ICCJ. Decizia nr. 6661/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6661/2012
Dosar nr. 13610/3/2008
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 septembrie 2007, la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti (Dosar nr. 17689/299/2007), reclamanta A.S.N.B. România a chemat în judecată pe pârâta S.C. T.D.O. S.R.L. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceasta să fie obligată să îi lase în deplină proprietate şi posesie, suprafaţa de 1.500 mp situată în Bucureşti.
În drept a invocat dispoziţiile art. 481 şi 485 C. civ.
În fapt a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare din 12 august 1999 a cumpărat terenul în suprafaţă de 4500 mp de la V.N. şi M.T. situat în extravilanul municipiului Bucureşti (ulterior intravilan). Terenul era deţinut de vânzători în baza titlului de proprietate nr. X/1994 eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - Municipiul Bucureşti, Sector Agricol Ilfov, pentru suprafaţa de 9500 mp. S-a mai arătat că ulterior moştenitoarea vânzătoarei M.T., respectiv A.T., a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 mai 2007 o suprafaţă de 1500 mp din lotul de 4500 mp proprietatea reclamantei.
La aceeaşi dată şi la aceeaşi instanţă (Dosar nr. 17691/299/2007) reclamanta a chemat în judecată pe aceeaşi pârâtă solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâta să fie obligată să îi lase în deplină proprietate şi posesie, suprafaţa de 3.500 mp situată în Bucureşti.
În drept a invocat dispoziţiile art. 481 şi 485 C. civ.
În fapt a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare din 12 august 1999 a cumpărat terenul în suprafaţă de 4500 mp de la V.N. şi M.T. situat în extravilanul municipiului Bucureşti (ulterior intravilan). Terenul era deţinut de vânzători în baza titlului de proprietate nr. X/1994 eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - Municipiul Bucureşti, Sector Agricol Ilfov, pentru suprafaţa de 9500 mp. S-a mai arătat că ulterior moştenitorii vânzătoarei M.T., respectiv A.T., B.M., M.N. şi N.E. au înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 mai 2007 o suprafaţă de 3500 mp din lotul de 4500 mp proprietatea reclamantei.
La aceeaşi dată şi la aceeaşi instanţă (Dosar nr. 17691/299/2007) reclamanta a chemat în judecată pe aceeaşi pârâtă solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâta să fie obligată să îi lase în deplină proprietate şi posesie, suprafaţa de 3.500 mp situată în Bucureşti.
La termenul de judecată din data de 12 octombrie 2007, în ambele dosare, pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a următoarelor persoane: A.T., A.N.C.P. Bucureşti şi O.C.P.I. Bucureşti.
Prin încheierea din data de 7 decembrie 2007 instanţa a dispus conexarea celor două dosare şi citarea chemaţilor în garanţie A.T., B.M., M.N., N.E., A.N.C.P. Bucureşti şi O.C.P.I. Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 3489 din 14 martie 2008, Judecătoria Sector 1 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., imobilul în litigiu având o valoare mai mare de 5 miliarde lei.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. 13610/3/2008.
La data de 23 iunie 2008 instanţa a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva pârâţilor chemaţi în garanţie A.T., B.M., M.N., N.E., A.N.C.P. Bucureşti şi O.C.P.I. Bucureşti şi formarea unui nou dosar reţinând că datorită obiectului diferit al celor două acţiuni se impune administrarea unor probatorii diferite şi s-ar întârzia judecarea cererii principale de chemare în judecată.
La termenul din 26 martie 2009, reclamanta a formulat o cerere având natura juridică a unei completări de acţiune, solicitând ca instanţa să aibă în vedere, atunci când cercetează suprapunerea dintre terenul proprietatea reclamantei şi terenul proprietatea pârâtei, şi contractul de vânzare-cumpărare încheiat de A.S.N.B. din România cu S.N. şi autentificat în 19 august 1999. Faţă de lipsa de opoziţie a pârâtei cu privire la această completare, la termenul la care ea a fost depusă, precum şi la termenul următor, din 21 mai 2009, instanţa a respins, la termenul din 18 iunie 2009, excepţia tardivităţii completării acţiunii ca tardiv formulată.
La termenul din data de 11 septembrie 2008 s-a încuviinţat proba cu expertiză şi s-a dispus rectificarea citativului încheierii de şedinţă de la termenul precedent în sensul că numiţii A.T., B.M., M.N., N.E., A.N.C.P. Bucureşti şi O.C.P.I. Bucureşti nu au calitate în cauză.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1106 din 15 octombrie 2009 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a admis acţiunea modificată şi a obligat pârâta să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantei A.S.N.B. din România suprafaţa de 2641 mp, în Bucureşti, tarlaua X, precum şi suprafaţa de 2.311,12 mp, în Bucureşti, tarlaua Y, identificate prin raportul de expertiză (refăcut), întocmit de expert M.-C.R.D. A luat act că reclamanta a învederat că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X din 12 august 1999 (dosar Judecătoria sector 1) reclamanta a cumpărat de la V.N. şi M.T. suprafaţa de 4.500 mp situată în Bucureşti. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 19 august 1999, reclamanta a cumpărat de la S.N. proprietatea terenului de 5.200 mp, situat în Bucureşti (Dosar 17691/299/2007).
Prin Încheierile nr. 1033 şi nr. 1034 din 20 august 1999, dreptul de proprietate astfel dobândit a fost înscris în cartea funciară (Dosar nr. 17691/299/2007 Judecătoria sector 1).
Pârâta S.C. T.D.O. S.R.L. a încheiat cu A.T. contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 23 mai 2007 pentru terenul de 1.500 mp situat în Bucureşti, iar cu B.M., M.N., N.E., A.T., contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 23 mai 2007 pentru terenul de 3.500 mp situat în Bucureşti.
Pin Titlul de proprietate nr. X/1999 (Dosar 17691/299/2007), s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numiţilor M.T. şi V.N. pentru terenul de 2 ha şi 300 mp, din care 950 mp reprezentând tarlaua Y.
Conform contractului de partaj voluntar autentificat în 19 mai 1999 (Dosar nr. 17689/299/2007 Judecătoria sector 1), M.T. şi V.N. au procedat la partajarea terenului de 9.500 mp, conform schiţei anexă, în două loturi, de 5.000 mp (M.T. ) şi 4.500 mp (V.N.).
De pe urma defunctei M.T., decedată la 17 iulie 2006, au rămas ca moştenitori B.M., M.N., N.E., A.T., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor din 10 octombrie 2006 - Dosar nr. 17689/299/2007 Judecătoria sector 1. Prin actul de dezmembrare şi contractul de partaj voluntar autentificat în 10 octombrie 2006 (Dosar iniţial), suprafaţa de 5.000 mp rămasă de pe urma acesteia s-a împărţit în două loturi, de 3.500 mp şi de 1.500 mp, acesta din urmă în proprietatea lui A.T., iar primul în favoarea celorlalţi moştenitori, respectiv B.M., M.N., N.E. Terenurile de 3.500 şi 1.500 mp au făcut ulterior obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. X şi Y din 23 mai 2007.
Reclamanta a probat că deţine un titlu de proprietate asupra suprafeţei de 4.500 mp, situată în Bucureşti, tarlaua Y, respectiv asupra suprafeţei de 5.200 mp, situat în Bucureşti, tarlaua X, parcela 18, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 19 august 1999.
Instanţa a reţinut că nicio prevedere legală nu îi interzice reclamantei să revendice suprafaţa de 4.500 mp, care face obiectul titlului său, chiar dacă acest teren face parte dintr-o parcelă mai mare, de 9.500 mp şi că din probele administrate nu a rezultat că, în cauză, contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 de notarul public A.A.J. are o cauză ilicită.
Astfel, aspectul că la data autentificării contractului sus-menţionat terenul în suprafaţă totală de 4.500 mp se afla în extravilanul municipiului Bucureşti şi avea categoria de folosinţă "arabil", iar părţile au prevăzut că proprietatea asupra terenului se va transfera către reclamantă ulterior datei la care a fost autentificat contractul, adică la data de 16 octombrie 1999 nu conduce la concluzia fraudării bugetului de stat cu suma pe care în mod normal trebuia să o plătească reclamanta A.B. ca taxă pentru scoaterea din circuitul agricol a acestui teren.
Amânarea transferului dreptului de proprietate este o clauză legală şi licită, părţile fiind libere a conveni asupra acestui aspect potrivit propriilor interese, iar formalităţile trecerii terenului din extravilan în intravilan este firesc să fie efectuate de către proprietar, cu costurile aferente, care în cauză, raportat la prevederile contractuale, urmau a se suporta chiar de către cumpărătoarea reclamantă.
S-a mai reţinut cu privire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 că nu are o cauză ilicită întrucât la momentul încheierii sale a fost utilizat un duplicat al titlului de proprietate din 29 martie 1994, având în vedere că duplicatul are aceeaşi valoare juridică ca şi originalul (art. 55 din Legea nr. 36/1995). Totodată, modalitatea de atribuire a numărului cadastral este un element exterior şi anterior formării acordului de voinţă al părţilor sub forma contractului de vânzare-cumpărare, nefiind de natură a vicia transmiterea însuşi a dreptului de proprietate.
Suprafaţa de teren de 4.500 mp, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999, a făcut, în acelaşi timp, obiectul contractului de partaj autentificat în 19 mai 1999 de BNP M. & M., prin care terenul a fost partajat între M.T., care a preluat în deplină proprietate şi posesie lotul nr. X, format din suprafaţa de 5.000 mp şi V.N., care a preluat în deplină proprietate şi posesie lotul nr. Y în suprafaţă de 4.500 mp.
Faptul că acest contract de partaj voluntar, deşi preexistent vânzării-cumpărării, nu a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare, nu este de natură să determine vicierea acestuia din urmă, atât timp cât este îndeplinită cerinţa esenţială ca vânzătorul să fie proprietarul terenului transmis, să apară în contract şi să îl semneze. Prezenţa unei alte părţi, care a semnat pe contractul de vânzare-cumpărare nu are în acest context relevanţă.
Reclamanta se prevalează de două contracte de vânzare-cumpărare anterioare titlului pârâtei şi, în plus, înscrise în cartea funciară, aspect care le conferă opozabilitate faţă de dobânditorii ulteriori, dreptul său fiind aşadar preferabil.
Potrivit raportului de expertiză topografică - Dosar nr. 13610/3/2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, între terenurile părţilor există suprapuneri, pentru suprafaţa de 2.641 m.p., din Bucureşti, tarla X, precum şi pentru suprafaţa de 2.311,12 mp, Bucureşti, tarla Y.
Conform aceluiaşi raport de expertiză, prin contractul de partaj voluntar autentificat în 19 mai 1999 (Dosar nr. 17689/299/2007 Judecătoria sector 1), M.T. şi V.N. au procedat la partajarea terenului de 9.500 mp, conform schiţei anexă, în două loturi, de 5.000 mp (M.T.) şi 4.500 mp (V.N.). Din documentaţia cadastrală efectuată în vederea înstrăinării terenului către reclamantă, rezultă că, de fapt, suprafaţa de 4.500 mp nu este lotul nr. Y atribuit lui V.N., ci face parte din lotul lui M.T., de 5.000 mp, acelaşi care a fost ulterior transmis pârâtei. Acest aspect nu este însă de natură a invalida actul de vânzare-cumpărare al reclamantei, atâta vreme cât atât M.T. cât şi V.N. şi-au manifestat voinţa de a vinde, iar actul de partaj voluntar încheiat între aceştia nu a fost adus la cunoştinţa cumpărătorului, care a dobândit o suprafaţă de 4.500 mp, identificată prin măsurători cadastrale, dintr-un teren întreg de 9.500 mp.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta S.C. T.D.O. S.R.L.
Prin motivele de apel s-a susţinut că sentinţa este nelegală şi netemeinică întrucât instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cererile de intervenţie în interesul S.C. T.D.O. S.R.L. şi în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Deşi a arătat că atât contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999, cât şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 19 august 1999 sunt lovite de nulitate absolută şi din acest motiv reclamanta nu are calitate de proprietar şi nu are calitate procesuală activă, instanţa nu a analizat aceste critici.
În ceea ce priveşte motivele de nulitate absolută ale contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 19 august 1999, precizează că instanţa de fond nu a analizat niciunul din acestea.
Instanţa de fond nu a analizat cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 sub aspectul încheierii acestuia de către V.N. şi M.T., ca şi cum suprafaţa înstrăinată s-ar fi aflat în indiviziune, în scopul creării unei confuzii. De altfel, pentru justa soluţionare a prezentei cauzei, A.B. ar fi trebuit să lărgească cadrul procesual prin introducerea în cauză a moştenitorilor lui V.N.
Instanţa a soluţionat greşit excepţia nulităţii absolute a titlului de proprietate invocat de A.S.N.B. din România.
În mod greşit instanţa a reţinut că inexistenţa unui număr cadastral fracţionat şi a originalului documentaţiei cadastrale nu sunt de natură a vicia transmiterea dreptului de proprietate.
Numărul cadastral este menit tocmai să individualizeze terenul ce se înstrăinează, sens în care, în speţă, acesta trebuia să fie un număr fracţionat, rezultat ca urmare a dezmembrării suprafeţei totale de 9.500 mp. Concret, numărul cadastral provizoriu nu putea să identifice decât suprafaţa totală de 9.500 mp, în timp ce identificarea suprafeţelor de 4.500 mp şi, respectiv, 5.000 mp urma a se face prin numere cadastrale fracţionate.
Nu există documentaţia cadastrală în original, iar din documentaţia cadastrală existentă reies o serie de nereguli de natură să afecteze valabilitatea titlului de proprietate al A.B. şi cu toate acestea instanţa a considerat întemeiate cererile reclamantei.
Deşi instanţa de fond reţine existenţa contractului de partaj, preexistent încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 12 august 1999 şi a cărui ignorare atrage nulitatea titlului de proprietate al A.B., aceeaşi instanţă apreciază că acest contract nu influenţează în niciun fel valabilitatea titlului intimatei-reclamante.
Instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că la cererea depusă de V.N. pentru obţinerea documentaţiei cadastrale lipseşte menţionarea contractului de partaj, precum şi că însuşi expertul desemnat în cauză a reţinut că, potrivit documentaţiei cadastrale întocmită de B.Ş., V.N. a înstrăinat un alt lot decât cel care i-ar fi revenit în conformitate cu contractul de partaj.
Instanţa, în mod greşit a apreciat că reclamanta nu a urmărit fraudarea bugetului, în condiţiile în care plata restului de preţ de 500 dolari SUA urma să se facă numai în momentul în care erau îndeplinite toate formalităţile de trecere a terenului din extravilan în intravilan şi a schimbării categoriei de folosinţă a acestuia.
Hotărârea este nelegală şi pentru faptul că s-a ignorat că actul de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1994 de notarul public A.A.J. are o cauză ilicită şi deoarece la momentul încheierii sale a fost utilizat un duplicat al titlului de proprietate din 29 martie 1994, iar nu originalul acestuia, iar pe de altă parte, numărul cadastral al imobilului înstrăinat nu a fot atribuit în condiţii de legalitate, atâta timp cât vânzătorii au vândut numai 4.500 mp din parcela nr. Z, care avea o suprafaţă de 9.500 mp.
Numărul cadastral provizoriu al suprafeţei de 4.500 mp nu putea fi W, ci un număr cu fracţie, iar anterior sau concomitent încheierii actului de vânzare-cumpărare trebuia încheiat un act de dezmembrare a parcelei nr. Z în două sau mai multe loturi distincte. Toate aceste elemente ridică semne de întrebare chiar în ceea ce priveşte autenticitatea documentaţiei cadastrale care a stat la baza eliberării numărului cadastral provizoriu W.
Instanţa nu a avut în vedere că S.N. a vândut o suprafaţă de teren mai mare decât moştenise, respectiv 5.000 mp. în loc de 4.500 mp.
Deşi s-a invocat nulitatea absolută a acestui contract de vânzare-cumpărare instanţa nu s-a pronunţat asupra acestui aspect.
A.B. nu poate revendica în nici un caz parcela nr. Z din tarlaua X întrucât, în conformitate cu titlul de proprietate din 29 martie 1994, parcela nr. Z are o suprafaţă mult mai mare decât suprafaţa revendicată, respectiv o suprafaţă de 9.500 mp.
La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 s-a ascuns existenţa contractului de partaj, prin care terenul a fost partajat între M.T., care a preluat în deplină proprietate şi posesie lotul nr. X, format din suprafaţa de 5.000 mp şi V.N., care a preluat în deplină proprietate şi posesie lotul nr. Y în suprafaţă de 4.500 mp; în acest sens, expertul desemnat în cauză arată că V.N. nu a înstrăinat lotul ce îi revenea în urma partajului;
A.B. nu poate revendica în nici un caz parcela din tarlaua X întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 19 august 1999 a fost înstrăinată o suprafaţă mai mare decât cea deţinută în proprietate de către S.N..
S.C. T.D.O. S.R.L. a mai arătat că titlul său de proprietate este preferabil titlului de proprietate al intimatei, întrucât a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în condiţii de deplină legalitate, fiind de totală bună credinţă la momentul perfectării celor două contracte de vânzare-cumpărare; că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de efectuare a unei noi expertize şi şi-a întemeiat hotărârea pe concluziile unui raport de expertiză neconcludent şi nepertinent.
La termenul din data de 22 februarie 2010 au formulat cerere de aderare la apel şi totodată cerere de intervenţie în interesul altei persoane numiţi B.M., M.N., N.E. prin mandatar A.T. şi A.T. în nume personal.
Cererea de aderare la apel a fost respinsă prin încheierea din data de 17 martie 2010.
Prin cererea de intervenţie s-a arată că hotărârea este nelegală întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra cererilor de intervenţie, părţile fiind prejudiciate astfel, neputând să propună probe, să se apere şi să apere poziţia pârâtei în favoarea căreia au intervenit.
Deşi V.N. a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 acesta nu a figurat ca parte în proces, cu toate că s-a cerut constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Având în vedere că pe parcursul desfăşurării procesului de fond s-a invocat excepţia nulităţii absolute a contractului mai sus menţionat şi excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei instanţa ar fi trebuit să suspende cererea de revendicare până la soluţionarea acestor excepţii.
S-a mai susţinut că acţiunea ar fi trebuit să fie respinsă ca nefondată deoarece singurul titlu valabil este cel al apelantei-pârâte.
Intervenienţii au fost vânzători de bună credinţă, iar pârâta S.C. T.D.O. S.R.L., a fost cumpărătoare de bună-credinţă.
Nu s-a ştiut de existenţa contractului de vânzare-cumpărare pe care îl invocă reclamanta ca justificare a dreptului său de proprietate, contract de a cărui existenţă au luat cunoştinţă din dosarul cauzei, contract pe care îl consideră nul absolut pentru cauză ilicită şi fraudă la lege.
În contractul de vânzare-cumpărare nu este menţionat contractul de partaj voluntar autentificat în 19 mai 1999 de BNP A.M. şi M., nu s-a notat privilegiul vânzătorului deşi nu s-a plătit tot preţul, iar proprietar exclusiv asupra imobilului era numai V.N. şi acesta numai pentru o suprafaţă de 4.500 mp. M.T. nu avea calitatea de a vinde. Intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară a fost nelegală dat fiind ilegalitatea obţinerii nr. cadastral, lipsa semnăturii judecătorului, dar şi faptul că la data de 20 august 1999 reclamanta nu era proprietara terenului, transferul dreptului de proprietate fiind amânat pentru data de 16 octombrie 1999.
Prin Decizia nr. 663 A din 13 iulie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins apelul şi cererea de intervenţie accesorie. A obligat apelanta să plătească intimatei 2.000 RON onorariu expert şi 37.007,18 RON onorariu avocat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut cu privire la situaţia de fapt că la data de 29 martie 1994, Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a emis, în favoarea numitei M.T. şi a lui V.N., Titlul de proprietate nr. X, care atestă reconstituirea dreptului de proprietate în beneficiul acestora, în coproprietate, asupra unui teren în suprafaţă de 9.500 mp situat în Bucureşti.
La data de 19 mai 1999, M.T. şi V.N. au încheiat contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. Y prin care şi-au împărţit terenul în două loturi, unul de 4.500 mp, iar altul de 5.000 mp, prevăzând în acest act că fiecare dintre ei urmează să preia unul dintre aceste loturi în proprietate exclusivă.
La data de 12 august 1999, M.T. şi V.N. şi-au exprimat, amândoi, în calitate de vânzători, consimţământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. Y prin care au înstrăinat o porţiune de 4.500 mp din terenul de 9.500 mp A.S.N.B., iar dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestui teren a fost înscris în cartea funciară nr. X a Sectorului 1 Bucureşti la data de 20 august 1999.
Cu privire la motivul de apel referitor la nepronunţarea instanţei de fond asupra cererilor de intervenţie în interesul pârâtei s-a reţinut că singurele persoane care au interesul şi legitimarea procesuală activă pentru a formula această critică sunt doar intervenienţii. Intervenienţii nu au insistat în faţa instanţei de fond pentru soluţionarea cererii.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, s-a reţinut că în mod corect aceasta a fost respinsă de instanţa de fond.
Apelanta a invocat în faţa primei instanţe de judecată, în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 12 august 1999, încheiat de reclamantă cu V.N. şi M.T. Prin motivele de apel apelanta a invocat o nouă apărare de fond, potrivit căreia şi contractul de vânzare cumpărare din 12 august 1999, încheiat cu S.N., ar fi lovit de nulitate pentru cauză ilicită.
Instanţa de apel a reţinut că elementele structurale ale unui contract respectiv "condiţii esenţiale pentru validitatea unei convenţii" (art. 948 C. civ.), sunt următoarele: capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza.
Motivele invocate de către apelantă şi intervenienţi nu sunt prevăzute de lege ca având drept consecinţă nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, iar frauda la lege şi cauza ilicită nu au fost dovedite.
Numărul cadastral al imobilului nu influenţează validitatea contactului, acest aspect fiind în legătură cu claritatea operaţiunilor premergătoare înscrierii în cartea funciară, iar nu în legătură cu încălcarea normelor sancţionate cu nulitatea la încheierea unui contract.
Potrivit art. 120 al ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2371C/1997, în vigoare la momentul înregistrării dreptului de proprietate al intimatei în cartea funciară: "Modificările care intervin prin operaţiunile de alipire ori prin cele de dezlipire ale parcelelor se fac pe baza unor schiţe întocmite şi avizate de oficiul teritorial. În aceste situaţii, numerele cadastrale ar putea fi fracţionate, ceea ce se menţionează în schiţă printr-o subdivizare a numărului de parcele, care la prima împărţire va primi numărul X, prima parcelă şi numărul Y, a doua parcelă, şi în continuare, după numărul parcelelor ce se fac".
Ca atare, în cazul realizării unei operaţiunii de dezlipire a unei parcele atribuirea unui număr fracţionat parcelei dezlipite era posibilă, dar nu şi obligatorie.
Prin urmare, chiar dacă s-a vândut o suprafaţă mai mică, respectiv 4.500 mp, decât aveau în total vânzătorii (9.500 mp) fără existenţa unui număr fracţionat obţinut ca urmare a dezmembrării, titlului de proprietate al reclamantei este valabil.
Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 nu este afectată de faptul că vânzătorii M.T. şi V.N. au încheiat anterior un act de partaj voluntar.
Efectele acestui act de partaj constau în aceea că fiecare coproprietar s-ar fi considerat proprietar exclusiv al lotului primit, în mod retroactiv cu începere de la naşterea stării de coproprietate.
În momentul încheierii contractului nr. X atât V.N. cât şi M.T. au înţeles să îşi declare calitatea de vânzători şi să îşi exprime consimţământul la vânzare, ceea ce echivalează cu o revocare tacită a contractului de partaj voluntar (art. 969 alin. (2) C. civ.).
Şi dacă nu s-ar ţine seama de acest acord de voinţă privind revocarea actului de partaj, contractul de vânzare-cumpărare este valabil întrucât astfel cum a rezultat din rapoartele de expertiză efectuate în cauză, terenul a căzut în lotul vânzătoarei M.T., devenind proprietatea sa exclusivă, iar aceasta şi-a exprimat consimţământul la înstrăinarea acestuia către A.S.N.B.
Faptul că şi V.N. a participat la încheierea contractului în calitate de vânzător nu constituie un motiv de nulitatea a actului, consimţământul acestuia rămânând lipsit de efecte juridice.
Din examinarea clauzelor contractului, rezultă că voinţa părţilor a fost de a vinde şi a cumpăra un teren construibil, la preţul prevăzut în contract.
Faptul că s-a menţionat că părţile au amânat transferul dreptului de proprietate până la o anumită dată şi după efectuarea demersurilor pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenului nu conduce la concluzia că părţile au intenţionat fraudarea bugetului de stat, atâta timp cât nu s-a dovedit că în realitate preţul plătit ar fi fost mai mare decât cel menţionat în contract (art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale).
Vânzătorii şi-au asumat numai obligaţia de a realiza demersurile administrative necesare scoaterii terenului din circuitul agricol, pe cheltuiala cumpărătoarei, respectiv a reclamantei-intimate.
Atâta timp cât părţile nu contestă existenţa titlului de proprietate emis de Comisia pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenului a Municipiului Bucureşti pe numele vânzătorilor M.T. şi N.V., faptul că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost folosit un duplicat nu conduce la nulitatea acestuia.
S-a mai reţinut că duplicatele sunt înscrisuri identice înscrisurilor originale eliberate de chiar organul emitent şi au aceeaşi valoare probatorie cu înscrisurile originale (art. 55 alin. (2) din Legea nr. 36/1995).
Prin titlul de proprietate din 20 iulie 1994 emis de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate a Municipiului Bucureşti şi S.A.I. s-a reconstituit pe numele lui S.N. dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 4 ha şi 500 mp din care 5.200 mp erau situaţi în tarlaua X, adresă la care este situat terenul ce face obiectul cererii de faţă (dosar apel), astfel încât a fost găsită neîntemeiată susţinerea potrivit căreia S.N. a vândut mai mult teren decât avea în proprietate.
Înscrierea privilegiului vânzătorului în cartea funciară se referă la etapa realizării publicităţii imobiliare a contractelor de vânzare-cumpărare, fiind ulterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ca atare lipsa acestei înscrieri nu afectează valabilitatea contractului.
Aceeaşi consecinţă o are şi înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea intimatei-reclamante anterior împlinirii termenului care afecta transferul acestui drept.
Rezultatul unei asemenea hotărâri îl reprezintă opozabilitatea faţă de terţi a faptului dobândirii proprietăţii şi nu are relevanţă cu privire la valabilitatea contractului.
Mai mult, acest aspect este nerelevant în raporturile dintre intimată şi apelantă, întrucât apelanta a cumpărat terenul în litigiu după data de 16 octombrie 1999, menţionată ca dată a dobândirii proprietăţii de către intimată.
În ceea ce priveşte nelegalitatea sentinţei motivat de faptul că nu a fost introdus în cauză numitul V.N. sau moştenitorii acestuia, deşi s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a unui contract în care acesta a fost parte s-a reţinut că instanţa de fond a procedat corect, întrucât, în caz contrar, ar fi încălcat principiul disponibilităţii.
Atâta timp cât pârâta nu a formulat o cerere reconvenţională prin care să cheme în judecată ca pârâţi pe N.V. sau S.V., instanţa nu putea din oficiu să introducă ea în proces aceste părţi (art. 129 C. proc. civ.).
S-a mai reţinut că suprafaţa de teren de 4.946 mp, revendicată de către intimata - reclamantă a fost transmisă, în mod succesiv de M.T. şi V.N., şi de moştenitorii defunctei M.T. (intervenienţii din cauza de faţă) intimatei-reclamante şi apelantei-pârâte.
Astfel, din raportul de expertiză efectuat de expert P.D. (dosar apel) rezultă că terenul revendicat de intimată se suprapune cu terenul achiziţionat de apelanta-pârâtă pe o suprafaţă de 4.946 mp.
Reclamanta şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară în august 1999, pe când pârâta a efectuat această operaţiune la un moment ulterior, în mai 2007. Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare: "Înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor".
Ca parte căzută în pretenţii apelanta a fost obligată să plătească intimatei cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu expert şi avocat, conform dovezilor de la dosar, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta S.C. T.D.O. S.R.L. şi de intervenienţii B.M., M.N., N.E. şi A.T.
Pârâta S.C. T.D.O. S.R.L. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor s-a susţinut că se impune administrarea de probe noi prin efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate, deoarece instanţa de fond şi de apel nu au analizat fondul litigiului, motiv pentru care se impune casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare. Deşi obiectivele expertizei efectuate în apel priveau în principal stabilirea existenţei sau inexistenţei unei suprapuneri între terenul reclamantei şi al pârâtei, care ar fi trebuit să se realizeze prin efectuarea unor măsurători pe teren, expertul şi-a fundamentat raportul doar pe baza unor înscrisuri pe care le-a cercetat, fără a efectua aceste măsurători. Expertul nu a ţinut seama de contradicţia dintre referatul de notare-suprapunere din 31 martie 2010 al O. Bucureşti - Serviciul cadastru şi referatul de suprapunere din 22 ianuarie 2010 al aceluiaşi emitent, iar răspunsurile la obiecţiuni nu au clarificat situaţia de fapt, ceea ce înseamnă că nici instanţa de fond, nici instanţa de apel nu au analizat fondul litigiului.
Decizia a fost dată cu încălcarea legii, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de intervenţie accesorie formulată de A.T., B.M., M.N. şi N.E., fiind încălcate dispoziţiile art. 52 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. În soluţionarea apelului instanţa de apel a considerat că nepronunţarea de către instanţa de fond asupra cererii de intervenţie accesorie nu poate fi sancţionată întrucât intervenienţii nu au insistat în faţa instanţei de fond în soluţionarea cererii de intervenţie. Prin această conduită a instanţei pârâta a fost lipsită de mijloacele de apărare ce puteau fi invocate de intervenienţi în sprijinul său.
Decizia mai este criticată pentru că a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A.B. Se mai arată că în cauză este incidentă cauza ilicită şi frauda la lege.
În susţinerea acestor critici se arată că cererea reclamantei este o cerere de revendicare imobiliară, întemeiată pe dispoziţiile art. 481 C. civ. situaţie în care trebuie să probeze că deţine un titlu de proprietate asupra terenului revendicat, iar titlul de proprietate invocat trebuie să fie valabil.
În momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 s-a ascuns existenţa contractului de partaj autentificat în 19 mai 1999 de BNP M. şi Mo., prin care terenul a fost partajat între M.T. (care a preluat în deplină proprietate şi posesie lotul nr. X în suprafaţă de 5.000 mp) şi V.N. (care a preluat lotul nr. Y în suprafaţă de 4.500 mp). Faţă de lipsa menţionării faptului că suprafaţa de 4.500 mp face parte din întregul suprafeţei de 9.500 mp de impune concluzia că V.N. nu putea înstrăina această suprafaţă de teren, rezultând concluzia că reclamanta nu are calitatea de proprietar.
Prin alte critici se arată că în cauză nu există un număr cadastral fracţionat, nu există originalul documentaţiei cadastrale.
În susţinerea acestor critici se arată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că numărul cadastral nu influenţează validitatea contractului, căci numărul cadastral are rolul de a individualiza terenul. De asemenea, împrejurarea că nu există originalul documentaţiei cadastrale relevă o serie de nereguli, iar instanţa de apel în mod greşit a considerat că aceste nereguli nu afectează titlul de proprietate al reclamantei.
Se mai susţine că V.N. a vândut ce nu avea. Suprafaţa de teren de 4.500 mp, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 a făcut în acelaşi timp obiectul contractului de partaj autentificat în 19 mai 1999, care, preexistent contractului de vânzare-cumpărare şi nu a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare.
Prin alte critici se invocă nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. X/1999 şi nr. Y/1999 deoarece au o evidentă cauză ilicită.
În susţinerea acestor critici se arată că la data autentificării terenurile se aflau în extravilan, cu categoria de folosinţă "arabil". Întrucât acest regim juridic nu corespundea scopului urmărit de reclamantă, s-a prevăzut în contract că proprietatea se va transfera către reclamantă ulterior datei la care a fost încheiat contractul. Această problemă a fost tratată superficial de instanţa de apel. Cauza ilicită constă în faptul că s-a urmărit fraudarea bugetului de stat cu suma pe care în mod normal trebuia să o plătească reclamanta ca taxă pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor.
Intervenienţii B.M., M.N., N.E. şi A.T. şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În critici se susţine că în mod greşit instanţa de fond nu a admis în principiu cererea de intervenţie, aceasta fiind o greşeală de judecată, necenzurată de instanţa de apel. Se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, deoarece administrarea probelor şi desfăşurarea procesului a avut loc nelegal, fără introducerea în cauză a intervenienţilor.
În mod greşit a fost respinsă cererea de aderare la apelul pârâtei S.C. T.D.O. S.R.L., formulată de B.M., M.N., N.E. şi A.T. Instanţa de apel a reţinut că aceştia nu deţin calitatea de părţi în proces. B.M., M.N., N.E. şi A.T. arată că au fost scoşi din calitatea de chemaţi în garanţie ca urmare a disjungerii şi judecării separate a cererilor de chemare în garanţie, ceea ce nu s-a întâmplat cu cererile de intervenţie accesorie, care nu au fost disjunse şi prin existenţa lor permit dobândirea calităţii de intervenienţi, deci formularea unei cereri de aderare la apel.
În contractul de vânzare-cumpărare nr. X/1999 invocat de reclamantă, figurează ca vânzător V.N., care se impunea a fi citat în cauză deoarece s-a cerut constatarea nulităţii absolute a acestui contract, sens în care se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ. În baza art. 129 C. proc. civ. instanţa de fond trebuia să fixeze cadrul procesual şi să citeze toate părţile care au semnat contractul de vânzare-cumpărare. Instanţa de apel, care avea menirea de a efectua controlul judiciar al legalităţii şi temeiniciei sentinţei, nu şi-a exercitat rolul activ şi a aplicat greşit principiul disponibilităţii reţinând că nu poate din oficiu să dispună introducerea în cauză a acestuia.
Instanţa de apel a respins greşit solicitarea constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 12 august 1999 şi pe cale de consecinţă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei. Deşi s-au invocat mai multe cauze de nulitate absolută, instanţa de apel le-a înlăturat prin interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, schimbarea înţelesului neîndoielnic al acestuia şi aplicarea greşită a legii. Acest contract nu menţionează contractul de partaj voluntar din 19 mai 1999. La data de 12 august V.N. încheie contractul de vânzare-cumpărare deşi în urma partajului voluntar nu mai era proprietar cu privire la terenul înstrăinat. Prin contractul de vânzare-cumpărare nu s-a transferat dreptul de proprietate (fiind amânată până la data de 16 octombrie 1999) deoarece preţul nu a fost achitat în totalitate şi erau şi alte obligaţii de îndeplinit. Pentru numărul cadastral X proprietar era V.N., care putea vinde doar partea sa, iar M.T. nu era proprietară pe 4.500 mp, nu avea calitatea de a vinde. Întabularea în CF a fost făcută cu erori, fiind nelegal a se acorda un număr cadastral provizoriu. Contractul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat în baza originalului titlului de proprietate. Măsurătorile executate de ing. B.Ş., pe baza cărora s-au efectuat primele tranzacţii, nu se regăsesc în documentaţiile cadastrale refăcute şi prezentate de O.
Deşi instanţa de apel a constatat că suprafaţa de teren revendicată s-a transmis mai multor dobânditori, ajungându-se la titluri contradictorii, s-a apreciat că ambele titluri sunt valabile, dar pentru că trebuie ales un proprietar, acesta trebuie să fie reclamanta, aceasta întabulându-şi mai repede titlul de proprietate în CF. Contractul de partaj voluntar este anterior contractului de vânzare-cumpărare şi a fost transcris în registrul de transcripţiuni.
V.N. a vândut aceeaşi suprafaţă de teren atât reclamantei, cât şi numiţilor M.D. şi M.I.
Titlul de proprietate al pârâtei S.C. T.D.O. S.R.L. este singurul titlu valabil, provenind de la vânzătorii B.M., M.N., N.E. şi A.T., toate părţile fiind de bună-credinţă la încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare.
Nu au fost analizate obiecţiunile la raportul de expertiză, nu au fost avute în vedere toate criticile, nu a fost chemat în judecată vânzătorul V.N. Soluţia corectă era admiterea excepţiei nulităţii absolute a contractului nr. X/1999 şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei cu consecinţa respingerii acţiunii în principal ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă şi în subsidiar ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare reclamanta A.S.N.B. a solicitat respingerea recursurilor.
Recursurile nu sunt fondate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente.
Cu referire la recursul pârâtei S.C. T.D.O. S.R.L., cu prioritate este de observat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură să se circumscrie ipotezei reglementate de acest text de lege - când prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2).
Vor fi înlăturate criticile şi susţinerile referitoare la administrarea de probe noi prin efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate.
Aceste critici nu pot fi primite, prin ele tinzându-se la reanalizarea situaţiei de fapt şi a probelor, ceea ce nu este posibil în recurs, ca urmare a abrogării pct. 10 (când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii) şi pct. 11 (hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate) ale art. 304 C. proc. civ.
În acest sens art. 305 C. proc. civ. statuează fără echivoc: "În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor".
În ce priveşte criticile prin care se invocă încălcarea legii de către instanţa de apel, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu sunt fondate şi vor fi înlăturate ca atare:
Pârâta S.C. T.D.O. S.R.L. susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cererea de intervenţie accesorie formulată de A.T., B.M., M.N. şi N.E., în acest fel fiind încălcate dispoziţiile art. 52 alin. (1) C. proc. civ. Se mai susţine că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu sunt motive ca această nepronunţare să fie sancţionată.
În calitatea sa procesuală de pârâtă în cauză S.C. T.D.O. S.R.L. nu are interesul şi nici calitatea procesuală activă pentru a formula această critică, singurele persoane îndreptăţite în formularea acesteia fiind doar intervenienţii înşişi, pretins lipsiţi de posibilitatea de a-şi susţine cererea.
În altă ordine de idei, aşa cum rezultă din lucrările dosarului (dosarul tribunalului) cu privire la aceste persoane, instanţa de fond s-a pronunţat prin încheierea din data de 11 septembrie 2008, dispunând rectificarea citativului în sensul că A.T., B.M., M.N., N.E. nu au calitate în prezenta cauză.
Prin încheierea din data de 17 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, (dosarul curţii de apel) a respins cererea de aderare la apel şi a admis cererea de intervenţie a acestor părţi şi, în acest context, se reţine caracterul ineficient al susţinerilor recurentei-pârâte, iar criticile formulate de A.T., B.M., M.N., N.E. cu ocazia apelului au fost avute în vedere de instanţa de apel.
Cu privire la greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, Înalta Curte reţine că în susţinerea acestei excepţii pârâta a invocat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. X/1999 şi nr. Y/1999 şi a arătat, în ce priveşte contractul nr. X/1999, că la încheierea lui s-a ascuns existenţa contractului de partaj încheiat între M.T. şi V.N., iar V.N. nu deţinea terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Art. 948 C. civ. prevede condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii. ["Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţilor ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită"]. Doar nerespectarea acestor condiţii atrage nulitatea convenţiei. Niciunul din aspectele invocate de pârâtă nu determină nulitatea contractelor, în sensul acestui articol.
Consimţirea încheierii contractului de către V.N. şi M.T., ambii figurând în contract în calitate de vânzători, are semnificaţia revocării, prin acordul părţilor, a actului de partaj voluntar încheiat anterior, în sensul dispoziţiilor art. 969 alin. (2) C. civ. De altfel, aşa cum a rezultat din rapoartele de expertiză, terenul a căzut în lotul lui M.T., care şi-a exprimat acordul la înstrăinarea acestuia către reclamantă. Faptul că V.N. şi-a dat acordul cu privire la imobilul vândut nu poate duce la nulitatea contractului.
Prin alte critici se invocă modul de numerotare cadastrală a imobilului, inexistenţa unui număr cadastral fracţionat, inexistenţa documentaţiei cadastrale în original.
Faţă de aceste susţineri se constată că modul de numerotare cadastrală, atribuirea de numere cadastrale fracţionate nu sunt nici ele elemente care să influenţeze valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, sau să determine nulitatea lui în sensul textului de lege evocat.
În legătură cu inexistenţa originalului documentaţiei cadastrale, urmează a se constata că nici această critică nu poate fi primită. Duplicatele sunt înscrisuri identice celor originale, eliberate de acelaşi organ emitent şi cu aceeaşi putere probatorie, potrivit dispoziţiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 36/1995.
Prin alte critici se susţine că atât contractul de vânzare-cumpărare nr. X/1999 cât şi nr. Y/1999 sunt lovite de nulitate absolută, având o cauză ilicită, urmărindu-se frauda la lege. La data autentificării având categoria de folosinţă "arabil", s-a urmărit fraudarea bugetului de stat cu suma ce trebuia achitată ca taxă pentru scoaterea terenului din circuitul agricol şi s-a prevăzut că proprietatea se va transfera către reclamantă ulterior datei la care s-a încheiat contractul.
Aceste critici nu pot fi primite, căci părţile contractante nu au urmărit fraudarea bugetului de stat, eludarea obligaţiei de plată a taxei pentru scoaterea terenului vândut din circuitul agricol. Astfel, potrivit clauzelor din contract "noi, vânzătorii, ne obligăm ca până cel mai târziu la data de 16 octombrie 1999 să îndeplinim pe numele nostru şi pe cheltuiala cumpărătoarei toate formalităţile necesare trecerii terenului din extravilan în intravilan şi schimbării categoriei de folosinţă a acestuia din arabil în construibil pentru întreaga suprafaţă ce formează obiectul prezentului contract" (dosar nr. 17691/299/2007). Faţă de conţinutul art. 948 C. civ. se constată că nici această clauză, nici clauza privitoare la transmiterea dreptului de proprietate la o dată ulterioară datei încheierii contractului, nu afectează valabilitatea contractului şi nu se poate reţine cauza ilicită sau frauda la lege.
Cu privire la restul suprafeţei de teren Înalta Curte reţine că prin Titlul de proprietate nr. X/1994 emis de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate a Municipiului Bucureşti şi S.A.I. s-a reconstituit pe numele lui S.N. dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 4 ha şi 500 mp, din care 5200 mp erau situaţi în tarlaua X. (dosar apel). Aşa fiind, reclamanta nu a cumpărat o suprafaţă mai mare decât o deţinea vânzătorul şi deci nici acest motiv de nulitate invocat nu poate fi primit.
Cu referire la recursul intervenienţilor B.M., M.N., N.E. şi A.T. cu prioritate este de observat că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură să se circumscrie ipotezei reglementate de aceste texte de lege - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, respectiv - când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Analizând criticile încadrabile în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată caracterul lor nefondat, urmând a fi respinse ca atare.
Critica privind faptul că în mod greşit instanţa de fond nu a admis în principiu cererea de intervenţie nu poate fi primită.
Aşa cum am arătat mai sus, din lucrările dosarului (dosarul tribunalului) rezultă, cu privire la recurenţii-intervenienţi, că instanţa de fond s-a pronunţat prin încheierea din data de 11 septembrie 2008, dispunând rectificarea citativului în sensul că A.T., B.M., M.N., N.E. nu au calitate în prezenta cauză.
Trebuie arătat că respectarea de către instanţă a dispoziţiilor legale cuprinse în conţinutul art. 49 - 52 C. proc. civ. nu presupune ca aceasta să se pronunţe în sensul admiterii cererilor de intervenţie formulate în pricinile deduse judecăţii.
Constatându-se de către instanţa de fond că aceste persoane nu au calitate, instanţa de apel a reţinut în încheierea din 17 martie 2010 (dosar apel) că nu au avut calitatea de părţi în primă instanţă, iar prin formularea cererii de intervenţie în faza procesuală a apelului nu au dobândit şi calitatea de intimaţi şi în mod corect le-a respins cererea de aderare la apel, atâta timp cât potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ.: "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii ce chemare în judecată". Cu privire la necitarea în cauză a lui V.N. se invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 297 şi 129 C. proc. civ.
Criticile sunt nefondate. Potrivit dispoziţiilor art. 112 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. cel care stabileşte cadrul procesual este reclamantul. Aşa fiind, nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 129 sau art. 297 C. proc. civ.
Criticile prin care se invocă nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. X/1999 şi, pe cale de consecinţă, greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei vor fi respinse cu aceleaşi considerente expuse cu ocazia analizei recursului pârâtei.
Criticile prin care se tinde la reanalizarea situaţiei de fapt şi la reanalizarea probelor exced cadrului juridic de analiză fixat pentru recurs prin dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în recurs nefiind posibil a se face o reevaluare a probelor şi a situaţiei de fapt.
În concluzie, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a legii în funcţie de situaţia de fapt, constatând că nici contractul nr. X/1999 şi nici contractul nr. Y/1999, nu este lovit de nulitate, reclamanta dobândind dreptul de proprietate în temeiul acestor contracte, drept înscris în cartea funciară în anul 1999 conform art. 25 din Legea nr. 7/1996, spre deosebire de pârâtă, care a invocat contractele nr. Z/2007 şi nr. W/2007 şi care şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară ulterior faţă de reclamantă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâta S.C. T.D.O. S.R.L. şi de intervenienţii B.M., M.N., N.E. şi A.T. împotriva Deciziei civile nr. 663A din 13 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6659/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6664/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
