ICCJ. Decizia nr. 6922/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6922/2012
Dosar nr. 2172/105/2009
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, deliberând, constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. 4195/2007, reclamanta SC I.D.C. SRL a chemat în judecată pe pârâţii V.V. şi V.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi aceştia să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 6.600 mp, situat în comuna Cornu de Jos, judeţul Prahova.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că a cumpărat prin licitaţie publică, în baza Actului de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie 2005 eliberat de Biroul Executorului Judecătoresc T. şi T., ca urmare a executării silite a titlurilor executorii constituite din Sentinţele civile nr. 15421/2001, 4853/2001, 14850/2001, 14852/2001 şi 14851/2001, suprafaţa de teren de 6.600 mp, situată în comuna Cornu de Jos pct. „La N.V.”
S-a susţinut că pârâtul, de rea-credinţă, ştiind că nu are titlu de proprietate valabil, exercită posesia fără niciun drept, refuzând să-i recunoască dreptul de proprietate asupra terenului, a construit un gard metalic de împrejmuire în vecinătatea drumului comunal.
Pârâţii au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat, în temeiul răspunderii pentru evicţiune, să fie obligaţi vânzătorul M.Gh. şi OJCPI Prahova să le restituie suma de 75.000 RON achitată cu titlu de preţ, reactualizată în funcţie de evoluţia pieţei imobiliare, suma de 335,7 RON achitată cu titlu de taxe şi onorarii la întocmirea actului, precum şi suma de 50,7 RON taxe de intabulare şi impozite restituite la zi.
S-a arătat că, alături de vânzătorul terenului trebuie să răspundă şi O.C.P.I. Prahova întrucât a eliberat certificate fără sarcini în condiţiile în care se pretinde că terenul fusese înstrăinat anterior de M.Gh. către SC S.C. SA.
Instanţa a dispus introducerea în cauză a vânzătorului M.Gh. şi a Oficiului Judeţean de cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova.
După administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori şi expertiză topometrică, prin Sentinţa civilă nr. 1920 din 11 iunie 2008 Judecătoria Câmpina a respins acţiunea ca neîntemeiată şi cererea reconvenţională ca lipsită de interes.
Împotriva sentinţei a formulat apel SC I.D.C. SRL, care a arătat că este proprietarul terenului de 6.600 mp, pe care l-a dobândit prin Actul de adjudecare nr. 10/2005 eliberat de Biroul Notarului Public T. şi T. S-a susţinut şi că, faţă de valoarea litigiului, competenţa de soluţionare în primă instanţă aparţine tribunalului, iar nu judecătoriei.
Prin Decizia nr. 4 din 22 octombrie 2008 Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis apelul declarat, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Câmpina invocată din oficiu, a anulat sentinţa atacată şi a stabilit competenta materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reţinând că litigiul priveşte un drept patrimonial care are caracter comercial potrivit art. 4 C. com., iar valoarea sa este de peste 1 miliard ROL.
Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat Decizia civilă nr. 518 din 31 martie 2009, prin care a admis recursul declarat de pârâţii V.V. şi V.I., a casat decizia atacată şi sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare pe fond la Tribunalul Prahova, secţia civilă, reţinând că niciunul din criteriile de natură să determine jurisdicţia comercială aplicate speţei nu conduce la concluzia comercialităţii litigiului.
Reluând judecata, Tribunalului Prahova a pronunţat Decizia civilă nr. 1796 din 21 octombrie 2009, prin care a respins acţiunea reclamantei SC I.D.C. SRL şi cererea reconvenţională formulată de pârâţii V.V. şi V.I., ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a cumpărat prin licitaţie publică, în baza Actului de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie 2005 încheiat de BEJ T. şi T., pentru suma de 126.100 RON, imobilul situat în comuna Cornu, compus din teren în suprafaţă de 6.600 mp, având categoria de folosinţă livadă şi fâneaţă, imobil intabulat prin Încheierea nr. 1717 din 10 martie 2006.
S-a mai reţinut că, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1147 din 30 martie 2005, pârâţii au dobândit de la chematul în garanţie M.Gh., terenul în suprafaţă de 4.802 mp, situat în comuna Cornu, pct. ”Coasta” şi şi-au intabulat dreptul de proprietate în Cartea funciară prin Încheierea nr. 2197 din 31 martie 2005.
S-a constatat că, potrivit raportului de expertiză topometrică efectuat în cauză, s-a concluzionat că terenul proprietatea reclamantei, în suprafaţă de 6.600 mp, este situat în T. 15, ......, iar terenul proprietatea pârâţilor, în suprafaţă de 4.802 mp, este situat în T. 13, ......, acestea sunt diferite şi nu există o acaparare a proprietăţii reclamantei din partea pârâţilor.
De asemenea, s-a constatat că expertul consilier al reclamantului a evidenţiat în punctul de vedere exprimat, că terenul cumpărat de S.C. SRL şi adjudecat de reclamantă nu este unul şi acelaşi cu terenul cumpărat de pârâţii V., precizând că terenul reclamantei nu este amplasat în T. 15, ......, ci în T. 13, ......, iar terenul proprietatea pârâţilor este lipit de acesta în partea de nord.
În raport de probele administrate în cauză, tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 C. civ., considerente pentru care, a respins acţiunea în revendicare, ca neîntemeiată.
Referitor la cererea reconvenţională, prin care se solicita de către pârâtă obligarea chemaţilor în garanţie la plata unor sume de bani, în temeiul răspunderii pentru evicţiune, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece pârâţii nu au pierdut dreptul de proprietate asupra terenului dobândit de la chematul în garanţie.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. I.D.C. S.R.L., care a susţinut că raportul de expertiză întocmit de expert A.F. nu poate fi luat în considerare, întrucât a fost dispus de o instanţă necompetentă, respectiv Judecătoria Câmpina. Sub acest aspect, s-a precizat că prin desfiinţarea sentinţei pronunţate de Judecătoria Câmpina, toate probele administrate în faţa acestei instanţe îşi pierd orice valoare, întrucât au fost administrate de o instanţă necompetentă.
A precizat apelanta că atât S., cât şi pârâţii V., au dobândit terenuri de la numitul M.Gh. şi, aşa cum rezultă din Adeverinţa nr. 5992/2009 emisă de Primăria comunei Cornu, vânzătorul a figurat în Registrul agricol cu două suprafeţe de teren, respectiv: 5.900 mp în pct. „N.V.” şi 2.012 mp în pct. „M.Δ. În condiţiile în care M.Gh. a avut în proprietate doar suprafaţa de teren de 7.912 mp, nu avea cum să vândă, către doi cumpărători diferiţi, suprafeţele de 6.814 mp şi 6.600 mp.
Instanţa a recalificat calea de atac exercitată de reclamantă ca fiind apel, având în vedere dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ. şi faptul că valoarea imobilului depăşeşte 1 miliard de ROL şi, de asemenea, a dispus completarea probatoriilor, în vederea lămuririi situaţiei de fapt a terenului în litigiu.
După închiderea dezbaterilor şi rămânerea instanţei în pronunţare, prin notele scrise depuse de reclamantă, s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei, întrucât la ultimul termen de judecată, 18 mai 2011, s-a înscris în fals, potrivit art. 180 - 184 C. proc. civ., faţă de Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1147 din 30 martie 2005, iar instanţa a dispus în mod greşit respingerea acestei cereri.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a pronunţat Decizia nr. 124 din 27 aprilie 2011, prin care a respins cererea de repunere pe rol şi a respins, ca nefondat, apelul declarat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în ce priveşte cererea de repunere a cauzei pe rol, că aceasta este nefondată, raportat la dispoziţiile art. 151 C. proc. civ., potrivit cărora „pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri”.
Având în vedere că, în cauza dedusă judecăţii, la termenul din 20 aprilie 2011 instanţa, considerându-se pe deplin lămurită asupra problemelor de drept şi de fapt care fac obiectul analizei sale, a declarat închise dezbaterile şi a rămas în pronunţare asupra pricinii (amânând pronunţarea la data de 27 aprilie 2011, doar la solicitarea apelantei, pentru a-i da posibilitatea să formuleze note scrise) s-a constatat că nu sunt incidente prevederile procedurale menţionate anterior.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat, cu referire la critica conform căreia raportul de expertiză întocmit de A.F. nu poate fi luat în considerare, deoarece a fost dispus de o instanţă necompetentă (respectiv Judecătoria Câmpina) şi, în atare situaţie, şi-ar pierde orice valoare, că această nemulţumire a rămas fără obiect, în condiţiile în care în faza procesuală a apelului, în baza art. 295 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus completarea probatoriilor (cu efectuarea unei expertize topo, având ca obiective identificarea, măsurarea şi poziţionarea pe schiţă de plan a terenurilor menţionate în Actul de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie 2005).
Cu privire la acţiunea în revendicare promovată, s-a constatat că aceasta, de principiu, reprezintă mijlocul pe care legea îl pune la îndemână proprietarului neposesor al unui bun, de a cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
Or, din actele depuse la dosar, a rezultat că reclamanta a cumpărat, în baza Actului de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie 2005 eliberat de Biroul executorului judecătoresc T. & T., imobilul situat în comuna Cornu, judeţul Prahova, compus din teren de 6.600 mp, având categoria livadă-fâneaţă, identificat la momentul respectiv potrivit raportului de expertiză M.Gh., imobil asupra căruia şi-a intabulat dreptul de proprietate prin Încheierea nr. 1717 din 21 martie 2006 a O.C.P.I. Prahova. Terenul înstrăinat fusese dobândit, anterior, de debitoarea SC S.C. SA de la numitul M.Gh., în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1387 din 7 aprilie 1999 de B.N.P. I.C., menţionându-se în cuprinsul acestui act că terenul înstrăinat fusese dobândit de vânzător în baza Actului de schimb nr. 148/1999.
La rândul lor, pârâţii au achiziţionat de la numitul M.Gh., în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1147 din 30 martie 2005 de Biroul Notarial M.C. şi M.P., suprafaţa de 4.802 mp, situată în comuna Cornu, pct. „C.” având categoria de folosinţă livadă şi fâneaţă şi 2.012 mp teren fâneaţă amplasaţi în pct. „T.” din aceeaşi localitate, teren în privinţa căruia s-a făcut menţiunea că vânzătorul îl deţine prin moştenire de la părinţii săi de peste 40 de ani. Asupra terenului achiziţionat pârâţii şi-au intabulat dreptul de proprietate în Cartea funciară la data de 31 martie 2005, prin Încheierea nr. 2197 emisă de O.C.P.I. Prahova.
În raport de constatările din teren, de actele de proprietate prezentate de părţi şi planurile de parcelare existente la nivelul Primăriei Cornu, expertiza efectuată în apel a concluzionat că terenul reclamantei, din Actul de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie 2005, nu se suprapune cu terenul achiziţionat de pârâţi prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1147 din 30 martie 2005.
Pentru a ajunge la această concluzie, expertul a explicat, detaliat, că suprafeţele respective au amplasamente diferite (terenul reclamantei fiind situat în T. 15, ....., iar cel al pârâţilor în T. 13, ......), vecini diferiţi, suprafeţe şi dimensiuni diferite, fiind situate în puncte toponimice diferite (cel al reclamantei este situat în pct. „La N.V.”, iar cel al pârâtului este situat în pct. „Pe coastă”).
Aceleaşi susţineri au fost formulate de către expert şi în faţa instanţei de judecată, cu ocazia solicitării sale pentru a da lămuriri cu privire la lucrarea întocmită, învederând că, deşi a identificat, în fapt, locaţia celor două terenuri în litigiu, nu a mai procedat la măsurarea suprafeţei aparţinând reclamantei, întrucât reprezentantul acesteia a refuzat deplasarea la terenul respectiv, motivat de faptul că terenul din Actul de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie 2005 este unul şi acelaşi cu cel din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1147 din 30 martie 2005.
Faţă de această situaţie de fapt, s-a concluzionat că, nedemonstrându-se prin probele administrate, că terenurile părţilor se suprapun şi că pârâţii ar stăpâni în fapt vreo suprafaţă din terenul aparţinând reclamantei, în mod corect s-a respins acţiunea în revendicare, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 480 C. civ.
Referitor la nemulţumirile apelantei, potrivit cărora numitul M.Gh. a figurat în Registrul Agricol cu 2 suprafeţe de teren, respectiv 5.900 mp în pct. „N.V.” şi 2.012 mp în pct. „M.Î.” şi, în acest context, nu putea să vândă către doi cumpărători diferiţi, suprafeţele de 6.814 mp şi 6.600 mp, precum şi acelea vizând împrejurarea că la întocmirea actului pârâţilor vânzătorul a fost identificat cu ajutorul a doi martori care locuiau în altă localitate, s-a constatat că sunt lipsite de relevanţă în cauză.
Aceasta, în condiţiile în care, pentru suprafaţa de teren dobândită, fiecare dintre părţi deţine acte de proprietate valabile, în temeiul cărora şi-au intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate; totodată, actele părţilor nu au fost anulate, iar expertiza efectuată în cauză a concluzionat că terenurile acestora, dobândite în baza titlurilor de proprietate pe care le deţin, nu se suprapun.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamanta SC I.D.C. SRL, care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat următoarele:
- Hotărârea instanţei de apel este susceptibilă de aplicarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât s-a apreciat în mod greşit că nu a fost făcută dovada, în sensul art. 1169 C. civ., că terenurile părţilor se suprapun şi că intimaţii ar stăpâni în fapt o suprafaţă de teren ce aparţine reclamantei.
- Ambele instanţe de fond au respins acţiunea pe considerentul de fapt că terenurile nu s-ar suprapune, fără a face o analiză a titlurilor de proprietate prezentate de părţi, în sensul comparării acestor acte, pentru a se decide căruia dintre ele trebuie să i se dea preferinţă, din moment ce a rezultat că autorul părţilor a deţinut în proprietate doar o suprafaţă de 7.912 mp, astfel încât în anul 2005 nu avea cum să înstrăineze către intimaţi suprafaţa de 4.802 mp, din moment ce în anul 1999 înstrăinase către reclamanta-recurentă suprafaţa de teren de 6.600 mp, încălcându-se astfel, principiul nemo dat quod non habet.
Aşadar, cele două instanţe aveau obligaţia ca, în virtutea rolului activ, să verifice dacă acelaşi teren a fost vândut de două ori.
Astfel, prin soluţia adoptată, instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
- În consecinţă, este incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât în mod greşit instanţa de apel a concluzionat că terenurile părţilor în proces nu se suprapun şi că nu interesează modul în care a fost identificat terenul la încheierea celui de-al doilea act.
De aceea, soluţia este lipsită de temei legal, din moment ce, în raport de dispoziţiile art. 480 C. civ., recurenta este proprietarul exclusiv al imobilului în litigiu, iar în raport de dispoziţiile art. 201 şi următoarele C. proc. civ., „pentru a se lămuri pe deplin, instanţa de apel trebuia să ceară expertului să prezinte situaţia celor două terenuri în funcţie de documentaţia cadastrală”.
Intimaţii nu au depus întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar au solicitat, prin notele scrise, respingerea recursului ca nefondat.
Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:
- Susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta ignoră conţinutul acestui motiv de recurs, care vizează situaţia unui act juridic de drept material, ca manifestare de voinţă a părţilor, aptă să producă efecte juridice şi ale cărui clauze clare, neîndoielnice, ar fi fost denaturate de instanţă în interpretarea dată.
În realitate, în cadrul acestui motiv de recurs, reclamanta deduce judecăţii aspecte legate de situaţia probatorie a cauzei şi de elementele de fapt stabilite, pe baza acestora, de instanţele fondului.
Asemenea aspecte care vizează starea de fapt a pricinii nu fac, însă, obiect de cenzură în recurs, unde analiza se limitează la cercetarea legalităţii soluţiei, în condiţiile strict reglementate prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Or, raportat la situaţia de fapt, determinată de instanţele fondului, aplicarea legii s-a făcut în mod corect.
Aceasta, în condiţiile în care a rezultat că ambele părţi deţin titluri de proprietate şi că terenurile ce fac obiectul acestor titluri nu se suprapun, au amplasamente diferite, vecini diferiţi.
Susţinerea reclamantei, conform căreia autorul comun al părţilor a deţinut în proprietate o suprafaţă de teren mai mică decât cea care a fost înstrăinată prin cele două titluri ale părţilor (fiind astfel încălcat principiul nemo dat quod non habet) nu este de natură să demonstreze temeinicia acţiunii acesteia şi, în mod corespunzător, nelegalitatea soluţiei.
Aceasta, întrucât natura juridică şi finalitatea unei acţiuni în revendicare constau în readucerea în patrimoniul proprietarului neposesor a bunului deţinut pe nedrept, de posesorul neproprietar.
În speţă însă, nu s-a demonstrat că intimaţii-pârâţi s-ar afla într-o asemenea poziţie juridică, de posesori neproprietari, ci dimpotrivă, a reieşit că deţin titlu de proprietate (contract de vânzare-cumpărare autentic) şi că terenul ce face obiectul acestui titlu nu se suprapune cu cel menţionat în actul de adjudecare al reclamantei.
Câtă vreme contractul de vânzare-cumpărare autentic nu a fost anulat, el se bucură de prezumţia de validitate, aşa încât nu li se poate pretinde pârâţilor-intimaţi restituirea unui bun pentru care justifică o cauză juridică.
În realitate, aspectele deduse judecăţii (legate de pretinsa transmitere de către vânzător a mai multor drepturi decât cele de care ar dispune) sunt specifice unei acţiuni în nulitate, care nu a făcut, însă, obiect al învestirii instanţei.
De aceea, este corectă aprecierea instanţei de apel, raportată la cadrul judecăţii, în sensul că, atâta vreme cât fiecare dintre părţi deţine titlu de proprietate valabil, iar potrivit expertizei, terenurile ce fac obiect al acestora nu se suprapun, nu interesează, din punct de vedere al soluţionării revendicării, dacă vânzătorul a înstrăinat într-adevăr, aşa cum se pretinde, o suprafaţă mai mare decât cea pe care o deţinea.
- În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta face referire la pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 480 C. civ., în condiţiile în care a demonstrat că este proprietar exclusiv al bunului imobil revendicat.
Astfel cum s-a arătat anterior, critica este nefondată, întrucât reclamanta nu a dovedit ceea ce este specific acţiunii în revendicare, faptul că pârâţii ar poseda din terenul reclamantei (expertiza menţionată identificând cele două terenuri în puncte topometrice diferite, respectiv în tarlale şi parcele diferite).
- De asemenea, referirea la dispoziţiile art. 201 C. proc. civ. şi la pretinsa nesocotire a acestora (pentru că instanţa de apel nu ar fi ordonat o nouă expertiză în scopul de a lămuri pe deplin situaţia celor două terenuri şi în funcţie de documentaţia cadastrală) este nefondată dintr-un dublu considerent.
Pe de o parte, pentru că în faza apelului, tocmai în considerarea textului procedural menţionat (apreciind că este nevoie de opinia unor specialişti, expertul fiind audiat ulterior întocmirii raportului, şi în faţa instanţei) a fost completat probatoriul, prin administrarea unei noi expertize.
Concluziile acesteia s-au fundamentat, specific unei asemenea lucrări, pe constatările din teren, pe actele de proprietate prezentate de părţi şi pe planurile de parcelare existente la nivelul primăriei.
Obiecţiunea reclamantei, în legătură cu identificarea terenurilor conform datelor tehnice şi Ordinului nr. 634/2006, a fost valorificată, în sensul invocării acesteia, şi în faza procesuală anterioară, fiind respinsă de instanţă, cu trimitere la explicaţiile suplimentare date de expert.
Or, în faza recursului nu mai pot fi formulate critici în legătură cu evaluarea mijloacelor de probă - în condiţiile abrogării art. 304 pct. 10 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000 -, situaţie spre care, de o manieră nepermisă, tinde recurenta-reclamantă.
Faţă de toate aceste considerente, criticile deduse judecăţii au fost găsite nefondate, decizia atacată fiind legală, astfel încât recursul va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. I.D.C. S.R.L. prin lichidator judiciar Delta IPURL împotriva Deciziei nr. 124 din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 6930/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6770/2012. Civil → |
|---|
