ICCJ. Decizia nr. 7155/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7155/2012
Dosar nr. 54234/3/2010
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul Municipiului Bucureşti, prin Primar general, în calitate de expropriator, a chemat în judecată pe pârâţii I.H.M.G. şi I.H.D., în calitate de expropriaţi, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:
- exproprierea pentru cauză de utilitate publica de interes local a imobilului proprietatea pârâţilor, format din teren liber, în suprafaţă de 12 m.p., din suprafaţa totală de 420 m.p, situat în Bucureşti, str. S.C.Ş. sector 3;
- trecerea imobilului menţionat în proprietatea expropriatorului, cu obligarea acestuia la achitarea către pârâţi a despăgubirilor cuvenite, conform Legii nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 1032 din 26 mai 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea, ca fiind inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa în acest mod, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că art. 21 din Legea nr. 33/1994, conform căruia „tribunalul va fi sesizat de expropriator, pentru a se pronunţa cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă, în condiţiile art. 18-20" nu mai poate fi invocat ca temei juridic al cererii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile în care legea nouă, Legea nr. 198/2004, prevede o procedură diferită de expropriere, procedură ce nu mai acordă posibilitatea persoanei expropriate de a formula întâmpinare împotriva propunerilor de expropriere.
Rolul instanţei de judecată, potrivit noii reglementări, este numai acela de a soluţiona cererile persoanelor care se consideră îndreptăţite privind despăgubirea şi cuantumul acesteia, fără a mai interveni în procedura administrativă de expropriere, prin dispunerea acestei măsuri.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamantul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, fără a-l motiva, solicitând ca instanţa să aibă în vedere dispoziţiile art. 292 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 896A din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant Municipiul Bucureşti, prin primarul general.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a soluţionat în mod corect cererea dedusă judecăţii pe cale de excepţie, soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.
Astfel, dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994, pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea, nu mai erau în vigoare la data introducerii acţiunii, întrucât, în prezent, legiuitorul a adoptat o nouă procedură vizând exproprierea, procedură ce este prevăzută în dispoziţiile Legii nr. 198/2004, ce a modificat Legea nr. 33/1994.
Conform dispoziţiilor coroborate ale art. 9 şi 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ -teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept, la data plăţii despăgubirilor, persoana expropriată având numai posibilitatea de a contesta cuantumul despăgubirilor, nu însă şi transferul dreptului de proprietate.
Nu se poate susţine că dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 sunt în vigoare în prezent, întrucât, conform dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 198/2004, dispoziţiile acestei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994 şi cu ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel.
Aşadar, în prezent, reclamanta nu are deschisă calea unei acţiuni în realizarea dreptului dedus judecăţii, soluţia fiind legală, sub aspectul inadmisibilitătii.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primar general, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor, reclamantul a arătat că instanţa de fond a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilitătii acţiunii, pe care a admis-o în mod greşit, invocând că Legea nr. 33/1994 este înlăturată de la aplicare de dispoziţiile Legii nr. 198/2004.
La data înregistrării cererii de chemare în judecată, la instanţa de fond, 10 noiembrie 2010, erau în vigoare atât Legea nr. 198/2004, invocată de instanţa de fond şi de instanţa de apel, cât şi H.G. nr. 434 din 08 aprilie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local.
Potrivit dispoziţiilor art. 13 din H.G. nr. 434/2009, ignorate de ambele instanţe, „în cazul lucrărilor de construcţii aferente infrastructurii de transport rutier, aflate în curs de desfăşurare, expropriatorul va opta pentru procedura mai favorabilă".
Rezultă că legiuitorul a oferit expropriatorului posibilitatea ca, în cazul lucrărilor de construcţii aferente infrastructurii de transport rutier aflate în curs de desfăşurare, acesta să poată alege procedura pe care o consideră potrivită, respectiv, fie procedura prevăzută de Legea nr. 198/2004, fie cea prevăzută de Legea nr. 33/1994.
În aceste condiţii, instanţa de fond şi instanţa de apel nu se pot substitui expropriatorului, pentru a hotărî care este legea mai favorabilă.
În condiţiile în care expropriatorul a optat, potrivit dispoziţiilor art. 13 din H.G. nr. 434/2009, pentru continuarea procedurii de expropriere, conform Legii nr. 33/1994, aceasta fiind considerată ca fiind favorabilă în raport de Legea nr. 198/2004, instanţa de judecată nu poate aprecia, în mod subiectiv, că Legea nr. 198/2004 înlătură de aplicare normele cuprinse în art. 21 din Legea nr. 33/1994, referitoare la atribuţia instanţei de judecată de a se pronunţa asupra exproprierii.
În şedinţa publică din 21 noiembrie 2012, reclamantul a depus o declaraţie de renunţare la judecarea recursului, solicitând să se ia act de renunţare, conform dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ.
Cu privire la actul de dispoziţie exercitat de recurent, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 267 C. proc. civ., partea poate, după pronunţarea hotărârii, să renunţe la calea de atac, ca formă de achiesare la hotărârea pronunţată.
De asemenea, potrivit art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.
Aceste dispoziţii procedurale sunt aplicabile şi în faza recursului, potrivit dispoziţiilor art. 316, coroborate cu cele ale art. 298 C. proc. civ.
În consecinţă, văzând că, după exercitarea căii de atac, reclamantul a declarat că renunţă la judecarea acesteia, faţă de textele procedurale anterior menţionate şi dând eficienţă principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, Înalta Curte urmează să ia act de renunţarea recurentului reclamant Municipiul Bucureşti prin Primar general la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 896 A din 12 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea recurentului reclamant Municipiul Bucureşti, prin Primar general, la judecarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 896 A din 12 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7157/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7154/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
