ICCJ. Decizia nr. 7259/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7259/2012
Dosar nr. 101/3/2000
Şedinţa publică de la 11 decembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 36/A din 02 februarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelurile formulate de apelanţii-pârâţi G.M., G.G., M.G., S.C., G.N. şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, împotriva sentinţei civile nr. 551 din 16 martie 2011 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
A schimbat în parte sentinţa apelată şi, constatând dreptul de proprietate al reclamanţilor în cote de 1/2 pentru parter şi în cote de 1/1 pentru restul corpului A şi în cotă de 255/300 din terenul în suprafaţă de 300 m.p., situat sub corpul A, identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert Ş.E. şi admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti cu privire la imobilul astfel descris, a obligat pe pârâţii G.M., G.G., M.G., S.C. şi G.N. să lase în deplină posesie corpul A de clădire şi terenul situat sub acesta.
A respins apelul reclamantelor E.R.I., E.A.D. şi S.R.M. împotriva sentinţei civile nr. 1735 din 13 octombrie 2011 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 101/3/2000, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 551 din 16 martie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamantele-moştenitoare E.R.I., S.R.M. (fostă E.) şi E.A.D. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti, M.G., M.I.G. (decedat), prin moştenitorii săi, G.M., G.G., G.N. şi S.C. şi a obligat pe pârâţi să le respecte reclamantelor dreptul de proprietate şi posesia asupra imobilului situat în Bucureşti, str. L., nr. 14, compus din: Corpul A de clădire prevăzut cu subsol, parter şi etaj, precum şi terenul aferent acestuia, de 255 m.p.
Constatând nevalabilitatea titlului statului şi comparând titlurile părţilor cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului, tribunalul a constatat că reclamantele au dobândit acest drept de la autorul iniţial E.G., iar titlurile pârâţilor referitoare la dreptul de proprietate au fost dobândite prin contractele de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 - acestea însă nu au avut la bază contracte de închiriere anterioare anului 1990, ci o serie de contracte de închiriere încheiate după anul 1990, cu puţin timp înainte de cumpărare, situaţie care conduce la concluzia că a fost vorba despre cumpărări încheiate cu încălcarea Legii nr. 112/1995 şi în favoarea unor persoane care nu erau îndreptăţite să beneficieze de dispoziţiile favorabile ale acestei legi.
Tribunalul nu a fost sesizat cu cercetarea validităţii fiecărui contract de vânzare-cumpărare invocat de către pârâţii chemaţi în judecată, însă pe cale incidentală a constatat încălcarea Legii nr. 112/1995, iar prin comparare cu titlurile reclamantelor a apreciat că este preferabil titlul acestora, care le conferă dreptul de a se bucura de atributele dreptului de proprietate, conform art. 480 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1735 din 13 octombrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de completare a hotărârii, de lămurire a înţelesului şi întinderii dispozitivului formulată de reclamante; a admis cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinţei, alin. (1), referitor la prenumele pârâtei G.N. şi adresa acesteia şi a stabilit că sentinţa şi dispozitivul se referă la „pârâta G.N., domiciliată în Bucureşti, şos. O., sectorul 4”.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că dispozitivul sentinţei este clar şi nu necesită lămuriri suplimentare, cererea de lămurire a dispozitivului fiind neîntemeiată.
Tribunalul a constatat că instanţa nu a omis să se pronunţe nici cu privire la alte persoane şi nici cu privire la alte cereri.
Descrierea imobilului este completă şi face posibilă punerea în executare a sentinţei, iar noţiunile de subsol, parter şi etaj, precum şi terenul aferent cuprind toate dependinţele arătate de către petente, respectiv pivniţe, subsol, parter, etaj, mansardă şi pod, la care fac reclamantele trimitere în cererea de îndreptare a erorii materiale.
Apelurile formulate împotriva sentinţei primei instanţe de pârâţii G.M., G.G., M.G. S.C. şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, nu au fost motivate, situaţie în care, în temeiul art. 292 alin. (2) C. proc. civ., Curtea s-a pronunţat pe baza motivelor, mijloacelor de apărare şi dovezilor invocate la prima instanţă.
Împotriva încheierii din 04 octombrie 2011, la data de 02 noiembrie 2011 au declarat apel reclamantele E.R.I., S.R.M. şi E.A.D.
Cu privire la apelurile declarate de către pârâţii dobânditori, Curtea a reţinut, faţă de împrejurarea că acţiunea a fost promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, că în cauză nu este aplicabilă decizia în interesul legii nr. 33 din 09 iunie 2008 şi nici dispoziţiile Legii nr. 10/2001, întrucât s-ar încălca principiul constituţional şi de drept civil al neretroactivităţii legii civile.
Cu referire la dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, s-a reţinut că Decretul nr. 223/1974 contravine Constituţiei din 1965, art. 12, 17 şi 36 şi art. 481 C. civ., precum şi dispoziţiilor tratatelor internaţionale la care România era parte privitoare la proprietate, şi anume Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Fiind identificat câte un act nevalabil (sau chiar inexistent) pentru fiecare nivel al imobilului în şirul de transmiteri succesive ale dreptului de proprietate, cel de la autorii reclamantelor către stat, nu mai prezintă relevanţă încheierea de către pârâţi a contractelor de vânzare-cumpărare cu respectarea sau, dimpotrivă, cu încălcarea Legii nr. 112/1995 - Curtea înlăturând astfel considerentele primei instanţe referitoare la nevalabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către pârâţi.
Curtea, cu referire la actele dosarului, constatând dreptul de proprietate al reclamanţilor numai într-o cotă indiviză pentru parter şi în cotă de 1/1 pentru restul corpului A şi în cotă de 255/300 din terenul în suprafaţă de 300 m.p., situat sub corpul A, identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert Ş.E., a obligat pe pârâţii G.M., G.G., M.G., S.C. şi G.N. să lase în deplină posesie corpul A de clădire şi terenul situat sub acesta.
Referitor la apelul formulat de apelantul pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în legătură cu care Curtea a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale, ca motiv de ordine publică, s-a constatat că prin cele patru contracte de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost înstrăinat întregul corp A de clădire, precum şi întregul teren situat sub corpul A (suprafeţele de teren însumate fiind de 411,05 m.p.), pentru care s-a admis acţiunea în revendicare.
În ceea ce priveşte apelul declarat de apelantele reclamante, Curtea a constat că dispoziţia primei instanţe este corectă.
Împotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs pârâţii G.M. şi G.G., M.G., S.C. şi G.N., a căror nulitate va fi constatată prin prezenta decizie, în considerarea argumentelor ce succed:
Art. 303 C. proc. civ. prevede că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termenul pentru depunerea motivelor socotindu-se de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte - art. 301 prevăzând că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod,cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor în care se pot invoca motive de ordine publică, potrivit art. 306 C. proc. civ.
Pârâţii-recurenţi G.M. şi G.G. nu şi-au indicat domiciliile în cererea de recurs, iar decizia le-a fost comunicată la mai multe adrese – inclusiv prin afişare la uşa instanţei, ultima fiind făcută la data de 09 martie 2012, la adresa din str. L.
Pârâtei-recurentă S.C. i s-a comunicat decizia la adresa din str. L. la data de 08 martie 2012 – aceeaşi adresă fiind indicată şi în cererea de recurs.
Pârâtei-recurentă M.G. i s-a comunicat decizia la adresa din str. L. la data de 09 martie 2012 – aceeaşi adresă fiind indicată şi în cererea de recurs.
Pârâtei-recurentă G.N. i s-a comunicat decizia la adresa din şos. O., la data de 08 martie 2012, adresă pe care a indicat-o în cererea de apel - în cererea de recurs indicându-se o altă adresă.
Cererile de recurs formulate împotriva deciziei de apel nu au fost motivate, aşa cum impun dispoziţiile procedurale susmenţionate, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii, urmând ca Înalta Curte să dispună în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nule recursurile declarate de pârâţii G.M. şi G.G., M.G., S.C. şi G.N. împotriva deciziei nr. 36/A din 02 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7256/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7261/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
