ICCJ. Decizia nr. 7190/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7190/2012
Dosar nr. 8641/118/2009
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 8641/11812009, reclamanta SC B.B. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună exproprierea totală a suprafeţei de 3.500 m.p., situată în comuna Cumpăna, judeţul Constanţa, reprezentând parcela X/6/1, cu nr. cadastral Y menţionată în actul de vânzare-cumpărare din 09 august 2007 autentificat la BNP B.D.D. şi obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri în sumă de 78.750 euro pentru cota de ¾ din suprafaţa de 3.500 m.p., reprezentând un preţ unitar al bunului de 30 euro/m.p., plătibilă în RON, la cursul Băncii Naţionale a României din data plăţii efective.
În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 50.107 euro pentru cota indiviză de 3/4 din suprafaţa de 2.227 m.p. şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat că reclamanta este titulara cotei indivize de ¾ din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3.500 m.p., situat în extravilanul comunei Cumpăna, parcela X/6/1, conform contractului de vânzare-cumpărare din 09 august 2007 autentificat la BNP B.D.D. şi că în această calitate a fost înştiinţată că proprietatea sa se află pe amplasamentul de execuţie a lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire a municipiului Constanţa” şi urmează a fi expropriată parţial, în limita suprafeţei de 2.227 m.p.
A susţinut reclamanta, că potrivit art. 5 din Legea nr. 198/2004 a formulat cerere de plată a despăgubirilor şi că prin prezenta contestă atât cuantumul despăgubirii stabilită de expropriator - determinată pentru un preţ de 10 euro/m.p., plătibil în RON, conform dispoziţiilor legale - cât şi faptul că exproprierea a avut un caracter parţial, iar nu total.
A considerat că dacă terenul s-ar fi vândut pe piaţa liberă s-ar fi încasat un preţ de 30 euro/mp, caracteristic celor de acelaşi fel din zona respectivă, iar necesitatea exproprierii totale s-a justificat prin aceea că măsura exproprierii parţiale creează fonduri dominante şi fonduri aservite, impunând stabilirea unor servituti de trecere care vor îngreuna pe viitor accesul la suprafeţele de teren rămase neexpropriate şi vor produce, astfel, prejudicii certe.
A invocat, totodată, că prin dezmembrare şi diminuarea mărimii parcelei se îngreunează încadrarea în regulamentele de urbanism în vederea edificării unor exploataţii agricole sau a altor construcţii de dimensiuni mari ce urmau a fi edificate înainte de expropriere (unităţi de producţie integrat, industrială şi agricolă, depozitare en gross, facilităţi de logistică, unităţi comerciale de mare dezvoltare) şi că executarea pe o perioadă îndelungată a lucrărilor de construcţie a variantei ocolitoare, ce impun o largă dezvoltare în teren şi o folosire intensivă a unor utilaje grele, zgomotoase, cu caracteristici de transportare şi rulare puternic perturbatoare, obstructionează în mod evident folosirea eficientă a suprafeţei de teren rămasă neexpropriată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 198/2004 şi ale Legii nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 258 din 26 ianuarie 2011, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cotei de ¾ din suma de 53.002,6 euro, cu titlu de despăgubiri, a respins celelalte pretenţii ca nefondate şi a obligat pârâtul către reclamantă la 4.500 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 198/2004, potrivit cu care „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii”.
Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Întinderea dreptului de proprietate al reclamantei asupra suprafeţei de teren expropriate nu a făcut obiect de contestaţie în cauză, disputa fiind concentrată asupra valorii despăgubirii acordate şi solicitarea privind exproprierea totală a parcelei în care se regăseşte suprafaţa menţionată în hotărârea de stabilire a despăgubirilor.
Instanţa de fond a arătat că prevederile legale stabilesc că valoarea despăgubirii acordate pentru expropriere se compune din valoarea reală a imobilului, care este valoarea cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea teritorială respectivă, precum şi din prejudiciul cauzat proprietarului, luându-se în considerare dovezile prezentate de acesta.
Raportul de expertiză efectuat în cauză a determinat, prin raportarea la standardele de evaluare internaţională, o valoare de piaţă a metrului pătrat din parcela indicată de către reclamantă, de 22,30 euro, astfel, în condiţiile în care expropriatorul a stabilit o despăgubire echivalentă cu 10 euro/m.p., instanţa a conchis în sensul că valoarea stabilită prin hotărârea de expropriere este inferioară celei determinate de lucrarea de expertiză şi că prin urmare, cererea reclamantei este întemeiată.
A fost înlăturată susţinerea reclamantei în privinţa existenţei unui prejudiciu; valoarea calculată de experţi ca diferenţă dintre valoarea totală a terenului parcelei şi cea a suprafeţei de teren expropriate, la care s-a adăugat valoarea suprafeţei de teren rămase neexpropiate, nu are corespondent în realitate.
Instanţa a arătat că prejudiciul trebuie să fie cert sub aspectul producerii lui, condiţie neîndeplinită în cauză.
A fost înlăturată în acelaşi context ipoteza schimbării destinaţiei terenului, câtă vreme la momentul exproprierii acesta avea destinaţie agricolă. Nu s-a prezentat vreun plan urbanistic zonal sau vreun alt act al unităţii administrativ teritoriale, din care să rezulte că terenurile în discuţie sunt incluse în intravilanul localităţilor limitrofe sau există propunere în acest sens. Zona metropolitană la care face referire expertul constituie o perspectivă de dezvoltare pe termen lung, respectiv până în anul 2027, perspectivă faţă de care reclamanta nu a prezentat vreun plan de dezvoltare sau vreo intenţie de investiţie. Astfel fiind, instanţa a apreciat aprecierile expertului ca fiind pur speculative, nesusţinute probator.
În ceea ce priveşte cererea de expropriere totală, instanţa de fond a arătat că societatea reclamantă a formulat o astfel de cerere pentru parcela X/1, cu nr. cadastral Y, intabulat în cartea funciară a localităţii Cumpăna, judeţul Constanţa, proprietatea lui: P.C. pentru cota de 1/4, conform cu actul de vânzare-cumpărare din 2005 şi SC B.B. SRL pentru cota de 3/4, conform cu actul de vânzare-cumpărare din 09 august 2007 în suprafaţă totală de 3.500 m.p., din care s-a expropriat suprafaţa de 2.227 m.p.
Tribunalul a apreciat în raport de probele administrate că nu se verifică susţinerile reclamantei conform cărora suprafeţele de teren rămase neexpropriate nu mai pot fi folosite potrivit destinaţiei iniţiale (agricolă), pentru că au fost îmbucătăţite peste măsură. Planurile redate atestă astfel că parcela în discuţie beneficiază de acces la calea publică; pe de altă parte, suprafaţa rămasă neexpropriată din fiecare parcelă este suficient de mare cât să asigure folosinţa normală a terenului.
Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă,, prin decizia nr. 27/C din 13 februarie 2012, respingând apelul declarat de reclamant, a admis apelul declarat de apelantul pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin mandatar SC C. SA Craiova, şi a schimbat sentinţa civilă atacată, în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele;
Dispoziţiile legale incidente în cauză sunt art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, modificată şi completată (în forma în vigoare la data stabilirii despăgubirii), care prevăd că expropriatorul întocmeşte documentaţiile cadastral-juridice pentru fiecare imobil propus spre expropriere, care vor cuprinde şi date privind amplasamentul lucrării; planul de amplasament va conţine delimitarea imobilelor - teren şi/sau construcţii - propuse spre expropriere, cu indicarea numelor deţinătorilor, precum şi a ofertelor de despăgubire, pe categorii de imobile, stabilite de evaluatori autorizaţi.
În cazul în care titularul dreptului de proprietate nu este mulţumit de modalitatea stabilirii despăgubirii, se face trimitere la dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1194 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care stabilesc componenţa despăgubirii şi criteriile care trebuie avute în vedere la calculul acesteia.
Normele menţionate stabilesc că despăgubirea cuvenită titularului dreptului de proprietate cuprinde două componente: valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului (sau unor terţi) prin expropriere.
Prima componentă, cea a „valorii reale” a imobilului, este intrinsec legată de caracterul echitabil al despăgubirii primite, ceea ce presupune ca valoarea stabilită să fie cât mai apropiată de cea a bunului expropriat.
Cea de-a doua componentă, legată de „prejudiciul cauzat” ţine de consecinţele generate prin expropriere asupra beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare de care titularul dreptului nu se mai poate bucura.
Acestea fiind reperele de evaluare corectă a despăgubirii, pentru prima componentă, s-a reţinut că instanţa de fond a preluat opinia majoritară a experţilor fără a analiza dacă aceasta corespunde premisei de actualitate şi de realitate în determinarea sumelor cuvenite intimatei reclamante.
Astfel, criteriul „valorii reale a imobilului” definit în alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 33/1994, este în fapt valoarea de piaţă al imobilului, definit la rândul său în Standardele internaţionale de evaluare IVS 1, trebuie să se stabilească în raport de piaţa imobiliară şi de elementele care stabilesc conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate: afectaţiunea bunului imobil, amplasamentul acestuia, utilităţile şi sarcinile care îl grevează etc.
Toate aceste elemente urmează să fie analizate în directă legătură cu data evaluării, iar nu la un moment ulterior, mai propice vânzării ori cumpărării în funcţie de evoluţia preţului pe piaţa liberă, de utilitatea dată prin schimbarea regimului juridic ori de prezumtivele beneficii viitoare aduse prin exploatare.
Ori, valoarea de 23,80 euro/m.p. calculată de experţii B.E. şi M.V. a fost determinată pornindu-se de la premisa includerii - în perspectivă - a zonei în viitoarea Zonă metropolitană Constanţa şi în Strategia de dezvoltare pentru perioada 2007-2027 a comunei Cumpăna.
Folosind cele trei metode de evaluare, experţii, în majoritate, s-au raportat la terenuri aflate în proximitatea intravilanului localităţii, cu posibilitatea racordării facile la utilităţi şi căi de acces urbane (asfaltate), cu toate că imobilul în litigiu intră în categoria terenului extravilan, fiind situat la o distanţă de câţiva km de localităţile apropiate - Constanţa şi Cumpăna - şi deservit de căi de exploatare rurală.
Astfel, la determinarea valorii de piaţă prin metoda comparaţiei directe, experţii B.E. şi M.V. au cules date privind cererea şi oferta pentru terenuri din extravilanul localităţii Cumpăna care însă au alte caracteristici decât cel în litigiu, prin amplasament („extravilan aflat la limita intravilanului”), apropiere de căi de acces (ex. deschidere la drumul judeţean) şi utilităţi şi având ca folosinţă „viitoare zonă de dezvoltare imobiliară de tip rezidenţial”.
Comparativ, expertul B.C. a calculat valoarea de piaţă a bunului în raport de imobile echivalente ca amplasament şi destinaţie, stabilind o valoare de 10 euro/m.p.
Experţii, cu opinie majoritară, au determinat ulterior valoarea de piaţă prin metoda „fluxului de numerar” pornind de la potenţialul de dezvoltare şi de la destinaţia dată de criteriul celei mai bune utilizări, tratând terenul ca pe unul având plan urbanistic zonal, parcelabil în loturi de câte 500 m.p. şi cu străzi şi trotuare proiectate.
Ultima metodă uzitată de experţii B.E.rumă şi M.V. a vizat „extracţia”, definită de către cei doi experţi ca fiind reprezentată de echilibrul contribuţiei între valoarea terenului şi valoarea proprietăţilor imobiliare formate din terenuri şi construcţii, aflate într-o zonă apropiată.
Metoda extracţiei constă, însă, potrivit Standardelor internaţionale de evaluare, în determinarea valorii terenului liber ca o mărime reziduală, după ce din preţul curent de vânzare al întregii proprietăţi imobiliare (teren plus amenajări şi construcţii) s-a scăzut costul de înlocuire net al construcţiilor şi amenajărilor. Această modalitate de evaluare operează aşadar, potrivit Standardelor internaţionale de evaluare, cu indicatorul „costul de înlocuire net (CEST) al construcţiilor” şi porneşte de la premisa evaluării ca întreg a unui imobil compus din teren şi construcţii situat în proximitate, situaţie care însă în speţă nu este incidenţă (fiind supus evaluării un teren situat în extravilan, fără construcţii şi fără a se putea opera cu indicatorul sus-menţionat, care potrivit standardelor trebuie luat în calcul).
Toate aceste considerente, dublate de împrejurarea că din înscrisurile depuse de comuna Cumpăna în apel nu rezultă schimbarea regimului juridic al terenului din extravilan în intravilan construibil, ci doar prefigurarea unei strategii de dezvoltare a localităţii pe următorii 20 de ani, cu înglobarea terenurilor din extravilan şi crearea unei zone urbane, conduc la concluzia că instanţa de fond şi-a fundamentat greşit soluţia, îmbrăţişând opinia majoritară a d-nilor experţi B.E. şi M.V. (pentru valoarea totală de 53.002,6 euro calculată pentru 2.227 m.p.) şi înlăturând în mod corelativ pe cea separată a d-nului expert B.C., care a calculat valoarea bunului în funcţie de destinaţia avută la momentul exproprierii, iar nu pe baza unei perspective îndepărtate de dezvoltare.
Susţinerile legate de cumpărarea terenului cu scopul dezvoltării viitoare a unor ansambluri rezidenţiale nu pot fi reţinute ca întemeiate, în măsura în care apelanta reclamantă nu contestă în apel situaţia juridică a imobilului la data exproprierii, de extravilan arabil şi nici prefigurarea în viitor a scopului imobiliar evocat, care implică întrunirea cumulativă a mai multor condiţii: încadrarea într-un alt regim juridic cu preluarea în intravilanul construibil, elaborarea unor planuri urbanistice zonale, a unor planuri edilitare şi de utilităţi, lotizare etc.
Pentru acest motiv, s-a reţinut că valoarea stabilită de expertul B.C., de 10 euro/m.p., care a fost de altfel avută în vedere de către Comisia de analiză la data stabilirii despăgubirii, este cea corectă, celelalte pretenţii ale apelantei reclamante, cât priveşte evaluarea proprietăţii expropriate, fiind neîntemeiate - urmând a fi admis apelul pârâtului.
S-a apreciat corectă soluţia primei instanţe cât priveşte înlăturarea pretenţiilor pentru cea de-a doua componentă a despăgubirii - prejudiciul cauzat proprietarului, definit conform aceleiaşi opinii majoritare a experţilor ca echivalent cu „diferenţa dintre valoarea totală de circulaţie a terenului aferent întregului imobil şi valoarea de circulaţie a imobilului expropriat, la care s-ar adăuga şi valoarea de circulaţie a terenului rămas neexpropriat”.
Astfel cum s-a stabilit şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Lallement c. Franţei, 2002), prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri - pentru ca această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunităţii şi cele private ale proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice certe de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil şi pot fi dovedite prin situaţii (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare.
Or, în speţă, prejudiciul produs apelantei reclamante a fost calculat ca o ecuaţie valorică între parcela expropriată şi cea rămasă la dispoziţia titularului dreptului, fără nici o legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs şi în viitor şi care ar justifica creşterea indemnizaţiei pe criteriul imposibilităţii continuării, în condiţii de rentabilitate, a activităţii pe suprafaţa de teren rămasă şi pe raţiuni de pierdere a unor foloase economice.
Din acest punct de vedere, astfel cum a statuat şi Curtea Europeană, pretenţiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ şi incert în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu c. României, 2005, cauza Isar c. României, 2007).
Prejudiciul evocat de apelanta reclamantă, legat de pierderea valorică a suprafeţei rămase neexpropriate şi de imposibilitatea afectării acesteia scopului pentru care a fost achiziţionat acest teren (dezvoltarea unui ansamblu rezidenţial) nu poate fi invocat ca fiind cert, întrucât acesta nu se poate prevedea ori specula din perspectiva intenţiei proprietarului de a obţine profit prin activităţi comerciale.
Au fost înlăturate şi criticile care leagă prejudiciul produs de măsura indisponibilizării legale a bunului, după avizarea de către Agenţia Naţională de cadastru şi Publicitate Imobiliară a documentaţiei cadastral-juridice de expropriere şi stabilirea traseului lucrării de interes public. Măsura este justificată din perspectiva legii şi raţională în măsura în care expropriatorul trebuie să estimeze de la început cuantumul total al despăgubirilor cuvenite celor expropriaţi, în funcţie de regimul juridic clar şi bine definit al imobilelor vizate, tocmai pentru scopul legitim de a împiedica pe titularii dreptului de a înstrăina, greva cu sarcini şi, în genere, de a modifica unilateral regimul juridic şi urbanistic al bunului.
S-a apreciat ca întemeiată soluţia primei instanţe în privinţa cererii de expropriere totală, judecătorul fondului arătând în mod just că nu se verifică afirmaţiile societăţii referitoare la imposibilitatea utilizării suprafeţelor rămase conform destinaţiei iniţiale (agricolă) şi că s-a realizat divizarea excesivă a terenului. De altfel, această măsură nici nu ar putea fi dispusă câtă vreme societatea deţine doar o cotă indiviză din întregul teren de 3.500 m.p.
Faţă de toate aceste motive, s-a respins apelul formulat de reclamanta SC B.B. SRL, iar apelul pârâtului Statul Român s-a considerat întemeiat, schimbându-se în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii contestaţiei şi cât priveşte plata unor despăgubiri majorate faţă de cele conferite prin hotărârea nr. 73 din 04 iunie 2009.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC B.B. SRL criticând potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Potrivit acestui text de lege, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
(...)
În cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor”.
Prin decizia recurată, în raport de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, Curtea de Apel Constanţa a arătat că s-a motivat hotărârea prin reluarea obiecţiunilor şi susţinerilor afirmate pe tot parcursul cercetării judecătoreşti de expertul propus de expropriator, şi că opinia expusă în conţinutul hotărârii este una vădit părtinitoare a părţii adverse, (Statul Român), şi nu face decât să pună în valoare cu o forţă probantă superioară punctul de vedere exprimat de expertul propus de expropriator, lăsând în inferioritate opinia majoritară a celorlalţi doi experţi, opinie argumentată prin prisma a trei metode de evaluare, moderne concordante cu standardele internaţionale de evaluare, ce sunt combătute de instanţa de apel fără a aduce alte argumente tehnice.
În continuare se arată că argumentele şi metodele folosite de experţii majoritari sunt incorecte, întrucât experţii nu puteau face abstracţie de zona în care este situată parcela de teren ce a făcut obiectul exproprierii, care, conform Strategiei de dezvoltare zonală adoptată de Consiliul Local al comunei Cumpăna face parte din dispoziţii legale, întrucât a ignorat caracterul speculativ, pur ipotetic, de la care a pornit opinia majoritară, aceea a posibilităţii includerii terenului în litigiu în viitoarea zonă metropolitană Constanţa şi în strategia de dezvoltare pentru perioada 2007-2027 a localităţii Cumpăna, ceea ce a permis acestuia să se raporteze, pentru evaluarea despăgubirilor, din terenul în litigiu, era situat în extravilan şi fără posibilitate de acces la utilităţi, la terenuri aflate în proximitatea intravilanului localităţii cu posibilitatea de acces la utilităţi, şi având în vedere valoarea pieţei imobiliare rezultate din anunţurile de publicitate, pentru aceste terenuri, pe de o parte, iar pe de altă parte la stabilirea cuantumului de 10 euro/m.p. acesta a avut în vedere preţurile de vânzare pentru terenuri similare, respectiv terenuri agricole, care sunt situate în mijlocul câmpului şi fără utilităţi din zonă.
În ceea ce priveşte daunele aduse reclamantei, prin exproprierea parţială a terenului, pentru partea de imobil rămasă neexpropriată, se constată că, în speţă, dimpotrivă, conform aceleiaşi opinii, acesta va dobândi un spor de valoare, ca urmare a lucrărilor ce se vor executa, beneficiind de aceleaşi condiţii de exploatare.
Celelalte critici formulate de recurenta reclamantă, aşa cum au fost expuse mai sus, vizează netemeinicia deciziei recurate, respectiv se critică greşita apreciere a probatoriului administrat în cauză, ceea ce nu se circumscrie niciuneia din motivele de recurs stric şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
Pentru considerentele expuse, instanţa va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul pârât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin mandatar SC C. SA Craiova.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC B.B. SRL împotriva deciziei nr. 27/C din 13 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7187/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7191/2012. Civil → |
|---|
