ICCJ. Decizia nr. 714/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 714/2012
Dosar nr.3105/86/2010
Şedinţa publică din 7 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Suceava la data de 18 martie 2010, reclamantul N.I. a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.500.000 euro, în echivalent în lei la cursul din ziua plăţii, cu titlu de daune pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat lui şi familiei sale.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1 – art. 5 din Legea nr. 221/2009, reclamantul a arătat că în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955 a fost strămutat împreună cu familia sa, având domiciliu obligatoriu în localitatea Satul Nou (Jegalia Nouă), ce a fost anexată după anul 1955 com. Perişoru, jud. Călăraşi, fiind privat de condiţii normale de viaţă şi nevoit să trăiască în lipsuri, fără hrană, apă şi medicamente, în condiţii vitrege, precare şi în imposibilitatea de a avea o pregătire profesională în licee sau şcoli de calificare corespunzătoare.
Prin sentinţa civilă nr. 1154 din 22 iunie 2010 a Tribunalului Suceava, s-a admis acţiunea reclamantului şi s-a dispus obligarea pârâtului să-i plătească reclamantului, în nume propriu şi ca moştenitor al defuncţilor săi părinţi, N.N. şi N. suma de 250.000 euro, cu titlul de despăgubiri morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, în speţă, prin Hotărârea nr. 904/1991 emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului - Lege nr. 118/1990 a judeţului Suceava s-a reţinut că, în perioada sus menţionată, reclamantului şi familia sa au fost deportaţi şi li s-a stabilit domiciliul obligatoriu în Jegalia Nouă, beneficiind de drepturi sub forma unei indemnizaţii lunare, în cuantum de 822 lei, perioada domiciliului forţat fiind considerată vechime în muncă, iar prin Decizia nr. 1687 din 24 octombrie 2002, reclamantului i s-a acordat calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
S-a considerat că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri, pentru prejudiciul suferit ca urmare a dovedirii condiţiilor vitrege în care, acesta şi familia sa au trăit, fiind privaţi de condiţii normale de existenţă şi prin atingerea gravă adusă unor valori legate de dreptul la viaţă privată, libertate, onoare, demnitate, dar s-a apreciat că suma de 250.000 euro, ce a fost acordată reprezintă o satisfacţie suficientă şi echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant şi familia sa.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, prin motivele sale de apel, pârâtul a susţinut că raţionamentul instanţei de fond nu a avut la bază un suport probator temeinic pentru acordarea despăgubirilor, pe care le-a apreciat într-un cuantum excesiv, apelantul-pârât criticând faptul că tribunalul nu a avut în vedere şi măsurile reparatorii deja acordate reclamantului în baza Decretului - Lege nr. 118/1990, motiv pentru care a solicitat schimbarea sentinţei, respingerea acţiunii şi, în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul respectării OUG nr. 62/2010.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant N.I. a solicitat suspendarea cauzei până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. l şi ale art. II din OUG nr. 62/2010 şi respingerea apelului declarat de pârât, pe considerentul că prejudiciul acordat a fost dovedit.
La termenul din 7 septembrie 2010, judecata apelului a fost suspendată, în temeiul art. 29 pct. 5 din Legea nr. 47/1992, iar ulterior, la 13 ianuarie 2011, cauza a fost repusă pe rol.
Prin Decizia nr. 37 din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P., a schimbat în tot sentinţa tribunalului şi a respins acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa Decizia menţionată, instanţa de apel a reţinut, în esenţă că, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel că nu mai există temei pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnările cu caracter politic.
S-a considerat că, în lipsa intervenţiei Parlamentului în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of. conform art. 147 din Constituţie, în vederea adoptării unor dispoziţii legale compatibile cu Constituţia, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, acţiunile întemeiate pe art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt lipsite de fundament juridic.
S-a apreciat că deşi Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. la 15 noiembrie 2010, aceasta se aplică şi proceselor în curs, întrucât efectele sale juridice nu pot fi asimilate efectelor unei legi noi care modifică sau abrogă o dispoziţie legală.
Împotriva deciziei nr. 37 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că nu mai există temei juridic pentru acordarea de daune morale.
Dezvoltând motivele sale de recurs, reclamantul a criticat Decizia, ca nelegală, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând inaplicabilitatea în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, în condiţiile în care recunoaşterea dreptului său la despăgubiri şi consacrarea acestui drept printr-o hotărâre judecătorească de primă instanţă, i-a creat o speranţă legitimă, ce intră în sfera noţiunii de „bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la C.A.D.O.L.F.
S-a susţinut că argumentele din motivarea deciziei Curţii Constituţionale nu se pot substitui aprecierii instanţelor de judecată în nicio situaţie în care sunt invocate încălcări ale unor drepturi, din perspectiva art. 14 Protocolul 12 din C.E.D.O.
Examinând criticile invocate prin motivele de recurs ale reclamantului, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curtea va constata că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
Dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate cauzei supuse soluţionării, în condiţiile în care au fost declarate neconstituţionale printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010).
Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval reclamantul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat, se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul art. 31 din Legea nr. 47/1992, referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege, prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat, încă, o cerere.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii (publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011), dată la care a devenit obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 330 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale nu se pronunţase, în apel, Decizia atacată, cauza nefiind, deci, soluţionată definitiv.
Nu se poate reţine că, întrucât acţiunea era promovată la un moment la care erau în vigoare dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, efectele acestui text de lege s-ar întinde pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional, guvernat de regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba de o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii.
Întrucât norma tranzitorie cuprinsă în art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi înlăturată, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ceea ce legea fundamentală refuză în mod categoric.
În speţă, reclamantul nu este titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O. câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.
În cauză, nu se poate constata că ar fi vorba de o intervenţie a legiuitorului, ci a Curţii Constituţionale, care potrivit statutului său, este o autoritate publică independentă şi al cărei scop îl constituie garantarea supremaţiei Constituţiei.
Curtea va reţine, totodată că, problema de drept examinată a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Pentru considerentele expuse se va respinge, ca nefondat, recursul reclamantului, în temeiul art. 312 alin. (l) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarate de reclamantul N.I. împotriva deciziei nr. 37 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică^astăzi 07 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 717/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 713/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
