ICCJ. Decizia nr. 7528/2012. Civil. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7528/2012
Dosar nr. 2172/30/2010
Şedinţa publică de la 11 decembrie 2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 24 martie 2010, reclamantul B.G. a chemat în judecată pe pârâtul S.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la restituirea sumei de 125.000 euro, pentru care s-a prevăzut termen de restituire data de 31 mai 2009; să se dispună obligarea pârâtului la plata penalizărilor de întârziere calculate conform contractului; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 17 iulie 2008 s-a încheiat între părţi contractul de împrumut sume de bani, contract prin care se consemnează că reclamantul a acordat pârâtului, cu titlu de împrumut, suma de 300.000 euro, cu termen de restituire 16 iulie 2008.
Contractul de împrumut iniţial a fost completat şi modificat de actul adiţional, prin care se consemnează modificarea sumei, în sensul precizării restituirii sumei de 175.000 euro şi menţinerea unui împrumut de 125.000 euro, cu termen de restituire 31 mai 2009.
Întrucât de la data scadentă şi până la data introducerii acţiunii au trecut peste 9 luni, reclamantul a comunicat pârâtului o somaţie de punere în întârziere, însă acesta nu a întreprins nicio acţiune în restituirea sumei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1560 – 1571 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 3225/PI din 22 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş, a fost admisă acţiunea civilă promovată de reclamantul B.G. în contradictoriu cu pârâtul S.G.
A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 125.000 euro, la care se vor calcula penalităţile de întârziere, potrivit contractului părţilor.
A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 15.707,25 RON, reprezentând taxă de timbru şi onorariu avocaţial.
Tribunalul a reţinut în considerentele sentinţei între părţi a intervenit un contract de împrumut pentru suma totală de 300.000 euro, având termen de restituire la 16 iulie 2008, contract ce a fost completat şi modificat de actul adiţional prin care se modifică suma in sensul că se precizează restituirea sumei de 175.000 euro şi o noua scadenţă pentru 125.000 euro la data de 31 mai 2009.
Pârâtul nu a restituit suma datorată, recunoscînd prin interogatoriul său că a semnat aceste contracte.
Împotriva sentinţei civile nr. 3225 din 22 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş, a declarat apel pârâtul S.G., solicitând admiterea apelului, deoarece greşit a fost obligat să plătească penalităţile de întârziere de 0,5 % pe zi, invocând prevederile O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti.
Prin decizia nr. 830 din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, pentru următoarele considerente:
Raportat la contractul de împrumut încheiat între părţi la data de 17 iulie 2007, prin care reclamantul B.G. a acordat pârâtului S.G., cu titlu de împrumut, suma de 300.000 euro, cu termen de restituire integrală la data de 16 iulie 2008, modificat pe actul adiţional prin care se modifică suma, consemnându-se restituirea sumei de 175.000 euro şi o nouă scadenţă pentru 125.000 euro, la data de 31 mai 2009, având în vedere şi actele depuse la dosar, instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, s-a reţinut culpa pârâtului în neexecutarea obligaţiei de restituire a sumei datorate.
În ceea ce priveşte obligaţia pârâtului de plată către reclamant şi a penalităţilor de întârziere, curtea a reţinut că, deşi contestată de pârât, din cuprinsul contractului de împrumut, respectiv art. 5 „Efectele încălcării contractului”, rezultă fără dubiu că aceasta a fost convenţia părţilor în caz de nerestituire la termen a împrumutului.
Astfel, la art. 5 din contractul de împrumut încheiat între părţi, este inserată clauza potrivit căreia: „Subsemnatul S.G., în calitate de împrumutat, mă oblig să respect întocmai clauzele prezentului contract, să restituie suma împrumutată la termenul şi în cuantumul stabilit sau, în caz contrar, consimt la plata unei penalizări de 0,08% /zi de întârziere”.
Curtea a reţinut că, deşi pârâtul critică soluţia instanţei de fond privind obligarea lui la plata unor penalităţi contractuale de 0,5 %/ zi de întârziere, în realitate, prin hotărârea apelată a fost obligat la restituirea sumei de 125.000 euro (nerestituită reclamantului până la data scadentă de 31 mai 2009), la care se adaugă penalităţile de întârziere „potrivit contractului părţilor”.
Prin urmare, conchide curtea de apel, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 969 C. civ., raportat la clauzele contractului de împrumut încheiat între părţi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul S.G., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea deciziei instanţei de apel, în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinţei Tribunalului Timiş.
În motivarea recursului se arată că instanţele de fond şi apel nu au ţinut cont de voinţa părţilor la încheierea contractului de împrumut, respectiv aceea că, în cazul nerestituirii la termen, suma împrumutată să reprezinte preţ întreg pentru un contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul adus ca şi garanţie.
Mai arată recurentul că, în situaţia în care, pentru nerestituirea la termen a împrumutului, există stipulate în contract penalităţi de întârziere, acestea nu reprezintă altceva decât dobânzi aplicate împrumutului acordat, fapt ce contravine legislaţiei în vigoare. Prin urmare, în situaţia în care, la încheierea contractului se ştia faptul că dobânzile aplicate unui contract de împrumut între persoane fizice sunt interzise, s-a procedat la inserarea în contract a clauzei privitoare la garantarea împrumutului prin vânzarea imobilului la valoarea împrumutului, respectiv 300.000 euro.
Analizând recursul prin raportare la motivul de nelegalitate invocat ( art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ) şi la criticile formulate, se constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, „părţile sunt libere să stabilească în convenţii rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligaţii băneşti”.
Art. 3 alin. (3) din acelaşi act normativ prevede că (...) „în toate celelalte cazuri dobânda legală se stabileşte la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Naţionala a României, diminuat cu 20%”.
Potrivit art. 5 alin. (1), „În raporturile civile, dobânda nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an”, în caz contrar, „obligaţia de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condiţiile prezentei ordonanţe fiind nulă de drept” (art. 9).
Decizia nr. 11/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, a statuat că „orice clauză penală prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate sub sancţiunea de penalităţi de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii”.
În cauza de faţă, prin contractul de împrumut din 17 iulie 2007, încheiat între reclamantul B.G., în calitate de împrumutător şi pârâtul S.G., în calitate de împrumutat, s-a stipulat obligaţia debitorului de a restitui la scadenţă suma împrumutată „fără dobândă”. De asemenea, s-a stipulat că în cazul nerestituirii sumei împrumutate la termenul şi în cuantumul stabilit, debitorul datorează „plata unei penalizări de 0,08% pe zi de întârziere.”
Potrivit celor cuprinse în art. 1066 C. civ., „clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligaţii, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i.”
În cauză, pârâtul-recurent a „consimţit” ca, în caz de întârziere în executarea obligaţiei de restituire a împrumutului, să plătească o penalizare de 0,08% pe zi de întârziere.
Prin urmare, raportat la definiţia legală a clauzei penale, este neîndoielnică semnificaţia juridică în acest sens a clauzei din contractul de împrumut dedus judecăţii, prin care împrumutatul s-a obligat să plătească o penalizare de 0,08% pe zi de întârziere, în caz de nerestituire la scadenţă a sumei împrumutate.
Prevăzând în contract o penalitate în caz de întârziere în executarea de către debitor a obligaţiei de restituire a sumei împrumutate, părţile au făcut o evaluare convenţională anticipată a daunelor-interese moratorii, respectiv a echivalentului prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei, evaluare care, din punct de vedere juridic, are semnificaţia unei clauze penale.
În legătură cu valabilitatea unei asemenea clauze penale în contractele de împrumut s-a pronunţat, aşa cum s-a menţionat anterior, în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 11 din 24 octombrie 2005.
Prin această decizie în interesul legii s-a statuat că, în aplicarea dispoziţiilor art. art. 1, art. 2 şi ale art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu referire la art. 969 alin. (1) C. civ., clauza penală prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii.
În motivare, s-a arătat că „Prevederile art. 1 din O.G. nr. 9/2000, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, potrivit cărora „părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti”, nu îngăduie decât practicarea de dobânzi limitate în raporturile civile, conform art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege, la posibilitatea de a depăşi dobânda legală cu cel mult 50% pe an. Rezultă deci că nu există temei legal care să permită stabilirea, în cadrul raporturilor civile, a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăşi dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an, sau de sancţiuni constând în penalităţi de întârziere. Aşa fiind, clauza penală prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, având o cauză nelicită, în raport cu dispoziţiile art. 5 şi ale art. 968 C. civ., contravine prevederilor legii.”
Cu alte cuvinte, în raporturile civile privind obligaţiile băneşti există temei legal pentru stabilirea convenţională de dobânzi moratorii (datorate în caz de întârziere în executarea obligaţiei) limitate la posibilitatea de a depăşi dobânda legală cu cel mult 50% pe an art. 1 coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000, dobânzile moratorii care depăşesc acest plafon legal reprezentând clauză penală interzisă, nulă absolut pentru cauză ilicită, în raport cu dispoziţiile art. 5 şi ale art. 968 C. civ..
În cauza de faţă, părţile au prevăzut în contract o penalizare de 0,08% pe zi de întârziere, în caz de nerestituire la scadenţă a sumei împrumutate. Aşadar, contractul este cu titlu gratuit (pentru că nu s-a prevăzut o dobândă ca preţ al folosinţei lucrului împrumutat şi care reprezintă fruct civil) şi dobânda convenţională, respectiv „penalizarea de 0,08% pe zi de întârziere”, are caracter moratoriu, dar cum această dobândă moratorie depăşeşte plafonul maxim impus prin norma imperativă din art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000, clauza penală care o prevede este nulă absolut pentru cauză ilicită, conform dezlegărilor obligatorii din Decizia în interesul Legii nr. 11/2005 a instanţei supreme.
În contract s-a stipulat şi clauza potrivit căreia, în caz de nerestituire a sumei se va transmite reclamantului-creditor proprietatea imobilului, instituindu-se şi interdicţia de înstrăinare şi grevare a bunului în favoarea acestuia.
Stipularea în contractul de împrumut a unei clauze vizând transmiterea proprietăţii către creditor nu constituie o „convenţie legal făcută” în sensul prevederilor art. 969 C. civ., fiind bazată pe o cauză ilicită, întrucât este prohibită de lege. Într-adevăr, o asemenea stipulaţie este echivalentă clauzei penale, prohibită în contractele de împrumut, astfel încât nu poate avea niciun efect.
Principiul libertăţii contractuale, ca şi cel al forţei obligatorii a contractului, nu pot conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată în cauză cu privire la clauza penală, întrucât numai convenţiile „legal făcute” au putere de lege între părţile contractante (art. 969 C. civ.), iar potrivit prevederilor art. 5 din acelaşi cod „nu se poate deroga prin convenţii (…) la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”.
Pentru aceste considerente, constatându-se întemeiate criticile pârâtului, se va admite recursul declarat de acesta şi se va m odifica decizia recurată, în sensul că se va admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 3225/PI din 22 noiembrie 2010 a Tribunalului Timiş, secţia civilă.
În consecinţă, va fi schimbată în parte sentinţa, în sensul că se va înlătura dispoziţia privind obligarea pârâtului la penalităţile acordate conform contractului de împrumut, ce depăşesc dobânda legală calculată potrivit art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000.
Vor fi menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul S.G. împotriva deciziei nr. 830 din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 3225/PI din 22 noiembrie 2010 a Tribunalului Timiş, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că înlătură obligarea pârâtului la penalităţile acordate conform contractului de împrumut, ce depăşesc dobânda legală calculată potrivit art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7529/2012. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 7499/2012. Civil. Stabilire program vizitare... → |
|---|
