaj.
Instanţa de apel a constatat că, în faţa primei instanţe, la data de 8 martie 2007, pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj a formulat o cerere de arătare a titularului dreptului, în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, asupra căreia prima instanţă a omis să se pronunţe.
Instanţa de apel a mai constatat că prima instanţă a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj de obligare a reclamanţilor la plata contravalorii construcţiilor edificate pe terenul proprietatea reclamanţilor şi a îmbunătăţirilor efectuate. Această cerere a fost formulată în Dosarul nr. 252/2006, fiind soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 91 din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3415 din 7 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În prezentul dosar, există o altă cerere reconvenţională, formulată la data de 28 mai 2007 de către pârâtul Palatul Copiilor Zalău, asupra căreia prima instanţă a omis să se pronunţe.
Prin Decizia civilă nr. 5822 din 3 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei menţionate, ce a fost casată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Prin considerentele acestei decizii, instanţa supremă a reţinut că cererea reconvenţională formulată la 28 mai 2007 a fost analizată de instanţa de apel ca fiind formulată de pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj, Palatul Copiilor Zalău, însuşi, prin cererea de îndreptare a erorii materiale, arătând că are ca for tutelar Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj.
De asemenea, s-a reţinut că în mod eronat s-a apreciat de către instanţa de apel că nu s-ar fi judecat cererea de arătare a titularului dreptului, în realitate, prin Sentinţa civilă nr. 581 din 3 aprilie 2009 Tribunalul Sălaj analizând amplu această cerere.
Faţă de aceste împrejurări, s-a constatat că soluţia de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă, este nelegală.
Cât priveşte criticile referitoare la greşita respingere ca tardiv a apelului reclamanţilor împotriva Încheierii din 15 iunie 2009, acestea au fost apreciate ca nefondate, raportat la dispoziţiile art. 281 şi 2813 C. proc. civ.
Rejudecând cauza, prin prisma motivelor de apel invocate, raportat la art. 292 alin. (2) C. proc. civ. şi având în vedere şi considerentele deciziei de casare, conform art. 315 C. proc. civ., Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia civilă nr. 229 A din 21 aprilie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor împotriva Sentinţei civile nr. 581 din 3 aprilie 2003 a Tribunalului Sălaj.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte acţiunea principală, dreptul de proprietate al reclamanţilor a fost constatat în contradictoriu cu pârâţii prin Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, dispunându-se şi rectificarea cărţii funciare, în sensul restabilirii situaţiei anterioare, respectiv a reînscrierii dreptului în favoarea antecesoarei reclamanţilor, fiind, însă, respins ca prematur capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la predarea imobilului cu motivarea că, la acea dată, acesta avea destinaţia de Palat al elevilor şi copiilor din Zalău, deci o utilitate social-culturală şi de învăţământ în înţelesul art. 1 din O.U.G. nr. 40/1999, dreptul de administrare cedat Inspectoratului Şcolar al Judeţului Sălaj de către Statul Român putând fi asimilat dreptului de folosinţă, cu consecinţa prelungirii pe o durată de 5 ani, calculată de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
S-a constatat că acţiunea reclamanţilor a fost formulată după expirarea acestui termen, fiind corect admisă.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa de apel a considerat că nu există autoritate de lucru judecat în sensul art. 1201 C. civ. şi al art. 166 C. proc. civ. în raport cu cererea soluţionată prin Decizia nr. 153/2002 a Curţii de Apel Cluj, întrucât în primul dosar cererea reconvenţională a fost respinsă ca prematură.
S-a reţinut că problema calităţii procesuale active în formularea cererii reconvenţionale a fost dezlegată de instanţa de recurs prin decizia de casare cu trimitere, obligatorie pentru instanţa de apel, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, s-a constatat că în mod corect s-a stabilit de către prima instanţă că cererea reconvenţională este scutită de plata taxei judiciare de timbru, pe fond rămânând de soluţionat doar chestiunea bunei sau relei credinţe a constructorului. S-a reţinut, în acest context, că faptul preluării imobilului fără titlu valabil nu poate răsturna prezumţia legală a bunei credinţe a pârâtului care a edificat construcţiile, conform art. 1899 alin. (2) C. civ., în condiţiile existentei autorizaţiilor de construire.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite conform art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ., s-a avut în vedere că, prin completarea la întâmpinare, depusă în dosarul primei instanţe, nu s-a contestat valoarea acestora.
S-a considerat, totodată, că sunt întrunite condiţiile pentru instituirea dreptului de retenţie, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică şi sub acest aspect.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii I.G., I.I.L., B.A., S.S., B.I. junior, B.G., B.V. şi B.F. junior, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanţii au susţinut că în mod eronat s-a reţinut inexistenţa autorităţii de lucru judecat, aplicându-se greşit prevederile art. 1201 C. civ., în condiţiile în care, nici în dispozitivul Deciziei nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj şi nici în considerentele acesteia nu există vreo menţiune privind respingerea ca prematură a cererii reconvenţionale.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a criticat decizia atacată pentru greşita reţinere a bunei credinţe a Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, în condiţiile în care, prin Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj s-a stabilit că preluarea imobilului de către Statul Român s-a făcut abuziv şi nelegal.
Recurenţii au învederat că înţeleg să se prevaleze de dispoziţiile art. 494 alin. (2) C. civ. solicitând ridicarea construcţiilor pe cheltuiala pârâtului, neavând posibilitatea de a achita suma stabilită cu titlu de despăgubiri.
S-a precizat că aceste construcţii s-au edificat în locul anexelor gospodăreşti ce se aflau pe teren, corpul nou de clădire realizându-se prin demolarea parţială a unor părţi din construcţia casei vechi, astfel că nu se putea reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ.
De asemenea, s-a criticat decizia atacată pentru greşita instituire a dreptului de retenţie asupra întregului imobil şi nu doar, eventual, asupra construcţiilor nou edificate.
Intimaţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului reclamanţilor ca nefondat.
Examinând criticile invocate de reclamanţii recurenţi, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica invocată prin primul motiv de recurs, referitoare la autoritatea de lucru judecat, în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, nu poate fi primită.
Prin Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia nr. 3415/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, fără titlu valabil, de către Statul Român şi s-a dispus rectificarea cărţii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român şi revenirii la situaţia anterioară. Cererea de restituire în natură a imobilului s-a respins ca prematură, motivat de incidenţa art. 1 din O.U.G. nr. 40/1999, în condiţiile în care acesta avea destinaţie social culturală şi de învăţământ, Palatul Copiilor Zalău.
Pe cale de consecinţă, s-a respins şi cererea reconvenţională, aceasta fiind, de asemenea, considerată prematură.
Reclamanţii nu au atacat decizia menţionată pe motivul neadmiterii cererii de restituire în natură.
În condiţiile în care prezenta acţiune principală, prin care s-a reiterat cererea de restituire în natură a imobilului, este formulată ca urmare a expirării termenului de cinci ani, prevăzut de O.U.G. nr. 40/1999, este evident că nu există identitate de cauză şi, prin urmare, nici autoritate de lucru judecat. Pentru aceleaşi considerente, s-a apreciat corect de către instanţa de apel că nu funcţionează autoritatea de lucru judecat nici în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, neexaminată pe fond în primul litigiu, soluţionat prin Decizia irevocabilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj.
Prin urmare, s-a făcut o corectă aplicare a art. 1201 C. civ. şi a art. 166 C. proc. civ., reţinându-se că nu există autoritate de lucru judecat.
Critica referitoare la greşita admitere a cererii reconvenţionale este, de asemenea, nefondată.
Potrivit art. 494 alin. (3) teza finală C. civ. "dacă plantaţiile, clădirile şi manoperele au fost făcute de către a treia persoană de bună-credinţă, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantaţii, clădiri şi lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creşterii fondului".
Instanţa de apel a apreciat corect, raportat la dispoziţiile legale menţionate că reclamanţii, în calitate de proprietari ai fondului pe care s-au edificat construcţiile datorează pârâtului despăgubiri.
Faţă de momentul edificării acestor construcţii, necontestat în cauză de reclamanţii recurenţi, s-a avut în vedere că acestea au fost ridicate cu bună-credinţă, în baza autorizaţiilor legale şi în condiţiile în care Statul Român era proprietar tabular, aşa cum rezultă din documentele de publicitate imobiliară.
Astfel, în anul 1970, prin Decretul nr. 59 din 23 martie 1970 al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Sălaj, imobilul a fost trecut în administrarea fostului Palat al Pionierilor, actualul Palat al copiilor Zalău.
Împrejurarea că ulterior, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat caracterul abuziv al preluării imobilului de către Statul Român nu se poate răsfrânge asupra situaţiei constructorului, nefiind de natură să înlăture prezumţia legală a bunei-credinţe, prevăzută de art. 1899 alin. (2) C. civ.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs referitoare la nelegalitatea instituirii dreptului de retenţie asupra întregului imobil este nefondată.
S-a apreciat corect de către instanţa de apel că sunt întrunite condiţiile pentru instituirea dreptului de retenţie, pârâţii având un drept de creanţă în legătură cu imobilul proprietatea reclamanţilor, respectiv pentru construcţiile nou edificate pe terenul reclamanţilor şi pentru îmbunătăţirile la construcţiile proprietatea acestora.
Prin urmare, se justifică instituirea dreptului de retenţie raportat la imobilul în litigiu, în integralitatea sa şi nu numai cu privire la construcţiile nou edificate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamanţilor este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii I.G., I.l.L., B.A., S.S., B.l. junior, B.G., B.V., B.F. junior împotriva Deciziei nr. 229/A din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6558/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6586/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
