ICCJ. Decizia nr. 7039/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7039/2012
Dosar nr. 2397/117/2008
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 551 din 16 iunie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 2397/117/2008, s-a respins acţiunea formulată la data de 05 iunie 2008, de reclamanta SC B. SRL Cluj împotriva pârâţilor Consiliul Local al comunei A. şi Primarul comunei A. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora.
S-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC B. SRL Cluj-Napoca împotriva pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. şi, în consecinţă, s-a stabilit că valoarea despăgubirii cuvenită reclamantei pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 999 m.p., categoria de folosinţă arabil situat în comuna A., sat D., înscris în CF nr. C1. D., ce face obiectul Hotărârii nr. 150 din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul comunei A. este de 251.814 RON.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubirea menţionată mai sus şi s-au respins restul pretenţiilor.
În final, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a fost obligat să plătească reclamantei SC B. SRL Cluj-Napoca suma de 2900 RON cheltuieli parţiale de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr. 150 din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul Consiliului Local al comunei A., s-a aprobat acordarea despăgubirii în sumă de 104.845 RON pentru terenul în suprafaţă de 999 m.p. situat în comuna A., sat D., categoria de folosinţă arabil, înscris în CF nr. C1. D., identificat prin număr cadastral C1.
În hotărâre este menţionată ca persoană îndreptăţită la despăgubire reclamanta SC B. SRL Cluj-Napoca, cu sediul în Cluj-Napoca, str. A.V.
Prin raportul de expertiză dispus în dosar, comisia de experţi constituită în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, cu opinie majoritară, a stabilit că valoarea despăgubirii cuvenită reclamantei pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 999 m.p., despăgubire calculată potrivit criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, este de 251.814 RON.
La stabilirea despăgubirii, instanţa de fond a avut în vedere opinia majoritară exprimată de experţii Ş.M., numită de instanţă şi F.M.E., desemnată de reclamantă, apreciind că aceasta este mai convingătoare şi nu opinia separată formulată de expert E.G., desemnată de expropriator.
Instanţa a procedat astfel, întrucât poziţia expertului E. a pornit de la premisa că la evaluare trebuie avută în vedere funcţiunea de teren agricol a imobilului în discuţie, ori, prin amplasament, lângă DN1 şi proximitatea utilităţilor, este evident că schimbarea destinaţiei acestuia ţine numai de opţiunea proprietarului, nu de elemente obiective.
Este de notorietate că scăderea preţurilor terenurilor şi construcţiilor pe piaţa imobiliară a început în vara anului 2008, iar tendinţa scăderii accentuate a preţurilor continuă şi astăzi.
Valoarea despăgubirii menţionată mai sus a fost stabilită de experţi la nivelul datei de 26 martie 2009. În condiţiile în care, deşi intervalul de timp cuprins între momentul emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor şi cel al întocmirii raportului de expertiză a fost caracterizat în mare parte prin scăderea preţurilor terenurilor, totuşi valoarea despăgubirii din raportul de expertiză este mai mare decât cea din hotărâre, în mod evident, valoarea despăgubirii propusă de expropriator nu a fost stabilită corect raportat la criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Comparând rezultatul expertizei cu oferta făcută de expropriator şi cu pretenţiile formulate de reclamantă, instanţa de fond a constatat că cererea reclamantei este parţial întemeiată, aceasta fiind îndreptăţită la plata despăgubirii pentru parcela de teren expropriată, în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză la valoarea reală a imobilului, căci atât potrivit dispoziţiilor art. 33 din Constituţia României, cât şi art. 481 C. civ. şi Legii nr. 33/1994, exproprierea poate fi făcută numai cu o justă despăgubire.
Instanţa de fond a precizat că despăgubirea stabilită prin hotărârea atacată - 104.845 RON - în niciun caz nu poate fi socotită justă dacă se are în vedere valoarea stabilită în raportul de expertiză potrivit criteriilor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Celelalte despăgubiri pretinse de reclamantă prin acţiune nu au fost dovedite.
A mai apreciat instanţa că avizele depuse la dosar de reclamantă dovedesc că aceasta a făcut demersuri în vederea demarării lucrărilor de construire a unei hale de producţie pe terenul în litigiu, însă nu dovedesc costurile avansate de reclamantă în vederea obţinerii acestor avize.
De asemenea, contractul nr. 49 din 25 noiembrie 2003 încheiat între reclamantă, în calitate de producător / vânzător, SC A.I. SA, în calitate de distribuitor şi SC K.S. SA în calitate de cumpărător, trecând peste faptul că nu se poate stabili provenienţa acestui act, tribunalul a apreciat că nu dovedeşte decât, eventual, existenţa unui raport contractual între societăţile menţionate, dar nu probează că acest contract nu s-a derulat în bune condiţii din cauzele invocate de reclamantă în susţinerea pretenţiilor sale.
Prin încheierea interlocutorie din 6 mai 2009, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primarul comunei A. şi Consiliul Local al comunei A.
Urmare admiterii acestei excepţii, în temeiul dispoziţiilor art. 137 şi art. 109 C. proc. civ., acţiunea reclamantei împotriva acestor pârâţi a fost respinsă.
Prin prisma considerentelor expuse, acţiunea reclamantei împotriva pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R a fost admisă, în parte, după cum urmează:
În temeiul dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994 s-a stabilit că valoarea despăgubirii cuvenită reclamantei pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 999 m.p., categoria de folosinţă arabil situat în comuna A., sat D., înscris în CF nr. C1. D., ce face obiectul Hotărârii nr. 150 din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul comunei A., este de 251.814 RON.
În temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubirea mai sus menţionată.
Restul pretenţiilor reclamantei au fost respinse.
În temeiul dispoziţiilor art. 274, 276 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R să plătească reclamantei SC B. SRL Cluj-Napoca suma de 2900 RON cheltuieli parţiale de judecată, calculate proporţional cu pretenţiile admise.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel, în termen legal, reclamanta SC B. SRL Cluj şi pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA
Pârâtul intimat Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, prin întâmpinare la apelul reclamantei, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
În susţinerea poziţiei procesuale, pârâtul intimat a arătat că cererea de acordare a sumei de 262.200 euro cu titlu de despăgubiri este lipsită de suport probator, iar intenţia reclamantei de a construi o hală de producţie care dacă ar fi fost pusă în exploatare i-ar fi adus un profit, nu reprezintă un criteriu suficient pentru a fi acceptat ca un reper de stabilire a despăgubirii.
În privinţa cheltuielilor de judecată, în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994, ci prevederile Legii nr. 198/2004 care este o lege specială şi deci este prioritară în aplicare. Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa poate micşora onorariul avocaţial în cazul în care constată că acesta este disproporţionat de mare raportat la munca depusă de avocat.
Reclamanta intimată SC B. SRL Cluj, prin întâmpinare la apelul pârâtului, a solicitat respingerea apelului acestuia ca nefondat, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea poziţiei procesuale, reclamanta intimată a învederat instanţei că despăgubirile au fost în mod corect stabilite de instanţa de fond raportat la valoarea terenului indicată în raportul de expertiză, la momentul întocmirii acestuia, cu respectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin decizia civilă nr. 250/A din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, s-a admis, în parte, apelul declarat de reclamanta SC B. SRL Cluj; s-a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA a fost obligat să-i plătească reclamantei SC B. SRL Cluj suma de 16.594,17 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale pentru fondul cauzei, în loc de suma de 2.900 RON cu acelaşi titlu, menţinând restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, în contra aceleiaşi sentinţe.
A fost obligat intimatul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA să plătească apelantei suma de 2.639,215 RON, cheltuieli de judecată parţiale în apel, reprezentând cota de 1/2 parte din onorariul avocaţial dovedit prin chitanţa şi factura anexată la dosar.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 150 din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul Consiliului Local al comunei A., s-a aprobat acordarea despăgubirii în sumă de 104.845 RON pentru terenul în suprafaţă de 999 m.p. situat în comuna A., sat D., categoria de folosinţă arabil, înscris în CF nr. C1. D., identificat prin număr cadastral C1. În hotărâre este menţionată ca persoană îndreptăţită la despăgubire reclamanta SC B. SRL Cluj-Napoca.
În faţa primei instanţe s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză de către o comisie formată din 3 experţi conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, care a fost semnat cu obiecţiuni de către expertul desemnat de pârât, ing. E.G.
Conform raportului de expertiză, imobilul teren în suprafaţă de 999 m.p., tarlaua 64, parcela 2, se identifică parţial în C.F. nr. 1511 D., nr. T1., T2. şi este situat în loc. S., comuna A. În vecinătatea imobilului evaluat se găsesc multiple alte terenuri cu destinaţie de construcţii industriale, iar la cca. 500 m. sunt şi construcţii cu destinaţie rezidenţială. Terenul se găseşte în aproprierea drumului european (la cca. 100 m.) are front la şoseaua care traversează calea ferată spre D. şi se găseşte în apropierea căii ferate (la cca. 50 m.) terenul este plan, necultivat, fără cabluri care îl traversează, iar la data exproprierii avea toate avizele necesare construirii unei hale de producţie încălţăminte.
Metodele de evaluare a terenurilor conform standardelor A.N.E.V.A.R. sunt următoarele: comparaţia directă, proporţia, extracţia, parcelarea tehnică reziduală şi capitalizarea rentei de bază. Dintre acestea, experţii au ales pentru evaluarea terenului în litigiu metoda comparaţiei directe prin care estimarea valorii de piaţă se face prin analiza pieţei pentru a găsi proprietăţi similare şi comparând apoi aceste proprietăţi cu cea în evaluare. Premiza metodei comparaţiei directe este aceea că valoarea de piaţă a unei proprietăţi imobiliare este în relaţie directă cu preţurile unor proprietăţi competitive şi comparabile. Această metodă este valabilă la toate tipurile de proprietăţi imobiliare când există suficiente tranzacţii recente, cu date sigure, care să indice caracteristicile valorii sau tendinţele de pe piaţă.
Utilizând metoda comparaţiei directe, experţii au concluzionat că valoarea terenului expropriat în suprafaţă de 999 m.p. este de 59 euro/m.p., respectiv 58.941 euro, echivalentul a 251.814 RON, la cursul valutar din 26 martie 2009 de 4,2723 RON/euro.
În cadrul aceluiaşi raport de expertiză, exp. ing. E.G. a arătat că valoarea terenului expropriat este de 38 euro/m.p., echivalentul a 37.962 euro, respectiv 162.185 RON, opinia separată a acestuia nefiind explicată sau motivată în niciun fel.
Atât reclamanta cât şi pârâtul au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, iar prin răspunsul la obiecţiuni formulat de experţii Ş.M. şi F.M., aceştia şi-au menţinut valoarea iniţial indicată în raportul de expertiză şi au arătat că la întocmirea raportului s-a ţinut seama de evaluarea terenului la data la care a fost întocmit raportul în discuţie, precum şi de avizele şi adresele puse la dispoziţia comisiei de experţi de către reclamantă, inclusiv s-a ţinut cont de faptul că terenul este în apropierea căii ferate şi a DN.1C. Metoda de evaluare este prevăzută în Standardele Internaţionale de Evaluare, ediţia a VII-a.
Expertul ing. E.G., prin răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi, a învederat instanţei că la data exproprierii a existat deja refuzul expropriatorului de a elibera avizul necesar pentru utilizarea terenului şi a făcut parte din comisia de experţi care la momentul evaluării a arătat că valoarea reală a terenului este de 38 euro/m.p., ţinând seama şi de diminuarea dinamicii pieţei imobiliare de aproximativ 10%.
Conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, în forma aflată în vigoare la data introducerii acţiunii, 05 iunie 2008, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Potrivit art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În continuare, art. 27 din acelaşi act normativ prevede că, primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Având în vedere că terenul expropriat nu a fost evaluat de către comisia de experţi la momentul exproprierii pentru ca instanţa de fond să poată compara oferta de despăgubire, din Hotărârea nr. 150/2008, cu pretenţiile formulate de părţi, în sensul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 Curtea, în şedinţa publică din 09 decembrie 2010, în temeiul art. 212 alin. (1) C. proc. civ. a încuviinţat cererea în probaţiune formulată de pârâtul apelant având ca obiect completarea raportului de expertiză întocmit în cauză, în sensul evaluării terenului în litigiu la momentul exproprierii terenului, respectiv la data de 22 aprilie 2008.
Prin completarea la raportul de expertiză întocmit de experţii Ş.M. şi F.M., aceştia au arătat că valoarea de piaţă estimată a terenului expropriat la data de 22 aprilie 2008 este de 60.939 euro, echivalentul a 255.121 RON, la cursul B.N.R. din 06 martie 2011, de 4,1865 RON/euro.
Expertul desemnat de către pârât E.G., prin opinia separată la completarea raportului de expertiză, a arătat că valoarea terenului în luna aprilie 2008 este de 45,75 euro/mp., respectiv 45,704,25 euro, echivalentul sumei de 191.341 RON, la cursul B.N.R. din 16 martie 2011.
Ţinând seama de concluziile comisiei de experţi din completarea la raportul de expertiză din care rezultă, fără echivoc, faptul că la momentul exproprierii 22 aprilie 2008, terenul expropriat în suprafaţă de 999 m.p. a avut în mod evident o valoare mai mare decât cea menţionată în Hotărârea nr. 150/2008, respectiv de 104,845 RON, Curtea a constatat că motivele de apel invocate de pârât referitoare la faptul că instanţa de fond nu a stabilit şi un obiectiv de evaluare a terenului la momentul la care s-a făcut exproprierea terenului în litigiu nu este fondat.
Contrar susţinerilor pârâtului apelant avizele şi acordurile depuse de reclamantă în susţinerea celui de-al doilea capăt al acţiunii introductive, precum şi divergenţa de opinii între experţi cu privire la cuantumul despăgubirilor, tribunalul nu a luat în considerare şi a înlăturat motivat înscrisurile depuse în probaţiune, iar în condiţiile în care expertul desemnat de către pârât, E.G. nu a înţeles să indice şi să motiveze în opinia separată la raportul de expertiză care au fost criteriile de evaluare a terenului în litigiu, în mod corect prima instanţă a ţinut seama de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către ceilalţi doi experţi.
Motivul de apel al reclamantei referitor la neacordarea sumei de 262.200 euro reprezentând prejudiciul cauzat de imposibilitatea obţinerii autorizaţiei de construire a unei hale necesară procesului de producţie nu este fondat pentru argumentele ce urmează în continuare.
Prin contractul nr. 49 din 25 noiembrie 2003 încheiat între SC B. SRL Cluj, în calitate de producător/vânzător, SC A.I. SA., în calitate de distribuitor în Europa şi SC K.S. SA, în calitate de cumpărător s-au prevăzut obligaţiile vânzătorului, ale cumpărătorului şi ale distribuitorului. Înscrisul aflat în copie depus la dosar nu cuprinde semnăturile şi ştampilele părţilor contractante. Printre obligaţiile vânzătorului este menţionată şi aceea că este de acord să creeze o unitate de producţie separată pentru a se putea produce exclusiv comenzile cumpărătorului, cu scopul de a proteja caracterul secret al produselor, cererea venind din partea clienţilor finali americani.
Convenţia mai sus menţionată dovedeşte, eventual, doar existenţa unui raport contractual între părţile menţionate, dar nu este de natură a dovedi că aceasta nu s-a derulat în bune condiţii din cauzele invocate de reclamantă în susţinerea pretenţiilor sale.
Avizele depuse la dosar de reclamantă probează doar împrejurarea că aceasta a făcut demersuri în vederea demarării lucrărilor de construire a unei hale de producţie pe terenul în litigiu, însă nu dovedesc fapta ilicită, caracterul cert al prejudiciului şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu estimat de reclamantă la suma de 262.200 euro.
Motivul de apel al reclamantei privind neacordarea în întregime a cheltuielilor de judecată de către prima instanţă este parţial întemeiat din considerentele ce urmează.
Astfel, Curtea constată că reclamanta a achitat în favoarea exp. F.M. onorariu provizoriu în sumă de 300 RON, iar în favoarea exp. Ş.M. onorariu provizoriu în sumă de 150 RON, iar pârâtul a achitat onorariu expert în valoarea de 300 RON pentru exp. E.G. şi 150 RON pentru exp. Ş.M., conform obligaţiilor stabilite de instanţă prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 03 septembrie 2008.
Ulterior, reclamanta a achitat onorariu restant cuvenit exp. F.M. în sumă de 900 RON, exp. E.G. suma de 600 RON şi exp. Ş.M. suma de 650 RON, în total suma de 2.600 RON.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004, dispoziţiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel.
Prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti se suportă de expropriator nu sunt aplicabile în speţă, deoarece în privinţa cheltuielilor de judecată se aplică dispoziţiile legii speciale, respectiv Legea nr. 198/2004, coroborat cu prevederile în materie ale C. proc. civ.
În acest sens, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun.
Din interpretarea acestui text legal rezultă cu evidenţă faptul că toate cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare cad în sarcina reclamantei în conformitate cu procedura de drept comun.
În privinţa onorariului avocaţial, Curtea a constatat că prin contractul de asistenţă juridică nr. 152 din 29 mai 2008 încheiat între Cabinet individual avocat B.L.I. şi SC B. SRL, părţile au convenit un onorariu în cuantum de 6.406 euro + T.V.A. plătibil în RON la cursul B.N.R. din ziua facturării, contractul având ca obiect consultanţă, redactare şi susţinere acţiune în instanţă în vederea obţinerii despăgubirilor aferente terenului de 999 m.p. din S. şi a daunelor cauzate de aceasta, redactare cereri, acte, reprezentare în faţaoricăror persoane interesate în legătură cu această cauză, inclusiv în faţa expertului evaluator.
Conform facturii seria CH1. nr. CC1. din 29 mai 2008 reclamanta a plătit în favoarea Cab. av. B.L. suma de 27.988,34 RON, reprezentând onorariu avocaţial conform contractului nr. CO1.
Conform art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Raportat la acest text legal, Curtea a constatat că reclamanta a dovedit că a achitat suma de 2.600 RON cu titlu de onorariu cuvenit experţilor, onorariu care nu poate fi micşorat de către instanţă.
În privinţa onorariului avocaţial în sumă de 27.988,34 RON, Curtea a apreciat că acesta este nejustificat de mare, chiar şi având în vedere valoarea terenului expropriat, dar şi faţă de munca efectivă îndeplinită de avocat, motiv pentru care, ţinând seama de faptul că acţiunea introductivă a fost admisă doar în parte, respectiv s-a admis doar primul petit, Curtea în temeiul textului legal mai sus arătat, a redus onorariul avocaţial la suma de 13.994,17 RON, reprezentând cota de 1/2 parte din onorariul efectiv plătit.
Critica reclamantei apelante privitoare la faptul că onorariul avocaţial a fost stabilit în baza unui contract de asistenţă juridică care nu poate fi modificat de instanţă nu poate fi reţinută, întrucât, prin art. 274 alin. (3) C. proc. civ. legiuitorul a consacrat prerogativa instanţei de judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, a cuantumului onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse de avocat.
O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.
În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa C.E.D.O., care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Împotriva deciziei mai sus-menţionată a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâtul arată că potrivit Legii nr. 198/2004 şi a normelor ei de aplicare, cheltuielile ocazionate de efectuarea raportului de expertiză se suportă conform dreptului comun.
Aşa fiind, reclamanta care a solicitat expertiza în faţa instanţei de fond avea obligaţia să-i suporte costurile la momentul efectuării acesteia.
Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instanţa poate micşora onorariul avocaţial în cazul în care va constata că este disproporţionat cu munca depusă de avocat în fiecare caz în parte.
În acest context se susţine că onorariul avocaţial a fost neobişnuit de mare raportat la banalitatea cazului dat, care nu a comportat o muncă deosebită din partea avocatului, o documentaţie deosebită şi nici un efort intelectual deosebit din partea avocatului.
Se arătă, în acelaşi sens, că cererea introductivă de instanţă a fost admisă numai în parte de către instanţă, situaţie în care instanţa avea deplină libertate să aprecieze şi să stabilească cuantumul cheltuielilor de judecată pe care le acordă reclamantei contestatoare.
Acordarea de către instanţa de apel a 1/2 din cheltuielile de judecată exagerate solicitate de către reclamanta intimată în apelul pârâtului a constituit o greşeală de judecată, ţinând seama de faptul că nici primul petit din acţiune nu a fost admis în totalitate ci numai în parte.
O altă critică vizează modul de acordare a despăgubirilor. Câtă vreme nici din raportul de expertiză, nici din actele anexate acestuia nu rezultă că reclamanta nu ar mai avea posibilitatea construirii halei, ba mai mult se precizează prin unul dintre răspunsurile la obiecţiuni că terenul işi păstrează construibilitatea şi condiţionările existente anterior exproprierii, rezultă că nu există nici un motiv pentru a calcula un prejudiciu sub acest aspect.
Mai mult, este de reţinut că autorizaţia de construire nu a fost obţinută niciodată de către reclamantă.
Obiectivul Centura de Ocolire Cluj Est nu a adus nici un fel de restricţii suplimentare celor existente anterior, generate de vecinătatea cu DN1 C şi căile ferate existente în apropiere.
Prin urmare, aceste avize şi acorduri nu trebuiau avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Se susţine, în continuare, că prin răspunsul la obiecţiuni membrii comisiei de experţi au formulat aprecieri contradictorii cât priveşte evaluarea despăgubirii.
Astfel, unul din membrii comisiei anume, expert E.G., a apreciat că terenul îşi păstrează construibilitatea pe care o avea anterior exproprierii, astfel că era lipsită de temei calcularea unui prejudiciu pe motiv că hala pe care o avea în proiect să o construiască contestatoarea nu ar mai putea fi construită.
Pe de altă parte, ceilalţi doi experţi prin răspunsul la obiecţiuni, arată că au ţinut seama de avizele pe care contestatoarea le-a pus la dispoziţia lor pentru a calcula valoarea despăgubirilor.
Raportat la caracterul contradictoriu al răspunsului experţilor la obiecţiuni era necesar ca instanţa să dispună fie refacerea în totalitate a expertizei, fie să încuviinţeze o contraexpertiză care să lămurească aspectele referitoare la care experţii iniţiali au formulat opinii diferite.
În consecinţă, se solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei civile recurate, având în vedere că refacerea raportului de expertiză nu este posibilă în faza recursului.
La data de 08 noiembrie 2012, intimata reclamantă SC B. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, motivat de faptul că nu se încadrează în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele pe larg expuse în conţinutul acestei cereri.
Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte a constatat, din dezvoltarea motivelor de recurs, formulate în termenul legal, că acestea se află în strânsă legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală a acesteia şi tinzând la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că permit încadrarea lor în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Drept consecinţă, Înalta Curte respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând să îl respingă pentru considerentele ce succed:
Referitor la motivul de recurs, reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care consacră nemotivarea hotărârii judecătoreşti, Înalta Curte constată că invocarea acestui caz de nelegalitate, prin recursul de faţă, s-a realizat în mod formal, în condiţiile în care recurentul pârât nu a indicat în care parte hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sau, în care parte se consideră că nu este deloc motivată. De altfel, referirea la acest motiv de nelegalitate este lipsită de orice susţinere în dezvoltarea, atât în scris cât şi oral - cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, a motivului astfel invocat. Drept consecinţă, urmează a fi respins ca atare.
În ceea ce priveşte criticile încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că o primă critică vizează modul de stabilire a cheltuielilor de judecată în raport de dreptul comun aplicabil în materie.
Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 „Cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun”.
În speţă, cu privire la motivul de apel al reclamantei privind neacordarea în întregime a cheltuielilor de judecată de către prima instanţă, instanţa de apel a constatat că este parţial întemeiat.
Potrivit dreptului comun în materie, art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă aplicare a d ispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., care, chiar dacă nu menţionează in terminis, induc o prezumţie de culpă procesuală în sarcina celui ce prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul şi cu ocazia purtării procesului.
Cheltuielile de judecată au rolul de a acţiona ca veritabile sancţiuni procedurale, fiind suportate în final de către partea din vina căreia s-a promovat acţiunea, aceasta fiind partea care a pierdut procesul.
Faptul că s-a admis în parte acţiunea reclamantei, nu poate să justifice respingerea cererii sau stabilirea într-un cuantum cât mai mic a cheltuielilor de judecată, acordarea acestora bazându-se aşa cum s-a arătat, pe culpa procesuală a părţii din vina căreia s-a purtat procesul, neavând relevanţă de la cine le solicită partea care a efectuat asemenea cheltuieli.
În ceea ce priveşte modul de stabilire a cuantumului cheltuielilor acordate, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de judecată este competentă să reducă onorariul de avocat atunci când constată că valoarea lui este disproporţionată în raport de amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.
Susţinerile recurentului pârât în sensul că, onorariul avocaţial a fost neobişnuit de mare raportat la complexitatea cazului dat şi că, acordarea de către instanţa de apel a 1/2 din cheltuielile de judecată exagerate solicitate de către reclamanta intimată a constituit o greşeală de judecată, ţinând seama de faptul că nici primul petit din acţiune nu a fost admis în totalitate, ci numai în parte, nu pot fi primite din următoarele considerente.
În speţă, se constată că la stabilirea cheltuielilor de judecată instanţa de apel a redus onorariul avocaţial la suma de 13.994,17 RON, reprezentând cota de 1/2 parte din onorariul efectiv plătit de reclamantă. Se apreciază că acest cuantum al cheltuielilor nu este disproporţionat în raport cu munca depusă de avocat în dosar, raportat la complexitatea cauzei dedusă judecăţii.
O altă critică formulată prin motivele de recurs vizează faptul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu ar fi trebuit avut în vedere prejudiciul cauzat prin neconstruirea halei pe terenul expropriat, urmare a faptului că reclamanta nu a mai putut obţine avizele şi acordurile necesare în acest sens.
Critica astfel formulată urmează a fi înlăturată, Înalta Curte constatând că motivul din apelul reclamantei, referitor la neacordarea sumei de 262.200 euro reprezentând prejudiciul cauzat de imposibilitatea obţinerii autorizaţiei de construire a unei hale necesară procesului de producţie, a fost respins de Curtea de Apel ca nefondat.
Prin urmare, în cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei a fost inclusă doar plata despăgubirii pentru parcela de teren expropriată, despăgubire calculată la valoarea reală a terenului, restul despăgubirilor pretinse de reclamantă prin acţiune, fiind respinse, atât la instanţa de fond cât şi în apel.
Ultima critică, anume aceea că raportat la contradictorialitatea răspunsului experţilor la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză era necesar ca instanţa de apel să dispună, fie refacerea în totalitate a expertizei, fie să încuviinţeze o contraexpertiză care să lămurească aspectele cu referire la care experţii iniţiali au formulat opinii diferite, nu poate fi încadrată întrun motiv de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită în speţă, astfel încât, nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca, nefondat, recursul declarat de pârât.
Fiind în culpă procesuală, urmare respingerii recursului, în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul pârât la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă, în cuantum de 4.536 RON, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 3.720 RON şi cheltuieli de transport în sumă de 816 RON, conform chitanţelor ataşate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei civile nr. 250/A din 09 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Obligă recurentul-pârât la 4536 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7063/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 6990/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
