ICCJ. Decizia nr. 7490/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7490/2012
Dosar nr. 1406/3/2010
Şedinţa publică din 10 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1729 din 15 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanţii C.I., C.A. şi C.O. şi l-a obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, să restituie reclamanţilor, în natură, spaţiile comerciale şi garsoniera, situată la parterul imobilului situat în Bucureşti, str. C.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că autorul reclamanţilor, C.A., a cumpărat parterul imobilului situat în Bucureşti, str. C., nr. 54, sector 1, alcătuit din 3 spaţii comerciale şi 2 garsoniere, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 29145 din 28 iunie 1946 la Tribunalul Ilfov, şi că acest imobil a fost trecut în proprietatea statului potrivit Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, bunul fiind preluat de la proprietarul C.A.
Reclamanţii au făcut dovada legitimării procesuale active, în calitate de succesori ai lui C.A., fiul defunctului C.A., aşa după cum rezultă din certificatele de moştenitor nr. 401/1967 şi nr. 1164 din 28 septembrie 1984 emise de organele notariale.
Prin notificarea nr. 2097 din 09 august 2001 adresată Primăriei municipiului Bucureşti, reclamanţii au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să le fie restituit în natură imobilul preluat de stat în regimul anterior, în mod abuziv, însă, fără rezultat.
Aşa după cum reiese din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, spaţiile comerciale situate la parterul imobilului în litigiu şi garsoniera aflată, de asemenea, la parter sunt libere, neutilizate şi nerenovate, în timp ce garsoniera nr. 1 aflată la parter a fost vândută în baza Legii nr. 112/1995, după cum atestă contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC R.V. SA, ca mandatar al Primăriei municipiului Bucureşti.
Tribunalul a reţinut că reclamanţii au respectat procedura administrativă prealabilă instituită de legea specială, formulând o notificare către unitatea deţinătoare, pentru a le fi restituite, în natură, spaţiile comerciale şi garsoniera nr. X, însă Primăria municipiului Bucureşti nu a răspuns la această notificare, situaţie interpretată ca un refuz din partea unităţii deţinătoare, de a rezolva cererea reclamanţilor.
Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
Prin decizia civilă nr. 735 A din 22 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva sentinţei civile sus-menţionate, s-a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că s-a admis, în parte, acţiunea; s-a dispus obligarea pârâtului să restituie reclamanţilor, în natură, cota de ½ din cele trei prăvălii din faţă şi a spaţiilor aferente de la subsol şi a cotei de ½ din terenul aferent, de 40,15 m.p., situate în imobilul din Bucureşti, str. G.C.
S-a respins, ca nefondată, cererea de restituire în natură a garsonierei X situată la parterul imobilului din str. G.C., Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte critica din primul motiv de apel referitoare la prematuritatea acţiunii, faţă de nedepunerea actelor doveditoare, de către reclamanţi, în termenul legal, Curtea a reţinut că, la dosar, au fost depuse asemenea înscrisuri, ataşate atât în cadrul dosarului de fond, cât şi în cadrul dosarului de apel.
Excepţia prematurităţii, în ceea ce priveşte obligaţia de a emite dispoziţie de restituire, în cauză, este nefondată, cât timp petenţii au depus toate înscrisurile pe care le-au considerat doveditoare, iar, pe de altă parte, de la data notificării, şi anume din anul 2001, până la data introducerii acţiunii - 2010, a trecut o perioadă de timp foarte mare, perioadă în care pârâtul nu a răspuns notificării înregistrate. Mai mult, pe parcursul soluţionării apelului înregistrat, au fost emise mai multe dispoziţii care au fost anexate în dosarul prezent.
Criticile din motivele 2 şi 3 de apel sunt întemeiate.
În ceea ce priveşte calitatea reclamanţilor, de persoane îndreptăţite, s-a făcut dovada acestui aspect cu înscrisurile ataşate la dosar.
Astfel, din actul autentic de vânzare-cumpărare rezultă că autorul reclamanţilor împreună cu P.G. au cumpărat imobilul din str. C., compus din trei spaţii comerciale şi garsoniere, iar, cu privire la acest imobil, s-a probat că a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, bunul fiind preluat de la proprietarul C.A.
În cauză s-a făcut şi dovada calităţii procesuale active a reclamanţilor sub aspectul calităţii acestora, de succesori de pe urma lui C.A., la rândul său, fiul lui C.A., la dosar fiind ataşate certificatele de moştenitor.
La dosar se află ataşat raportul de expertiză tehnică efectuat în vederea identificării şi determinării precise a imobilelor în litigiu, cât şi pentru stabilirea aspectului dacă imobilele sunt libere şi pot fi restituite în natură.
Din ansamblul probator administrat reiese că, pentru cele trei spaţii comerciale, s-a făcut dovada că acestea sunt libere şi pot fi restituite în natură, într-o cotă de ½, având în vedere că această cotă li se cuvine, raportat la actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1946 de autorul lor, alături de numitul P.G., cu privire la care nu s-a făcut dovada cu acte de stare civilă, care să ateste că reclamanţii ar fi succesori şi de pe urma acestuia.
În ceea ce priveşte garsoniera, situată la adresa menţionată, s-a probat faptul că a fost cumpărată de o altă persoană, fiind depusă dovada în acest sens, la dosarul de apel, astfel încât cererea referitoare la acest spaţiu imobiliar este nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, criticând-o pentru urm motive:
Decizia a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii – art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată înăuntrul termenului legal, de persoana ce se consideră îndreptăţită la restituire, trebuie însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor foştilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moştenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse şi ulterior, în condiţiile legii (termenul special prevăzut în acest scop, termen ce a fost prorogat apoi prin mai multe acte normative de modificare a Legii nr. 10/2001).
Potrivit art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, „sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul… în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 23 din lege”.
În ceea ce priveşte spatiile comerciale, s-a dispus restituirea în natură în lipsa relaţiilor de la Primăria sectorului 1, în sensul dacă acestea au fost vândute în temeiul Legii nr. 550/2002 sau nu.
Recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Intimaţii reclamanţi nu au depus întâmpinare.
În raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, pe care o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.
Motivele de recurs trebuie să vizeze unul sau mai multe dintre cazurile de casare sau de modificare prevăzute în art. 304 C. proc. civ.
Textele de lege invocate nu au legătură cu motivarea în fapt a cererii de recurs, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind invocat în mod formal de către recurent, deoarece aceste dispoziţii se referă la sarcina probei proprietăţii persoanei deposedate, a deţinerii legale la momentul deposedării şi a calităţii de persoană îndreptăţită a notificatorului, inclusiv din perspectiva dovedirii calităţii de succesor al proprietarului deposedat, iar nu la dovezi în legătură cu situaţia actuală a bunului, respectiv, în speţă, dacă spaţiile comerciale au fost înstrăinate sau nu în temeiul Legii nr. 550/2002.
Recurentul nu a precizat care este textul din Legea nr. 10/2001 care impunea solicitarea unor astfel de relaţii, din perspectiva căruia, Înalta Curte să poată examina încălcarea sau, dimpotrivă, respectarea lui, de către instanţa anterioară.
De asemenea, chestiunea în discuţie vizează un aspect de fapt referitor la situaţia juridică a imobilului, iar nu de nelegalitate, recurentul susţinând că nu s-a probat dacă aceste spaţii au fost vândute în temeiul unei alte legi decât cea de reparaţie emisă în favoarea proprietarilor deposedaţi abuziv în timpul regimului politic trecut.
Or, în urma abrogării motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, sunt incompatibile cu structura recursului criticile referitoare la evaluarea situaţiei de fapt în raport de probele administrate în cauză.
În speţă, Curtea de Apel a reţinut în fapt, în raport de probele administrate, că spaţiile comerciale sunt libere şi pot fi restituite în natură, aspect ce nu mai poate fi contestat în recurs, faţă de argumentele prezentate în precedent.
În plus, o asemenea critică nu a fost formulată de pârât prin cererea de apel, astfel încât nu poate fi invocată pentru prima dată în recurs, omisso medio, şi, deci, nici examinată de prezenta instanţă. Aceasta deoarece, din moment ce nu s-a formulat o asemenea critică, instanţei de apel nu i se poate imputa omisiunea de a verifica aspectul în discuţie, argumentele Curţii vizând alte chestiuni, necontestate de recurent.
Cu alte cuvinte, criticile recurentului trebuie să se refere la considerentele instanţei de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate prin decizia recurată, ceea ce în speţă, nu este cazul faţă de faptul că, nefiind sesizată cu chestiunea presupusei aplicări a Legii nr. 550/20002, Curtea nu a avut în vedere acest aspect în rezolvarea apelului şi, ca atare, nici critica respectivă, susţinută în recurs, nu priveşte motivele de fapt şi de drept ale instanţei de apel.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este nul, astfel încât, în baza art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) şi (3021) alin. (1) lit. c) C. proc. civ., va constata nulitatea căii de atac exercitate de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva deciziei civile nr. 735 A din 22 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7499/2012. Civil. Stabilire program vizitare... | ICCJ. Decizia nr. 7488/2012. Civil → |
|---|
