ICCJ. Decizia nr. 7119/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7119/2012
Dosar nr. 7666/62/2008
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 125/R din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte apelul declarat de apelantul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., împotriva sentinţei civile nr. 312/S din 7 decembrie 2009 a Tribunalului Braşov pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:
A anulat în parte Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Judeţul Braşov şi a obligat pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R. la plata către reclamanţii M.S.C. şi T.C.G. a daunelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în cuantum de 29.369 euro la data plăţii, în loc de 140.431 euro. A păstrat valoarea stabilită prin Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Judeţul Braşov de 19.782 euro pentru terenul expropriat de 1884 mp.
A fost înlăturată dispoziţia privind anularea în tot a Hotărârii 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 Judeţul Braşov.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
S-au respins restul pretenţiilor din apel.
A respins apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe.
Au fost obligaţi intimaţii reclamanţi M.S.C. şi T.C.G. la plata către apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. la plata sumei de 4.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 812/S/7 decembrie 2009, Tribunalul Braşov a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Transporturilor, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Judeţul Braşov, Consiliul Local Râşnov şi Oraşul Râşnov prin Primar.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român invocată de reprezentantul său Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Braşov şi excepţia de netimbrare a acţiunii .
A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii M.S.C. şi T.C.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R. şi în consecinţă, a anulat Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008, de stabilire a despăgubirilor, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Judeţul Braşov; a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R. să plătească reclamanţilor M.S.C. şi T.C.G. suma de 140.431 euro despăgubiri în echivalent RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat urmare exproprierii terenului.
De asemenea, a respins aceeaşi acţiune a reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Judeţul Braşov, Consiliul Local Râşnov şi Oraşul Râşnov prin Primar ca introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
În baza Hotărârii Guvernului nr. 426/2008 privind amplasamentul lucrării „Construcţia autostrăzii Bucureşti - Braşov, tronsonul Comarnic - Braşov, pe teritoriul localităţilor Râşnov şi Cristian, judeţul Braşov „a fost emisă Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 de către Ministerul Transporturilor - C.N.A.D.N.R. - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Judeţul Braşov - Consiliul Local Râşnov.
Prin această hotărâre au fost stabilite despăgubiri în favoarea reclamanţilor în cuantum de 72.324,97 RON, echivalentul sumei de 19.782 euro, pentru imobilul expropriat în suprafaţă de 1884 mp. situat în Râşnov, categoria de folosinţă extravilan, parcela PA1. identificat sub nr. cadastral CA1.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 din. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, acţiunea formulată soluţionându-se potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
În art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere art. 9 din Legea nr. 198/2004, se prevede că despăgubirea ce urmează a se acorda expropriaţilor se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea acestui cuantum, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a concluzionat că despăgubirile ce se cuvin pârâţilor pentru terenul expropriat în vederea construirii autostrăzii sunt egale cu suma de 140.143 euro, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia, despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, reclamanţii solicitând suma de 171.100 euro.
În lucrarea lor, experţii au concluzionat că în afara lotului expropriat de 1884 mp. sunt afectaţi încă o suprafaţă de 2944,25 mp., urmare tehnicilor de evaluare recomandate de Standardele Internaţionale de Evaluare - ediţia VIII - 2008, estimându-se prin comparaţia directă de piaţă valoarea de 30 euro/mp., ceea ce a determinat o valoare de 56.520 euro pentru terenul de 1884 mp., 27.502 euro şi 56.409 pentru parcelele A221/2/9/3 şi PA2./1 afectate de zona de protecţie a autostrăzii, reţinându-se că terenul supus exproprierii este situat în intravilanul localităţii, potrivit adeverinţei nr. A1. din 04 septembrie 2007 şi nu în extravilan cum susţine pârâtul.
Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 198 din 25 mai 2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, defineşte coridorul de expropriere ca având în componenţă elementele drumurilor, astfel cum sunt definite la art. 2 din O.G. nr. 43/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind stabilit de autoritatea centrală în domeniul transporturilor, Ministerul Transporturilor, pentru drumurile de interes naţional.
Potrivit art. 2 alin. (5) Ordonanţa nr. 43/1997 privind regimul drumurilor republicată, fac parte din elementele infrastructurii autostrăzilor şi drumurilor naţionale aparţinând domeniului public al statului suprastructura şi infrastructura drumului, situate în cadrul amprizei, şi terenul aferent, suprafeţele de teren situate de o parte şi de cealaltă a drumului, care formează zonele de siguranţă, în limitele prevăzute de prezenta ordonanţă, iar în art. 14 este prevăzută componenţa zonei drumului public care cuprinde: ampriza, zonele de siguranţă şi zonele de protecţie.
Ampriza drumului este suprafaţa de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru ciclişti, acostamente, şanţuri, rigole, taluzuri, şanţuri de gardă, ziduri de sprijin şi alte lucrări de artă potrivit art. 15.
Zonele de siguranţă sunt suprafeţe de teren situate de o parte şi de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantaţiei rutiere sau altor scopuri legate de întreţinerea şi exploatarea drumului, siguranţei circulaţiei ori protecţiei proprietăţilor situate în vecinătatea drumului. Din zonele de siguranţă fac parte şi suprafeţele de teren destinate asigurării vizibilităţii în curbe şi intersecţii, precum şi suprafeţele ocupate de lucrări de consolidare a terenului drumului şi altele asemene [a rt. 16 alin. (1)], în alin. 2 prevăzându-se că realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranţă este interzisă.
Zonele de protecţie sunt suprafeţele de teren situate de o parte şi de alta a zonelor de siguranţă, necesare protecţiei şi dezvoltării viitoare a drumului, acestea rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligaţia ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranţă a traficului prin:
a) neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător;
b) executarea de construcţii, împrejmuiri sau plantaţii care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum;
c) executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranţa circulaţiei sau modifică regimul apelor subterane sau de suprafaţă;
d) practicarea comerţului ambulant în zona drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop (art. 17).
Din analiza acestor texte legale rezultă limitările la care este supus dreptul de proprietate al reclamanţilor cu privire la terenul adiacent celui expropriat, limitări determinate de expropriere pentru utilitate publică şi justificate de aceasta, ipoteză prevăzută în art. 44 din Constituţie, dar numai cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Instanţa a constatat că solicitarea reclamanţilor este întemeiată, în baza prevederilor legale mai sus evocate.
Instanţa de apel a reţinut următoarele considerente în motivarea propriei decizii:
Aspectul asupra căruia poartă litigiul de faţă este cuantumul despăgubirilor ce se cuvine reclamanţilor pentru terenul în suprafaţa de 1884 mp expropriată şi stabilirea existentei unui prejudiciu ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate, datorită ocupării zonei de protecţie a autostrăzii şi întinderea acestui prejudiciu, în cazul dovedirii lui.
La stabilirea despăgubirii se au în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi natura terenului în litigiu. Potrivit acestui text legal, se iau în calcul preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritoriala la data întocmirii raportului de expertiza.
În ce priveşte natura terenului expropriat se retine ca acesta este extravilan arabil pentru următoarele considerente:
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei au furnizat iniţial informaţii contradictorii cu privire la acest aspect. Astfel, adeverinţa nr. A1. din 4 septembrie 2007 emisă de Primăria Râşnov şi certificatul de urbanism nr. 176 din 26 mai 2009 dovedesc faptul că terenul în litigiu este situat în intravilanul localităţii Râşnov. Din contră, adresele nr. A2. din 6 octombrie 2010 şi nr. A3., A4. din 18 noiembrie 2010 şi nr. A5. din 4 ianuarie 2011 emise de Oraşul Râşnov, relevă faptul că terenul expropriat este arabil extravilan - în acelaşi sens sunt şi menţiunile din cartea funciară, respectiv teren arabil.
Mai mult, prin adeverinţa nr. A6. din 12 aprilie 2011, Oraşul Râşnov prin primar explică punctul de vedere diferit cu privire la categoria de folosinţă şi regimul juridic al terenului în litigiu, exprimat prin înscrisurile anterioare, mai sus menţionate. Astfel, se arată că neconcordanţele au survenit în urma suprapunerii greşite a schiţei terenului pe P.U.G. nr. 33103/1997 aprobat prin H.C.L. nr. 3/2000. Încă o dată, şi prin această adeverinţă se certifică faptul că terenul este situat în extravilanul localităţii Râşnov şi că are categoria de folosinţă arabil.
În final, un alt argument îl constituie raportul de expertiză întocmit de experta P.V.G., care a avut ca obiectiv identificarea terenului şi stabilirea categoriei de folosinţa a acestuia. În urma măsurătorilor topO.G.rafice şi a suprapunerii planului topO.G.rafic cu P.U.G. al Oraşului Râşnov experta a concluzionat ca parcela PA2., identica cu nr. cadastral CA2. este situata în extravilanul localităţii Râşnov, având categoria de folosinţa arabil.
În ce priveşte cuantumul despăgubirilor datorate, sunt incidente dispoziţiile art. 27 din acelaşi act normativ, care stipulează că despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.
În speţă, expropriatorul a stabilit o valoare de 10,5 euro/mp, în timp ce pretenţiile reclamaţilor se ridică la 50euro/mp. Rapoartele de expertiză întocmite în cauză, respectiv concluziile experţilor cu privire la preţul imobilului în litigiu, variază de la 10,50euro la 13 euro.
Astfel, expertul L.D. a indicat un preţ de 13 euro/mp, astfel cum se menţionează în răspunsul depus la dosar la data de 4 martie 2011. Se retine ca acelaşi expert a avut opinii diferite cu privire la preţul cu care se vinde în mod obişnuit un astfel de teren. Iniţial, la 8 septembrie 2010 şi 2 noiembrie 2010, expertul a comunicat instanţei o valoare de 10,50 euro/mp, pentru ca la 4 martie 2011 şi la 14 aprilie 2011 să indice 13euro/mp.
Expertul Z.C. a stabilit, în urma concilierii rezultatelor provenite din capitalizarea rentei funciare şi din compararea vânzărilor, o valoare de 11 euro/mp, ţinând seama şi de amplasarea lângă oraş a terenului.
Expertul G.F. a evaluat terenul în litigiu la 12,50euro/mp, folosind metoda comparaţiei bonitare, conform Buletinului documentar nr. B1., editat de Corpul Experţilor Tehnici din România, unde algoritmul pleacă de la o valoare de baza a terenului, care este corectat pe baza unor elemente de comparaţie (bonitati).
Instanţa a înlăturat concluziile expertului G.F. în raport de metoda de evaluare folosită de acesta, întrucât din adresa nr. 730 din 1 octombrie 2008 emisă de A.N.E.V.A.R. metoda bonitării nu este conformă cu Standardul Internaţional de evaluare, întrucât ia în calcul o valoare de bază pe mp de teren stabilită strict administrativ, fără nici o legătură cu preţul de piaţă, la care se aplică mai multe corecţii procentule şi coeficienţi, despre care emitentul adresei spune că „nu se ştie cum au fost calculaţi”. Pe de altă parte, această metodă nu respectă cerinţele art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Totodată, evaluarea terenului făcută de expertul L.D. la 13 euro/mp nu poate fi reţinută în raport de metoda folosită, metoda randamentului, după capacitatea beneficiară dată de cultura cartofului, întrucât, nu respectă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, mai sus redate.
A fost avută în vedere valoarea de 10,50Euro/mp, stabilită de expertul Z.C. (care a utilizat şi metoda comparaţiei vânzărilor), dar şi de expropriator şi iniţial şi de expertul L.D. La alegerea acestei variante de calcul instanţa a analizat şi valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare, conform Ghidului de valori ale proprietăţilor imobiliare pentru judeţele Braşov şi Covasna, comunicate de Camera Notarilor Publici Brasov şi de Biroul Notarului Public din Râşnov C.N., respectiv de 2.340euro/hectar. Pe de altă parte, reclamanţii nu au reuşit să facă dovada unei valori mai mari a terenului în litigiu, prin raportare la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Ca urmare, suma oferită de expropriator a ţinut seama de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv de preţul cu care se vând în mod obişnuit terenuri de acelaşi fel din unităţile administrativ teritoriale.
În ce priveşte prejudiciul suferit ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecţie a autostrăzii, instanţa a reţinut următoarele:
În speţă, potrivit planului de amplasament al autostrăzii, au rezultat în urma exproprierii tarlalei PA1. în suprafaţă de 1884 mp, încă două suprafeţe, ocupate de zona de protecţie a autostrăzii, care au fost identificate în raportul de expertiză întocmit în prima instanţă de experţii T.O., I.V.S. şi F.M. nr. EX1./2009 astfel: suprafaţa aferentă parcelei de 965mp şi cea aferentă parcelei PA2./1 de 13.752 mp.
Avand în vedere concluziile raportului de expertiză menţionat şi dispoziţiile art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/1997, care prevăd obligaţii împovăratoare în sarcina persoanelor deţinatoare pentru zonele de protecţie, valoarea acestor suprafeţe s-a redus cu 95%, astfel că la calculul prejudiciului suferit de reclamanti prin expropriere s-a avut în vedere o valoare de 95% din preţul de 10,50Euro/mp stabilit pentru terenul expropriat, respectiv 9,97 euro/mp. Aceste obligaţii impuse în sarcina proprietarului terenului sunt prevăzute de dispoziţiile art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/1997. Concluziile experţilor nu au fost avute în vedere la stabilirea pretului terenului expropriat, avand în vedere că nu au stabilit o valoare şi pentru categoria de folosinţă arabil extravilan.
Ca urmare, prejudiciul suferit de reclamanti este de 29.369 euro la data plăţii (2945mp x 9,97 euro), în loc de 140.431 euro, cum a reţinut prima instanţă.
Sustinerea apelantului Statul Roman în sensul ca prejudiciul mentionat nu ar fi dovedit a fost înlăturată, avându-se în vedere dispoziţiile O.G. nr. 43/1997, care prevăd obligatoriu existenţa unor astfel de zone de protecţie, a căror intindere este detaliat reglementată.
În ce priveşte apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Braşov, în numele Statului român, instanţa a reţinut că Tribunalul Braşov a respins în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Roman, invocată de Ministerul Finanţelor Publice, însă admiterea cererii de chemare în judecata s-a făcut numai în contradictoriu cu Statul Roman reprezentat prin C.N.A.D.N.R.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii M.S.C., T.C.G., pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P.
1.Reclamanţii M.S.C., T.C.G.
Se critică modul de stabilire a valori bunului expropriat la limita de 10,5 euro/mp, precum şi stabilirea despăgubirilor la doar 95% din valoarea imobilelor afectate în urma exproprierii.
- cu privire la valoarea reală a imobilului.
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa trebuie să ia în calcul preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Împotriva actelor juridice justificative, instanţa a reţinut, în ce priveşte natura terenului expropriat, că acesta este extravilan arabil, redându-se considerentele instanţei de apel sub acest aspect şi argumentele pe care le susţin în dovedirea faptului că este intravilan imobilul.
Articolul 27 din Legea nr. 33/1994 stipulează că despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.
Expropriatorul a stabilit o valoare de 10,5 euro/mp, iar rapoartele de expertiză întocmite în cauză, respectiv concluziile experţilor cu privire la preţul imobilului în litigiu variază de la 10,50 euro la 13 euro.
Instanţa a apreciat legale concluziile expertului Z.C., însă face o greşeală când indică ca şi valoare expertizată de acest expert 10,5 euro/mp. în loc de 11 euro/mp, cum a stabilit acesta în completarea la raportul de expertiza din 20 ianuarie 2011.
Ca urmare, daca instanţa a apreciat ca legala concluzia acestui expert, înseamnă ca trebuia sa aibă în vedere valoarea de 11 euro/mp şi nu 10,5 euro/mp.
Articolul 25 din Legea nr. 33/1994 prevede că pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.
Cu toate acestea, experţii nu au lucrat împreună în sensul întocmirii unui singur raport de expertiză care sa coaguleze rezultatele analizei fiecăruia dintre ei, iar în aceste condiţii instanţa de judecată trebuia să suplinească această lipsă şi să realizeze o medie aritmetică a valorilor propuse de fiecare dintre cei trei experţi, astfel: 13 (L.D.) + 12,5 (G.F.) + 11 (Z.C.) = 36,5:3 = 12,16 euro/mp
Trebuia însă să se aprecieze că valoare terenului este de 13 euro/mp.-valoare propusă de expertul desemnat de expropriator şi adusă la cunoştinţa instanţei cu insistenţă la 4 martie 2011 şi la 14 aprilie 2011,revenindu-se de la valoarea iniţial expertizată de 10,5 euro/mp.
Instanţa de apel se contrazice relativ la concluziile expertului L.D., atâta timp cât, pe de o parte, le îndepărtează (în privinţa valorii de 13 euro/mp), iar pe de altă parte, le aduce ca şi argumente la sublinierea valorii de 10.5 euro.
Alte prejudicii produse prin expropriere.
Prin expropriere dreptul de proprietate este golit de conţinutul său, cu referire la posibilitatea folosirii eficiente în sens lucrativ a imobilelor ramase în proprietate.
Potrivit planului de amplasament al autostrăzii au rezultat în urma exproprierii parcelei PA1. În suprafaţa de 1.884 mp, încă două suprafeţe, ocupate de zona de protecţie a autostrăzii, care au fost identificate în raportul de expertiză întocmit în primă instanţă, respectiv suprafaţa aferenta parcelei de 965 mp şi cea aferenta parcelei de 13.752mp.
Având în vedere concluziile raportului de expertiza menţionat şi dispoziţiile art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/1997, care prevăd obligaţii împovărătoare în sarcina persoanelor deţinătoare pentru zonele de protecţie, instanţa a reţinut incorect că valoarea acestor suprafeţe s-a redus cu doar 95%, atâta timp cât afectaţiune acestor suprafeţe este totală -100%.
Vor continua să plătească impozit în procent de 100% pe terenul ce le rămâne în proprietate, deşi nu-l vor putea folosi deloc; mai mult, au o serie de restricţii şi oprelişti în acest sens, mari obligaţii impuse ca proprietari ai terenului - aşa cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/1997.
2. Pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
a. Decizia de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, iar soluţia instanţei de apel reprezintă o confirmare în termeni generali a situaţiei de fapt şi a dezlegării de drept adoptate de către prima instanţă.
b. Curtea de Apel Braşov a pronunţat hotărârea cu aplicarea şi interpretarea greşită a următoarelor dispoziţii legale:
b.1. art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local [art. 19 alin. (6) şi alin. (11) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local];
b.2. art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică;
b.3. art. 17 şi art. 18 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor:
b.4. art. 129 C. proc. civ.
b.1. Soluţia de anulare parţială a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii este nelegală (în măsura în care se va aprecia că nu este incident în speţă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., învederat anterior).
A susţinut în faţa instanţelor faptul că în măsura în care instanţa de judecată va stabili o despăgubire mai mare decât aceea acordată prin Hotărârea nr. 88/2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, va fi eliberată despăgubirea consemnată în baza Hotărârii nr. 88/2008 şi se va achita diferenţa stabilită pe cale judiciară, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia.
Art. 9 teza ultimă din Legea nr. 198/2004 (forma în vigoare la momentul naşterii dreptului la acţiune al intimaţilor-reclamanţi), art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 (forma în vigoare la momentul judecării cererii de către Tribunalul Braşov) şi art. 19 alin. (6) şi alin. (11) din Legea nr. 255/2010 (forma în vigoare la momentul judecării cererii de apel) fac referire la hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii.
Deci, cu privire la Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii poate interveni numai emitentul în sensul revocării, instanţele civile sau administrative neavând posibilităţi legale de intervenţie.
b.2. Instanţa de apel a pronunţat hotărârea prin care a dispus obligarea la plata contravalorii prezumtivului prejudiciu cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Instanţa de apel, spre deosebire de instanţa fondului, reţine corect categoria de folosinţă a terenului expropriat (arabil extravilan), însă omologhează concluziile experţilor judiciari de la fond referitoare la existenţa unui prezumtiv prejudiciu, concluzii care se datorează exclusiv faptului aprecierii eronate a categoriei terenului expropriat.
Nu există niciun impediment pentru folosirea terenului agricol situat în interiorul zonei de protecţie, conform destinaţiei sale.
b.3. Decizia instanţei de apel este în parte şi rezultatul interpretării eronate a dispoziţiilor art. 17 şi art. 18 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.
În opinia instanţei de apel simplul fapt al situării terenului intimaţilor-reclamanţi în interiorul zonelor de protecţie este suficient pentru a justifica existenţa unui prejudiciu.
Or, prin raportare la categoria de folosinţă reală a terenului expropriat, care a fost corect reţinută de către instanţa de apel, nu există niciun impediment pentru folosirea terenului agricol de către intimaţii-reclamanţi, întocmai ca înainte de momentul exproprierii.
În plus, contrar aprecierii instanţei de apel, norma juridică cuprinsă în art. 18 din O.G. nr. 43/1997 prevede expres faptul că „deţinătorii terenurilor din vecinătatea drumurilor publice sunt obligaţi să permită instalarea pe aceste terenuri a panourilor de apărare a drumului contra înzăpezirii, fără a percepe vreo chirie, cu condiţia ca această operaţiune să nu împiedice executarea lucrărilor agricole şi să nu producă degradări culturilor de pe aceste terenuri".
În speţă nu s-a administrat nicio probă pertinentă în sensul dovedirii vreunui prejudiciu suferit ca urmare a măsurii exproprierii.
În condiţiile în care terenul expropriat nu este ocupat, deci nu se poate măsura zona de protecţie, şi în contextul în care terenul are în prezent categoria arabil extravilan, deci neconstruibil, este exclus să se determine suprafaţa care se va afla în perimetrul zonei de protecţie.
Oricum, terenul aflat în zona de protecţie a rămâne în proprietatea intimaţilor şi va putea fi folosit în continuare conform destinaţiei.
Astfel, nu se poate retine că simplul fapt al situării unor suprafeţe din terenul intimaţilor-reclamanţilor în interiorul zonelor de protecţie este prin sine generator de prejudicii.
b.4. Art. 129 C. proc. civ. reglementează câteva dintre ipotezele rolului activ al judecătorului, iar încălcarea acestor dispoziţii legale constă în faptul că hotărârea pronunţată se întemeiază pe o gravă greşeală de fapt şi de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, în speţă proba cu expertiză tehnică.
3. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P.
S-a apreciat în mod greşit că are calitate procesuală pasivă în cauză, în condiţiile în care în astfel de litigii este parte Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.
De altfel, se şi recunoaşte de prima instanţă că potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 şi art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 941/2004 de aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii, procesele în materie de expropriere se judecă în contradictoriu cu Statul Roman reprezentat de C.N.A.D.N.R.
Pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a formulat întâmpinare la recursul formulat de reclamanţi, prin care au invocat nulitatea acestuia pe motiv că vizează aspecte de temeinicie şi a solicitat, în subsidiar, respingerea ca nefondat.
Consiliul Local Râşnov şi Oraşul Râşnov, prin primar, au formulat întâmpinare, prin care au susţinut că soluţia primei instanţe prin care s-a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive nu a fost contestată prin căile de apel declarate în cauză.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:
1. Recursul formulat de reclamanţi, care se încadrează în parte în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. - ceea ce face să nu se primească excepţia nulităţii invocată de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., este fondat în limitele ce succed:
1.a. Instanţa de apel a reţinut, ca situaţie de fapt ce nu mai poate fi reapreciată în recurs, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., că terenul expropriat are categoria de teren extravilan arabil.
Prima critică de recurs impune reanalizarea probelor administrate în cauză, lucru care nu mai este permis instanţei de recurs în urma abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.
1.b. Cu privire la valoarea stabilită de expertul Z.C., instanţa de apel a avut în vedere un preţ de 10,5 E/mp., deşi în redarea concluziilor experţilor s-a arătat că acesta a stabilit o valoare de 11 E/mp.
Sub acest aspect decizia cuprinde considerente contradictorii, ceea ce atrage incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi impune clarificarea situaţiei.
1.c. Prin critica de recurs notată sub acest punct, reclamanţii solicită ca instanţa să facă o medie a valorilor propuse de către cei experţi, făcând trimitere la faptul că trebuie să ţină cont de părerea celor trei experţi care fac parte din comisia formată în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Din considerentele deciziei rezultă însă că s-au înlăturat propunerile a doi dintre cei experţi pe considerentul că metoda folosită nu se circumscrie dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 - considerente cu privire la care reclamanţii nu au arătat motivele de nelegalitate cu privire la modul de dispunere, aşa cum impune art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Considerentele referitoare la valorile propuse de către expertul L.D. nu sunt contradictorii, din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., atât timp cât se arată şi motivele pentru care nu este primită valoarea de 13euro/mp.
1.d. Critica referitoare la prejudiciile produse proprietarului, cu referire la celelalte parcele care i-au rămas în proprietate, care sunt în strânsă corelaţie cu motivele aferente din recursul formulat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., vor fi analizate împreună.
Astfel, prin recursul formulat de reclamanţi se solicită ca valoarea despăgubirilor să fie stabilită în procent de 100% şi nu 95% din valoarea imobilului, pe când pârâtul contestă acordarea despăgubirilor sub acest aspect, faţă de faptul că aceste terenuri le rămân acestora în proprietate, iar dispoziţiile legale aferente nu le interzic utilizarea.
Sub acest aspect se constată că decizia de apel nu respectă dispoziţiile legale incidente, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, cu aplicarea şi a art. 314 C. proc. civ., în cauză nefiind stabilită pe deplin situaţia de fapt sub acest aspect.
Instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/1997, cu menţiunea că acestea prevăd obligaţii împovăratoare în sarcina persoanelor deţinatoare pentru zonele de protecţie, stabilind că valoarea acestor suprafeţe s-a redus cu 95%, astfel că la calculul prejudiciului suferit de reclamanti prin expropriere s-a avut în vedere o valoare de 95% din preţul de 10,50euro/mp stabilit pentru terenul expropriat, respectiv 9,97 euro/mp.
Procedând în acest fel instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevede la alin. (1) că despăgubirea se compune şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, şi în alin. (2) că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Prin modul de stabilire a prejudiciului, instanţa de apel le-a acordat 95% din valoarea terenului expropriat, ca şi când şi celelalte terenuri ar fi fost expropriate - astfel, s-a stabilit o valoare aproape cu cea care ar reprezenta o valoare intregrală, deşi aceste terenuri rămân în continuare în proprietatea reclamanţilor.
Pe lângă acest lucru, trebuie subliniat şi că pentru a se reţine o astfel de valoare ar însemna că terenurile respective sunt aproape lipsite de orice utilitate. Or, în raport de categoria reţinută pentru parcele respective, respectiv de zone de protecţie, şi de dispoziţiile art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, o asemenea concluzie nu este de primit.
Totodată, cu ocazia rejudecării cauzei se va avea în vedere şi critica formulată de către pârât în sensul că instanţa de apel, spre deosebire de instanţa fondului, reţine corect categoria de folosinţă a terenului expropriat (arabil extravilan), însă omologhează concluziile experţilor judiciari de la fond referitoare la existenţa unui prezumtiv prejudiciu, concluzii care se datorează exclusiv faptului aprecierii eronate a categoriei terenului expropriat.
Apărarea formulată de către pârât, în sensul nederminării zonei de protecţie datorită neocupării terenului expropriar, nu este fondată în condiţiile în care imobilul expropriat a fost strict individualizat prin hotărârea de stabilirea adespăgubirilor, iar O.G. nr. 43/1997 oferă criterii de stabilire a zonelor adiacente.
2. Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. este fondat, în limitele ce succed:
a. Deşi prin cererea de apel s-au formulat critici privind inadmisibilitatea cererii de anulare a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, instanţa de apel nu a răspuns, ceea ce atrage incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.- art. 261 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod prevăzând că hotărârea se dă în numele şi cuprinde “motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
b.1. Critica de nelegalitate a unei dipoziţii de anulare a hotărârii de stabilire a despăgubirilor a fost formulată în subsidiar şi nu mai constituie obiect de analiză faţă de cele reţinute mai sus.
b.4. Această critică de recurs, fundamentată pe dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., referitoare la rolul activ al judecătorului, vizează, de fapt, tot aspecte de temeinicie a hotărârii - ce nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs, astfel cum s-a mai arătat.
3. Recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. a Judeţului Braşov este fondat, atrăgând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Imobilul în litigiu a fost expropriat prin H.G. nr. 498/2008 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Comarnic-Braşov", pe teritoriul localităţilor Râşnov şi Cristian, judeţul Braşov.
Potrivit art. 2 alin. (1) din această Hotărâre, expropriator este Statul român, prin C.N.A.D.N.R. - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, care a şi emis de altfel hotărârea de stabilire a despăgubirii, ceea ce atrage lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât.
În considerarea argumentelor reţinute mai sus şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate şi să caseze decizia, dispunând după cum urmează:
Trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva sentinţei nr. 312/S din data de 7 decembrie 2009 a Tribunalului Braşov, secţia civilă.
Admiterea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a Judeţului Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe.
Cu aplicarea şi a art. 296 C. proc. civ., schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi respingerii acţiunii formulată împotriva acestuia - cu păstrarea celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanţii M.S.C., T.C.G., de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a Judeţului Braşov împotriva deciziei nr. 125/R din data de 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia.
Trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva sentinţei nr. 312/S din data de 7 decembrie 2009 a Tribunalului Braşov, secţia civilă.
Admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a Judeţului Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi respinge acţiunea împotriva acestuia.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7121/2012. Civil. Conflict de muncă.... | ICCJ. Decizia nr. 7115/2012. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
