ICCJ. Decizia nr. 7187/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7187/2012
Dosar nr. 489/120/2010
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2012
Asupra apelurilor civile de faţă, constată:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 489/120 din 04 februarie 2010, reclamantul S.L., a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca, prin sentinţa ce va pronunţa să constatate, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al condamnării la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, prevăzută şi pedepsită de art. 245 alin. (3) C. pen., în vigoare la acea dată; să fie obligat statul, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, la plata sumei de 100.000 euro echivalentul în RON, la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea dispusă prin sentinţa penală menţionată anterior, din care a executat efectiv 4 luni închisoare, iar în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, să fie obligat la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, respectiv a libretului C.E.C. în valoare de 10.000 ROL, urmând a-i fi acordate şi cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în anul 1974, la propunerea numitului N.M., împreună cu alţi prieteni, au luat hotărârea de a părăsi ţara prin trecerea frauduloasa a frontierei în R.S.F. Iugoslavia şi de aici în Italia, dar a fost prins de organele securităţii statului, anchetat şi condamnat prin sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, că potrivit politicii penale a statului instaurat după 06 martie 1945 şi corespunzător modificării conţinutului valorilor ocrotite, coroborate cu îngrădirile aduse drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi sub aspectul libertăţii de circulaţie, fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracţiune având caracter politic, iar în conformitate cu prevederile art. 13 din Declaraţia Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a O.N.U., avea dreptul de a circula în mod liber, precum şi de a-şi părăsi ţara, însă în condiţiile regimului dictatorial acest drept fundamental era îngrădit, Statul Român încălcând dispoziţiile art. 30 din Declaraţia Drepturilor Omului.
Prin întâmpinarea, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând că infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei este o infracţiune de drept comun care nu are caracter politic, aşa cum nu are caracter politic nici cea de-a doua condamnare, fiind exclusă de la aplicare prin art. 7 din Legea nr. 221/2009.
La termenul din 26 aprilie 2010, reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat obligarea Statului Român la plata despăgubirilor reprezentând daune morale pentru interzicerea drepturilor care au fost menţionate în sentinţa de condamnare.
Tribunalul Dâmboviţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 808 din 03 mai 2010 prin care a admis în parte acţiunea reclamantului, aşa cum a fost precizată şi modificată, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000 euro (contravaloarea în RON la data plăţii) - cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea dispusă prin sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în Dosarul nr. 3633/1975.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin faptele săvârşite reclamantul nu a urmărit vreunul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) rap. la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, astfel că a respins ca nefondat capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant prin sentinţa penală nr. 1082 din 19 mai 1975, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în Dosarul nr. 3633/1975, pe cale de consecinţă, a respins şi capătul de cerere referitor la contravaloarea libretului C.E.C. confiscat şi daunele morale ca urmare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, acestea fiind sancţiuni ce decurg din condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea sau detenţiunea pe viaţă.
A apreciat ca întemeiată cererea reclamantului de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de acesta prin condamnarea dispusă, astfel că a admis-o şi a obligat Statul Român la despăgubiri în cuantum de 10.000 euro, echivalentul în RON la data plăţii, sumă care a fost stabilită în raport cu durata privării de libertate, cu intensitatea suferinţelor fizice şi psihice pe care le-a suportat reclamantul pe perioada detenţiei, de consecinţele condamnării asupra reputaţiei şi demnităţii reclamantului dar şi pe plan social şi profesional.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul S.L., Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Prin apelul său, reclamantul S.L. a arătat că în mod greşit a fost respins capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant prin sentinţa penală nr. 1082/1975, întrucât infracţiunile pentru care a fost condamnat au fost săvârşite cu scopul exprimării opoziţiei împotriva regimului comunist şi eliberarea de sub dictatură, respectarea principiilor democraţiei, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi înlăturarea discriminării din orice motiv, potrivit prevederilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.
A mai arătat că a fost vizat, urmărit şi supravegheat de organele securităţii, ameninţat atât el, cât şi familia, dar şi prietenii săi, iar în anul 1975 a încercat că părăsească ţara prin trecerea frauduloasă a frontierei, ca o modalitate de a se sustrage urmăririi organelor de securitate şi a unei inerente condamnări politice.
Prin apelul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, s-a arătat că infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 41 din Decretul nr. 210/1960 nu este prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 ca fiind condamnare cu caracter politic, astfel că hotărârea instanţei este nelegală şi netemeinică, condamnarea suferită de reclamantul-apelant, neavând caracter politic.
La rândul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a susţinut, sub un prim motiv, că în mod nelegal şi netemeinic a fost admisă, în parte, acţiunea reclamantului şi obligat Statul Român la plata sumei de 10.000 euro (contravaloarea în RON la data plăţii) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, deoarece reclamantul nu a suferit o condamnare cu caracter politic.
Prin al doilea motiv de recurs a arătat că hotărârea instanţei de fond este nemotivată, sau cel puţin motivarea este contradictorie deoarece nu s-a arătat temeiul juridic al acordării despăgubirilor morale pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.
Prin al treilea motiv a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea legii, facându-se confuzie între prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic şi suferinţa unei persoane ca urmare a executării unei pedepse privative de libertate, în speţa de faţă condamnarea fiind de drept comun.
A mai arătat că despăgubirile nu pot fi acordate nici în baza altor legi, deoarece, pe de o parte reclamantul nu a invocat alte temeiuri legale, iar pe de altă parte, instanţa nu putea modifica din oficiu acţiunea.
Prin decizia nr. 102 din 05 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, respingând apelul reclamantului, ca nefondat şi admiţând apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, a schimbat în parte sentinţa apelată şi, pe fond, a respins acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În speţă, prin acţiunea introductivă reclamantul a solicitat în condiţiile dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 să se constate caracterul politic al condamnării aplicate prin sentinţa penală nr. 1082/1975 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin care a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei.
În raport de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 şi art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţă anticomunistă condamnare aplicată în baza art. 245 alin. (3) C. pen. şi art. 20 C. pen. rap. la art. 41 din Decretul nr. 210/1960, nu este o condamnare cu caracter politic în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, instanţa de fond în mod corect respingând capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării.
Această soluţie se impune cu atât mai mult cu cât chiar martorul audiat în cauză a relatat că motivul real pentru care au vrut să plece din ţară a fost acela de a cumpăra produse şi a le revinde în ţară, împrejurare din care nu se poate deduce opoziţia faţă de regimul comunist.
Atâta timp cât reclamantul nu a invocat alte temeiuri juridice pentru acordarea daunelor morale, iar în speţă disp. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu sunt aplicabile, Curtea constată că se impune admiterea apelurilor în baza art. 296 C. proc. civ. şi schimbarea în tot sentinţei în sensul respingerii acţiunii.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, reclamantul S.L. a formulat recurs prin care a solicitat modificarea în tot a deciziei în sensul admiterii în totalitate a acţiunii aşa cum a fost formulată.
În susţinerea recursului, fără a indica temeiul de drept, recurentul reclamant a arătat că în mod eronat s-a reţinut ca şi la instanţa de fond că acţiunea pentru care a fost condamnat nu are caracter politic, în condiţiile în care a fost prigonit de fostele organe ale securităţii pentru ideile sale pro-democratice şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Arată că infracţiunile pentru care a fost condamnat au la bază protestul împotriva dictaturii fiind incidente dispoziţiile art 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, condamnarea sa având caracter public.
În mod greşit instanţa de fond a respins capătul 3 de cerere privind acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul libretului C.E.C. în valoare de 10.000 ROL confiscat, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, arată că acesta este insuficient în raport de suferinţele îndurate şi apreciază că suma acordată de 10.000 euro nu este îndestulătoare, faţă de suferinţele fizice şi psihice îndurate şi de faptul că nu a beneficiat de alte măsuri reparatorii acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.
Cu ocazia dezbaterilor a fost invocată decizia nr. 12 pronunţată de instanţa supremă în interesul legii, la data de 19 septembrie 2011.
Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al Il-lea inclusiv” pot solicita instanţei despăgubiri.
Problema de drept care se pune în speţă este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstitutional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010, aspect care se impune a fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale.
După cum a reţinut şi instanţa de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al art. menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. al României nr. 789/07.11.2011, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanţe, potrivit dispoziţiilor art. 330 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată (05 aprilie 2011), cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul acestuia.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Cu privire la despăgubirile solicitate de reclamant în baza art. 5 lit. b) din lege, se constată că acestea au fost respinse în mod legal de instanţe, pe considerentul că decurg din caracterul politic al condamnării constatat de art. 5 din Lege nr. 221/2009, lipsit de interes, în raport de lipsa temeiului de drept al acordării despăgubirilor.
Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.L. împotriva deciziei nr. 102 din 05 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7185/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7190/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
