ICCJ. Decizia nr. 7262/2012. Civil. Expropriere. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7262/2012
Dosar nr. 9383/2/2011
Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 24 aprilie 2008, reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, a chemat în judecată pe pârâţii L.O. şi L.T.R., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a suprafeţei de teren de 12 m.p. şi construcţie (împrejmuire) din imobilul proprietatea pârâţilor, compus din teren în suprafaţă totală de 798 m.p. şi construcţie, situat în Bucureşti, sectorul 1, şi trecerea imobilului sus-menţionat în proprietatea expropriatorului, cu obligarea sa la achitarea către pârâţi a despăgubirilor în valoare de 42.102 RON, din care suma de 28.068 RON reprezentând contravaloare despăgubire teren şi suma de 14.034 RON reprezentând contravaloare despăgubire împrejmuire, potrivit Legii nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 1015 din 03 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamant, s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a suprafeţei de teren de 12 m.p. şi construcţie - împrejmuire din imobilul proprietatea pârâţilor compus din teren în suprafaţă totală de 798 m.p. şi construcţie, situat în Bucureşti, sectorul 1, şi s-a dispus trecerea acestui imobil în proprietatea expropriatorului cu obligarea reclamantei la plata către pârâţi a despăgubirilor în valoare de 28.068 RON aferente terenului în suprafaţă de 12 m.p. şi în valoare de 14.034 RON aferente împrejmuirii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii L.T.R. şi L.O., iar prin decizia civilă nr. 132 din 19 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond, având în vedere că dreptul la apărare al pârâţilor a fost complet nesocotit, cauza judecându-se fără ca aceştia să fi fost legal citaţi.
Prin decizia nr. 8124 din 09 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul ca nefondat.
După desfiinţare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 15768/3/2008, la data de 27 noiembrie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 374 din 04 martie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca fiind rămasă fără obiect, cererea formulată de reclamantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi L.T.R. şi L.O.
A respins cererea formulată de pârâţii-reclamanţi L.T.R. şi L.O., în contradictoriu cu reclamantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Direcţia de Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, ca urmare a consemnării, de către reclamantul-pârât, a sumei de 98.415 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor solicitate de aceştia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 42083/3/2010, la data de 02 septembrie 2010, reclamanţii L.T.R. şi L.O. au formulat contestaţie împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 17 din 23 iulie 2010, comunicată la data de 13 august 2010, emisă de Municipiul Bucureşti, prin Primar General - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 17 din 23 iulie 2010 cu privire la cuantumul despăgubirii de 16.618 RON stabilită în favoarea reclamanţilor, reprezentând contravaloare imobil expropriat compus din teren în suprafaţă de 12 m.p. şi împrejmuire de 14 m.l., situat în Bucureşti, sector 1; obligarea pârâtei să îi despăgubească pentru imobilul expropriat cu suma totală de 95.000 RON reprezentând 50.000 RON contravaloarea celor 12 m.p. teren expropriat (având în vedere valoarea minimă de tranzacţionare pentru terenurile din zona respectivă - 1.000 euro/m.p. conform grilei Camerei Notarilor Publici), 25.000 RON contravaloarea celor 14 m.l. de gard împrejmuitor, inclusiv preţul de demontare şi reamplasare al porţii de acces pietonal şi al porţii de acces auto automatizată şi 20.000 RON reprezentând contravaloare cameră tehnică reţea electrică şi manoperă pentru reamplasarea şi instalarea acesteia de către o firmă specializată; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La momentul formulării cererii mai sus menţionate, Municipiul Bucureşti a considerat că despăgubirea în cuantum de 42.102 RON reprezintă valoarea reală a suprafeţei supuse exproprierii ce fusese stabilită prin raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator acreditat de Ministerul Justiţiei, B.C.
La termenul din data de 04 martie 2011 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 42083/3/2010 al secţiei a III-a civilă la prezenta cauză.
La termenul de judecată din data de 03 decembrie 2010, reclamanta a depus la dosarul cauzei adresa din 21 octombrie 2010, prin care s-a adus la cunoştinţă instanţei faptul că, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, completată şi modificată, a procedat la consemnarea sumei de 98.415 RON, reprezentând contravaloarea terenului de 12 m.p. şi împrejmuire de 14 m.l. situat în Bucureşti, sector 1, în contul pârâţilor, menţionându-se, totodată, că transferul dreptului de proprietate operează la data consemnării, apreciind că expropriatorul şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile prevăzute de lege.
Totodată, reclamantul-pârât a precizat că exproprierea pentru cauză de utilitate publică în interes local cu privire la suprafaţa de 12 m.p., teren şi împrejmuire, situate în Bucureşti, sector 1, s-a realizat, astfel că cererea a rămas fără obiect.
Împotriva sentinţei civile nr. 374 din 04 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat apel L.O. şi L.T.R. şi au criticat hotărârea primei instanţe deoarece a fost în mod greşit respinsă cererea de obligare a reclamantei-pârâte la plata despăgubirilor aferente despăgubirii în valoare de 98.415 RON, întrucât Banca R.D. le-a comunicat că eliberarea sumelor din conturile cu afectaţiune specială deschise potrivit convenţiei din 13 octombrie 2010, încheiate cu Municipiul Bucureşti, are loc doar după primirea de către Sucursala Mari Clienţi Corporativi a unei notificări scrise prin care să comunice acordul Municipiului Bucureşti cu privire la eliberarea sumelor. Astfel, apelanţii-pârâţi ar putea intra în posesia efectivă a contravalorii despăgubirilor numai în baza unei hotărâri judecătoreşti definitivă şi irevocabilă, susceptibilă de executare silită, în baza căreia Municipiul Bucureşti ar putea fi obligat să transmită băncii notificarea de eliberare a banilor.
Prin decizia civilă nr. 51/A din 08 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanţi şi a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a admis contestaţia formulată de către pârâţii-reclamanţi L. şi a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Direcţia de Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Teritoriului, la plata sumei de 85.200 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru terenul expropriat din Bucureşti, sector 1, sumă ce reprezintă o justă despăgubire.
Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, referitoare la cererea expropriatorului Municipiul Bucureşti, de dispunere a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, ce a rămas fără obiect.
În considerentele deciziei s-au reţinut următoarele:
În apel, au fost încuviinţate probele cu înscrisuri şi a fost emisă adresă către Banca R.D. - Sucursala Mari Clienţi Corporativi să se comunice cuantumul sumei ce a fost depus la dispoziţia apelanţilor-pârâţi L.O. şi L.T.R.
Din înscrisul depus la dosarul cauzei şi emis de către Banca R.D. s-a reţinut că a fost deschis, pe numele expropriaţilor L.O. şi L.T.R., un cont cu afectaţiune specială, conform hotărârii de stabilire a despăgubire nr. 17 din 23 iulie 2010, în cuantum de 16.618 RON.
Curtea a constatat că la momentul dezbaterii cauzei în fond la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, Municipiul Bucureşti a arătat că cererea de expropriere formulată de către acesta nu mai are obiect, deoarece exproprierea s-a produs, iar în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, a solicitat să se ia act de acordul expropriaţilor, raportat la dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 33/1994.
Din practicaua sentinţei nr. 374 din 04 martie 2011, rezultă că pârâţii-reclamanţi au învederat că sunt de acord cu privire la suma de 98.415 RON, iar cu privire la cererea de expropriere, aceasta nu mai are obiect.
Curtea a constatat că prima instanţă a respins cererea de expropriere formulată de către reclamantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Direcţia de Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, ca rămasă fără obiect, având în vedere că exproprierea a avut loc, respectiv a operat transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii din patrimoniul expropriaţilor din domeniul public, despăgubirea fiind consemnată în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 198/2004.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor ce reprezintă obiectul cererii de chemare în judecată formulată de către pârâţii-reclamanţi L.O. şi L.T.R., Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut că a fost consemnată de reclamantul-pârât suma de 98.415 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor solicitate, însă, din actele şi lucrările efectuate în faza apelului, rezultă că despăgubirea consemnată la dispoziţia expropriaţilor este în cuantum de 16.618 RON.
În această situaţie, curtea a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut că cererea formulată de către Municipiul Bucureşti, prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, de a se dispune exproprierea pentru cauze de utilitate publică de interes local a rămas fără obiect, dar în mod eronat a constatat că a fost depusă la dispoziţia expropriaţilor suma de 98.415 RON pentru care aceştia şi-au dat acordul la data de 04 decembrie 2011 în şedinţă publică.
Analizând cererea de chemare în judecată formulată de către expropriaţii L.O. şi L.T.R., instanţa de apel a constatat că aceştia au contestat cuantumul despăgubirii stabilită de către Municipiul Bucureşti - Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 17 din 23 iulie 2010 în sumă de 16.618 RON, iar prima instanţă a administrat proba cu expertiză tehnică ce a avut ca obiective identificarea imobilului proprietatea pârâţilor, individualizarea acestuia, evaluarea terenului expropriat în funcţie de valoarea de tranzacţionare a terenurilor de aceeaşi natură şi de acelaşi gen, stabilirea faptului că, urmare a exproprierii, s-a produs şi un alt prejudiciu expropriaţilor şi, de asemenea, dacă restul terenului rămas proprietatea pârâţilor expropriaţi a dobândit un spor de valoare.
Din raportul de expertiză efectuat în fond, rezultă că a fost identificat imobilul şi s-a stabilit valoarea terenului expropriat în suprafaţă de 12 m.p. conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 raportat la valoarea de tranzacţionare a terenurilor de aceeaşi natură şi acelaşi gen şi a fost stabilită valoarea acestuia 41.600 RON.
De asemenea, s-a stabilit că valoarea lucrărilor de demolare şi refacerea împrejmuirii terenului expropriat, cât şi lucrările de branşare la energia electrică este de 44.600 RON, iar suprafaţa de teren rămasă neexpropriată în proprietatea apelanţilor-pârâţi nu a dobândit nici un spor de valoare ca urmare a exproprierii.
La termenul de la 08 octombrie 2010 a fost comunicat părţilor raportul de expertiză, iar Municipiul Bucureşti nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, ci a invocat numai faptul că a rămas fără obiect cauza dedusă judecăţii.
Prin înscrisul aflat la dosar de fond, Municipiul Bucureşti, în calitate de expropriator, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 a arătat că a procedat la consemnarea sumei de 98.415 RON reprezentând contravaloarea terenului de 12 m.p. şi a împrejmuirii de 14 m.l. situat în Bucureşti, sector 1, la data de 23 septembrie 2010.
Instanţa de apel a constatat astfel că Municipiul Bucureşti, prin înscrisul arătat, şi-a însuşit raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, nu a contestat raportul de expertiză şi nu a formulat obiecţiuni la concluziile acestuia, însuşindu-şi cererea apelanţilor-pârâţi-reclamanţi.
Analizând raportul de expertiză efectuat în cauză, cât şi cererea de chemare în judecată, Curtea constată că suma solicitată de către pârâţii-reclamanţi L.O. şi L.T.R. cu titlu de expropriere, este de 95.000 RON, iar din raportul de expertiză rezultă că suma datorată cu titlu de reală despăgubire de către Municipiul Bucureşti, este de 41.600 RON pentru teren, 41.500 RON pentru lucrările de desfacere, demolare şi refacere a împrejmuirii, iar pentru lucrările de branşare la energia electrică cuantumul despăgubirilor se ridică la suma de 3.100 RON, deci, în total, 85.200 RON este cuantumul despăgubirii datorate expropriaţilor de către expropriator.
În concluzie, curtea de apel a reţinut că prejudiciul cauzat expropriatului, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/2004, se ridică la suma de 85.200 RON.
Prin încheierea din 09 mai 2012 a aceleiaşi instanţe, a fost admisă cererea formulată de L.O. şi L.T.R. şi s-a dispus îndreptarea erorii de calcul din decizia nr. 51/A din 08 februarie 2012, în sensul că suma datorată de Municipiul Bucureşti este în sumă de 86.200 RON şi nu de 85.200 RON, cum greşit s-a menţionat în dispozitivul hotărârii.
Împotriva cestei decizii a declarat recurs pârâtul-reclamant Municipiul Bucureşti, prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, solicitând, în principal, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., iar în subsidiar, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., vizează faptul că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut. Arată recurentul că, prin concluziile formulate în faţa instanţei de fond, pârâţii-reclamanţi L.O. şi L.T.R. au solicitat să se ia act de acordul lor cu privire la suma consemnată şi nu au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 85.200 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru terenul expropriat. De asemenea, prin motivele de apel, pârâţii-reclamanţi nu au pus în discuţie şi nu au solicitat omologarea expertizei tehnice judiciare efectuate la judecata în fond a cauzei, astfel încât instanţa de apel să se poată raporta la aceasta.
Prin urmare, arată recurenta, instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., conform căruia era obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părţi.
Un al doilea motiv de recurs vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Se arată că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. Astfel, ambele părţi, atât reclamantul-pârât Municipiul Bucureşti, cât şi pârâţii-reclamanţi L.O. şi L.T.R., au solicitat în faţa instanţei de fond să ia act de acordul expropriaţilor cu privire la despăgubiri, raportat la prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. Chiar dacă ambele părţi s-au aflat în eroare, al acel moment, cu privire la cuantum, instanţa de apel nu putea să pronunţe o hotărâre prin care să oblige pârâtul la plata unei sume care nu avea nicio legătură nici cu oferta expropriatorului, nici cu cererea expropriaţilor şi fără a pune această sumă în discuţia părţilor.
Recurentul apreciază că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că cererea formulată în apel, de pronunţare a unei hotărâri prin care pârâtul-reclamant să fie obligat în mod expres la plata sumei de 98.415 RON, reprezintă o cerere nouă, ce nu poate fi primită în calea de atac a apelului, fiind inadmisibilă, în raport de prevederile legale anterior menţionate.
În fine, recurentul solicită ca, în cazul în care se va aprecia că motivele invocate nu pot duce la modificarea deciziei pronunţate în apel, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţii-pârâţi, să se dispună casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului, în vederea efectuării unei noi expertize tehnice, specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, în conformitate cu dispoziţiile legale, care să ducă la o corectă soluţionare a cauzei. Se impune această soluţie, în opinia recurentului, întrucât raportul de expertiză realizat la judecata în fond a cauzei nu a respectat dispoziţiile imperative ale art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994.
Intimaţii L.O. şi L.T.R. au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul, prin prisma criticilor formulate şi a motivelor de nelegalitate invocate, se constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de nelegalitate reglementat de textul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurent, vizează situaţia în care instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut (plus petita) sau a acordat ceea ce nu s-a cerut (extra petita).
Ipotezele sus-menţionate au drept scop necesitatea respectării principiului disponibilităţii procesuale, adică obligaţia instanţei să statueze în cadrul procesual determinat de părţi şi, în privinţa obiectului litigiului, pronunţarea în limitele pretenţiilor deduse în justiţie.
Or, în speţă, investită fiind cu cererea de expropriere a unei suprafeţe de teren, în scopul menţionat în cerere şi stabilind cuantumul despăgubirilor cuvenite pârâţilor pentru terenul afectat de această operaţiune, instanţa de apel a statuat în limitele învestirii şi prin raportate la obiectul litigiului.
Este lipsită de relevanţă, sub aspectul ipotezei încadrate în textul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., stabilirea, de către Curtea de Apel, a unui alt cuantum al despăgubirii decât cel arătat de reclamant prin adresa din 21 octombrie 2010, prin care s-a adus la cunoştinţă instanţei faptul că, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, completată şi modificată, a procedat la consemnarea sumei de 98.415 RON , deşi, în realitate, conform înscrisului depus la dosarul cauzei şi emis de către Banca R.D., se reţine că a fost deschis, pe numele expropriaţilor L.O. şi L.T.R., un cont cu afectaţiune specială, conform hotărârii de stabilire a despăgubire nr. 17 din 23 iulie 2010, în cuantum de 16.618 RON.
Prin urmare, critica întemeiată pe acest motiv de recurs, se vădeşte a nu fi fondată, nefiind vorba de o încălcare a principiului disponibilităţii părţilor, consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ .
Mai arată recurentul, raportându-se, de data aceasta, la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că cererea formulată în apel, de pronunţare a unei hotărâri prin care pârâtul-reclamant să fie obligat în mod expres la plata sumei de 98.415 RON, reprezintă o cerere nouă, ce nu poate fi primită în calea de atac a apelului, fiind inadmisibilă, în raport de prevederile legale anterior menţionate.
Potrivit dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. , „în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza şi obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi. Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi”.
Prin apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanţii L.O. şi L.T.R. au arătat că, în mod greşit, tribunalul a respins cererea de obligare a reclamantului-pârât la plata despăgubirilor aferente despăgubirii în valoare de 98.415 RON, întrucât Banca R.D. le-a comunicat că eliberarea sumelor din conturile cu afectaţiune specială deschise potrivit convenţiei din 13 octombrie 2010, încheiate cu Municipiul Bucureşti, are loc doar după primirea de către Sucursala Mari Clienţi Corporativi a unei notificări scrise prin care să comunice acordul Municipiului Bucureşti cu privire la eliberarea sumelor. Astfel, apelanţii ar putea intra în posesia efectivă a contravalorii despăgubirilor numai în baza unei hotărâri judecătoreşti definitivă şi irevocabilă, susceptibilă de executare silită, în baza căreia Municipiul Bucureşti ar putea fi obligat să transmită băncii notificarea de eliberare a banilor.
În speţă, nu sunt incidente dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ. întrucât, în apel, nu s-a schimbat obiectul dedus judecăţii şi nici nu s-a formulat o cerere nouă, stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin persoanelor expropriate, chiar dacă la o altă valoare decât cea reţinută de prima instanţă şi în urma aprecierii ca fondată a criticii apelanţilor, nefiind de natură să ducă la încălcarea prevederilor legale menţionate.
În concluzie, stabilirea unei alte valori a cuantumului despăgubirii pentru imobilul expropriat decât cea menţionată de expropriator în h otărârea de stabilire a despăgubire nr. 17 din 23 iulie 2010 , precum şi cererea formulată în apel, de pronunţare a unei hotărâri prin care pârâtul-reclamant să fie obligat în mod expres la plata sumei de 98.415 RON, nu reprezintă o încălcare a principiului disponibilităţii, în sensul de plus petita sau extra petita şi nici a dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Nefondate sunt şi criticile ce se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, recurentul susţinând că instanţa de apel nu putea să pronunţe o hotărâre prin care să oblige pârâtul la plata unei sume care nu avea nicio legătură nici cu oferta expropriatorului, nici cu cererea expropriaţilor.
Totodată, mai arată recurentul, raportul de expertiză realizat la judecata în fond a cauzei nu a respectat dispoziţiile imperative ale art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994.
Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţia României au fost preluate în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din această lege statuându-se că exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o deplină şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.
Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri, care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat.
Se reţine că la stabilirea cuantumului despăgubirilor, C urtea de Apel a avut în vedere raportul de expertiză întocmit la judecata în fond a cauzei, dar şi cererea expresă a apelanţilor, care au pretins suma de 98.415 RON, indicată în adresa din 21 octombrie 2010, emisă de pârât, prin care s-a adus la cunoştinţă instanţei faptul că, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, completată şi modificată, a procedat la consemnarea sumei de 98.415 RON, cuantum menţionat, de altfel şi în dispozitivul sentinţei nr. 374 din 04 martie 2011.
Conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor, instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.
Art. 26 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege stabileşte că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În fine, în condiţiile art. 27, primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Din analiza coroborată a textelor enunţate se desprinde concluzia că, la determinarea cuantumului despăgubirilor, instanţa, raportându-se la concluziile comisiei de experţi, raportul de expertiză fiind obligatoriu, nu poate să stabilească un cuantum mai mic decât cel oferit de expropriator şi nici mai mare decât cel solicitat de expropriat sau de altă persoană interesată.
Raportul de expertiză efectuat în cauză la judecata în fond a stabilit o valoare a despăgubirii în cuantum de 86.200 RON ( 41.600 RON pentru teren, 41.500 RON pentru lucrările de desfacere, demolare şi refacere a împrejmuirii, iar pentru lucrările de branşare la energia electrică cuantumul despăgubirilor se ridică la suma de 3.100 RON), în funcţie de preţul pieţei pentru terenurile în zona de referinţă şi valoarea terenului după venit. Au fost avute în vedere, aşadar, criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Expertiza administrată şi omologată în cauză a fost efectuată cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, aşa cum rezultă din conţinutul raportului întocmit de către experţi, aspect reţinut şi de instanţa de apel, ca urmare a analizării şi verificării conţinutului expertizei.
Instanţa de apel, în considerarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) al Legii nr. 33/1994, verificând concluziile raportului de expertiză, l-a comparat cu oferta şi pretenţiile formulate de părţi şi a concluzionat că rezultatul acestuia corespunde dispoziţiilor legale în materie.
Rezultă, din conţinutul normei citate anterior, că instanţa de judecată, după efectuarea expertizei prevăzute de 25 din legea specială, are obligaţia de a compara pretenţiile părţii cu rezultatul expertizei şi cu despăgubirile acordate de expropriator, ceea ce înseamnă că instanţa trebuie să verifice cuantumul sumei de bani solicitate de expropriat cu titlu de despăgubiri.
La acel moment procesual, o dezbatere asupra câtimii pretenţiilor, din perspectiva art. 27 din Legea nr. 33/1994 era superfluă, atât timp cât despăgubirile calculate de expert se situau sub nivelul celor 98.415 RON, indicaţi în cererea de apel, ce reprezintă un maximum al despăgubirilor pe care instanţa le putea efectiv acorda.
Pe de altă parte, în contextul legii speciale privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, persoana ce sesizează instanţa de judecată, nemulţumită fiind de cuantumul despăgubirilor acordate de către expropriator, are obligaţia să indice, prin cererea introductivă, cuantumul pretenţiilor, independent de calculul realizat de expertul judiciar pe parcursul judecăţii, care, urmare a comparării cu pretenţiile expropriatului, poate fi valorificat de către instanţa de judecată dacă sumele indicate de expert nu le depăşesc pe acestea, astfel cum dispune art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Concluzionând, în cauză, instanţa de apel a aplicat şi interpretat în mod just dispoziţiile legale suscitate, raportul de expertiză întocmit în faza procesuală a soluţionării în fond a litigiului respectând aceste proceduri legale.
Prin urmare, solicitarea recurentului de casare a deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului, în vederea efectuării unei noi expertize tehnice întrucât raportul de expertiză realizat la judecata în fond a cauzei nu a respectat dispoziţiile imperative ale art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, nu are niciun fundament.
De altfel, pe parcursul soluţionării cauzei în primă instanţă, recurentul nu a avut de formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, deşi nimeni nu i-a îngrădit acest drept, acceptând acordarea unei despăgubiri al cărui cuantum era mai mare decât cel rezultat prin expertiză. Acest cuantum (98.415 RON) a fost menţionat expres şi în dispozitivul sentinţei nr. 374 din 04 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, iar Municipiul Bucureşti nu a contestat acest cuantum şi nici nu a declarat apel prin care să critice hotărârea sub acest aspect.
Având în vedere considerentele expuse, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, împotriva deciziei nr. 51/A din 08 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă, îndreptată prin încheierea din 09 mai 2012 a aceleiaşi instanţe.
La cererea intimaţilor L.O. şi L.T.R., având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către aceştia, reduse conform alin. (3) al textului de lege menţionat, raportat la complexitatea pricinii, numărul termenelor acordate (un singur termen de judecată) şi activitatea avocatului care l-a asistat pe parcursul procesului.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, împotriva deciziei nr. 51/A din 08 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă, îndreptată prin încheierea din 09 mai 2012 a aceleiaşi instanţe.
Obligă recurentul la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi L.O. şi L.T.R., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7261/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7288/2012. Civil. Validare poprire. Revizuire... → |
|---|
