ICCJ. Decizia nr. 6973/2012. Civil. Acţiune în revendicare. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6973/2012
Dosar nr. 2176/1/2012
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2012
Asupra cererii de revizuire constată următoarele:
Prin Decizia nr. 64 din 13 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta SC F. SA împotriva Sentinţei nr. 8705 din 4 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 32184/3/2008, în contradictoriu cu intimatele-pârâte SC I.C.P.I.E. SRL şi SC L.P. SRL. A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea precizată. A obligat pe pârâte să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul-construcţie magazin, în suprafaţă de 106 mp, situat în Bucureşti, b-dul N.G., sector 3. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a constatat că imobilul construcţie în suprafaţă de 106 mp s-a aflat în administrarea I.L.F. Berceni, în conformitate cu H.C.M. nr. 929/1973, prin care s-a dispus reorganizarea I.J.L.F.
Prin H.G. nr. 46/1991 s-a dispus înfiinţarea societăţilor comerciale pe acţiuni, prin preluarea patrimoniului şi activităţilor întreprinderilor pentru legume şi fructe, la poziţia 92 din lista societăţilor comerciale nou-înfiinţate figurând SC P. SA, societate care a preluat din activul I.L.F. Berceni.
Prin Hotărârea Consiliului Împuterniciţilor Statului al SC P. SA nr. 2 din 12 martie 1991, la cererea Consiliului de administraţie al societăţii, s-a hotărât divizarea SC P. SA în trei societăţi, respectiv SC L.F. Militari, SC F. SA şi SC P. SA, asupra modalităţii de împărţire a patrimoniului dispunându-se prin anexele 1, 2, 3 şi 4 la hotărâre.
S-a reţinut că instanţa este ţinută a se pronunţa cu privire la validitatea titlului de proprietate astfel constituit, în urma divizării societăţii, într-o modalitate derogatorie celei prevăzute de Legea nr. 31/1990, în vigoare la data adoptării măsurii.
S-a constatat că este incontestabil faptul că imobilul construcţie a intrat în patrimoniul statului cu respectarea legislaţiei în vigoare, nu a fost preluat abuziv, nerezultând din probatoriul administrat o situaţie contrară.
Asupra acestuia, I.L.F. Berceni a exercitat un drept de administrare directă, corespunzător dreptului de proprietate socialistă de stat, drept care, potrivit dispoziţiilor art. 19 - 20 din Legea nr. 15/1990, s-a preschimbat într-un drept de proprietate privată a statului.
În ceea ce priveşte susţinerile pârâtei SC I. SRL, referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 15/1990, potrivit cărora societăţile comerciale nou-înfiinţate au un unic acţionar până la transferul total sau parţial al acţiunilor sau părţilor sociale către terţe părţi din sectorul public sau privat, instanţa a reţinut că aceste prevederi nu au incidenţă în cauză, întrucât privesc exclusiv procesul de privatizare al societăţii prin vânzarea părţilor sociale sau a acţiunilor, în timp ce litigiul de poartă asupra dreptului de proprietate.
Din cuprinsul anexelor 2, 3 şi 4 ale Hotărârii Consiliului Împuterniciţilor Statului al SC P. SA a rezultat că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu nu putea fi transferat decât către societăţile nou-înfiinţate.
S-a apreciat că dovada dreptului de proprietate nu o constituie protocolul prevăzut de art. 6 din hotărâre, acesta reprezentând doar un act de punere în executare a hotărârii.
Hotărârea nr. 2/1991 a SC P. SA, prin care s-a dispus divizarea societăţii şi înfiinţarea SC F. SA, constituie titlul de proprietate, repartizarea activului reprezentat de imobilul în litigiu, precum şi transferul dreptului de proprietate privată al statului realizându-se prin acest act.
Deşi, aşa cum s-a reţinut, procedura de divizare nu a urmat dreptul comun în materie, s-a apreciat totuşi că aceasta şi-a produs efectele transmisiunii universale a unei părţi a patrimoniului la data înregistrării în registrul comerţului a noii societăţi.
S-a reţinut şi faptul că bunul nu putea fi repartizat decât uneia dintre cele trei societăţi rezultate în urma divizării, societăţi care nu au opus SC F. SA un eventual drept de proprietate.
Dimpotrivă, aceasta s-a manifestat în calitate de proprietar în procesul de privatizare al societăţii, aşa cum a rezultat din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 11 mai 2000, contract având ca obiect vânzarea acţiunilor deţinute de F.P.S., în numele statului.
Nu a fost găsit fără relevanţă faptul că în cuprinsul dosarului de prezentare, la capitolul bunuri ce fac obiectul contractelor de leasing se regăseşte la pct. 15 imobilul în litigiu, fapt ce dovedeşte existenţa în patrimoniu a bunului.
S-a constatat că în cauză, pârâta SC I. SRL nu se poate prevala de beneficiul principiului "in pari causa, melior est causa posidentis", întrucât s-a constatat prin hotărâre judecătorească, irevocabil, că nu posedă sub nume de proprietar, fiindu-i negat dreptul de a obţine încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Cererea SC F. SA de evacuare a SC I. SRL a fost respinsă prin raportare la motivul invocat, neexprimarea opţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) din contract, înainte de expirarea termenului, în ciuda faptului că s-a reţinut împlinirea termenului contractului, ulterior căruia bunul a fost deţinut fără drept.
În consecinţă, s-a constatat că SC I.C.P.I.E. SRL nu deţine cu just titlu imobilul în litigiu.
În aceste condiţii, contractul de închiriere încheiat la 19 aprilie 2006, de către SC I. SRL şi SC L.P. SRL, având ca obiect dreptul de folosinţă asupra imobilului situat în b-dul N.G., sector 3, nu poate fi valabil opus proprietarului bunului.
În ceea ce priveşte apărările formulate prin întâmpinare de către pârâta SC L.P. SRL, s-a reţinut că aşa cum a fost motivată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu se circumscrie dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., neconstituind o excepţie peremptorie şi dirimantă.
Astfel, faptul că reclamanta nu a invocat nulitatea contractului de închiriere a fost găsit ca fiind fără relevanţă, raportat la obiectul cererii, respectiv revendicarea imobilului de la oricare dintre cele două pârâte, instanţa fiind ţinută a compara titlurile şi a se pronunţa, implicit, şi asupra validităţii acestui contract.
Faţă de cele reţinute anterior, referitor la probarea titlului de proprietate al SC F. SA, a rezultat că la încheierea contractului de închiriere, SC I. SRL nu justifică un drept de folosinţă asupra bunului, în temeiul unui titlu valabil, acesta neputând fi opus reclamantei.
A rezultat că reclamanta a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., faptul că exercită un drept de proprietate, în calitate de succesoare a societăţii care a exercitat dreptul de administrare corespunzător dreptului de proprietate socialistă de stat, asupra imobilului în litigiu, aşa cum acesta este recunoscut prin H.C.M. nr. 929/1973, H.G. nr. 46/1991 cu referire la dispoziţiile Legii nr. 15/1990 şi ale celor cuprinse în Hotărârea Consiliului Împuterniciţilor Statului SC P. SA nr. 2/1991, în timp ce pârâta SC I.C.P.I.E. SRL, deşi se afla în posesia bunului, nu a putut opune un titlu valabil, urmare respingerii cererii sale de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire SC I.C.P.I.E. SRL, întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
A arătat că hotărârea pronunţată în apel, prin care a fost deposedată şi obligată să evacueze spaţiul comercial cumpărat de la SC F. SA în urmă cu 13 ani, în baza Contractului din 1 martie 1999 de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, este potrivnică Sentinţei civile nr. 1274 din 27 ianuarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin care instanţa de fond a respins irevocabil acţiunea în evacuare formulată de SC F. SA.
Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei de drept al cererii sale, „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”.
Se observă deci că pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, textul de lege impune respectarea unor condiţii.
În speţă, aceste cerinţe presupun existenţa unor hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având acelaşi obiect, deci întrunirea cumulativă a triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi.
Raţiunea reglementării unui atare motiv de revizuire s-a impus în vederea asigurării unui remediu pentru situaţiile în care este nesocotită autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri prin aceea că se statuează contrar primei judecăţi.
Or, în cauză, această identitate nu se regăseşte, în condiţiile în care prima judecată, în care s-a pronunţat Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, Sentinţa nr. 1274 din 27 ianuarie 2004 a vizat o acţiune în evacuare, iar cea de-a doua, în care s-a pronunţat decizia a cărei anulare se solicită, priveşte o acţiune în revendicare.
Prin urmare, având de tranşat asupra unor litigii cu un conţinut diferit, instanţele nu puteau pronunţa hotărâri contradictorii, ca situaţie premisă care să deschidă calea de atac a revizuirii.
Mai mult, se reţine că în cadrul celei de-a doua judecăţi, care a avut ca obiect acţiunea în revendicare, a fost analizată autoritatea de lucru judecat în raport de prima sentinţă, constatându-se că acţiunea în evacuare a SC I.C.P.I.E. SRL a fost respinsă prin raportare la motivul invocat, respectiv neexprimarea opţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) din contract, înainte de expirarea termenului.
Nu în ultimă instanţă, se constată şi faptul că Sentinţa civilă nr. 1274 din 27 ianuarie 2004, pretins potrivnică celei a cărei revizuire se solicită, a fost desfiinţată prin exercitarea căilor de atac împotriva acesteia.
Astfel, prin Decizia nr. 332 din 18 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admiţând apelul declarat de SC F. SA, a schimbat în tot sentinţa şi a dispus evacuarea pârâtei SC I.C.P.I.E. SRL din sediul comercial pentru lipsă de titlu, respingând, ca nefondată, şi cererea reconvenţională.
Urmare trimiterii spre rejudecare la instanţa de apel, prin Decizia nr. 2174 din 29 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a pronunţat de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, Decizia nr. 464 din 22 septembrie 2006, prin care s-a admis apelul SC F. SA, s-a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că s-a respins cererea reconvenţională ca nefondată, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei. Această soluţie a rămas irevocabilă prin constatarea nulităţii recursului declarat de SC I.C.P.I.E. SRL, prin Decizia nr. 2489 din 21 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Pentru aceste considerente, motivat de faptul că în speţă nu se regăsesc cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de SC I.C.P.I.E. SRL împotriva Deciziei nr. 64 din 13 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6972/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6989/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
