ICCJ. Decizia nr. 7156/2012. Civil. Obligatia de a nu face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7156/2012
Dosar nr. 1919/118/2006
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 12 octombrie 2006 reclamanta SC C.B. SA a chemat în judecată pe pârâta SC N.H. SRL, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei de a nu construi pe terenul situat în stațiunea Mamaia, în conformitate cu autorizația de construire din 18 august 2006 emisă de Primăria Municipiului Constanţa şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este proprietara imobilului situat în stațiunea Mamaia – Hotel B.
Hotelul a fost construit de către reclamantă şi funcționează având această destinație din anul 2002, fiind ridicat pe baza autorizațiilor de construcție din 26 februarie 1999 şi din 19 iunie 2001.
Prin adresa din 13 septembrie 2006 pârâta a înștiințat pe reclamantă că urmează a demara, începând cu data de 18 septembrie 2006, lucrările de demolare şi construcție a obiectivului Bufet Bar Pizzerie P.
Reclamanta a răspuns pârâtei, solicitându-i acesteia planurile de demolare, de excavație şi un plan al amplasării viitoarei construcții, în vederea protejării propriei construcții.
Fără să dea curs acestei solicitări, pârâta a început lucrările de demolare şi de excavații, situație în care a secționat țeava de canalizare de ape menajere, astfel încât Hotelul B. nu mai poate funcționa.
Singurul document care a intrat în posesia reclamantei - un plan de situație - a relevat că noua construcție P+3 urmează a se edifica, în punctul cel mai apropiat, la o distanţă de 40 cm, în dreptul ferestrelor Hotelului B.
La data autorizării construirii Hotelului B., pe partea de est exista ca vecin domeniul public, care se află în administrarea municipiului Constanţa, reprezentat de Primarul Municipiului Constanţa, care este şi emitentul autorizațiilor de construire. În aceste condiții, înseamnă că Primarul Municipiului Constanţa a permis ridicarea Hotelului B. cu deschideri către partea de est, având în vedere şi faptul că această construcție este construită pe graniță, dându-şi consimțământul în acest sens.
Orice construcție care se ridică pe terenul învecinat trebuie să păstreze o distanţă de 19 decimetri faţă de construcția Hotelului B., fiind ilegală autorizarea şi construirea, într-o zonă turistică, la 40 cm distanţă de un hotel de 3 stele autorizat.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 610-614 C. civ., art. 1073 şi urm. C. civ., H.G. nr. 31 din 24 ianuarie 1996, Hotărârea nr. 525 din 27 iunie 1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, Planul urbanistic zonal.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Pe cale de excepție, a invocat lipsa de interes legitim a cererii, în condițiile în care pârâta construieşte pe un teren proprietatea sa, şi nu pe domeniul public, cum afirmă reclamanta, teren pe care reclamanta s-a extins cu balcoanele cu aproximativ 1 m, iar construcția edificată nu are servitute de vedere spre Hotelul B., proprietatea reclamantei.
Reclamanta este cea care s-a extins peste limita proprietății sale cu balcoanele în consolă, astfel încât nu poate reproșa pârâtei edificarea unei construcții în baza unei autorizații de construcție, pe terenul pe care-l deține în proprietate.
Pe fondul cauzei pârâta a arătat că, în baza autorizației de construire din 18 august 2006, a efectuat lucrările de execuție pentru investiția „unitate cazare/alimentație publică pentru 3 etaje”, situate în stațiunea Mamaia, cu respectarea întocmai a autorizației şi a documentației care a stat la baza acesteia, construcția neavând vedere către Hotel B. aparținând reclamantei, pentru a fi incidente în cauză dispozițiile art. 610-614 C. civ.
Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei să demoleze balcoanele Hotelului B., aflate în consola deasupra terenului proprietatea pârâtei reconveniente, iar în caz de refuz, instanța să autorizeze pârâta reconvenientă să efectueze lucrările de demolare, pe cheltuiala reclamantei-pârâte.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâta reconvenientă a susținut că reclamanta a edificat Hotelul B. cu balcoanele în consolă aproximativ 1 m deasupra terenului proprietatea SC N.H. SRL, fapt generator de prejudicii şi care aduce atingere dreptului de proprietate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1073 C. civ. şi art. 480 C. civ.
La termenul din 27 iulie 2007 reclamanta şi-a modificat cererea, în temeiul art. 132 C. proc. civ., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei de a desființa construcția edificată în conformitate cu autorizația de construire din 18 august 2006 emisă de Primăria Municipiului Constanţa.
În motivarea cererii modificate reclamanta a arătat că, așa cum rezultă din actele prin care pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului învecinat, la momentul edificării Hotelului B., inclusiv la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, terenul învecinat aparținea domeniului public al municipiului Constanţa, pârâta dobândind în proprietate acest teren mult mai târziu.
Astfel, afirmația că reclamanta a construit balcoane în consola pe terenul pârâtei nu are fundament real.
Construcția pârâtei a fost edificat în baza unui certificat de urbanism care nu a respectat procentul de ocupare a terenului – P.O.T., coeficientul de utilizare a terenului – C.U.T., prevăzute în planurile urbanistice zonale şi de detaliu, dimensiunile şi suprafețele parcelelor, înălțimea faţă de punctele de delimitare.
De asemenea, la eliberarea autorizației de construire din 18 august 2006 nu au fost respectate prevederile Planului urbanistic zonal şi de detaliu în ceea ce privește distanţa minimă faţă de construcțiile învecinate, precum şi avizele necesare edificării unei construcții cu destinație turistică.
La termenul din 27 martie 2007 reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de urbanism din 16 decembrie 2005 emis de Primarul Municipiului Constanţa şi a autorizației de construire din 18 august 2006, solicitând sesizarea instanței de contencios administrativ cu această excepție.
Cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ a fost admisă prin încheierea din 24 aprilie 2007, pentru motivele expuse în încheiere.
Prin sentința civilă nr. 907 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 4689/118/2007 a fost respinsă excepția de nelegalitate a certificatului de urbanism din 16 decembrie 2005, a autorizației de construire din 18 august 2006 şi a H.C.L. nr. 182/2005 adoptată de Consiliul Local Constanţa, sentință rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 11 august 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 5275 din 27 septembrie 2011, Tribunalul Constanţa a respins excepţia lipsei de interes a cererii principale, ca nefondată; a respins ca nefondată cererea principală formulată de reclamanta SC C.B. SA, în contradictoriu cu pârâta SC N.H. SRL şi a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâta SC N.H. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanta a construit, în baza autorizației de construire din 26 februarie 1999 şi autorizației din 19 iunie 2001 un hotel, recepționat la data de 20 mai 2002, conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.
Hotelul a fost construit la limita proprietății, cu balcoanele de la etaj în consolă, peste terenul învecinat.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză lățimea balcoanelor în consolă ale Hotelului B. este de 1,85 şi se află deasupra terenului public pe 1,11 m şi deasupra terenului pârâtei, pe 0,74 m, fiind la o distanţă de clădirea construită de pârâtă de 1,85 m la nivelul demisolului şi parterului şi 0,35 cm faţă de limita etajelor în consolă a Hotelului B.
Societatea pârâtă, în baza contractului de asociere în participațiune din 14 mai 2001 încheiat cu SC M. SA, având ca obiect exploatarea activului - Grup sanitar B., a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui activ, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 19 octombrie 2001.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 decembrie 2002 încheiat cu Municipiul Constanţa, prin Primar, pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 373 m.p., teren aferent activului cumpărat la 19 octombrie 2001 şi, prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 aprilie 2005 încheiat cu Municipiul Constanţa, prin Primar, a cumpărat şi terenul învecinat în suprafață de 248,57 m.p.
În baza autorizației de construire din 18 august 2006 pârâta a edificat o vilă turistică în regim de P+3, fiind, așa cum s-a arătat, la o distanţă de Hotelul B. de 1,85 m la nivelul demisolului şi parterului şi 0,35 cm faţă de limita etajelor în consolă a Hotelului B.
Potrivit dispozițiilor art. 612-614 C. civ., servitutea de vedere este o servitute negativă, în temeiul căreia proprietarul terenului aservit nu poate construi ferestre de vedere sau balcoane spre terenul dominant la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de textele de lege enunțate.
În speță, reclamanta este cea care a construit balcoane peste limita proprietății sale, fără respectarea servituții de vedere.
Cu toate acestea, la momentul emiterii autorizației de construire din 26 februarie 1999 şi autorizației din 19 iunie 2001, autorizații emise de Primarul Municipiului Constanţa, în calitate de reprezentant al municipiului Constanţa, terenul asupra căruia balcoanele au fost construite în consolă aparținea municipiului Constanţa.
Așadar, proprietarul fondului dominant a renunțat expres la dreptul său de servitute de vedere, prin acceptul dat în cadrul autorizațiilor de construire de a se construi fără respectarea acestui drept.
În consecință, la momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului vândut societăţii pârâte reconveniente, vânzătorul – municipiul Constanţa – nu mai avea în patrimoniul său dreptul de servitute de vedere, la care renunțase prin emiterea autorizației de construire şi, ca urmare, nu mai putea transmite un asemenea drept cumpărătorului.
S-a constatat că reclamanta a dobândit în mod legal dreptul de a construi fără respectarea servituții de vedere, prin acordul proprietarului terenului la momentul construirii şi nu poate fi obligată la dărâmarea balcoanelor construite în asemenea condiții, cererea reconvențională urmând a fi respinsă în consecință.
Din aceeași perspectivă nu se poate susține că reclamanta nu are un interes legitim în promovarea acestei acțiuni, dreptul său fiind constituit prin convenția părților, la momentul edificării hotelului.
În ceea ce privește construcția pârâtei, așa cum s-a arătat, dreptul de servitute de vedere este o servitute negativă, respectiv de a nu construi ferestre de vedere spre terenul învecinat la distanţe mai mici decât cele legale şi nu așa cum susține reclamanta, că proprietarul terenului învecinat să nu construiască mai aproape de limitele legale de ferestrele sale. Ca urmare, nu se poate reţine în sarcina pârâtei încălcarea dreptului de servitute de vedere, acesta aparținând eventual pârâtei; însă, în cauză, așa cum s-a arătat, aceasta nu a primit în patrimoniu un asemenea drept, întrucât autorul său renunțase expres la el.
În ceea ce privește celelalte motive invocate, respectiv ilegalitatea autorizației, nerespectarea dispozițiilor legale în materie la eliberarea certificatului de urbanism şi autorizației de construire, ele au făcut obiectul excepției de nelegalitate, excepție care a fost respinsă de instanța de contencios administrativ prin hotărâre irevocabilă, care se bucură de autoritate de lucru judecat.
De asemenea, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pârâta a respectat proiectele care au stat la baza obținerii autorizațiilor de construire din 18 august 2006 şi din 2008.
Întrucât nu s-au constatat încălcări ale dispozițiilor legale în ceea ce privește modalitatea de construire a vilei construită de pârâtă, instanța a respins cererea de demolare a acestei construcții ca nefondată.
Împotriva acestei soluţii au declarat apel:
1. Reclamanta SC C.B. SA, care a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterea acţiunii astfel cum a fost modificată şi obligarea pârâtei de a desfiinţa construcţia edificată în conformitate cu autorizaţia de construire din 2006 şi din 2008 emisă de către Primăria Municipiului Constanţa, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că la data autorizării Hotelului B., prin autorizaţiile de construire din 26 februarie 1999 şi din 19 iunie 2001, pe partea de est exista ca vecin de teren domeniul public al municipiului Constanţa, reprezentat de Primarul Municipiului Constanţa, care este şi emitentul acestor autorizaţii, având amplasat pe teren un grup sanitar (wc) şi un punct sanitar, care se aflau în administrarea SC M. SA.
În aceste condiţii, înseamnă că Primarul Municipiului Constanţa a permis ridicarea Hotelului B. cu deschideri către partea de est, şi cu existenţa unei console, având în vedere şi faptul că această construcţie este ridicată pe graniţă, dându-şi consimţământul în acest sens.
Instanţa de fond a reţinut toate aceste aspecte respingând cererea reconvenţională formulată în cauză, dar a respins cererea principală reţinând că legalitatea construcţiei ridicate de către pârâtă a fost verificată pe calea excepţiei de nelegalitate a autorizaţiei pârâtei, prin respingerea acestei excepţii.
Un astfel de argument nu poate fi avut în vedere, instanţa ignorând în totalitate expertiza efectuată în cauză de către domnul expert Ş.M. potrivit cu care etajele Hotelului B., executate în consolă, la data finalizării construcţiei (mai 2002) nu erau deasupra proprietăţii pârâtei, ci deasupra terenului din domeniul public.
Hotelul B., construit şi terminat de reclamantă în mai 2002, pe faţada de est are ferestre de vedere şi câte un minibalcon la etajele construite în consolă, care prin construcţia pârâtei executată ulterior la numai 0,35 m, sunt lipsite de servitutea de vedere prevăzută în art. 612-613 C. civ.
Metodologia de avizare a construcţiilor din turism, aprobată prin H.G. nr. 31/1996, nu a fost respectată cu privire la asigurarea „protecţiei construcţiilor de turism existente” având în vedere că Hotelul B. exista şi afecta indirect terenul deţinut de pârâtă.
De asemenea, prevederile art. 23 şi 24 din H.G. nr. 525/1996, republicată, pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism, nu au fost avute în vedere la proiectarea construcţiei pârâtei, neasigurându-se distanţa prevăzută a noii construcţii faţă de faţada de est a Hotelului B.
Este ilegal să construieşti o vilă turistică într-o zonă turistică cum este staţiunea Mamaia care să fie ridicată la 40 cm de un hotel de 3 stele autorizat în acest sens.
Făcând aplicarea art. 610 C. civ., orice construcţie care se ridică pe acest teren trebuie să păstreze distanţa prescrisă în regulamente pentru a nu aduce o vătămare vecinului.
S-a arătat că toate aceste încălcări ale dispoziţiilor legale în vigoare nu au format obiectul excepţiei de nelegalitate.
În consecinţă, societatea reclamantă este prejudiciată de ridicarea construcţiei aparţinând pârâtei, construcţie care nu respectă dispoziţii legale imperative.
Apelanta-reclamantă a depus şi concluzii scrise prin care a solicitat admiterea apelului său şi respingerea apelului pârâtei ca nefondat.
2. Pârâta SC N.H. SRL a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, admiterea cererii reconvenţionale şi obligarea reclamantei-pârâte la desfiinţarea balcoanelor Hotelului B. aflate în consolă pe terenul proprietatea subscrisei şi menţinerea celorlalte dispoziţii privind respingerea acţiunii principale, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată (fond şi apel).
A arătat că instanţa de fond în mod nelegal a respins cererea reconvenţională având ca obiect desfiinţarea balcoanelor Hotelului B. aparţinând intimatei SC C.B. SA situate pe terenul proprietatea SC N.H. SRL.
Prin sentinţa civila nr. 907 din 10 aprilie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 4689/118/2007 de Tribunalul Constanţa, rămasă irevocabilă, s-a respins excepţia de nelegalitate a autorizaţiilor de construire din 18 august 2006 şi din 2008.
În raportul de expertiză efectuat în cauză de expert Ş.M. se atestă, fără echivoc, că „pârâta SC N.H. SRL a respectat proiectele care au stat la baza obţinerii autorizaţiilor de construire din 2006 şi 2008.
Din acelaşi raport de expertiză rezultă că reclamanta SC C.B. SA s-a extins în mod nelegal, în consolă, cu etajele Hotelului B., cu 0,71 m.p. pe terenul proprietatea pârâtei SC N.H. SRL, împrejurare necontestată de către aceasta.
În aceste circumstanţe concrete, în mod neîntemeiat reclamanta susţine că SC N.H. SRL nu a respectat distanţa prevăzută de lege şi servitutea de vedere, cu ocazia edificării hotelului.
Raportul de expertiză efectuat de expert A.N. în Dosar nr. 2666/118/2008 având ca obiect desfiinţarea ferestrelor de vedere ale SC C.B. SA a concluzionat că „în cazul Hotelului B. nu este respectată legislaţia în vigoare referitoare la servitutea de vedere. Ferestrele de vedere ale Hotelului B. aflate spre proprietatea reclamantei au fost efectuate fără respectarea distanţei prevăzute de lege”.
Aşadar, intimata SC C.B. SA s-a extins nelegal cu etajele hotelului pe terenul proprietatea apelantei SC N.H. SRL.
Apelanta-pârâtă SC N.H. SRL a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului reclamantei ca nefondat şi note scrise.
Prin decizia civilă nr. 11 din 06 februarie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta-reclamantă SC C.B. SA şi apelanta-pârâta SC N.H. SRL împotriva sentinţei civile nr. 5275 din 27 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 1919/118/2006.
Curtea de apel a reţinut următoarele:
Instanţa a fost sesizată cu acţiunea formulată de reclamanta SC C.B. SA, în contradictoriu cu pârâta SC N.H. SRL, prin care s-a cerut obligarea acesteia de a nu construi în Staţiunea Mamaia, conform autorizaţiei de construire din 2006, emisă de Primăria Municipiului Constanţa.
Prin cerere reconvenţională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la desfiinţarea balcoanelor Hotelului B.
Ulterior, deoarece pârâta a finalizat ridicarea construcţiei, reclamanta şi-a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei de a desfiinţa construcţia edificată în conformitate cu autorizaţiile de construire din 2006 şi 2008 emise de Primăria Municipiului Constanţa.
Reclamanta SC C.B. SA este proprietara imobilului situat în staţiunea Mamaia, Hotel B.
Este adevărat că, potrivit raportului de expertiză tehnică de specialitate, lăţimea balcoanelor în consolă ale Hotelului B. este de 1,85 şi se află deasupra terenului public pe 1,11 m şi deasupra terenului pârâtei pe 0,74 m.
Pârâta-intimată a dobândit în proprietate, prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 octombrie 2001, activul „Grup sanitar B. – plajă”, fiind format din suprafaţa totală de 187,20 m.p. din care: 91 m.p. teren, 99,97 m.p. suprafaţă construită existentă şi 96,20 m.p. platformă betonată.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 decembrie 2002 încheiat cu Municipiul Constanţa, prin Primar, în calitate de vânzător, a dobândit o suprafaţă de teren de 373 m.p. aferentă activului cumpărat. Apoi, tot prin act autentic (contract de vânzare-cumpărare din 14 aprilie 2005) a mai dobândit şi terenul învecinat în suprafaţă de 248,57 m.p.
În baza autorizaţiei de construire din 2006, SC N.H. SRL a edificat pe acest teren o unitate de cazare/alimentaţie publică, P+3 etaje, la o distanţă de Hotelul B. de 1,85 m la nivelul demisolului şi parterului şi 0,35 cm faţă de limita etajelor în consolă.
În prealabil, la instanţa de fond, prin încheierea de şedinţă din 24 aprilie 2007, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a sesizat instanţa de contencios administrativ pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată de către SC C.B. SA privind:
- certificatul de urbanism din 16 decembrie 2006 emis de Primarul Municipiului Constanţa la solicitarea pârâtei SC N.H. SRL;
- autorizaţia de construire din 18 august 2006;
- H.C.L.M. nr. 182 din 07 aprilie 2005, prin care s-a modificat H.C.L.M. nr. 129/2001.
Însă, aşa cum a reţinut instanţa de fond (sentinţa civilă nr. 907 din 10 aprilie 2008 a Tribunalului Constanţa) şi instanţa de control judiciar a concluzionat, reclamanta SC B. SA s-a rezumat la a exprima aspecte cu caracter general, fără a indica în concret ce prevederi au fost încălcate din Legea nr. 50/1990 la momentul emiterii actelor contestate. Mai mult, aspectele invocate nu pot fi calificate ca motive de nelegalitate a actelor administrative respective.
Aceste aspecte analizate se bucură de autoritate de lucru judecat şi nu mai pot fi invocate în prezentul litigiu.
Temeiul de drept al acţiunii reclamantei îl constituie disp. art. 612-614 C. civ., respectiv servitutea de vedere negativă.
În cauză, reclamanta este cea care a construit balcoanele peste limita proprietăţii sale, însă la momentul emiterii autorizaţiei de construire din 26 februarie 1999 şi, respectiv din 19 iunie 2011 de către Primarul Municipiului Constanţa, terenul asupra căruia balcoanele au fost construite aparţineau Municipiului Constanţa.
În aceste condiţii, proprietarul fondului dominant a renunţat la dreptul de servitute, astfel că la data transmiterii dreptului de proprietate către SC N.H. SRL, nu mai avea în patrimoniul său acest drept.
Sub acest aspect, argumentele folosite de instanţa de fond sunt întemeiate.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte construcţia pârâtei, conform precizărilor de mai sus, cât şi a raportului de expertiză, aceasta a respectat proiectele ce au stat la baza emiterii autorizaţiilor de construire din 2006 şi 2008 emise de Primăria Municipiului Constanţa.
Pentru aceste considerente, cum a reţinut şi instanţa de fond, cererea de demolare a construcţiei pârâtei este neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanta SC C.B. SA şi pârâta SC N.H. SRL.
Reclamanta SC C.B. SA a criticat decizia, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a expus situaţia de fapt şi modul de dobândire a proprietăţilor de către ambele părţi, susţinându-se nelegalitatea actelor de dobândire a proprietăţii de către pârâta SC N.H. SRL.
S-a invocat că în mod nelegal s-a reţinut şi apreciat legalitatea edificării construcţiei de către pârâtă prin raportare la soluţia dată de instanţa de contencios administrativ, reţinută cu autoritate de lucru judecat.
Instanţa a ignorat expertiza efectuată în cauză şi din care rezultă că etajele Hotelului B. executate în consolă, la data finalizării construcţiei, nu era deasupra proprietății pârâtei, ci deasupra terenului domeniului public şi că terenurile deţinute de părţi sunt despărţite de o fâşie de 0,75 m aparţinând domeniului public.
De asemenea, cele două construcţii sunt delimitate, distanţele fiind între 1,85 m.l. şi 0,35 m.l., însă prin modul de amplasare a ferestrelor şi balcoanelor devin incidente dispoziţiile art. 612-614 C. civ., privind servitutea de vedere.
Emitentul autorizaţiilor de construire ale pârâtei nu a avut în vedere dispoziţiile art. 612-613 C. civ., precum şi dispoziţiile H.G. nr. 31/1996 şi H.G. nr. 525/1996, iar toate aceste aspecte nu au format obiectul excepţiei de nelegalitate.
Pârâta SC N.H. SRL a criticat decizia, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs, de asemenea, s-a expus situaţia de fapt şi modalitatea de dobândire a proprietăţii şi autorizarea edificării construcției proprii.
A susţinut recurenta că în cauză s-a făcut dovada că această construcţie a fost edificată în limitele proprietăţii şi că reclamanta s-a extins în mod nelegal pe terenul său, fiind fondată cererea reconvenţională având ca obiect desfiinţarea balcoanelor edificate în consolă.
Recurenta pârâtă a invocat şi necompetenţa funcţională a secţiei I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără a motiva în drept această excepţie.
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei se constată că aceasta este nefondată.
În temeiul art. 224 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin hotărârea nr. 8 din 05 aprilie 2010 a stabilit competenţa funcţională a celor două secţii civile, fiind stabilită competenţa funcţională exclusivă numai pentru anumite cauze, conform anexei nr. 1, celelalte cauze urmând a fi repartizate între cele două secţii în proporţia stabilită.
Se constată că prezenta cauză, în raport de obiect şi de temeiul juridic al acţiunilor, nu atrage competenţa funcţională exclusivă a secţiei a II-a civilă, fiind repartizată conform hotărârii nr. 8/2012.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Se constată că instanţa a fost sesizată cu două acţiuni distincte având ca obiect desfiinţarea construcţiei edificate de către pârâta SC N.H. SRL, conform autorizaţiilor şi, respectiv desfiinţarea balcoanelor edificate de către reclamanta SC C.B. SRL cu încălcarea dispoziţiilor art. 612-614 C. civ.
Legalitatea eliberării autorizaţiei de construire din 2006 a fost cenzurată de instanţa de contencios administrativ care prin hotărâre irevocabilă a respins excepţia de nelegalitate a certificatului de urbanism din 2000, a autorizaţiei de construire din 2006 şi H.C.L. nr. 182/2005, cele statuate bucurându-se de autoritate de lucru judecat.
Raportul de expertiză a confirmat că pârâta a respectat proiectele care au stat la baza emiterii autorizaţiilor de construire, cererea de demolare a construcţiei fiind nefondată, nefiind făcută nicio dovadă a nerespectării vreunei dispoziţii legale în materia executării lucrărilor de construcţii prevăzute de Legea nr. 50/1991.
Dispoziţiile art. 612-614 C. civ., prevăd în mod expres că „nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea proprietăţi îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanţă de 19 decimetri între zidul pe care se deschid acestei vederi şi proprietatea vecină”.
Situaţia de fapt privind existenţa balcoanelor edificate fără respectarea distanţelor legale a fost pe deplin stabilită şi de altfel, nici nu a fost contestată în cauză.
Constituind un drept real, imobiliar, accesoriu, indivizibil şi perpetuu, dreptul de servitute reprezintă în acelaşi timp un dezmembrământ al dreptului de proprietate, fiind conceput în cea mai mare parte ca un instrument juridic prin care se restrânge exerciţiul dreptului de proprietate asupra unor imobile în raporturile de vecinătate.
Încălcarea limitelor de instanţă prevăzute de art. 612-614 C. civ., deschide părţii interesate posibilitatea de a solicita închiderea respectivelor ferestre sau desfiinţarea lucrărilor.
Admiterea unei asemenea cereri presupune însă întrunirea unor condiţii pozitive legate de ferestrele sau balcoanele în cauză şi una negativă referitoare la inexistenţa unui mod de dobândire a dreptului de servitute (titlu, destinaţia proprietarului sau uzucapiunea).
În condiţiile existenţei unui mod de dobândire a dreptului de servitute prin titlu (convenţie sau legat) acţiunea este nefondată.
Legalitatea şi valabilitatea titlului prin care s-a constituit servitutea trebuie raportată la momentul edificării construcţiei, succesorul în drepturi asupra fondului dominat fiind astfel obligat să respecte servitutea constituită în mod legal.
La data constituirii servituţii de vedere prin construirea balcoanelor, servitute constituită prin emiterea autorizaţiilor de construire, terenul ce reprezenta fondul dominat era proprietatea Municipiului Constanţa, constituind domeniu public iar în doctrină este admis că dispoziţiile art. 612-613 C. civ., reglementează numai raporturile dintre proprietăţile particulare şi nu se aplică la vederile şi balcoanele deschise asupra căilor publice.
Constatarea instanţei privind faptul că reclamanta a dobândit în mod legal dreptul de a construi balcoanele fără respectarea distanţelor prevăzute de lege, prin acordul proprietarului terenului de la momentul construirii este fondată, iar succesoarea în drepturi a proprietarului terenului de la data construirii balcoanelor este obligată să respecte această servitute constituită prin convenţia părţilor.
Având în vedere aceste considerente urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge excepţia necompetenţei funcționale a secţiei I civilă şi recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia necompetenţei nefuncţionale a secţiei I civilă invocată de recurenta pârâtă SC N.H. SRL.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC C.B. SA şi de pârâta SC N.H. SRL împotriva deciziei nr. 11 din 06 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7153/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7185/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
