ICCJ. Decizia nr. 6699/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6699/2012
Dosar nr. 5626/2/2011
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată la data de 21 ianuarie 2011, reclamantul P.V.P. a solicitat lămurirea înţelesului dispozitivului Sentinţei civile nr. 627 din 3 mai 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 29097/3/2005 (în format vechi 4276/2005), în sensul că dispoziţia ce s-a dispus a fi emisă de pârât trebuia să poarte asupra suprafeţei de 11.425 m.p. teren situat în Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin încheierea pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 13 aprilie 2011, a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această încheiere tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 627 din 3 mai 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea formulată de contestatorul P.V.P., a anulat Decizia nr. 30792 din 26 aprilie 2005 şi a obligat pârâta Serviciul de Informaţii Externe să emită o nouă dispoziţie motivată cu privire la imobilul în litigiu, în raport de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005.
Din dispozitivul sentinţei rezultă că noua dispoziţie emisă de către pârâtă în calitate de unitate deţinătoare urma să ţină seama de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, fără a se impune unităţii deţinătoare o soluţie pe fondul notificării cu privire la întinderea suprafeţei de teren.
De altfel, la data pronunţării Sentinţei civile nr. 627/2006, competenţa instanţei civile în soluţionarea contestaţiilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 se limita la obligarea unităţii deţinătoare să emită o decizie, motivat de faptul că instanţele nu se puteau substitui unităţii învestite cu soluţionarea notificării să pronunţe o hotărâre de restituire a imobilului în natură, care să înlocuiască actul administrativ, ci doar în măsura constatării nelegalităţii dispoziţiei, să dispună reluarea procedurii administrative de restituire care se finalizează cu o dispoziţie.
Ulterior pronunţării Sentinţei civile nr. 627/2006, prin Decizia nr. 20/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, s-a recunoscut că atribuţia instanţei judecătoreşti de a soluţiona calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziţii, în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicţie, nelimitată în această materie prin vreo dispoziţie legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului, supusă controlului judecătoresc în condiţiile art. 26 din Legea nr. 26/2001, republicată.
Cum această decizie a fost dată după pronunţarea hotărârii judecătoreşti a cărei lămurire s-a solicitat, tribunalul în baza art. 329 C. proc. civ. şi a principiului neretroactivităţii legii civile noi, a avut în vedere dispoziţiile în vigoare la data pronunţării hotărârii, respectiv la 3 mai 2006.
În speţă, tribunalul a constatat că reclamantul este nemulţumit de întinderea dreptului de proprietate asupra terenului restituit în natură prin dispoziţia unităţii deţinătoare după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care unitatea deţinătoare a fost obligată să emită o nouă dispoziţie.
Faptul că reclamantul nu a fost de acord cu întinderea dreptului de proprietate stabilit prin dispoziţia necontestată nu îi deschide calea procedurii prevăzută de art. 281 C. proc. civ. şi nu permite instanţei ca, în baza unor dispoziţii legale ulterioare pronunţării hotărârii (decizia dată în recursul în interesul Legii nr. 20 din 19 martie 2007 publicată în M. Of. nr. 764/12.11.2007), să schimbe dispozitivul acesteia.
În realitate, prin cererea formulată reclamantul nu a urmărit lămurirea înţelesului dispozitivului, ci modificarea dispoziţiei de restituire în natură emisă de pârâtă în calitate de unitate deţinătoare, operaţiune care însă nu este posibilă prin mijlocul procedural ales de acesta.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel contestatorul P.P.V.
Prin Decizia civilă nr. 5A din 11 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul, ca nefondat.
La pronunţarea acestei decizii, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea ce a format obiectul Dosarului nr. 4276/2005, reclamantul P.V.P. a solicitat anularea - desfiinţarea Deciziei nr. 20792 din 26 aprilie 2005 emisă de Serviciul de Informaţii Externe; admiterea cererii de restituire în natură notificată de I.S.; obligarea S.I.E. să-i restituie reclamantului în calitate de moştenitor al lui I.Ş., în natură, de îndată, imobilul din Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 11.425 m.p., conform actelor, şi 9.755,49 m.p., conform deciziei, şi construcţia aferentă compusă din corp 1 şi 2 (numit în continuare imobil); obligarea S.I.E. să-i achite daune cominatorii în cuantum de 2.000 RON pentru fiecare zi de întârziere a predării imobilului, începând cu cea de-a 15-a zi calendaristică de la data primirii hotărârii definitive pronunţate în cauză.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 627 din 3 mai 2006, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 30792 din 26 aprilie 2005 şi a obligat pârâta S.I.E. să emită o nouă decizie motivată cu privire la imobilul în litigiu în raport de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel numai pârâtul.
Reclamantul P.V.P. nu a declarat apel, însă, a formulat prezenta cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., solicitând lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 627 din 3 mai 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, "în sensul ca decizia ce trebuie să emită pârâtul să prevadă restituirea suprafeţei de 11.425 m.p. (plus construcţia)".
Potrivit art. 281 C. proc. civ. "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
Instanţa va rezolva cererea de urgenţă, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părţilor.
Încheierea se va ataşa la hotărâre atât în dosarul cauzei, cât şi în dosarul de hotărâri al instanţei".
Ca atare, potrivit acestui text, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cerere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
În speţă, nu s-a invocat existenţa vreunei neclarităţi a dispozitivului, a vreunei lămuriri necesare cu ocazia aplicării acestuia sau a unor dispoziţii potrivnice, imposibil de adus la îndeplinire.
Nemulţumirea petentului vizează faptul că instanţa nu a obligat prin dispozitiv intimata-pârâtă ca în decizia pe care urma să o emită să prevadă restituirea suprafeţei de 11.425 m.p.
Or, aceasta reprezintă în realitate o critică de nelegalitate a sentinţei, ce putea fi invocată pe calea apelului - dar, aşa cu s-a arătat, apel a formulat numai partea adversă, sau o omisiune, ce ar fi putut fi îndreptată pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond nu se poate modifica dispozitivul unei hotărâri prin procedura prevăzută de art. 2811 C. proc. civ.
În consecinţă, Curtea constatând că dispozitivul Sentinţei civile nr. 627/2006 nu conţine dispoziţii potrivnice, că aceste dispoziţii pot fi puse în executare, a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.P.V., invocând art 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Criticile formulate prin motivele de recurs sunt următoarele:
În cauză s-a invocat şi dovedit necesar a se lămuri dacă prin dispozitivul Sentinţei civile nr. 627 din 3 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, se înţelege că a fost admis capătul de cerere în formularea sa, respectiv "obligarea S.I.E. să restituie reclamantului, în calitate de moştenitor al lui I.Ş., în natură, de îndată, imobilul din Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 11.425 m.p. - conform actelor şi 9.755,49 m.p. - conform deciziei şi construcţia aferentă compusă din corp 1 şi corp 2 (numit în continuare IMOBIL)" din contestaţie.
Instanţa de apel a reţinut greşit că a existat o nemulţumire a reclamantului faţă de Sentinţa civilă nr. 627 din 3 mai 2006 şi, astfel, a schimbat natura şi înţelesul actului dedus judecăţii.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că s-ar fi solicitat/urmărit modificarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 627 din 3 mai 2006. Aceasta a motivat decizia referindu-se la "dispoziţii potrivnice", deşi a fost învestită cu lămurirea dispozitivului.
Art. 2811 C. proc. civ. permite şi obligă instanţa să soluţioneze şi admită apelul, respectiv cererea introductivă de instanţă.
În recurs, intimatul pârât S.I.E. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele expuse în conţinutul acestei cereri.
La termenul de judecată din data de 1 noiembrie 2012, în şedinţă publică, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor încadrarea recursului în motivele de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ., având în vedere excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Înalta Curte a constatat că recursul declarat de reclamantul P.P.V. este nul, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor.
Conform art. 306 alin. (1) din acelaşi cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs.
De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
În cauză, recurentul reclamant a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor vizează aspecte străine de considerentele deciziei recurate. Susţinerile recurentului reclamant nu constituie veritabile critici ale argumentelor prezentate de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate, ci aprecieri proprii ale reclamantului asupra dezlegărilor date prin decizia atacată.
Motivarea recursului, înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.
Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează.
În acest sens, trebuie menţionat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.
Întrucât, recurentul reclamant în cauză nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, nici din oficiu, într-unul din cazurile expres şi limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, pe care nu le-a structurat şi dovedit din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă pentru cazurile limitativ prevăzute de lege - care permit analiza în calea de atac a recursului, a hotărârii date în apel, se aplică sancţiunea nulităţii recursului, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
În consecinţă, văzând că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul P.P.V. împotriva Deciziei civile nr. 5A din 11 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6698/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6702/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
