ICCJ. Decizia nr. 6812/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6812/2012
Dosar nr. 1751/118/2010
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa reclamanţii V.M., V.C.A. şi B.D.V., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P.C.F.S. Constanţa, Municipiul Constanţa, Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi R.A.E.D.P.P. Constanţa, au solicitat instanţei ca prin hotărâre judecătorească să fie obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilele situate în Constanţa, str. MB, care formează un singur corp de casă, în Constanţa, b-dul T, construcţie şi în Constanţa, str. MV, format din construcţie şi teren în suprafaţă de 102 mp.
Reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii numitului A.V.H., în calitate de nepoţi şi au dobândit pe această cale dreptul de proprietate asupra celor trei imobile revendicate care au aparţinut autorului lor şi care în mod greşit au fost naţionalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Imobilul din str. MV a fost dobândit prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 860/1904, transcris la Grefa Tribunalului Constanţa, de către H.V., iar celelalte două, în indiviziune, de autorul lor şi fratele acestuia, prin Actele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 408/1911 - imobilul din b-dul T - şi nr. 2602/1920 - imobilul din str. MB.
Printr-un act de partaj voluntar încheiat ulterior de cei doi fraţi, cele două imobile au fost atribuite în natură autorului reclamanţilor. Pe numele căruia au şi fost naţionalizate, însă cu încălcarea art. 2 din Decretul nr. 92/1950, deoarece acesta era meseriaş şi nu comerciant.
În susţinerea acţiunii s-au depus la dosar: Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2602 din 29 septembrie 1920 la Tribunalul judeţului Constanţa prin care G.V. şi H.V. au cumpărat imobilul situat în Constanţa, str. MM, compus din două prăvălii la parter şi două prăvălii la etaj, actul de veşnică vânzare autentificat sub nr. 408 din 15 martie 1911 la Tribunalul judeţului Constanţa prin care fraţii Grigore şi H.V. au cumpărat imobilul situat în Constanţa, Piaţa I., compus din prăvălie, pivniţă, la etaj casă de locuit cu patru încăperi şi mansardă; copie eliberată de Arhivele Naţionale din Registrul de transcrieri conform căreia sub nr. 512/20107.1904 a fost transcris actul prin care V.C. a cumpărat 2/3 din imobilul compus dintr-o casă şi teren de 102 mp, foaia de date pentru Cartea funciară privind imobilul din Constanţa, str. MV, care figura înscris pe numele proprietarului V.C. şi era compus din 149 mp teren şi construcţie, actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4440 din 17 noiembrie 1925 încheiat între G.V. şi H.V. prin care s-au atribuit în deplină proprietate lui H.V. imobilele din Constanţa, Piaţa I. şi cel din Constanţa, str. MM, Certificatul de calitate de moştenitor nr. 219/1998, acte de stare civilă, Adresele nr. 40215/1998 ale Primăriei Municipiului Constanţa - Direcţia Patrimoniu - privind situaţia juridică şi urbanistică a celor trei imobile, acte referitoare la ocupaţia autorului reclamanţilor pentru dovedirea căreia s-au audiat şi martorii M.F. şi G.A.
Având în vedere că din actele dosarului rezultă că autorul reclamanţilor deţinea doar cota indiviză de 2/3 din imobilul situat în Constanţa, str. MV, din oficiu s-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare pentru acest bun.
Prin Sentinţa civilă nr. 1030 din 10 decembrie 1999, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii V.M., V.C.A. şi B.V. în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P.C.F.S. Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local Constanţa, R.A.E.D.P.P. Constanţa, M.G. şi C.A. şi a obligat pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Constanţa, b-dul T, compus din construcţie formată din subsol, parter, etaj şi pod.
Au fost obligaţi pârâţii Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor, Municipiul Constanţa, Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi R.A.E.D.P.P. Constanţa să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Constanţa, b-dul T, compus din două corpuri de construcţie, respectiv cel de la nr. 3, format din beci, parter, două etaje şi mansardă şi cel de la nr. 1, format din parter şi etaj.
A fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu privire la imobilul situat în Constanţa, str. MV, compus din teren în suprafaţă de 102 mp şi construcţie.
A fost respinsă acţiunea având ca obiect revendicarea imobilului anterior menţionat, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii cu Contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2602 din 29 septembrie 1920 şi sub nr. 408 din 15 martie 1911 au făcut dovada că G.V. şi H.V. au dobândit în proprietate imobilele situate în Constanţa, str. MB şi respectiv, b-dul T.
Prin Actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4440 din 17 noiembrie 1925, transcris sub nr. 3306/1925 la Grefa Tribunalului Constanţa, fraţii G. şi H.V. au stabilit asupra modalităţii de împărţire a imobilelor menţionate, în sensul atribuirii acestora către autorul reclamanţilor V.H.
Reclamanţii, cu acte de stare civilă şi certificate de moştenitor, au făcut dovada că sunt moştenitorii lui V.H.
Imobilele menţionate au fost expropriate şi trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.
Întrucât autorul lor se încadra în categoriile sociale exceptate de la naţionalizare prevăzute la art. 2 din Decretul 92/1950, instanţa a reţinut că au fost preluate abuziv imobilele menţionate, şi, în baza art. 480 C. civ. a obligat pârâţii să le lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie aceste imobile.
Cu privire la imobilul situat în Constanţa, str. MV, compus din teren în suprafaţă de 102 mp şi construcţie, instanţa a reţinut că un coproprietar nu poate să revendice de la un terţ bunul asupra căruia nu are un drept exclusiv. Imobilul trebuia revendicat de toţi moştenitorii întrucât reclamanţii au o cotă ideală nedeterminată în materialitatea sa, şi astfel, a respins acţiunea ca inadmisibilă pentru acest imobil.
Prin Decizia nr. 297/C din 14 decembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 25/36/2000 Curtea de Apel Constanţa a admis apelurile formulate de reclamanţii V.M., V.C.A., pârâţii Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, pârâta R.A. Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor - prin D.G.F.P. Constanţa, pârâta M.G., şi pârâtul C.A. şi continuat de moştenitorii acestuia C.I., C.A.V. şi B.R. - împotriva Sentinţei civile nr. 1030 din 10 decembrie 1999 pronunţată de Tribunalul Constanţa - secţia civilă - în Dosarul nr. 5229/1998, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanţa.
În cauză, reclamanţii au dedus judecăţii încălcarea dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în Constanţa, b-dul T, str. MB şi str. MV, judeţul Constanţa.
Instanţa de fond, soluţionând acţiunea în revendicare, a obligat pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilele situate în Constanţa, b-dul T şi respectiv, str. MB, respingând ca inadmisibilă revendicarea imobilului situat în Constanţa, str. MV, judeţul Constanţa.
În mod greşit instanţa de apel a respins ca inadmisibilă revendicarea imobilului din Constanţa, str. MV întrucât a fost încălcată regula unanimităţii, acţiunea nefiind introdusă de toţi coproprietarii.
Regula unanimităţii invocată de către instanţa de fond nu doar a împiedicat reclamanţii să beneficieze de examinarea temeiniciei acţiunii lor din partea instanţei de judecată. În realitate, ţinând cont de circumstanţele deosebite ale speţei şi în special de data naţionalizării şi de dificultăţile ce decurg pentru a identifica toţi moştenitorii pentru a se alătura acţiunii lor, ea reprezintă un obstacol de nedepăşit pentru orice tentativă viitoare de revendicare a bunului indiviz.
Respingându-se ca inadmisibil capătul de cerere privind revendicarea imobilului situat în Constanţa, str. MV, s-a constatat că Tribunalul Constanţa a rezolvat procesul privitor la acest imobil fără a intra în cercetarea fondului, motiv care a atras desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Soluţionând cauza în rejudecare, Tribunalul Constanţa a pronunţat Sentinţa civilă nr. 3248 din 31 mai 2011 prin care a admis acţiunea formulată de reclamanţii V.M., V.C.A. şi B.D.V. în contradictoriu cu Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public şi Privat” Constanţa, M.G., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, C.V., C.I. şi B.R.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
Au fost obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie, imobilul situat în Constanţa, b-dul. T, judeţul Constanţa, compus din construcţie formată din subsol, parter, etaj şi pod.
Au fost obligaţi pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi R.A.E.D.P.P. Constanţa să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie, imobilul situat în Constanţa, b-dul T, compus din 2 corpuri de construcţie, respectiv cel de la nr. 3, format din beci, parter, 2 etaje şi mansardă şi cel de la nr. 1 format din parter şi etaj.
A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu privire la imobilul situat în Constanţa, str. MV compus din teren în suprafaţă de 102 mp şi construcţie.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei R.A.E.D.P.P. Constanţa.
Au fost obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie cota de 2/3 din imobilul situat în Constanţa, str. MV compus din teren în suprafaţă de 102 mp şi construcţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond, în rejudecare - a reţinut că, urmarea respingerii excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare cu privire la imobilul situat în Constanţa, str. MV compus din teren în suprafaţă de 102 mp şi construcţie, acţiunea în revendicare a fost analizată cu privire doar la cota de 2/3, întrucât, astfel cum rezultă din copia eliberată de Arhivele Naţionale după registrul de transcrieri se atestă că prin actul transcris sub nr. 512 din 20 iulie 1904, autorul reclamanţilor a cumpărat doar cota de 2/3 din acest imobil menţionat.
S-a mai reţinut că Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesual pasivă de a sta în proces la fel şi R.A.E.D.P.P. Constanţa în calitate de administrator al imobilului în litigiu.
Cu Contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2602 din 29 septembrie 1920 şi respectiv 408 din 15 martie 1911, reclamanţii făcut dovada că G.V. şi H.V. au dobândit proprietatea imobilelor situate în Constanţa, str. MB şi respectiv b-dul. T.
În urma Actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 4440 din 17 noiembrie 1925 transcris sub nr. 3306/1925 la grefa Tribunalului Constanţa, fraţii G. şi H.V. au stabilit asupra modalităţii de împărţire a imobilelor mai sus menţionate, în sensul atribuirii acestora către autorul reclamanţilor V.H.
Referitor la imobilul situat în Constanţa, str. MV, din copia eliberată de Arhivele Naţionale - rezultă că autorul reclamanţilor a cumpărat în baza Actului transcris sub nr. 512 din 20 iulie 1904, 2/3 din acest imobil (teren în suprafaţă de 102 mp şi construcţie).
Imobilele mai sus menţionate au fost expropriate şi trecute în proprietatea statului conform Decretului nr. 92/1950.
Reclamanţi în calitate de moştenitori legali ai autorului V.H. - au revendicat cele trei imobile având în vedere că preluarea a fost abuzivă şi acesta se încadra în categoriile sociale exceptate de la naţionalizare, fiind de profesie zidar, astfel cum rezultă din legitimaţia eliberată de Consulatul Albaniei.
Prin urmare, măsura abuzivă a preluării imobilelor - nu poate avea ca efect consolidarea sau dobândirea unor drepturi de către stat şi astfel autorul reclamanţilor a rămas ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor ce au făcut obiectul naţionalizării, drept de proprietate transmis reclamanţilor prin efectul transmisiunii succesorale legale.
Cele menţionate au impus recunoaşterea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor şi stabilirea situaţiei anterioare aplicării abuzive a decretului de naţionalizare.
Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, C.V., C.I., B.R., Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa şi M.G.
Apelul declarat de pârâţii C.V., C.I. şi B.R. nu a fost motivat - Curtea analizându-l numai pe baza celor invocate la instanţa de fond conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
În apelul declarat de pârâta M.G. s-a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere la soluţionarea cauzei, că potrivit Sentinţei civile nr. 8050 din 21 mai 2003 pronunţată de Judecătoria Constanţa, rămasă irevocabilă - s-a respins acţiunea în constatarea nulităţii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 886/1997 - reţinându-se că este cumpărătoare de bună-credinţă.
Prin urmare, instanţa de fond a omis să analizeze efectul Sentinţei civile nr. 8050/2003 şi valabilitatea titlului deţinut de către apelantă.
De asemenea nu a avut în vedere că reclamanţii în baza Legii nr. 10/2001 au formulat notificare solicitând măsuri reparatorii pentru imobilele în litigiu.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a criticat sentinţa referindu-se la faptul că imobilele în litigiu fac parte din domeniul privat al unităţii-administrativ teritoriale şi Statul prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, această calitate revenind unităţii administrativ-teritoriale care le deţine în patrimoniul său, respectiv Municipiul Constanţa.
În apelul declarat de Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa s-a învederat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii - întrucât reclamantului i-a fost restituită o cotă de 2/3 din imobilul situat în Constanţa, str. MV.
Or, în cauză - punerea în posesie se poate face pentru un bun individual determinat şi nu pentru o cotă ideală.
Conform art. 293 C. proc. civ. - reclamanţii au formulat cerere de aderare la apelul formulat de pârâta M.G. - solicitând lăsarea în deplină proprietate şi posesie a imobilelor - teren întrucât instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la terenul aferent imobilelor situate în Constanţa, b-dul. T şi strada MB.
Prin Decizia nr. 458C din 7 decembrie 2011 Curtea de Apel Constanţa a admis excepţia puterii lucrului judecat, în ce priveşte dreptul reclamantului V.M. pentru cota de 1/3 asupra imobilelor din Constanţa, B-dul T şi str. MB; lipsa dreptului pentru terenul aferent acestor două imobile; titlul apelanţilor pârâţi C. şi M. asupra apartamentelor înstrăinate conform Legii nr. 112/1995.
A admis apelurile formulate de pârâţi şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român şi a respins acţiunea reclamanţilor faţă de această parte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
A obligat pârâţii Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa să lase reclamanţilor V.C.A. şi B.D.V. în deplină proprietate şi posesie cota de 2/3 din imobilele construcţii situate în municipiul Constanţa, B-dul T şi str. MB, cu excepţia spaţiilor locative înstrăinate conform Legii nr. 112/1995.
A respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor faţă de pârâţii C.V., C.I., B.R. şi M.G.
A obligat pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar să propună acordarea către apelanţii-reclamanţi V.C.A. şi B.D.V. a despăgubirilor, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în cotă de 2/3, pentru apartamentele înstrăinate conform Legii nr. 112/1995.
A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii apelate.
A respins ca nefondată cererea de aderare la apel formulată de reclamanţii V.M., V.C.A. şi B.D.V.
Curtea a reţinut, referitor la apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, că imobilele revendicate se află în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale - Municipiul Constanţa - fapt ce impune a constata că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesual pasivă pentru a sta în proces.
Ca atare, a fost respinsă acţiunea faţă de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Referitor la celelalte apeluri, Curtea a reţinut:
Reclamanţii au făcut dovada existenţei dreptului de proprietate asupra celor trei imobile.
Din anexa Decretului de naţionalizare nr. 92/1950 a rezultat că cele 3 imobile au fost preluate în proprietatea statului în temeiul acestui act normativ, fiind înscrise la nr. 336 pe numele autorului H.V.
În mod corect, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii se încadrau în categoriile exceptate de la naţionalizare prevăzute de art. 11 din Decretul nr. 92/1950, conform căruia nu se naţionalizează imobilele proprietatea funcţionarilor, micilor meseriaşi, intelectualilor profesionişti şi pensionarilor.
Imobilul a trecut în proprietatea statului în condiţiile în care autorul reclamanţilor A.V.H. făcea parte din categoriile sociale exceptate de la naţionalizare, acesta fiind zidar conform legitimaţiei eliberată de Consulatul Albaniei.
În concluzie deposedarea a fost abuzivă - fiind încălcate dispoziţiile Decretului nr. 92/1950.
În cadrul imobilelor revendicate de către reclamanţi sunt incluse şi cele două locuinţe cumpărate de apelanţii pârâţii-cumpărătorii M.G. şi C.A. (după decesul acestuia în cauză fiind introduşi moştenitorii şi anume C.I., C.V. şi B.R.).
Cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost contestate în instanţă de către reclamanţi-solicitând anularea acestora cu motivarea că cei doi cumpărători au fost de rea-credinţă.
În urma soluţionării cauzei prin Sentinţa civilă nr. 8650 din 21 mai 2003, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 97/2004 pronunţată de Tribunalului Constanţa - a fost respinsă acţiunea ca nefondată şi s-a constatat că pârâţii cumpărători sunt de bună-credinţă.
În speţă - prin admiterea acţiunii în revendicare - faţă de cumpărători s-au încălcat dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - făcând abstracţie că titlurile acestora sunt valabile şi deţin un bun în sensul Convenţiei.
De asemenea, instanţa de fond la soluţionarea cauzei a omis faptul că prin Decizia civilă nr. 142/C din 28 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, intrată în puterea lucrului judecat - s-a dispus conform Legii nr. 10/2001 restituirea către reclamantul V.M. - a cotei indivize de 1/3 din imobilele construcţie situate în Constanţa, str. MB şi b-dul. T, cu excepţia apartamentelor înstrăinate conform Legii nr. 112/1995.
Pentru apartamentele înstrăinate conform Legii nr. 112/1995 în condiţiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII - a fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanţa să propună acordarea de despăgubiri pentru apartamentele înstrăinate în cota de 1/3 din valoarea lor.
La soluţionarea acţiunii în revendicare trebuia să ţină cont de cota indiviză restituită - urmând să restituie cealaltă cotă de 2/3 şi nu cele două imobile în integralitatea lor.
Nefondată a fost considerată şi susţinerea apelanţilor Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa - cu privire la atribuirea în proprietate a reclamanţilor a cotei de 2/3 din imobilul situat în Constanţa, str. MV - întrucât aceştia având o cotă ideală şi abstractă care se regăseşte fizic în întreg imobilul, nu pot fi puşi în posesie.
În speţă sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 - care prevăd că dreptul de proprietate se poate stabili în cote părţi ideale, potrivit dreptului comun şi prin acţiunea civilă de ieşire din indiviziune - fiecare coindivizar îşi primeşte cota parte.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii, în temeiul art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive:
- instanţa a dispus acordarea de despăgubiri în temeiul unor dispoziţii legale care nu au fost invocate în cererea introductivă de instanţă;
- instanţa nu a motivat respingerea apelurilor formulate de Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa cu privire la atribuirea cotei de 2/3 din imobilul din str. MV;
- instanţa nu a motivat soluţia de respingere a cererii reclamanţilor de aderare la apelul pârâtei M.G.;
- instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 480 C. civ. reţinând buna-credinţă invocată de pârâţi, care este lipsită de relevanţă în cadrul unei acţiuni în revendicare;
- s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor referitoare la puterea lucrului judecat a Deciziei civile nr. 146C din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanţa care nu este opozabilă reclamanţilor V.C.A. şi B.D.V.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
În situaţia în care instanţa se pronunţă ultra petita (acordă mai mult decât s-a cerut) hotărârea este dată cu încălcarea principiului disponibilităţii.
Prin lucrul cerut trebuie să se înţeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii supuse judecăţii. Ceea ce caracterizează cererile formulate de părţi în proces, constă în aceea că, prin pronunţarea asupra lor, instanţa poate pune capăt litigiului, statuând prin admitere sau respingere, în acea parte a dispozitivului care poate fi pusă în executare, respectiv dispozitivul.
În speţă, nu există nici un dubiu în privinţa soluţionării cererii de învestire a instanţei, deoarece s-a acordat mai mult decât au cerut reclamanţii, dat fiind că prin acţiune s-a solicitat lăsarea în deplină proprietate şi posesie a imobilelor, iar prin hotărârea instanţei de apel s-a dispus şi obligarea Municipiului Constanţa să emită dispoziţia motivată privind acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru apartamentele care au fost înstrăinate conform Legii nr. 112/1995. Or, prin dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., s-a instituit obligaţia judecătorilor de a hotărî în toate cazurile numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Motivarea unei hotărâri are o importanţă aparte prin aceea că din ea rezultă cu claritate ce s-a dedus judecăţii, ce s-a judecat, ce dispoziţii legale şi ce acte sau fapte juridice a analizat instanţa, iar acestea sunt necesare atât pentru lămurirea părţilor, cât şi pentru ca instanţele de control judiciar să poată verifica nu numai hotărârea, ci şi raţiunile adoptării ei. Numai dispozitivul nu este suficient pentru soluţionarea cererii formulate, fiind importantă existenţa unei motivări coerente şi concordante cu dispozitivul.
Prin dispozitivul deciziei atacate a fost respinsă cererea de aderare a reclamanţilor la apelul declarat de pârâta M.G., însă din considerente nu rezultă raţiunile pentru care instanţa a ajuns la această concluzie, sub acest aspect decizia fiind nemotivată.
Având în vedere aceste considerente se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelurilor.
În rejudecare se va ţine cont şi de faptul că prin Decizia nr. 142/C din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa i s-a restituit reclamantului V.M. cota de 1/3 din imobilele situate în Bd. T şi str. MB, iar celelalte motive de recurs vor fi avute în vedere drept apărări.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii V.M., V.C.A. şi B.D.V. împotriva Deciziei nr. 458C din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 6819/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6783/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
