ICCJ. Decizia nr. 7146/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7146/2012
Dosar nr. 3764/113/2007
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, sub nr. 3764/113/2007, reclamanta I.O.M. a chemat în judecată pe pârâta unitatea administrativ - teritorială a Municipiului Brăila, prin primar, solicitând anularea dispoziţiei nr. D1. din 24 octombrie 2007 şi să se stabilească dacă restul de teren, în suprafaţă de 86,50 m.p., situat în Brăila, str. R., pentru care, prin dispoziţia nr. D2. din 09 iunie 2006, s-a propus acordarea de despăgubiri, ca fiind imposibil de restituit în natură, este liber de construcţii şi ar putea beneficia de prevederile restituirii în natură.
Cererea în constatare a fost transformată într-o cerere în realizarea dreptului, dispunându-se disjungerea sa şi trimiterea spre judecare la Judecătoria Brăila.
Asociaţia de nr. AP1. Brăila a intervenit în cauză, arătând că, prin diminuarea cu 147,75 m.p., a suprafeţei de teren restituită fostului proprietar al imobilului situat în Brăila, str. R., s-a creat o cale de acces în curtea interioară a blocurilor XA1. - XB1., pentru mijloacele auto ale serviciului de salubritate. Această suprafaţă de teren a fost declarată de utilitate publică, iar, la momentul formulării cererii, nu este încă intabulată în cartea funciară. S-a solicitat respingerea acţiunii deduse judecăţii.
SC E. SRL Brăila a intervenit în cauză, arătând că, prin efectele pe care le produce cererea de anulare a dispoziţiei nr. D1. din 24 octombrie 2007, s-ar bloca accesul în curtea interioară a ansamblului de blocuri 3A-3B şi, implicit, accesul la proprietatea sa.
Prin sentinţa civilă nr. 496 din 4 mai 2010, Tribunalul Brăila, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta I.O.M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brăila, prin primar; a anulat dispoziţia nr. D1. din 24 octombrie 2007, emisă de pârât şi a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a respins, ca nefondate, cererile de intervenţie formulate de către Asociaţia de Nr. AP1. Brăila şi SC E. SRL Brăila.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. D2. din 9 iunie 2006, pârâta a dispus restituirea în natură, pe vechiul amplasament, reclamantei, a suprafeţei de teren de 410 mp, situată în Brăila, str. R. (art. 1) şi a propus acordarea de despăgubiri - titluri de despăgubiri - în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente, pentru imobilele preluate abuziv, pentru suprafaţa de teren de 86,50 mp, situată în Brăila, str. R. (art. 2).
Art. 1 a fost modificat prin dispoziţia contestată, nr. D1. din 24 octombrie 2007, în sensul că s-a dispus restituirea în natură, pe vechiul amplasament, reclamantei, a suprafeţei de teren de 164,50 mp, situată în Brăila, str. R., şi s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în suprafaţă de 336,5 mp (afectat de detalii de sistematizare şi cale de acces), cât şi pentru construcţii - casă de locuit, formată din două apartamente, construite din cărămidă şi acoperite cu tablă.
La art. 3 al dispoziţiilor, se precizează că notificatoarea va intra în posesia terenului restituit, în termen de 48 ore de la data întocmirii formalităţilor de publicitate imobiliară.
Potrivit prevederilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
Dispoziţia nr. D2. din 9 iunie 2006 nu a fost contestată în termenul prevăzut de legea specială, iar punerea în posesie nu s-a realizat, deoarece reclamanta nu a îndeplinit formalităţile de publicitate imobiliară.
Însă, această situaţie nu este de natură a afecta valabilitatea titlului emis pe numele reclamantei, constând în dispoziţia nr. D2. din 9 iunie 2006. Aceasta, potrivit textului de lege invocat, are forţa probantă a unui înscris autentic, înscris ale cărei efecte juridice încetează doar prin acordul părţilor interesate.
Având în vedere că dispoziţia nr. D1. din 24 octombrie 2007, de revocare a dispoziţiei D2. din 9 iunie 2006, a fost contestată, nu se reţine că părţile au ajuns la o înţelegere cu privire la modalitatea de soluţionare a notificării formulate de reclamantă.
Pe de altă parte, emiterea primei dispoziţii a creat în beneficiul reclamantei „speranţa legitimă” de a se vedea efectiv pusă în posesia terenului, identificat pe baza memoriului tehnic justificativ. În consecinţă, creanţa acesteia este suficient de bine stabilită pentru a constitui o „valoare patrimonială”, care implică aplicarea garanţiilor de la art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului. Prin revocarea primei dispoziţii, pârâta Municipiul Brăila, prin Primar, a privat reclamanta de beneficierea dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu.
Chiar dacă justificarea autorităţilor locale a constat în rezolvarea problemei ivite, ca urmare a restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 410 mp - împiedicarea continuării unor lucrări şi închiderea unei căi de acces, eventuala greşeală comisă în momentul emiterii primei dispoziţii nu trebuie îndreptată într-o manieră care să afecteze particularul interesat în cauză şi care a fost de bună credinţă (cauza Ichim împotriva României).
S-a mai reţinut că susţinerea, potrivit căreia, prin dispoziţia contestată, s-au acordat reclamantei despăgubiri pentru diferenţa de teren care nu mai poate fi restituită în natură, deoarece este afectată de detalii de sistematizare şi, astfel, s-a acoperit prejudiciul cauzat acesteia, nu poate fi luată în considerare, reclamanta fiind efectiv expropriată, fără o dreaptă despăgubire. Diferenţa de teren de 245,50 mp (410 m.p. - 164,50 m.p.) se afla în proprietatea reclamantei, în timp ce despăgubirile care s-au propus spre acordare urmează a se stabili la o dată neprecizată de către Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor. Despăgubirile stabilite prin prima dispoziţie nu au fost plătite până în momentul emiterii celei de a doua dispoziţii, dosarul fiind înaintat, în baza procesului - verbal nr. 3778, încă din data de 26 iunie 2006, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. În aceste condiţii, sarcina pe care ar trebui să o suporte reclamanta ar fi excesiv de mare.
Cererile de intervenţie formulate de Asociaţia de nr. AP1. Brăila şi SC E. SRL Brăila au fost respinse, ca nefondate, pentru considerentele mai sus expuse.
Prin decizia civilă nr. 3/A din 12 februarie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Brăila, prin primar şi a obligat apelanta-pârâtă la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, reţinând, în esenţă, că reclamanta-contestatoare a făcut dovada proprietăţii asupra imobilului în litigiu.
Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost depusă în termen, prin biroul executorului judecătoresc.
Persoana juridică notificată - Municipiul Brăila, prin primar - a răspuns, prin emiterea dispoziţiei nr. D2. din 9 iunie 2006, în sensul restituirii în natură, pe vechiul amplasament, a suprafeţei de 410 m.p., situată în Brăila, str. R. (art. 1) şi a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 86,50 m.p. (art. 2).
Această dispoziţie, potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestui imobil, are deci forţa probantă a unui înscris autentic.
Dispoziţia ulterioară, nr. D1. din 24 octombrie 2007, emisă de pârâtă, prin care se revocă dispoziţia iniţială, este nelegală, deoarece pârâta nu mai putea dispune de un bun restituit în proprietatea persoanei care formulase notificarea.
În consecinţă, o anulare (revocare) ulterioară emiterii dispoziţiei de restituire în natură, chiar dacă pârâta pretinde că, prin reducerea suprafeţei la 164,50 m.p., nu s-a revocat dispoziţia iniţială, nu se mai poate realiza pe cale administrativă.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Brăila, prin primar.
Prin decizia civilă nr. 7996 din 10 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul, s-a casat decizia civilă nr. 3/A din 12 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi şi s-a trimis cauza spre rejudecare, reţinându-se că instanţa de apel nu a răspuns tuturor criticilor din cererea de apel, critici reiterate şi prin cererea de recurs. Astfel, instanţa de recurs nu a putut exercita controlul judiciar pe acest aspect.
Prin decizia civilă nr. 13/A din 22 februarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către pârâtul Municipiul Brăila, prin primar şi l-a obligat pe acesta, către intimata-reclamantă I.O.M., la plata a 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs şi în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, „decizia sau dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada dreptului proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară”.
În H.G. nr. 250/2007, ce cuprinde normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, la pct. 25.6, se precizează că „dispoziţia de aprobare a restituirii în natură este un act administrativ de putere, care atestă restituirea proprietăţii şi care, odată îndeplinite formalităţile de publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de proprietate, supus regulilor prevăzute de dreptul comun” (devine act de proprietate în sensul prevederilor C. civ.).
La pct. 25.7, se stipulează că „după efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară, de către noul proprietar, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură nu mai poate fi revocată de unitatea care a dispus-o”.
Normele metodologice nu lasă loc de interpretare asupra naturii dispoziţiei nr. D2./2006 a Primarului Municipiului Brăila - act administrativ ce se supune regulilor generale în materie, cu norme speciale derogatorii în ceea ce priveşte momentul până la care poate interveni revocarea. Astfel, această dispoziţie poate fi revocată de organul care a emis-o, dacă se constată că actul este nelegal sau nu mai este oportun, până la data efectuării formalităţilor de publicitate.
Fiind un act de putere, care are efecte pe planul raporturilor juridice de drept civil, revocarea nu va putea fi făcută însă, oricând, ci doar până la intrarea acestui act în circuitul civil, moment marcat de formalităţile de publicitate, conform pct. 25.7 din H.G. nr. 250/2007.
În acest context, se pune problema dacă dispoziţia nr. D2./22006 a intrat în circuitul civil până la emiterea dispoziţiei nr. D1./2007.
Instanţa a apreciat că nu a fost îndeplinită această condiţie, faţă de menţiunile exprese din pct. 25.6 din H.G. nr. 250/2007 - de explicitare a art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Nu poate fi primită susţinerea intimatei-reclamante, precum că dispoziţiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „decizia sau dispoziţia prevăzută la alin. (4) trebuie pusă în executare în termen de 3 ani de la data primirii ei de către persoana îndreptăţită”, demonstrează că dispoziţia nr. D2./2006 este un act civil, încă de la data emiterii ei şi că trebuie privite distinct data redobândirii dreptului de proprietate de data formalităţilor de publicitate.
Aşa cum s-a menţionat deja, suntem pe tărâmul unei legi speciale - Legea nr. 10/2001, cu reguli derogatorii de la dreptul comun, reguli după care se interpretează actele emise, ca urmare a acestei legi. Atâta vreme cât legiuitorul a precizat expres în normele metodologice că, prin menţiunile din art. 25 alin. (4), trebuie să se înţeleagă că dispoziţia de restituire intră în circuitul civil, abia după efectuarea formalităţilor de publicitate, instanţa urmează să constate că dispoziţia nr. D2./2006 putea fi revocată la data emiterii dispoziţiei nr. D1./2007, tocmai pentru că, în speţă, nu au fost efectuate formalităţile de publicitate.
Următorul pas este de verificare a legalităţii şi oportunităţii acestui act administrativ.
Din referatul ce a stat la baza dispoziţiei nr. D1./2007, al Primarului Municipiului Brăila, rezultă că motivele ce au determinat emiterea acestei decizii au constat în faptul că, prin restituirile de terenuri din zonă, s-a blocat accesul locatarilor, aprovizionarea spaţiilor comerciale, a intervenţiilor în caz de forţă majoră.
S-a ajuns la această situaţie pentru că terenul situat în Brăila, str. R. (terenul învecinat celui în discuţie aflat la nr. 201) a fost restituit în natură, conform dispoziţiei nr. 19302/2005 a Primarului Municipiului Brăila, dispoziţie emisă în conformitate cu sentinţa civilă nr. 181/2004 a Tribunalului Brăila, din dosarul nr. 5755/2002.
De menţionat că, la data restituirii terenului de la nr. Y1., acesta era ocupat de detalii de sistematizare - reţele, utilităţi, cabluri electrice şi canalizare, potrivit expertizei V., efectuată în prezenta cauză.
Titularul dreptului de proprietate reconstituit în Brăila, str. R. a fost B.S. Acesta, în februarie 2007, a înstrăinat acest drept către SC G.F. SA. Anterior, Primăria Brăila a eliberat numitului B.S. certificatul de urbanism nr. U1./2006 şi autorizaţia de construire nr. AC1./2007, pentru executarea lucrărilor de împrejmuire a terenului, cu condiţia ca trotuarul pietonal să rămână liber, iar fundaţiile să se execute în limita proprietăţii.
La cererea SC G.F. SA, Primăria Brăila a emis certificatul de urbanism nr. U2./2007, în scopul obţinerii autorizaţiei de construire pentru construcţia cu destinaţie sediu administrativ (P+2).
Pentru eliberarea avizului de amplasament, R.A. Apă Brăila a impus devierea şi protecţia reţelelor de apă - canal, pe cheltuiala beneficiarului construcţiei.
Toate aceste date rezultă din actele depuse de intervenienta Asociaţia de Nr. AP1. Brăila, la fond.
Prima dispoziţie de restituire în natură, către intimata -reclamantă I.O.M., a fost emisă în 09 iunie 2006.
Toate aceste avize, prin care s-a impus devierea reţelelor de apă-canal sau prin care nu s-a avut în vedere îngrădirea accesului locatarilor la curtea din spatele blocului, blocarea posibilităţii de aprovizionare a spaţiilor comerciale, a intervenţiilor în caz de forţă majoră sunt din culpa exclusivă a Primăriei Brăila. Aceasta, la data eliberării tuturor acestor avize, trebuia să aibă în vedere că nu are dreptul să afecteze dreptul conferit intimatei-reclamante prin dispoziţia nr. D2./2006.
La data când s-a dispus emiterea acestei dispoziţii, din referatul anexă, rezultă că terenul solicitat de intimat-reclamantă era ocupat de garaje - construcţii demontabile în accepţiunea Legii nr. 10/2001, dar neafectat de detalii de sistematizare.
În plus, nu a constituit niciodată cale de acces către curtea interioară a blocurilor XA1.- XB1.
Ca atare, instanţa nu poate să-şi dea girul pentru încălcarea dreptului de proprietate, conferit intimatei de Primarul Municipiului Brăila, prin dispoziţia nr. D2./2006, ca urmare a lipsei de diligenţă a apelantei, constând în aceea că nu-şi face verificările corespunzătoare, la data emiterii dispoziţiilor în baza Legii nr. 10/2001, a avizelor emise în baza Legii nr. 50/1991, etc.
Faţă de considerentele expuse, s-a constatat că nu sunt întrunite condiţiile oportunităţii şi legalităţii emiterii dispoziţiei nr. D1./2007 a Primarului Municipiului Brăila şi, în mod corect, Tribunalul Brăila a dispus anularea ei.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Municipiul Brăila, prin primar, solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei civile nr. 13/A/22 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, în sensul de a se respinge contestaţia ca nefondată şi de a se menţine dispoziţia Primarului Municipiului Brăila nr. D1. din 24 octombrie 2007, ca temeinică şi legală.
În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a arătat că, deşi a apreciat în mod corect că dispoziţia Primarului Municipiului Brăila nr. D2./2006 putea fi revocată, deoarece formalităţile de publicitate imobiliară nu au fost efectuate, iar dispoziţia nu a intrat în circuitul civil, instanţa de apel a constatat greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile de oportunitate şi de legalitate pentru emiterea dispoziţiei nr. D1./2007 a Primarului Municipiului Brăila.
Verificând legalitatea şi oportunitatea acestui act administrativ, instanţa a stabilit în mod greşit că avizele prin care s-a impus devierea reţelelor de apă-canal sau prin care nu s-a avut în vedere îngrădirea accesului locatarilor în curtea interioară a blocului, blocarea spaţiilor comerciale şi a intervenţiilor în caz de forţă majoră sunt din culpa exclusivă a Primăriei Municipiului Brăila.
S-a învederat că nu poate fi reţinută culpa Primăriei Municipiului Brăila pentru faptul că această instituţie a emis numitului B.S. certificatul de urbanism nr. U1./2006 şi autorizaţia de construire nr. AC1./2007, pentru executarea lucrărilor de împrejmuire a terenului, cu condiţia ca trotuarul pietonal să rămână liber, iar fundaţiile să se execute în limita proprietăţii, cât timp acesta deţinea titlu de proprietate asupra terenului situat în Brăila, str. R., constând în dispoziţia Primarului Municipiului Brăila nr. 19302/2005, ce a fost emisă în baza sentinţei civile nr. 181/2004 a Tribunalului Brăila, definitivă şi irevocabilă, dispoziţie care intrase în circuitul civil, prin efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară.
În ceea ce priveşte certificatul de urbanism nr. U2./2007, la care instanţa face referire, s-a precizat că acesta a fost eliberat la cererea SC G.F. SA, în scopul obţinerii autorizaţiei de construire pentru construcţia cu destinaţie de sediu administrativ (P+2), în condiţiile în care această societate dobândise dreptul de proprietate asupra imobilului din str. R., prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. V1. din 09 februarie 2007.
Este adevărat că blocarea accesului în curtea interioară a blocurilor XA1.-XB1. s-a produs prin restituirea în natură a terenului din str. R., însă Primăria Municipiului Brăila nu a făcut altceva decât să pună în executare o sentinţă definitivă şi irevocabilă - sentinţa civilă nr. 181/2004, pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 5755/2002.
În condiţiile în care dispoziţia de restituire în natură a terenului din str. R. intrase deja în circuitul civil, beneficiarul restituirii B.S., vânzând terenul SC G.F. SA, singura soluţie pentru crearea unei căi de acces era modificarea dispoziţiei Primarului Municipiului Brăila nr. D2. din 09 iunie 2006, care nu intrase în circuitul civil, prin neîndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
Astfel, având în vedere numeroasele sesizări ale locatarilor, precum şi referatul privind necesitatea şi oportunitatea modificării dispoziţiei Primarului Municipiului Brăila nr. D2. din 09 iunie 2006, a fost emisă dispoziţia nr. D1. din 24 octombrie 2007, în vederea creării unei căi de acces pentru locatarii blocurilor XA1.-XB1., pentru aprovizionarea spaţiilor comerciale de la parterul blocurilor, pentru evacuarea gunoiului menajer şi pentru intervenţiile la reţelele de utilităţi sau în caz de forţă majoră.
În aceste condiţii, nu se poate aprecia că nu a fost îndeplinită condiţia oportunităţii emiterii dispoziţiei nr. D1./2007 a Primarului Municipiului Brăila, aşa cum, în mod greşit, a constatat instanţa de apel.
S-a solicitat să se constate că, anulând dispoziţia Primarului Municipiului Brăila nr. D1. din 24 octombrie 2007, ar urma să producă efecte juridice dispoziţia iniţială - nr. D2. din 09 iunie 2006 - care, oricum, nu ar mai putea fi pusă în executare în totalitate, deoarece, aşa cum reiese din expertiza efectuată la fondul cauzei, suprafaţa real măsurată a terenului este de 5,25 mp, şi nu de 410,00 mp, iar atribuirea suprafeţei de 315,25 mp ar însemna suprapunere cu imobilul din str. R., proprietatea SC G.F. SA Bucureşti.
Or, în aceste condiţii, instanţa nu poate acorda dreptul de proprietate unei persoane, prin încălcarea dreptului de proprietate al altei persoane, neimplicate în procesul de soluţionare a notificării, protecţia dreptului de proprietate, aşa cum este definit la art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind un principiu care trebuie aplicat, în mod egal şi nediscriminatoriu, fiecărui proprietar.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor succede:
Sintetizând totalitatea argumentelor pe care se întemeiază motivele de recurs invocate în cauză, rezultă că acestea se raportează, în esenţă, la posibilitatea revocării unei dispoziţii emise în procedura administrativă, instituită de Legea nr. 10/2001, de însuşi emitentul acesteia şi la necesitatea şi oportunitatea modificării, în raport de o anumită situaţie de fapt particulară, a dispoziţiei Primarului Municipiului Brăila nr. D2. din 09 iunie 2006, prin dispoziţia nr. D1. din 24 octombrie 2007, ce formează obiectul contestaţiei deduse judecăţii.
În drept, dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 statuează că: „decizia sau dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada dreptului proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară”,
Alin. 7 al aceluiaşi text, dispune că: „prevederile alin. (1)-(6) sunt aplicabile şi dispoziţiilor emise de primari ori, după caz, de preşedinţii consiliilor judeţene, potrivit art. 21 alin. (4)”.
Acest text stipulează că „în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ - teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean”.
Dispoziţiile art. 25 alin. (4) şi (6) din lege consacră regimul complex al dispoziţiei emise în procedura legii speciale, în cazul restituirii bunului în natură (pct. 25.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001) şi confirmă regula că, în situaţia necontestării sale, acest act, odată intrat în circuitul juridic civil, îşi produce efectele juridice specifice, nemaiputând fi modificat ori anulat.
În acelaşi sens, raportat la aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit prevederilor art. 5 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 2.2 din Capitolul "Măsuri instituţionale" din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care conferă prefectului dreptul de control al „aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001”, „controlul aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, republicată, se exercită de către autoritatea administrativă constituită în temeiul H.G. nr. 316/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi, după caz, de către prefecţii sau persoanele desemnate de prefecţi în acest sens. Controalele se efectuează fie din oficiu, fie pe baza unor sesizări ale persoanelor îndreptăţite.”
De asemenea, prevederile punctului 21.6 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, stipulează că: „Instituţia prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispoziţiilor de restituire emise de primari şi de preşedinţii consiliilor judeţene, iar, în cazul în care se apreciază că acestea au fost nelegale (de exemplu, în cazul în care se restituie în natură un imobil pentru care nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate sau notificatorul nu face dovada calităţii de moştenitor al fostului proprietar), vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ, în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare.”
Astfel, ceea ce este esenţial de stabilit în cauză este conferirea de către lege a atributului de revocare a unei decizii/dispoziţii de restituire în natură a unui imobil, emisă în procedura Legii nr. 10/2001, ce ar aparţine organului emitent, în absenţa controlului de legalitate exercitat de către prefect, conform Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, în procedura contenciosului - administrativ.
Or, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legii speciale, rezultă că, după emiterea dispoziţiei/deciziei, prin care a fost soluţionată notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, şi comunicarea acesteia tuturor persoanelor interesate, dacă persoana îndreptăţită sau prefectul nu contestă legalitatea acesteia, ultimul în procedura contenciosului - administrativ, emitentul dispoziţiei, respectiv primarul unităţii administrativ - teritoriale, nu mai are dreptul să dispună revocarea/modificarea deciziei definitive şi emiterea altei dispoziţii, doar pentru considerente de oportunitate sau pentru că acesta constată că a greşit.
Aceeaşi este situaţia şi în cazul în care, prin dispoziţie, s-a propus doar acordarea despăgubirilor persoanei îndreptăţite. Astfel, după comunicarea dispoziţiei împreună cu dosarul aferent notificării Comisiei Centrale de Despăgubiri, numai aceasta din urmă poate cenzura dispoziţia emisă de primar, şi numai cu privire la modalitatea de reparare a prejudiciului, prin restituirea în natură a bunului notificat (o măsură mai favorabilă persoanei îndreptăţite), fără a desfiinţa decizia care a statuat asupra calităţii notificatorului de proprietar al imobilului notificat sau asupra componenţei bunului pentru care se datorează despăgubiri.
Elementele dispoziţiei emise de primar, prin care s-a stabilit calitatea notificatorului de proprietar al bunului notificat, caracterul abuziv al privării de proprietate, identificarea imobilului şi compunerea acestuia la momentul preluării pot fi supuse controlului de legalitate al prefectului, conform Legii nr. 554/2004, caz în care procedura de transmitere a dosarului de despăgubiri către Secretariatul Comisiei Centrale se suspendă până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti (art. 16.9 din Normele de aplicare a Legii nr. 247/2005).
Legea nr. 247/2005 prevede că, la dosarul de despăgubire, se va anexa, urmare a controlului de legalitate asupra dispoziţiei primarului unităţii administrativ - teritoriale, exercitat în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, întocmit după urmarea procedurilor prevăzute de lege. În cadrul controlului de legalitate, se verifică îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru a-i fi recunoscută notificatorului calitatea de persoană îndreptăţită, respectiv depunerea notificării cu respectarea procedurii în termenul prevăzut de lege, existenţa la dosar a înscrisurilor care dovedesc calitatea de fost proprietar al bunului imobil preluat în mod abuziv sau, după caz, calitatea de moştenitor al fostului proprietar, existenţa actelor doveditoare referitoare la preluarea abuzivă a imobilului notificat în perioada de referinţă a legii şi înscrisurile care atestă imposibilitatea restituirii în natură a imobilului.
Prin urmare, după emiterea dispoziţiei primarului privind restituirea în natură a bunului imobil în litigiu sau propunerea de acordare de despăgubiri, se realizează controlul de legalitate al prefectului, conform dispoziţiilor menţionate, iar, dacă se apreciază că dispoziţia emisă este nelegală, prefectul trebuie să atace în contencios administrativ această decizie/dispoziţie.
Primarul emitent al deciziei, după comunicarea acesteia către notificator, nu mai are posibilitatea să o revoce, legea prevăzând în mod expres modalitatea în care se cenzurează legalitatea acestei dispoziţii, şi anume pe calea acţiunii în contencios administrativ, cu respectarea procedurii Legii nr. 554/2004.
În acest context, trebuie precizat că decizia/dispoziţia, necontestată de titulara notificării, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect, în cadrul controlului de legalitate, conform Legii nr. 554/2004, devine definitivă şi conferă notificatoarei o speranţă legitimă, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care atrage garanţiile instituite de această normă convenţională.
În concret, în speţa dedusă judecăţii se constată că dispoziţia nr. D2. din 9 iunie 2006, emisă de Primarul Municipiului Brăila, după comunicarea ei reclamantei, nu a fost atacată în procedura Legii nr. 554/2004 şi numai cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005 (art. 16 şi următoarele din Titlul VII), aceasta a fost revocată de Primarul Municipiului Brăila, cu consecinţa emiterii dispoziţiei nr. D1. din 24 octombrie 2007, contestată în prezenta cauză.
În consecinţă, cât timp dispoziţia nr. D2. din 9 iunie 2006, emisă de Primarul Municipiului Brăila nu a fost anulată, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunţată în procedura Legii nr. 554/2004, aceasta nu putea fi revocată în procedura Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt particulară expusă de către recurentul pârât, privind necesitatea creării unei căi de acces pentru locatarii blocurilor şi pentru societăţile comerciale situate la parterul acelor blocuri, precum şi faptul că suprafaţa de teren măsurată şi existentă în concret este mai mică decât cea atribuită, astfel încât va exista o suprapunere cu imobilul din str. R., aceasta nu poate forma obiect al cenzurii de legalitate în litigiul declanşat prin formularea prezentei contestaţii, care are o altă cauză juridică, ci aceste aspecte vor putea fi eventual soluţionate în cadrul altor litigii, prin solicitarea constituirii unei servituţi de trecere în favoarea celor menţionaţi sau prin exercitarea unei acţiuni în revendicare între particulari.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Brăila, prin primar, împotriva deciziei nr. 13A din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Brăila, prin Primar, împotriva deciziei nr. 13A din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4689/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3761/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
