ICCJ. Decizia nr. 745/2012. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 745/2012
Dosar nr. 1850/115/2008
Şedinţa publică din 8 februarie 2012
Asupra recursurilor civile de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1601 din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Alba a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul I.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
A obligat pârâtul la plata către reclamant a următoarelor sume: 1.516.385 lei, cu titlu de daune materiale şi 1.000.000 lei, cu titlu de daune morale.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3080 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin Ordonanţa Parchetului Naţional Anticorupţie din 14 aprilie 2003, s-a dispus arestarea reclamantului, emiţându-se mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, reţinându-se că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea de luare de mită.
Măsura arestării preventive a fost prelungită de instanţă în cursul urmăririi penale până la data de 8 octombrie 2003.
Reclamantul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 2 octombrie 2003, întocmit în Dosarul nr. 356/PA/2003 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin, iar prin sentinţa penală nr. 64/P/2003, Tribunalul Caras Severin a condamnat pe reclamant la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani închisoare, dispunându-se, totodată, prelungirea măsurii arestării preventive cu începere de la 15 aprilie 2004, ora 24,00 până la 14 mai ora 24,00.
Prin decizia penală nr. 267/ AP din 4 august 2004, Curtea de Apel Braşov, investită ca urmare a admiterii cererii de strămutare, a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Braşov, dispunând înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi tara.
După rejudecare, prin sentinţa penală nr. 179/ S din 20 martie 2006, Tribunalul Braşov a schimbat încadrarea juridică pentru faptele prev. de art. 289 şi 291 C. pen. în art. 290 C. pen. şi a respins cererea de schimbare a încadrării juridice privind infracţiunile prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 257 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
A dispus achitarea reclamantului pentru infracţiunile prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 257 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a dispus achitarea reclamantului şi pentru infracţiunile prev. de art. 290 şi 279 alin. (1) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
A constatat că reclamantul a fost arestat preventiv în perioadele 14 aprilie 2003 - 24 iulie 2003 şi 1 august 2003 - 17 septembrie 2004 şi s-a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a fost respins prin decizia penală nr. 13/ AP din 10 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Braşov, iar recursul declarat de Ministerul Public a fost respins prin decizia penală nr. 5430 din 14 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa penală nr. 179/ S din 20 martie 2006, Tribunalul Braşov a reţinut că reclamantul a fost arestat pe nedrept în perioadele 14 aprilie 2003 - 24 iulie 2003 şi 1 august 2003 - 17 septembrie 2004.
Tribunalul Alba a mai reţinut că, în perioada arestării pe nedrept, reclamantului i s-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar durerile fizice şi psihice cauzate trebuie reparate prin acordarea unor despăgubiri.
La stabilirea cuantumului daunelor morale, tribunalul a avut în vedere consecinţele negative suferite de reclamant pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
În ceea ce priveşte daunele materiale, tribunalul a acordat suma de 8345 lei, reprezentând cheltuielile de transport ale avocaţilor la instanţele de judecată şi suma de 11.125 lei reprezentând cheltuielile suportate pentru consiliere juridică şi reprezentare în procese în perioada în care a fost arestat preventiv.
Tribunalul a mai reţinut că reclamantul era acţionar majoritar şi preşedintele Consiliului de administraţie la SC A.C. SA., fondator şi preşedinte al Consiliului director al FRPT Dacia, acţionar, preşedinte al Consiliului de administraţie şi administrator al SC A. SA şi desfăşura activitate de servicii veterinare în baza unor contracte de concesiune, în calitate de medic veterinar.
Drepturile salariale cuvenite în perioada arestării preventive, conform raportului de expertiză, au o valoare de 1.475.943 lei, iar tribunalul a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul material şi cheltuielile necesare pentru pachetele cu alimente şi transportul membrilor familiei la locurile de deţinere.
Prin decizia nr. 199/ A din 22 decembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă a admis apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
A schimbat în parte sentinţa şi a redus cuantumul daunelor morale la 300.000 lei.
A menţinut în rest sentinţa atacată şi a respins apelul declarat de reclamant.
Instanţa de apel a reţinut că veniturile obţinute de reclamant au fost probate atât prin contractele de concesiune încheiate de reclamant cu circumscripţiile sanitar veterinare, cât şi cu contractul individual de muncă încheiat cu Fundaţia Română pentru Tineret D., dovada înregistrării contractului şi fişa fiscală pe anul 2002 a reclamantului în calitate de angajat la SC A.C. SA.
Concluziile suplimentului la raportul de expertiză, efectuat în apel, se bazează pe o apreciere pertinentă a veniturilor nete pe care le-ar fi obţinut reclamantul în baza contractelor de concesiune şi a contractelor individuale de muncă.
Instanţa de apel a reţinut punctul de vedere al expertului, potrivit căruia anul 2002 nu poate fi luat în calcul ca an de referinţă, deoarece în acest an s-au efectuat lucrări de investiţii, de modernizare, redimensionare, igienizare la dispensarele veterinare în care ar fi trebuit să se desfăşoare activitatea şi nu s-au putut realiza veniturile programate conform planurilor cifrice.
De asemenea, în ceea ce priveşte cheltuielile materiale, instanţa de apel a reţinut că expertul a stabilit un cuantum mai mare decât cel acordat de prima instanţă.
A mai reţinut instanţa de apel, că au fost luate în calcul în mod corect cheltuielile efectuate de familie cu pachetele duse la arest. Chiar dacă bunurile alimentare sunt necesare în mod obişnuit unei persoane, acestea sunt deosebite pentru persoanele cu un regim aparte (detenţie, boală, etc).
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamant, instanţa de apel a reţinut că acesta nu a investit instanţa cu verificarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru prejudiciul material, pentru că prin cererea de declarare a apelului a arătat că este mulţumit de cuantum, chiar dacă ulterior, cu ocazia dezbaterilor în fond a solicitat o sumă mai mare, iar la prima instanţă a cerut despăgubiri în cuantum de 1.568.235 lei.
Instanţa de apel a mai constatat că, prin raportare la suferinţa produsă reclamantului, atitudinea colectivităţii faţă de familie, umilinţele la care a fost supus în perioada încarcerării de 515 zile, consecinţele acestei perioade asupra sănătăţii reclamantului şi soţiei sale, suma de 300.000 lei este de natură a acorda satisfacţie morală reclamantului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Reclamantul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de concluziile suplimentului de expertiză în ceea ce priveşte cuantumul daunelor materiale, deşi a amânat cauza de mai multe ori pentru efectuarea acestuia, iar reclamantul a arătat că îşi însuşeşte concluziile lucrării tehnice de specialitate.
Prin neacordarea sumei de 2.082.090 lei, reprezentând veniturile pe care le-ar fi obţinut în perioada detenţiei şi a sumei de 21.058 lei, cheltuieli efectuate de reclamant şi familie pe parcursul procesului, instanţa de apel a încălcat rolul activ, ignorând concluziile unei probe pe care a dispus-o.
În ceea ce priveşte despăgubirile morale, recurentul - reclamant a arătat că suma acordată este mult prea mică în raport cu perioada cât a fost lipsit de libertate, perioadă în care a fost afectată grav starea de sănătate a sa şi soţiei sale, iar copiilor le-a lipsit aportul moral şi material de care s-ar fi bucurat dacă nu ar fi fost arestat preventiv, înregistrând eşecuri în activitatea de învăţătură.
A mai arătat recurentul, că prejudiciul moral a fost cauzat şi de mediatizarea excesivă a cazului său, ceea ce a determinat excluderea sa din mediul universitar, de faptul că a fost transportat cu cătuşe la mâini la diferite penitenciare şi la instanţe, în dube neaerisite, iar condiţiile de cazare erau improprii şi insalubre.
Prezenţa obligatorie la instanţele de judecată timp de patru ani şi jumătate a creat asupra sa şi soţiei o stare de nelinişte şi profundă tulburare şi le-a zdruncinat întreaga făptură fizică şi psihică.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi a arătat că hotărârea instanţei de apel este criticabilă sub aspectul cuantumului exagerat al despăgubirilor materiale acordate.
Astfel, la stabilirea acestor despăgubiri, au fost avute în vedere sumele stabilite ca urmare a contractelor de concesiune în mai multe circumscripţii veterinare, doar prin estimare, neexistând certitudinea că lucrările respective ar fi fost efectuate.
De asemenea, nu s-a ţinut cont de fişele fiscale transmise de către Direcţia generală a finanţelor publice Caras Severin şi de faptul că reclamantul putea beneficia doar de drepturile salariale pe perioada cât a fost arestat preventiv.
A mai arătat recurentul - pârât, că nu a fost avută în vedere nici jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care acordă despăgubiri morale echitabile, moderate şi rezonabile persoanelor faţă de care s-au comis încălcări ale art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a invocat, la rândul său, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală sub aspectul acordării de despăgubiri materiale şi obligării Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la plata onorariului experţilor care au efectuat suplimentul la raportul de expertiză.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Ministerul Public a arătat că suma stabilită cu titlu de despăgubiri materiale este vădit disproporţionată cu sumele efectiv realizate în anii 2002, deoarece din fişele fiscale completate, reclamantul a realizat 58.875 lei venituri salariale, 3.220 lei venituri din activităţi independente şi pierderi de 279 lei la cabinetul medical.
Deşi procurorul a solicitat ca expertul să calculeze media veniturilor zilnice obţinute în anul 2002 şi să se solicite de către organele sanitar veterinare sumele cheltuite cu alţi medici în perioada 2003 - 2004, instanţa a respins nejustificat aceste probe.
De aceea, soluţia instanţelor se bazează pe un probatoriu incomplet, iar suma acordată este în discordanţă cu veniturile realizate de reclamant în perioada anterioară arestării.
Recurentul a mai susţinut şi faptul că pârâtul a fost obligat în mod greşit la plata de despăgubiri pentru contravaloarea pachetelor alimentare, deoarece acestea nu sunt cheltuieli determinate de lipsirea de libertate, ci de necesităţi curente, specifice oricărei persoane.
A mai arătat că, prin încheierea din 16 septembrie 2010, instanţa de apel a obligat Ministerul Public la plata sumei de 500 lei, reprezentând cota parte din onorariul de expert pentru suplimentul 1 la expertiza contabilă şi la 700 lei pentru suplimentul II, fără a motiva această dispoziţie şi ignorând faptul că Ministerul Public nu este parte în proces.
Analizând recursurile declarate, se constată că sunt fondate recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi nefondat recursul declarat de reclamant, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamant, se constată că instanţa de apel a respins cererea de majorare a despăgubirilor acordate cu titlu de daune materiale, motivat de faptul că, potrivit art. 295 C. proc. civ., instanţa de apel verifică temeinicia şi legalitatea soluţiei pronunţate de prima instanţă în limitele cererii de apel.
Sunt corecte atât soluţia instanţei de apel, cât şi motivarea sub acest aspect, deoarece, într-adevăr, conform dispoziţiilor textului de lege invocat de instanţa de apel, instanţa de apel va verifica în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, iar potrivit art. 294 C. proc. civ., în apel nu se pot face cereri noi, cu excepţia dobânzilor, ratelor, veniturilor ajunse la termen şi oricăror alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe.
Or, în cauză, se constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat daune materiale în cuantum de 1.389.367 lei şi, deşi nu a făcut o cerere la prima instanţă prin care să modifice câtimea valorii despăgubirilor solicitate, a cerut prin concluziile scrise, ca urmare a efectuării raportului de expertiză contabilă, suma de 1.568.235 lei cu titlu de daune materiale, care nu include elementele la care face referire art. 294 C. proc. civ., ivite după darea hotărârii primei instanţe.
Cu toate că tribunalul nu a acordat în totalitate suma solicitată cu acest titlu, prin cererea de declarare a apelului, reclamantul a arătat că „În ceea ce priveşte despăgubirile materiale acordate, în sumă de 1.516.385 lei, precizez că îmi însuşesc în întregime cele dispuse prin sentinţa civilă apelată” şi a cerut admiterea apelului său „în partea ce priveşte întinderea despăgubirilor morale acordate (..) şi să păstraţi sentinţa civilă în partea ce priveşte întinderea despăgubirilor materiale (...).
Prin urmare, instanţa de apel nu a fost sesizată din partea apelantului - reclamant cu o cerere prin care i s-a solicitat să verifice cuantumul daunelor materiale, motiv pentru care nu putea dispune cu privire la acestea.
Principiul rolului activ, invocat de recurentul reclamant, nu îndrituia instanţa de apel să procedeze la o astfel de verificare, în condiţiile în care dispoziţiile legale imperative şi principiul disponibilităţii îi interziceau aceasta.
Nici faptul că suplimentul la raportul de expertiză a fost dispus în apel nu obliga instanţa să facă o astfel de analiză, pentru că apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia vizau şi suma acordată de tribunal cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material suferit, iar lucrările tehnice de specialitate au fost efectuate la solicitarea acestor apelanţi.
Cât priveşte critica referitoare la cuantumul despăgubirilor morale, aceasta este nefondată, dar având în vedere că şi recurentul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a atacat decizia instanţei de apel sub acest aspect, va fi analizată separat în continuare.
Prin urmare, recursul declarat de reclamant este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. pen., va fi respins ca atare.
Fondate sunt, însă, recursurile declarate de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Astfel, ambii recurenţi susţin că daunele materiale la care a fost obligat pârâtul au fost cuantificate în baza rapoartelor de expertiză, care nu au avut în vedere veniturile reale dobândite de reclamant, ci au fost estimate de experţi în baza unor elemente care nu au suport în realitate.
Analizând aceste critici, se constată că, prin primul supliment la raportul de expertiză, expertul a calculat drepturile salariale cuvenite reclamantului în calitate de angajat al F.R.P.T. Dacia având în vedere contractul individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Băile Herculane sub nr. 92867 din 8 iulie 1999 şi statul de salarii pentru luna aprilie 2003, din care rezultă un venit brut lunar de 6.470 lei.
Aceste constatări ale expertului nu pot fi avute în vedere, pentru că nu îşi regăsesc corespondent în înscrisurile aflate la dosar.
Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor cuvenite pentru acoperirea prejudiciului material, reclamantul trebuie să dovedească prejudiciul cert suferit, iar în măsura în care acesta nu poate fi determinat cu certitudine, reclamantul trebuie să dovedească faptul că prejudiciul suferit este măcar determinabil.
De asemenea, trebuie subliniat faptul că, la stabilirea cuantumului prejudiciului material, trebuie avute în vedere doar acele venituri care ar fi fost obţinute cu respectarea normelor în vigoare la acel moment.
Cât priveşte drepturile salariale, spre deosebire de cele menţionate de expert, se constată că Inspectoratul Teritorial de muncă al Judeţului Caras Severin a comunicat instanţei de apel că au fost înregistrate doar contractele de muncă din 8 iulie 1999 şi din 1 octombrie 2004, în care sunt menţionate ca salariu sumele de 10.000.000 lei vechi şi 8.500.000 lei vechi (filele 139 - 147, dosar apel, vol. l).
Expertul a ignorat faptul că sumele trecute în contractul individual de muncă nu puteau să fie exprimate decât în lei vechi, pentru că la acea dată nu avusese loc reconversia monetară, iar la calcul le-a avut în vedere ca şi cum ar fi fost exprimate în RON.
De asemenea, la stabilirea cuantumului sumelor obţinute cu acest titlu a făcut abstracţie de salariul stabilit prin contractul de muncă înregistrat la Inspectoratul teritorial, raportându-se la statul de plată al societăţii.
Or, reclamantul nu poate pretinde despăgubiri pentru drepturi salariale neînregistrate şi pentru care nu a achitat impozitele legale.
Aceeaşi este situaţia şi în cazul veniturilor dobândite în urma contractelor de concesiune, pentru care expertul a avut în vedere veniturile nete din activitatea sanitar veterinară conform contractelor de concesionare, prin scăderea cheltuielilor ocazionate de contractele civile de prestări servicii pentru opt potenţiali colaboratori, cu care reclamantul ar fi putut realiza acţiuni sanitar veterinare.
Or, prejudiciul astfel stabilit de expert nu este un prejudiciu cert şi nici măcar determinabil, pentru că nu are în vedere activitatea sanitar veterinară efectiv desfăşurată de reclamant în perioada anterioară arestării preventive, ci un prejudiciu eventual, ce decurge din posibile colaborări cu opt colaboratori.
În plus, în cel de al doilea supliment la raportul de expertiză, expertul arată că în anul 2002 reclamantul ar fi trebuit să realizeze venituri din acţiuni veterinare publice, conform planului cifric programat.
Nici aceste sume nu pot fi avute în vedere la stabilirea prejudiciului material, pentru că nu există nici o dovadă a veniturilor declarate pentru anul 2002 şi pentru care s-a plătit impozit. Expertul prezintă doar activitatea de investiţii pe anul 2002, fără a menţiona care au fost veniturile aferente acestui an şi apreciază că perioada anului 2002 nu poate fi avută în vedere, pentru că, din cauza lucrărilor de investiţii nu s-au realizat veniturile programate prin planurile cifrice.
La dosar, însă, nu există nici o dovadă că activitatea sanitar veterinară ar fi fost sistată sau restrânsă din cauza lucrărilor de investiţii.
Expertul nu a făcut nici o menţiune cu privire la lunile din anul 2003, anterioare arestării preventive, nu a comparat aceste venituri cu cele obţinute şi declarate în perioada similară a anului 2002 sau a anilor anteriori, pentru a obţine o medie apropiată de realitate, în funcţie de care urma a fi calculat prejudiciul suferit.
Toate acestea conduc la concluzia că situaţia de fapt cu privire la veniturile obţinute din contractele de muncă şi concesiune nu a fost pe deplin stabilită, motiv pentru care suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material suferit nu reprezintă o reparaţie legală, corectă şi echitabilă.
De asemenea, sunt întemeiate criticile formulate de recurentul Ministerul Public referitoare la greşita obligare a sa la suportarea a parte din onorariul expertului, deoarece cheltuielile de judecată, în care sunt incluse şi onorariile experţilor, sunt suportate de părţi.
Cum în această cauză Ministerul Public nu a avut calitatea de parte, în mod greşit instanţa de apel a obligat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia să suporte onorariul expertului.
Nefondate sunt, în schimb, criticile formulate de Ministerul Public cu privire la acordarea de despăgubiri pentru contravaloarea pachetelor alimentare.
Chiar dacă cheltuielile cu alimentaţia răspund unor necesităţi curente, în mod corect a constatat instanţa de apel şi prima instanţă că ele trebuie acordate în cazul persoanelor arestate pe nedrept, pentru că ele sunt efectuate suplimentar faţă de necesarul alimentar zilnic al unei familii obişnuite.
Fondate sunt, în schimb, criticile formulate de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice cu privire la cuantumul daunelor morale acordate.
Pentru că, aşa cum s-a arătat, critici privind cuantumul daunelor morale a formulat şi reclamantul, susţinerile celor doi recurenţi sub acest aspect vor fi analizate împreună.
Astfel,art. 505 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte criteriile în funcţie de care se determină acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, dar nu stabileşte şi criterii de cuantificare a acestuia.
Acest lucru este pe deplin justificat de faptul că prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin reguli stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz.
Desigur, fiind vorba despre prejudiciul moral, dovedirea şi cuantificarea acestuia ridică probleme atât pentru solicitant, cât şi pentru instanţele de judecată. Este important însă, ca atunci când circumstanţele cauzei justifică acordarea unei reparaţii, aceasta să nu fie teoretică şi iluzorie, dar nici să nu constituie o sursă de îmbogăţire fără justă cauză.
Nici dispoziţiile art. 5 par. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului nu garantează un anumit cuantum al reparaţiei, suma acordată în temeiul acestui articol trebuind să fie concretă şi efectivă.
De aceea, nici Curtea Europeană, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.
Or, judecând în echitate, se constată că suma acordată reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral este prea mare prin raportare la despăgubirile pe care Curtea Europeană, însăşi, le acordă în cazuri similare.
Prin urmare, sub aspectul cuantumului daunelor morale, recursul declarat de reclamant este nefundat, dar este fondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Faţă de cele mai sus expuse, se vor admite recursurile declarate de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei Curţii de Apel Alba Iulia, care va fi casată în parte, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecarea apelurilor declarate de pârât şi de Ministerul Public la aceeaşi instanţă de apel.
La rejudecare se vor avea în vedere toate îndrumările date prin prezenta decizie şi se vor administra toate probele necesare, inclusiv cu o nouă expertiză contabilă, pentru a se determina prejudiciul cert suferit de reclamant, reprezentat de drepturile salariale şi veniturile pe care le-ar fi încasat în urma contractelor de concesiune. De asemenea, vor fi avute în vedere veniturile legal declarate şi fişele fiscale aferente anului 2002 şi perioadei din anul 2003 anterioară arestării preventive, privind veniturile salariale şi cele obţinute din contractele de concesiune.
În situaţia în care se va face dovada că activitatea sanitar veterinară în anul 2002 a fost sistată sau mult restrânsă din cauza lucrărilor de investiţii, vor fi avute în vedere veniturile din fişele fiscale ale anilor anteriori, care vor fi comparate cu cele din perioada anterioară arestării din anul 2003, pentru a se putea stabili o medie echitabilă în funcţie de care se va calcula valoarea finală a despăgubirilor acordate cu acest titlu.
De asemenea, vor fi reanalizat cuantumul daunelor morale acordate, având ca punct de reper criteriile stabilite de art. 505 C. proc. pen. şi jurisprudenţa Curţii Europene cu privire la despăgubirile acordate în urma constatării încălcărilor aduse art. 5 par. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Se vor menţine dispoziţiile deciziei referitoare la respingerea apelului declarat de pârât şi la cuantumul despăgubirilor acordate pentru repararea prejudiciului moral.
Se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia generală a finanţelor publice Alba şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei nr. 199/ A din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de pârât şi de Ministerul Public la aceeaşi instanţă de apel.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 738/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 753/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
