ICCJ. Decizia nr. 6658/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6658/2012
Dosar nr. 49278/3/2009
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 14 decembrie 2009, reclamanţii G.A. şi G.I. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor pentru a fi obligat la plata contravalorii imobilului situat în Bucureşti, cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 şi pierdut într-o acţiune în revendicare formulată de fostul proprietar.
În drept, reclamanţii au indicat dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 535 din 29 martie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pe pârât la plata sumei de 368.000 de euro (în lei la data plăţii), contravaloarea imobilului în litigiu şi la plata sumei de 5.800 de RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţată această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt moştenitori legali ai persoanelor care au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 trei apartamente în imobilul menţionat (etajul 2), iar dreptul de proprietate asupra imobilului a fost desfiinţat irevocabil ca urmare a admiterii acţiunilor în revendicare formulate de fostul proprietar. Instanţa a dispus efectuarea unei expertize de evaluare a imobilului şi a stabilit că reclamanţii au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor în baza art. 50 din Legea nr. 10/2001, stabilind valoarea bunului la data evicţiunii.
Împotriva sentinţei a declarat apel Ministerul Finanţelor Publice susţinând: excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; că reclamanţii nu au dreptul la valoarea de piaţă a imobilului; şi că suma stabilită pentru expertiza de evaluare a imobilului este exorbitantă, fiind necesară o diminuare cu 30% având în vedere cererea redusă din piaţa imobiliară.
Apelul a fost respins ca nefondat, reţinându-se că reclamanţii au dreptul la despăgubiri egale cu valoarea de piaţă a imobilului, în baza art. 50 alin. (21) din Legea nr. 10/2001, pentru că actele lor de vânzare nu au fost desfiinţate, însă au pierdut dreptul de proprietate asupra bunurilor în acţiunea în revendicare, formulată de fostul proprietar (dosar fond - reprezentând cele trei sentinţe civile prin care s-a constatat că imobilul a fost trecut în proprietatea statului fără un titlu valabil şi a fost admisă acţiunea în revendicare a bunurilor).
Afirmaţia apelantului în sensul că preţul imobilului este stabilit la o sumă exorbitantă nu a fost dovedită, deşi acesta avea posibilitatea şi totodată, obligaţia de a-şi exercita toate drepturile procesuale în scopul de a proba susţinerile sale (art. 129 alin. (1) C. proc. civ.). De asemenea, nici o obiecţiune nu a fost formulată de către Ministerul Finanţelor Publice în faza judecăţii în fond a cauzei, sub aspectul menţionat şi sub nici un alt aspect, deoarece nu s-a prezentat la proces.
Instanţa nu a avut nici un indiciu şi nici o probă în baza căreia ar fi putut proceda la o eventuală reevaluare a imobilului, astfel că, apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva Deciziei civile nr. 86 IA din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti invocându-se următoarele critici de nelegalitate.
S-a considerat că hotărârea este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se consideră că, în mod greşit, Curtea a menţinut hotărârea instanţei de fond de obligare a Ministerului Finanţelor Publice la plata contravalorii imobilului în litigiu la valoarea de piaţă a acestuia, motiv pentru care se reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.
Se consideră că, Ministerul Finanţelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre Primăria Municipiului Bucureşti şi autorii reclamanţilor din acest dosar, este terţ faţă de acest contract.
Pe plan procesual, calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acţiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare (în speţă Municipiul Bucureşti), nicidecum Ministerul Finanţelor Publice, atât pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecaţii, nerevenindu-i obligaţia de restituire a prestaţiilor efectuate în baza actului atacat, cât şi pentru dispoziţiile imperative prevăzute de către art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, Primăria Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecăţii, aceasta având calitatea de vânzătoare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu autoarea reclamanţilor.
Se consideră netemeinică şi nelegală hotărârea instanţei de apel şi în ceea ce priveşte menţinerea concluziilor din raportul de expertiza care a stabilit o suma exorbitantă la evaluarea imobilului.
Suma stabilită în raport este exagerat de mare pentru imobilul în cauza, respectiv 368.000 euro, pentru un imobil se apreciază o diminuare a valorii cu cel puţin 30% din valoarea reală.
Evaluatorul, nu a introdus în cadrul factorilor de individualizare şi pe cel referitor la ponderea dintre cerere şi oferta aferentă actualului blocaj al pieţei imobiliare, apreciată la 30%.
În aceste condiţii, se apreciază ca instanţa trebuia să ţină cont de diminuarea valorii imobilelor datorată vechimii acestora şi blocajului pieţei imobiliare (cel puţin 30%), şi să reducă preţul unităţii locative în mod corespunzător.
Pe fond, se apreciază că în mod greşit instanţa a admis capătul de cerere referitor la valoarea de circulaţie a imobilului.
Pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piaţă este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: şi anume ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 iar cea de-a doua condiţie este ca ele să fi fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Analizând dispoziţiile legale incidente şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Criticile formulate de recurentul pârât Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti sunt fondate.
Obiectul acţiunii formulate îl constituie obligarea pârâtului la plata contravalorii imobilului situat în Bucureşti, cumpărat în baza Legii nr. 112/1995. Acest imobil a fost revendicat de foştii proprietari, prin Sentinţa civilă nr. 12080 din 23 noiembrie 2005 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2014 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi Decizia nr. 1889 din 12 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, numiţii G.C. şi G.F. au fost obligaţi să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul foştilor proprietari.
Potrivit art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, iar restituirea acestui preţ se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Pentru a se dispune obligarea pârâtului la contravaloarea valorii de piaţă a imobilului, trebuie îndeplinite condiţiile de aplicare a prevederilor art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, şi anume să fie vorba în speţă de un contract desfiinţat şi acesta să fi încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Întrucât norma în discuţie nu distinge, este necesar ca Legea nr. 112/1995 să fi fost respectată în totalitate, încălcarea oricărei prevederi, fie de drept substanţial, fie de drept procesual, din conţinutul acesteia, conducând la inaplicarea art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Această constatare este confirmată prin interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001 care reglementează distinct, în art. 50 alin. (2), ipoteza contractului "cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995", ceea ce înseamnă că legiuitorul a intenţionat un regim juridic al dezdăunării diferit, în raport de respectarea sau nerespectarea legii pe baza căreia s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare.
Se impune a se analiza de către instanţa de apel dacă reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea valorii de piaţă a imobilelor ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 în situaţia dedusă judecăţii şi anume că, menţinându-se valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, au fost evinşi prin efectul admiterii acţiunii în revendicare, prin compararea titlurilor. Astfel, se va verifica dacă au fost sau nu respectate dispoziţiile Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau dacă cumpărătorii au fost de bună-credinţă la încheierea acestor contracte.
În cauză, se impune ca instanţa de apel să analizeze şi să constate dacă sunt îndeplinite aceste condiţii legale pentru a se putea dispune restituirea preţului de piaţă al imobilelor revendicate. Se impune astfel, în baza art. 312 C. proc. civ. casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se analiza şi clarifica pe deplin situaţia de fapt, faţă de care să se facă aplicarea dispoziţiilor legale ce reglementează dezdăunarea.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va analiza şi toate celelalte susţineri formulate de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice în cuprinsul motivelor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 861A din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6636/2012. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 6659/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
