ICCJ. Decizia nr. 705/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 705/2012
Dosar nr.4499/3/2007
Şedinţa publică din 07 februarie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi contencios administrativ, sub nr. 1372/1999, reclamanţii C.D. şi S.C.A. au chemat în judecată pe pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA, solicitând obligarea acestora să le restituie, în deplină proprietate şi posesie, imobilul situat în, sectorul 1, compus din teren neconstruit în suprafaţă de 460,26 mp şi 221 mp teren ocupat de construcţii şi construcţia existentă pe acesta, formată din subsol, parter şi trei etaje, imobil trecut ilegal în patrimoniul statului, prin fraudă la lege (art. 480 C. civ. şi art. 2 din Decretul nr. 92/1950).
Prin aceeaşi acţiune, reclamanţii au chemat în judecată şi pe pârâţii C.G. şi C.I., T.M. şi T.C., C.M. şi P.M., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de aceştia cu Primăria Municipiului Bucureşti reprezentată de SC H.N. SA (contractul nr. 3105/20186 din 22 ianuarie 1997 încheiat de familia C.; contractul nr. 2443/20380 din 20 decembrie 1996 încheiat de familia T.; contractul nr. 3852/20803 din 28 martie 1997 încheiat de C.M. şi contractul nr. 3895/20174 din 01 aprilie 1997 încheiat de P.M.).
Pârâţii persoane fizice au formulat cerere reconvenţională, prin care au solicitat să se constate calitatea lor de cumpărători de bună-credinţă, precum şi cerere de chemare în garanţie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA, solicitând ca, în cazul admiterii cererii principale, aceştia să fie obligaţi să le restituie preţul plătit pentru cumpărarea apartamentelor şi, cu titlu de daune, diferenţa până la valoarea actuală de circulaţie a apartamentelor, ca urmare a obligaţiei de garanţie pentru evicţiune prevăzută de art. 1344 C. civ.
Întrucât în cursul procesului a decedat pârâta P.M., conform certificatului de moştenitor nr. 259 din 23 noiembrie 1999 a fost introdus în cauză moştenitorul acesteia, P.C.
Prin sentinţa civilă nr. 246 din 30 martie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi contencios administrativ a respins, ca nefondată, acţiunea principală; a admis, în parte, cererea reconvenţională, în sensul constatării calităţii pârâţilor-reclamanţi de cumpărători de bună-credinţă ai apartamentelor din imobilul revendicat; a respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanţie.
Prin Decizia civilă nr. 563 din 25 octombrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei susmenţionate.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanţi.
Prin Decizia nr. 3946 din 11 noiembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă a admis recursul reclamanţilor, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se verifica situaţia reală a imobilului litigios, în urma emiterii hotărârilor nr. 2467 din 27 mai 1999 şi nr. 3724 din 21 martie 2000 de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a pronunţat Decizia civilă nr. 471 din 05 noiembrie 2003, prin care a admis excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a intimatului-pârât C.G. şi a respins apelul reclamanţilor, ca nefondat.
Prin Decizia nr. 5638 din 08 iunie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei din urmă decizii a curţii de apel, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis apelul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 246 din 30 martie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ şi a schimbat această sentinţă, după cum urmează:
- a admis acţiunea;
- a obligat pe pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA să restituie reclamanţilor imobilul situat în Bucureşti, sector 1, format din teren în suprafaţă de 681,26 mp şi construcţia existentă pe acesta;
- a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3852/20803 din 28 martie 1997, nr. 3895/20174 din 01 aprilie 1997, nr. 3105/20186 din 22 ianuarie 1997 şi nr. 2443/20380 din 20 decembrie 1996;
- a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâţii persoane fizice;
Totodată, s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Bucureşti pentru rejudecarea cererilor de chemare în garanţie formulate de pârâţi şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Urmare a soluţiei pronunţate prin Decizia nr. 5638 din 08 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de chemare în garanţie a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 4499/3/2007.
Prin „cererea precizatoare" depusă în faţa acestei instanţe la data de 23 martie 2007 (aflată la fila 17 Dosar nr. 4499/3/2007), reclamanţii T.M., T.C. şi P.C. au solicitat introducerea în cauză şi a M.F.P., în raport de dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 247/2005, care stipulează că M.F.P. este singurul îndreptăţit a restitui preţul plătit pentru apartament, la valoarea actuală.
Prin „cererea precizatoare" depusă la aceeaşi dată (aflată la fila 18 Dosar nr. 4499/3/2007), reclamantele C.M., C.I. şi C.A.M. au solicitat şi ele introducerea în cauză a M.F.P., pentru a fi obligat să le restituie preţul achitat, reactualizat la zi cu indicele de inflaţie, conform art. 51 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1180/ F din 20 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, astfel cum a fost rectificată prin încheierea din camera de consiliu din 12 septembrie 2008, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului chemat în garanţie M.F.P., ca nefondată; s-a admis, în parte, cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanţii C.I., C.A.M. (moştenitoare a reclamantului decedat C.G.), T.M., T.C., C.M. şi P.C. (moştenitor al reclamantei decedate P.M.) împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti, SC H.N. SA şi M.F.P.; a obligat pe pârâţii chemaţi în garanţie la plata către reclamantele C. a sumei de 22.201 lei, către reclamanţii T. a sumei de 41.012 lei, către reclamanta C.M. a sumei de 41.012 lei, către reclamantul P.C. a sumei de 20.604 lei, reprezentând preţ achitat, reactualizat cu indicele de inflaţie, pentru apartamentele cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că M.F.P. se legitimează procesual pasiv pe cererea de chemare în garanţie, în raport de dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că reclamanţii din cererea de chemare în garanţie sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului actualizat, în raport de dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, faţă de faptul că s-au anulat contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, obligaţia de restituire a preţului actualizat subzistând şi în raport de dispoziţiile art. 1337 C. civ.
În ce priveşte sumele solicitate cu titlu de daune, respectiv diferenţa ce ar reprezenta valoarea de circulaţie a imobilului, tribunalul a constatat că prin Decizia civilă nr. 5638 din 08 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut faptul că reclamanţii din cererea de chemare în garanţie au fost de rea-credinţă la cumpărare, întrucât anterior cumpărării au fost notificaţi de către foştii proprietari cu privire la intenţia acestora de a redobândi proprietatea imobilului, astfel încât ei au cunoscut pericolul evicţiunii la data cumpărării, situaţie faţă de care nu sunt îndreptăţiţi decât la restituirea preţului, nu şi la daune-interese.
Împotriva sentinţei susmenţionate au declarat apel reclamanţii şi pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi M.E.F.
Prin Decizia civilă nr. 410/ A din 08 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Critica apelantului-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti privind lipsa calităţii sale procesuale pasive nu este fondată, având în vedere că Municipiul Bucureşti a avut calitatea de vânzător în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâţii persoane fizice, prin mandatar SC H.N. SA, astfel că faţă de pretenţiile privind restituirea preţului pentru imobil, Consiliul General al Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă în cauză.
Nici critica în acelaşi sens formulată de apelantul-pârât M.E.F. nu este fondată, această parte având calitate procesuală pasivă în condiţiile art. 1 pct. 5 teza a I-a din OUG nr. 184/2002, precum şi ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, conform cărora restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se face de către M.F.P. din fond extrabugetar, constituit în condiţiile legii.
În ce priveşte apelul declarat de reclamanţi, curtea a reţinut că prin cererea de chemare în garanţie, nemodificată pe parcursul procesului, reclamanţii pretind restituirea preţului şi a diferenţei de valoare între preţul achitat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi valoarea actuală a imobilului, reprezentând daune ca efect al evicţiunii.
Este nefondată critica apelanţilor-reclamanţi în sensul că, în mod eronat, instanţa de fond a acordat eficienţă prevederilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, deoarece prin cererea precizatoare de la 23 martie 2007, reclamanţii au solicitat introducerea în cauză a M.F.P. conform art. 55 alin. (3) din Legea nr. 247/2005, invocând implicit dispoziţiile aplicabile în situaţia evicţiunii produse.
Soluţionând cererea de chemare în garanţie, instanţa a reţinut că obligaţia de restituire a preţului, actualizat cu indicele de inflaţie, corespunde atât art. 50 din Legea nr. 10/2001, cât şi art. 1337 C. civ.
Este nefondată şi ultima critică a reclamanţilor, întrucât astfel cum s-a reţinut prin Decizia civilă nr. 5638 din 8 iunie 2006 a I.C.C.J., reclamanţii din cererea de chemare în garanţie au fost de rea-credinţă la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, fiind notificaţi anterior în legătură cu intenţia de redobândire a imobilului de către foştii proprietari şi au cumpărat apartamentele asumându-şi riscul evicţiunii.
Decizia curţii de apel susmenţionată a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamanţi şi pârâtul M.F.P.
I. Recurenţii-reclamanţi au formulat următoarele critici:
Instanţa de apel a făcut, în mod nejustificat, aplicarea prevederilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, prevederi legale care nu au fost invocate ca temei al pretenţiilor formulate.
Temeiul de drept al cererilor de chemare în garanţie a fost dreptul comun, reprezentat de prevederile C.C. în privinţa garanţiei pentru evicţiune, respectiv art. 1340-1341.
Instanţa de apel a motivat, în mod greşit, aplicarea art. 50 din Legea 10/2001 prin faptul că reclamanţii au solicitat chemarea în garanţie a M.F.P. în conformitate cu prevederile art. 55 pct. 3 din Legea nr. 247/2005, invocând implicit dispoziţiile aplicabile în situaţia evicţiunii.
Art. 55 pct. 3 din Legea nr. 247/2005 a fost invocat ca temei de drept al introducerii în cauză a M.F.P. Nu poată fi acceptată extinderea sferei de acţiune a acestui act normativ şi asupra evicţiunii, atâta timp cât nu a fost făcută, expres, în scris sau în faţa instanţei, de către reclamanţi, o precizare a cadrului procesual, care să includă Legea nr. 10/2001 - lege completată şi modificată prin Legea nr. 247/2005 - şi care modifică dreptul comun.
În conformitate cu prevederile art. 1341 C. civ., în cazul evicţiunii, vânzătorul este dator a restitui cumpărătorului preţul plătit şi fructele acestuia, prin urmare preţul de piaţă al imobilului.
În speţă, nu se poate invoca existenţa unei convenţii pentru renunţarea la garanţia împotriva evicţiunii, iar buna sau reaua-credinţă a cumpărătorului la încheierea contractului nu este menţionată în textul legal ca o condiţie de eficienţă a clauzei de garanţie împotriva evicţiunii. Oricum, la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare numai statul a fost de rea-credinţă, deoarece reprezentanţii acestuia ştiau despre depunerea unei cereri de restituire conform Legii nr. 112/2005 şi ar fi trebuit să nu înstrăineze imobilul. Pe referatele ataşate la cererile de cumpărare, atât direcţia juridică şi contencios, cât şi D. atestă că nu există cereri de retrocedare sau acţiuni în instanţă.
În ce priveşte cadrul juridic aplicabil speţei, recurenţii susţin că pe parcursul tuturor ciclurilor procesuale au stăruit în aplicarea dispoziţiilor Codului civil şi că nu au făcut niciodată vorbire de Legea nr. 10/2001, care nu era relevantă în cauză, după modificarea ei, deoarece imobilul era înstrăinat conform Legii nr. 112/1995.
În consecinţă, recurenţii au solicitat admiterea recursului şi modificarea, în parte, a deciziei recurate, iar, pe fond, obligarea, în solidar, a pârâţilor C.G.M.B., SC H.N. SA şi M.F.P. la plata de despăgubiri egale cu valoarea de piaţă a imobilelor cumpărate de ei în baza Legii nr. 112/1995.
În drept, au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
II. Recurentul-pârât M.F.P. a criticat, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul susţine că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, cum greşit a reţinut instanţa de apel cu trimitere la dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001.
Raportul juridic dedus judecăţii este unul de drept privat, care are la bază un contract de vânzare-cumpărare încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti, prin mandatar SC H.N. SA şi reclamanţi.
În acest raport juridic, în conformitate cu dispoziţiile art. 1337, art. 1341 şi următoarele C. civ., chemat să răspundă pentru evicţiune este vânzătorul, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti prin mandatar SC H.N. SA, cu atât mai mult cu cât însăşi cererea de chemare în garanţie este întemeiată pe prevederile art. 1337 C. civ.
Prin urmare, această dispoziţie de drept comun nu poate fi înlăturată de nici o dispoziţie specială contrară, fiind pe deplin aplicabilă între părţile din prezentul litigiu.
De altfel, prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care să se acorde calitate procesuală pasivă M.F.P.
Prin modificarea alin. (3) din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin OUG 84/2002), s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor solicitate de reclamanţi în prezenta cauză, fără însă ca prin aceasta să se creeze un raport obligaţional direct între persoanele îndreptăţite să primească restituirea preţului actualizat corespunzător contractului anulat prin hotărâre judecătorească şi M.F.P., care numai administrează fondul cu această destinaţie.
Mai mult, instanţa trebuia să aibă în vedere însuşi temeiul de drept invocat de către reclamanţi, respectiv dispoziţiile art. 1337 C. civ.
În această situaţie, calitate procesuală poate avea doar vânzătorul imobilului, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General.
În consecinţă, nici dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a M.F.P. şi să-i acorde calitate procesuală acestei instituţii, cât timp obligaţia de garanţie pentru evicţiune are un conţinut mai larg decât simpla restituire a preţului.
Deposedarea reclamanţilor de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu întruneşte condiţiile unei tulburări de drept prin fapta unui terţ.
Această tulburare de drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicţiune totala a vânzătorului, Primăria Municipiului Bucureşti prin mandatar SC H.N. SA, faţă de pretenţiile privind restituirea preţului pentru imobilul în cauză, actualizat cu indicele de inflaţie.
Nicidecum nu poate fi antrenată răspunderea M.F.P., având în vedere că în prezenta acţiune nu există culpa acestei instituţii.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
I. Cu privire la recursul reclamanţilor:
Cu titlu preliminar, este de observat că motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o critică vizând ipoteza pe care acest motiv o reglementează – interpretarea greşită a actului juridic, în sensul de convenţie, dedus judecăţii.
Criticile reclamanţilor vizează aplicarea greşită la speţă a art. 50 din Legea nr. 10/2001, ceea ce atrage încadrarea recursului în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din a cărui perspectivă va fi analizat, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.
Astfel, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, în mod corect instanţa de apel a reţinut ca temei de drept aplicabil raportului juridic dedus judecăţii dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de apel a avut în vedere precizările aduse de reclamanţi cererii lor de chemare în garanţie, în fond după casarea cu trimitere dispusă de Înalta Curte prin Decizia nr. 5638 din 08 iunie 2006.
La filele 17 şi 18 din Dosarul nr. 4499/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în care s-a înregistrat cererea de chemare în garanţie cu privire la care s-a dispus trimiterea spre rejudecare prin Decizia nr. 5638 din 08 iunie 2006 a Înaltei Curţi, se regăsesc cererile precizatoare formulate de reclamanţii T.M., T.C. şi P.C., respectiv de reclamanţii C.M., C.I. şi C.A.M., prin care aceştia au chemat în judecată M.F.P., în raport de dispoziţiile legii speciale – Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
Reclamanţii T.M., T.C. şi P.C. şi-au motivat cererea de „introducere în cauză a M.F.P. (…) în raport de dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 247/2007, care stipulează că M.F.P. este singurul îndreptăţit a restitui preţul plătit pentru apartament, la valoarea actuală."
Reclamanţii C.M., C.I. şi C.A.M. au solicitat „introducerea în cauză a M.F.P. (…) pentru a fi obligat să ne restituie preţul achitat reactualizat la zi cu indicele de inflaţie, conform art. 51 alin. (3) din Legea nr. 10/2001."
Prin urmare, faţă de precizările aduse de reclamanţi cererii lor de chemare în garanţie, corect s-a reţinut că temeiul juridic aplicabil acestei cereri rezidă în dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Susţinerile reclamanţilor privind incidenţa normelor de drept comun în materie de evicţiune – art. 1340-1341 C. civ. - nu pot fi primite raportat şi la principiul de drept specialia generalibus derogant, conform căruia norma specială înlătură de la aplicare norma de drept comun.
Cât timp modalitatea şi condiţiile de despăgubire a chiriaşilor-cumpărători pe Legea nr. 112/1995 care au fost evinşi sunt reglementate prin Legea nr. 10/2001, această lege specială se aplică prioritar, înlăturând de la aplicare normele de drept comun în materie de evicţiune.
Astfel, conform art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în ipoteza contractor de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se restituie preţul actualizat, iar conform alin. (2)1 din acelaşi articol şi art. 50^1 alin. (1) din aceeaşi lege, în ipoteza contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se restituie preţul de piaţă al imobilelor, restituirea preţului actualizat sau, după caz, a preţului de piaţă urmând a se face, potrivit art. 50 alin. (3), de către M.F.P.
Or, în speţă, după cum corect au reţinut şi instanţele anterioare, se regăseşte ipoteza prevăzută de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece contractele de vânzare-cumpărare ale recurenţilor-reclamanţi au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Sub acest aspect, operează puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 5638 din 08 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare ale recurenţilor-reclamanţi din prezenta cauză, reţinându-se că acestea au fost încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 şi cu rea-credinţă din partea cumpărătorilor.
Decizia nr. 5638/08 iunie 2006 a Înaltei Curţi este irevocabilă, fiind pronunţată în recurs, aşa încât ea se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ., iar efectul pozitiv al puterii de lucru judecat face ca dezlegările jurisdicţionale din această decizie să nu poată fi repuse în discuţie în prezenta cauză, unde se opun cu valoare absolută de adevăr, fără posibilitatea de a fi contrazise.
Pe cale de consecinţă, în mod legal s-a dispus restituirea către reclamanţi numai a preţului actualizat, iar nu a preţului de piaţă, întrucât restituirea preţului de piaţă este condiţionată de încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, condiţie neîndeplinită în speţă, potrivit celor anterior arătate.
Pentru toate aceste considerente, care complinesc, în parte, motivarea din Decizia recurată, aprecierea instanţei de apel privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este corectă, astfel că nefiind întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamanţilor apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
II. Cu privire la recursul pârâtului M.F.P:
Confirmând soluţia primei instanţe privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.F.P., curtea de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, criticile formulate pe acest aspect nefiind întemeiate.
În ce priveşte legea aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, pentru argumentele prezentate în analiza recursului reclamanţilor şi care nu se mai impun astfel a fi reluate, urmează a se reţine că aceasta este Legea nr. 10/2001, ca lege specială, iar nu dispoziţiile de drept comun privind obligaţia de garanţie pentru evicţiune.
În consecinţă, nu pot fi primite susţinerile recurentului-pârât privind lipsa calităţii lui procesuale pasive, întemeiate pe normele de drept comun în materie de evicţiune, cuprinse în C. civ.
Faţă de legea specială aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, pârâtul M.F.P. justifică legitimare procesuală pasivă în cauză.
Astfel, pe acest aspect sunt incidente dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, care prevăd că „Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (2¹) se face de către M.E.F. (în prezent M.F.P.) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare."
Potrivit textului de lege susmenţionat, M.F.P. apare ca plătitor al preţului actualizat din contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile (ipoteza din alin. (2) al art. 50, care se regăseşte în speţă) şi în această calitate el se legitimează procesual pasiv în cauză.
Altfel spus, calitatea procesuală pasivă în cauză a M.F.P. se justifică în temeiul legii, respectiv a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Raportat la aceste dispoziţii, participarea în proces a M.F.P. nu se fundamentează pe ideea de culpă, ci pe calitatea acestuia de gestionar al fondului extrabugetar alimentat cu sumele de bani constând în preţul plătit de chiriaşii-cumpărători şi din care, corelativ, se restituie preţul plătit, în cazul în care cumpărătorii pierd bunul.
Prin urmare, reţinând că pârâtul M.F.P. se legitimează procesual pasiv în cauză, curtea de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aşa încât nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice se va respinge, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii C.A.M., C.I., C.M., P.C., T.C. şi T.M. şi de pârâtul M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti împotriva Deciziei nr. 410/A din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 709/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 685/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
