ICCJ. Decizia nr. 7100/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7100/2012
Dosar nr. 27319/3/2006
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2012
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 08 august 2006 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul P.N. a formulat contestaţie, în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. D1. din 05 iulie 2006 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, obligarea pârâtei să îi restituie în natură terenul în suprafaţă de 1.200 mp situat în comuna S.M., judeţul Dâmboviţa, urmând ca pentru construcţia amplasată pe acest teren să se dispună ca reclamantul să plătească pârâtei despăgubiri la valoarea de piaţă, în baza dispoziţiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Prin sentinţa civilă nr. 1343 din 02 noiembrie 2007 a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamant, a admis calea de atac; a schimbat sentinţa atacată şi a admis în parte contestaţia. Drept urmare, a modificat dispoziţia şi a dispus restituirea în natură către reclamant a următoarelor suprafeţe de teren: suprafaţa de 360 mp delimitată între punctele 2-3-6-5-2 şi suprafaţa de teren de 122,50 mp delimitată între punctele a-b-3-4-a, delimitări făcute pe planul de situaţie anexa 9 la suplimentul de expertiză întocmit de expert D.P. depus la data de 28 martie 2011; a respins cererea de restituire în natură pentru diferenţa de teren de 717,50 mp şi a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru această suprafaţă de teren, măsuri reparatorii stabilite la valoarea de piaţă potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi acordate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 şi a obligat intimata la 1500 RON cheltuieli de judecată către apelantul-reclamant, pentru considerentele ce urmează.
Prin actul de vânzare-cumpărare nr. V1., numitul G.P.A. a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 18.119 mp teren arabil în comuna S.M., judeţul Dâmboviţa, în cuprinsul actului menţionându-se vecinătăţile acestui teren, dintre care semnificative sunt cele cu Sos. R. şi cu Sos. B.P. A.G. a decedat la data de 15 ianuarie 1946, potrivit certificatului de deces depus la dosar fond.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. M1. din 21 iunie 1972, de pe urma defunctei A.S., soţia lui A.G. (decedata la 27 septembrie 1971) a rămas ca unic moştenitor A.Ş., întrucât ceilalţi fii, A.N., A.C. şi P.M. (mama reclamantului) au renunţat la succesiune. În masa succesorală este menţionată suprafaţa de teren de 800 mp. loc de casă şi casa de locuit.
Potrivit adreselor nr. A1. din 20 aprilie 2002 şi nr. A2. din 12 aprilie 2002 emise de Primăria Comunei S.M., numita A.S. (soţia lui A.G.) a formulat cerere de înscriere în GAC, înregistrată sub nr. 271/1961- cerere care însă nu se găseşte în evidenţe, numărul acesteia fiind doar consemnat în registrul agricol, cu toate suprafeţele de teren existente în registrul agricol din perioada anilor 1959-1963, respectiv cu 2,55 ha, din care 0,10 curţi.
Conform adresei nr. A3./ 31 ianuarie 2002 emisă de Primăria comunei S.M., numita A.S. a figurat între anii 1961-1971 în registrul agricol cu suprafaţa de 0,30 ha. teren. Conform registrului agricol depus la dosar apel, A.S. a figurat la nivelul anului 1971 cu 0,20 ha. teren arabil.
Potrivit actului de schimb încheiat la data de 11 octombrie 1971, CAP S.M. a dat în deplină proprietate Consiliului Popular al comunei Slobozia terenul în suprafaţă totală de 1200 mp, având următoarele vecinătăţi: la nord A.N., la sud - A.Ş., la vest Şoseaua naţională, la est loturile personale ale lui A.N. şi A.Ş.
Prin decizia nr. 860 din 20 decembrie 1971, fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al judeţului Ilfov transmite în administrarea Inspectoratului Miliţiei judeţului Ilfov, printre altele, şi terenul în cauză, în vederea construirii postului de poliţie din comuna S.M., suprafaţa terenului fiind menţionată ca fiind de 1.200 mp., cu dimensiuni ale laturilor de 30x40 ml. şi vecinătăţile indicate în cuprinsul tabelului anexa. Pe acest teren a fost edificat postul de poliţie, care funcţionează ca atare şi în prezent.
Au fost depuse la dosar fişa terenului propus pentru construirea postului de poliţie şi schiţa acestuia, care indică aceleaşi dimensiuni şi aceleaşi vecinătăţi (la nord A.N., la est Consiliul S.M., la vest Sos. Naţională şi la sud A.Ş.).
S-a depus la dosar fond şi procesul verbal de amplasare a postului de poliţie încheiat la 16 martie 1973, care menţionează din nou suprafaţa de 1200 mp.
Prin adresa nr. A1./ 02 iulie 2007 emisă de Primăria comunei S.M. se arată că succesorii defunctei A.S. au primit prin reconstituirile efectuate conform Legii nr. 18/ 1991 tot terenul care li se cuvenea de la autoarea lor, susţinându-se chiar că au primit o suprafaţă mai mare în punctul „B.”. În acelaşi sens sunt şi alte adrese comunicate de către aceeaşi instituţie (adresa nr. A3./ 2006 dosar apel).
Curtea a constatat că, urmare a cererilor formulate în baza Legii nr. 18/1991, au fost emise următoarele titluri de proprietate: 1. titlul nr. T1. din 08 decembrie 1999 prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru moştenitorii defunctei A.S., respectiv A.Ş., P.M. (mama reclamantului), A.I., A.V. şi A.G. pentru suprafaţa de 2 ha şi 1800 mp., din care 8.200 mp. teren intravilan, învecinat la sud cu terenul ocupat de postul de poliţie şi A.Ş.; 2. titlul de proprietate nr. T2. din 30 ianuarie 1995 pe numele A.N. pentru suprafaţa totală de 1000 mp. intravilan, din care 500 mp. prin reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctei A.S.); 3. titlul nr. T3. din 04 august 2003 pe numele A.G. pentru suprafaţa de 1000 mp. intravilan; 4. titlul nr. T4./ 08 decembrie 1999 pe numele A.Ş. pentru suprafaţa de 2 ha. şi 200 mp., din care 1.800 intravilan, prin reconstituirea dreptului de proprietate; 5. titlul nr. T5. din 17 septembrie 1999 emis pe numele moştenitorilor defunctului A.M., numiţii A.V., A.E., A.G. şi A.I., pentru suprafaţa de 1 ha şi 2700 mp., prin reconstituire, dintre care 2643 mp. în intravilan; 6. titlul nr. T6. din 04 august 2003 emis pe numele A.E., pentru suprafaţa de 979 mp. intravilan, prin reconstituire; 7. titlul de proprietate nr. T7. din 08 august 2001 pe numele A.C., pentru suprafaţa de 1 ha şi 9100 mp., din care 2.219 mp. teren intravilan, prin reconstituire; 8. titlul de proprietate nr. T8. din 15 iulie 2004 pe numele moştenitorilor lui A.N., numiţii A.G., A.I., A.I. şi A.V., pentru suprafaţa de 1 ha şi 1600 mp. teren, din care 3.130 mp. teren intravilan, prin reconstituire.
Se retine şi că, la emiterea titlului de proprietate nr. T1. din 1999 s-a aplicat o cotă de reducere de 15%, astfel cum a comunicat Primăria comunei S.M. prin adresele depuse la dosar apel.
Prin raportul de expertiza întocmit de expertul desemnat P.D., la care s-au efectuat mai multe suplimente au fost identificate următoarele suprafeţe de teren: suprafaţa de teren de 18.119 mp. cumpărată de autorul reclamantului prin actul de vânzare cumpărare din anul 1919 (suprafaţă evidenţiată în schiţă); suprafaţa de 1.200 mp. astfel cum aceasta figura cu dimensiunile de 30x40 ml. şi vecinătăţi în actele de atribuire pentru construirea postului de poliţie menţionate mai sus (actul de schimb şi celelalte acte din anul 1971); suprafaţa deţinută în fapt, efectiv, de către postul de poliţie la momentul actual, suprafaţa de teren care nu mai respectă dimensiunile şi amplasamentul indicat la momentul preluării în anul 1971, anume nu mai are dimensiunile de 30 x 40 ml., ci dimensiunile de 24 x 50 ml.; suprafaţa de 8.200 mp. restituită în baza titlului de proprietate nr. T1. din 1999 conform Legii nr. 18/1991, care se învecinează cu terenul ocupat de postul de poliţie la nord; terenurile restituite conform Legii nr. 18/ 1991 prin titlurile de proprietate nr. T3./ 2003, T4./1999, T5./ 2001, T8./ 2004, T8./ 1999, T2./ 1995, T7./ 1999.
Din raportul de expertiză şi din precizările date prin adresa nr. A1. din 02 februarie 2011 emisă de Primăria S.M. rezulta că: titlurile de proprietate nr. T2./ 1995 şi T3./ 2003 privesc terenuri acordate celor doi titulari, respectiv A.V. şi A.G., în cu totul alt amplasament decât cel în litigiu în prezenta cauză, respectiv terenul obiect al titlului T2./ 1995 este situat pe cealaltă parte a Sos. B.P., conform schiţei întocmită de expert depusa la dosar apel, iar terenul obiect al titlului nr. T3./ 2003 este situat în cu totul alta zonă, conform adresei depusă, aceste terenuri aparţinând anterior altor persoane (conform adresei menţionate).
Titlurile de proprietate nr. T2./ 1995, T3./ 2003, T8./ 2004, T5./ 2001, T4./1999, T6./ 2003 nu au fost emise pentru terenuri obţinute prin reconstituire de pe urma defuncţilor A.G. şi S., astfel cum rezultă din adresa depusă la dosar, emisă de Primăria S.M., ci în condiţiile art. 22, 23 şi 24 din Legea nr. 18/1991, anume prin atribuire către deţinătorii de fapt ai acelor loturi, fiind vorba de terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, atribuite de fostele CAP-uri către deţinători şi, ca efect al Legii nr. 18/1991, intrate în proprietatea acestora.
Se mai precizează în adresa emisă de Primăria S.M. că, cu excepţia a două poziţii care nu interesează în cauză, celelalte terenuri au fost reconstituite pe vechile amplasamente.
S-au comunicat de către Primăria S.M. şi actele care au stat la baza emiterii acestor titluri de proprietate, din care rezultă că în registrul agricol numiţii A.S., A.M., A.C., A.N. figurau ei înşişi, distinct de autorii lor A.G. şi S., cu anumite suprafeţe de teren, reconstituirile făcute conform Legii nr. 18/ 1991 făcându-se în baza acestor extrase din registrele agricole, care priveau proprietăţile lor la momentul cooperativizării, iar nu în calitate de moştenitori ai A.S. pentru suprafeţele cu care aceasta figura în registrul agricol.
Coroborând aceste probe, Curtea a reţinut că, din faptul că amplasamentul fostului teren de 18.119 mp. cumpărat de autorul reclamantului în anul 1919 se suprapune (parţial) cu cel ocupat în prezent de postul de poliţie rezultă cu evidenţă probată împrejurarea că această suprafaţă de teren ocupată în prezent de postul de poliţie este parte din fosta proprietate a lui G. şi A.S.
Tot restul acestei suprafeţe de 18.119 mp. teren a fost restituită către membrii familiei A., fie prin reconstituire de la A.S., fie în condiţiile art. 22 şi 23 din Legea nr. 18/1991, fie direct către succesorii A.S., aceasta suprafaţă ocupată în prezent de postul de poliţie rămânând singura care nu aparţine în prezent familiei A. (constituind o „enclava” în întregul terenului restituit către membrii familiei A.).
Rezultă din aceasta, că această suprafaţă de teren nu a fost reconstituită/restituită către succesorii fostului proprietar conform Legii nr. 18/ 1991.
Curtea a constatat că nu rezulta că această suprafaţă de teren ar fi fost restituită pe un alt amplasament, deci ca s-ar fi operat o restituire către succesorii S. şi ai lui G. A., dar pe alt amplasament.
Singurele titluri de proprietate emise în altă locaţie decât cea în discuţie în cauză în favoarea membrilor familiei A. (succesori ai S. şi ai lui G. A.) sunt următoarele terenuri: terenul extravilan de 3600 mp. obiect al titlului de proprietate nr. T1. din 1999 emis într-adevăr moştenitorilor lui A.S., terenul obiect al titlului de proprietate T2./ 1995 emis în favoarea lui A.V., situat pe cealaltă parte a DN 7, şi terenul obiect al titlului de proprietate nr. T3./ 2003 de pe urma defunctului A.G., situat în cu totul alta zonă decât cel în litigiu.
Conform adresei emisa de Primăria S.M., terenurile obiect al tuturor celor 8 titluri de proprietate emise conform Legii nr. 18/1991 au fost emise pe vechiul amplasament, în sensul că s-au restituit exact amplasamentele pe care beneficiarii acestor titluri erau îndreptăţiţi la restituire, cu excepţia a două poziţii, care nu vizează terenul ocupat de postul de poliţie (poziţiile G. de la autori A.S. şi A.C.).
Toate restituirile făcute în temeiul Legii nr. 18/ 1991 (fie că aceste restituiri au avut loc prin reconstituire sau atribuire în condiţiile art. 22, 23 şi 24 din Legea nr. 18/1991) s-au făcut pe vechile amplasamente, sau terenurile deţinute şi atribuite în condiţiile art. 22 şi 23 din Legea nr. 18/ 1991 (cu excepţia a 2 poziţii nerelevante în analiza cauzei, pentru că privesc alte suprafeţe de teren - poz. G. în registrele agricole).
Din aceasta, rezultă că suprafaţa de teren în prezent ocupată de postul de poliţie nu a fost restituită în condiţiile Legii nr. 18/1991.
Curtea a reţinut că nu este întemeiata apărarea intimatului pârât că prin reconstituirile făcute în temeiul Legii nr. 18/1991 reclamantul sau membrii familiei sale ar fi primit deja aceasta suprafaţă de teren.
Curtea a constatat că terenul ocupat de postul de poliţie este în mod evident intravilan şi era intravilan şi la data notificării adresată de reclamant, de vreme ce acesta este situat în V. satului, fapt confirmat şi de expertiza tehnică efectuată, şi de faptul că toate terenurile învecinate cu deschidere spre DN7 sunt intravilane, conform titlurilor de proprietate emise conform Legii nr. 18/ 1991.
Aşa fiind, Curtea a constatat că în mod greşit atât instanţa fondului, cât şi prin decizia atacată în prezenta cauză emisă de intimatul pârât, s-a reţinut aplicabilitatea Legii nr. 18/1991, în cauză neoperând art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Curtea a mai constatat că preluarea terenului a fost abuzivă, în înţelesul art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/ 2001, căci nu s-a făcut dovada existenţei unui act de preluare a terenului de către stat.
Preluarea de fapt a terenului este probată prin simplul fapt că acest teren, care a fost dovedit că a aparţinut autorului reclamantului, este ocupat începând cu anul 1971 de postul de poliţie.
S-a invocat faptul că de fapt terenul a fost înscris în CAP de către A.S. şi CAP l-ar fi predat cu titlu de schimb pentru edificarea postului de poliţie.
Curtea a constatat că nu poate fi reţinută ca probată această împrejurare a preluării de către fostul CAP ca urmare a cererii de înscriere făcută de proprietarul A.S., atâta timp cât nu s-a depus la dosar aceasta cerere de înscriere din care să rezulte că aceasta a vizat şi acest teren.
Existenţa pe marginea filei registrului agricol a menţiunii că a fost preluat de CAP în urma cererii nr. 271/1961 nu poate fi reţinută de către Curte drept probă a preluării în acest mod, iar încheierea ulterioară a actului de schimb între CAP şi CP S.M. încheiat în anul 1971 iarăşi nu poate fi considerată o proba a acestei modalităţi de preluare, atâta timp cât acest act emana de la alte persoane decât proprietarul, deci nu reprezintă un înscris opozabil acestuia şi succesorilor lui în drepturi.
În privinţa calităţii de succesor în drepturi al reclamantului în raport de fostul proprietar al terenului, Curtea a constatat că reclamantul are calitatea de succesor al lui G. A. (bunicul sau), proprietarul iniţial al terenului, conform actelor de stare civilă depuse la dosar, că mamei reclamantului, numita P.M., alături de alţi moştenitori, i s-a reconstituit dreptul de proprietate în condiţiile Legii nr. 18/1991 în calitate de moştenitor al A.S., prin titlul de proprietate nr. T1. din 08 decembrie 1999.
Prin acest titlu s-a soluţionat cererea mamei reclamantului (depusă la dosar apel) prin care acesta, reclamând calitatea de moştenitor al defunctei A.S., solicită restituirea vechii proprietăţi a autoarei ei, în condiţiile Legii nr. 18/1991.
Prin acest titlu, s-a stabilit că mama reclamantului are calitatea de moştenitor al defunctei A.S., chiar dacă în certificatul de moştenitor de pe urma acesteia apare ca renunţător.
Faţă de acest titlu, Curtea a apreciat că în cauză chestiunea calităţii reclamantului de succesor în drepturi al A.S. trebuie surmontată, aceasta având în vedere necesitatea asigurării unei judecăţi care să nu infirme cele stabilite în mod irevocabil într-o altă procedură care se bucura de prezumţia de veridicitate, aceasta din perspectiva dreptului consacrat de art. 6 din C.E.D.O., care implică drept componentă ca cele constatate şi stabilite printr-un act al unei autorităţi statale să nu fie contrazise în esenţă printr-un alt act emanând de la autorităţile statului.
Din interpretarea coroborată a art. 10 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 10/ 2001, se desprinde concluzia că nu se pot restitui în natură, ci se acordă masuri reparatorii prin echivalent, pentru terenurile ocupate de construcţii noi edificate după preluarea imobilelor de către statul comunist, cu excepţia situaţiei în care aceste construcţii noi au fost edificate după anul 1990 fără autorizaţie de construcţie.
Este greşită interpretarea dată de apelantul reclamant în sensul că nu poate fi restituit în natură terenul ocupat de construcţii noi, numai dacă acestea au fost edificate cu autorizaţie de construire. În realitate, din interpretarea coroborată a art. 10 alin. (2) şi (3) rezultă că numai în cazul construcţiilor edificate ulterior anului 1990 este necesară existenţa autorizaţiei de construire pentru a opera imposibilitatea de restituire în natură, în situaţia construcţiilor edificate anterior anului 1990 această cerinţă nefiind impusă.
Nu a fost găsit incident nici art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 invocat de apelantul reclamant, întrucât acest text are în vedere cazul în care clădirea nu ar mai fi necesară unităţii deţinătoare, situaţie care nu se regăseşte în cauză, postul de poliţie funcţionând în acel spaţiu şi în prezent.
Potrivit schiţei la suplimentul la raportul de expertiză depusă la dosar apel expertul a demarcat o suprafaţă de 360 mp. situată în spatele terenului, care poate fi restituită în natură, şi a delimitat totodată o suprafaţă de 122,50 mp. situată pe lateralul acestei suprafeţe care poate fi restituită de asemenea în natură şi care să servească accesului la terenul din spate.
Reclamantul nu s-a opus de principiu unei asemenea modalităţi de restituire în natură a unei fâşii laterale care să îi asigure accesul spre terenul din spate, solicitând însă prin notele depuse la dosar apel că această fâşie să fie mult mai lată, până foarte aproape de zidul lateral al clădirii postului de poliţie, cerând de asemenea să îi fie restituită o asemenea fâşie laterală şi pe partea cealaltă a clădirii.
Curtea nu a primit propunerea reclamantului legat de lăţimea acestor fâşii laterale, apreciind că, în raport de natura specifică a activităţii publice desfăşurate de poliţie în clădirea în discuţie, trebuie să se asigure un spaţiu suficient de lat pe laturile clădirii (trebuie să se aibă în vedere eventuala necesitate a accesului cu maşini sau alte necesitaţi ale activităţii poliţiei).
Curtea a luat în considerare varianta propusă de expert şi a dispus restituirea în natură către reclamant a suprafeţei de teren aflată în spatele clădirii, de 360 mp., ca şi a suprafeţei de 122,50 mp. aflată în partea laterală a clădirii şi care asigură accesul.
Curtea a avut în vedere şi faptul că această modalitate de restituire este convenabilă din perspectiva că suprafaţă de 360 mp. teren este alipită suprafeţei de 8200 mp. teren deja restituiţi prin titlul de proprietate T1./ 1999, servind aşadar unei întregiri a acestei proprietăţi.
Reclamantul a solicitat iniţial, prin notificarea formulată şi prin cererea depusă la instanţa de fond, suprafaţa de 1200 mp. teren.
Ulterior, datorită modului în care a fost întocmită iniţial expertiza în apel (expertul precizând iniţial că postul de poliţie ocupa de fapt 1.440 mp.), reclamantul a insistat asupra faptului că solicită restituirea întregii suprafeţe de 1.440 mp. teren.
Curtea a constatat că expertul a considerat în mod total nejustificat că postul de poliţie ocupă suprafaţa de 1.440 mp. teren, din două perspective: terenul ocupat de poliţie nu este îngrădit în partea din spate, înspre terenul de 8.200 mp. restituit familiei A., iar expertul a considerat suprafaţa ocupată de poliţie prin luarea în considerare a lungimii gardurilor laterale, considerând că dacă aceste garduri au anumite lungimi, atunci aceasta semnifică faptul că până la sfârşitul gardurilor se întinde deţinerea postului de poliţie. Această logica este greşită, caci aceste garduri laterale delimitează terenul pe laturile de nord, respectiv sud, iar nu pe latura de est, care interesează, iar pe de altă parte, astfel cum a precizat chiar reclamantul, aceste garduri nu au fost ridicate de organele de poliţie, ci de proprietarii persoane particulare vecini, deci organele de poliţie nu şi-au manifestat prin edificarea acestor garduri poziţia de a lua în stăpânire o suprafaţă egală cu lungimea gardurilor.
Pe de alta parte, moştenitorilor lui A.S. (printre care şi reclamantul, dar nu numai el) le-a fost restituit prin titlul de proprietate nr. T1./ 1999 terenul din spate, în suprafaţă de 8.200 mp., pentru 240 mp. din aceştia existând suprapunere cu terenul aflat în interiorul celor două garduri laterale. Aşadar, pentru aceşti 240 mp. teren (diferenţa de la 1.200 mp. şi 1.440 mp.) există deja emis un titlu de proprietate în condiţiile Legii nr. 10/2001. Aceasta face să nu mai poată fi repusă în discuţie restituirea acestora în condiţiile Legii nr. 18/1991, din două motive: pentru aceşti 240 mp. ar opera excepţia de la aplicarea Legii nr. 10/ 2001 instituită de art. 8 din lege, de vreme ce au făcut deja obiectul Legii nr. 18/ 1991; pe de altă parte, în mod absolut subsidiar faţă de primul argument expus, nu poate beneficia de restituire în condiţiile Legii nr. 10/2001 în prezenta cauză (care are ca obiect o contestaţie întemeiata pe art. 26 din Legea nr. 10/2001 în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul de Interne) doar reclamantul, în condiţiile în care pentru acest teren şi alte persoane, alături de reclamant, au drepturi de proprietate recunoscute legal.
Curtea a avut în vedere doar suprafaţa de 1.200 mp., a cărei restituire urmează a fi făcuta după cum urmează: cele doua suprafeţe de 360 mp. şi respectiv 122,50 mp. teren urmează a fi restituite în natură. Pentru diferenţa de 717,50 mp. va constata dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri reparatorii care vor fi stabilite la valoarea de piaţă potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi vor fi acordate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, conform art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/ 2001.
Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părţi.
Reclamantul, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia pentru considerentele ce urmează.
Instanţa a greşit când stabileşte modalitatea de restituire, acordând intimatei - parate dreptul asupra unei suprafeţe de teren le 717,50 m.p.
Recurentul a solicitat restituirea integrală a suprafeţei de 1200 mp, iar subsidiar, dacă se consideră că postul de Poliţie din comuna S.M. funcţionează pe terenul proprietatea sa, să-i fie restituită suprafaţa de 1093 mp liberă de construcţie.
În atare situaţie intimatei-parate i se creează o cale de acces pe suprafaţa de la drumul public de 11,32 mp lungime şi 12,12 mp lăţime.
Interpretarea dată de Curte dispoziţiilor art. 10 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 este greşită, pentru că nu se poate acorda intimatei - pârâte mai mult decât ocupa construcţia ridicată fără autorizaţie de construire, şi terenul care oferă cale de acces de la drumul public, atâta vreme cât nu a avut decât în folosinţă suprafaţa de teren de 1200 mp care a făcut parte din suprafaţa de 0,20 ha ce a aparţinut autoarei sale A.S.
Instanţa apreciază că numai pentru construcţiile ridicate după anul 1990 autorizaţiei, cele construite în regimul comunist nefiind supuse obligatoriu aceluiaşi regim juridic ce derivă din Decretul nr. 144/1958.
Critica pe care o aduce instanţei, ţine de aprobarea unui supliment la expertiza făcută de expertul P.D.
Astfel, la pct. 9 din suplimentul la expertiza judiciară fila, expertul răspunde că, distanţa de la clădire până la limitele laterale ale terenului pe toate laturile este: din dreptul clădirii spre vest (la drumul public) =11,32 m.p.; din dreptul clădirii spre nord =4,54 m.p.; din dreptul clădirii spre sud=8,40 m.p.; din dreptul clădirii spre est nu este împrejmuita.
Aceste date corespund în totalitate cu cele inserate la dosar şi anume: lăţime 24 ml; lungime 60 ml.
Lăţimea se compune din: distanta de la clădire spre nord- 4,54 ml; lăţimea clădirii - 4,09+6,03= 10,12 ml; distantele de la clădire la sud - 8,40 ml, în total - 23,06 ml.
Apare astfel o diferenţă de 0,94 ml, pe care deşi expertul nu a justificat-o, instanţa a considerat-o într-o egalitate perfectă. Ori, lăţimea de 24 ml nu poate să fie egală cu 23,06 ml, şi ca atare, s-a ignorat această diferenţă de 0,94 ml.
De asemenea, în suplimentul la expertiză pct. 7 şi 11 expertul nu clarifică cele solicitate de instanţă considerând că dimensiunile date de Ministerul Administraţiei şi Internelor de 24 ml x50 ml- sunt cele reale, deşi în raportul de expertiză stabilise situaţia din prezent pe laturile de N-S 60m iar pe laturile E-V 24 m greşind doar vecinătăţile.
Instanţa nu cenzurează opinia eronată a expertului cristalizată la pct. 11 la suplimentul de expertiză, în sensul că, acesta îşi menţine punctul de vedere greşit de la pct. 7 din supliment, susţinând că intimata - pârâtă a depus la dosarul cauzei planuri pentru suprafaţa de 1440 mp. În realitate nu există niciun plan depus de intimatul - pârât.
Instanţa nu a cenzurat nici pct. 12 din suplimentul la expertiză, unde expertul a trecut 1200 mp în loc de 1440 mp.
Terenul solicitat ocupat de intimata-pârâtă, este în suprafaţă de 1440 mp şi este îngrădit pe 3 laturi: la N, S, V astfel; la V cu deşeuri din scândură; la N plasă de sârmă; la sud cu deşeuri de lemn degradate; la E nu este împrejmuită.
În atare situaţie, dacă terenul nu este împrejmuit, fără să se facă o nouă expertiză, expertul întocmeşte schiţa de la apel pe care instanţa în mod greşit şi-a însuşit-o acordând un drept intimatei - pârâte pe care nu l-a avut niciodată şi o întindere de teren de 717,50 mp, mult peste ceea ce aceasta ocupă prin construcţia nelegală şi calea de acces.
Pârâtul, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia pentru cele ce urmează.
Prin cererea din data de 15 ianuarie 1998 adresată Primăriei comunei S.M. înregistrată sub nr. 199, P.N. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, în calitate de moştenitor al defunctei A.S., anexând ca act doveditor al dreptului de proprietate actul de vânzare-cumpărare nr. T1. din 30 iunie 1919, acelaşi act pe care P.N. şi-a întemeiat notificarea.
Cu adresa nr. A3. din 31 ianuarie 2002 Primăria comunei S.M. a comunicat recurentului faptul că numita A.S. este trecută în registrul agricol comunal volumul 1, fila nr. 172, perioada 1959-1960 cu suprafaţa de 2,55 ha. din care 0,10 ha curţi şi clădiri (suprafaţă care nu se referă la terenul atribuit Postului de Poliţie S.M.).
În urma cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, numiţilor A.Ş., P.M., A.I., A.V. şi A.G. (moştenitorii lui A.S.), li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul situat în comuna S.M., judeţul Dâmboviţa, aşa cum reiese din titlul de proprietate nr. T2. din 08 decembrie 1999.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, comisia comunală de fond funciar a aplicat un procent de diminuare la nivelul localităţii de 15%, astfel că moştenitorii lui A.S. au primit suprafaţa totală reconstituită de 2,18 ha conform titlului de proprietate.
Prin aceeaşi adresă Primăria comunei S.M. a comunicat că în perioada 1961-1971 A.S. era înregistrată cu suprafaţa de 0.20 ha teren, din care: 0,10 ha curţi şi clădiri, aşa cum rezultă din registrul agricol volumul nr. 1, perioada 1961-1963, volumul nr. 1, perioada 1964-1970 şi volumul nr. II perioada 1971-1975.
În acest sens, au fost emise titlurile de proprietate nr. T3. din 04 august 2003 şi T2. din 30 ianuarie 1995 prin care numiţilor A.V. şi A.G. (moştenitorii lui A.S. şi A.G.) li s-a reconstituit dreptul de proprietate, aceştia primind câte un teren în suprafaţă de 1000 m.p.
De asemenea, din adresa sus-menţionată rezultă că în anul 1971 proprietarul terenului în suprafaţă de 1200 m.p. amplasat în punctul „G." V. satului, cu vecinătăţile: N-A.N., S-A.Ş., V-D.N.7, E-lot în folosinţă personală A.N., era C.A.P.S.M.
Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar P.D. stabileşte, în urma măsurătorilor topografice realizate, că terenul deţinut în prezent de Postul de Poliţie din comuna S.M. are o suprafaţă de 1.440 mp., având laturile de 24 m, deschidere la şosea şi 60 m lungime.
Având în vedere faptul că terenul preluat de la C.A.P. S.M. avea dimensiunile 30m x 40m, respectiv 1.200 m.p., se consideră că nu s-a stabilit cu certitudine că terenul pe care este amplasat în prezent postul de poliţie este acelaşi cu cel preluat de la C.A.P. S.M. Aceste aspecte nu au fost lămurite de instanţa de apel, deşi s-a insistat inclusiv în faza de apel pe formularea unor concluzii clare.
Instanţa de apel nu a ţinut cont de obiecţiunile formulate la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză, expertul se contrazice la punctele a şi b din expertiză, întrucât menţionează că nu a găsit planurile cadastrale anterior anului 1970, necesare identificării terenului în suprafaţă de 18.119 m.p. care a aparţinut lui A.G.; identificarea terenului a fost făcută doar în baza vecinătăţilor din contractul de vânzare-cumpărare, vecinătăţi care nu corespund în totalitate din punct de vedere al punctelor cardinale cu realitatea din teren; copiile titlurilor de proprietate transmise nu au şi pagina 2 în care ar fi fost menţionate suprafeţele restituite conform Legii nr. 18/1991 şi în consecinţă nu se pot pronunţa asupra suprafeţelor reconstituite; expertul se contrazice şi la punctul g: „Titlurile de proprietate emise proprietarilor A.Ş., A.N. şi A. N. G. nu se referă la restituirea terenurilor din interiorul suprafeţei de 18.119 m.p. în titlul de proprietate al lui A.Ş. din suprafaţa primită în intravilan de 1800 m.p., 800 m.p. au legătură cu terenul de 18119 m.p.”
De asemenea, din studierea suplimentului la raportul de expertiză judiciară depus la dosar în faţa instanţei de apel, rezultă că expertul menţionează la punctul 5 lit. a) că „deoarece nu am găsit planurile cadastrale din anii menţionaţi, nu am putut să identific terenul în suprafaţă de 18.119 mp care a aparţinut lui A.G.”.
Se face precizarea că expertul nu revine asupra concluziilor din raportul de expertiză, care, în mod evident, nu sunt fundamentate. Cu toate acestea, instanţa de apel, în mod neîntemeiat, reţine că „amplasamentul fostului teren de 18.119 mp, cumpărat de autorul reclamantului în anul 1919 se suprapune parţial cu cel ocupat în prezent de postul de poliţie ..." susţinere neîntemeiată pe probe.
Instanţa de apel nu a ţinut seama de adresa nr. A3./06 februarie 2006, a Primăriei comunei S.M., înscris care precizează, la alin. (3), „suprafaţa de 1.7200 m.p. pe care o solicită domnul P.N. spre a i se reconstitui - nici aceasta nu face obiect al revendicării, întrucât celor doi moştenitori ai defuncţilor A.S. şi G., după cum reiese din adresa dvs., respectiv A.V. şi A.G., li s-au reconstituit teren - loc de casă câte 1000 mp de fiecare în imediata apropiere, dovedit prin cele două titluri de proprietate emise pe numele celor doi, anexate în copie xerox". O adresă având acelaşi conţinut, purtând nr. A4. din 02 mai 2007, a fost înaintată şi Tribunalului Bucureşti, aflându-se la dosarul de fond.
Prin decizia recurată, instanţa de apel a constatat faptul că, în temeiul Legii nr. 18/1991 au fost emise un număr de 8 titluri de proprietate, succesorilor lui A.G.. Din însumarea suprafeţelor de teren, aşa cum sunt ele enumerate în hotărârea judecătorească, rezultă o suprafaţă totală de aproape 9 hectare de teren, aspect în totală discordanţă cu solicitarea intimatului-reclamant şi cu situaţia de fapt.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate,a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale şi a temeiurilor de drept incidente cauzei reţine caracterul fondat al recursului declarat de pârât şi caracterul nefondat al recursului declarat de reclamant pentru argumentele ce succed:
Prioritar, Înalta Curte va constata că recursul declarat de pârât întruneşte exigenţele art. 303 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 306 C. proc. civ. Astfel, deşi criticile formulate nu sunt bine structurate şi argumentate cu referire la considerentele deciziei recurate, din dezvoltarea motivelor invocate reiese faptul că recurentul invocă, pe de o parte, reconstituirea terenului ce a aparţinut autorilor reclamantului în procedura Legii nr. 18/1991, iar pe de altă parte nestabilirea pe deplin a situaţiei de fapt cu referire la includerea terenului, pe care se află postul de poliţie, în suprafaţa de 18119 m.p. ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1919, prin care autorul reclamantului a dobândit dreptul de proprietate asupra nemişcătorului.
Curtea de Apel reţine ca situaţie de fapt, necontestată de niciuna dintre părţi, că A.G. a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 18119 m.p. (aproape 2 ha de teren) în temeiul actului de vânzare-cumpărare nr. V1. situat în comuna S.M.
Tot ca situaţie de fapt necontestată, se reţine că A.S., soţia lui A.G., a figurat în registrul agricol în perioada 1959-1968 cu 2,55 ha, din care 0,10 curţi.
Instanţa superioară de fond arată că din cele 8 titluri de proprietate acordate succesorilor lui A. GG. şi A.S., doar titlurile cu nr. T1. din 8 decembrie 1999 şi T8. din 8 decembrie 1999 au fost emise prin reconstituire a dreptului de proprietate ce a aparţinut defuncţilor.
Prin titlul de proprietate nr. T1. s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru moştenitorii defunctei A.S., respectiv A.Ş., P.M. (mama reclamantului), A.I., A.V. şi A.G. pentru suprafaţa de 2 ha şi 1800 m.p., adică 21800 m.p.
Prin titlul de proprietate nr. T4. din 8 decembrie 1999 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe numele A.Ş. pentru suprafaţa de 2 ha şi 200 m.p., adică 20200 m.p.
Adiţionând cele două suprafeţe, rezultă un total de 42000 m.p.
Faţă de împrejurarea că situaţia de fapt reţinută de instanţa superioară de fond nu a fost contestată, rezultă că suprafaţa de teren de 18119 m.p., proprietatea bunicului reclamantului, la care acesta se raportează în motivarea cererii de chemare în judecată, a făcut obiectul reconstituirii în procedura Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar.
Art. 8 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prevede că nu intră sub incidenţa acestei legi de reparaţie terenurile solicitate potrivit prevederilor legilor fondului funciar.
Drept urmare, critica formulată de recurentul Ministerul Administraţiei şi Internelor, în sensul că terenul solicitat a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, este întemeiată.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, decizia atacată va fi modificată în tot, în sensul că apelul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.
Dat fiind considerentele admiterii recursului declarat de pârât, şi anume incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza recursului declarat de reclamant care vizează chestiuni ce ţin de modalitatea aleasă de Curtea de Apel pentru restituirea parţială în natură a terenului solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.N. împotriva deciziei nr. 482A din data de 10 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în tot decizia atacată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul P.N. împotriva sentinţei nr. 1343 din data de 2 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6961/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7101/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
