ICCJ. Decizia nr. 6586/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6586/2012
Dosar nr. 6019/30/2010
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Timişoara la 24 ianuarie 2006, reclamanta P. (C.) O.S. Timişoara Cetate a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Industriilor şi Comerţului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, S.C. T. SA Timişoara prin lichidator S.C. M.R. S.R.L. Timişoara, M.M. şi S.C. I. S.R.L. Timişoara, solicitând să se constate nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 9 septembrie 1993 şi a anexelor acestuia, eliberate de Ministerul Industriilor şi Comerţului în favoarea S.C. T. S.A. Timişoara pentru terenul în suprafaţă de 2186 mp, din totalul de 13.566 mp, din CF Timişoara.
De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de privatizare în baza cărora imobilul construcţie din Timişoara, evidenţiat în CF Timişoara, nr. top. X, cunoscut sub numele "C.M." sau "C.a." a trecut în proprietatea pârâtei S.C. T. S.A. Timişoara.
Reclamanta a solicitat şi constatarea nulităţii absolute a actelor subsecvente de înstrăinare a imobilului, încheiate între pârâţii S.C. T. S.A. Timişoara, M.M. şi S.C. I. S.R.L. Timişoara.
Ulterior reclamanta a renunţat la judecată în contradictoriu cu pârâţii S.C. T. S.A. Timişoara, prin lichidator S.C. M.R. S.R.L. Timişoara, Ministerul Economiei şi Comerţului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
De asemenea, a renunţat la judecata capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei S.C. T. S.A. Timişoara, emis de Ministerul Industriilor pentru terenul de 2186 mp din CF Timişoara.
Reclamanta a arătat că această cerere a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 894 din 15 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, operând în această privinţă autoritatea de lucru judecat.
Pe de altă parte, alături de pârâţii M.M. şi S.C. I. S.R.L. Timişoara, reclamanta a chemat în judecată şi pe pârâţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local Timişoara.
De asemenea, renunţând la primul capăt de cerere, reclamanta a precizat şi completat obiectul acţiunii, în sensul că a solicitat constatarea preluării abuzive în 1968 de către Statul Român, cu titlu de succesiune vacantă, a imobilului înscris în CF Timişoara, nr. top. X şi restituirea acestuia în natură.
A solicitat să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de privatizare asupra imobilului în litigiu, emise în favoarea pârâtei S.C. T. S.A., precum şi nulitatea absolută a actelor subsecvente de vânzare-cumpărare către pârâtul M.M. şi apoi către pârâta S.C. I. S.R.L. Timişoara.
Cererea reclamantei a fost motivată în drept pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, art. 44 din Constituţie, art. 721 - 724 şi 1209 C. civ., art. 34 şi 36 din Decretul-Lege nr. 115/1938 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin precizările ulterioare, a adăugat în susţinerea acţiunii şi art. 480, 481 şi 482 C. civ., art. 1 şi 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 1 din O.U.G. nr. 13/1998, art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 223/1998 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că Fundaţia M.S. a luat naştere ca urmare a testamentului întocmit de P.S., născută M., la 29 iunie 1948 prin care i-a fost testat imobilul situat în Municipiul Timişoara, respectiv construcţia cunoscută drept "C.a.", imobil compus din două etaje şi teren în suprafaţă de 2.186 mp.
S-a susţinut că fundaţia a funcţionat potrivit Statutului şi Instrucţiunilor pentru administrarea fundaţiei aprobate de G.P.I.R.B.S. din 23 decembrie 1860, iar P. (C.) O.S. Timişoara Cetate are calitate de administrator, fără a fi însă intabulată în cartea funciară.
S-a precizat că F.M.S. apare în CF Timişoara nr. top. X ca "posesor la localizare", ceea ce dovedeşte că, la data înfiinţării cărţilor funciare, aceasta exista şi a acţionat neîntrerupt până în 1967 - 1968, conform scopului avut la înfiinţare.
Reclamanta a mai arătat că la 12 decembrie 1968, Statul Român, în mod abuziv, şi-a intabulat dreptul de proprietate cu titlul de succesiune vacantă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 480 C. civ., ale art. 724 - 727 C. civ. şi ale Legii nr. 21/1924, întrucât patrimoniul unei persoane juridice care îşi desfăşoară activitatea în baza unui statut legal, nu poate forma obiect al unei succesiuni vacante.
S-a învederat că Statul Român, prin O.U.G. nr. 13 din 7 iulie 1998, cât şi prin O.U.G. nr. 94 din 29 iunie 2000 a recunoscut, cu efect retroactiv, preluarea abuzivă în timpul regimului comunist a imobilului evidenţiat în CF Timişoara, nr. top. X, cunoscut sub numele "C.M.".
S-a susţinut că, fiind înscris în lista specială a monumentelor, ansamblurilor şi şirurilor istorice din România, la poziţia X şi declarat monument istoric încă din perioada interbelică, statut pe care îl are şi în prezent, imobilul în litigiu nu putea fi inclus în proprietatea S.C. T. S.A. Timişoara şi vândut ulterior către M.M. şi S.C. I. S.R.L.
Pârâta S.C. I. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională în contradictoriu cu reclamanta F.M.S., reprezentată de P. (C.) O.S. Timişoara Cetate şi a solicitat să se constate nulitate absolută a testamentului din 29 iunie 1849 pentru lipsa capacităţii de folosinţă a testatoarei, întrucât testamentul invocat de reclamantă este întocmit ulterior decesului acesteia.
Prin Sentinţa civilă nr. 3287 din 25 noiembrie 2010, Tribunalul Timiş a luat act de renunţarea reclamantei la judecată în contradictoriu cu pârâţii S.C. T. S.A. Timişoara, Ministerul Economiei şi Comerţului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
S-a luat act de renunţarea reclamantei la soluţionarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 9 septembrie 1993, eliberat de Ministerul Industriilor, în favoarea S.C. T. S.A. Timişoara şi a anexelor 2, 4 şi 5 la acest certificat, respectiv anularea certificatului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2186 mp, înscris în CF Timişoara.
S-a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei, invocată de pârâta S.C. I. S.R.L. Timişoara.
S-a respins acţiunea reclamantei având ca obiect constatarea nulităţii actelor de privatizare şi a actelor de înstrăinare subsecvente, constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român şi revendicarea imobiliară.
S-a disjuns cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. I. S.R.L., având ca obiect constatarea nulităţii testamentului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reprezentanta reclamantei nu a făcut dovada faptului că aceasta din urmă îndeplineşte condiţiile cerute succesiv de Legea nr. 21/1924 şi O.G. nr. 26/2000 pentru existenţa sa valabilă.
S-a apreciat că nu pot fi luate în considerare cele două hotărâri judecătoreşti invocate de reclamantă în dovedirea capacităţii de folosinţă a F.M.S., care nu au dezlegat problema de drept în discuţie.
Astfel, s-a reţinut că prin Decizia nr. 894 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că fundaţia nu a fost dizolvată niciodată, invocându-se ca argument puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11/1996 a Curţii de Apel Timişoara care a apreciat că fundaţia se poate reorganiza potrivit legilor actuale şi că Biserica O.S. are calitate procesuală, deoarece dacă fundaţia s-ar fi dizolvat ar fi moştenit-o.
Prin considerentele sentinţei s-a constatat că lipsa capacităţii de folosinţă a fundaţiei este recunoscută de P. O.S. Timişoara Cetate şi prin cererea înregistrată la Comisia Specială de retrocedare a bunurilor care au aparţinut cultelor religioase din România, în 3 martie 2003, ca şi prin cererea din 25 ianuarie 2006, înregistrată la aceeaşi comisie, prin care a solicitat retrocedarea imobilului în nume propriu, iar nu ca reprezentantă a F.M.S.
S-a reţinut că, potrivit art. 17 alin. (3) şi art. 12 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, în relaţiile cu terţii dovada personalităţii juridice a fundaţiei se face cu certificatul de înscriere, ori P. nu a făcut o astfel de dovadă.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru ignorarea probelor administrate şi a puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti, care fac dovada personalităţii juridice a fundaţiei.
Reclamanta a criticat şi faptul că prima instanţă a disjuns cererea reconvenţională a pârâtei S.C. I. S.R.L., întrucât atât în acţiunea principală, cât şi în cererea reconvenţională se pune în discuţie testamentul autentic al numitei P.M.S., ulterior căruia s-a înfiinţat fundaţia.
Prin Decizia civilă nr. 1071/A din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat în parte sentinţa apelată şi a trimis cauza la Tribunalul Timiş pentru rejudecarea acţiunii principale, astfel cum a fost precizată.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Prin considerentele deciziei menţionate, instanţa de apel a reţinut că, în mod eronat, prima instanţă nu a ţinut seama de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat în privinţa chestiunilor juridice tranşate irevocabil prin hotărârile judecătoreşti invocate. Astfel, s-a avut în vedere că, prin Decizia civilă nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara au fost înlăturate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei F.M.S. şi a lipsei calităţii de reprezentantă a F.B.O.S. Timişoara Cetate, căreia i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă de a recurge la justiţie pentru redobândirea patrimoniului fundaţiei şi implicit pentru reconstituirea acestuia.
S-a reţinut, totodată, că potrivit considerentelor Sentinţei nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunţate în dosarul având ca obiect acţiunea în contencios administrativ pentru anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului din 9 septembrie 1993, acţiune formulată de reclamanta F.M.S. prin B.O.S. Timişoara Cetate, C.B.S.O. Timişoara Cetate are calitatea de administrator, necontestată de organele administraţiei de stat.
S-a constatat astfel, că fundaţia a fost intabulată ca proprietară a imobilului şi este înregistrată în Registrul pentru fundaţiile recunoscute ca persoane juridice din 22 noiembrie 1939, continuându-şi activitatea conform Statutului şi actului de înfiinţare până în anul 1968, când imobilul a fost preluat de stat şi, ca urmare, a încetat să-şi desfăşoare activitatea independent de voinţa sa, fără a fi desfiinţată şi lichidată.
S-a apreciat că, atâta vreme cât, cu putere de lucru judecat, i s-a recunoscut P.O.S. Timişoara Cetate legitimarea procesuală activă de a recurge la justiţie pentru reconstituirea patrimoniului F.M.S., nu se poate ca într-un alt litigiu să se reţină contrariul, respectiv că fundaţia nu mai este în fiinţă şi că, neavând capacitate de folosinţă, nu poate sta ca parte în proces.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, pârâţii S.C. I. S.R.L., M.M. şi reclamanta Primăria O.S. Timişoara Cetate.
Prin recursul său, pârât S.C. I. S.R.L. a criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că în mod eronat s-a reţinut în speţă efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al Deciziei nr. 11 COM din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara, care a soluţionat o acţiune întemeiată pe o altă cauză juridică decât cea în raport de care trebuie analizată excepţia lipsei capacităţii procesuale, în cadrul legislativ existent la nivelul anului 1996, când era încă în vigoare Legea nr. 21/1924 privind asociaţiile şi fundaţiile.
S-a susţinut că aceeaşi situaţie se regăseşte şi în privinţa celei de-a doua hotărâri judecătoreşti invocate de intimata F.M.S., respectiv Sentinţa nr. 400/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, care a analizat problema calităţii de administrator a fundaţiei prin raportul la instrucţiunile pentru administrarea acesteia aprobate de fostul G.P.I.R.B.S. din 23 decembrie 1860 şi, respectiv, prin referirea la dispoziţiile O.U.G. nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile ce au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.
S-a învederat că acest ultim act normativ a fost declarat neconstituţional tocmai în privinţa dispoziţiei de restituire a imobilului ce face obiectul litigiului (Anexa la O.U.G. nr. 13/1998), prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 923/2009.
Prin urmare, s-a susţinut că, în drept, se pune o chestiune juridică nouă, ce implică o analiză distinctă şi, prin urmare, perfect susceptibilă să primească o dezlegare proprie.
Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat nepronunţarea instanţei de apel asupra unor apărări şi înscrisuri esenţiale pentru soluţionarea cauzei şi nelegalitatea deciziei recurate pentru încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile.
În acest context, s-a susţinut că aplicabilitatea regimului juridic al O.G. nr. 26/2000 F.M.S. presupunea în concret stabilirea şi înregistrarea organelor de conducere stabilite de acest act normativ (consiliu director şi cenzori), depunerea de bilanţuri anuale, etc., aceste dovezi nefiind făcute.
Prin recursul său, pârâtul M.M. a criticat decizia instanţei de apel pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că nu se putea constata existenţa juridică şi capacitatea de folosinţă a F.M.S. pe temeiul considerentelor Deciziei civile nr. 11 COM din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara şi a Sentinţei civile nr. 400/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, aceste hotărâri putând fi invocate drept temei al reînregistrării vechii fundaţii în condiţiile noii reglementări, dar neputând înlocui actul prevăzut de legea în vigoare (art. 12 alin. (12) din O.G. nr. 26/2000), respectiv certificatul de înscriere, ca dovadă a personalităţii juridice a unei fundaţii.
S-a invocat faptul că personalitatea juridică a F.M.S. a încetat în anul 1968, conform dispoziţiilor art. 81 pct. 1 lit. b) şi c) din Legea nr. 21/1924, fără radiere şi fără nicio altă formalitate, iar această situaţie de drept putea fi constatată oricând pe cale judecătorească.
S-a criticat, totodată, decizia recurată ca nelegală, având în vedere că nu s-a reţinut că acţiunea a fost formulată de P.O.S. Timişoara Cetate, fără ca aceasta să aibă calitatea de reprezentant legal sau convenţional al reclamantei.
Prin motivele sale de recurs, reclamanta P.O.S. Timişoara Cetate, în calitate de reprezentant legal al F.M.S. a criticat decizia recurată pentru greşita disjungere a cererii reconvenţionale, susţinând că se impunea soluţionarea unitară a acesteia şi a cererii principale, faţă de împrejurarea că era necesară administrarea unor probe comune, în vederea corectei stabiliri a situaţiei de fapt.
În subsidiar, s-a solicitat să se modifice în parte decizia recurată în sensul de a nu se dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Timiş, urmare a anulării Sentinţei nr. 3287 din 25 noiembrie 2010 pronunţate de acesta, ci de a se evoca fondul pricinii de către instanţa de apel, conform dispoziţiilor art. 297 pct. 1 C. proc. civ. cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010.
Examinând criticile invocate de pârâta recurentă S.C. I. S.R.L., raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Instanţa de apel a reţinut în mod legal că, deşi în cauză nu operează excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu cele două hotărâri judecătoreşti invocate de reclamantă, întrucât nu există identitatea de obiect, cauză şi părţi cerută de art. 1201 C. civ., nu se poate ignora efectul pozitiv al puterii de lucru judecat în privinţa chestiunilor dezlegate irevocabil în acele procese, chiar şi pe cale incidentală.
Astfel, în cauza având ca obiect valabilitatea titlului Statului Român asupra imobilului înscris în CF Timişoara, prin Decizia civilă nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996, Curtea de Apel Timişoara, deşi a respins recursul F.M.S. şi a menţinut soluţia instanţei de apel, în sensul respingerii acţiunii, a modificat parţial considerentele hotărârii instanţei de apel şi a înlăturat afirmaţia că B.O.S. Timişoara Cetate nu are calitate procesuală activă să introducă acţiune în justiţie pentru redobândirea patrimoniului F.M.S. S-a reţinut, totodată, că aceasta a încetat să-şi mai desfăşoare activitatea din motive independente de voinţa sa şi a organelor de conducere. S-a considerat că şi dacă fundaţia s-ar fi dizolvat potrivit legii, succesorul ei ar fi fost tot B.O.S., deoarece în sprijinirea misiunii de asistenţă socială a acestei biserici a fost constituită fundaţia.
Nu numai dispozitivul care cuprinde soluţia are putere de lucru judecat, ci şi considerentele hotărârii, în măsura în care explică dispozitivul şi se reflectă în el.
Doctrina şi practica judiciară au statuat constant că, independent de efectele substanţiale ale judecăţii, efectul pozitiv al lucrului judecat asigură imuabilitatea şi permanenţa constatărilor jurisdicţionale anterioare.
Din Decizia nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara rezultă cu evidenţă că au fost înlăturate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei F.M.S. şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a B.O.S. Timişoara Cetate, căreia i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă de a recurge la justiţie pentru redobândirea patrimoniului fundaţiei.
Dezlegarea dată acestei probleme de drept a fost confirmată încă o dată prin Sentinţa civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4344/2003, având ca obiect acţiunea în contencios administrativ a reclamantei F.M.S., prin B.O.S. Timişoara Cetate, pentru anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 9 septembrie 1993.
Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia anulând certificatul de proprietate pentru terenul de 2186 mp din CF Timişoara, a reţinut la rândul său puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantei F.M.S., constituită ca urmare a testamentului lăsat de P.S., născută M. şi care a funcţionat conform Statutului şi Instrucţiunilor de administrare, aprobate de fostul G.P.I.R.B.S. din 23 decembrie 1860.
Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut, totodată, că fundaţia a fost întabulată ca proprietară a imobilului în litigiu şi este înregistrată în registrul pentru fundaţiile recunoscute ca persoane juridice din 22 noiembrie 1939, astfel că şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1924 şi-a continuat activitatea conform statutului şi actului de înfiinţare, până la preluarea de către stat, în anul 1968, când a încetat să-şi desfăşoare activitatea din motive independente de voinţa sa, fără a fi desfiinţată şi lichidată.
În consecinţă, atâta timp cât s-a recunoscut P.O.S. Timişoara Cetate legitimarea procesuală activă de a recurge la justiţie pentru reconstituirea patrimoniului fundaţiei, nu se poate ca într-un litigiu ulterior să se reţină contrariul, respectiv lipsa capacităţii de folosinţă a acesteia.
Critica formulată de recurenta S.C. I. S.R.L. prin cel de-al doilea motiv de recurs referitoare la nepronunţarea instanţei de apel asupra unor apărări şi înscrisuri depuse la dosar, esenţiale la soluţionarea cauzei nu va fi examinată, având în vedere că nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci motivului prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., abrogat prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000.
Pentru aceleaşi considerente, expuse în analiza recursului declarat de S.C. I. S.R.L. va fi respins şi recursul declarat de recurentul M.M., recurs ce cuprinde critici similare.
În plus, referitor la critica privind lipsa calităţii de reprezentant a P.O.S., Timişoara Cetate, Curtea va constata că nu a fost contestată calitatea de administrator a C.B.S.O. Timişoara Cetate, recunoscută ca atare de autorităţile statului.
Astfel, prin O.U.G. nr. 13/1998, privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România în Anexa 8, s-a menţionat "C.M. a F.M.S.", cu titular actual al dreptului de proprietate contestat, M.M., iar ca solicitant al imobilul a fost nominalizată Comunitatea Sârbilor din România.
Într-adevăr, prin Decizia nr. 923 din 23 iunie 2009 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 520/29.07.2009, s-a admis în parte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 13/1998 constatându-se neconstituţionalitatea prevederilor ordonanţei referitoare la imobilul din Timişoara, judeţul Timiş, care prevedeau restituirea C.M. către fostul proprietar, însă pentru alte considerente decât cele vizând capacitatea fundaţiei, considerente referitoare la fondul dreptului, respectiv la împrejurarea că imobilul a fost înstrăinat către S.C. I. S.R.L. din Timişoara, constituind proprietate privată şi beneficiind de protecţie, conform art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie.
Referitor la recursul declarat de reclamantă, Curtea va constata că niciuna dintre criticile invocate nu este fondată.
Astfel, s-a invocat, într-o primă critică, greşita disjungere a cererii reconvenţionale, respectiv greşita aplicare a art. 120 C. proc. civ.
Instanţa de apel a apreciat corect că măsura disjungerii dispusă de prima instanţă este legală, având în vedere dispoziţiile alin. (2) al art. 120 C. proc. civ., în condiţiile în care a apreciat că numai cererea principală era în stare de judecată, pe excepţie, putând fi soluţionată independent de cererea reconvenţională.
Pe de altă parte, se va reţine că aprecierea asupra oportunităţii disjungerii pentru o mai bună administrare a justiţiei din perspectiva soluţiilor posibil a fi pronunţate în căile de atac, nu poate face obiectul controlului de legalitate în baza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nici cea de-a doua solicitare formulată de reclamanta revizuentă nu poate fi primită.
În legătură cu soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare, consecutivă admiterii apelului şi anulării sentinţei primei instanţe, Legea nr. 202/2010 a adus modificări art. 297 C. proc. civ., consacrând regula reţinerii cauzei spre rejudecare, trimiterea fiind excepţia de la această regulă.
Astfel trimiterea cauzei la prima instanţă se poate dispune când judecata s-a făcut fără cercetarea fondului, cum este cazul în speţă, iar trimiterea se solicită expres, fie de către apelant, în cererea de apel, fie de către intimat, prin întâmpinare.
Dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate se aplică însă numai proceselor începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 publicată în M.Of. 714/26.10.2010, astfel cum rezultă din art. XXII alin. (2) al acestui act normativ.
Or, având în vedere data introducerii acţiunii reclamantei, 24 ianuarie 2006, dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. în forma modificată sunt inaplicabile.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge toate recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.M.S. reprezentată de P.O.S. Timişoara Cetate şi recursurile declarate de pârâţii M.M. şi S.C. I. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1071/A din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6584/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6630/2012. Civil → |
|---|
