ICCJ. Decizia nr. 6674/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6674/2012
Dosar nr. 1820/1/2012
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1304 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a respins recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 290 din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul S.T., a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 205 din 22 iunie 2009 emisă de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi a solicitat anularea deciziei menţionată, comunicată la data de 29 iunie 2009, prin care s-a respins Notificarea nr. 110 din 28 ianuarie 2002, depusă în termen legal în temeiul Legii nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea 247/2005, ca fiind nelegală şi netemeinică. Totodată a solicitat soluţionarea pe fond şi a cererii sale pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii, în condiţiile Legii nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea 247/2005, a imobilului teren şi construcţii din Bucureşti, asupra căruia reclamantul revendică existenţa unui drept real imobiliar.
Prin Sentinţa civilă nr. 985 din 9 iulie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S.T. iar prin Decizia civilă nr. 290 din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul reţinându-se următoarele considerente.
Prin Decizia nr. 205 din 22 iunie 2009 emis de AVAS a fost respinsă Notificarea din 28 ianuarie 2002 formulată de petentul S.T. în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, deoarece petentul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra imobilului revendicat şi nici dovada calităţii de moştenitor de pe urma antecesorului T.T.
Prin Notificarea nr. 110/2002 apelanta a solicitat să-i fie restituit în natură imobilul situat în Bucureşti, compus dintr-o clădire cu parter şi etaj cu o suprafaţă de circa 2000 m.p. cu destinaţia de atelier şi 3 corpuri de clădire cu suprafaţă de 50 m.p. cu destinaţia de spaţii tehnice.
Instanţa de fond a respins contestaţia formulată de S.T., deoarece, pe de o parte, contestatorul nu a făcut dovada că este succesorul defunctului T.T., iar pe de altă parte contestatorul nu a dovedit că bunurile ce fac obiectul notificării au aparţinut autorului său şi au fost preluate de către stat de la acesta.
Sub aspectul calităţii apelantului de moştenitor al defunctului T.T., s-a constatat că cele reţinute de prima instanţă nu sunt corecte deoarece din certificatul de moştenitor din 19 martie 1993 rezultă că reclamantul este succesor unic al numitei T.A., decedată la data de 26 septembrie 1992, care fusese căsătorită cu numitul T.T., potrivit certificatului de căsătorie eliberat la data de 8 martie 1956. Prin Decizia civilă nr. 506 din 22 martie 1996, rămasă definitivă prin nerecurare, se reţine că T.A. a fost succesoarea de drept a soţului ei T.T.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. Înalta Curte a reţinut că recursul declarat împotriva acestei decizii este nefondat.
Obiectul dedus judecăţii, vizează anularea Deciziei nr. 205 din 22 iunie 2009 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care s-a respins Notificarea din 28 ianuarie 2002, şi restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii, în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind imobilul teren şi construcţii din Bucureşti.
Prin Notificarea din 28 ianuarie 2002 (dosarul instanţei de fond) reclamantul a solicitat măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, doar pentru imobilul clădire cu parter şi etaj cu suprafaţa de cea 2000 mp, 3 corpuri de clădiri cu suprafaţa de 500 mp şi 2 corpuri de clădiri cu suprafaţa de cea 50 mp, precum şi teren de cea 2500 mp.
Cum instanţa a examinat cauza în limitele acestei învestiri şi a motivelor de apel invocate, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., ce vizează depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.
Împotriva Deciziei nr. 1304 din 24 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat contestaţie în anulare, numitul S.T. care a susţinut următoarele motive.
Cedarea către stat a maşinilor şi utilajelor firmei T. s-a realizat fără ca statul să fi avut un titlu valabil care să-l îndreptăţească la aceste acte de dispoziţie. Se susţine că imobilul în litigiu, obiect al Notificării din 28 ianuarie 2002 a fost înstrăinat de către pârâtă după primirea notificării.
Se consideră că au fost ignorate înscrisuri esenţiale ce dovedesc calitatea sa procesuală activă, afirmarea unui drept, capacitate procesuală şi calitatea, fiind vorba de o eroare esenţială.
Se consideră că, prin concluziile trase, regăsite în soluţiile pronunţate în fond, apel şi recurs, instanţele au ignorat principiile de interpretare a Legii nr. 10/2001, finalitate reparatorie a legii, şi au manifestat un formalism excesiv, concretizat pe o soluţie bazată pe o gravă eroare materială.
Niciunul din motivele formulate nu se încadrează în dispoziţiile art. 317 sau art. 318 C. proc. civ. pentru a atrage anularea deciziei contestate.
Dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ. prevăd că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată. Textul de lege vizează deci, acele greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. În această categorie intră greşeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei.
Motivele invocat de contestator nu constituie astfel de greşeli materiale care să atragă incidenţa art. 318 C. proc. civ., criticile formulate vizează exclusiv fondul cauzei, în legătură cu soluţia pronunţată de instanţele de judecată, critici ce nu pot fi primite, întrucât contestaţia în anulare nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Pentru aceste considerente, se va respinge contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 1304 din 24 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare împotriva Deciziei nr. 1304 din 24 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de contestatorul S.T.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 6671/2012. Civil. întoarcere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6698/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|