ICCJ. Decizia nr. 7488/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7488/2012
Dosar nr. 1964/91/2008*
Şedinţa publică din 10 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 mai 2008, pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia civilă, sub nr. 1964/91/2008, reclamanţii M.G.S.D. şi M.M.C. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Focşani, solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 672 m.p., situat pe fostul amplasament al imobilului din Focşani, str. A., judeţul Vrancea, preluat abuziv de stat, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul casă de locuit, situat la aceeaşi adresă, în prezent demolat; în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreg imobilul, teren şi construcţii.
Prin sentinţa civilă nr. 143 din 19 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Vrancea, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi, s-a constatat că aceştia au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, prevăzute de art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, pentru suprafaţa de 672 m.p. teren situat în Focşani str. A. şi o casă de locuit situată pe acesta.
A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului M.G.S.D.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută prin decizia nr. 198/A din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, conform căreia s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâtă împotriva sentinţei sus-menţionate.
Prin decizia civilă nr. 3116 din 1 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva hotărârii instanţei de apel, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi Curte de Apel în ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţi.
A reţinut instanţa de recurs că instanţa de apel nu a înfăţişat situaţia de fapt certă, legea aplicabilă, că nu a motivat imposibilitatea acordării terenului solicitat în compensare, din perspectiva prevederilor legale incidente în cauză.
În rejudecare, prin decizia civilă nr. 157/A din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii M.M.C. şi M.G.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 143 din 19 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Vrancea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Este adevărat că reclamanţii au învestit instanţa de apel cu critici împotriva hotărârii primei instanţe, exclusiv cu privire la suprafeţele de teren solicitate în compensare, situate în Focşani str. C.C.F., respectiv A.P., însă, în motivarea respingerii acestui capăt de cerere, instanţa de fond, în mod corect, a invocat şi dispoziţiile art. II din O.U.G. nr. 114/2007 pentru modificarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, dispoziţii conform cărora autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura din terenul intravilan o suprafaţă de spaţiu verde de minim 20 m.p./ locuitor - până la 31 decembrie 2010 şi minim 26 m.p./ locuitor până la 13 decembrie 2013.
În acest context, nu poate fi primită critica aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, instanţa de fond ignorând, în opinia apelanţilor reclamanţi, prevalenţa restituirii în compensare, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de ing. B.I.
Acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii este stabilită ca o obligaţie a unităţii deţinătoare, însă, o astfel de reparaţie depinde atât de voinţa unităţii notificate şi a notificatorului (în speţă, a reclamanţilor), cât şi de existenţa în patrimoniul entităţii respective a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul M.M.C. şi M.M. şi M.R., în calitate de moştenitoare ale defunctului M.G.S.D., criticând-o pentru următoarele motive:
1. Motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.
La termenul din 21.09.2011, procedura de citare a apelanţilor s-a făcut la adresa avocatului care nu avea împuternicire avocaţială în dosarul Curţii de Apel Galaţi.
Mai mult, instanţa a fost înştiinţată conform adresei anexate şi dovezii de comunicare cu privire la faptul că apelanţii nu au cunoştinţă de termen din cauza locului în care au fost citaţi şi cu privire la lipsa împuternicirii de reprezentare în această fază procesuală, dar nu a ţinut seama de acest aspect.
Lipsa de citare a apelanţilor a făcut posibilă judecarea cauzei cu un apelant decedat, respectiv Mihaescu Sorin Dumitru, aspect pe care recurenţii nu au putut să-l aducă la cunoştinţa instanţei de apel decât in condiţiile în care ar fi fost legal citaţi.
2. Au fost încălcate dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., instanţa de apel, în pronunţarea soluţiei, preluând aceleaşi motive din prima decizie pronunţata în apel, de Curtea de Apel Galaţi, fără să răspundă în niciun fel cerinţelor exprese pe care le antamau considerentele deciziei de casare.
Curtea a dat dovadă de lipsa rolului activ în ceea ce priveşte cerinţele deciziei de casare, fiind, din această perspectivă, şi în prezenţa încălcării dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Recurenţii au solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
1. Susţinerile referitoare la lipsa de procedură cu apelanţii reclamanţi nu sunt întemeiate.
Reclamanţii iniţiali, M.M.C. şi M.G.S.D., au indicat în toate fazele procesuale anterioare un domiciliu ales, la care să fie citaţi, respectiv cel din municipiul Focşani, apartament X, judeţul Vrancea, fără să aducă modificări pe parcursul procesului în legătură cu acest domiciliu. Procedura de citare s-a îndeplinit la domiciliul ales, în condiţiile art. 93 C. proc. civ., pe tot parcursul litigiului, inclusiv în dosarul de apel, în care s-a pronunţat decizia recurată prin prezenta cerere.
Este adevărat că reclamanţii nu au menţionat, odată cu domiciliul ales, şi persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură, astfel încât citarea ar fi trebuit să se realizeze la domiciliul lor. Raportat, însă, la relaţiile din dosar, care nu vizau şi domiciliile părţilor, în mod corect citarea a avut loc la domiciliul ales.
Pe de altă parte, faptul că avocat S.A.C., la sediul cabinetului de avocatură al căreia s-a realizat procedura de citare şi care constituia domiciliul ales de părţi pentru comunicarea actelor de procedură, nu era şi împuternicită să reprezinte părţile în faza procesuală a apelului, după cum aceasta pretinde, nu are relevanţă, deoarece părţile sunt libere să aleagă domiciliul pentru comunicarea actelor la orice persoană; ca atare, dacă alegerea de domiciliu se referă la sediul unui cabinet de avocatură, această alegere nu este condiţionată de cerinţa ca titularul/asociaţii cabinetului respectiv să aibă şi drept de reprezentare al părţii în dosarul respectiv.
În condiţiile în care reclamanţii îşi aleseseră domiciliul la avocatul sus-menţionat tocmai în considerarea împrejurării că aceasta urma să le reprezinte interesele în proces, iar pentru faza apelului, părţile şi avocatul nu reuşiseră să perfecteze, până la soluţionarea cauzei, contractul de asistenţă judiciară, reclamanţii aveau posibilitatea de a indica în cererea de apel un alt domiciliu la care să fie citaţi, inclusiv domiciliul lor real, sens în care nu au procedat.
Faţă de toate aceste aspecte, faptul că instanţa a judecat cauza în apel, fără să ţină seama de cererea formulată de avocat pentru termenul din 21 septembrie 2011, în care învedera că nu are mandat de reprezentare pentru această fază procesuală şi că părţile nu ar avea cunoştinţă de proces nu poate conduce la concluzia unei nelegale citări în ce-l priveşte pe apelantul în viaţă, M.M.C.
Referitor la recurenţii M.M. şi M.R., moştenitorii reclamantului M.G.S.D., decedat la data soluţionării apelului, aceştia nu figurau ca părţi în proces, deci, faţă de ei, nu se impunea realizarea procedurii de citare în raport de dispoziţiile art. 85 C. proc. civ., care impun citarea părţilor dintr-un litigiu, iar nu a persoanelor străine de cauză. De asemenea, nu este imputabil instanţei de apel că nu a decis cu privire la introducerea moştenitorilor reclamantului decedat în proces, deoarece nu fusese încunoştinţată cu privire la deces, deşi apelantul reclamant în viaţă avea această posibilitate.
Prin urmare, nu se poate reţine nelegalitatea citării în cauză, de către instanţa de apel în legătură cu reclamantul în viaţă sau cu moştenitorii celui decedat.
Pe de altă parte, însă, litigiul a fost soluţionat în contradictoriu cu o persoană decedată la data pronunţării deciziei recurate, apelantul reclamant M.G.S.D., decedat la 26.06.2011 conform certificatului de deces din 28 iunie 2011 emis de Primăria Focşani, în consecinţă, cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă. Aceasta contravine dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora poate să fie parte în judecată doar persoana care are folosinţa drepturilor civile.
Decizia pronunţată în contradictoriu cu o persoană decedată, care, deci, nu are capacitate de folosinţă, este nulă, vătămarea produsă persoanelor interesate în litigiul iniţiat de cel decedat, respectiv moştenitorii părţii decedate, neputând fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Având în vedere cererea de recurs formulată de moştenitorii lui M.G.S. este evidentă intenţia lor de continuare a procesului iniţiat de acesta din urmă, astfel încât se impune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru a acorda părţilor posibilitatea exercitării dreptului la apărare, în sensul susţinerii şi probării motivelor de apel formulate de autorul lor.
2. Cum decizia atacată va fi casată ca urmare a temeiniciei primului motiv de recurs şi care impunea o analiză prioritară criticii referitoare la încălcarea limitelor casării stabilite prin decizia de recurs iniţială şi la lipsa rolului activ al instanţei de apel, nu mai prezintă relevanţă în ce măsură decizia ce va fi casată a fost pronunţată sau nu cu respectarea dispoziţiilor art. 315 şi 129 C. proc. civ. Ca atare, prezenta instanţă nu va mai examina susţinerile circumscrise motivului referitor la încălcarea textelor de lege sus-menţionate.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul M.M.C. şi de moştenitorii lui M.G.S.D., M.M. şi M.R., va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, doar în ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţi, raportat şi la cele stabilite, în acest sens, prin decizia de casare anterioară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul M.M.C. şi de M.M. şi M.R., în calitate de moştenitori ai reclamantului M.G.S.D., decedat, împotriva deciziei nr. 157/A din 29 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7490/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7468/2012. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
