ICCJ. Decizia nr. 7358/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7358/2012
Dosar nr. 870/1/2011*
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 349/S din 04 iunie 2007 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul civil nr. 3594/62/2007, s-a admis contestaţia formulată de contestatorii S.M. şi M.K.E. şi, în consecinţă: s-a anulat art. 1 al deciziei nr. 58/2001, modificată prin decizia nr. 58/bis/2002, emise de SC R. SRL Braşov; a fost obligat SC R. SRL Braşov să emită o nouă decizie prin care să soluţioneze şi notificarea depusă de contestatori cu privire la restituirea în natură a imobilului situat în Braşov.
Prin decizia civilă nr. 176/Ap din 04 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul civil nr. 3594/62/2007, s-a admis apelul declarat de SC R. SRL împotriva sentinţei civile nr. 349 din 04 iunie 2007 a Tribunalului Braşov, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Braşov; de asemenea, a admis cererea de intervenţie formulată de intervenienta B.I.H.B.
Prin decizia nr. 2906 din 11 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3594/62/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de S.M. şi M.K.E. împotriva deciziei civile nr. 176/Ap din 04 decembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, a casat decizia atacată şi a trimis cauza la Curtea de Apel pentru soluţionarea pe fond a apelului.
Prin decizia civilă nr. 163/Ap din 16 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în Dosarul nr. 3594/62/2007, s-a dispus respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active invocată de apelanta SC R. SRL Braşov şi intervenienta B.I.H.B., respingerea excepţiei lipsei de interes invocată de apelanta SC R. SRL Braşov, respingerea excepţiilor privind nulitatea contractului de cesiune din 14 decembrie 2007 autentificat de notarul public B.G.D., a procurii din 14 decembrie 2007 autentificată de acelaşi notar şi a calităţii de reprezentant pentru contestatori a numitei N.C.C., invocate de intervenienta B.I.H.B., s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a numitei N.C.C.; s-a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta B.I.H.B.; s-a admis apelul declarat de intimata SC R. SRL Braşov împotriva sentinţei civile nr. 349 din 04 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că s-a respins contestaţia formulată de contestatorii S.M. şi M.K.E. în contradictoriu cu intimata SC R. SRL Braşov, privind anularea deciziilor nr. 58 din 23 octombrie 2001 şi nr. 58bis din 29 octombrie 2002 emise de intimată şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să soluţioneze notificarea nr. 27/2002 având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în Braşov, şi au fost obligaţi contestatorii la plata către intervenientă a sumei de 3.570 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 7802 din 03 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3594/62/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursurile declarate de reclamanţii contestatori, a casat decizia atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului, motivat de împrejurarea că hotărârea judecătorească recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, astfel încât prin necercetarea tuturor motivelor de apel nu se poate realiza controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În rejudecare, prin decizia civilă nr. 13/Ap din 14 februarie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta B.I.H.B. şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor invocată de apelanta SC R. SRL Braşov şi de intervenienta B.I.H.B.; a respins excepţia lipsei de interes a contestatorilor invocată de apelanta SC R. SRL Braşov; a respins excepţia privind nulitatea contractului de cesiune din 14 decembrie 2007 autentificat de notarul public B.G.D. şi a procurii din 14 decembrie 2007 autentificată de acelaşi notar; a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru contestatori a numitei N.C.C. şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a numitei N.C.C. - invocate de intervenienta B.I.H.B. A respins apelul formulat de apelanta pârâtă SC R. SRL Braşov împotriva sentinţei civile nr. 349 din 04 iunie 2007 a Tribunalului Braşov.
Examinând cauza, prin prisma motivelor de casare şi a susţinerilor părţilor referitoare la motivele de apel invocate de apelanta SC R. SRL Braşov, precum şi a cererii de intervenţie şi excepţiilor ridicate, Curtea a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie formulată de intervenienta B.I.H.B., Curtea a constatat că aceasta cuprinde nu numai apărări în favoarea uneia dintre părţile aflate deja în proces, ci şi cereri proprii, ceea ce conduce la calificarea ei corectă ca cerere de intervenţie în interes propriu şi nu cerere de intervenţie accesorie. Având în vedere că toate părţile din proces, la termenul din 09 noiembrie 2010, în ciclul procesual anterior, au fost de acord cu depunerea acestei cereri direct în instanţa de apel, aceasta a analizat cererea de intervenţie odată cu apelul pârâtei. Prioritar pronunţării asupra cererii de apel şi a cererii de intervenţie s-au analizat, în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepţiile invocate de către părţi.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor, invocată de către apelantă şi intervenientă, Curtea a constatat că aceştia sunt persoane îndreptăţite la a solicita restituirea imobilului, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, fiind şi titularii unei notificări depuse în termen şi adresate apelantei cu privire la imobilul în litigiu, motiv pentru care excepţia a fost respinsă.
Cu privire la excepţia lipsei de interes a contestatorilor, invocată de apelantă, Curtea a constatat că interesul, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, constituie folosul practic urmărit de către contestatori prin promovarea acestei acţiuni. Atâta timp cât aceştia invocă existenţa unui drept propriu, care a fost încălcat prin emiterea deciziilor de restituire, este fără echivoc faptul că au interes actual în promovarea acestei acţiuni, aşa încât excepţia a fost respinsă.
Intervenienta B.I.H.B. a invocat excepţia nulităţii contractului de cesiune din 14 decembrie 2007 ncheiat de notarul public B.G.D. şi a procurii din 14 decembrie 2007 încheiată de acelaşi notar. Din întreaga argumentaţie făcută prin întâmpinare şi prin concluziile scrise nu reies motivele de nulitate absolută aplicabile în cauză. Intervenienta consideră ilogic, atât contractul de cesiune, cât şi procura, raportându-le la alte procuri şi declaraţii anterioare ale părţilor, dar argumentul acesta nu se încadrează în nici un motiv de nulitate prevăzut de lege. De altfel, contractul de cesiune este anterior procurii, aşa cum reiese şi din numărul încheierii de autentificare şi, în aceste condiţii, apare ca logică procura specială odată ce drepturile au fost cesionate unei terţe persoane ca aceasta să se ocupe în continuare de formalităţile necesare pentru redobândirea drepturilor asupra imobilului. În ceea ce priveşte interdicţia unei procuri la procură prevăzută de Legea nr. 36/1995, invocată de către intervenientă, Curtea a constatat că din niciun text al acestui act normativ nu rezultă o astfel de interdicţie, de altfel nici un articol de lege nefiind indicat expres de către parte.
În aceste condiţii, Curtea a respins excepţia nulităţii absolute a contractului de cesiune şi excepţia nulităţii absolute a procurii speciale, astfel cum au fost identificate mai sus.
Ca urmare a respingerii excepţiilor privind nulitatea celor două acte juridice curtea a constatat că în baza procurii din 14 decembrie 2007 autentificate de notarul public B.G.D. mandatara N.C.C. are calitatea de reprezentant pentru mandanţii S.M. şi M.K.E.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a numitei N.C.C., Curtea a constatat că potrivit art. 6 din contractul de cesiune, care conţine un pact comisoriu expres de gradul IV, nu erau în situaţia îndeplinirii acestuia atâta timp cât potrivit, inclusiv procurii din 14 decembrie 2007, ulterioară încheierii contractului, cesionara, în calitate de mandatară a cedenţilor, are obligaţia de a depune toate diligenţele pentru obţinerea titlului de proprietate cu privire la imobilul cedat, iar prezenta cauză constituie chiar o componentă a acestor diligenţe pe care trebuie să le depună. În consecinţă, nu se poate reţine ca fiind îndeplinite condiţiile impuse de pactul comisoriu pentru a considera rezolvit de drept contractul şi, în consecinţă, cesionara mandatară are calitate procesuală activă.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că prin contestaţia formulată de către contestatorii S.M. şi M.K.E. s-a solicitat instanţei anularea deciziilor nr. 58 din 23 octombrie 2001 şi nr. 58bis din 29 octombrie 2002 emise de către SC R. SRL Braşov şi obligarea acesteia de a emite o nouă decizie prin care să soluţioneze şi notificarea nr. 27/2002 formulată de către contestatori cu privire la imobilul din Braşov.
Prima instanţă a admis contestaţia şi a dispus anularea art. 1 al deciziei nr. 58/2001, modificată prin decizia nr. 58bis/2002, şi obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii prin care să soluţioneze şi notificarea depusă de contestatori.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pentru imobilul în litigiu a depus notificare numita B.I.H.B., dar în termenul legal defipt de Legea nr. 10/2001 au depus notificare şi contestatorii, iar din actele aflate la dosar rezultă că toţi notificatorii justifică un drept propriu cu privire la imobilul notificat. Simplul fapt că intimata a emis decizia contestată înaintea depunerii notificării şi de către contestatori nu constituie un impediment la soluţionarea notificării depuse de către contestatori, care aşteaptă o soluţionare a acesteia de 6 ani.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata SC R. SRL Braşov, solicitând desfiinţarea cu trimitere a cauzei pentru necitarea pe parcursul procesului a persoanei îndreptăţite B.I.H.B., beneficiara celor două decizii, iar pe fondul cauzei a arătat că deciziile atacate au fost emise în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale art. 25, 25.3, 25.6 şi 25.7 din H.G. nr. 250/2007, precum şi ale H.G. nr. 614/2001, iar prima instanţă a acordat mai mult decât s-a cerut.
Prin cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de beneficiara celor două decizii B.I.H.B., aceasta a solicitat desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, criticând-o sub aspectul necitării sale în faţa primei instanţe, arătând că deciziile contestate constituie titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu, ele fiind înscrise în cartea funciară, iar prima instanţă a pus în discuţie valabilitatea acestui titlu fără ca proprietarul tabular să fie parte în proces.
În ceea ce priveşte solicitarea apelantei şi a intervenientei de a se trimite cauza spre rejudecare primei instanţe Curtea a constatat că prin decizia civilă nr. 2906/R/2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul promovat de către contestatori şi a trimis cauza spre rejudecare pe fond instanţei de apel, aşa încât această soluţie nu mai poate fi pronunţată în prezenta cauză.
Prin motivele de apel formulate de către pârâta SC R. SRL Braşov se invocă dispoziţiile art. 25, 25.3, 25.6 şi 25.7 din H.G. nr. 250/2007 care cuprinde Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. S-a observat, însă, că această reglementare nu era în vigoare la data emiterii dispoziţiei de restituire şi a depunerii notificării de către contestatori, respectiv în anii 2001-2002, fiind în vigoare H.G. nr. 614/2001, care nu cuprinde astfel de dispoziţii, iar instanţa a trebuit să se raporteze la actele normative aflate la acel moment în vigoare.
Apărarea apelantei pârâte prin care aceasta susţinea că nu mai putea modifica decizia emisă iniţial era nereală, atâta timp cât, chiar din deciziile atacate reiese că a dispus o modificare a deciziei nr. 58/2001 prin decizia nr. 58bis/2002, modificare făcută la aproape un an după depunerea notificării din 18 ianuarie 2002 de către contestatori.
De altfel, nici apărarea privind necunoaşterea prelungirii termenului de depunere a notificărilor nu poate fi primită, atâta timp cât prima prelungire a termenului a avut loc prin O.U.G. nr. 109 din 13 august 2001, anterior emiterii primei decizii, iar prelungirea ulterioară a avut loc prin O.U.G. nr. 145 din 12 noiembrie 2001, la doar 19 zile după emiterea deciziei, la acea dată fiind deja notorie decizia autorităţilor de prelungire a perioadei de depunere a notificărilor.
Conform art. 4 din Legea nr. 10/2001 unitatea deţinătoare era obligată să soluţioneze în comun toate notificările depuse de moştenitori cu privire la restituirea aceluiaşi imobil, dar apelanta a ales să ignore notificarea depusă de contestatori, chiar dacă la aproape 10 luni de la depunerea acesteia a emis o nouă decizie de modificare a deciziei iniţiale, respectiv decizia nr. 58/bis/2002.
Solicitarea contestatorilor de a li se soluţiona notificarea depusă în termenul defipt de lege este una întemeiată şi ea nu poate fi soluţionată decât prin anularea art. 1 din deciziile nr. 58/2001 şi nr. 58bis/2002 şi reluarea procedurii administrative obligatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, de data aceasta cu analizarea atentă a actelor depuse de toate părţile, mai ales a extrasului de carte funciară din care reies moştenitorii defunctului proprietar şi succesiunea acestora în timp.
Împotriva deciziei mai sus menţionată, au declarat recurs pârâta SC R. SRL Braşov şi intervenienta B.I.H.B.
În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, pârâta SC R. SRL Braşov a invocat următoarele:
O primă critică priveşte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta B.I.H.B., cu privire la care se susţine că, deşi cererea a fost admisă, instanţa de apel nu a motivat această soluţie, în condiţiile în care din actele şi lucrările dosarului rezultau aspecte evidente ce se impuneau a fi avute în vedere în acest sens.
Recurenta pârâtă critică, de asemenea, că nu este posibil ca un litigiu în care este pusă în discuţie valabilitatea unui titlu de proprietate, înscris în cartea funciară a imobilului, să se poarte fără ca titularul acestui drept să fie parte în acel proces, pentru ca acesta să-şi poată apăra interesele, iar hotărârea care se va pronunţa să îi fie opozabilă.
Atitudinea instanţei care desfiinţează titlul de proprietate al unei persoane asupra unui bun, titlu făcut de altfel public prin înscrierea în cartea funciară, printr-o hotărâre judecătorească dată într-o cauză în care respectivul titular nu a fost parte, reprezintă o încălcare flagrantă a celor mai elementare drepturi ale omului şi cetăţeanului, cum ar fi dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi în special dreptul de proprietate, aspect care încalcă dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În continuare, recurenta pârâtă invocă o serie de argumente în susţinerea criticii privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor.
Se susţine în acest sens, că hotărârea a fost pronunţată în raport cu persoane lipsite de calitate procesuală activă, în sensul de a putea contesta în temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, deciziile nr. 58 din 23 octombrie 2001 şi nr. 58bis din 29 octombrie 2002 emise în favoarea lui B.I.H.B., urmare notificării formulate exclusiv de către aceasta din urmă, hotărârea pronunţată în aceste condiţii fiind greşită, nelegală şi netemeinică, chestiunile esenţiale pentru darea soluţiei legale fiind ignorate.
În contextul Legii nr. 10/2001, legiuitorul a înţeles să acorde dreptul de a contesta deciziile emise de unitatea deţinătoare doar persoanelor îndreptăţite ale căror notificări au fost soluţionate prin acea decizie, iar nu şi altor persoane îndreptăţite, la care decizia contestată nu se referă, şi ale căror notificări nu au făcut obiect de analiză şi dispoziţie, prin decizia pe care înţeleg să o conteste în chiar temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Notificarea contestatorilor S.M. şi M.K.E. face obiectul unui dosar separat, nefiind soluţionată până în prezent, şi este distinctă de notificarea lui B.I.H.B.
Este absurd ca o persoană îndreptăţită să poată ataca pe calea contestaţiei reglementate de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia emisă asupra notificării altei persoane, iar nu numai exclusiv aceea emisă asupra notificării sale.
Calitatea procesuală activă constă în identitatea dintre persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat, a cărui protecţie se solicită justiţiei.
Fiind o lege specială, derogatorie printre altele şi în privinţa subiectelor de drept, normele sale sunt de strictă interpretare, reglementările sale neputând fi extinse.
În continuare, se invocă faptul că notificarea formulată de contestatori a fost depusă la SC R. SRL Braşov ulterior soluţionării notificării depuse de numita B.I.H.B., precum şi faptul că recurenta pârâtă nu avea de unde să anticipeze că termenul de depunere al notificărilor va fi prelungit din nou prin emiterea unei noi ordonanţe de guvern, respectiv, O.U.G. nr. 145 din 09 noiembrie 2001.
Este indubitabil faptul ca cele două notificări, sus-menţionate, au fost formulate în termenul legal de către persoanele ce se pretind a fi îndreptăţite, însă nimeni nu avea de unde să ştie că termenul pentru depunerea notificărilor va fi prelungit printr-o nouă dispoziţie legală.
În atare situaţie, s-au acordat măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în cotă de 1/1 lui B.I.H.B., această notificare fiind soluţionată cu mult înainte de a se înregistra la executorul judecătoresc notificarea contestatorilor din prezenta cauză.
Prin urmare, decizia nr. 58 din 23 octombrie 2001 a fost emisă în baza Legii nr. 10/2001, în forma în vigoare la data adoptării acesteia, precum şi în baza Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 614/2001. La data emiterii acestei decizii, SC R. SRL nu avea cunoştinţă despre o altă notificare, formulată de alte persoane, cu privire la acelaşi imobil.
Examinând recursul declarat de pârâtă prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat.
Referitor la prima critică din recursul pârâtei SC R. SRL Braşov, anume aceea că deşi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta B.I.H.B. a fost admisă, instanţa de apel nu a motivat această soluţie, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă nu are niciun interes să invoce acest aspect, deoarece prin nemotivarea soluţiei de admitere a cererii de intervenţie în interes propriu, numai intervenienta ar fi avut interesul să invoce o eventuală vătămare procesuală suferită, nu şi recurenta pârâtă, care nu a suferit nicio vătămare în acest sens.
De asemenea, susţinerile recurentei pârâte, în sensul că titlul de proprietate al intervenientei B.I.H.B. a fost anulat fără ca aceasta să fie parte în proces, urmează să fie înlăturate, pe de o parte, pentru că recurenta pârâtă, ca parte în cauză, nu a suferit vreo vătămare procesuală, iar pe de altă parte, pentru că urmare deciziei nr. 2906 din 11 martie 2009 - pronunţată în primul ciclu procesual de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, care a admis recursul declarat de contestatorii S.M. şi M.K.E. împotriva deciziei civile nr. 176/Ap din 04 decembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, a casat decizia atacată şi a trimis cauza la Curtea de Apel pentru soluţionarea pe fond a apelului, s-a tranşat în mod definitiv acest aspect.
În aceste condiţii, se impune cu putere obligatorie, de lucru judecat, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a tranşat irevocabil problema în discuţie, dispunând rejudecarea cauzei pe fond de către instanţa de apel, aşa încât această chestiune nu poate fi reluată în prezentul recurs.
Referitor la critica privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor, Înalta Curte constată că prin notificarea înregistrată la SC R. SRL Braşov din 08 august 2001, petenţii B.I.H.B., născută D., şi D.D.K.C. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Braşov. Prin decizia nr. 58 din 23 octombrie 2001 emisă de SC R. SRL Braşov s-a admis în parte cererea petentei B.I.H.B., s-a dispus restituirea în natură a cotei din imobilul situat în Braşov, deţinută în baza contractelor de închiriere şi s-au acordat despăgubiri pentru partea de imobil ce a fost înstrăinată în condiţiile legii către P.M., prin contractul de vânzare-cumpărare din 31 octombrie 1996.
Prin notificarea înregistrată la SC R. SRL Braşov, din 21 ianuarie 2002, transmisă prin intermediul Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti D.K., petenţii S.M. şi K.M.E. au solicitat restituirea în natură a cotei din dreptul lor de proprietate asupra imobilului situat în Braşov.
Prin decizia nr. 58bis din 29 octombrie 2002 emisă de SC R. SRL Braşov, s-a modificat textul art. 2 din decizia nr. 58 din 23 octombrie 2001 în sensul că s-au completat spaţiile restituite în natură şi cu cel deţinut de SC G. SRL cu contractul de închiriere din 12 martie 1998.
În cronologia faptelor expuse, Înalta Curte constată că, atâta timp cât intimaţii contestatori S.M. şi K.M.E. invocă existenţa unui drept propriu, care a fost încălcat prin emiterea deciziilor de restituire în baza Legii nr. 10/2001, aceştia fiind persoane îndreptăţite la a solicita restituirea imobilului în litigiu în conformitate cu dispoziţiile acestei legi, fiind şi titularii unei notificări depuse în termen şi adresate recurentei pârâte cu privire la imobilul în litigiu, în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimaţilor contestatori a fost respinsă.
Aşa cum au reţinut în mod judicios instanţele anterioare, pentru imobilul în litigiu a depus notificare itervenienta B., dar în termenul legal defipt de lege au depus notificare şi contestatorii, iar din actele aflate la dosar rezultă că toţi notificatorii justifică un drept propriu cu privire la imobilul în litigiu. Simplul fapt că intimata a emis decizia contestată înaintea depunerii notificării şi de către contestatori nu constituie un impediment la soluţionarea notificării depuse de către aceştia, atâta timp cât, chiar din deciziile atacate reiese că recurenta pârâtă a dispus o modificare a deciziei nr. 58/2001 (iniţiale) prin decizia nr. 58bis/2002, modificare făcută la aproximativ un an după depunerea notificării de către contestatori.
Susţinerile recurentei pârâte în sensul că nu avea de unde să anticipeze că termenul de depunere al notificărilor va fi prelungit din nou prin emiterea unei noi ordonanţe de guvern, respectiv O.U.G. nr. 145 din 09 noiembrie 2001 şi că, la data emiterii deciziei nr. 58 din 23 octombrie 2001, SC R. SRL nu avea cunoştinţă despre o altă notificare, formulată de alte persoane, cu privire la acelaşi imobil, nu pot fi primite ca un impediment la soluţionarea notificării depuse în termenul legal de către contestatori.
În acest sens, apărarea privind necunoaşterea prelungirii termenului de depunere a notificărilor nu poate fi primită, în primul rând, pentru că nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii în apărarea sa şi, în al doilea rând, se constată că, deşi sesizată în termen cu notificarea formulată de intimaţii contestatori, recurenta pârâtă a ales să ignore notificarea acestora, în condiţiile în care la mai mult timp de la depunerea acesteia, a emis o nouă decizie de modificare a deciziei iniţiale, respectiv decizia nr. 58/bis/2002.
În aceste condiţii, în mod judicios a stabilit instanţa de apel că solicitarea contestatorilor de a li se soluţiona notificarea depusă în termenul defipt de lege este una întemeiată şi ea nu poate fi soluţionată decât prin anularea art. 1 din deciziile nr. 58/2001 şi nr. 58bis/2002 şi reluarea procedurii administrative obligatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, urmând a se analiza toate actele şi declaraţiile depuse de către părţi, mai ales extrasul de carte funciară din care reies moştenitorii defunctului proprietar şi succesiunea acestora în timp.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că în speţă s-a făcut o corectă aplicare a legii la situaţia dedusă judecăţii, motiv pentru care, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă SC R. SRL Braşov.
În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, intervenienta B.I.H.B. invocă următoarele:
O primă critică priveşte cererea de intervenţie formulată în cauză şi constă în aceea că instanţa de apel s-a rezumat numai la a menţiona că cererea va fi admisă, fără a exista nicio motivare în acest sens, cu atât mai mult cu cât este o cerere de intervenţie în interes propriu, care presupunea o analiză distinctă de motivele de apel ale pârâtei şi o motivare corespunzătoare.
Recurenta intervenientă invocă o serie de argumente în susţinerea criticii că în primă instanţă procesul s-a purtat în absenţa acesteia, deşi titlul său de proprietate a fost obiectul dezbaterii judiciare, formând obiectul dosarului. Instanţa de apel a considerat că nu se mai poate pronunţa referitor la trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal pentru acest motiv, soluţia astfel pronunţată, fiind nelegală.
Se formulează în continuare o serie de critici care vizează situaţia de fapt a dosarului, astfel cum a fost stabilită de instanţele de fond în urma analizei şi aprecierii probelor administrate. Se face referire şi se solicită, astfel, analiza unor declaraţii ale contestatorilor, cu mult anterioare procesului pendinte, prin care ar fi renunţat la dreptul de reconstituire asupra imobilului în litigiu, la contractul de cesiune din 14 decembrie 2007 autentificat de către B.N.P. B.G.D., precum şi la procura specială din 14 decembrie 2007 autentificată la acelaşi birou notarial, acte depuse la dosar de către numitul C.E., persoană care, la rândul său, îşi rezervă drepturi pecuniare în cadrul contractului de cesiune, aspecte faţă de care s-a invocat excepţia nulităţii absolute a procurii şi a contractului de cesiune de drepturi litigioase.
Din procurile depuse la dosarul cauzei la termenul de judecată din iunie 2010 nu rezultă că mandatarul contestatorilor avea dreptul conferit de către contestatori de transmitere a procurii şi nici de încheiere a actului de cesiune. De altfel, este ilogic ca numitul C.E. să se fi folosit la încheierea celor două acte autentice din data de 14 decembrie 2007 de două procuri diferite, date la o distanţă de 6 luni una de cealaltă, în fata aceluiaşi notar.
Examinând recursul declarat de intervenientă prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat.
Referitor la critica recurentei interveniente, în sensul că soluţia de admitere a cererii de intervenţie formulată de aceasta în apel nu a fost motivată de către instanţă, Înalta Curte constată că prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut aceleaşi considerente pentru soluţia de admitere a cererii de intervenţie în interes propriu, de respingere a excepţiilor invocate şi de respingere a apelului pârâtei. Reţinând considerente comune în pronunţarea acestei soluţii, instanţa a făcut o motivare sumară a hotărârii pronunţate, ceea ce echivalează cu nemotivarea acesteia, critică ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că nu există temei pentru modificarea deciziei recurate, deoarece cererea de intervenţie în interes propriu a fost admisă, situaţie care nu vatămă pe intervenientă, recursul vizând soluţia pronunţată prin dispozitivul hotărârii atacate.
Critica formulată în sensul că, în primă instanţă, procesul s-a purtat în absenţa intervenientei, deşi titlul său de proprietate a fost obiectul dezbaterii judiciare, este nefondată, urmare deciziei nr. 2906 din 11 martie 2009 - pronunţată în primul ciclu procesual de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care s-a admis recursul declarat de contestatorii S.M. şi M.K.E. împotriva deciziei civile nr. 176/Ap din 04 decembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza la Curtea de Apel pentru soluţionarea pe fond a apelului, soluţie irevocabilă, în raport de care instanţa de recurs apreciază că s-a tranşat în mod definitiv acest aspect supus controlului judiciar în ambele recursuri declarate în cauză, astfel cum rezultă şi din considerentele expuse în analiza recursului pârâtei.
Referitor la excepţia nulităţii contractului de cesiune din 14 decembrie 2007 încheiat de notarul public B.G.D. şi a procurii din 14 decembrie 2007 încheiată la acelaşi notar, în mod corect Curtea de Apel a reţinut că din întreaga argumentaţie făcută, nu reies motivele de nulitate absolută aplicabile în cauză. Recurenta intervenientă consideră „ilogic”, atât contractul de cesiune, cât şi procura, raportându-le la alte procuri şi declaraţii ale părţilor, cu mult anterioare declanşării procesului de faţă, dar argumentul acesta nu se încadrează în niciun motiv de nulitate prevăzut de lege.
În acest context, instanţa de apel a respins excepţia nulităţii absolute a contractului de cesiune şi excepţia nulităţii absolute a procurii speciale, excepţii invocate de intervenienta B., situaţie în care s-a constatat că în baza procurii din 14 decembrie 2007 autentificate de notarul public B.G.D., mandatara N.C.C. are calitatea de reprezentant pentru mandanţii S.M. şi M.K.E, iar în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a numitei N.C.C. s-a constatat că potrivit art. 6 din contractul de cesiune, cesionara mandatară are calitate procesuală activă.
Solicitarea recurentei interveniente privind examinarea acestor înscrisuri şi a împrejurărilor îndeplinirii defectuoase a mandatului de către cesionara mandatară, implică practic reanalizarea situaţiei de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, control de netemeinicie a hotărârii, ce excede limitelor presuspuse de art. 304 C. proc. civ. şi nu intră în atribuţiile instanţei de recurs.
Fundamentarea acestor motive de recurs pe aplicarea greşită a legii este eronată şi nu atrage aplicabilitatea motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că nu se poate reţine că instanţa de apel a dat o interpretare greşită textului de lege corespunzător situaţiei de fapt reţinute, nefiind indicat un temei juridic pentru solicitările făcute.
Concluzionând în sensul că nu există motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul intervenientei B.I.H.B., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta SC R. SRL Braşov şi de intervenienta B.I.H.B. împotriva deciziei civile nr. 13/Ap din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7354/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7400/2012. Civil. Ordonanţă... → |
|---|
