ICCJ. Decizia nr. 7295/2012. Civil. Expropriere. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7295/2012
Dosar nr. 5156/90/2011
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2012
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1307 din 18 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, secţia I a civilă, a admis excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Primar.
A respins acţiunea formulată de reclamanta S.F., ca tardivă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin hotărârea nr. 4 din 06 august 2009, Municipiul Râmnicu Vâlcea a decis acordarea sumei de 10.908,4 euro reclamantei, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru imobilul teren, în suprafaţă de 117,23 m.p. şi pentru imobilul construcţie, care fac obiectul exproprierii pentru realizarea lucrării de utilitate publică „Amenajare cale de acces Intrarea S.”.
Reclamanta a atacat în instanţă hotărârea în termen legal, dar a renunţat la contestaţie ulterior.
Prin hotărârea nr. 6 din 28 mai 2010, comunicată reclamantei la data de 03 iunie 2010, hotărârea iniţială a fost modificată, în sensul separării sumelor, precizându-se că despăgubirile sunt în cuantum de 9.378,4 euro pentru construcţii şi 1.530 euro pentru teren.
Prezenta contestaţie, care are ca obiect ultima hotărâre, nu a fost introdusă în termen, deoarece, la data emiterii, 28 mai 2010, era în vigoare Legea nr. 198/2004, care, prin art. 9 prevedea termenul de contestaţie de 30 de zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii.
Prin urmare, contestaţia formulată la 03 noiembrie 2011 este tardivă.
Susţinerea reclamantei, în sensul că termenul de contestaţie este cel prevăzut de Legea nr. 255/2010 nu a fost primită de prima instanţă, cu motivarea că legea nouă, chiar dacă cuprinde prevederi mai favorabile, nu retroactivează.
Prin decizia nr. 17 din 09 martie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Instanţa de apel a constatat că reclamanta a contestat hotărârea nr. 6 din 28 mai 2010, emisă de Municipiul Râmnicu Vâlcea, care i-a fost comunicată la data de 03 iunie 2010.
La data emiterii acestei hotărâri, era în vigoare Legea nr. 198/2004, motiv pentru care termenul de contestare este cel prevăzut de legea atunci în vigoare.
Legea nr. 255/2010 nu poate fi aplicată în cauză, deoarece nu retroactivează, în acest sens fiind prevederile art. 6 C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece termenul de contestare a hotărârii emise de Municipiul Râmnicu Vâlcea este cel prevăzut de Legea nr. 255/2010.
Recurenta a mai arătat şi faptul că despăgubirile acordate sunt derizorii.
Recursul este tardiv declarat.
Astfel, potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În cauză, conform înscrisurilor existente la dosar, decizia instanţei de apel a fost comunicată reclamantei S.F. la data de 30 martie 2012.
Prin urmare, termenul de recurs, calculat pe zile libere, potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ. a expirat la 15 aprilie 2012, într-o zi de duminică. Cum, potrivit art. 101 alin. (5) C. proc. civ., termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare, termenul de declarare a recursului în prezenta cauză s-a prelungit până la sfârşitul zilei de 16 aprilie 2012.
Or, cererea de declarare a recursului a fost depusă la instanţă de reclamantă la data de 18 aprilie 2012, cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
Faţă de cele arătate, recursul declarat este tardiv şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta S.F. împotriva deciziei nr. 17 din 09 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 7290/2012. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... | ICCJ. Decizia nr. 7354/2012. Civil → |
---|