ICCJ. Decizia nr. 6929/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6929/2012
Dosar nr. 17270/3/2007
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 17 mai 2007 şi precizată ulterior, reclamanta S.S. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi Ministerul Transporturilor, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Hotărârii nr. 2 din 2 februarie 2007 de stabilire a despăgubirilor, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul local al sectorului 1 Bucureşti, să se determine cuantumul sumei ce reprezintă valoarea justă a despăgubirii ce i se cuvine ca urmare a exproprierii suprafeţei de 1.024,17 m.p., parte a proprietăţii sale în suprafaţă totală de 3.991 m.p., situată în Bucureşti, Str. J. nr. 2 C, sector 1, cu nr. cadastral X.
S-a solicitat, totodată, obligarea pârâţilor la efectuarea formalităţilor necesare pentru suplimentarea sumei globale a despăgubirilor către reclamantă şi alocarea la bugetul Ministerului Transporturilor a sumelor necesare efectuării acestor plăţi, conform art. 4 alin. (3) şi art. 11 din Legea nr. 198/2004, precum şi obligarea la plata sumei ce reprezintă despăgubirea pentru expropriere.
Pe parcursul procesului, reclamanta a precizat că ultimul capăt al cererii de chemare în judecată este inclus în primul capăt al acesteia, solicitând, totodată, obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1478 din 17 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.S., a anulat Hotărârea nr. 2 din 7 februarie 2007 de stabilire a despăgubirilor, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, a stabilit cuantumul acestora la 491.714 euro, calculat la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, pentru imobilul expropriat, situat în Bucureşti, Str. J. nr. 2 C, sector 1, teren în suprafaţă de 1.024,17 m.p. şi masa lemnoasă aflată pe acesta.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor.
S-a respins cel de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată şi au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că terenul în litigiu este proprietatea reclamantei S.S., conform titlului de proprietate din 30 septembrie 2002, emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor a Municipiului Bucureşti, acesta constituind obiectul exproprierii conform Legii nr. 198/2004, pentru realizarea lucrării de utilitate publică în interes naţional „fluidizarea traficului pe DN1 şi centura rutieră din zona de nord a Municipiului Bucureşti", procedura de expropriere fiind declanşată prin H.G. nr. 383/2006, modificată prin H.G. nr. 1680/2006.
Prin Hotărârea nr. 2 din 2 februarie 2007 de stabilire a despăgubirilor, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1, din subordinea Ministerului Transporturilor - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, s-a aprobat acordarea despăgubirilor pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 1, categoria de folosinţă pădure intravilan, în suprafaţă de 1.024,17 m.p., identificat prin număr cadastral X, iar despăgubirea a fost stabilită la 28.432,51 RON. S-a menţionat în hotărâre că această despăgubire reprezintă contravaloarea terenului şi a pierderii de creştere, precum şi a tot ce se încorporează şi se uneşte cu acesta, excepţie făcând construcţiile, astfel cum sunt definite de lege, iar masa lemnoasă trece în proprietatea expropriatorului.
Reclamanta a contestat, prin cererea dedusă judecăţii, cuantumul acestor despăgubiri, motiv pentru care tribunalul, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 25 şi urm. din Legea nr. 33/1994, a constituit două comisii de experţi pentru stabilirea lor, în cauză efectuându-se o expertiză tehnică topografică şi o expertiză silvică.
În raport de concluziile acestor expertize, tribunalul a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei conform dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi art. 481 C. civ., calculate pentru terenul în suprafaţă de 1.024,17 m.p. şi masa lemnoasă.
S-a considerat că valoarea despăgubirilor propuse de expropriator încalcă aceste dispoziţii legale, deoarece nu reprezintă o justă despăgubire pentru proprietarul expropriat.
Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi Ministerul Transporturilor au fost respinse cu motivarea că aceştia au emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor ce a fost contestată.
Referitor la cel de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată, tribunalul a reţinut că acesta este nefondat, atâta timp cât nu există o dispoziţie legală care să justifice obligarea pârâtei la efectuarea formalităţilor necesare pentru suplimentarea sumei globale a despăgubirilor şi la alocarea în bugetul ministerului a sumelor necesare, care se asigură conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 prin hotărâre a Guvernului, la cererea expropriatului.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel pârâţii Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi Ministerul Transporturilor.
Prin motivele sale de apel, pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a invocat excepţia netimbrării cu privire la primul capăt de cerere întrucât, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, sunt scutite de taxa de timbru doar cererile pentru stabilirea dreptului la despăgubiri pentru expropriere, şi nu şi cererile având ca obiect anularea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Apelanta a reiterat excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 2/2007, cu motivarea că aceasta este un act unilateral ce nu poate fi revocat decât pentru motive temeinice, conform art. 10 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004.
Referitor la cererea de majorare a cuantumului despăgubirilor, apelanta a susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, având în vedere că s-au omologat concluziile unei expertize efectuate de experţi tehnici în specialitatea topografie care nu au competenţe în materia evaluării terenurilor aflate în fondul forestier.
Faţă de această situaţie, apelanta-pârâtă a solicitat efectuarea unei noi expertize în specialitatea silvicultură, având în vedere categoria de folosinţă - pădure - a terenului expropriat, în condiţiile art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin motivele sale de apel, pârâtul Ministerul Transporturilor a criticat sentinţa sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în condiţiile în care cel de-al treilea capăt al acţiunii a fost respins ca neîntemeiat, iar în raport cu primele două capete de cerere, ministerul nu are calitate faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora Statul Român este reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, drepturile şi obligaţiile expropriatorului fiind exercitate de această instituţie.
În sensul celor menţionate au fost invocate şi dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G. nr. 434/2009.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 803A din 16 noiembrie 2011, a admis apelurile pârâţilor şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta S.S. în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 809.704 RON, echivalentul a 185.826 euro, conform raportului de expertiză întocmit de expert D.C.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Prin considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la momentul introducerii acţiunii, au fost abrogate, fiind însă reformulate în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, conform căruia expropriatorul este Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Ca atare, s-a constatat că sunt întemeiate criticile vizând lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Transporturilor.
Cu privire la excepţia netimbrării şi a inadmisibilităţii primului capăt de cerere, instanţa de apel a reţinut că, din modul de formulare a acţiunii, rezultă că ceea ce se contestă este cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 2/2007, sub acest aspect fiind incidente dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, astfel că excepţiile sunt neîntemeiate.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că nu sunt întemeiate criticile formulate de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în sensul că nu a fost respectată metodologia de evaluare a terenurilor forestiere şi dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât nu există o metodologie specială pentru evaluarea terenurilor forestiere expropriate, fiind aplicabile tot dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
Ca atare, în raport de expertiza efectuată în faza procesuală a apelului de către o comisie formată din trei experţi, cu competenţe ANEVAR, dar şi cu specializare în evaluarea terenurilor forestiere, Curtea a reţinut că despăgubirea pentru terenul supus exproprierii se compune din contravaloarea terenului la care se adaugă contravaloarea masei lemnoase.
Curtea de apel a apreciat că nu este justificată critica referitoare la greşita evaluare a terenului în raport de destinaţia sa, zonă rezidenţială, întrucât amplasamentul acestuia şi folosirea terenurilor învecinate pentru construcţia de imobile justifică valoarea la care au ajuns experţii, indiferent că terenul are categoria de folosinţă pădure.
S-a considerat, însă, că, deşi minoritar, este convingător punctul de vedere al expertului D.C., care la stabilirea valorii de 180 euro/m.p. a avut în vedere că nu se poate construi decât pe o suprafaţă de 5% din întregul teren, care poate fi scoasă, potrivit legii, din circuitul forestier.
S-a reţinut, totodată, că în absenţa ofertelor de vânzare, a unor contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare în zonă, experţii nu aveau cum să utilizeze criteriul prevăzut de art. 26, fiind necesar să evalueze terenul în raport de alte elemente decât cele privind preţul cu care se vând asemenea imobile, la data raportului.
Instanţa de apel a considerat că, în caz contrar, dacă nu s-ar estima valoarea terenului în funcţie de alte criterii şi folosind alte metode ar însemna ca persoana expropriată să nu aibă acces să conteste valoarea despăgubirilor propuse de expropriator, ceea ce ar constitui o încălcare a accesului la justiţie reglementat de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la contravaloarea masei lemnoase s-a omologat, de asemenea, punctul de vedere al expertului D. care, în mod corect a apreciat că nu poate fi folosită metoda capitalizării masei lemnoase, întrucât aceasta ar presupune ca pădurea să fie în proprietatea persoanei expropriate o perioadă îndelungată de timp (circa 30 de ani) pentru a o folosi, dar ar însemna să fie realizate şi investiţii, ceea ce nu este cazul în speţă.
De asemenea, s-a constatat că, în mod unitar, experţii au reţinut valoarea de 74 RON/m3 conform Ordinului nr. 1343/2010, suma mai mare reţinută de doi dintre experţi fiind considerată, cu ocazia răspunsului la obiecţiuni, ca fiind o eroare materială, astfel că şi acest motiv privind raportarea la o valoare mai mare a masei lemnoase pe m3 este nefondat.
Nu a fost avută în vedere opinia experţilor B. şi Z. care, în mod eronat au inclus în suma calculată cu titlu de despăgubiri şi taxa pentru scoaterea terenului din circuitul forestier, întrucât această sumă a fost deja achitată statului, potrivit legii, de expropriator şi nu există nicio raţiune pentru a fi achitată fostului proprietar.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi reclamanta S.S.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a criticat decizia atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru efectuarea unei noi expertize tehnice, cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994 şi, în subsidiar, modificarea în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată.
În prealabil, recurenta a invocat excepţiile lipsei calităţii sale procesuale pasive, a netimbrării şi inadmisibilităţii primului petit din cererea introductivă.
Astfel, s-a susţinut că, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, expropriator este Statul Român, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România are doar calitatea de reprezentantă legală a acestuia şi nu poate sta în proces în nume propriu.
Totodată, în susţinerea excepţiei netimbrării primului petit din cererea introductivă, s-a învederat că anularea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii excede dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 (în vigoare la momentul promovării acţiunii şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 (care a abrogat Legea nr. 198/2004)) şi, pe cale de consecinţă, trebuia timbrată.
În motivarea excepţiei inadmisibilităţii primului capăt de teren, recurenta-pârâtă a susţinut că solicitarea constatării nulităţii relative este inadmisibilă, întrucât reclamanta nu este parte, hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 fiind un act unilateral, care, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, poate fi revocat pentru motive temeinice.
Criticile vizând fondul cauzei s-au referit la greşita interpretare şi aplicare a art. 26 din Legea nr. 33/1994, a art. 41 şi urm. C. silvic şi a art. 129 şi 201 C. proc. civ., precum şi art. 1169 C. civ.
S-a arătat, astfel, că modalitatea de stabilirea a despăgubirii este determinată de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 şi ale art. 9 din Legea nr. 198/2004, abrogat, preluat de art. 22 din Legea nr. 255/2010.
În acest context, s-a susţinut că nu poate fi primită aserţiunea instanţei de apel, contrară dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit căreia, în absenţa ofertelor de vânzare şi a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare în zonă, experţii nu puteau utiliza criteriul prevăzut de textul de lege menţionat în mod imperativ, cu atât mai mult cu cât presupusa imposibilitate de obţinere a unor tranzacţii autentice nu a fost dovedită.
De asemenea, s-a precizat că, în totală contradicţie cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, s-a ignorat categoria reală de folosinţă a terenului-pădure intravilan, despăgubirile fiind stabilite ca şi când terenul ar fi unul intravilan construibil, nesocotindu-se şi dispoziţiile art. 35 C. silvic, potrivit cărora reducerea suprafeţei fondului forestier naţional este interzisă.
O altă critică invocată de pârâtă prin motivele de recurs s-a referit la împrejurarea că, deşi instanţa de apel a indicat textul legal incident cu privire la obligaţiile băneşti în cazul scoaterii definitive a unui teren din fondul forestier, respectiv art. 41 C. silvic, în mod eronat şi nelegal a ajuns la concluzia potrivit căreia suma reprezentând contravaloarea masei lemnoase (drept de uzufruct) se cuvine a fi inclusă în valoarea totală a despăgubirii.
S-a susţinut, astfel, că masa lemnoasă rămâne proprietarului şi este valorificată de acesta, neexistând niciun temei pentru obligarea recurentei pârâte la plata contravalorii acesteia.
Recurenta-reclamantă S.S. a criticat decizia atacată ca nelegală, solicitând menţinerea sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, ca urmare a respingerii apelurilor pârâţilor şi, în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul stabilirii valorii despăgubirilor conform opiniei majoritare a experţilor B.A.M. şi Z.T.
S-a învederat că, având în vedere dispoziţiile art. 481 C. civ., art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi art. 1 din Legea nr. 33/1994, prima instanţă a apreciat corect că despăgubirea stabilită prin Hotărârea nr. 2 din 2 februarie 2007 nu reprezintă o justă despăgubire pentru exproprierea suprafeţei de 1.024,17 m.p. teren, situată în Str. J. nr. 2C, sectorul 1.
În acest context, recurenta-reclamantă a arătat că sunt neîntemeiate concluziile pârâtului în sensul că un teren cu regim juridic de pădure trebuie evaluat numai de către experţi silvici, în condiţiile în care terenul în litigiu se află într-o zonă a capitalei în plină expansiune, în care se edifică atât construcţii rezidenţiale cât şi industriale, prin schimbarea regimului juridic. S-a precizat că, într-adevăr, terenurile cu destinaţia de pădure au un regim special, însă această situaţie nu poate împiedica existenţa unor valori ale terenurilor care să fie stabilite liber pe piaţă, în funcţie de cerere şi ofertă.
Pentru aceste considerente, s-a concluzionat că, în mod eronat, instanţa de apel a optat pentru punctul de vedere al expertului D.C.
Critica formulată de recurenta-reclamantă prin cel de-al doilea motiv de recurs a vizat modul de calcul al valorii terenului expropriat, sens în care s-a solicitat omologarea opiniei majoritare a experţilor din apel (B.A.M. şi Z.T.), care au stabilit valoarea terenului expropriat la 354.072 euro, la care se adaugă taxa pentru scoaterea definitivă din fondul forestier, de 83.308 RON şi contravaloarea masei lemnoase, de 25.750 euro (conform suplimentului la expertiză depus la 27 aprilie 2011).
S-a precizat că, în mod nelegal, instanţa de apel a reţinut incidenţa în cauză a art. 37 C. silvic, în conformitate cu care se poate utiliza pentru construire numai 5% din suprafaţa terenului, deşi experţii au apreciat corect că, având în vedere expansiunea continuă a zonei urbane, acesta nu poate avea destinaţia de pădure pentru o perioadă medie sau lungă, astfel că cea mai bună utilizare, conform art. 5.5.2 din Standardele Internaţionale de Evaluare (GN10 - Evaluarea proprietăţilor agricole) este cea de zonă construită.
Intimata-recurentă S.S. a formulat întâmpinare la recursul declarat de Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
La rândul său, recurenta-pârâtă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, în calitate de reprezentantă legală a Statului Român, a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului reclamantei, în temeiul art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., susţinând, totodată, că aceasta s-a limitat să critice soluţia instanţei de apel din perspectiva modului de interpretare a probatoriului administrat în cauză, fără a invoca motive de nelegalitate.
În dovedirea propriei cereri de recurs şi în constatarea cererii de recurs a reclamantei, pârâta-recurentă a depus la dosar, în copie, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 26 mai 2010, din conţinutul căruia rezultă că pentru un teren similar (ca locaţie şi categorie de folosinţă), în anul 2010, preţul de piaţă a fost de 0,46 euro/m.p., spre deosebire de 27,76 m.p. cât a stabilit expropriatorul.
Intimatul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, anularea recursului reclamantei ca nemotivat şi, în subsidiar, respingerea ca nefondat.
Examinând criticile invocate de pârâta-recurentă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, în calitate de reprezentant al Statului Român, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata următoarele:
Examinând cu prioritate excepţiile invocate de pârâtă, Curtea va constata că acestea sunt nefondate.
Referitor la excepţia netimbrării primului capăt de cerere se va reţine că, din modul de formulare a acţiunii, rezultă că reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 2 din 2 februarie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, astfel că, în mod corect s-a apreciat de către instanţa de apel că sunt incidente dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Deşi reclamanta a solicitat anularea hotărârii menţionate, a urmărit, practic, stabilirea unui cuantum majorat al despăgubirii, corespunzător valorii reale a terenului expropriat, acţiune scutită de taxa de timbru.
Pentru aceleaşi considerente, este neîntemeiată şi excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere privind nulitatea hotărârii de stabilire a despăgubirilor.
Nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Companiei Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA nu este fondată.
Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la momentul introducerii acţiunii, expropriatorul este Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, de sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Această dispoziţie legală, în prezent abrogată, a fost reformulată prin art. 2 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, expropriatorul fiind Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Prin urmare, s-a reţinut corect că pârâta-recurentă are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu, aceasta având calitatea de emitent a hotărârii contestate sub aspectul cuantumului despăgubirilor.
Curtea va constata, însă, că sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte vizând interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi ale art. 41 şi urm. C. silvic.
Printre ipotezele reglementate de art. 9 din Legea nr. 198/2004, în care persoana expropriată se poate adresa instanţei de judecată, se regăseşte cererea acesteia de majorare a cuantumului despăgubirii stabilite de expropriator. În acest sens, legiuitorul a prevăzut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, exclusiv în ceea ce priveşte modalitatea stabilirii despăgubirii, textele de lege fiind preluate după abrogarea Legii nr. 198/2004 de art. 22 din Legea nr. 255/2010.
Dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevăd că, „la calcularea despăgubirii, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare şi nu ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase din anunţurile de mică publicitate, ştiut fiind că preţul, de regulă, se negociază.
Prin hotărârea recurată, instanţa de apel a omologat raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul D.C., cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, care a selectat oferte de vânzare, identificate la mica publicitate, pentru terenuri situate în zona rezidenţială a municipiului Bucureşti, sectorul 1, deşi terenul expropriat este inclus în circuitul forestier, având categoria de folosinţă pădure terenuri.
Or, toate comparabilele selectate privesc terenuri construibile, cu acces la utilităţi.
Interpretarea instanţei de apel în sensul că în absenţa ofertelor de vânzare şi a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare în zonă experţii nu puteau utiliza criteriul prevăzut de art. 26 contravine dispoziţiilor imperative menţionate, potrivit cărora stabilirea despăgubirilor se face în funcţie de preţul de vânzare, aşa cum este reflectat de contracte de vânzare-cumpărare autentice.
De altfel, presupusa imposibilitate a obţinerii unor tranzacţii autentice pentru terenuri similare nu a fost dovedită, comisia de experţi nefăcând niciun fel de demersuri la instituţiile abilitate să comunice astfel de acte.
De asemenea, curte va reţine, pe de altă parte, că opinia expertului D.C., împărtăşită de instanţa de apel nu a ţinut cont nici de categoria de folosinţă a imobilului expropriat, pădure intravilan, încălcând şi dispoziţia din art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la calculul despăgubirii în raport de preţul unor imobile de acelaşi fel cu cel expropriat.
Ca atare, Curtea va constata că se impune casarea deciziei recurate, având în vedere că modificarea acesteia nu este posibilă decât în condiţiile administrării probei cu expertiză tehnică judiciară, efectuată cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a legislaţiei relevante având în vedere categoria de folosinţă a terenului, respectiv art. 41 C. silvic.
În acest context, se va aprecia că nu se poate omologa nici opinia majoritară a experţilor B.A.M. şi Z.T., conform solicitării recurentei-reclamante S.S., care au adăugat la valoarea terenului expropriat taxa pentru scoaterea definitivă a terenului din fondul forestier şi contravaloarea masei lemnoase, având în vedere o altă categorie de folosinţă decât cea reală. Aceştia au ignorat astfel şi dispoziţiile art. 41 şi 44 C. silvic, pornind de la premisa nedovedită conform căreia masa lemnoasă de pe urma defrişării terenului expropriat ar fi fost valorificată de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Urmează că la rejudecarea cauzei, instanţa de apel să aibă în vedere şi Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 26 mai 2010 la BNP D.M.G. şi P.D. depus de pârâta-recurentă în condiţiile art. 305 C. proc. civ., din care rezultă un preţ de piaţă la nivelul anului 2010, anul efectuării expertizei judiciare în apel, de 0,46 euro m.p., spre deosebire de valoarea de 27,76 RON/m.p., cât a stabilit expropriatorul.
Pentru o soluţionare unitară a cauzei, urmează a se admite şi recursul reclamantei S.S., vizând de asemenea modul de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Pentru toate aceste considerente, reţinând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va admite recursurile şi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta S.S. şi pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei nr. 803/A din 16 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6928/2012. Civil. Conflict de muncă.... | ICCJ. Decizia nr. 6952/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
