ICCJ. Decizia nr. 7325/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7325/2012
Dosar nr. 6472/2/2011
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 48157/3/2008, reclamanta P.M.E. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru ca tribunalul, prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea Ordinului nr. 60 emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor la 27 noiembrie 2008, prin care i-a fost respinsă reclamantei notificarea.
Prin sentinţa civilă nr. 86 din 27 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti secţia a V-a civilă, a admis contestaţia; a anulat Ordinul nr. 60 din 27 noiembrie 2008 emis de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a obligat pârâtul să acorde reclamantei despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001 republicată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Ordinul nr. 60 din 27 noiembrie 2008, pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a respins notificarea reclamantei P.M.E. formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru următoarele motive: notificatoarea nu a făcut dovada calităţii de persoana îndreptăţită şi nu a făcut dovada că bilanţul prezentat la data de 31 decembrie 1947 este ultimul bilanţ încheiat de societate.
Împotriva acestei sentinţe, la data de 02 aprilie 2009 a declarat apel pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 16 iunie 2009.
În motivarea cererii sale, a arătat, cu privire la dovada calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii, că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că această dovadă a fost făcută în cauză, ignorându-se dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată şi completată şi totodată dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege.
Din coroborarea celor două texte de lege mai sus menţionate, rezultă fără putinţă de tăgadă că reclamanta trebuia să facă dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată şi completată, prin depunerea la dosarul de notificare de dovezi din care să rezulte atât calitatea sa de moştenitor de pe urma acţionarilor societăţii, cât şi calitatea de acţionar la persoana juridică a autorului său.
În mod greşit a reţinut instanţa de fond că reclamanta, doar prin depunerea la dosar a certificatelor de moştenitor de pe urma celor 3 asociaţi la S.A.R., a făcut dovada de „persoană îndreptăţită".
În cazul de faţă, pentru dovedirea calităţii de „persoană îndreptăţită", legea prevede obligaţia îndeplinirii cumulative a două condiţii de către notificator, cea de moştenitor şi respectiv cea de acţionar la persoana juridică preluată, a autorului reclamantei.
Cu privire la dovada faptului că bilanţul încheiat la 31 decembrie 1947 ar fi ultimul bilanţ contabil încheiat de societate, apelantul pârât a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii atacate faptul că prin adresa D.G.I.A.P.S.I. a Ministerului Finanţelor Publice din 19 noiembrie 2002 a fost transmis Comisiei dosarul cu privire la contul de profit al societăţii, inclusiv bilanţul contabil al acesteia şi că pârâtului i-ar reveni sarcina de a dovedi că mai există un alt bilanţ contabil al societăţii întocmit ulterior celui depus la dosar.
Apelantul pârât a solicitat să se constate că, potrivit dispoziţiilor prevăzute la pct. 31.6.1 H.G. nr. 250/2007 dovada că nu există un alt bilanţ contabil ulterior celui depus în cauză se face de către notificator prin înscrisuri care să emane de la instituţiile abilitate ale statului.
La termenul din 10 decembrie 2009 s-a dispus introducerea în cauză a A.V.A.S., care s-a substituit în cauză apelantului pârât Ministerului Finanţelor Publice, conform art. II Legea nr. 302/2009, în acest fel dobândind calitate procesuală de apelantă.
Prin decizia civilă nr. 228 A din 25 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul, a desfiinţat în tot sentinţa apelată şi a trimis cauza primei instanţe pentru rejudecare (art. 26 Legea nr. 10/2001).
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 26 Legea nr. 10/2001 „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită".
Conform art. 5 lit. d) Legea nr. 247/2005, titlurile de despăgubire vor fi emise de C.C.S.D..
Întrucât nu entitatea este cea care acordă despăgubiri şi le calculează, conform titlului VII Legea nr. 247/2005, art. 5 lit. d), existând o comisie centrală, în mod greşit s-a dispus de către prima instanţă şi, ca atare, urmează să se reanalizeze condiţiile în care se acordă şi se analizează aceste despăgubiri şi de către cine.
Mai mult decât atât, aşa cum s-a pronunţat instanţa de fond, privitor la acordarea de despăgubiri există un impediment la executare.
Împotriva acestei decizii, la data de 17 iunie 2010 a declarat recurs reclamanta P.M.E., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 29 iunie 2011.
Prin decizia civilă nr. 2120 din 09 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, potrivit art. 3 lit. c) Legea nr. 247/2005, Titlul VII, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (A.V.A.S., Ministerul Finanţelor Publice, alte autorităţi publice centrale sau locale implicate).
Dacă restituirea în natură nu este posibilă, pentru că sunt incidente dispoziţiile art. 3 lit. b) şi art. 31 Legea nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este obligată ca prin decizie să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţineau imobilele şi alte active în proprietate la data preluării lor abuzive, au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri care se propun după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, prin decizie motivată a A.V.A.S..
A.V.A.S. s-a substituit şi a dobândit calitatea procesuală a Ministerului Finanţelor şi a instituţiilor publice implicate, preluând toate drepturile şi obligaţiile acestora în baza art. II Legea nr. 302/2009.
Deci, competenţa de a propune prin decizie măsuri reparatorii prin echivalent, după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, aparţine A.V.A.S..
Competenţa C.C.S.D. este arătată prin dispoziţiile art. 13 şi 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar deciziile adoptate de Comisie pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004.
S-a constatat, totodată că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ. privind desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în condiţiile în care prima instanţă a intrat în cercetarea fondului, iar judecata s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale privind citarea.
Având în vedere aceste considerente, instanţa de recurs a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care cu ocazia rejudecării trebuie să aibă în vedere toate motivele de apel invocate.
Cauza a fost reînregistrată la data de 13 iulie 2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 6472/2/2011.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) şi art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
I. în ceea ce priveşte situaţia de fapt, Curtea a reţinut că, prin notificarea formulată în baza art. 21 Legea nr. 10/2001 şi transmisă A.P.A.P.S. din 18 septembrie 2001 prin B.E.J. A.B.R.B., contestatoarea P.M.E. a solicitat, în baza prevederilor art. 32 din acelaşi act normativ (în forma în vigoare la acea dată), acordarea de acţiuni ca măsură reparatorie pentru acţiunile deţinute de autorul său, N.D., fost administrator delegat la S.A.R., ataşând un borderou al acţiunilor pe care le-a avut în vedere, în valoare totală de 1.523.000 RON (corect 1.518.000 RON).
Verificând actele care au stat la baza emiterii acestui ordin, Curtea a constatat că autorul său N.D. a deţinut: a) titluri nominative cu o valoare de 5.000 RON reprezentând 5 acţiuni a 1.000 RON, emise pe numele M.A.A. şi transferate acestuia, conform menţiunii de pe verso, la data de 25 august 1943, emise pe numele D.S. şi transferate acestuia.
De asemenea, autorul reclamantei P.G. a deţinut: a) titluri nominative cu o valoare de 5.000 RON reprezentând 5 acţiuni a 1.000 RON.
În fine, autoarea reclamantei P.D. deţinea titluri nominative cu o valoare de 10.000 RON reprezentând 10 acţiuni a 1.000 RON, cu numerele: emise pe numele G.B. şi transferate acesteia la data de 8 mai 1946 şi emise pe numele I.C. şi transferate acesteia la data de 8 mai 1946, în total 12 titluri a 10.000 RON fiecare, 120 acţiuni în valoare de 120.000 RON.
Este de menţionat şi faptul că potrivit art. 2 Legea nr. 303 din 27 august 1947 pentru recalcularea patrimoniului societăţilor pe acţiuni: „în termen de zece zile de la apariţia prezentei legi, societăţile vor recalcula conturile monetare exprimând valori şi creanţe, potrivit raportului de preschimbare stabilit la art. 6 Legea nr. 287 pentru reforma monetară".
Raportând aceste prevederi legale la situaţia de fapt reţinută anterior, Curtea a avut în vedere, în ceea ce priveşte chestiunea dovedirii calităţii de acţionari la persoana juridică preluată a autorilor reclamantei, că este necesară prezentarea în prealabil a unor considerente teoretice în legătură cu acţiunile emise de societăţile anonime (actualmente societăţi pe acţiuni) reglementate de C. com., în forma în vigoare la data emiterii acţiunilor în cauză, prin art. 77 alin. (3) şi cartea I, titlul VIII, cap. I, secţiunea III, parag. 3 şi secţiunea IV.
Faţă de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) Legea nr. 10/2001, art. 3.2 din H.G. nr. 250/2007 şi art. 31.2 din H.G. nr. 250/2007, Curtea a respins apelul ca nefondat.
De asemenea, în baza art. 298 cu referire la art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat apelanta, care se află în culpă procesuală, să plătească intimatei suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei civile nr. 96 A din 1 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Ill-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs A.V.A.S. care a susţinut următoarele motive de nelegalitate.
Intimata nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită astfel cum prevăd în mod expres dispoziţiile art. 23 Legea nr. 10/2001, republicată, nici în cadrul procedurii administrative, prealabile şi obligatorii, nici în faţa instanţei de judecată.
Depunerea, în faza de judecată, a certificatelor de moştenitor de pe urma celor 3 asociaţi la S.A.R., nu dovedeşte calitatea de persoană îndreptăţită în temeiul dispoziţiilor exprese ale art. 23 Legea nr. 10/2001, astfel cum în mod neîntemeiat a apreciat Tribunalul Bucureşti.
Dovada calităţii de acţionar la persoana juridică preluată trebuia făcută prin prezentarea de acte eliberate de societatea însăşi din care să rezulte structura acţionariatului la momentul preluării, ori de autorităţile statului (împreună cu acţiunile, în exemplare originale/copii legalizate).
Intimata, nu a prezentat dovada faptului ca bilanţul încheiat la 31 decembrie 1947, ar fi ultimul bilanţ contabil.
Conform dispoziţiilor pct. 31.6.1 şi 31.62 H.G. nr. 250/2007 în sensul prezentelor norme metodologice prin sintagma „ultimul bilanţ contabil" se înţelege bilanţul contabil aferent ultimului exerciţiu financiar, încheiat înaintea preluării, prezentat de notificator, în condiţiile în care acesta face dovada ca nu exista un bilanţ contabil ulterior celui prezentat.
Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 RON, se solicită că instanţa de recurs să constate că acestea au fost stabilite şi acordate într-un cuantum nejustificat.
Se apreciază ca nu poate fi reţinută în sarcina instituţiei nicio culpă atât timp, cât A.V.A.S. nu a procedat la analizarea notificării petentei, aceasta fiind emisă de către Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Mai mult decât atât, cheltuielile de judecată sunt arbitrar stabilite, deoarece nu sunt justificate prin dovezi clare, ca fiind conforme în raport de costurile reale ale procesului, precum şi cu munca prestată de avocat.
Fată de aceste considerente, se solicită înlăturarea obligaţiei A.V.A.S. de la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul pentru considerentele ce succed/criticile formulate de recurenta A.V.A.S. se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Pentru a fi incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) Legea nr. 10/2001 în privinţa dovezii calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei P.M.E., cât şi prevederile art. 3.2, art. 31.2 şi art. 31.5 H.G. nr. 250/2007.
Nu pot fi primite susţinerile recurentei pârâte A.V.A.S. în sensul că nu s-a făcut această dovadă prin depunerea certificatelor de moştenitor în faza de judecată.
Art. 23 Legea nr. 10/2001 prevede că „actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluţionării notificării", însă sintagma „până la data soluţionării notificării" nu are în vedere numai etapa administrativă a soluţionării notificării.
Această sintagmă trebuie înţeleasă ca referindu-se la soluţionarea notificării în oricare din cele două etape administrative, înaintea entităţii notificate, sau judiciară - prin hotărâre irevocabilă a instanţei de judecată, deoarece legiuitorul nu face nicio distincţie între cele două faze procedurale de soluţionare a notificării, iar instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva dispoziţiei, deciziei administrative de soluţionare a notificării, are competenţa de a verifica legalitatea şi temeinicia acesteia prin raportare şi la alte acte decât cele prevăzute în etapa administrativă.
De altfel, nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară, iar a considera astfel ar însemna să se aducă atingere principiului liber acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie.
Instanţa de fond şi instanţa de apel în mod corect au interpretat dispoziţiile legale incidente în privinţa dovezii calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei precum şi a calităţii de acţionari la persoana juridică preluată a autorilor reclamantei prin aplicarea justă a prevederilor art. 3.2, 31.2 şi 31.5 H.G. nr. 250/2007.
Astfel, conform art. 3.2 H.G. nr. 250/2007: „La art. 3 alin. (1) lit. b) din lege sintagma „asociaţi ai persoanei juridice" se va considera ca având semnificaţia şi de „acţionari la persoana juridică", deoarece altfel ar însemna o abordare restrictivă care ar viza numai asociaţii din cadrul unei societăţi cu răspundere limitată (regimul unor astfel de societăţi nu era reglementat în perioada vizată - 1948) sau al unei societăţi în participaţiune".
Corect s-a reţinut de instanţa de judecată că nu se poate accepta susţinerea pârâtei A.V.A.S. privind depunerea ultimului bilanţ contabil de către reclamantă, deoarece, prin adresa D.G.I.A.P.S.I. a Ministerului Finanţelor Publice din 19 noiembrie 2002 a fost transmis Comisiei dosarul, inclusiv bilanţul contabil al societăţii depus de reclamant.
Nici ultimul motiv de recurs invocat de recurenta pârâtă în ceea ce priveşte greşita aplicare a art. 274 C. proc. civ. nu poate fi primit.
Pârâta A.V.A.S. a dobândit calitatea procesuală pasivă prin substituirea Ministerului Finanţelor Publice, preluând drepturile şi obligaţiile acestuia în baza art. III Legea nr. 302/2009 aşa cum s-a reţinut, de altfel, şi în considerentele deciziei de casare din 09 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, conform art. III Legea nr. 302/2009, în procesele şi cererile având ca obiect stabilirea, potrivit prevederilor art. 31 Legea nr. 10/2001, a măsurilor reparatorii prin echivalent şi/sau a valorii recalculate a acţiunilor, A.V.A.S. se substituie şi dobândeşte calitatea procesuală a Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiile publice implicate, preluând toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale acestuia.
Dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. au fost în mod corect aplicate de instanţa de fond, neputând fi primită afirmaţia recurentei pârâte privind reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, nefiind întrunite condiţiile legale pentru reducerea acestui cuantum şi anume valoarea pricinii şi proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea şi dificultatea litigiului.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine sentinţa civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 96 A din 1 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7326/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7324/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
