ICCJ. Decizia nr. 6961/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6961/2012
Dosar nr. 1318/100/2008
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1697 din 15 decembrie 2008, Tribunalul Maramureş, secţia civilă, a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului Judeţul Maramureş faţă de pârâta SC M.C. SRL.
A respins acţiunea precizată, formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii M.M. şi M.A., I.M., S.A., P.A., N.D., P.G.V., P.P.V. şi P.V., ca neîntemeiată.
A respins cererea de intervenţie formulată de intervenienta Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Baia Mare, ca neîntemeiată.
Tribunalul a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 4 februarie 1992 de fostul notariat de Stat Baia Mare, A.M., născută P., a înstrăinat către SC M.C. SRL Baia Mare dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 66.177 m.p., înscris în CF Tăuţii de Jos, nr. top. X ce îi aparţinea în baza contractului de donaţie din 7 iulie 1939.
Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2001, autentificat de notarul public C.C.R., SC M.C. SRL a vândut pârâtului M.M., căsătorit cu M.A., terenurile cu nr. top. X.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, suprafaţa parcelelor cu nr. top. X, cuprinsă în cele două contracte de vânzare cumpărare, nu au făcut obiectul vreunui decret de expropriere, nu sunt afectate de construcţii şi se găsesc în incinta îngrădită a Aeroportului Internaţional Baia Mare.
Reţinând că reclamantul nu a făcut dovada trecerii terenului cu nr. top. X în proprietatea statului sau a unităţii administrativ teritoriale cu titlu valabil, tribunalul a reţinut că nu există motive pentru a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate în anul 1992 şi 2001 şi a respins acţiunea principală şi cererea de intervenţie formulată în interesul reclamantului.
Prin decizia nr. 169/ A din 21 mai 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis în parte apelurile declarate de reclamant şi intervenientă.
A schimbat în tot sentinţa, în sensul că a înlăturat dispoziţia din sentinţă referitoare la constatarea renunţării reclamantului la judecata faţă de pârâta SC M.C. SRL
A admis cererea principală precizată şi extinsă în contradictoriu cu pârâţii SC M.C. SRL, M.M., M.A., I.M., S.A., P.A., N.D., P.G.V., P.P.V. şi P.V.
A admis cererea de intervenţie accesorie.
A constatat apartenenţa la domeniul public al Judeţului Maramureş a parcelelor de teren cu nr. top. X, în suprafaţă de 9.045 m.p. şi nr. top. X, în suprafaţă de 88 m.p., din CF Tăuţii de Jos.
A constatat nulitatea absolută parţială a contractelor de vânzare-cumpărare din 4 februarie 1992 cu privire la suprafaţa de 88 m.p. tren şi din 25 aprilie 2001 cu privire la suprafaţa de 9.045 m.p. teren şi cu privire la suprafaţa de 88 m.p.
A dispus rectificarea parţială a înscrierilor operate în CF asupra celor două suprafeţe.
A respins petitul referitor la deschiderea unei noi coli funciare pentru intervenientă.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, în anul 1992, A.M., născută P., nu putea dispune de terenul care se regăsea în patrimoniul Cooperativei Agricole de Producţie, aspect cunoscut de aceasta, pentru că a uzat de prevederile Legii nr. 18/1991.
În plus, în faţa notarului nu a fost prezentat actul de donaţie din anul 1939, ignorându-se, astfel, prevederile art. 43 din Decretul lege nr. 115/1938.
Şi al doilea contract de vânzare cumpărare este lovit de nulitate absolută, nu doar în virtutea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accippientis, dar şi datorită faptului că una dintre părţile contractante nu mai avea capacitate de folosinţă, astfel încât, nemaiexistând ca persoană juridică, nu mai putea încheia acte juridice.
Instanţa de apel a mai reţinut că s-a încheiat un act cu sine însuşi, vânzător şi cumpărător fiind M.M., cât şi faptul că terenul făcea parte din domeniul public, fiind oprit de la vânzare.
Prin decizia nr. 6340 din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâţii SC M.C. SRL, M.M. şi M.A. împotriva deciziei, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că împrejurările cauzei nu au fost pe deplin stabilite privind suprafaţa de teren din incinta îngrădită a Aeroportului Baia Mare şi nici dacă acest teren constituie în totalitate domeniu public.
După rejudecare, prin decizia nr. 324/ A din 22 decembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantului.
A admis în parte apelurile declarate de reclamant şi intervenientă împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că:
A admis în parte cererea principală precizată şi extinsă şi cererea de intervenţie accesorie.
A constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 4 februarie 1992, cu privire la suprafaţa de 8.771 m.p. şi cu privire la suprafaţa de 65 m.p. din CF Tăuţii de Jos.
A constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 25 aprilie 2001 cu privire la suprafaţa de 8.771 m.p. şi cu privire la suprafaţa de 65 m.p. din CF Tăuţii de Jos.
A dispus rectificarea parţială a înscrierilor operate în CF Tăuţii de Jos asupra celor două suprafeţe de teren.
A respins petitul privind constatarea apartenenţei la domeniul public al Judeţului Maramureş a parcelelor, în suprafaţă de 9.045 m.p. şi în suprafaţă de 88 m.p.
A constatat renunţarea reclamantului la judecata petitului referitor la deschiderea unei noi coli funciare pentru intervenientă.
A înlăturat din sentinţă dispoziţia referitoare la constatarea renunţării reclamantului la judecata faţă de pârâta SC M.C. SRL
Instanţa de rejudecare în apel a reţinut că terenul litigios a fost cooperativizat, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, şi că numita A.M., născută P., a formulat cerere în temeiul Legii nr. 18/1991, cerere soluţionată favorabil prin emiterea procesului verbal de punere în posesie din 3 decembrie 1997, a adeverinţei de proprietate din 3 decembrie 1997 şi a titlului de proprietate din 21 iulie 1998.
Conform raportului de expertiză întocmit în cauză, terenul cu nr. top. din CF Tăuţii Măgherăuş face parte din titlul de proprietate nr. X/1998.
Prin sentinţa civilă nr. 2191 din 3 martie 2010, Tribunalul Maramureş a admis acţiunea formulată de pârâţii M.M. şi M.A. şi a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. X/1998 în ceea ce priveşte suprafeţele de 1 ha 1700 m.p., 2 ha 1.000 m.p. şi 1 ha 2.900 m.p., situate în intravilanul localităţii Tăuţii Măgheraus.
Această hotărâre, însă, nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, deoarece nu este incident efectul pozitiv sau negativ al autorităţii de lucru judecat.
Instanţa de apel a mai reţinut că, din ansamblul probatoriului administrat, rezultă cu prisosinţă apartenenţa incontestabilă a terenului litigios la domeniul public de interes judeţean şi naţional.
Astfel, prin decizia nr. 988/1964 emisă de Comitetul executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureş, dată în aplicarea Decretului nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea statului, s-a transferat din administrarea sfaturilor populare ale com. Tăuţii Măgheraus, raionul oraş Baia Mare şi Lăpuşel, raionul Şomcuta Mare, regiunea Maramureş, în administrarea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, Direcţia Aviaţiei Civile suprafaţa totală de 428.549 mp. cuprinsă în colile de carte funciară, printre care şi suprafaţa de 6.889 mp. din imobilul în suprafaţă totală de 23398 mp., înscris în CF. Tăuţii de Jos.
Ulterior, prin decizia nr. 443/1966 emisă de Comitetul executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureş, dată în aplicarea Decretului nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea statului, s-a transferat din administrarea Sfatului popular al comunei Tăuţii Măgherăuş, din păşunea comunală o suprafaţă de teren de 45.282 mp în mod definitiv şi 19.877 mp teren în mod temporar pentru perioada executării lucrărilor din etapa a doua a Aeroportului Baia Mare.
Prin Decretul nr. 621/1966 emis de Consiliul de Stat al R.S.R., privind exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a unor terenuri situate în Regiunea Maramureş, în vederea sistematizării şi modernizării Aeroportului Baia Mare, s-au expropriat şi s-au trecut în proprietatea statului, în administrarea Ministerului Transporturilor suprafeţele totale de 20.053 mp., din care 11.012 mp. de la CAP „30 Decembrie" şi 9.041 mp. de la CAP „Victoria Socialismului", proprietatea cooperativelor agricole de producţie prevăzute în tabelul anexă.
Prin hotărâre a Consiliului de Miniştri, s-au scos din circuitul agricol terenurile proprietate de stat, în suprafaţă totală de 83.334 mp. din comuna Tăuţii Măgherăuş, printre care şi suprafeţele de teren care au făcut obiectul exproprierii de la CAP, dispunându-se trecerea acestor terenuri din proprietatea statului în administrarea Ministerului Transporturilor Auto Navale şi Aeriene.
Ulterior, prin Decretul prezidenţial nr. 86 din 11 aprilie 1977, s-au expropriat 11.950 mp. de la CAP Tăuţii Măgherăuş şi 2.000 mp. de la CAP Borleşti.
Prin amendamentul nr. 1 vizat pentru conformitate de Comandantul Aeroportului Baia Mare, s-a atestat faptul că în perioada anilor 1977-1979 s-au expropriat şi trecut în proprietatea Direcţiei Aviaţiei Civile - Aeroport Baia Mare, prin Decretele de expropriere nr. 621/1966 şi nr. 86 din 11 aprilie 1977, mai multe suprafeţe de teren, menţionate în anexele la aceste decrete, în vederea realizării Aeroportului Baia Mare, a prelungirii pistei betonate de 1400 mp., cât a fost iniţial, la 1800 mp., a radiofarului îndepărtat, a centrului de emisie, etc., existând în acest sens şi avizul Oficiului de cadastru şi Organizare a Teritoriului nr. 2526 din 08 iulie 1976, prin adresa nr. 1162 din 07 mai 1998 a Oficiului de Cadastru Agricol şi Organizarea Teritoriului Agricol Maramureş, evidenţiindu-se faptul că terenul pe care este situat Aeroportul Baia Mare, amplasat administrativ în comuna Tăuţii Măgherăuş, nu poate fi folosit în agricultură, întrucât potrivit Legii nr. 18/1991, face parte din domeniul public.
Iniţial, prin H.G. nr. 398/1998 s-a atestat inventarul bunurilor care constituiau domeniul public al judeţului Maramureş, însuşit prin hotărârea nr. 57 din 03 octombrie 2001 a Consiliul Judeţean Maramureş, la poziţia 25 figurând 70 ha teren, iar ulterior, prin H.G.. nr. 934/2002 s-a reinventariat domeniul public al judeţului Maramureş, în sensul că în inventarul bunurilor ce alcătuiau acest domeniu public, pe lângă suprafaţa de 70 ha teren a aeroportului, a fost inclus şi terenul reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri şi parcare aeronave, acest inventar fiind însuşit şi prin H.C.J. Maramureş nr. 51 din 24 iunie 2003.
Ulterior emiterii H.G. nr. 398/1998, printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în contencios administrativ, respectiv prin sentinţa civilă nr. 86 din 16 februarie 2002, Tribunalul Maramureş a anulat în parte Hotărârea nr. 57 din 03 octombrie 2001 a Consiliul Judeţean Maramureş - prin care a fost însuşit inventarul bunurilor ce constituie domeniul public al judeţului Maramureş, punctele 1.3.8, art. 3 - pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri şi parcare aeronave -, plus alte două poziţii, care însă nu vizează litigiul de faţă, motivat pe faptul că acestea nu constituie domeniul public al judeţului Maramureş, ci aparţin domeniului public al statului, conform poziţiei 25 din anexa la Legea nr. 213/1998. Mai apoi însă, s-a revenit, în sensul că suprafaţa de 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri şi parcare aeronave să fie reinclusă în domeniul public al judeţului Maramureş, conform celor statuate prin H.G. nr. 934/2002.
Prin urmare, prin H.G. nr. 934/2002 s-a atestat domeniul public al judeţului Maramureş, printre bunurile ce fac parte din acest domeniu fiind inclusă şi suprafaţa totală de 81 ha teren, constituind incinta Aeroportului Baia Mare, din care 70 ha înscrise iniţial în H.G. nr. 398/1998, iar 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare, platformă îmbarcare, debarcare pasageri şi parcare aeronave.
Prin contractul de administrare încheiat la 14 mai 2003 între Judeţul Maramureş, în calitate de proprietar şi Aeroportul Baia Mare, în calitate de administrator, acesta din urmă a dobândit dreptul de administrare asupra imobilelor (clădiri şi terenuri) situate în corn. Tăuţii Măgherăuş, jud. Maramureş, în care îşi desfăşoară activitatea R.A. Aeroportul Baia Mare conform anexei 1 la HCJ nr. 34 din 22 aprilie 2003, iar ulterior prin actul adiţional nr. 116/2006 s-a modificat art. l din contract în sensul că obiectul contractului îl constituie bunurile cuprinse în anexa 2 la HCJ nr. 34/2003 şi cele din anexa 1 la HCJ nr. 6/2006.
Prin încheierea de admitere nr. 12926 din 20 mai 2009, în baza HCJ nr. 53/2009, nr. 4/2006, nr. 51/2003, nr. 57/2001, a contractului de administrare încheiat la 14 mai 2003, a actelor adiţionale la acesta, a HCJ nr. 6 din 23 februarie 2006 şi nr. 34 din 22 aprilie 2003, a certificatului de atestare a construcţiilor din 28 mai 2008, precum şi a documentaţiei cadastrale avizate sub nr. x/2006, s-a dispus intabularea în CF Tăuţii Măgheraus, sub nr. cadastral 5514 a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 789.917 mp şi construcţiilor aferente în favoarea Judeţului Maramureş, domeniul public, precum şi a dreptului de administrare în favoarea Aeroportului Baia Mare.
Instanţa de rejudecare în apel a mai reţinut că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză potrivit recomandărilor deciziei de casare, s-a identificat întreaga suprafaţă împrejmuită cu gard a Aeroportului Internaţional Baia Mare şi s-a constatat că aceasta este teren de natură curţi+construcţii, teren cu destinaţie specială, situat în extravilanul localităţii Tăuţii Măgheraus din judeţul Maramureş.
Deoarece, odată cu edificarea Aeroportului Baia Mare configuraţia terenului din zona imobilului s-a modificat, inclusiv cursul râului Băiţa, care delimita în partea sudică parcelele in litigiu, a fost deviat în anul 1976, astfel că limitele acestor parcele de teren nu se mai regăsesc astăzi în realitate pe teren, situaţie în care determinarea suprafeţei de teren din aceste nr. topo. ocupate de către suprafaţa împrejmuită a Aeroportului Baia Mare s-a realizat prin suprapunerea hărţilor cu nr. topo. peste situaţia rezultata în urma măsurătorilor efectuate asupra întregii suprafeţe împrejmuite a Aeroportului Baia Mare.
În urma realizării suprapunerii menţionate a rezultat că în cadrul suprafeţei împrejmuite a Aeroportului Internaţional Baia Mare este cuprinsa:
- o suprafaţă de 8.771 mp. din parcela de teren înscrisă în C.F. Tăuţii de Jos cu suprafaţa totală de 23.398 mp. în proprietatea lui M.M., căsătorit cu M.A., materializata pe planul de situaţie din anexa nr. 1 prin conturul reprezentat cu haşuri de culoare albastră simple înclinate stânga;
- o suprafaţă de 65 mp. din parcela de teren înscrisă în CF Tăuţii de Jos cu suprafaţa totală de 1.079 în proprietatea lui M.M., căsătorit cu M.A., materializata pe planul de situaţie din anexa nr. 1 prin conturul reprezentat cu haşuri de culoare albastra duble.
După cum s-a arătat si în raportul iniţial de expertiza, exproprierile făcute în anii 1966 - 1989 pentru construcţia si extinderea Aeroportului Internaţional Baia Mare nu au fost operate în CF si nu puteau fi operate deoarece în aceste decrete de expropriere nu s-a făcut identificarea terenurilor după date de carte funciară, iar CAP-urile din zonă nu aveau înscris în CF dreptul de proprietate asupra terenurilor avute în patrimoniu.
Diferenţa de 21.735 mp. care rezulta scăzând suprafaţa de 789.917 mp., care a fost dată spre administrare la R.A. Aeroportul Internaţional Baia Mare, din suprafaţa de teren de 811.652 mp., care a rezultat din coroborarea hotărârilor Consiliului Judeţean Maramureş, indicate de instanţa, apare datorită faptului că la încheierea "Actului adiţional la Contractul de administrare" s-a avut în vedere doar suprafaţa de teren înscrisă in CF, iar cu ocazia realizării documentaţiei cadastrale pentru înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra terenului ocupat de Aeroportul internaţional Baia Mare au fost excluse suprafeţele de teren care erau în litigiu.
Conform declaraţiei reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Baia Mare si a actelor legale prezentate (Dispoziţiile Autorităţii Aeronautice Civile Romane: RACR-PETA si RACR-SACZ) terenul în litigiu este situat în zona de siguranţă a Aeroportului Internaţional Baia Mare.
Ulterior, prin completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară, expertul a arătat că o suprafaţă de 8.771 mp din parcela de teren înscrisă în CF Tăuţii de Jos cu suprafaţa totală de 23.398 în proprietatea lui M.M., căsătorit cu M.A., materializata pe planul de situaţie din anexa nr. 1 prin conturul reprezentat cu haşuri de culoare albastra - simple înclinate stânga si o suprafaţă de 65 mp. Din parcela de teren înscrisă în CF Tăuţii de Jos cu suprafaţa totală de 1.079 în proprietatea lui M.M., căsătorit cu M.A., materializata pe planul de situaţie din anexa nr. 1 prin conturul reprezentat cu haşuri de culoare albastra - duble, au fost cuprinse în nr. cadastral 464 odată cu realizarea cadastrului agricol din anul 1980, dar în raportul iniţial s-a strecurat o eroare, în sensul că în Registrul cadastral al extravilanului localităţii Tăuţii Măgheraus, are înscris ca posesor Consiliul Comunal Tăuţii Măgheraus si nu ca proprietar cum eronat a fost înscris în raportul iniţial.
Singura construcţie care există pe terenul cu nr. topo. X, este gardul împrejmuitor al incintei Aeroportului Internaţional Baia Mare, materializat în planul de situaţie din anexa nr. 1 prin linie roşie, dar conform declaraţiei reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Baia Mare şi a înscrisurilor aflate la dosar, terenul în litigiu este situat în zona de siguranţă a Aeroportului Internaţional Baia Mare.
Instanţa de apel a mai reţinut că, având în vedere că terenul în litigiu se află în incinta îngrădită a Aeroportului Internaţional Baia Mare şi reprezintă zona de siguranţă, reclamantul justifică un interes legitim şi are calitate procesuală activă în prezenta cauză.
Cât priveşte fondul raportului juridic dedus judecăţii, instanţa de apel a reţinut că în anul 1992, când A.M., născută P., a vândut către SC M.C. SRL terenul în litigiu, aceasta nu putea dispune de teren întrucât, pe de-o parte, iniţial terenul a fost cooperativizat şi a intrat în patrimoniul CAP - aspect cunoscut de A.M., pentru că altminteri aceasta nu ar fi uzat de prevederile Legii nr. 18/1991 -, chiar dacă CAP nu şi-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit prin cooperativizare şi chiar dacă în cartea funciară figura ca proprietar P.M., căsătorită A.
În anul 1980 a fost realizat cadastrul general agricol al comunei Tăuţii Măgheraus care a inventariat toate terenurile din intravilan si extravilan sub aspectul suprafeţei, categoriei de folosinţă, configuraţiei si proprietarilor de la acea dată. în Registrul cadastral al extravilanului acestei localităţi terenul care ocupa nr. cad. 464, de natura păşune, în suprafaţa de 626.216 mp., care ocupa partea vestica a incintei împrejmuite a Aeroportului Internaţional Baia Mare (fără pista de rulare) este înscris ca si posesor Consiliul Comunal Tăuţii Măgheraus si nu alte persoane fizice.
Aceeaşi concluzie se desprinde şi din copiile registrelor agricole aferente perioadei 1981-1985, 1986-1990, 1991-1992, mai sus arătate.
Pe de altă parte, ulterior cooperativizării, terenul în litigiu a fost expropriat aspect ce rezultă din deciziile nr. 988/1964 şi nr. 443/1966, date în baza prevederilor art. 1 lit. b) din Decretul nr. 409/1964, din Decretele nr. 621/1966, nr. 86/1977 şi hotărârea Consiliului de Miniştri.
Mai mult, adresa DDDACC/37 din 01 aprilie 2009 emisă de Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale şi Aeriene SC I. SA şi anexele acesteia relevă faptul că proiectarea şi construcţia obiectivelor Aeroportului Baia Mare s-a finalizat anterior încheierii primului contract de vânzare cumpărare, lucrările efectuate ulterior fiind doar de modernizare şi consolidare.
De asemenea, expertul a menţionat în cuprinsul raportului de expertiză că exproprierile făcute în anii 1966 - 1989 pentru construcţia si extinderea Aeroportului Internaţional Baia Mare nu au fost operate în CF. De altfel, nici nu puteau fi operate în CF din moment ce decretele de expropriere nu au făcut identificarea terenurilor cu date de carte funciară, iar CAP-urile din zonă nu si-au înscris in CF dreptul de proprietate, iar odată cu construirea Aeroportului Baia Mare configuraţia terenului din zona imobilului cu nr. topo. x s-a modificat, inclusiv cursul râului Băiţa, care delimita în partea sudică parcelele in litigiu, a fost deviat în anul 1976, astfel că limitele acestor parcele de teren nu se mai regăsesc astăzi în realitate pe teren.
Prin urmare, primul contract de vânzare cumpărare încheiat în anul 1992 este lovit de nulitate absolută, în temeiul art. 948 pct. 3 şi 4 C. civ. coroborat cu art. 968 din cod.
Şi al doilea contract de vânzare cumpărare este lovit de nulitate absolută, nu numai în virtutea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accippientis, dar şi datorită faptului că, în primul rând, una dintre părţile contractante nu mai avea capacitate de folosinţă, şi nu mai putea încheia acte juridice, în condiţiile în care SC M.C. SRL a fost radiată din registrul comerţului la data de 23 mai 1996.
În al doilea rând, este vorba despre un act încheiat cu sine-însuşi, cumpărător şi vânzător fiind pârâtul M.M., deşi aparent, acesta figura la poziţia vânzător ca reprezentant al SC M.C. SRL.
În al treilea rând, terenul nu putea face obiectul vânzării, întrucât făcea parte din domeniul public, conform Legii nr. 213/1998, fiind astfel oprit de la vânzare, conform art. 1310 teza finală C. proc. civ., în sprijinul aceste opinii stând următoarele argumente:
În sfârşit, vânzarea-cumpărarea este lovită de nulitate absolută pentru motivul că terenul obiect al contractului de vânzare cumpărare face parte din domeniul public, contractul intrând astfel sub incidenţa art. 963 C. civ., art. 1310 C. civ., art. 136 din Constituţia României şi art. 11 din Legea nr. 213/1998, texte legale care consacră inalienabilitatea bunurilor ce fac parte din domeniul public.
Referitor la petitul din acţiunea principală având ca obiect constatarea apartenenţei la domeniul public al Judeţului Maramureş a parcelelor de teren cu nr. top. x, instanţa de apel a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. III C. proc. civ. potrivit cărora, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Prin urmare, acest capăt de cerere este inadmisibil.
În ceea ce priveşte petitul din cererea principală, referitor la deschiderea unei noi coli funciare pentru intervenienta accesorie Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Baia Mare, pentru înscrierea dreptului de proprietate al acesteia în CF asupra imobilelor aparţinând domeniului public, instanţa de apel a reţinut că reclamantul a renunţat la judecata acestuia prin cererea înregistrată la data de 09 iunie 2011.
În sfârşit, în ceea ce priveşte motivul din apelul reclamantului referitor la revenirea asupra cererii sale de renunţare la judecată faţă de pârâta SC M.C. SRL, instanţa de apel a constatat că acesta este lipsit de obiect, întrucât, cererea de renunţare la judecată a fost formulată de reclamant la data de 15 decembrie 2008, după închiderea dezbaterilor şi acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâţii M.M. şi M.A.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenţii au arătat că decizia atacată este nelegală pentru că motivele pe care se sprijină sunt contradictorii şi străine cauzei şi este rezultatul aplicării greşite a legii.
Astfel, sub un prim aspect, recurenţii au reiterat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a lipsei de interes, pentru motivele prezentate în „notele scrise ” depuse la dosar la data de 5 septembrie 2011.
Apoi, au susţinut recurenţii, instanţa de apel nu s-a supus exigenţelor şi îndrumărilor date prin decizia de casare, ci a procedat la aprecierea inexactă şi trunchiată a probaţiunii, procedând la aplicarea greşită a legii. Mai mult decât atât, instanţa de apel a reţinut doar o parte din concluziile expertizelor efectuate în cauză, înlăturând în mod nejustificat şi fără nici un argument concluziile favorabile recurenţilor - pârâţi şi respingând obiecţiunile formulate de aceştia la raportul întocmit de ing. Ş.O.
Cu privire la soluţia respingerii excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantului, instanţa de apel nu a dat nici o explicaţie şi nu a adus nici un argument, dar recurenţii au acceptat că argumentele se pot regăsi printre cele faţă de care s-a constatat nulitatea celor două contracte de vânzare cumpărare.
Capătul de cerere având ca obiect constatarea apartenenţei parcelelor în litigiu la domeniul public al Judeţului Maramureş a fost respins de instanţa de apel datorită incidenţei art. 111 C. proc. civ., deşi prin considerentele hotărârii s-a reţinut tocmai ce se solicita a se dispune şi anume, nulitatea contractelor.
În acest sens, instanţa de apel trebuia să privească toate cererile ca pe un întreg, în care constatarea nulităţii contractelor de vânzare cumpărare derivă din constatarea prealabilă a apartenenţei la domeniul public, pentru ca, numai în raport de aceasta reclamantul îşi justifică calitatea procesuală activă.
Prin urmare, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ.
Recurenţii au mai arătat că instanţa de apel trebuia să analizeze calitatea procesuală pasivă nu în raport de capacitatea de folosinţă şi exerciţiu la momentul încheierii celor două contracte, ci la momentul sesizării instanţei de judecată.
De asemenea, situaţia renunţării şi apoi revenirii la renunţare trebuia privită prin prisma dispoziţiilor art. 41 şi urm. C. proc. civ. în plus, renunţarea la judecată nu s-a realizat la 15 decembrie 2008, ci prin cererea expresă a reclamantului din data de 12 decembrie 2008, după ce, în prealabil, la data de 8 decembrie 2008, potrivit încheierii de şedinţă, anterior acordării cuvântului pe fond, reprezentantul reclamantului a solicitat verbal să se ia act de renunţarea la judecată.
Cat priveşte fondul raportului juridic dedus judecăţii, recurenţii au arătat că instanţa de apel a avut în vedere argumente străine de cauză atunci când a reţinut că terenul a fost cooperativizat anterior exproprierii şi trecerii în proprietatea statului.
S-a omis a se observa că menţiunile din Registrul Agricol au doar o valoare declarativă şi că, de regulă, proprietarii nu-şi declarau în acea perioadă toate terenurile aflate în proprietate. împrejurarea că A.M. nu era membru cooperator şi terenul nu era cooperativizat la momentul încheierii primului contract de vânzare cumpărare este confirmată de adresa Primăriei Tăuţii Măgheraus nr. 118 din 30 ianuarie 1992, eliberată tocmai pentru a face posibilă vânzarea.
Teza cooperativizării terenului nu poate fi susţinută pentru că cererea de reconstituire a fost formulată doar de A.I. pentru terenuri ce au reprezentat proprietatea sa şi a antecesorilor săi, iar titlul de proprietate a fost eliberat moştenitorilor săi colaterali, ca urmare a decesului petiţionarului.
Deşi sentinţa civilă nr. 2191 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Baia Mare, prin care s-a anulat parţial titlul de proprietate, nu are autoritate de lucru judecat în cauză, ea produce efecte erga omnes, cu consecinţa desfiinţării unui act juridic şi a efectelor sale.
Instanţa de apel a mai reţinut că terenul în litigiu aparţine domeniului public al Judeţului Maramureş, dar a denaturat înţelesul şi efectele actelor normative sau administrative prin care a reţinut transmiterea dreptului de proprietate.
Astfel, decizia nr. 988/1966, emisă în aplicarea Decretului nr. 409/1955, nu reglementează transmiterea unor bunuri în proprietatea Statului Român, pentru că nici decretul nu reglementează aşa ceva. In acelaşi context şi în acelaşi mod trebuie privită decizia nr. 443/1966 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureş.
Interpretarea denaturată a existat şi în ceea ce priveşte Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 621 din 1 august 1966, Decretul prezidenţial nr. 86/1977, H.G. nr. 398/1977 şi cele două hotărâri ale Consiliului judeţean Maramureş, nr. 57/2001 şi 51/2003, fără să se observe procedura reglementată de Legea nr. 213/1998 în scopul atestării bunurilor ce aparţin domeniului public al unităţii administrativ teritoriale.
Din totalul suprafeţei inventariate şi apoi aprobată prin H.C.J. nr. 57/2001, de 80 de ha, ar fi trebuit scăzută suprafaţa de 11,1 ha ce reprezintă pista de decolare/aterizare, căi de rulare, etc. rămânând doar o suprafaţă de 68,9 ha.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Critica încadrabilă în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează faptul că instanţa de apel nu s-a supus îndrumărilor date prin decizia de casare.
Analizând conţinutul deciziei de casare, se constată că, prin decizia nr. 6340 din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul declarat de M.M., M.A. şi SC C. SRL, a casat decizia nr. 169/ A din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Cluj şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Prin această decizie s-a dat îndrumarea ca, la rejudecare, să se efectueze o nouă expertiză tehnică cadastrală prin care să se identifice întreaga suprafaţă de teren împrejmuită din incinta Aeroportului Baia Mare şi, ca o consecinţă a verificării hotărârilor de guvern şi de consiliu judeţean prin care a fost atestat inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public, să se stabilească apartenenţa acestuia la domeniul public.
Prin aceeaşi decizie, s-au dat îndrumări pentru a se avea în vedere că, ulterior emiterii H.G. nr. 398/1998, prin sentinţa nr. 86 din 16 februarie 2002, Tribunalul Maramureş a anulat în parte hotărârea nr. 57 din 3 octombrie 2001 a Consiliului Judeţean Maramureş.
Instanţa de rejudecare în apel s-a conformat întru totul acestor îndrumări, pentru că a dispus efectuarea unei noi expertize şi a analizat circumstanţele cauzei prin raportare la toate actele normative la care instanţa de recurs a făcut referire.
Faptul că instanţa de apel a interpretat probele administrate după rejudecarea cauzei nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., atât timp cât instanţa de casare nu a tranşat asupra unei anumite chestiuni de drept.
Critica referitoare la respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză tehnică formulate de recurenţii pârâţi la raportul de expertiză întocmit de ing. Ş.O. nu relevă aspecte care ar duce la încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât recurenţii nu prezintă punctual motivele pentru care instanţa de apel ar fi greşit atunci când a respins motivat obiecţiunile formulate.
De altfel, la termenul din 9 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj a încuviinţat toate obiecţiunile formulate de M.M. şi M.A. la raportul de expertiză efectuat în cauză, iar la 13 octombrie 2011 a încuviinţat şi parte din obiecţiunile acestor părţi la completarea raportului de expertiză, respingând doar obiecţiunile la care expertul a răspuns punctual.
Mai susţin recurenţii, că instanţa de apel nu a adus nici o explicaţie şi nu a dat nici un argument pentru justificarea soluţiei respingerii excepţiilor lipsei calităţii procesuale şi a lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată, dar aceste critici nu pot fi primite pentru că, potrivit notelor de şedinţă depuse la 5 septembrie 2011, recurenţii pârâţi au invocate cele două excepţii prin raportare la dovada dreptului de proprietate al reclamantului.
Faţă de această împrejurare, prin încheierea din 13 octombrie 2011, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale active.
De altfel, chiar recurenţii au admis, în final, că argumentele instanţei de apel pentru respingerea celor două excepţii se regăsesc printre acelea care ar justifica soluţiei constatării nulităţii contractelor de vânzare cumpărare.
Au mai susţinut recurenţii că instanţa a soluţionat greşit şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC M.C. SRL, deoarece trebuia să se raporteze la capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu de la momentul formulării cererii de chemare în judecată, iar nu la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Această susţinere este, evident, nefondată, deoarece instanţa de apel nu a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, ci a constatat că lipsa capacităţii de folosinţă la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare o împiedica să-şi asume drepturi şi obligaţii prin acte juridice, motiv pentru care contractul încheiat este lovit de nulitate absolută.
Încadrabilă în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este şi critica privind faptul că, în mod nelegal, instanţa de apel a înlăturat din sentinţă dispoziţia referitoare la constatarea renunţării reclamantului la judecata faţă de pârâta SC M.C. SRL
Critica, însă, nu poate fi primită, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 246 alin. (4) C. proc. civ., când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea la judecată nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi.
Or, analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că renunţarea la judecată a intervenit în mod legal după data de 8 decembrie 2008, dată la care a avut loc dezbaterea asupra fondului cauzei.
Chiar dacă reprezentantul reclamantului a făcut o declaraţie verbală de renunţare la judecată în faţa instanţei, o astfel de declaraţie nu-şi putea produce consecinţe juridice decât în baza unei delegaţii speciale în acest sens date de conducerea Judeţului Maramureş.
Prin cererea de declarare a recursului, recurenţii au reiterat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a lipsei de interes, pentru motivele prezentate în notele scrise depuse la dosar la data de 5 septembrie 2011 şi prin care au arătat că reclamantul, pentru a-şi dovedi calitatea procesuală activă trebuia să facă dovada că este titularul dreptului care face obiectul judecăţii şi că are interesul de a valorifica acest drept subiectiv civil.
Susţinerile recurenţilor nu sunt fondate.
De principiu, pentru a dovedi faptul că are calitate procesuală activă la data introducerii acţiunii, reclamantul trebuie să probeze că există identitatea între persoana sa şi cel ce este titular al dreptului afirmat.
În cauză, instanţa de judecată a fost sesizată cu o cerere prin care reclamantul Judeţul Maramureş a solicitat să se constate apartenenţa la domeniul public a parcelelor cu nr. top. x, în suprafaţă de 9.045 m.p. şi nr. x, în suprafaţă de 88 m.p. din CF Tăuţii Măgherăuş, nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare cumpărare ce au ca obiect bunuri ce aparţin domeniului public, precum şi a încheierilor de intabulare, rectificarea cărţii funciare şi deschiderea unei noi cărţi funciare pentru intervenienta R.A. Aeroportul Baia Mare.
Prin urmare, reclamantul nu a investit instanţa de judecată cu o acţiune prin care a solicitat valorificarea şi recunoaşterea unui drept propriu, situaţie în care calitatea procesuală activă presupune justificarea unui interes şi nu dovedirea dreptului pretins.
Or, reclamantul a dovedit nu numai interesul general, ci şi interesul personal, respectiv folosul propriu obţinut prin constatarea nulităţii contractelor.
Cu privire la acest aspect, se constată că, reclamantul a susţinut că, la data introducerii acţiunii, deţinea terenul în litigiu în inventarul bunurilor care constituie domeniul public al Judeţului Maramureş.
Astfel, prin H.G.R. nr. 398/1997 şi nu nr. 398/1998, cum în mod greşit s-a reţinut în ciclurile procesuale anterioare), Regia Autonomă Aeroportuară Aeroportul Baia Mare, cu sediul în comuna Tăuţii Măgheraus, judeţul Maramureş a trecut de sub Autoritatea Ministerului Transporturilor în autoritatea Consiliului judeţean Maramureş, iar prin H.G.R. nr. 934/2002, a fost atestată apartenenţa la domeniul public al judeţului Maramureş a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1 - 71, în care, în anexa nr. 1 la poziţia 3 figurează bunurile R.A. Aeroportul Baia Mare.
În anexa nr. 1 la hotărârea de guvern menţionată, la nr. crt. 3, se menţionează că suprafaţa de teren aferentă aeroportului este de 80 ha.
Urmare a hotărârii de guvern, a fost emisă Hotărârea Consiliului Judeţean Maramureş nr. 57 din 3 octombrie 2001, în care este inclusă în inventarul domeniului public al judeţului suprafaţa totală de 91,36 ha, din care 80 ha aferente aeroportului şi 11,36 ha reprezentând pista de aterizare decolare, căi de rulare şi platforma de îmbarcare debarcare pasageri şi parcare aeronave.
Hotărârea Consiliului Judeţean a fost anulată în parte prin sentinţa civilă nr. 86 din 16 ianuarie 2002 a Tribunalului Maramureş, pista în suprafaţă de 11,36 ha fiind înlăturată din inventarul domeniului public al judeţului, cu motivarea că reprezintă proprietate publică a statului.
Ca o consecinţă, Consiliul Judeţean Maramureş a emis o nouă hotărâre, nr. 14 din 26 februarie 2002, prin care suprafaţa de teren aferentă aeroportului a fost redusă la 80 ha, aşa cum a fost menţionat în H.G. nr. 398/1997.
Ulterior, a fost adoptată H.G. nr. 934 din 29 august 2002, publicată în M. Of. al României nr. 665 din 9 septembrie 2002, privind atestarea domeniului public al Judeţului Maramureş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Maramureş.
Potrivit menţiunilor din anexa nr. 1 a hotărârii de guvern, la nr. crt. 3, codul de clasificare 1.3.7.2, suprafaţa de teren aferent de 80 ha, compusă din suprafaţa menţionată prin H.G. nr. 398/1998 şi suprafaţa de 11,02 ha reprezentând pista de decolare/aterizare, căi de rulare platformă de îmbarcare debarcare pasageri şi parcare aeronave a fost inclusă în domeniul public al judeţului Maramureş, constituind incinta Aeroportului Baia Mare.
Bunurile care alcătuiesc domeniul public al judeţului au fost reinventariate prin Hotărârea nr. 51 din 24 iunie 2003 a Consiliului Judeţean Maramureş, care în urma măsurătorilor exacte în teren a constatat că terenul aferent Aeroportului Baia Mare este de 70 ha.
Prin aceeaşi hotărâre a consiliului judeţean privind reinventarierea bunurilor care alcătuiesc domeniul public judeţean atestat prin H.G. nr. 934/2002, a fost inclusă la poziţia intrări şi suprafaţa de 11,01 ha, reprezentând pista de decolare, aterizare, suprafaţa totală a terenului aferent aeroportului fiind astfel de 81,01 ha.
Potrivit îndrumărilor date prin decizia de casare, la rejudecare în apel a fost efectuat un nou raport de expertiză, care, printre altele, a identificat şi suprafaţa de teren ce face obiectul acţiunii şi a concluzionat că, dacă se raportează suprafaţa împrejmuită a Aeroportului Baia Mare la suprafaţa totală a terenurilor din domeniul public al Judeţului Maramureş aferentă R.A. Aeroportul Baia Mare, se deduce ideea că toată suprafaţa împrejmuită a Aeroportului Baia Mare, de 81,1652 ha, rezultată în urma măsurătorilor (incluzând pista) face parte din domeniul public al Judeţului Maramureş, diferenţa dintre cele două suprafeţe fiind dată de localizarea efectivă în teren.
Expertul a mai constatat că în cadrul suprafeţei împrejmuite a Aeroportului Baia Mare este cuprinsă o suprafaţă de 8.771 m.p. din parcela cu nr. top. x ce a fost înstrăinată lui M.M. şi o suprafaţă de 65 m.p. din parcela cu nr. top. x, înstrăinată, de asemenea, lui M.M.
Prin urmare, reclamantul şi-a dovedit calitatea procesuală activă în cadrul cererilor având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare, deoarece a dovedit că nu este complet străin de actele juridice încheiate şi a probat în ce ar consta folosul practic urmărit.
Recurenţii au mai susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., pentru că, deşi a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea apartenenţei terenului în litigiu la domeniul public al Judeţului Maramureş, motivat de incidenţa dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., prin considerentele hotărârii s-a reţinut tocmai ce se solicita, respectiv, nulitatea contractelor.
Critica nu poate fi primită.
Este adevărat că instanţa de apel a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea apartenenţei imobilului în litigiu la domeniul public al Judeţului Maramureş, dar admiterea cererilor având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare nu reprezintă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ.
Astfel, textul de lege invocat consacră caracterul subsidiar al acţiunii în constatare care constă în faptul că o astfel de cerere nu poate fi primită dacă partea interesată poate cere realizarea dreptului.
Făcând aplicarea acestei norme, în mod corect a constatat instanţa de apel că cererea reclamantului nu poate fi primită, din moment ce există calea unei acţiuni în realizare, acţiune cu care reclamantul nu a investit instanţa de judecată.
Respingerea capătului de cerere privind constatarea apartenenţei imobilului la domeniul public nu putea conduce în mod automat, aşa cum susţin recurenţii, la respingerea cererilor având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare, deoarece între cele două tipuri de cerere nu există o relaţie de subsidiaritate. O astfel de relaţie există doar atunci când dreptul ce face obiectul unei acţiuni în constatare poate fi valorificat pe calea unei acţiuni în realizare, care, în situaţia dată, ar fi putut fi o acţiune în revendicare.
În cauza de faţă, reclamantul nu a solicitat valorificarea dreptului său de proprietate prin intermediul unei acţiuni în revendicare, limitându-se doar să solicite constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate de pârâţi.
Or, analiza unei astfel de cereri presupunea cu necesitate verificarea interesului afirmat, chiar dacă acţiunea în constatarea dreptului a fost respinsă ca inadmisibilă.
De aceea este nefondată şi susţinerea recurenţilor referitoare la faptul că instanţa de apel ar fi trebuit să privească toate cererile ca pe un întreg, în care constatarea nulităţii contractelor de vânzare cumpărare derivă din constatarea prealabilă a apartenenţei la domeniul public, pentru că, numai în raport de aceasta reclamantul justifică calitatea procesuală activă.
Aşa cum s-a arătat, în cadrul acţiunii prin care se solicită constatarea unui act juridic, calitatea procesuală activă presupune dovedirea interesului constând în folosul practic urmărit, iar nu dovedirea calităţii de titular al dreptului pretins.
Cât priveşte fondul raportului juridic dedus judecăţii, recurenţii au susţinut că instanţa de apel a adus argumente străine cauzei pentru a reţine că terenul a fost cooperativizat anterior exproprierii.
Cu privire la această critică, se constată că argumentele instanţei de apel nu sunt străine cauzei, în condiţiile în care a fost sesizată cu o cerere de chemare în judecată prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare şi, aşa cum însăşi instanţa de apel a subliniat, avea obligaţia să verifice dacă terenul în litigiu a fost sau nu cooperativizat, a intrat în circuitul civil şi dacă, raportat la această împrejurare, vânzătoarea putea sau nu să dispună valabil de acest teren prin încheierea de acte juridice civile.
Pentru a reţine faptul că terenul în litigiu a fost cooperativizat anterior exproprierii, instanţa nu s-a întemeiat doar pe menţiunile din Registrul Agricol şi nici nu a ignorat adresa nr. 118 din 30 ianuarie 1992, emisă de Primăria comunei Tăuţii Măgheraus, aşa cum susţin recurenţii.
Instanţa a constatat că la dosar există două adrese emise de aceeaşi primărie, care conţin relaţii contradictorii privind cooperativizarea suprafeţei de teren în litigiu şi a ajuns la concluzia că terenul a fost cooperativizat, chiar dacă titulara dreptului de proprietate nu era membră C.A.P. interpretând şi coroborând toate probele administrate în cauză, respectiv menţiunile din registrele cadastrale extravilane şi cererile formulate de Ardelean (P.) Măria pentru reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar.
Cu privire la terenul a cărei reconstituire a fost solicitată în baza legilor fondului funciar de către A. (P.) M., recurenţii au susţinut că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată doar de soţul vânzătoarei, A.I., pentru terenuri care au reprezentat proprietatea sa şi a antecesorilor săi.
Această teză este total contrazisă de înscrisurile aflate la dosar, care atestă că cererea de reconstituire a fost formulată de cei doi soţi A.M. şi I. (V.) la data de 5 martie 1991 pentru terenuri care le-au aparţinut în proprietate.
Este important de subliniat faptul că în cuprinsul cererii de reconstituire, cei doi soţi au arătat că parte din teren a fost cedat unor unităţi de stat.
Mai mult decât atât, titlul de proprietate nr. 44094/4 emis la 21 iulie 1998 pe numele lui A.I. (V.), a fost contestat în justiţie tocmai de recurenţii din prezenta cauză, care, în cuprinsul acţiunii atunci promovate, au arătat că, în mod greşit titlul de proprietate a fost emis pe numele lui A.I. (V.), pentru că terenul a fost proprietatea personală a soţiei sale, M., şi că, în mod greşit, în titlul de proprietate a fost inclusă şi suprafaţa de teren ce a constituit obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu A.M. în anul 1992.
De altfel, prin sentinţa civilă nr. 2191 din 3 martie 2010, Judecătoria Baia Mare a şi constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate emis pe numele A.I., pentru suprafeţele de teren de 1 ha şi 1700 m.p., 2 ha şi 1000 m.p. şi 1 ha şi 2900 m.p., motivat de faptul că aceste suprafeţe au constituit bunul propriu al vânzătoarei A.M.
Prin aceeaşi hotărâre judecătorească s-a arătat că terenul în discuţie nu a fost cooperativizat, iar acest aspect a fost înlăturat de instanţa de apel care a constatat că nu este incident efectul pozitiv sau negativ al autorităţii de lucru judecat.
Cu privire la această constatare a instanţei de apel, recurenţii au arătat că sentinţa civilă nr. 2191 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Baia Mare nu are autoritate de lucru judecat, dar produce efecte erga omnes.
Susţinerea nu poate fi primită, deoarece hotărârea judecătorească îşi produce efectele substanţiale numai între părţi, fără să creeze drepturi şi obligaţii faţă de terţii care nu au participat în nici o modalitate la proces şi cărora le este opozabilă numai în situaţia în care aceştia nu fac dovada contrară. Opozabilitatea erga omnes a unei hotărâri judecătoreşti, invocată de recurenţi, există doar în anumite materii, în care modificarea unei situaţii juridice trebuie recunoscută şi respectată de toate subiectele de drept civil (de exemplu, în materie de stare civilă).
De altfel, aceste principii, consacrate doctrinar sub imperiul vechiului C. proc. civ. au fost reglementate ca atare de noul C. proc. civ. prin dispoziţiile art. 435.
Prin urmare, sentinţa civilă nr. 2191 din 3 martie 2010 prin care Judecătoria Baia Mare a constatat, printre altele, că terenul ce a aparţinut lui A.M. nu a fost cooperativizat, nu este opozabilă reclamantului din prezenta cauză, care a făcut dovada prin înscrisuri că terenul respectiv a fost cooperativizat şi apoi expropriat.
Cu privire la transmiterea dreptului de proprietate, recurenţii au susţinut că instanţa de apel a denaturat înţelesul şi efectele actelor normative sau administrative, însă această critică nu poate fi primită.
Astfel, recurenţii pretind că decizia nr. 988/1966, emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureş şi Decretul nr. 409/1955 nu reglementează transmiterea unor bunuri în proprietatea Statului Român, dar această susţinere este infirmată de titulatura şi conţinutul actelor normative menţionate.
Decretul nr. 409 din 8 septembrie 1955 avea caracterul unei norme cu caracter general şi privea „reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea statului ” . Art. 1 lit. b) din decret prevedea că transmiterea bunurilor între instituţiile centrale de stat şi sfaturile populare se face prin ordinul conducătorului instituţiei centrale de stat sau prin decizia comitetului executiv al sfatului popular regional.
Decizia nr. 988/1964 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureş a respectat dispoziţiile art. 1 lit. b) din Decretul nr. 409/1955 şi a prevăzut transferul din administrarea Sfaturilor populare ale comunei Tăuţii Măgheraus în administrarea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor a suprafeţei totale de 428.549 m.p. cuprinsă în colile de carte funciară Tăuţii Măgheraus, Tăuţii de Jos şi Bozinta Mare, printre care şi suprafaţa de 6.889 m.p. din imobilul înscrise în C.F. Tăuţii de Jos, nr. top. x, în suprafaţă totală de 23.398 m.p.
Emiterea deciziei nr. 988/1964 de către Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului Baia Mare nu face altceva decât să ateste faptul că la acea dată imobilele se aflau deja în proprietate de stat şi în administrarea sfatului popular al comunei şi nu a vizat preluarea unor bunuri viitoare, aşa cum în mod greşit susţin reclamanţii.
Prin urmare, instanţa de apel a interpretat în mod corespunzător reglementările legale aplicabile la acea dată.
Au mai susţinut recurenţii, că instanţa de apel a dat o interpretare greşită hotărârilor de guvern nr. 398/1997 şi 934/2002 precum şi hotărârilor consiliului judeţean de punere în aplicare a acestora, pentru că ar fi trebuit, în primul rând, să reţină care este actul normativ prin care s-ar fi legiferat şi stabilit apartenenţa la domeniul public al imobilului în litigiu.
Nici această susţinere nu poate fi primită, pentru că, aşa cum s-a arătat, instanţa de apel a reţinut că bunul a trecut în proprietatea statului prin cooperativizare şi apoi prin expropriere.
Apartenenţa la domeniul public al statului şi apoi al judeţului Maramureş a fost probată tocmai prin emiterea H.G. nr. 398/1997 şi nr. 934/2002, pentru că Guvernul nu ar fi putut dispune decât cu privire la bunuri aflate în proprietatea statului.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 398/1997, regiile autonome aeroportuare cu specific deosebit, de interes naţional au trecut de sub autoritatea Ministerului Transporturilor sub autoritatea consiliilor judeţene, cu activul şi pasivul existent la data de 30 iunie 1997, iar prin H.G. nr. 934/2002 s-a atestat domeniul public al judeţului Maramureş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Maramureş.
Prin urmare, transferul activului şi pasivului Regiei Aeroportuare Aeroportul Baia Mare către Consiliul Judeţean Maramureş s-a realizat în anul 1997, dată la care nu era aplicabilă Legea nr. 213/1998, iar prin H.G. nr. 934/2002 a fost doar atestat domeniul public al judeţului.
În aceste circumstanţe, nu era necesară emiterea unei hotărâri de guvern de transfer al bunurilor din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului, aşa cum susţin reclamanţii, pentru că transferul dreptului de proprietate s-a produs anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, în baza altor acte normative existente.
Susţinerea recurenţilor privind nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 ar putea interesa doar regimul juridic al pistei de aterizare, deoarece, prin sentinţa civilă nr. 86 din 16 ianuarie 2002, Tribunalul Maramureş a hotărât scoaterea acesteia din domeniul public al Judeţului Maramureş şi includerea în domeniul public al statului.
Însă, aşa cum s-a arătat, ulterior pronunţării acestei hotărâri judecătoreşti, prin H.G. nr. 934/2002, pista de aterizare a fost din nou atestată ca aparţinând domeniului public al judeţului şi inclusă în inventarul bunurilor aparţinând judeţului prin hotărâre a consiliului judeţean.
Nici hotărârea de guvern şi nici cea emisă de consiliul judeţean nu au fost atacate în instanţă, pentru ca regimul juridic al pistei să fie infirmat.
De altfel, în condiţiile în care reclamantul nu a sesizat instanţa de judecată cu o acţiune în revendicare, ci cu o acţiune prin care s-a solicitat constatarea nulităţii contractelor de vânzare cumpărare, este mai puţin relevant pentru cauză dacă pista de aterizare aparţine domeniului public al statului sau al Judeţului Maramureş, pentru că chestiunea pe care instanţa de judecată o avea de tranşat era aceea de a verifica dacă la data încheierii primului contract, vânzătoarea A.M. avea dreptul de a dispune asupra bunului.
Or, din suprafaţa totală de teren de 23.398 m.p., înscrisă în C.F., ce a aparţinut proprietarei iniţiale, A.M., suprafaţa de teren de 6.889 m.p. a fost transferată din administrarea Sfatului Popular al comunei Tăuţii Măgheraus în administrarea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor încă din anul 1964, când prin Decizia nr. 988 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Maramureş s-a transferat acestui minister suprafaţa de 428.549 m.p. teren.
De asemenea, relevant pentru cauză este şi faptul că odată cu realizarea cadastrului agricol din anul 1980, suprafaţa de teren de 8.771 m.p. din nr. top. x şi suprafaţa de 65 m.p. din nr. top. x din C.F. figurau în posesia Consiliului Comunal Tăuţii Măgheraus.
Fată de cele arătate, recursul declarat de reclamanţi se va privi ca nefundat şi, în temeiul art. 312 alin. 1 C. proc. civ., va fi respins ca atare.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., se va admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, iar recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către intimaţi, în limita sumelor dovedite prin înscrisurile aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii M.M. şi M.A. împotriva deciziei nr. 324/ A din 22 decembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi obligă pe recurenţi la 982,2 lei cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant Judeţul Maramureş prin Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş şi la 1.210,1 lei către intimata - intervenientă Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Baia Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6964/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7100/2012. Civil → |
|---|
