ICCJ. Decizia nr. 7219/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7219/2012
Dosar nr. 41496/3/2008
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 41496/3/2008, reclamanţii S.O.M. şi S.R.A. au chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, solicitând modificarea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 5/2008 în sensul de a se majora suma prevăzută cu titlu de despăgubiri de la 157.353 euro la suma de 1.245.979 euro, la care se va adăuga TVA şi impozit pe venit.
Prin sentinţa civilă nr. 770 din 25 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte contestaţia, a modificat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 5 din 29 mai 2008 emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor la suma de 256.714 euro, a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii şi a respins cererea reclamanţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 11 ianuarie 2011 a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 356.714 euro, în loc de 256.714 euro, cum din greşeală se consemnase.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii au formulat apel reclamanţii S.O.M. şi S.R.A. şi pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Prin decizia civilă nr. 54/A din 09 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelurile, a schimbat în parte sentinţa apelată, astfel cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 11 ianuarie 2011, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor la suma de 254.423 euro şi 313.817 RON; a compensat în parte cheltuieli de judecată, a obligat apelantul-pârât la 4.250 RON cheltuieli de judecată către apelanţii-reclamanţi şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a avut în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi a încuviinţat efectuarea unei expertize în completare, în calea de atac a apelului. Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, comisia de experţi a stabilit că prin exproprierea terenului din faţa halei, în vederea lărgirii şoselei de centură, curtea reclamanţilor s-a micşorat, dispărând parcajul şi posibilitatea descărcării şi încărcării mărfurilor, operaţiune indispensabilă destinaţiei pentru care a fost concepută hala.
Reorganizarea halei, impusă de nevoia de refacere a parcării, s-a făcut prin micşorarea spaţiului de depozitare al halei, rezultând o diminuare a spaţiului de depozitare cu 126 m.p. şi 56 m.p. suprafaţa culoarului de acces la birouri. În spaţiul eliberat, de 126 m.p., a fost reorganizat parcajul, astfel că, faţă de posibilitatea de parcare pentru 25 tiruri iniţial, acum se pot parca maximum 8 tiruri.
În concluzie, s-a constatat de către comisia de experţi că reclamanţii înregistrează un prejudiciu atât ca urmare a diminuării suprafeţei de depozitare închiriate, cu 182 m.p., cât şi pierderii parcajului, în suprafaţă de 800 m.p.
Lucrările de modificare şi refacere efectuate sunt just motivate, iar, conform facturilor emise depuse la dosar, acestea se ridică la suma de 313.817 RON.
În raportul de expertiză s-a apreciat că singura posibilitate de creare a parcajului necesar, chiar şi de dimensiuni mult mai mici, a fost desfiinţarea unei porţiuni din hala de depozitare.
Comisia de experţi a stabilit valoarea chiriei care ar fi putut fi încasată pentru suprafaţa 182 m.p., pierdută din suprafaţa halei şi pentru suprafaţa de 800 m.p., suprafaţa parcajului dispărut şi a spaţiului de manevră aferent, respectiv 71.820 euro.
Faţă de conţinutul actului adiţional nr. 3 la contractul de închiriere, prin care părţile au convenit la o diminuare a chiriei lunare, respectiv 68.701 euro, comisia a concluzionat că reclamanţii au suferit o pierdere de 71.820 + 68.701 = 140.521 euro pentru perioada mai 2009-decembrie 2012, venit brut. Aplicând un impozit pe venit, 16% cu deducere, s-a stabilit că venitul net neîncasat se ridică la suma de 123.658 euro.
Aşa cum au concluzionat experţii, chiar dacă în sine hala nu a fost afectată, neexpropriindu-se porţiune de teren de sub aceasta, construcţia nefiind nici parţial expropriată, aşa cum s-a arătat mai sus, au fost necesare lucrări de adaptare a construcţiei pentru realizarea scopului pentru care aceasta a fost construită, instanţa de fond având în vedere tocmai aceste aspecte.
Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, nu distinge între prejudiciul deja înregistrat şi cel nerealizat, apreciind că persoana expropriată este îndreptăţită la repararea întregii daune suportate, Curtea găseşte nefondată susţinerea apelantului pârât Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA, în sensul că nu poate fi luat în calcul prejudiciul nerealizat, respectiv chiria neîncasată de către reclamanţi, aceştia înregistrându-se în patrimoniul lor un asemenea prejudiciu.
Curtea a considerat că nu poate valida susţinerea apelantului pârât în sensul că prin raportul de expertiză s-a făcut o simplă operaţie de adunare a facturilor prezentate de apelanţii reclamanţi, deşi în acte nu rezultă dacă toate facturile reprezintă cheltuieli privind refacerea/modificarea halei, urmare a expertizei. Curtea a avut în vedere în acest sens concluziile comisiei de experţi care a arătat în mod neechivoc că lucrările de modificare şi refacere efectuate, au fost just motivate, conform facturilor emise, respectiv că toate lucrările efectuate de către reclamanţi erau utile reamenajări spaţiului erau obligatorii, având în vedere destinaţia construcţiei, respectiv de hală - depozit.
Curtea a considerat ca nefondată susţinerea apelanţilor reclamanţi în sensul că nu trebuie aplicat procentul de 16%, aferent beneficiului nerealizat deoarece, beneficiul nerealizat urmează a fi inclus în totalul prejudiciului ce va fi încasat în cuantum net, potrivit celor reţinute în raportul de expertiză, neexistând ulterior o altă impozitare, aşa cum au susţinut reclamanţii.
Niciuna dintre părţi nu a formulat critici legate de valoarea terenului stabilită în faţa instanţei de fond, de valorile stabilite în tabelul 1 şi 2, respectiv raţionamentul pentru care prima instanţă a scăzut sumele menţionate în tabelul 1 şi suma de 3.500 euro din suma menţionată în tabelul 2 referitoare la relocarea utilităţilor despre care prima instanţa a reţinut că se vor face pe cheltuiala beneficiarului lucrărilor, respectiv Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
Împotriva menţionatei decizii au declarat şi motivat recurs, în termen legal, reclamanţii S.O.M. şi S.R.A. şi pârâtul Statul Român, reprezentat legal prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, pentru motive de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanţii S.O.M. şi S.R.A. arată că, în mod greşit instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 realizând doar o aplicare parţială a acestuia, neacoperind integral prejudiciul încercat de recurenţi, preluând ad litteram concluziile completării la raportul de expertiză şi diminuând contravaloarea beneficiului nerealizat, de la suma de 140.521 euro, la suma de 123.658 euro.
Prin aplicarea procentului de 16%, reprezentând impozitul pe venit, în condiţiile în care recurenţilor le fusese deja perceput acest impozit pentru veniturile obţinute cu titlu de chirie, rezultatul aplicării cotei de 16% de către instanţa de apel constituie o dublă impunere asupra veniturilor recurenţilor, aceştia fiind prejudiciaţi cu suma de 16.863 euro.
A doua concluzie eronată a instanţei de apel constă în faptul că a limitat valoarea prejudiciului efectiv încercat de reclamanţi la suma de 313.817 RON, interpretând greşit concluziile comisiei de experţi din completarea la raportul de expertiză, considerând că acesta se identifică doar cu contravaloarea facturilor aferente lucrărilor de modificare şi refacere, depuse de recurenţi în apel.
În urma unei simple analize a completării la raport, rezultă cu claritate că recurenţii nu au realizat încă investiţiile privind compartimentarea birourilor şi, respectiv, planşeul intermediar pentru reamplasare birouri, estimate în raportul de expertiză întocmit în primă instanţă la suma de 94.350 euro şi, respectiv, 33.150 euro. Practic, prin însumarea contravalorii acestor lucrări, rezultă suma totală de 127.500 euro, neexistând nicio normă juridică prin care să se instituie în sarcina recurenţilor obligaţia de a executa integral, din fonduri proprii, lucrările necesare acoperirii prejudiciului cauzat prin expropriere, anterior momentului încasării efective a despăgubirilor.
Instanţa de control judiciar a urmărit doar realizarea unei explicitări a raportului de expertiză iniţial, cu luarea în considerare şi a înscrisurilor noi depuse de recurenţi în apel, fără ca prin această completare să fie negate, în vreun fel, constatările comisiei de experţi conţinute în raportul iniţial, care a statuat: „contravaloarea lucrărilor necesare pentru demolarea parţială a halei şi refacerea acesteia este de 225.949 euro”.
În dezvoltarea motivului de recurs formulat, pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, arată că instanţa de apel a reţinut că despăgubirile în cuantum de 313.817 RON, reprezentând lucrări de modificare şi refacere a halei, sunt just motivate, deşi hala nu a fost afectată de expropriere; pe de altă parte, despăgubirile au fost stabilite de către comisia de experţi doar printr-o singură operaţie de adunare a celor 15 facturi depuse de către reclamanţii-apelanţi, deşi, din acte, nu rezultă dacă toate facturile reprezintă cheltuieli privind refacerea/modificarea halei, urmare a exproprierii.
Potrivit contractului de închiriere nr. 19/2007 şi a actelor adiţionale subsecvente, apelanţii-reclamanţi au închiriat teren în suprafaţă de 4.462 m.p. şi hala edificată pe acesta, în suprafaţă de 2.881 m.p., către SC R.T. SRL, începând cu data de 15 martie 2007 până la data de 31 decembrie 2012.
Deşi hala nu a fost afectată prin exproprierea terenului de 800 m.p., ci a fost afectat numai accesul camioanelor, instanţa de apel a reţinut concluziile raportului de expertiză în ce priveşte valoarea chiriei neîncasate de 123.658 euro, aferentă perioadei mai 2009, până la 31 decembrie 2012, în care este inclusă şi chiria aferentă folosinţei halei, pentru suprafaţa de 182 m.p. din totalul suprafeţei de 2.881 m.p.
Pe de altă parte, din raportul de expertiză rezultă că valoarea lucrărilor de refacere şi modificare a halei este de 313.817 RON, prejudiciul înregistrat/chiria neîncasată este de 123.658 euro, iar instanţa de apel, deşi omologhează raportul de expertiză, stabileşte cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor la suma de 313.817 RON şi 254.423 euro, fără să menţioneze din ce se compune această sumă.
În faza procesuală a recursului a fost invocată, de către recurenţii-reclamanţi, excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pentru neîncadrare în motivele de recurs, în temeiul art. 306 C. proc. civ.
Analizând cu prioritate această excepţie, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte urmează a o respinge, constatând că argumentele aduse în susţinerea recursului pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Analizând recursurile în raport de criticile menţionate, Înalta Curte constată următoarele:
Instanţa de apel a făcut aplicarea art. 26 alin. (1) al Legii nr. 33/1994 potrivit căruia „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”, fiind preocupată îndeosebi de determinarea valorii prejudiciului cauzat reclamanţilor prin lucrările de reorganizare a halei în scopul refacerii parţiale a parcării expropriate în totalitate, deoarece parcarea era absolut necesară folosirii halei pentru destinaţia de depozit în raport de care hala a fost edificată şi apoi închiriată.
În acest sens, în apel, a fost completat raportul de expertiză efectuat la prima instanţă, instanţa de apel motivându-şi decizia exclusiv prin referire la lucrările de modificare şi refacere a halei şi la beneficiul nerealizat constând în chiria pe care ar fi încasat-o reclamanţii pentru terenul expropriat şi suprafaţa de hală dezafectată în perioada aferentă contractului de închiriere aflat în derulare, respectiv: mai 2009-decembrie 2012.
Potrivit sumelor cuantificate de către expert în apel, valoarea lucrărilor de modificare şi refacere a halei era de 313.817 RON, iar contravaloarea chiriei care nu a mai fost încasată pentru terenul expropriat de 800 m.p. şi pentru cei 182 m.p. de hală dezafectată, era de 71.820 euro pentru perioada mai 2009-ianuarie 2011 şi de 68.701 euro pentru intervalul 01 februarie 2011-decembrie 2012, în total 140.521 euro, din care s-a scăzut suma datorată cu titlu de impozit pe venit de 16%, rămânând o diferenţă de 123.658 euro, venit net neîncasat de către pârâtă.
Cu toate acestea, instanţa de apel, admiţând apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi S.O.M. şi S.R.A., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor la suma de 254.423 euro şi 313.817 RON.
Din considerentele deciziei recurate nu rezultă cum a ajuns instanţa de apel la suma totală de 254.423 euro, în condiţiile în care valoarea reală a imobilului expropriat de 800 m.p. teren, stabilită prin expertiza efectuată la prima instanţă, era de 158.400 euro.
Nici dacă s-ar presupune că instanţa de apel ar fi avut în vedere, ca şi componentă a valorii despăgubirii, suma de 158.400 euro, reprezentând valoarea reală a terenului, prin adunarea acesteia cu valoarea prejudiciului cauzat reclamanţilor prin expropriere, în cuantum de 123.400 euro şi 313.817 RON, rezultă un total de 382.058 euro şi 313.817 RON, care diferă de suma recunoscută reclamanţilor în apel cu titlu de despăgubire.
În contextul menţionat, apare ca fondată critica recurentului-pârât, statul român reprezentat legal de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, potrivit cu care instanţa de apel nu a motivat din ce se compune prejudiciul recunoscut în favoarea reclamanţilor, ceea ce face imposibil de verificat considerentele avute în vedere de către instanţa de apel la pronunţarea deciziei atacate în ceea ce priveşte modul de aplicare al art. 26 alin. (1) al Legii nr. 33/1994, respectiv a componenţei întregii despăgubiri pe care a acordat-o în temeiul acestui articol.
Motivarea realizată de către instanţa de apel nu îndeplineşte cerinţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., potrivit „căruia hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”, ceea ce echivalează, în cazul neprecizării componentelor despăgubirii şi a cuantumului fiecăreia dintre ele, cu necercetarea fondului şi atrage incidenţa art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 pct. 5 C. proc. civ., în temeiul cărora decizia va fi casată şi cauza trimisă spre rejudecare la instanţa de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel urmează să determine în concret, în limitele motivelor de apel, care sunt componentele despăgubirii, respectiv să precizeze care este valoarea reală a terenului expropriat şi în ce constă prejudiciul cauzat, cât şi valoarea fiecărui element component al prejudiciului, ţinând seama şi de criticile menţionate în prezentele recursuri.
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita deducere din suma totală datorată cu titlu de chirie a impozitului pe venit de 16%, urmează se depune la dosar dovezi cu privire la pretinsa plată a acestei sume de către reclamanţi deoarece, în temeiul art. 26 alin. (1) al Legii nr. 33/1994, nu se poate acorda ca beneficiu nerealizat chiria brută, ci numai chiria netă, întrucât, câtă vreme art. 26 alin. (1) şi (2) al Legii nr. 33/1994 nu defineşte noţiunile de „prejudiciu” şi de „daună”, se va avea în vedere principiul jurisprudenţial al reparării integrale a prejudiciului, ca normă de drept comun în materia răspunderii civile, iar la stabilirea întinderii reparaţiei trebuie avută în vedere paguba efectiv suferită şi beneficiul sau câştigul nerealizat. Or, în ceea ce priveşte câştigul nerealizat, acesta nu poate privi decât suma pe care reclamantul o putea dobândi efectiv în patrimoniu, deci suma netă, care rămâne după plata către stat, din chiria brută stabilită prin contract, a tuturor obligaţiilor constând în taxe şi impozite.
Astfel fiind, recursurile urmează a fi admise, se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, ca nefondată.
Admite recursurile declarate de reclamanţii S.O.M. şi S.R.A. şi de pârâtul Statul Român reprezentat legal de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva deciziei nr. 54/A din 09 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7218/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7221/2012. Civil → |
|---|
