ICCJ. Decizia nr. 6852/2012. Civil. Legea 10/2001. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6852/2012
Dosar nr. 55651/3/2010
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rol la 17 noiembrie 2010, reclamantul G.R. a solicitat obligarea pârâţilor Primarul municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 1.303.453 euro, reprezentând despăgubiri pentru teren de 659,46 mp şi apartamentele nr. X1., X2., X3., X5. din Bucureşti, Şos. Ş.C.M., sector 2, constatându-se conflictul actual dintre Legea nr. 10/2001 şi art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi existenţa încălcării acestui text convenţional prin modalitatea de despăgubiri propusă de Legea nr. 247/2005.
Reclamantul a arătat că prin decizia civilă nr. 5264/2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pârâţii Primăria municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin Primar au fost obligaţi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobile menţionate, iar printr-o lămurire ulterioară a dispozitivului, dată prin încheierea din 31 mai 2010, s-a stabilit că măsurile reparatorii prin echivalent constau în despăgubiri acordate în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Întrucât până la data introducerii acestei acţiuni nu a încasat nicio despăgubire, reclamantul a înţeles să formuleze acţiunea în despăgubiri băneşti, arătând în esenţă că, trebuie să se constate caracterul superflu şi irelevant al procedurii administrative statuată de Legea nr. 247/2005, în condiţiile în care C.E.D.O. a statuat constant asupra ineficienţei Fondului Proprietatea şi a incapacităţii acestui mecanism de a răspunde acestuia imperativ.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia de necompetenţă, respinsă prin încheierea de la 24 iunie 2011, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi cea a prematurităţii, ultimele două fiind unite cu fondul.
Prin sentinţa civilă nr. 1337 din 1 iulie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, respingând excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi prematurităţii solicitării despăgubirilor, a respins pe fond cererea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut, în esenţă că, reclamantul nu poate invoca ineficienţa unei legi cât timp nu a încercat să se folosească de căile oferite de acea lege, pentru a putea fi reţinută o faptă culpabilă în sarcina pârâţilor care să îi fi generat un prejudiciu.
Cum reclamantul nu a făcut dovada că a recurs la instanţele de contencios, fie pentru a obţine înaintarea documentaţiei la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în cazul în care autorităţile nu au făcut-o (inclusiv sub sancţiunea despăgubirilor oferite de Legea contenciosului administrativ), fie pentru a obţine soluţionarea pe fond a solicitării sale de către instanţa prevăzută de art. 19, 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 în cazul refuzului Comisiei, fie (dacă era cazul) de a ataca decizia Comisiei în măsura în care îl nemulţumea, s-a apreciat că reclamantul nu a dovedit că mecanismul Legii nr. 247/2005 a fost în ceea ce îl priveşte ineficient.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au formulat apel atât reclamantul G.R., cât şi pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate.
Reclamantul G.R. a formulat critici cu privire la nepronunţarea instanţei pe capetele unu şi doi din cererea de chemare în judecată, iar cu privire capătul trei al cererii, respins ca neîntemeiat, a arătat că motivarea este contradictorie şi susţine argumentele excepţiei prematurităţii sau inadmisibilităţii hotărârii, din moment ce s-a ajuns la concluzia că trebuia mai întâi să se parcurgă procedura prevăzută de art. 19, 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, creând astfel doar aparenţa judecării acestui capăt de cerere, în realitate, instanţa refuzând să intre în analiza fondului cauzei, condiţii în care instanţă se face vinovată de denegrare de justiţie, încălcarea dreptului la apărare şi a accesului liber la justiţie.
A mai arătat că hotărârea este nelegală şi pentru că au fost ignorate dispoziţiile deciziei nr. 5264/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ale adresei nr. A1. din 10 martie 2011 emisă de intimată, prin care s-a comunicat că nu poate soluţionată cererea în despăgubiri, întrucât Primăria Municipiului Bucureşti nu a înaintat dosarul administrativ, prin care se dovedea existenţa faptei culpabile, fie în sarcina Comisiei Centrale, pentru că decizia civilă nr. 5264/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a determinat cu putere de lucru judecat persoana şi valoarea despăgubirii, fie în sarcina Municipiului Bucureşti şi a Primarului general care nu au trimis dosarul administrativ.
Instanţa trebuia să determine existenţa conflictului real între dreptul intern şi cel european, în raport de Hotărârea Pilot Atanasiu contra României, în care s-a susţinut că modalitatea acordării de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 reprezintă o încălcare constantă a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie precum şi existenţa unui conflict între Legea nr. 10/2001 şi C.E.D.O.
În esenţă, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat critici cu privire la greşita respingere a excepţiilor de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti şi a lipsei calităţii sale procesual pasive.
Prin decizia nr. 75A din 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, apelurile părţilor au fost respinse ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la critica reclamantului, vizând nepronunţarea pe capetele unu şi doi din cererea de chemare în judecată, s-a reţinut că acestea nu au o existenţă de sine stătătoare, fiind analizate implicit de către tribunal prin prisma considerentelor ce au condus la respingerea acţiunii, constituind practic temeiul juridic în baza căruia se solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.303.453 euro.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare al celui de al treilea petit, s-a apreciat că nu există o contradicţie între considerente şi dispozitiv, având în vedere şi împrejurarea că prin aceiaşi hotărâre judecătorească a fost respinsă şi excepţia de prematuritate.
Constatarea neparcurgerii procedurii prevăzute de art. 19, 20 din Titlul VII Legea nr. 247/2005 s-a apreciat ca un element ce nu poate atrage răspunderea delictuală în sarcina pârâţilor.
În raport de decizia nr. 33/2008 pronunţată în interesul legii, s-a reţinut că nu se poate susţine, fără a se încălca principiul specialia generalibus că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială câtă vreme există o lege specială care prevede în ce condiţii persoana îndreptăţită beneficiază de măsuri reaparatorii sub forma de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Nici încălcarea exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi a existenţei neconcordanţei între Convenţie şi dreptul intern, nu au putut fi reţinute deoarece jurisprudenţa Curţii Europene lasă la latitudinea statelor semnatare adoptarea măsurilor legislative pe care le găseşte de cuviinţă pentru restituirea proprietăţilor preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.
Astfel, în cauza Păduraru împotriva României, s-a reţinut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie nu poate fi interpretat în sensul că restrânge libertatea statelor contractante de a alege condiţiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenţiei.
Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanţă Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptăţite şi procedura de stabilire şi acordare a acestora.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) şi alin. (7) al textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, iar cuantumul despăgubirilor acordate pot face obiectul de analiză al instanţei de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de Curtea Europeană ale dreptului de acces la o instanţă, aspect reamintit în recenta cauză pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României (parag. 115).
Cu atât mai mult, nu se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenţei Curţii Europene după pronunţarea hotărâri pilot în cauza Maria Atanasiu împotriva României, din moment ce Statul Român a fost obligat, ca în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei europene, să ia măsurile care să garanteze protecţia efectivă a drepturilor enunţate de art. 6 par. 1 şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de faţă, conform principiilor consacrate de Convenţie.
Nici constatarea de către C.E.D.O. a ineficienţei Fondului Proprietatea nu a fost primită ca argument al temeiniciei acţiunii, întrucât priveşte o procedură execuţională, care intervine după ce dreptul a fost stabilit prin decizia Comisiei Centrale sau hotărărea instanţei.
Obligarea directă a Statului Român la despăgubiri reprezintă nu doar o schimbare a debitorului obligaţiei de plată, dar şi schimbarea mecanismului de achitare a despăgubirilor stabilite.
Punerea în executare a hotărârilor prin care Statul prin Ministerul Finanţelor Publice este debitor, se face de această dată, de la bugetul de stat, cu condiţia ca acesta să prevadă sumele alocate cu titlu de executare a debitelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti.
În ceea ce priveşte critica formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a constatat că excepţia lipsei competenţei materiale a tribunalului de a soluţiona cauza în prima instanţă, a primit o corectă soluţionare, instanţa fiind investită cu o acţiune de drept comun, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă, privitoare la competenţă, respectiv dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b), care prevăd că tribunalul judecă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte, în mod corect s-a reţinut că, în cadrul procesual prezent, s-a ajuns practic la o analiză pe fond a situaţiei dacă această pârâtă are sau nu o culpă în întârzierea acordării măsurilor reparatorii reclamantului.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat recurs reclamantul G.R. prin care a solicitat în principal casarea cu trimitere la prima instanţă, iar în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În susţinerea recursului, recurentul reclamant a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Sub incidenţa motivului prevăzut de pct. 5 C. proc. civ. recurentul reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa nu s-a pronunţat pe motivele de apel ce se refereau la nesoluţionarea primelor două capete de cerere, considerând în mod greşit că acestea nu au o existenţă de sine stătătoare şi că nu există contradicţie între considerente şi dispozitiv.
A considerat că instanţa nu s-a pronunţat în nici fel asupra motivului de apel prin care s-a susţinut că instanţa se face vinovată de denegrare de justiţie, încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil.
În susţinerea motivelor prevăzute de pct. 7-9, recurentul reclamant a arătat, în esenţă, că hotărârea pronunţată a fost 9dată cu încălcarea dispoziţiilor deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi aplicarea greşită a dispoziţiile Titlul VII din Legea nr. 10/2001, din perspectiva conflictului între norma internă şi cea europeană.
A susţinut, că instanţa de apel i-a îngrădit accesul la justiţie şi i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, reţinând că prin obligarea directă a statului la despăgubiri a fost schimbat debitorul obligaţiei şi mecanismul de achitare a despăgubirilor stabilite prin hotărârea irevocabilă.
Fiind titularul unui drept de creanţă bine stabilit în dreptul intern şi titularul unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, recurentul reclamant a arătat că nu se poate bucura de acest drept, ceea ce atrage incidenţa art. 33 din Legea nr. 10/2001, ce instituie răspunderea civilă delictuală.
Statul nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel că răspunderea este fie în sarcina Municipiului Bucureşti, care nu se conformează hotărârii judecătoreşti, fie în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care refuză să se conformeze legii şi hotărârii judecătoreşti pentru care răspunde Ministerul Finanţelor Publice.
Refuzul de a judeca acţiunea sub motiv că trebuia aşteptată modificarea unei legi lipsită de efecte juridice reprezintă o denegrare de justiţie din partea instanţei care are obligaţia de a face aplicarea dreptului comun ori de câte ori legea specială rămâne fără aplicabilitate.
Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul G.R. a solicitat ca, în urma constatării conflictului actual între Legea nr. 10/2001 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O. şi a încălcării art. 1 din acest protocol, cu privire la modalitatea de despăgubire propuse, obligarea pârâţilor Primarul municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti, prin primar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 1.303.453 euro, reprezentând despăgubiri pentru teren de 659,46 mp şi apartamentele nr. X1., X2., X3., X5. din Bucureşti, Şos. Ş.C.M., sector 2.
Pentru aceste imobile, prin decizia nr. 5264 din 29 septembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pârâţii Primăria municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin primar au fost obligaţi la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent către reclamant, iar prin încheierea din camera de consiliu de la 31 mai 2010, dispozitivul acestei decizii a fost lămurit, în sensul că, măsurile reparatorii prin echivalent constau în despăgubiri acordate în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Reclamantul nu a beneficiat în concret de măsuri reparatorii până în prezent, deşi drepturile i-au fost recunoscute prin hotărârea judecătorească irevocabilă.
Deşi prin cererea de recurs, recurentul a indicat ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7-9 C. proc. civ., criticile formulate vizează în realitate tot o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în speţă, aspecte ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin prisma căruia se va analiza prezenta cauză.
Astfel, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., problema de drept care se pune în discuţie este aceea a analizării posibilităţii pe care o are reclamantul de a cere despăgubiri în justiţie pe calea dreptului comun, în alte condiţii şi în baza altor temeiuri de drept decât cele deschise de legea specială.
Prin criticile formulate, reclamantul a arătat că decizia recurată este dată cu încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, întrucât acesta are un „bun" în sensul Convenţiei şi a art .6 din C.E.D.O., iar prin trimiterea automată la procedura instituită de Legea nr. 247/2005 i s-a îngrădit dreptul de acces la justiţie şi i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.
Potrivit art. l din Primul Protocol adiţional la Convenţie „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional".
Conform jurisprudenţei constate de C.E.D.O., noţiunea de „bun" poate cuprinde atât „bunurile existente, cât şi valori patrimoniale", respectiv creanţele cu privire la care reclamantul poate pretinde că are cel puţin o „speranţă legitimă" de a le vedea concretizate.
Creanţa de restituire de care reclamantul se prevalează constituie un „bun" în sensul art. l din Primul Protocol adiţional la Convenţie, întrucât a fost stabilită în favoarea acestuia în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, pe care acesta a declanşat-o prin formularea notificării, finalizată prin decizia nr. 5264/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Instanţa de apel a respins acţiunea reclamantului, motivat de faptul că, dreptul intern reglementează o procedură specială de acordare a măsurilor reparatorii sub forma de despăgubiri prin Legea nr. 247/2005, Titlul VII, procedură neepuizată de către reclamant, care a apelat la dreptul comun, promovând prezenta acţiune direct împotriva pârâtului Statul Român.
Cu alte cuvinte, deşi nu a arătat expres, rezultă că instanţa de apel a apreciat că acţiunea, pe dreptul comun, împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, întemeiată pe dispoziţiile art. l din Primul Protocol adiţional la Convenţie este inadmisibilă, deoarece ignoră principiul specialia generalibus derogant, iar soluţia dată este legală, pentru cele ce urmează.
Prin Decizia în interesul Legii nr. 33/2008, a fost analizată admisibilitatea acţiunilor în revendicare întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În prezenta cauză, se analizează posibilitatea pe care o au persoanele îndreptăţite de a beneficia de despăgubiri în alte condiţii şi în alta procedura decât cea instituita de legea specială, fiind evidentă similitudinea problemei de drept în discuţie, singura deosebire constând în natura măsurii reparatorii solicitate de reclamant.
Astfel, prin decizia menţionată s-a stabilit că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea speciala şi legea generală se rezolva în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială, şi că, în cazul în care sunt sesizate neconcordante între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, şi Convenţia europeană a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate.
Prin urmare, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiţii persoana îndreptăţită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susţine, fară a încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială.
În ceea ce priveşte concordanţa dintre legea specială şi Convenţia europeană, se constată că jurisprudenţa C.E.D.O. lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenţiei adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviinţa pentru restituirea proprietăţilor preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.
Astfel, în Cauza Paduraru împotriva României s-a reţinut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condiţiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenţiei.
Dacă Convenţia nu impune statelor obligaţia de a restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluţie de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate şi coerenţă rezonabile, pentru a se evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiecţii de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluţii.
Incertitudinea - fie legislativă, administrativă, fie provenind din practicile aplicate de autorităţi - este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia poziţia statului, care are datoria de a se dota cu un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a respecta asigurarea obligaţiilor pozitive ce îi revin.
Or, în această materie, statul a decis că restituirea în natură şi acordarea măsurilor reparatorii au loc în condiţiile impuse de Legea nr. 10/2001 şi de Legea nr. 247/2005.
Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanţa Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptăţite şi procedura de stabilire şi acordare a acestora.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plaţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) şi (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiza al instanţei de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanţa, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunţata în Cauza Măria Atanasiu şi alţii împotriva României (parag. 115).
Prin urmare, exigentele coerenţei şi certitudinii statuate de C.E.D.O. în jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităţilor statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.
De altfel, cauzele care au antrenat constatarea numeroaselor violări ale dreptului garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, anterior hotărârii-pilot pronunţate în Cauza Măria Atanasiu şi alţii împotriva României, rezidă din faptul că statul român nu a pus la punct un mecanism apt să asigure despăgubirea persoanelor îndreptăţite într-un termen rezonabil, deoarece C.E.D.O. nu a constatat că soluţiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci doar faptul că Fondul „Proprietatea", instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este funcţional.
Cu atât mai mult nu se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenţei C.E.D.O. după pronunţarea hotărârii-pilot în Cauza Măria Atanasiu şi alţii împotriva României, din moment ce statul român a fost obligat, ca în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei europene, să ia măsurile care să garanteze protecţia efectivă a drepturilor enunţate de art. 6 parag. 1 din Convenţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de faţă, conform principiilor consacrate de Convenţie.
În hotărârea-pilot, C.E.D.O. a reamintit că „statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare" şi că „punerea în balanţă a drepturilor în cauză şi a câştigurilor şi pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei şi a sistemului juridic al statului constituie un exerciţiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenţia diverselor autorităţi interne" (parag. 233).
Pe de altă parte, chiar dacă, în situaţia în care exista o decizie sau dispoziţie administrativă ori o hotărâre judecătorească definitivă, devenită irevocabilă, prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, părţile se pot prevala de existenta unui „bun", în sensul Convenţiei, garanţiile oferite de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie trebuie să fie funcţionale în cadrul procedurii de executare a „valorii patrimoniale" astfel stabilite, în speţă, în cadrul procedurii reglementată de Legea nr. 247/2005.
Or, mecanismul eficient de protecţie a drepturilor garantate de art. 6 din Convenţie şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, la care se referă C.E.D.O. în hotărârea-pilot pronunţată în Cauza Măria Atanasiu şi alţii împotriva României, presupune tocmai stabilirea unui sistem eficient şi previzibil de executare într-un timp rezonabil a deciziilor şi dispoziţiilor administrative sau a hotărârilor judecătoreşti irevocabile.
De altfel, prin decizia în interesul legii nr. 27 din 14 noiembrie 2011, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că primirea unor astfel de cereri, ca cea care face obiectul prezentului dosar, ar echivala cu deschiderea unei căi paralele legii speciale deja existente, fără nicio garanţie a oferirii remediului cel mai adecvat.
În acest sens, prin decizia pronunţată în recursul în interesul legii, obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 329 (3) C. proc. civ., s-a stabilit că acţiunile în justiţie împotriva Statului român de natura celei pendinte, respectiv întemeiate pe dispoziţiile art. l din Primul Protocol adiţional la C.E.D.O., sunt inadmisibile.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.R. împotriva deciziei nr. 75A din 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6858/2012. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6826/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
