ICCJ. Decizia nr. 7064/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs

Decizii civile ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7064/2012

Dosar nr. 951/2/2011

Şedinţa publică din 16 noiembrie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 202 din 17 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 26612/3/2008, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului G.G.M., invocată de pârâtă; a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea principală a reclamanţilor-pârâţi I.C.D. şi G.G.M.; a fost admisă cererea reconvenţională precizată formulată de pârâta - reclamantă A.O.S.R.; s-a dispus rezilierea contractului de comandă a unei opere viitoare încheiat de pârâta-reclamantă cu reclamantul-pârât I.C.D. la data de 28 septembrie 2007.

Examinând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului G.G.M., tribunalul a constatat că nu este întemeiată, întrucât obiectul cererii principale îl constituie obligarea pârâtei la plata unor sume stabilite prin contractul de cesiune de creanţă încheiat între reclamanţi, izvorul acesteia fiind reprezentat de contractul de comandă a unei opere viitoare încheiat de primul reclamant cu pârâta.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că între reclamantul I.C.D., în calitate de cercetător cedent, şi pârâta A.O.S.R., secţia de biologie, Centrul de Cercetare Hirudomedicinalis, în calitate de beneficiar cesionar, s-a încheiat la data de 28 septembrie 2007 un contract de comandă a unei opere viitoare, intitulat ca atare, respectiv proiectul de cercetare denumit „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării ştiinţifice româneşti (pe criterii de rentabilitate)”, asupra căruia reclamantul urma să cesioneze, pe durată nelimitată, toate drepturile patrimoniale de autor rezultate.

Tribunalul a arătat pe larg obligaţiile rezultate din contract în sarcina cedentului şi a reţinut că beneficiarul cesionar este A.O.S.R., mai precis, secţia de biologie, centrul de cercetare Hirudomedicinalis, beneficiarul fiind reprezentat de Preşedintele A.O.S.R. şi Preşedintele secţiei de Biologie, M.G., ambele persoane semnând contractul pentru beneficiarul cesionar.

Tribunalul a constatat din conţinutul Protocolului nr. PR1. din 11 iulie 2007, încheiat de A.O.S.R. şi depus la dosar, că aceasta a hotărât înfiinţarea Biolaboratorului Hirudomedicinalis, în cadrul secţiei de Biologie a A.O.S.R., preşedinte al acestuia fiind numită dna M.G., biolaboratorul urmând a avea trei secţiuni (Biologie-Ecologie, Biologie-Medicină şi Hirudologie). Prin Addendumul nr. PR1. din 01 iulie 2007 s-a schimbat denumirea Biolaboratorului Hirudomedicinalis în Centrul de Cercetare Hirudomedicinalis ce urma să funcţioneze pe principiul autofinanţării, fondurile necesare urmând a fi atrase din surse private.

Din probele administrate a rezultat că acest contract de comandă a operei viitoare nu a fost executat, deoarece nu s-a făcut dovada realizării operei viitoare de către reclamant, respectiv proiectul intitulat „Strategii de promovare-dezvoltare a cercetării ştiinţifice româneşti (pe criterii de rentabilitate)” şi nici a îndeplinirii celorlalte obligaţii asumate prin art. 2, art. 17 şi art. 18 din contract.

În acest sens, înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei nu constituie proba realizării proiectului, întrucât nota din 25 martie 2008 întocmită de reclamant către A.O.S.R. reprezintă doar o relatare a unor evenimente începând din mai 2006, legate de înfiinţarea Centrului Hirudomedicinalis, semnarea protocolului, acţiunile reclamantului privind eventualii sponsori ai acestuia etc. În răspunsurile la interogatoriu reclamantul a afirmat că a efectuat demersuri pentru obţinerea unor sponsorizări ale centrului, participând la negocieri, inclusiv cu ministrul finanţelor, dar conform înscrisurilor aflate la dosar nu s-a obţinut nici o sponsorizare efectivă, pentru ca din aceste sume să fie onorate toate contractele de comandă a operelor viitoare încheiate de pârâtă, aşa cum s-a prevăzut în protocol şi în addendumul la acesta.

De asemenea, reclamantul a răspuns la întrebarea cu nr. 8 din interogatoriu, care se referea la conţinutul proiectului pe care urma să îl realizeze, în sensul că acesta presupunea identificarea pieţei externe pentru brevetele cercetătorilor cedenţi şi atragerea finanţării de la piaţa internă, dar prin contractul încheiat între părţi nu este identificat în vreun fel oarecare opera viitoare, respectiv proiectul, care în realitate nu există, deşi reclamantul a mai depus înscrisuri întocmite tot de acesta, reprezentând un scurt istoric, precum şi un referat ştiinţific în care se menţionează etapele realizate din proiectul finalizat, acest înscris neavând nici o valoare în absenţa suportului material reprezentat de proiectul efectiv realizat de reclamant, respectiv strategiile de promovare dezvoltare a cercetării ştiinţifice româneşti pe criterii de rentabilitate.

Faţă de această situaţie, tribunalul a constatat că reclamantul pârât nu şi-a îndeplinit obligaţia principală prevăzută la art. 1 lit. a) din contract, din culpa sa, astfel încât nu poate pretinde plata vreunei remuneraţii, în îndeplinirea obligaţiei corelative a celeilalte părţi, iar atât timp cât s-a stabilit că pârâta nu datorează nimic în baza contractului încheiat la 28 septembrie 2007 cu reclamantul I.C.D., nu există nicio creanţă în sarcina pârâtei A.O.S.R. şi deci este golit de conţinut şi contractul de cesiune de creanţă încheiat între reclamanţii din cauză.

Faptul că prin contractul în discuţie s-a stabilit ca dată de predare a operei viitoare data de 28 septembrie 2010 nu împiedică aplicarea prevederilor art. 12 din contract privind rezilierea acestuia, aşa cum solicită pârâta reclamantă din cauză prin cererea reconvenţională, iar reclamantul nu se poate prevala de aplicarea termenului de predare, atâta timp cât nu a dovedit nici îndeplinirea obligaţiilor premergătoare realizării proiectului - opera viitoare - aşa cum au fost stabilite acestea la art. 2 (comunicarea componenţei echipei stabilite de cedentul reclamant), art. 17 (prezentarea rapoartelor de activitate conducerii centrului) şi la art. 18 (prezentarea necesarului de materiale şi echipamente pentru executarea contractului menţionate în contract).

Tribunalul a constatat astfel că sunt întemeiate susţinerile pârâtei reclamante care solicită aplicarea prevederilor art. 12 din contractul încheiat de A.O.S.R. la data de 28 septembrie 2007 cu reclamantul I.C.D., conform cărora acesta încetează şi ca urmare a neîndeplinirii ori a îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor de către una din părţi. Având în vedere că reclamantul pârât este în culpă sub acest aspect şi nu a invocat nici un caz de exonerare cu privire la angajarea răspunderii contractuale pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate, nu operează încetarea de drept a contractului, nefiind îndeplinite condiţiile cu privire la notificări, conform art. 13, dar instanţa poate dispune încetarea/rezilierea contractului conform art. 12, fiind îndeplinite condiţiile stabilite în această clauză.

Prin decizia nr. 179 din 5 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei menţionate, prin care s-au confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe.

Prin decizia nr. 5202 din 13 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate Intelectuală, au fost admise recursurile reclamanţilor împotriva deciziei menţionate, a fost casată decizia şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de Apel.

În motivarea deciziei, s-a reţinut că instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe, a menţinut rezilierea contractului de comandă a unei opere viitoare solicitată de pârâtă prin cererea reconvenţională şi, pe cale, de consecinţă, nu a mai analizat pe fond pretenţiile care formau obiectul acţiunii principale.

Soluţia adoptată s-a întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ., iar în fapt pe neexecutarea culpabilă din partea unuia din cocontractanţi, respectiv a reclamantului I.C.D., a obligaţiei principale, aceea de realizare a operei, dar şi a unor obligaţii prealabile.

În cauza de faţă, executarea obligaţiei principale asumate de reclamantul I. - aceea de a realiza opera comandată - avea ca dată scadentă conform contractului din 27 septembrie 2010; acest fapt a fost reţinut de ambele instanţe şi nu a fost contestat de pârâtă.

Or, atât sentinţa tribunalului, cât şi decizia curţii de apel au fost pronunţate anterior acestei date, cu alte cuvinte reclamantul promitent a fost sancţionat pentru neexecutarea obligaţiei înainte ca aceasta să fi devenit scadentă, cu atât mai puţin înainte ca debitorul obligaţiei să fi fost pus în întârziere.

Prin urmare, rezoluţiunea contractului pentru neîndeplinirea obligaţiei principale a reclamantului nu se putea dispune, nefiind îndeplinită condiţia neexecutării obligaţiei, care nu devenise scadentă şi, implicit, nici condiţia punerii în întârziere a debitorului.

Chiar dacă instanţele au reţinut, din probatoriul administrat, că reclamantul I. nu a dovedit că predarea lucrării s-a efectuat la data de 25 martie 2008 sau la 17 aprilie 2008, aşa cum a pretins, nu puteau dispune desfiinţarea contractului, câtă vreme reclamantul era încă în termen pentru executarea obligaţiei şi nu fusese pus în întârziere.

În ceea ce priveşte critica pe aspectele de ordin probator, fără a proceda la reanalizarea dovezilor administrate, care nu intră sub cenzura instanţei de recurs, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel a considerat nedovedită îndeplinirea obligaţiei de realizare a operei, care trebuia în mod imperios făcută faţă de exigenţele art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Textul de lege menţionat prevede că opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată.

În speţă, reclamantul a predat la data de 25 martie 2008, anterior datei scadente, pe bază de proces-verbal, un document scris, despre care a pretins că reprezintă opera ce i-a fost comandată şi ca a îndeplinit şi formalitatea de a o înregistra prin registratura Asociaţiei.

Nu se poate contesta faptul că pretinsa operă a fost transpusă într-o formă aptă de a fi adusă la cunoştinţa publicului, respectiv forma scrisă, aşa încât nu se putea reţine că această condiţie nu a fost îndeplinită.

Dacă pretinsul proiectul prezentat de reclamant întruneşte sau nu exigenţele convenţiei încheiate de părţi reprezintă un aspect important în verificarea executării obligaţiei principale şi presupune verificări de fond - care să ţină seama de specificul domeniului de activitate vizat - cu privire la ceea ce au înţeles părţile să reprezinte opera comandată şi la ceea ce s-a realizat prin activitatea creatoare a reclamantului.

În ceea ce priveşte dovada îndeplinirii obligaţiei de predare a operei, adică de remitere a suportului material pe care se află opera, curtea de apel a reţinut că nu s-ar fi realizat prin predarea documentului către doamna M.G., care avea calitatea de Preşedinte al secţiei de Biologie A.O.S.R., şi nu preşedintelui Asociaţiei, care putea reprezenta legal pe pârâtă, conform menţiunilor din contract.

Or, în condiţiile în care obligaţia nu devenise scadentă, iar pârâtul nu fusese pus în întârziere, această deficienţă nu era aptă în sine să conducă la rezoluţiune, cu atât mai mult cu cât atitudinea primitorului actului putea fi analizată în contextul vinovăţiei reclamantului în neexecutarea obligaţiei.

Astfel, aşa cum susţin recurenţii, se impunea a fi lămurit în ce calitate a primit doamna M.G. documentul şi a semnat procesul-verbal, în condiţiile în care în contract se prevede la art. 4 obligaţia predării Proiectului beneficiarului-cesionar, pe bază de proces-verbal de predare-primire, iar contractul este semnat pentru beneficiarul-cesionar atât de preşedinte Prof. univ. dr. V.C., cât şi de Prof. univ.dr. M.G.

Curtea de Apel a reţinut că predarea nu s-a făcut Preşedintelui Asociaţiei, fără a arăta de unde rezultă că predarea trebuia să se facă exclusiv acestuia şi în mod personal.

În ceea ce priveşte celelalte obligaţii premergătoare predării operei, constând în prezentarea către beneficiar a unor rapoarte şi informaţii, la anumite termene, instanţa de apel, ca şi tribunalul, au constatat că nu au fost îndeplinite de către reclamantul I., astfel încât desfiinţarea contractului se impune chiar dacă obligaţia principală nu este scadentă.

Sub acest aspect, reclamanţii au susţinut că nici pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, de a trimite două notificări cum s-a prevăzut în art. 13.

Instanţa de apel a considerat că în art. 13 s-a prevăzut un pact comisoriu - prin aceea că pasivitatea la cea de a doua notificare atrage desfiinţarea contractului de plin drept - dar că pârâta nu a înţeles să se prevaleze de acest pact, ci a solicitat rezoluţiunea judiciară, în baza art. 1020-1021 C. civ. şi art. 12 din contract, care nu face decât să transpună condiţia rezolutorie.

În atare situaţie, instanţa nu era exonerată, în examenul rezoluţiunii, să verifice condiţia privitoare la punerea în întârziere.

Prin pactul comisoriu părţile au convenit exigenţe sporite în ce priveşte punerea în întârziere - două notificări - şi un mecanism mai eficient de desfiinţare a contractului, desfiinţarea de plin drept, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei.

Câtă vreme pârâta a înţeles să apeleze la concursul instanţei pentru a dispune desfiinţarea contractului - şi nu să invoce pactul comisoriu - instanţa este obligată să verifice toate condiţiile rezoluţiunii: neexecutarea obligaţiilor, culpa debitorului obligaţiilor neexecutate şi punerea în întârziere a acestuia.

Condiţia neexecutării trebuie verificată în raport de toate obligaţiile pretins neexecutate, stabilindu-se ponderea şi importanţa acestora faţă de obiectul contractului.

Diferitele corelaţii dintre obligaţiile contractuale trebuie să fie analizate întotdeauna în mod temeinic, pentru aplicarea sancţiunii rezoluţiunii.

Nu în ultimul rând, trebuie verificată şi atitudinea părţii care cere rezoluţiunea, deoarece aceasta poate fi cerută numai de partea care şi-a executat obligaţiile sau care este gata să şi le execute, or, în speţă litigiul a fost declanşat de reclamanţi, care au pretins că pârâta însăşi nu şi-a executat obligaţiile de plată a sumelor de bani convenite, la datele scadente, aspect sub care situaţia de fapt nu a fost lămurită. Acest aspect prezenta interes nu numai pentru soluţionarea cererii principale, dar şi în economia cererii reconvenţionale, deoarece partea care refuză culpabil să-şi execute obligaţiile nu poate cere rezoluţiunea contractului.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, sub nr. 951/2/2011, iar prin decizia nr. 274 din 5 decembrie 2011, această instanţă a admis apelul formulat de apelanţii reclamanţi I.C.D. şi G.G.M., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că: a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În aplicarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., în raport de considerentele obligatorii ale deciziei de casare şi faţă de clauzele contractului de comandă a unei opere viitoare încheiat la data de 28 septembrie 2007 între reclamantul I.C.D., în calitate de cercetător cedent, şi pârâta A.O.S.R., secţia de biologie - Centrul de Cercetare Hirudomedicinalis, în calitate de beneficiar-cesionar, instanţa de apel a reţinut, în ceea ce priveşte motivul de apel legat de legalitatea predării, că s-a dovedit de către reclamanţi predarea către prof. univ. dr. M.G. a actului înregistrat la A.O.S.R. cu nr. B1. din 17 aprilie 2008 şi a actului înregistrat sub nr. B2. din 17 aprilie 2008 la A.O.S.R.

Din lecturarea contractului de comandă, se constată că beneficiarul-cesionar A.O.S.R. a fost reprezentat, la semnarea contractului, atât de preşedinte V.C., cât şi de preşedintele Secţiei de Biologie M.G.

Potrivit art. 4 din contract, opera urma a fi predată beneficiarului-cesionar la data de 27 septembrie 2010, pe bază de proces-verbal de predare primire, fără a se specifica căruia dintre reprezentanţii menţionaţi la începutul contractului trebuia să i se facă predarea.

De aici decurge concluzia că amândoi reprezentanţii aveau puteri egale şi solidare de a reprezenta beneficiarul-cesionar, iar predarea putea fi făcută, în lipsă de stipulaţie specială contrară, oricăruia dintre cei doi reprezentanţi.

Astfel, se constată că doamna M.G. a primit documentul şi a semnat procesul-verbal, în calitate de reprezentant al beneficiarului-cesionar.

Un alt doilea aspect ce trebuie lămurit de către Curte cu ocazia rejudecării este dacă acest document, predat prin procesul-verbal de predare-primire de mai sus, constituie sau nu realizarea operei ce făcea obiectul contractului de comandă.

În respectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., Curtea a interpelat părţile cu privire la necesitatea de a administra noi probe pe aspectul existenţei unor predări de acte ulterioare datei de 27 septembrie 2010, dată reţinută de instanţa de casare ca fiind cea în raport de care trebuia să se aprecieze îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiilor rezultate din contract.

La această interpelare, apelantul-reclamant G.G.M. a arătat că, ulterior datei de 27 septembrie 2010, nu au mai existat alte predări, în afara celor deja invocate, prevalându-se de predarea din data de 17 aprilie 2008 a documentului datat 25 martie 2008 ca reprezentând îndeplinirea obligaţiei principale contractuale.

Prin urmare, instanţa trebuie să aprecieze dacă predarea documentului datat 25 martie 2008 reprezintă sau nu îndeplinirea obligaţiei principale din contract, reglementată de art. 4 din contract. Astfel, trebuie stabilit dacă pretinsa operă, ce a fost transpusă într-o formă aptă de a fi adusă la cunoştinţa publicului, respectiv forma scrisă conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, îndeplineşte sau nu condiţiile de a fi opera ce trebuia realizată conform contractului de comandă din prezentul litigiu.

Se constată în primul rând că, prin procesul-verbal nr. B1. din 17 aprilie 2008, se menţionează că se confirmă etapele: piaţa externă conform Scrisorilor de intenţie; negocieri şi atragere finanţare; selecţie teme proiecte în raport cu cerinţele pieţei şi strategia de dezvoltare; recrutare capital uman/cercetători cedenţi, autori de drept asupra proiectelor dezvoltate. Se menţionează că actului scris intitulat „Referat ştiinţific - etape realizate - proiect finalizat la 25 martie 2008” şi referitor la finalizarea proiectului de cercetare denumit „Strategii de promovare-dezvoltare a cercetării ştiinţifice româneşti (pe criterii de rentabilitate)” conform contractului din 28 septembrie 2007 raportat la Protocol nr. PR1. din 01 iulie 2007 şi Addendum, îi este ataşat un scurt istoric.

Din cercetarea documentului nr. B2. din 17 aprilie 2008, se reţine că, până la pagina 6, se prezintă istoricul împrejurărilor de fapt, începând cu luna mai 2006.

Se arată că în perioada octombrie-noiembrie 2007 au fost negociate bugetele de dezvoltare a proiectelor, stabilindu-se bugetul alocat fiecărei teme pentru infrastructură şi logistică. Se face o enumerare a mapelor prezentate sponsorilor, arătându-se că întregul set de documente avizate de către dl preşedinte V.C. aflându-se la registratura A.O.S.R.

Ultimul paragraf din acest document prevede că „informaţiile al căror caracter este strict confidenţial: date de contact ale persoanelor fizice şi juridice nominalizate în prezentul istoric; corespondenţa integrală cu aceste persoane, cărţile de vizită, corolarul activităţii şi finalitatea proiectului, precum şi alte materiale de ordin strict ştiinţific, vor fi depuse Preşedintelui Secţiei de Biologie la un termen stabilit de către A.O.S.R.”. Tot în finalul acestui document, se arată de către apelantul-reclamant Cristian Daniel I. că, în condiţiile date, consideră activitatea sa încheiată.

Conform art. 1 lit. a) din contract, obiectul contractului îl constituie contribuţia adusă de cercetătorul cedent la realizarea operei constituită din proiectul de cercetare denumit „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării ştiinţifice româneşti (pe criterii de rentabilitate)”.

Curtea a constatat că înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei nu constituie proba realizării proiectului, întrucât nota din 25 martie 2008 întocmită de rec1amant către A.O.S.R. reprezintă doar o relatare a unor evenimente începând din mai 2006, legate de înfiinţarea Centrului Hirudomedicinalis, semnarea protocolului, acţiunile reclamantului privind eventualii sponsori ai acestuia etc.

În răspunsurile la interogatoriu, reclamantul a afirmat că a efectuat demersuri pentru obţinerea unor sponsorizări ale centrului, participând la negocieri, inclusiv cu ministrul finanţelor, dar conform înscrisurilor aflate la dosar nu s-a obţinut o sponsorizare efectivă, pentru ca din aceste sume să fie onorate toate contractele de comandă a operelor viitoare încheiate de rec1amantă, aşa cum s-a prevăzut în protocol şi în addendum-ul la acesta.

Faţă de această situaţie, Curtea a constatat că reclamantul-pârât nu şi-a îndeplinit obligaţia principală prevăzută la art. 1 lit. a) din contract, din culpa sa, astfel încât nu poate pretinde plata vreunei remuneraţii, în îndeplinirea obligaţiei corelative a celeilalte părţi, pârâta-reclamantă A.O.S.R., iar atâta timp cât s-a stabilit că pârâta nu datorează nimic în baza contractului încheiat la 28 septembrie 2007 cu reclamantul I.C.D., nu există nicio creanţă în sarcina pârâtei A.O.S.R. şi deci este golit de conţinut şi contractul de cesiune de creanţă încheiat între reclamanţi.

În ceea ce priveşte susţinerile legate de Protocolul nr. PR1. din 11 iulie 2007, Curtea a constatat că acesta nu are legătură directă cu cauza dedusă judecăţii, soluţia prezentată mai sus nefiind fundamentată pe cuprinsul acestui protocol.

Susţinerile legate de dovada finalizării operei prin corespondenţa cu colaboratorul apelantului - D.B. - semnată de dl. V.C., nu pot fi reţinute; dovada îndeplinirii obligaţiei contractuale nu putea fi decât proiectul în sine, iar nu o corespondenţă anterioară sau ulterioară, dar neînsoţită de proiect în sine.

Aspectele învederate în motivarea apelului, referitoare la cauzele care au determinat naşterea conflictului, nu au relevanţă pentru soluţionarea cauzei, nefiind în legătură cu obiectul litigiului dedus judecăţii.

În ceea ce priveşte susţinerea că apelantul-reclamant nu s-a obligat la obţinerea de sponsorizări prin contract, nici acest aspect nu face obiectul principal al contractului de comandă, astfel că nu poate reprezenta un element în analiza executării sau nu a obligaţiilor din contract.

Prin urmare, obligaţia reclamantului de a preda opera ce făcea obiectul contractului nu a fost îndeplinită nici după scadenţa de la data de 27 septembrie 2010, motiv pentru care se impune menţinerea soluţiei de respingere ca neîntemeiată a cererii principale.

În ceea ce priveşte motivele de apel legate de soluţia primei instanţe de admitere a cererii reconvenţionale, verificându-se - în raport de dispoziţiile deciziei de casare - condiţiile rezoluţiunii judiciare: neexecutarea obligaţiilor, culpa debitorului obligaţiilor neexecutate şi punerea în întârziere a acestuia, instanţa a reţinut că, prin cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată la data de 09 decembrie 2008, pârâta-reclamantă a solicitat rezoluţiunea pentru neexecutarea obligaţiilor din art. 2, art. 17 şi art. 18, deci a obligaţiilor premergătoare, iar nu pentru neexecutarea obligaţiei finale de predare a proiectului.

În ceea ce priveşte ponderea obligaţiilor în construcţia totală a contractului, este evident că obligaţiile premergătoare realizării proiectului, aşa cum au fost stabilite acestea la art. 2 (comunicarea componenţei echipei stabilite de cedentul reclamant), art. 17 (prezentarea rapoartelor de activitate conducerii centrului) şi la art. 18 (prezentarea necesarului de materiale şi echipamente pentru executarea contractului menţionate în contract) nu aveau o importanţă hotărâtoare, dacă obligaţia din art. 4, aceea de predare a proiectului, ar fi fost îndeplinită; neexecutarea acestor obligaţii premergătoare ar fi fost de mică importanţă şi fără influenţă asupra executării contractului.

Astfel, este evident că nu se poate reţine ca fiind îndeplinită condiţia neexecutării pentru a se dispune rezoluţiunea, cât timp neexecutarea obligaţiilor premergătoare nu era suficient de importantă în construcţia finală a contractului.

Cât priveşte executarea în sine a obligaţiilor premergătoare realizării proiectului, aşa cum au fost stabilite acestea la art. 2 (comunicarea componenţei echipei stabilite de cedentul reclamant), art. 17 (prezentarea rapoartelor de activitate conducerii centrului) şi la art. 18 (prezentarea necesarului de materiale şi echipamente pentru executarea contractului menţionate în contract), din cuprinsul documentului predat la data de 17 aprilie 2008 nu reiese că aceste obligaţii au fost îndeplinite, din scurtul istoric prezentat în acest document nereieşind componenţa comisiilor, rapoartele de activitate sau necesarul de materiale.

Cu privire la rapoartele de activitate, reclamantul-pârât nu a negat faptul că nu au fost predate, dar a invocat o culpă a pârâtei-reclamante în nestabilirea datelor de predare; cât timp exista şi o culpă a reclamantului-pârât, obligat de asemenea să stabilească aceste date sau să încerce stabilirea lor (art. 17 prevede „de comun acord”), nu se poate reţine o asemenea apărare în favoarea sa, pentru a fi achitat de obligaţie.

Cu privire la necesarul de materiale şi echipamente pentru executarea contractului menţionate în contract (art. 18), menţionează apelanţii că pentru executarea contractului - realizarea operei - nu a existat o necesitate reală de materiale şi echipamente, deoarece nu erau necesare microscoape, eprubete ori alte dotări de laborator, ci erau necesare idei, concepţii despre viziune, misiune, organizare structurală şi relaţională etc., aplicabile în lumea interesată să investească ori să finanţeze cercetarea ştiinţifică. Or, acest aspect nu reiese din logica contractuală, şi ar fi fost necesară o notificare a pârâtei-reclamante prin care să i se aducă la cunoştinţă că nu se impune un asemenea necesar de materiale, pentru a se exonera de obligaţia impusă de prev. art. 18 din contract.

În ceea ce priveşte condiţia notificării reclamantului-pârât de către pârâta-reclamantă pentru neîndeplinirea obligaţiei, Curtea a constatat că se invocă de către pârâta-reclamantă faptul că a trimis notificarea nr. B2. din 28 martie 2008, prin care a comunicat apelantului-reclamant I.C.D. că nu a respectat obligaţiile prevăzute la art. 17 din contract coroborat cu art. 12, astfel că i se comunică încetarea contractului.

Cererea reconvenţională a avut, însă, ca obiect rezoluţiunea pentru neexecutarea a 3 obligaţii premergătoare (art. 2, art. 17 şi art. 18), iar notificarea a fost trimisă doar pentru art. 17. Astfel, nu este îndeplinită nici condiţia punerii în întârziere a reclamantului-pârât.

Din perspectiva condiţiei ca rezoluţiunea să fie cerută numai de partea care şi-a executat obligaţiile sau care este gata să şi le execute, s-a constatat că potrivit art. 3 din contract, remuneraţia brută cuvenită cercetătorului-cedent pentru contribuţia adusă la realizarea operei (proiectului) şi pentru cedarea tuturor drepturilor patrimoniale de autor este în cuantum de 240.000 euro şi va fi plătită cel mai târziu la data de 01 decembrie 2007; această plată trebuia efectuată cu caracter prealabil.

Pârâta-reclamantă nu a făcut dovada că a efectuat această plată sau că este disponibilă pentru efectuarea acestei plăţi, astfel încât, dat fiind refuzul culpabil de a-şi executa obligaţiile, pârâta nu poate cere rezoluţiunea contractului.

Această reţinere nu intră în contradicţie cu ceea ce s-a reţinut pe aspectul soluţionării cererii principale, deoarece reclamantul-pârât a cerut plata remuneraţiei nu în temeiul art. 3 din contract, ca şi plată prealabilă, ci în temeiul art. 13 din contract, ca efect al executării obligaţiei principale de predare a proiectului. Constatându-se neîndeplinită obligaţia principală de a preda proiectul, a fost respinsă cererea principală; constatându-se că nici pârâta-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţia prealabilă din art. 3 şi nici nu a notificat pârâtul-reclamant despre neexecutarea obligaţiei principale de predare a proiectului, se impune respingerea cererii reconvenţionale, nefiind îndeplinite cumulativ cele 3 condiţii pentru a se dispune rezoluţiunea contractuală.

Instanţa de apel a înlăturat şi susţinerile referitoare la netemeinicia soluţiei primei instanţe de admitere a cererii reconvenţionale, deoarece se întemeiază numai pe răspunderea contractuală de drept comun, neavându-se în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. O asemenea susţinere, chiar dacă ar fi fost făcută de către pârâta-reclamantă, ar fi trebuit să se regăsească într-un capăt din cererea principală, să fi avut un suport procesual într-o completare a cererii introductive de instanţă, pentru ca prima instanţă să se fi putut pronunţa în acest sens; în lipsa unui asemenea capăt de cerere în cererea principală, motivul de apel este nefondat.

Împotriva deciziei menţionate mai sus au declarat recurs, prin cereri distincte, reclamanţii G.G.M. şi I.C.D., formulând critici de nelegalitate identice, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

- În mod greşit, instanţa de apel a considerat că nu s-a dovedit efectuarea de către reclamantul I.C.D. a lucrării intitulate „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării ştiinţifice romaneşti pe criterii de rentabilitate”, motivarea acestei instanţe în raport cu existenţa acestei opere fiind puerilă şi fără vreun fundament juridic legal.

- În mod greşit, s-a reţinut faptul că depunerea de către reclamant a lucrării, prin registratura Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, nu constituie în raport de conţinutul actelor respective, un probatoriu concludent pentru a se reţine realizarea şi predarea operei, cu atât mai mult cu cât instanţa de apel a reţinut corect faptul că d-na M.G. - având la acel moment funcţia de preşedinte al Secţiei de Biologie a A.O.S.R. avea calitatea de a primi opera.

Toate documentele depuse la dosar, precum şi corespondenţa părţilor, atestă faptul că opera a fost predată, iar reprezentantul legal al pârâtei a recepţionat-o atât prin procesul-verbal de predare primire datat 25 martie 2008, cât şi prin atestarea executării lucrării predate, fapt probat prin adresele nr. B2. şi 101 din 17 aprilie 2008 înregistrate la A.O.S.R.

Prin predarea operei, reclamantul I.C.D. şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, astfel încât instanţa trebuia să constate că s-a născut dreptul acestuia de a fi remunerat cu suma prevăzută în contractul încheiat între părţi la data de 28 septembrie 2007, precum şi dreptul reclamantului Grigore Marius George de a i se achita suma de 60.000 euro la cursul B.N.R. din ziua plaţii, conform cesiunii de creanţă din contractul încheiat între reclamanţi.

- Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a principiului răspunderii contractuale prevăzut de art. 969 C. civ., atunci când a apreciat că reclamantul I.C.D. nu ar fi respectat prevederile art. 2, 17 şi 18 din contractul încheiat cu pârâta.

În mod greşit, instanţa a reţinut că apelanţii ar fi trebuit să notifice Academia cu privire la faptul că nu se impune un necesar de materiale pentru a duce la îndeplinire contractul încheiat între părţi (cu referire la art. 18 din contract).

Cu privire la nedepunerea rapoartelor de activitate (art. 17 din contract), această obligaţie nu poate conduce la concluzia nerespectării contractului, atât timp cât întreaga operă a fost predată şi însuşită de către reprezentanţii Academiei, care au concluzionat în scris faptul că opera a fost îndeplinită, s-a mai arătat în motivarea recursului.

Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Întrucât ambii reclamanţi au formulat motive de recurs identice, deşi prin cereri distincte, aceste motive urmează a fi analizate concomitent, constatându-se, în aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că acestea se încadrează în cazurile de recurs descrise de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Cu toate că recurenţii - reclamanţi au indicat drept temei juridic al criticilor formulate şi dispoziţiile art. 304 pct. 8, se constată, din dezvoltarea motivelor, că acest caz de recurs nu este incident, întrucât vizează situaţii de calificare greşită a actului juridic pe temeiul căruia se întemeiază pretenţiile deduse judecăţii (causa debendi). Or, recurenţii nu pretind că instanţa de apel ar fi interpretat eronat natura sau conţinutul clauzelor contractului de comandă a unei opere viitoare ori ale contractului de cesiune încheiat între cei doi reclamanţi, ci susţin că s-ar fi apreciat greşit modul de executare a obligaţiilor născute din contractul de comandă, aspect ce nu relevă sfera de aplicare a cazului de recurs în discuţie.

De altfel, modalitatea în care instanţa de apel a apreciat îndeplinirea ori neîndeplinirea obligaţiilor contractuale interesează temeinicia, şi nu legalitatea deciziei recurate, după cum se va dezvolta în considerentele ce vor fi expuse, motiv pentru care nu este posibilă încadrarea criticilor cu acest obiect în vreunul dintre cazurile descrise de art. 304 C. proc. civ.

În contextul motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, conformându-se dispoziţiilor deciziei de casare nr. 5202 din 13 octombrie 2010 pronunţate în ciclul procesual anterior, în aplicarea art. 315 C. proc. civ., a constatat că lucrarea cu denumirea „Strategii de promovare - dezvoltare a cercetării ştiinţifice româneşti pe criterii de rentabilitate” a fost predată de către reclamantul I.C.D. reprezentanţilor pârâtei la data de 17 aprilie 2008, însă, deşi este îndeplinită cerinţa formei scrise, lucrarea nu întruneşte condiţia de fond a existenţei unei „opere”, motiv pentru care a conchis în sensul neexecutării de către reclamant a obligaţiei asumate prin contractul de comandă încheiat cu pârâta A.O.S.R. la data de 28 septembrie 2007.

Se constată că, în mod corect, instanţa de apel a cercetat dacă lucrarea remisă de către reclamant reprezintă o „operă” în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, întrucât obiectul contractului încheiat cu pârâta constă în crearea unei opere ştiinţifice de către reclamant, la solicitarea şi în beneficiul pârâtei. Aşadar, simplul fapt că reclamantul a predat o lucrare cu denumirea din contractul de comandă, iar predarea s-a făcut către reprezentantul legal al pârâtei (aspecte dovedite şi reţinute ca atare de către instanţa de apel) demonstrează în sine respectarea formei scrise cerute pentru existenţa unei „opere”, dar nu şi crearea acesteia din urmă.

Cercetarea acestui aspect se impunea şi din perspectiva prevederilor art. 315 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de casare a arătat explicit că împrejurarea dacă pretinsul proiect prezentat de reclamant întruneşte sau nu exigenţele convenţiei încheiate de părţi reprezintă un aspect important în verificarea executării obligaţiei principale şi presupune verificări de fond - care să ţină seama de specificul domeniului de activitate vizat - cu privire la ceea ce au înţeles părţile să reprezinte opera comandată şi la ceea ce s-a realizat prin activitatea creatoare a reclamantului.

Prin motivele de recurs, nu s-a reproşat instanţei de apel nerespectarea dispoziţiilor deciziei de casare, arătându-se doar că motivarea deciziei recurate este „puerilă şi fără vreun fundament juridic legal”.

Aceste susţineri nu pot fi considerate drept critici de nelegalitate a deciziei, în contextul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de către recurenţi, deoarece ar fi trebuit să se indice în concret eventualele considerente contradictorii ori străine de natura pricinii regăsite în decizie, ceea ce nu s-a întâmplat, calificativele articulate de către recurenţi nefiind apte să evoce vreuna dintre ipotezele vizate de art. 304 pct. 7.

Astfel, instanţa de apel a expus argumentele pentru care a apreciat că reclamantul nu a creat o operă, făcând trimitere la probatoriul administrat, inclusiv răspunsurile reclamantului I.C.D. la interogatoriul luat în faţa primei instanţe, iar aprecierile pe acest aspect nu pot fi cenzurate de către această instanţă de control judiciar, ale cărei atribuţii sunt circumscrise cercetării legalităţii deciziei recurate, prin prisma cazurilor de recurs expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu şi a temeiniciei deciziei, prin reevaluarea dovezilor administrate.

Din această perspectivă, este lipsită de relevanţă, în cadrul prezentului recurs, împrejurarea că reprezentantul legal al pârâtei ar fi atestat executarea operei comandate - fapt menţionat de către recurenţi nu în contextul art. 304 pct. 7, ci al susţinerilor vizând îndeplinirea obligaţiilor contractuale prin simplul fapt al predării lucrării -, cât timp nu este posibilă reaprecierea probatoriilor, cu finalitatea modificării situaţiei de fapt reţinute de către instanţa de apel.

Ca atare, nu poate fi cenzurată concluzia instanţei de apel în sensul neexecutării obligaţiei prevăzute în art. 1 lit. a) din contractul de comandă, aceea de creare a unei opere ştiinţifice (proiect de cercetare), în condiţiile în care aprecierile instanţei au fost argumentate corespunzător, mai mult, au fost formulate pe temeiul dispoziţiilor deciziei de casare.

Se constată, de asemenea, că nu pot fi primite nici susţinerile recurenţilor referitoare la neîndeplinirea obligaţiilor premergătoare celei vizând crearea operei.

Aprecierile instanţei de apel pe acest aspect au fost formulate în cadrul analizei cererii reconvenţionale, având ca obiect rezoluţiunea contractului de comandă a operei viitoare, cerere întemeiată tocmai pe împrejurarea neîndeplinirii de către reclamantul I.C.D. a altor obligaţii decât cea din art. 1, respectiv a obligaţiilor menţionate în art. 2, 17 şi 18 din contract.

Or, din moment ce pretenţiile pârâtei din cererea reconvenţională au fost respinse, este lipsită de finalitate analiza considerentelor instanţei de apel în legătură cu această cerere.

De altfel, instanţa de apel nu a dat nicio eficienţă, în soluţionarea cererii reconvenţionale, constatării neexecutării obligaţiilor premergătoare, întrucât soluţia de respingere a cererii pârâtei s-a fundamentat pe neîndeplinirea de către aceasta a formalităţilor de punere în întârziere a reclamantului cu privire la atare obligaţii, potrivit clauzelor contractuale, în acest fel, instanţa de apel conformându-se dispoziţiilor deciziei de casare, prin care s-a statuat asupra necesităţii verificării tuturor cerinţelor răspunderii contractuale, inclusiv cerinţa punerii în întârziere.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate şi le va respinge ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

În conformitate cu art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurenţii-reclamanţi G.G.M. şi I.C.D. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2500 lei către intimata-pârâtă A.O.S.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul G.G.M. şi de reclamantul I.C.D. împotriva deciziei nr. 274A din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondate.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi G.G.M. şi I.C.D. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON către intimata-pârâtă A.O.S.R.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 7072/2012. Civil. Revendicare imobiliară....		ICCJ. Decizia nr. 7063/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... →

ICCJ. Decizia nr. 7064/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7064/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs