ICCJ. Decizia nr. 7154/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7154/2012
Dosar nr. 9677/2/2011
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta Z.C.E. a chemat în judecată pe pârâţii M.P. şi Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate că statul a preluat fără titlu imobilul proprietatea sa situat în Bucureşti, str. T.A., sector 1, să se compare titlul său de proprietate cu cel al pârâtului M.P. şi să fie obligat pârâtul să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul mai sus-menţionat.
Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti şi a Ministerului Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestora la restituirea preţului de 1.322,76 RON actualizat, plătit pentru cumpărarea apartamentului prin contractul de vânzare - cumpărare nr. V1. din 06 noiembrie 1996 încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin SC H.N. SA, restituirea cheltuielilor ce au constituit spezele vânzării în sumă de 13,23 RON, actualizate la data plăţii, achitarea cu titlu de daune interese a echivalentului bunului de a cărui proprietate este în pericol de a fi lipsit, constând în suma necesară pentru procurarea unui apartament asemănător situat în aceeaşi zonă, respectiv de 989.221 RON, precum şi achitarea sumei de 90.000 RON daune morale pentru suferinţa cauzată acestuia de atingerea dreptului la respectarea bunurilor dobândite cu titlu de proprietar.
Prin sentinţa civilă nr. 1002 din 24 ianuarie 2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând, în esenţă, că acţiunea are ca obiect revendicare prin compararea titlurilor, iar prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit ca valoarea de circulaţie a imobilului in litigiu este de 257.032 euro (835.972 RON).
Prin sentinţa civilă nr. 1647 din 04 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 9652/3/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta I.I.R., moştenitoarea defunctei Z.C.E. (reclamanta din cererea de chemare în judecată), în contradictoriu cu pârâţii M.P., Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi chemaţii în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor (fostul Minister al Finanţelor Publice) şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General, a obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. T.A., ap. 1, parter, sector 1, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, a respins cererea de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu această parte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primarul General, a obligat acest pârât la plata sumei de 929.800 RON, reprezentând preţ actualizat şi daune interese, precum şi la plata sumei de 13,23 RON, actualizată la data plăţii, reprezentând spezele vânzării şi a respins în rest cererea de chemare în garanţie.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii M.P. şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General (calea de atac exercitată de acest pârât fiind calificată drept apel la data de 03 noiembrie 2009), arătând că hotărârea este nelegală şi netemeinică.
Prin decizia civilă nr. 551/A din 03 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, s-au admis apelurile, s-a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, reţinându-se că hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au condus la pronunţarea soluţiei, nefiind respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, recursul fiind respins prin decizia nr. 4332 din 09 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 608 din 28 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, în Dosarul nr. 9652/3/2008, s-au respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes a capătului 1 de cerere, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, invocate de pârâtul M.P.; s-a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta I.I.R. în contradictoriu cu pârâţii M.P. şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General; s-a constatat nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. T.A.; a obligat pârâtul M.P. să lase reclamantei, în deplină proprietate şi posesie, apartamentul nr. 2, situat în Bucureşti, str. T.A., parter, sector 1, compus din trei camere, vestibul, hali, wc, baie, oficiu şi boxă, în suprafaţă utilă de 100,66 mp., precum şi terenul situat sub construcţie, în suprafaţă de 83,88 mp.; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de chematul în garanţie Municipiul Bucureşti prin Primarul General, cu privire la cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul M.P.; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, cu privire la cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul M.P.; s-a admis în parte cererea de chemare în garanţie, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâtul M.P. în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice; a obligat chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice la plata către pârâtul M.P. a sumei de 929.800 RON, reprezentând preţ actualizat şi daune interese; s-a respins cererea de chemare în garanţie, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâtul M.P. în contradictoriu cu chematul în garanţie Municipiul Bucureşti Prin Primarul General, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Examinând cu prioritate excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes a capătului 1 de cerere, invocate de pârâtul M.P., tribunalul a constatat că acestea au fost neîntemeiate, întrucât statul nu a avut un titlu valabil de preluare deoarece Decretul nr. 92/1950 contravenea dispoziţiilor legale, de la acea dată, privitoare la proprietate, iar acţiunea în revendicare este admisibilă în situaţia în care imobilul se află în proprietatea unei persoane fizice.
Împrejurarea că reclamanta a urmat procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001 nu împiedică formularea ulterioară a unei acţiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în contradictoriu cu persoana fizică dobânditoare a apartamentului în baza Legii nr. 112/1995, atât timp cât reclamanta nu a fost despăgubită până în prezent, măsurile reparatorii propuse de unitatea deţinătoare nefiindu-i încă acordate.
Pe fondul acţiunii în revendicare, comparând titlurile de proprietate ale părţilor, tribunalul a constatat preferabilitatea titlului de proprietate al reclamantei întrucât titlul pârâtului a fost dobândit de la un neproprietar. Mai mult, reclamanta a urmat procedura administrativă instituită de legea specială care s-a finalizat prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent conform dispoziţiei nr. 5811 din 2 mai 2006.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul M.P. împotriva Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi Ministerului Finanţelor Publice, tribunalul a apreciat că pârâtul este îndreptăţit la restituirea preţului de piaţă al imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. V1. din 06 noiembrie 1996, valoarea de piaţă fiind de 929.800 RON, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară construcţii refăcut, întocmit de expertul Ciurchea Paula (filele 148 - 154 dosar nr. 2948/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti), pe care tribunalul l-a omologat. Pentru că restituirea preţului se va face de către Ministerul Finanţelor Publice, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de chematul în garanţie Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâtul M.P., Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul formulat de pârâtul M.P. s-a arătat că, în mod greşit, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii. De asemenea, tot greşit, s-a admis acţiunea în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ., cu încălcarea principiului „electa una via non datur recursus ad alteram". În compararea titlurilor, nu s-a avut în vedere posesia de bună credinţă invocată asupra bunului, respectiv buna credinţă ce derivă din art. 45 din Legea nr. 10/2001 a cumpărătorului, care a încheiat contractul de vânzare - cumpărare cu respectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 şi a Normele metodologice de aplicare.
În apelul formulat de chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice s-a reiterat excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă, pe motiv că Ministerul nu este parte în contractul de vânzare - cumpărare, pentru evicţiune potrivit art. 1337 C. civ., cel chemat să răspundă, fiind dimpotrivă Primăria Municipiului Bucureşti, nici prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate, nefiind de natură să justifice legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice în litigiu.
În apelul formulat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General s-a criticat sentinţa pentru greşita admitere a cererii având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului în litigiu, invocându-se excepţia lipsei de interes, faţă de dispoziţiile anume ale legii speciale, solicitându-se admiterea apelului şi respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin decizia civilă nr. 122A din 19 martie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a admis apelurile şi a schimbat în parte sentinţa în sensul respingerii cererii privind constatarea nulităţii titlului statului ca lipsită de interes, respingerii acţiunii în revendicare şi respingerii cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În considerentele deciziei s-a reţinut că interesul reclamantei nu mai este de actualitate, în condiţiile în care, în mod expres în legea specială s-a prevăzut că toate preluările de către stat în perioada regimului comunist sunt abuzive.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice nu a fost reţinută faţă de prevederile exprese ale art. 50 şi 501 din Legea nr. 10/2001.
Comparând titlurile de proprietate prezentate, Curtea a constatat că trebuie dată preferinţă titlului pârâtului, care, având şi posesia bunului, deţine un „bun actual şi efectiv", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - contractul de vânzare -cumpărare consolidându-se ca un titlu pe deplin valabil, astfel că nu mai poate fi contestat.
Simpla speranţă de a se recunoaşte continuitatea unui vechi drept de proprietate al intimatei - reclamante pe care, de multă vreme, este imposibil să-l exercite efectiv, nu mai poate fi considerat „un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care să conducă la cedarea bunului de către cumpărătorul - chiriaş - pârâtul M.P., deţinător al unui titlu valabil şi actual, către intimata - reclamantă, în cauză pendinte - astfel că soluţia fondului este greşită.
Soluţia adoptată de instanţă pe fondul cauzei a determinat respingerea cererii de chemare în garanţie a Ministerul Finanţelor Publice.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa nu a realizat o adevărată rejudecare a fondului, iar motivaţia sumară constituie o argumentaţie a inadmisibilitătii acţiunii în revendicare. De asemenea, la compararea titlurilor trebuia avut în vedere că pârâtul a dobândit imobilul de la un neproprietar, că buna credinţă a pârâtului la perfectarea contractului de vânzare cumpărare nu poate constitui o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate şi că pârâtul nu locuieşte în apartament.
Recursul nu este fondat.
Fiind învestită cu o acţiune în revendicare promovată potrivit dreptului comun, cu privire la un bun imobil preluat ca efect al Decretului nr. 92/1950, instanţa a avut de analizat dacă reclamanta justifică un drept de proprietate, posibil de valorificat pe această cale, în condiţiile în care, pentru situaţia unor astfel de imobile fusese adoptată, ca lege specială, Legea nr. 10/2001.
Sub acest aspect, deşi recurenta pretinde că ar avea un bun susceptibil de protecţie conform art. l din Protocolul nr. l, în realitate titlul reclamantei nu a fost confirmat jurisdicţional anterior şi nu poate prevala în cadrul acţiunii în revendicare.
Pentru a se da preferabilitate titlului reclamantei era esenţial ca aceasta să facă dovada că deţine un bun în sensul Convenţiei, noţiune explicitată în jurisprudenţa Curţii Europene, mai ales în cauza Atanasiu.
Dacă în jurisprudenţa anterioară a Curţii Europene simpla pronunţare a unei hotărâri prin care se constata nelegalitatea preluării de către stat a unui imobil reprezenta o privare nejustificată de proprietate, în cauza Atanasiu s-a arătat că un "bun actual" există în patrimoniul proprietarilor deposedaţi abuziv de către stat doar dacă s-a pronunţat anterior o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a recunoscut calitatea de proprietar şi s-a dispus în sensul restituirii bunului.
În caz contrar, simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalităţii titlului statului poate valora doar o recunoaştere a unui drept la despăgubire, respectiv dreptul de a încasa măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, sub condiţia iniţierii procedurii administrative şi a îndeplinirii cerinţelor legale pentru obţinerea acestor reparaţii.
În speţă, în absenţa unei hotărâri prin care să se fi dispus expres restituirea bunului, nu poate fi recunoscută reclamantei decât o creanţă constând în despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi acordate în condiţiile Legii nr. 247/2005.
Dată fiind importanţa hotărârii pilot din perspectiva procedurii de acordare a despăgubirilor, această decizie nu poate fi ignorată de instanţele naţionale, impunându-se a fi aplicată în cauzele pendinte, în interpretarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Proprietarul care nu deţine un „bun actual" în acceptaţiunea dată de hotărârea pilot anterior evocată nu poate obţine mai mult decât despăgubirile prevăzute de legea specială, astfel încât reclamanta nu are un drept la restituire în natură, fiind lipsită de relevanţă legalitatea sau nelegalitatea titlului statului.
Cum reclamanta nu justifică existenţa bunului actual, soluţia din acţiunea în revendicare nu putea fi decât în sensul respingerii, pentru motivele arătate anterior.
Deşi este real că a prezentat un titlu valabil, ceea ce se impune prioritar în adoptarea soluţiei este împrejurarea că, reclamanta, cea care a iniţiat procesul de revendicare, nu a reuşit să demonstreze că este proprietara actuală a dreptului pretins. Ca atare, ceea ce a determinat respingerea acţiunii a fost împrejurarea ca reclamanta nu a cerut protejarea unui drept actual.
Nu trebuie neglijat nici faptul că reclamanta a parcurs procedura instituită de Legea nr. 10/2001 finalizată prin emiterea dispoziţiei de acordare a măsurilor reparatorii în cursul anului 2006, dispoziţie pe care nu a contestat-o, iar prin acţiunea de faţă revendică aceleaşi apartamente, pe calea dreptului comun, prin compararea titlurilor de proprietate.
Potrivit principiului electa una via non datur recursus ad alteram partea care are cel puţin două căi de realizare a unui drept pretins trebuie să opteze pentru exercitarea uneia dintre ele. Raţiunea acestui principiu este aceea de a preîntâmpina obţinerea unei duble reparaţii. Or, reclamanta, după ce a obţinut măsurile reparatorii edictate de Legea nr. 10/2001, prin dispoziţia din 2006, tinde să obţină şi restituirea în natură a imobilului în urma comparării titlurilor de proprietate.
În aceste condiţii, este evident că reclamanta nu mai poate solicita încă o dată valorificarea dreptului ei, împlinit deja pe calea legii speciale de reparaţie, prin care a obţinut despăgubiri echivalente valorii imobilului.
Pentru aceste considerente, nu se poate reţine nici un motiv de nelegalitate a deciziei atacate, iar recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamanta I.I.R. împotriva deciziei nr. 122A din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7155/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7149/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
