ICCJ. Decizia nr. 7261/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7261/2012
Dosar nr. 11798/118/2010
Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 28/C din 13 februarie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins apelurile declarate de reclamantul C.C. şi de intimatul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva sentinţei civile nr. 5408 din 26 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 11798/118/2010, ca nefondate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5408 din 26 octombrie 2011 a Tribunalului Constanţa a fost admisă în parte acţiunea reclamantului C.C. formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, formulată în temeiul Legii nr. 198/2004, dispunându-se anularea în parte a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 11 şi nr. 12 din 12 iulie 2010 cât priveşte cuantumul despăgubirilor şi constatându-se că reclamantul este îndreptăţit să primească suma de 43.142,280 RON cu acest titlu.
Au fost respinse celelalte pretenţii, ca nefondate.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin cele două hotărâri menţionate, emise la 12 iulie 2010 de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localităţii Murfatlar, judeţul Constanţa, s-a stabilit o despăgubire de 12.600 RON, respectiv de 6.600 RON în favoarea reclamantului pentru cele două suprafeţe care au făcut obiectul exproprierii conform Legii nr. 198/2004, anume: terenul de 2.791 m.p. reprezentând parcela X/9/2, şi terenul de 1.452 m.p. reprezentând parcela X/9a/2, ambele cu categoria de folosinţă „arabil extravilan”.
În speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, potrivit cu care „e xpropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului”.
În privinţa modalităţii de stabilire a despăgubirii sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care se referă la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Valoarea de piaţă a imobilului trebuie să se stabilească în raport de piaţa imobiliară şi de elementele care stabilesc conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate: afectaţiunea terenului, amplasamentul, utilităţile şi sarcinile care îl grevează, etc., sub acest aspect atât opinia majoritară - experţii G. şi M., cât şi opinia minoritară - expert C., îmbrăţişând metoda comparaţiei ca fiind cea mai adecvată în cauză.
Ca urmare a obiecţiunilor formulate de pârât, opinia majoritară a stabilit că valoarea de piaţă a terenului expropriat este de 5,38 euro/m.p., respectiv 93.930 RON. D-na expert C.C., în opinie minoritară, a apreciat că o corecţie pentru negociere şi un comision de -10% sunt prea mici, deoarece piaţa imobiliară a atins cele mai joase valori în anul 2010, corecţia minimă ce ar trebui aplicată trebuind să fie de 15%. Corecţia pentru condiţii speciale, respectiv că reclamantul este silit să vândă şi pârâtul este silit să cumpere, constituie în opinia expertei un dezavantaj pentru imobilul subiect şi un avantaj pentru imobilele comparabile, astfel încât corecţia aplicată acestora ar trebui să fie negativă şi nu pozitivă. De asemenea, întrucât canalul de irigaţii existent în zona terenului ce face obiectul cauzei nu este funcţional în prezent, corecţia de 3% pentru apropiere de sursa de apă nefiind justificată.
Pe baza acestor argumente expuse în opinia minoritară, tribunalul a apreciat că valoarea de circulaţie reală, de piaţă, pentru terenul expropriat, este de 2,301 euro/m.p. şi, prin urmare, valoarea întregului teren expropriat - de 4.243 m.p. - este de 42.033,260 RON.
În ceea ce priveşte valoarea prejudiciului cauzat, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - cauza Lallement c. Franţei, 2002, s-a stabilit că, pentru ca exproprierea să nu devină o sarcină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunităţii şi cele private, ale proprietarului deposedat, prejudiciul impus a fi acoperit se referă la pierderea unor beneficii economice certe, de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil şi pot fi dovedite.
Opinia majoritară în cadrul expertizei a fost aceea că, prin secţionarea de autostradă a terenului reclamantului, cele două loturi de teren rămase, în suprafaţă cumulată de 4.126 m.p., implică pentru exploatare cheltuieli suplimentare de minim 40% peste cheltuielile normale. S-a concluzionat că ar trebui instituită o rentă viageră în favoarea reclamantului de 205,80 euro/an, iar pentru pierderea de subvenţii i s-ar cuveni 330,08 euro/an doar pentru anii 2010 şi 2011, mai apoi proprietarul putându-şi prelua terenul „desprins vremelnic”.
În opinia minoritară exprimată de expert C.C. s-a apreciat că prejudiciul datorat necesităţii ocolirii cu 8 km pentru exploatarea celor două parcele se referă numai la lucrările de transport, care pot fi cuantificate exact şi care nu reprezintă 40% din total cheltuieli. În plus, cheltuielile calculate pentru un an pot fi capitalizate, obţinându-se valoarea totală a acestora, nefiind deci necesară instituirea unei rente anuale viagere. Astfel, cheltuielile totale anuale sunt de 82,487 RON, la care se aplică rata de capitalizare de 10%, rezultând 824,870 RON. În mod similar, după acelaşi algoritm au fost calculate şi compensaţiile pentru pierderea din subvenţii, rezultând valoarea de 284,150 RON.
Tribunalul a apreciat că în varianta expertei C.C. a fost calculat în mod corect prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.
A fost înlăturată susţinerea reclamantului referitoare la împrejurarea că suprafaţa expropriată, afectată de lucrări, este mai mare decât cea precizată în hotărâri, astfel că despăgubirile ar trebui să se raporteze la suprafaţa reală expropriată. Dând eficienţă probelor administrate în cauză, tribunalul a constatat că pe aliniamentul pct. 322 şi 330, spre nord, există o fâşie cu lăţime medie de 75 cm, iar pe aliniamentul pct. 313 şi 329, spre sud, există o fâşie cu lăţime medie de 120 cm, adică în total sunt 163,18 m.p. afectaţi de pământ săpat şi de roţile utilajelor, aspect care însă nu este de natură să conducă la concluzia unei suprafeţe mai mari de teren expropriat, suprafaţa reală expropriată fiind aceea de 4.243 m.p.
Cu privire la cererile de apel formulate în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
În speţă, reclamantul a criticat în primă instanţă atât calculul componentei „valorii reale a imobilului”, cât şi pe cea privitoare la „prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere”.
Acestea fiind reperele de evaluare corectă a despăgubirii, pentru fiecare din cele două componente, instanţa de fond a analizat atât opinia majoritară, cât şi pe cea separată formulată în cadrul raportului de expertiză, stabilind în mod judicios în considerente care dintre acestea reflectă justa despăgubire cuvenită reclamantului.
O primă critică adusă de apelantul pârât soluţiei atacate a vizat desemnarea doamnei expert M.C. la efectuarea raportului comun de expertiză, măsură procesuală apreciată ca fiind greşită în măsura în care, prin similitudine cu cerinţa dată de art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, dar şi de art. 4 pct. 8 din Legea nr. 198/2004, expertul judiciar numit într-un asemenea litigiu trebuie să facă parte din Corpul Experţilor Evaluatori ANEVAR.
Instanţa de apel a reţinut că aplicabilă în speţă este Legea nr. 198/2004, în vigoare la data exproprierii, care în art. 4 pct. 8 impune această specializare doar evaluatorului privat, desemnat de expropriator în procedura administrativă prealabilă, fără ca aceasta să constituie o condiţie obligatorie şi prevalentă în desemnarea experţilor.
Considerând că interesul invocării unei asemenea critici este unul care ţine exclusiv de procedură (susţinându-se că raportul de expertiză este nul) – cu toate că instanţa de fond a înlăturat motivat opinia doamnei expert Maftei, Curtea a reţinut că această susţinere nu poate fi primită câtă vreme nulităţile procedurale sunt expres şi limitativ reglementate de lege, iar cea evocată nu este prevăzută de nici o dispoziţie. Mai mult, această obiecţie, a lipsei atestatului ANEVAR al expertului desemnat de reclamant, nu a fost formulată la momentul numirii experţilor, ci ulterior prezentării raportului de expertiză, când instanţa de fond în mod corect a constatat că expertul indicat figurează pe lista celor atestaţi în evaluarea proprietăţii imobiliare, în evidenţa Biroului Local pentru expertize de pe lângă Tribunalul Constanţa.
În consecinţă, pe argumentele arătate, dar luând în considerare şi împrejurarea că soluţia apelată nu s-a fundamentat pe opinia acestui expert, critica a fost înlăturată.
O a doua critică adusă de apelantul pârât, privitoare la aspectele de fond ale evaluării, a fost raportată la utilizarea de către experţii judiciari, în cadrul metodei comparaţiei relative, a datelor referitoare la terenuri din localităţile Cumpăna, Valea Dacilor, Valu lui Traian etc., fapt care ar încălca dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care impun calcularea despăgubirilor în funcţie de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială.
Această critică este nefondată, întrucât atât experţii numiţi de instanţă, cât şi Societatea generală a experţilor tehnici S.A. desemnată de expropriator pentru întocmirea rapoartelor de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, datate iunie 2010 (şi care au fundamentat hotărârile contestate) au relevat faptul că valoarea prin metoda comparaţiei relative se poate determina în acest caz doar apelându-se la comparabile din zone apreciate ca similare.
Astfel, expertiza evaluatorului privat a apelat la comparabile ca: teren 5 ha din extravilanul localităţii Valu lui Traian - Valea Seacă, situat la cca. 7 km de terenul în litigiu; teren de 1,4 ha din extravilanul localităţii Valu lui Traian, aflat la 7 km de terenul în litigiu; teren de 34 ha de pe raza administrativă a localităţii Murfatlar etc. Explicaţia acestei raportări (indicată în prezentarea generală din preambulul raportului) a fost identică celei date de experţii judiciari, anume că elementele de comparaţie nu se pot baza în acest caz pe tranzacţii identificate pentru terenuri similare, ci doar pe cererea şi oferta de pe piaţa imobiliară, în condiţiile în care piaţa terenurilor în zonă este practic inactivă, cu tranzacţii sporadice, deşi există o cerere în uşoară creştere.
Este real faptul că atunci când există elemente certe ale tranzacţiilor imobiliare, datele astfel culese vor fi şi cele care pot fundamenta evaluarea judiciară, însă în speţă, astfel cum s-a arătat, nu au putut fi obţinute asemenea informaţii, iar expertizele au fost unanime în a aprecia valoric terenurile în litigiu în raport de cele similare, din zone comparabile.
Prin urmare, această critică a fost respinsă ca neîntemeiată.
În ce priveşte modul de stabilire de către experţii desemnaţi a preţului unitar pe metru pătrat – asupra căruia au formulat critici în apel atât reclamantul, cât şi pârâtul – instanţa a reţinut că experţii G. şi M. s-au raportat la terenuri comparabile (poziţiile 6, 8, 10 şi 16 din grilă), evaluate în principal prin metoda comparaţiei relative, agreate de d-na C.C., dar asupra cărora au fost aplicate corecţii diferite – îmbrăţişându-se punctul de vedere al primei instanţe.
Nefondate sunt şi criticile apelantului pârât legate de acceptarea evaluării terenului prin raportarea la metoda capitalizării rentei funciare, pe criteriul producţiei agricole obtenabile în următorii 30 de ani. Sub acest aspect, pârâtul nu a observat că opinia tuturor experţilor a fost exprimată în final exclusiv pe metoda comparaţiei relative, fără a se mai face vreo raportare la valoarea rezultată din aplicarea metodei rentei funciare (toţi cei trei experţi folosind aceleaşi comparabile în cadrul comparaţiei directe, dar cu coeficienţi diferiţi).
Cât priveşte includerea greşită în baza de calcul a comparabilei C, întrucât ea se referă la anul 2008, această critică a pârâtului este nefondată, câtă vreme opinia separată a d-nei expert C.C. (cea avută în vedere în primă instanţă) a operat cu preţul de ofertă al comparabilei B, care a şi condus la preţul terenului de evaluat.
Vădit nefondată este şi critica legată de lipsa de competenţă a experţilor asupra unuia dintre obiectivele raportului de expertiză, respectiv determinarea suprafeţei reale afectate prin expropriere; în acest sens, instanţa a reţinut că nu era necesară – astfel cum susţine apelantul pârât – administrarea unei expertize topografice, în condiţiile în care reclamantul nu se plângea de greşita determinare a amplasamentului imobilului de către expropriator, ci de afectarea prin lucrările necesare obiectivului a unei suprafeţe mai mari decât cea pentru care s-au calculat despăgubiri şi neluarea în calcul a terenului adiacent, necesar utilajelor. În aceste condiţii, identificarea celor două fâşii de teren afectate de pământul săpat şi de roţile utilajelor, care însumează 163,18 m.p., putea fi dispusă în cadrul expertizei tehnice imobiliare.
Prin urmare, expertiza nu este lovită de nulitate, cum a susţinut apelantul pârât.
Totodată, în mod corect instanţa de fond a răspuns şi obiecţiilor privind cuantumul despăgubirii generate de prejudiciul cauzat, criticile apelantului reclamant fiind în acest sens nefondate.
S-a acordat o despăgubire ca valoare compensatorie pentru transportul generat din parcelare şi din pierderile din subvenţiile agricole, acordându-se reclamantului suma de 1.109,020 RON, faţă de 1.000 RON cât propusese expropriatorul.
Calculele experţilor cu opinie majoritară, care au stabilit în răspunsul la obiecţiuni o cheltuială suplimentară pentru exploatarea terenului agricol rămas de 205,80 euro/an (la care s-ar adăuga compensaţia pentru pierderea de subvenţii de 330,08 euro/an) stabilită în primul raport nu au fost însuşite de judecătorul fondului, întrucât nu trebuia aplicată rata de capitalizare de 10% pentru subvenţiile pierdute în 2010 şi 2011 (rata de capitalizare presupunând estimarea pe baza valorii prezente a beneficiilor şi a pierderilor viitoare), ci urmau a fi calculate efectiv pe an subvenţiile efectiv pierdute – 80 euro/ha/an. În egală măsură, cheltuielile de transport au fost efectiv stabilite de expertiza C.
Astfel cum a statuat constant şi Curtea Europeană, pretenţiile de această natură, ca acelea solicitate de reclamant, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ şi incert în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu c. României, 2005, cauza Isar c. României, 2007) şi prin urmare nu pot fi acceptate de instanţe.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul C.C. şi pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România
1. Recursul declarat de reclamant nu va fi analizat din perspectiva criticilor formulate, întrucât acesta este lovit de nulitate, în condiţiile art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Potrivit textului procedural menţionat, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, semnătura.
Pentru termenul de judecată recurentul-reclamant a fost citat cu menţiunea de a semna recursul, cu indicarea sancţiunii, inclusiv în drept, iar acesta nu s-a conformat solicitării, deşi a primit personal citaţia, care cuprinde aceste menţiuni.
În consecinţă, cu aplicarea dispoziţiilor procedurale sus-menţionate, recursul declarat de reclamant va fi constatat nul.
2. Pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a arătat că a formulat apel, pe care instanţa l-a respins din perspectiva unor considerente greşite, după cum urmează:
1. S-a respins în mod greşit critica cu privire la competenta experţilor desemnaţi de a determina suprafaţa reală afectată de expropriere.
Potrivit Normelor de aplicare ale Legii 255/2010, în cazul în care documentaţiile cadastrale din arhiva Agenţiei Naţionale de cadastru şi Publicitate Imobiliară sunt executate în sistem local de coordonate, expropriatorul este obligat să integreze documentaţia în sistem naţional de proiecţie Stereografic 1970, păstrând toate elementele definitorii ale planului de amplasament şi delimitare - art. 7 alin. (6).
Experţii nu aveau competenţa necesară de a realiza obiectivul raportului de expertiză.
2. Comisia de experţi nu a respectat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, aceştia trebuind să analizeze preţuri ale unor terenuri din aceiaşi unitate administrativ teritorială.
Instanţa de apel consemnează că elementele de comparaţie nu se pot baza în acest caz pe tranzacţii identificate pentru terenuri similare, ci doar pe cererea şi oferta de pe piaţa imobiliară, în condiţiile în care piaţa terenurilor în zonă este practic inactivă,cu tranzacţii sporadice, deşi există o cerere în uşoară creştere.
Prin nota de completare, deşi se aleg alte terenuri, acestea nu sunt din localitatea Murfatlar, iar, pe de altă parte, nu se precizează dacă toate sunt terenuri extravilane.
Pe de altă parte, din moment ce în raportul de expertiză se consemnează că deoarece la data cerută nu s-au identificat tranzacţii reale în zonă sau cele notariale nu sunt credibile, se analizează doar ofertele de preţ identificate cu ceva timp înainte, înseamnă că astfel de tranzacţii au fost încheiate la nivelul localităţii.
Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Înalta Curte constată că recursul formulat de pârât împotriva deciziei de apel este fondat şi atrage casarea deciziei, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, în considerarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ., precum şi a argumentelor ce succed:
a) Norma invocată în susţinerea criticii privind lipsa de competenţă a experţilor în determinarea suprafeţei reale afectată prin expropriere nu susţine nelegalitatea modului de dispunere al instanţei, referindu-se la întocmirea documentaţiilor cadastrale individuale pe care expropriatorul le întocmeşte în vederea clarificării situaţiei juridice a zonelor afectate de expropriere.
Pe de altă parte, prima instanţă a respins susţinerea reclamatului sub acest aspect, reţinând că suprafaţa reală expropriată a fost de 4.243 m.p. - sentinţă confirmată în apel.
b) În stabilirea contravalorii imobilului expropriat, instanţele au confirmat valoarea stabilită de expert C.C., cu opinie separată, care a avut în vedere preţul de ofertă al comparabilei B din opinia majoritară, la care a aplicat anumite corecţii.
Comparabila B, la care s-a făcut referire, este cu privire la un imobil din localitatea Valu lui Traian, teren extravilan cu suprafaţa de 450 m.p., la care s-a avut în vedere preţul cerut în publicaţia indicată.
În raportul de expertiză se face menţiunea că la data cerută nu s-au identificat tranzacţii reale în zonă, iar cele notariale nu sunt credibile, motiv pentru care se vor analiza doar oferetele de preţ identificate cu ceva timp mai înainte, referitoare la locaţii imediat învecinate localităţii Murfatlar.
Dispunerea de către instanţe în baza acestor concluzii încalcă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit normei legale menţionate, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Prin urmare, dispoziţiile legale impun să fie avute în vedere preţurile din acte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobile, care trebuie să îndeplinească anumite cerinţe impuse.
În condiţiile în care se face referire la tranzacţii notariale în zonă, apreciate ca nefiind credibile, rezultă că au intervenit totuşi acte efective de înstrăinare – care ar satisface o cerinţă a normei legale.
Pentru aceste motive şi cu aplicarea art. 314 C. proc. civ., urmează să se admită recursul formulat şi să se caseze decizia, cu trimiterea acuzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel. Situaţia de fapt nu este stabilită, iar o astfel de operaţiune nu este permisă în faţa instanţei de recurs de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. – instanţa de apel urmând a administra probatoriile necesare pentru corecta aplicare a dispoziţiilor legale sus-menţionate.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 28/C din 13 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Admite recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva aceleiaşi decizii.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7259/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7262/2012. Civil. Expropriere. Pretenţii.... → |
|---|
