ICCJ. Decizia nr. 7398/2012. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7398/2012
Dosar nr. 2444/113/2009
Şedinţa publică din 4 decembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa sub nr. 1739/2006 contestatoarea SC C.S. SA a chemat în judecată pe intimata Asociaţia Naţională a Cooperativelor (Cooperaţiei) Meşteşugăreşti – U.C.E.C.O.M. formulând contestaţie la titlul reprezentat de sentinţa civilă nr. 950 din 15 noiembrie 1999 a Tribunalului Constanţa, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1409 din 19 februarie 2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că prin hotărârea menţionată a fost obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în E.S., str. M.E., Hotel C., nu şi Restaurantul C., situat E.S., str. M.E. nr. 22. Intimata a solicitat executorului judecătoresc punerea în executare a dispozitivului hotărârii. Împotriva actului de executare a fost formulată de către recurentă contestaţie la executare care a fost respinsă, reţinându-se că în măsura în care imobilul are şi un restaurant, iar actele de executare următoare l-ar viza şi pe acesta, şi contestatoarea consideră că hotărârea pronunţată la fond nu a avut în vedere şi această construcţie, calea lămuririi dispoziţiilor titlului este contestaţia la titlu. În dosarul având ca obiect revendicare nu s-a efectuat o expertiză tehnică şi contabilă pentru a se identifica imobilul a cărei restituire în natură s-a solicitat. Notificarea formulată de intimată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 a fost respinsă definitiv. Intimata a construit din fonduri proprii doar 47,8 % din Hotelul C., nu şi restaurantul. Cu privire la cantină, se arată că prin contractul tip de proiectare nr. 1035/3PE, ISCAC s-a obligat să întocmească proiectul cantină V.R., termenul de predare fiind 28 martie 1960, la 31 martie 1960 s-a încheiat protocolul în baza H.C.M. nr. 9/1960 şi adresa Secretariatului general al consiliului de miniştri prin care intimata a predat către Sfatul popular orăşenesc Constanţa investiţia la stadiul fizic de proiectare şi execuţie realizat până la acea dată, fără cantină. Investiţia a fost continuată şi finalizată de Sfatul popular orăşenesc Constanţa, iar după 1 ianuarie 1969, I.S.B.C.V.R. s-a transformat în I.H.R. E.S. şi a trecut în subordonarea O.N.T. Litoral care a iniţiat un program de amenajare. Atât din dispozitivul cât şi din considerentele hotărârilor pronunţate în cauză rezultă că s-a solicitat restituirea doar a hotelului nu şi a restaurantului, cele două corpuri având regim distinct şi fiind clar evidenţiate sub denumirile „casă odihnă corp cazare – hotelul şi cantina - restaurant. Astfel apare hotelul şi în procesul verbal de predare primire din 13 noiembrie 2000. Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 19 mai 2003 s-a stabilit dreptul de proprietate al contestatoarei asupra terenului în suprafaţă de 1.387 m.p. pe care este situat şi restaurantul.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 400 şi următoarele C. proc. civ.
Prin încheierea din 28 septembrie 2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea dosarului la Tribunalul Brăila, cauza fiind înregistrată sub nr. 2125/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 762 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului Brăila s-a respins, ca nefondată, contestaţia la titlu, soluţie ce a fost desfiinţată prin decizia civilă nr. 169/A din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Brăila, unde a fost înregistrată sub nr. 2444/113/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 960 din 6 octombrie 2010 Tribunalul Brăila a respins ca nefondată contestaţia la titlul executoriu.
Curtea de Apel Galaţi, învestită cu soluţionarea apelului declarat de contestatoare, a respins calea de atac ca nefondată pentru motivele ce urmează.
Contestatoarea a susţinut că titlul executoriu, sentinţa civilă nr. 950 din 15 noiembrie 1994 a Tribunalului Constanţa, este susceptibil de interpretări, fiind ambiguu, deoarece instanţa a dispus restituirea în deplină proprietate şi posesie doar a imobilului hotel nu şi a imobilului restaurant, iar în momentul punerii în executare a dispozitivului acestei hotărâri au fost vizate ambele construcţii.
Aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată U.C.E.C.O.M. a solicitat lăsarea în deplină proprietate şi posesie a fostei case de odihnă şi tratament de la V.R. compusă dintr-un corp de cazare şi un corp cantină construită la adresa E.S. str. M.E.
S-a reţinut că ulterior preluării de către stat prin H.C.M. nr. 9/1960 denumirea acestei case de odihnă a fost schimbată în Hotel C. fiind menţinută adresa.
Prin sentinţa civilă nr. 950 din 15 noiembrie 1999 a Tribunalului Constanţa - care constituie titlu executoriu - s-a admis acţiunea în revendicare formulată de U.C.E.C.O.M. şi s-a dispus ca prezenta contestatoare să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul hotel C. situat în E.S., str. M.E.
Prin urmare, instanţa a avut în vedere întreg ansamblul fostei case de odihnă şi tratament de la V.R. şi nu doar hotelul (fostul spaţiu de cazare).
Întinderea dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat cuprinde atât hotelul (corpul de cazare) cât şi restaurantul (corp cantină), astfel cum au fost proiectate iniţial de investitor.
Sub acest aspect nu mai prezintă relevanţă faptul că prin expertiza tehnică de la fond s-a constatat că imobilul s-a transformat în două obiective distincte, identificate la adrese diferite prin modificările aduse de contestatoare.
Mai mult, prin aceeaşi expertiză s-a reţinut faptul că identificarea celor două obiective (hotel + restaurant) corespunde şi cu planul de situaţie anexat şi cu descrierea amplasamentului din memoriul justificativ pentru organizarea lucrărilor la proiect nr. 1035/1959 - Casa Sanatorială V.R. - beneficiar C.C.A.S.M.
Din acelaşi raport de expertiză rezultă că întregul complex comercial a fost construit de aceeaşi persoană juridică în calitate de finanţator, respectiv U.C.E.C.O.M., aşa cum reiese din adresa nr. 18267/1960 a Direcţiei Administrative către I.C.M.R. Constanţa, în calitate de executant al lucrării.
Împotriva deciziei a declarat recurs contestatoarea, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de recurs se arată că, în dosarul având ca obiect acţiunea în revendicare, niciodată nu s-a procedat la efectuarea unei expertize tehnice şi contabile pentru a se identifica imobilul solicitat a fi restituit cu cel prevăzut în actele de proprietate invocate.
După apariţia Legii nr. 10/2001, U.C.E.C.O.M. a formulat notificare către SC C.S. SA pentru retrocedarea hotelului şi Restaurantului C., notificare soluţionată în sensul emiterii unei decizii de respingere a notificării. Împotriva acestei decizii, U.C.E.C.O.M. a formulat contestaţie la Tribunalul Constanţa, Dosar nr. 3358/2001. Conform raportului de expertiză şi actelor de la dosar, pe care înţelege să le folosească ca probatorii în susţinerea cererii, U.C.E.C.O.M. a construit din fonduri proprii doar 47,8 % din hotelul C., fără Restaurantul C.
Cu privire la cantină, urmează să se observe că prin contractul tip de proiectare nr. 1035/3PE, I.S.C.A.S. s-a obligat să întocmească proiectul cantină V.R., faza P+E, termenul de predare a proiectului fiind 28 martie 1960.
La data de 31 martie 1960 s-a încheiat Protocolul în baza H.C.M. nr. 9/1960 şi adresa Secretariatului General al Consiliului de Miniştri prin care U.C.E.C.O.M. a predat, către Sfatul Popular orăşenesc Constanţa, investiţia la stadiul fizic de proiectare şi execuţie realizat până la acea dată, fără cantină, din moment ce aceasta nu era încă proiectată.
Investiţia a fost continuată şi finalizată de Sfatul Popular după care a fost preluată de I.S.B.C. V.R. şi înregistrată ca mijloc fix supus regimului legal de amortizare. După 01 ianuarie 1969, I.S.B.C. V.R. s-a transformat în I.H.R. E.S. şi a trecut în subordonarea O.N.T. Litoral care a iniţiat un program de amenajare a Hotelului în vederea trecerii acestuia de la categoria IV de confort la categoria I.B.
În baza proiectului elaborat de I.P.J. s-au efectuat mai multe lucrări, investiţia fiind aprobată de O.N.T. Litoral cu avizul tehnic din 13 iunie 1973 la o valoare de 5.827.000 şi s-au efectuat lucrări de reparaţii capitale de 9.476.300 RON în baza proiectului din 1987.
Titlul executoriu pe care îl invocă creditoarea-intimată U.C.E.C.O.M., respectiv sentinţa civilă nr. 950 din 15 noiembrie 1999 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 251 din 25 octombrie 2000 a Curţii de Apel Constanţa şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1409 din 04 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevede lăsarea în deplină proprietate şi posesie a hotelului C. situat în E.S., str. M.E. şi nu şi a restaurantului C., aflat în str. M.E.
De asemenea, din considerentele hotărârilor menţionate rezultă că s-a solicitat hotelul nu şi cantina, fiecare dintre cele două corpuri având regim distinct şi fiind clar evidenţiate sub denumirile „Casa de Odihnă Corp Cazare”- hotelul - şi cantina - restaurantul.
Cele două obiective au avut proiecte diferite, iar hotelul C. este prevăzut ca o singură unitate funcţională cu trei corpuri a,b şi c, restaurantul fiind unitate separată care nu intră în componenţa hotelului.
Instanţele de judecată nu au dispus restituirea restaurantului C.
Este evidentă eroarea instanţei de judecată a apelului care a reţinut că imobilul nu s-a transformat în două obiective distincte. De la început, din faza de proiectare, au fost prevăzute două imobile distincte, restaurantul şi hotelul, ele nu au fost transformate de SC C.S. SA
Conform procesului verbal de predare-primire din 3 noiembrie 2000, ce a fost depus în dosarul având ca obiect revendicare, act cunoscut creditoarei, hotelul C. figurează ca activ distinct situat în E.S., str. M.E. iar restaurantul C. ca activ distinct situat în E.S., str. M.E.
S-a făcut dovada şi prin adresa emisă de fosta SC C.S. SA că, anterior introducerii cererii de revendicare şi în momentul judecăţii, ele constituiau active separate.
De asemenea, din considerentele hotărârilor menţionate rezultă că s-a solicitat hotelul C., nu şi restaurantul, fiecare dintre cele două clădiri având regim distinct, contractul de proiectare asupra cantinei nefiind încheiat la data preluării investiţiei hotelului C. de către Sfatul Popular Orăşenesc Constanţa.
De asemenea, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 19 mai 2003 emis de Ministerul Turismului s-a stabilit dreptul de proprietate în favoarea SC C.S. SA asupra terenului în suprafaţă de 1.387 m.p. aferent imobilului restaurant C.
În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, care ar fi trebuit să identifice hotelul C. şi restaurantul C., din care rezultă următoarele:
Hotelul C. este situat în E.S., str. M.E. iar restaurantul C. este situat în E.S., str. M.E., aşa cum susţine dna. expert care a avut în vedere o adresă a Primăriei Eforie. U.C.E.C.O.M., urmare a executării silite abuzive, a întabulat dreptul de proprietate, adresa din cartea funciară. Între cele două imobile distincte se mai află vila G., cu număr separat, proprietatea unui terţ; hotelul C. este construit pe loturile 75-79 iar restaurantul C. pe loturile 778, 779 şi 780 - altele decât cele atribuite; fiind vorba de o contestaţie la titlu, instanţa de judecată va analiza cererea numai pe baza înscrisurilor depuse în dosarul de revendicare, nu pe baza unor înscrisuri noi, depuse pentru prima dată în cadrul contestaţiei şi care nu au fost avute în vedere de instanţa care a pronunţat titlul executoriu, astfel că trebuie reţinute concluziile expertei din care reiese că hotelul şi restaurantul sunt două construcţii separate.
Dacă U.C.E.C.O.M. ar fi solicitat şi restaurantul C., faţă de soluţia primei instanţe de judecată ar fi trebuit să declare apel, arătând că instanţa de judecată a acordat mai puţin decât ceea ce s-a cerut. Reiese în mod clar că hotelul C. este compus din mai multe corpuri de clădire - inclusiv din fişa mijlocului fix şi din proiecte - astfel încât este fără relevanţă juridică cine a construit restaurantul, din ce bani şi în ce perioadă.
Contestaţia la titlu a fost determinată de abuzul executorului judecătoresc care a înţeles să adauge la titlul executoriu prin executarea propriu-zisă.
Intimata, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
În cadrul contestaţiei la titlu, instanţa nu este îndreptăţită să examineze fondul raporturilor juridice dintre părţi.
Drept urmare, toate susţinerile recurenţilor referitoare la cine şi în ce proporţie a construit complexul turistic supus executării, cine şi în ce măsură l-a reabilitat, existenţa contractelor de proiectare şi a celor de antrepriză şi a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, nu mai pot fi repuse în discuţie, întrucât s-ar ajunge, pe calea contestaţiei la titlu, la încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti ce au confirmat sentinţa ce constituie titlul executoriu repudiat în cauză.
Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în considerentele deciziei nr. 1409 de la 19 februarie 2004, ce explicitează hotărârea luată, se arată că, potrivit actului de la dosar fond, Casa Centrală a Asigurărilor Sociale din Cooperaţia Meşteşugărească a consimţit să construiască o casă de odihnă cu o capacitate de cazare de 405 paturi, având subsol, parter, etaje, cu o suprafaţă desfăşurată de 7.450 m.p.
În actul despre care face vorbire instanţa supremă, alături de hotel se construieşte „o cantină în care se prepară şi se serveşte masa la 1.600 persoane în 4 serii”.
În aceeaşi decizie, se arată că „reclamanta a invocat în probaţiune contractele de proiecte, contractele de antrepriză ale lucrărilor de construcţii, procesele-verbale de predare-primire au fost achitate integral din fondurile cooperativelor meşteşugăreşti.
De asemenea, într-un alt paragraf al deciziei se arată că „instanţele au dat câştig de cauză reclamantei, apreciindu-se că ridicarea construcţiilor în temeiul contractelor de proiectare şi al celor de antrepriză, precum şi plata preţului edificatelor pe un teren cedat în folosinţă de către stat, reprezintă un fapt juridic care realizează un transfer de proprietate cu titlu oneros”.
Cu privire la certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului se arată că „eliberarea certificatelor la un interval de şapte ani de la promovarea acţiunii şi la un interval de aproape trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii din apel, prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei, pune serios sub semnul îndoielii faptul că emitentul certificatelor ar fi cunoscut de existenţa procesului, de adevăratul proprietar al construcţiilor şi de realitatea raporturilor dintre părţile litigante”.
În ceea ce priveşte executarea de lucrări de către contestatoare, instanţa de recurs arată că acestea nu-i conferă decât un simplu drept de creanţă, în despăgubiri, fondat pe principiul îmbogăţirii fără just temei a proprietarului, iar nu un drept real, aşa cum nefondat aceasta (pârâta SC C.S. SA) afirmă în recurs.
În fapt, recurentul nu invocă încălcarea vreunei dispoziţii de drept material ori procesual de către instanţa superioară de fond, ci doar că împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite, ceea ce ar atrage incidenţa dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ.
Numai că, situaţia de fapt reţinută de ambele instanţe de fond derivă din considerentele instanţei de recurs ce a validat sentinţa ce constituie titlu executoriu.
Un alt argument al recurentului adus în favoarea aserţiunii sale – în sensul că titlul executoriu se referă doar la hotel şi nu şi la Restaurantul C. – este existenţa a două numere poştale diferite pentru cele două construcţii.
Deosebit de faptul că se invocă motive de netemeinicie, ce nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului faţă de configuraţia art. 304 C. proc. civ., cele afirmate nu conduc la existenţa unei alte situaţii de fapt şi anume aceea că s-ar fi dispus doar restituirea hotelului, dat fiind caracterul unitar al complexului hotelier, iniţial unitate de cazare şi cantină, redenumiră ulterior hotel şi restaurant, caracter unitar ce rezultă din considerentele instanţei de recurs.
Dat fiind cele reţinute de instanţe în cursul procesului de revendicare finalizat prin sentinţa ce constituie titlul executoriu contestat, concluzia instanţelor, în sensul că s-a dispus restituirea întregului ansamblu al casei de odihnă faţă de finalitatea investiţiei, asigurarea condiţiile de cazare şi masă pentru turişti, este corectă.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea SC C.S. SA împotriva deciziei nr. 52/A din data de 23 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7397/2012. Civil. Grăniţuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7399/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
